Breaking News

Dumnezeul nostru este un foc mistuitor

Dumnezeul nostru este un foc mistuitor

O predică a lui Alonzo Trevier Jones, stenografiată în 22 oct. 1898
Publicată în Review and Herald în 24 ian., 31 ian. şi 7 feb. 1899

Domnul vine. El vine cu putere şi slavă mare. Şi „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” Nu e nevoie să vă vorbesc despre semnele şi împlinirea vremii, pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului vine pe neaşteptate, ca hoţul noaptea. Pentru că atunci când oamenii vor zice: „Pace şi linişte!”, o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare” (1 Tesaloniceni 5:3). Şi, deşi este adevărat că nu este nevoie să vă vorbesc despre semne şi împlinirea vremii, există ceva legat de venirea Lui despre care este esenţial să vă vorbesc şi la care trebuie să medităm tot timpul, şi anume: efectul venirii Sale; pentru că El vine „într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui” (2 Tesaloniceni 1:8-9).
De asemenea, este scris: „Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2:8). Deci, când El vine în slavă, aceasta este o slavă mistuitoare, care-i consumă pe cei răi şi pe toţi cei ce au vreo nelegiuire în ei.
De asemenea, mai este scris: „Iată, vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi de urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu, şi va nimici pe toţi păcătoşii de pe el… Voi pedepsi — zice Domnul — lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor.” (Isaia 13:9,11). „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El?” (Maleahi 3:2). Aceasta este întrebarea. El este un foc mistuitor, şi când El vine, noi Îl vom vedea aşa cum este. Noi va trebui să ne întâlnim cu El aşa cum este El, ca foc mistuitor, şi nu va fi nici o cale de a evita acest lucru.
Atunci când va veni, El nu se va uita la faţa omului, după cum nu s-a uitat nici înainte de a veni. „Dumnezeu nu se uită la faţa omului.” Pe cât de sigur e că El este ceea ce este, pe atât de sigur e că El vine aşa cum va veni. Pe cât de sigur e că Îl vom vedea aşa cum este, pe atât de sigur e că El se va purta cu fiecare dintre noi după ceea ce suntem. În ziua aceea nu va mai avea loc nici o schimbare a caracterului, nici nu va mai fi vreo posibilitate să ne schimbăm.
Totuşi, în ziua aceea, ca de altfel în toate celelalte, mânia lui Dumnezeu nu se va revărsa asupra oamenilor înşişi, ci asupra păcatelor oamenilor; iar asupra oamenilor doar în măsura în care ei s-au identificat cu păcatele lor. Căci „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer”, nu împotriva oricărui om necinstit, nici împotriva oricărui om nelegiuit, ci împotriva „oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor” (Romani 1:18). Şi doar în măsura în care omul se agaţă de nelegiuirea lui, doar în măsura în care „înăbuşe adevărul în nelegiuirea lui,” se va revărsa din cer mânia lui Dumnezeu împotriva lui; dar nu asupra lui în primul rând, ci asupra păcatului de care se agaţă şi la care nu renunţă. Şi făcând astfel alegerea, agăţându-se strâns de propria lui alegere, omul trebuie să suporte consecinţele alegerii lui odată ce aceasta ajunge la final şi este definitivă. Este scris că: „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.”
„Atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” Pentru că „n-au crezut adevărul.” Ei au cunoscut adevărul, le-a fost prezentat, inima lor le‑a vorbit despre el, Duhul lui Dumnezeu le-a spus că acesta este adevărul, l-au aprobat în cugetul lor, dar ei n-au vrut să creadă adevărul, ci „au găsit plăcere în nelegiuire,” l-au lepădat, l-au aruncat înapoia lor şi au înăbuşit adevărul în nelegiuire; şi „din această pricină” mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer şi se abate asupra lor.
Aşa cum s-a spus deja, mânia lui Dumnezeu nu se manifestă în primul rând împotriva oamenilor, ci împotriva lucrurilor pe care le iubesc ei; împotriva lucrurilor de care s-au agăţat şi de care nu s-au despărţit. Şi astfel, în cele din urmă, în ziua cea mare a judecăţii, când la dreapta şi la stânga vor fi adunaţi toţi oamenii care au trăit vreodată, cei de la stânga se vor depărta „în focul cel veşnic, care a fost pregătit” nu pentru ei, ci „diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41). Domnul a făcut tot posibilul ca ei să n-ajungă niciodată acolo. El L-a dat pe Fiul Său ca ei să fie mântuiţi, ca ei să n-ajungă niciodată acolo. „Focul cel veşnic” n-a fost pregătit pentru ei. Domnul nu doreşte ca vreunul din ei să piară, dar ei vor trebui să ajungă acolo pentru că aceasta este tovărăşia pe care ei înşişi au ales-o, locul de care s-au legat şi de care nu s-au despărţit. Prin urmare, Domnul le spune: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui.”
Nu, n-a fost pregătit pentru tine! În ziua aceea, Dumnezeu — Domnul Isus Hristos în ceasul acela, când cuvântul va fi rostit, va fi la fel de îndurerat ca în ceasul crucii. Domnului Îi va părea la fel de rău că aceştia trebuie să meargă în acel loc care n-a fost pregătit pentru ei, cum i-a părut rău în ceasul crucii. Nu este plăcerea Sa ca cineva să fie acolo. Ei sunt acolo datorită păcatului de care ei înşişi s-au legat inseparabil. Şi aceasta fiind alegerea lor definitivă şi irevocabilă, acum ei pur şi simplu au ocazia să primească, în măsură deplină, ceea ce au ales. Ei au avut întotdeauna posibilitatea de a alege, ei au făcut alegerea; ei s-au „înţepenit” în alegerea lor: şi când ei primesc consecinţele alegerii lor, nu e nici un motiv ca cineva să se plângă. Dumnezeu a făcut tot ce putea face pentru ei, dar ei n‑au primit.
Astfel, deşi este adevărat că Domnul nu doreşte ca ceva din toate aceastea să vină asupra vreunui om, totuşi, întrucât „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor,” acesta este felul în care El trebuie să vină. Fiind un foc mistuitor, şi venind aşa cum este, Domnul se descoperă în flacără de foc ca să aducă asupra nelegiuirii ceea ce i se cuvine; şi oricine este unit cu nelegiuirea va avea aceeaşi soartă.
„Ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu.” Ei au avut ocazia să-L cunoască pe Dumnezeu. Mulţi pretind că-L cunosc, dar Îl neagă prin faptele lor. Ei au doar o formă de evlavie — mărturisirea — dar îi tăgăduiesc puterea. Cunoaşteţi cuvintele umătoare: „în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea… Oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa” (2 Timotei 3:1-10). Şi nimicirea vine asupra lor nu pentru că ei n-au avut nici o şansă, ci pentru că ei au dispreţuit toate şansele pe care le-au avut; nu pentru că n-au avut nicio ocazie să-L cunoască pe Dumnezeu, ci pentru că au respins toate ocaziile pe care Dumnezeu le-a dat vreodată să-L găsească şi să-L cunoască, când El li S-a descoperit.
Dumnezeu este cât se poate de clar, întrucât Isus a declarat: „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea. Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine-l osândi.” (Ioan 12:47-48).
Să aflăm acum cine ne va osândi în ziua de apoi. Nu este Isus Hristos: El Însuşi declară că nu este El. Nu este nici Dumnezeu, căci Domnul Isus a spus: „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec.” Nu este El acela. „Are cine-l osândi,” şi cred că putem afla cine este. Să mai privim o dată textul: „Dacă aude cineva cuvintele Mele.” Acele cuvinte sunt de fapt Cuvântul lui Dumnezeu. Este cuvântul vieţii lui Dumnezeu, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul vieţii lui Dumnezeu este viaţa veşnică, pentru că viaţa lui Dumnezeu este veşnică. Deci, sunt cuvintele vieţii veşnice. Acel cuvânt a fost rostit. Toţi oamenii îl aud. „Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte;” „Pe cine Mă nesocoteşte şi nu primeşte cuvintele Mele,” — acel cuvânt fiind cuvântul vieţii, când el vine la tine, la mine sau la oricare alt om, atunci la tine, la mine, sau la oricare alt om vine viaţa veşnică. În „cuvintele vieţii veşnice”, viaţa veşnică vine la acela la care vine Cuvântul. Şi, atunci când el respinge Cuvântul, respinge viaţa veşnică. Alegând să respingă viaţa veşnică, el alege moartea veşnică. Respingerea vieţii veşnice este doar alegerea sa; şi respingând-o, el alege moartea. Deci, atunci când vine la el moartea pe care el a ales-o, cine i-a adus-o? Cine l-a socotit vrednic de moarte? Cine l-a judecat şi osândit? Cine l-a condamnat la moarte? Doar el însuşi. Nimeni altcineva nu este implicat în aceasta. Dumnezeu a făcut tot ce-a putut face: El a pus înaintea lui viaţa veşnică, a înconjurat-o cu toate atracţiile posibile ca s-o primească; i-a prezentat-o într-un mod atractiv, a împodobit‑o, a decorat-o, a făcut-o atât de frumoasă cum numai adevărul lui Dumnezeu poate fi, iar în propria sa inimă omul a aprobat; Duhul lui Dumnezeu i-a vorbit aşa: „Acest lucru este drept, acesta este adevărul;” dar el „a găsit plăcere în nelegiuire.” El a respins cuvântul, şi respingând cuvântul vieţii veşnice, el a respins viaţa veşnică; iar prin aceasta, el a ales moartea veşnică. Şi când el primeşte moartea veşnică, primeşte doar ceea ce a ales. El însuşi este cel care s-a socotit singur vrednic de ea.
Când Pavel şi Barnaba erau în Antiohia, iar iudeii li s-au împotrivit şi au hulit împotriva celor rostite de cei doi către Neamuri, aceşti oameni ai lui Dumnezeu le-au zis cu îndrăzneală: „cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri” (Fapte 13:46). Observaţi! Nu se spune: „Noi vă judecăm nevrednici de viaţa veşnică.” Nu! Voi „singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică.” Fiecare om care este nimicit, îşi aduce el însuşi asupra sa judecata acelei nimiciri.
Întreaga Scriptură se întemeiază pe acest gând: că mânia lui Dumnezeu nu vine împotriva persoanei, ci împotriva lucrului de care omul s-a alipit singur. Aşadar, întrucât Domnul se răzbună doar pe păcat, iar mânia Sa este doar împotriva nelegiuirii şi a fărădelegii, întrucât El a făcut tot ce putea să-i despartă pe oameni de păcat, atunci în ziua aceea arzătoare când El vine şi Se arată lumii, iar lumea Îl vede aşa cum este, răzbunarea Lui va fi doar împotriva păcatului.
Ce putea face Dumnezeu mai mult decât a făcut pentru a îndepărta păcatul? El L-a dat pe singurul Său Fiu; Hristos S-a dat pe Sine, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. El promite fiecărui suflet care va crede că nu va pieri. Cuvântul nu spune (aşa cum adesea Biblia se citeşte greşit) că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, încât oricine crede în El să poată să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Nu se spune un asemenea lucru! Doar în versetul următor apare cuvântul „să poată”: „Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci ca lumea să poată fi mântuită prin El” (KJV). Da, ar putea fi. Când Dumnezeu L-a dăruit pe Fiul Său, El a statornicit în acest dar posibilitatea veşnică a fiecărui suflet din această lume de a fi mântuit. Aici este locul unde apare „să poată.” Pentru că, dacă cineva va fi mântuit sau nu, aceasta depinde de alegerea lui. Domnul nu ne va mântui împotriva voinţei noastre. În darul lui Hristos, El a făcut posibil ca fiecare dintre noi să fie mântuit. Depinde de noi dacă vom alege mântuirea care ne-a fost dăruită, dacă vom lua crucea şi ne vom însuşi mijloacele oferite care vor face mântuirea noastră sigură.
Dar atunci când cineva L-a ales pe Hristos şi crede în El, nu mai există nici un „ar putea să nu piară,” ci doar „să nu piară”. În acest fel versetul ne spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El să nu piară (nu scrie: „ar putea” să nu piară), ci să aibă viaţa veşnică.” Credinţa în Isus Hristos înlătură orice „ar putea” care a existat vreodată, şi-l transformă într-un veşnic „să nu piară.” Aşadar, Dumnezeu îi spune fiecărui suflet care crede în Isus: „Mă angajez că tu nu vei pieri.” Fiecărui suflet din această lume, oricât de păcătos ar fi, solia lui Dumnezeu este următoarea: El a prevăzut, a statornicit şi a stabilit ferm că, la fel de sigur cum acel suflet crede în Hristos, acel suflet „nu va pieri.” Este o ofertă extraordinară! Este infinit de dreaptă şi de generoasă. Este de o dreptate şi generozitate ca Însuşi Dumnezeu.
Nimicirea păcatului este singurul mod de salvare. Îi vor pune numele Isus, „pentru că El va mântui pe poporul lui de păcatele sale.” Deci, atunci când accept oferta Lui, pe cât de sigur cred în Isus, tot atât de sigur nu voi pieri! Şi, în acest sens, accept prevederea că voi lăsa păcatul să plece! Accept să-mi doresc să fiu separat de păcat, accept să mă despart de păcat! Ascultaţi: „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui.” Deci, scopul crucii lui Hristos este nimicirea păcatului. Să nu pierdeţi niciodată din vedere acest gând! Păstraţi-l în minte pentru totdeauna: scopul crucii lui Hristos, al răstignirii Lui, este nimicirea păcatului. Slavă Domnului, acest lucru se va împlini! Să citim versetul în întregime: „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului” (Romani 6:6). Aici se vorbeşte nu doar despre nimicirea păcatului, ci şi de libertatea de a nu-i mai sluji. „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră” (Romani 6:14). Să urmărim pe scurt acest gând de-a lungul întregului capitol. Există în acest capitol o lume întreagă a biruinţei şi a bucuriei creştine.
„Căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.” Acela care a fost răstignit, cel care a acceptat moartea lui Isus Hristos, cel care a fost răstignit împreună cu El, acela este izbăvit de păcat.
„Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El.” Dar cum trăieşte El? Trăieşte El în păcat? — Nu, niciodată! Aşa că, atunci când trăim cu El, trăim eliberaţi de păcat.
„Întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui.” Moartea nu mai poate avea stăpânirea pe care a avut-o. Ea a avut stăpânire asupra Lui pentru că Hristos Însuşi s-a supus stăpânirii morţii; dar moartea nu L‑a putut zăvorî în mormânt, pentru că El era despărţit de păcat. Moartea nu va putea întemniţa pe nimeni altcineva; deşi ea are stăpânire, nu-l va putea reţine pe omul care este liber de păcat.
„Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii… Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră.”
Aici apostolul spune că păcatul nu va mai avea stăpânire asupra voastră. De aceea, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru, în mădularele voastre. „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.”
Crucea lui Hristos nu izbăveşte doar de păcat, ci şi face din oameni slujitori ai neprihănirii. Următorul verset spune că „odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică” şi că „fără sfinţire, nimeni va vedea pe Domnul.”
Deci este foarte clar, la fel de clar ca ABC, că singura pregătire adevărată pentru venirea Domnului este despărţirea de păcat. N-are nici o împortanţă cât de mult vorbim despre venirea Domnului, cât de mult predicăm despre semnele timpului, nici cât de mult ne pregătim în vreun alt fel pentru aceasta — chiar dacă ne-am vinde tot ce avem şi am dărui săracilor — dacă nu suntem despărţiţi de păcat, dacă preocuparea noastră constantă nu este de aceea de a fi despărţiţi complet de păcat şi de a fi slujitori ai neprihănirii care duce la sfinţire, atunci nu ne pregătim deloc pentru venirea Domnului, şi toată mărturisirea noastră este o înşelătorie! S-ar putea să n-o considerăm astfel, dar adevărul e că aducem asupra noastră o înşelătorie. S-ar putea ca noi înşine să fim înşelaţi de ea, dar situaţia tot nu se schimbă: dacă preocuparea noastră constantă nu este deplina despărţire de păcat, atunci toată religia noastră este o înşelătorie.
A fi adventist, adventist de ziua a şaptea, aşteptând venirea Domnului, spunând oamenilor că venirea Domnului este aproape, observând semnele timpului — toate acestea sunt foarte bune, în orice vreme. Dar, deşi aş putea face toate cele descrise, dacă n-aş avea acest singur lucru — ambiţia unică de a fi despărţit complet de păcat şi de slujirea păcatului, profesiunea mea de credinţă adventistă este o înşelătorie; pentru că dacă eu nu sunt despărţit de păcat, nu-L pot întâlni pe Domnul în pace. De aceea, dacă singura mea ambiţie nu este despărţirea de păcat şi de slujirea lui, de fapt nu mă pregătesc deloc să-L întâlnesc pe Domnul!
Deci, întrebarea pentru fiecare dintre noi astăzi, şi pentru orice adventist de ziua a şaptea, este: Te pregăteşti să-L întâlneşti pe Domnul, pe Acela Care, fără sfinţire, nici un om nu-L va vedea? Voi merge chiar mai departe şi voi întreba: Eşti gata să-L întâlneşti pe Domnul? Nu este nevoie să vă vorbesc despre semne şi despre împlinirea vremii. Nu e nevoie să stau aici şi să vă vorbesc despre cât de aproape e venirea Domnului. Semnele venirii Sale se înmulţesc pe pământ. Voi sunteţi adventişti. Voi înşivă ştiţi foarte bine toate acestea. Însă este potrivit ca eu, acum şi întotdeauna, să stau aici şi să întreb: Eşti despărţit de păcat? Şi fiind despărţit de păcat, eşti gata să te întâlneşti cu Domnul? Pentru că Dumnezeu nostru este un foc mistuitor şi nu ne este de nici un folos să trecem cu vederea acest lucru. El nu este altceva! Nu vă menajaţi cu gândul că Dumnezeu ar fi orice altceva în afară de foc mistuitor! Acceptaţi în mintea voastră acest lucru. El spune exact ceea ce este El şi, cu cât acceptăm mai devreme că Dumnezeu este un foc mistuitor, cu atât mai bine.
Hristos vine; noi discutăm despre lucrul acesta; El vine pentru noi. El vine în flacără de foc, El vine ca foc mistuitor. Dar vreau să ştiu la ce ne foloseşte să vorbim despre venirea Sa dacă nu suntem pregătiţi să-L întâmpinăm ca foc mistuitor? Este o înşelăciune să trecem nepăsători, când acesta este adevărul veşnic.
Scriptura nu spune doar că noi Îl vom vedea, ci că Îl vom vedea aşa cum este El. Adică Îl vom vedea ca foc mistuitor — şi eu mă bucur de acest lucru! Slavă Domnului! Iată cum L-a descris Ioan atunci când L-a văzut aşa cum este El, când L-a văzut aşa cum Îl vom vedea şi noi: „Ochii Săi erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; … faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui.” „Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada,” „albe ca lumina”, puritatea unei străluciri străpungătoare, mistuitoare. Aşa este El. Şi aşa este El când vine; şi fără sfinţire nici un om nu-L va vedea pe Domnul. Fără despărţire de păcat, niciun om nu va sta în picioare.
Deci, întrebarea pentru mine şi pentru tine este acum şi întotdeauna: Cum vom fi noi atât de despărţiţi de păcat încât să-L putem întâlni în flacără de foc? Cum, cum, cum?
Priviţi la voi înşivă şi la raportul vieţii voastre, iar eu la mine şi la viaţa mea. Vom observa toate trăsăturile rele din noi, toate luptele pe care le-am dus şi dorinţa pe care am avut-o să biruim aceste poveri şi să ne despărţim pe noi înşine de păcat, ca să fim realmente pregătiţi. Când este timpul să ne pregătim? Oare în scurtul timp dintre momentul prezent şi ziua aceea — acela este timpul? Şi dacă este aşa, atunci când vom avea timp ca tu şi eu să realizăm despărţirea de păcat într-o asemenea măsură încât să fim gata să-L întâlnim în flacără de foc? Răspunsul este: Niciodată! Acel timp nu va veni niciodată, niciodată!
Deci, ce vom face? Să nu mă înţelegeţi greşit. Eu n-am spus că nu va veni niciodată un timp când noi vom putea fi despărţiţi de păcat. Am spus aşa: priviţi la voi înşivă, iar eu la mine şi vom vedea cum suntem, cât de plini de trăsături rele, şi ce progres anemic am făcut în această lucrare de biruinţă, iar apoi am pus întrebarea: Când va veni timpul ca tu şi eu să ne separăm pe noi înşine de păcat ca să putem să-L întâlnim pe Domnul în flacără de foc? Acela este timpul despre care am spus că nu va veni niciodată, niciodată.
Dar slavă Domnului, există un timp anumit pentru a fi separaţi de păcat. Nu va veni niciodată timpul când noi singuri vom putea face această lucrare. Dar timpul este acum, CHIAR ACUM, să fim separaţi de păcat. Timpul să fim despărţiţi de păcat este chiar acum, şi acest „acum” este tot timpul disponibil; pentru că „acum este vremea potrivită”, „acum este ziua mântuirii”. Doar Dumnezeu ne poate despărţi de păcat; El o va face şi El o va face chiar acum. Binecuvântat fie numele Lui!
Ceea ce trebuie să înţeleagă fiecare suflet este că singura cale prin care Dumezeu poate despărţi pe oricine de păcat este tocmai prin focul mistuitor al prezenţei Sale. Astfel, singura cale prin care eu sau tu vom fi despărţiţi de păcat pentru a ne întâlni cu Dumnezeu aşa cum este El, în focul mistuitor care este El, în acea mare zi, este să ne întâlnim cu El ASTĂZI aşa cum este El, ca foc mistuitor. Singura cale prin care putem fi pregătiţi să-L întâlnim la venirea Sa în acea mare zi este să ne întâlnim cu El în venirea Lui de astăzi. Pentru că Domnul vine acum la oameni, la fel de real cum va veni pentru lume în acea mare zi. „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi ÎNTOARCE LA VOI.” (Ioan 14:18). Dar nu uitaţi că, indiferent dacă El vine la tine sau la mine acum, sau vine la alţi oameni în ziua aceea mare, El vine doar ca foc mistuitor.
Ascultaţi: „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa,” — ce spune El? — „voi intra la el.” Foarte bine. Slavă Domnului! Întrucât „El este un foc mistuitor,” când El vine la tine, va consuma tot păcatul din tine astfel încât, atunci când El va veni pe norii cerului în flacără de foc, poţi să-L întâlneşti cu bucurie în flacără de foc, aşa cum este El.
Deci, auziţi glasul Lui? „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, VOI INTRA LA EL.” Auziţi glasul Lui? Atunci deschideţi larg uşa şi ţineţi-o mereu deschisă. Uraţi-I bun venit, în flacăra de foc care este El: iar flacăra aceea a prezenţei Sale va consuma păcatul din întreaga voastră fiinţă şi astfel veţi fi deplin curăţiţi şi pregătiţi să-L întâlniţi în ziua aceea mare.
Când mă întâlnesc cu El astăzi în flacără de foc, când Îi spun „bun venit” astăzi — ca foc mistuitor în mine — oare îmi va fi teamă să mă întâlnesc cu El în ziua aceea? Nu! Voi fi familiarizat cu El şi, ştiind ce binecuvântare este să te obişnuieşti a te întâlni cu El ca foc mistuitor, ştiind ce binecuvântare mi-a adus El astăzi, voi fi încântat să mă întâlnesc cu El în cealaltă zi, când El Se va descoperi din cer ca foc mistuitor. „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” Slavă Domnului!
„Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca FOCUL topitorului” (Maleahi 3:2). Bun. Deci când mă întâlnesc acum cu El în focul Său mistuitor, Îl întâlnesc într-un foc care mă curăţă, care mă purifică. „El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.” Aceasta este despărţirea de păcat, aceasta este curăţirea de păcat. Ea ne face în stare să-I oferim Domnului un dar în neprihănire: noi devenim slujitori ai neprihănirii care duce la sfinţire, ca să-L putem întâlni pe Domnul. Slavă Domnului că El este un foc mistuitor, că El este „ca focul topitorului.”
Să privim iarăşi la acea descriere din Apocalipsa: „Ochii Lui erau ca para focului.” În acea zi, ochii Lui se vor opri asupra fiecăruia dintre noi, iar El va privi limpede „prin noi”. Când ochii Lui sunt ca para focului şi se vor opri în ziua aceea asupra fiecăruia din noi şi vor privi limpede „prin noi”, ce va produce acea privire oricărui om care este înfăşurat, trup şi suflet, în păcat? Va consuma atât păcatul cât şi pe păcătos odată cu el, întrucât acesta nu s-a separat de păcat. Iar astăzi, chiar acum, ochii Lui sunt aceiaşi care vor privi în acea zi. Astăzi, ochii Lui sunt ca para focului şi „nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.” Foarte bine. Întrucât toate lucrurile sunt goale şi descoperite ochilor Aceluia cu care avem de-a face, fie că vom avea de-a face cu El sau nu, atunci de ce să nu acceptăm, de ce să nu alegem să avem de-a face cu El şi să ne deschidem cu totul înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face? Şi deschizându‑ne astfel viaţa înaintea Lui, înaintea flăcării de foc a slavei ochilor Lui strălucitori, care va fi efectul? Acei ochi ca flacăra vie vor privi limpede prin noi şi vor consuma tot păcatul şi toată zgura, şi ne vor curăţi astfel încât, în noi, El îşi va vedea propriul Său chip.
Este scris că noi trebuie să slujim Domnului cu toată sinceritatea. Sinceritatea este autenticitate, este adevăr, este ca mierea strecurată. La origine, termenul descria mierea strecurată în mod repetat, până când, privind mierea în lumină, este limpede, transparentă, este sine cera — adică „fără ceară,” fără urmă de ceară plutind prin ea. În acest fel trebuie să fim noi, în calitate de creştini. Dumnezeu ne curăţă în sângele lui Hristos şi ne ţine în lumina Domnului, iar lumea va vedea doar lumina. Şi astfel sunteţi „lumina lumii.”
Iată din nou Cuvântul Domnului: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea” (Psalmii 139:23-24). Acesta este cuvântul oferit nouă astăzi şi pentru totdeauna. Un alt cuvânt vine împreună cu el: „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.” O altă traducere spune: „Tu m-ai înconjurat de jur împrejur şi mâna Ta o ţii asupra mea” (Psalmii 139:1-5). Acesta este un fapt, o realitate. El ne-a înconjurat pe dinainte şi pe dinapoi şi mâna Sa este asupra noastră. Dacă acceptăm sau nu acest fapt, este o altă problemă; dar aceasta este realitatea pentru orice om din această lume mare. În acest fel este totul gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.
Întrucât este o realitate că El ne-a cercetat amănunţit şi ne cunoaşte, că ne cercetează şi ne ştie în permanenţă, atunci de ce să nu acceptăm această realitate şi să nu beneficiem de ea? De ce să nu‑L rugăm: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte‑mi gândurile”? De ce? — „Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” Oh, această atitudine mă ridică înaintea feţei Sale, astfel ca ochii Săi slăviţi de lumină să privească asupra mea şi să strălucească prin mine ca focul, cercetând dacă este vreo cale păcătoasă în mine! Şi cercetându-mă, fiind un foc mistuitor, El consumă totul şi mă conduce pe calea veşniciei.
Deci, calea sigură de a scăpa de flacăra de foc din acea zi mare este să spun astăzi „bun venit” flăcării de foc. De aceea, repet: să nu scăpaţi vreodată din vedere că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”, iar calea sigură de a scăpa de acel foc mistuitor în acea mare zi, când nu va mai fi nici o şansă să ne schimbăm şi nici timp să alegem, este să alegem astăzi binecuvântata schimbare făurită, primindu-L liber, de bună voie şi bucuros în viaţa noastră pe Dumnezeul nostru, care este un foc mistuitor!
Mi-amintesc răspunsul dat de Domnul lui Moise. Pe măsură ce Moise se apropia tot mai mult de Dumnezeu, în final L-a rugat: „arată-mi slava Ta!” Aceasta este exact ceea ce vom vedea în ziua aceea mare, care este aproape: El vine „pe norii cerului cu putere şi mare slavă.” În ziua aceea, slava Sa va acoperi cerurile, iar pământul va fi plin de laudă. În ziua aceea, El va fi învelit într-o strălucire de slavă nelimitată şi „orice ochi Îl va vedea.” Dar cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va putea să stea în picioare? Aceasta este întrebarea, iar răspunsul este: doar cei care s-au rugat şi se roagă acum acea rugăciune creştină: „te rog, arată-mi slavaTa!”
Când Moise a înălţat acea binecuvântată rugăciune creştină, Domnul i-a spus: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă.” „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta.” „Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, pînă voi trece. Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la tine, Mă vei vedea…” (Exod 33:21-23). Astfel, deşi orice om ar trebui să se teamă de slava mistuitoare a Domnului din ziua aceea mare, există astăzi un loc lângă El. Trebuie să-i îndemnăm pe toţi în acest fel; şi din partea Lui vă îndemn eu astăzi: „Veniţi şi staţi în locul acesta lângă El, chiar în prezenţa slavei Sale strălucitoare! Nu vă fie teamă! Moise nu putea să suporte plinătatea acelei slave mistuitoare, dar Domnul, în îndurarea Lui, l-a acoperit cu mâna Sa şi l-a protejat de efectele acelei slave pe care el era incapabil s‑o suporte.
Tragedia grozavă din acea mare zi va fi că oamenii nu vor fi în stare să suporte slava Sa. „Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: ,Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?’” Slava orbitoare a lui Dumnezeu va străluci asupra pământului şi aceşti oameni n-o vor putea suporta.
Dar astăzi nu vă fie teamă. Domnul spune: „Iată un loc lângă Mine, te voi ascunde în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, astfel ca să poţi suporta strălucirea şi puterea de curăţire a slavei Mele. Şi focul mistuitor al prezenţei Mele va curăţi şi va consuma tot păcatul. Eu te voi acoperi cu mâna Mea, te voi proteja chiar şi de acea slăbiciune din tine care te face incapabil să suporţi plinătatea slavei Mele.” Şi, când El Îşi va trage mâna la o parte în ziua aceea mare, cei care au stat lângă El şi au fost curăţiţi trăind în acest foc mistuitor până au fost albiţi şi încercaţi, pot privi în final asupra Feţei Sale neacoperite. În strălucirea deplină a slavei Sale, Îl vom privi şi-L vom vedea aşa cum este!
Dar iată locul unde trebuie să privim noi acum. Putem privi cu faţa descoperită, chiar acum, Faţa Sa! Aceasta deoarece, în trupul lui Isus Hristos, Dumnezeu a acoperit puterea nimicitoare a slavei Feţei Sale; pentru ca, strălucind în inimile noastre, El să dea lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe Faţa lui Isus Hristos. Privind Faţa lui Isus Hristos, vedem Faţa lui Dumnezeu. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).
Aşadar, orice suflet să spună „bun venit” soliei glorioase pe care Dumnezeu o trimite lumii: „luaţi Duh Sfânt,” spuneţi „bun venit” Duhului Sfânt cel binecuvântat, care produce această transformare prin care suntem schimbaţi din slavă în slavă, prin care ne pregăteşte să-L întâlnim pe Domnul în acea mare zi slăvită. Spuneţi nu doar „bun venit” Duhului Sfânt, ci tânjiţi cu ardoare după cele mai bune daruri pe care Duhul Sfânt le aduce. Râvniţi după darurile spirituale, pentru că acestea ne vor duce la perfecţiune în Isus Hristos. Doar în acest fel vom fi făcuţi desăvârşiţi în Isus Hristos, şi fiind în Hristos suntem pregătiţi de El să-L întâlnim aşa cum este.
Dumnezeu este un foc mistuitor şi mă bucur de aceasta! Dumnezeu nostru vine şi mă bucur de venirea Lui. Dumnezeu nostru vine în flacără de foc şi mă bucur de aceasta. El vine în toată slava Sa şi eu mă bucur de lucrul acesta. Îmi pare rău că vor fi unii pe care El se va răzbuna; dar sunt fericit că vine ziua când păcatul va fi eliminat de Dumnezeul nostru care este un foc mistuitor.
Haideţi, fraţilor! Sunteţi gata? Sunteţi pregătiţi să vă întâlniţi cu El în ziua aceea? Dacă nu, El îţi spune astăzi: „iată un loc lângă Mine. Vino astăzi şi stai în acest loc lângă Mine. Eu îţi voi descoperi toată slava Mea, voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea. Şi dacă mai există vreun defect în tine care nu poate suporta astăzi focul profund mistuitor al slavei Mele, te voi acoperi cu mâna Mea până când totul va fi curăţit, şi astfel te voi despărţi de tot păcatul şi te voi scăpa în acea zi a slavei.”
Aşadar, spuneţi „bun venit” Celui ce este un foc mistuitor! Locuiţi în prezenţa Sa. Deschideţi-vă viaţa înaintea Lui. Recunoaşteţi faptul că El este un foc mistuitor, că El niciodată nu este altceva. Apoi bucuraţi-vă astăzi de aceasta. Trăiţi astăzi în acest foc mistuitor. Iar când va veni peste pământ acea măreaţă zi, în toată slava ei, ne vom bucura şi în acea zi. Atunci vom sta în picioare şi vom spune: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru!” Dar în ce condiţii? Cu munţi azvârliţi prin aer, insule mutându-se din locul lor, pământul ieşindu-şi din făgaş, cerurile strângându-se ca o carte pe care o faci sul, cu un zgomot asurzitor şi cu flăcări de foc peste tot, cu Faţa Sa ca soarele şi ochii Săi ca para focului — ne vom bucura noi în toate acestea? — Da, slavă Domnului! Ne vom bucura, pentru că acesta „este Dumnezeul nostru.” Noi L-am văzut mai dinainte, am trăit cu El, am spus „bun venit” prezenţei Sale mistuitoare, am spus „bun venit” flăcării vii a ochilor Săi ca para focului, ca ei să ne străpungă şi să cerceteze orice cale păcătoasă din noi. Noi ştim ce binecuvântare şi ce bucurie au venit în vieţile noastre când slava Sa mistuitoare ne-a curăţat de păcat şi de păcătuire, şi ne-a făcut slujitori ai neprihănirii care duce la sfinţire. Şi ştiind ce binecuvântare a fost aceasta, exclamăm în plinătatea unei bucurii perfecte: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru!” Noi Îl vedem acum şi mai deplin decât anterior. Aceasta este o binecuvântare şi mai mare. „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim, şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!” (Isaia 25:9)


Related Articles

Lumina strălucește acum

Imediat după sosirea în Australia la începutul anului 1892, Ellen White i-a scris pe 6 aprilie o scrisoare lui S.N.

Istoria neprihănirii prin credință

„Primul lucru înregistrat în istoria Scripturii, după cădere, a fost persecuţia lui Abel. Şi ultimul lucru în profeţia Scripturii, este

Rănit în casa celor care Îl iubeau

            „De nimic nu se teme Satana mai mult”, a scris Ellen White în 1887, decât „ca poporul lui Dumnezeu