Breaking News

Dezvoltarea lucrării din Sydney

Dezvoltarea lucrării din Sydney

              În timp ce lucram în Queensland, Australia, am primit o mărturie pătrunzătoare cu privire la consumul de carne de la sora White. Ea a declarat că lucrarea în orașul Sydney nu înainta la fel ca în Melbourne și alte orașe. Ea a întrebat pe Domnul despre diferența dintre rezultate. Îngerul i-a răspuns:

            „Este din cauza lipsei de armonie dintre lucrători. Duhul lui Dumnezeu nu va lucra cu niște pastori divizați. În timp ce unii dintre voi predică mesajul complet, alții desconsideră lumina asupra reformei sanitare, cauzând divizare și confuzie în biserici și printre cei noi în credință. Ei consumă carne, beau ceai și cafea în casele oamenilor, desconsiderându-i pe cei ce îi învață să renunțe la aceste lucruri, prezentându-i ca pe niște înguști și exagerat de zeloși.”

            „Mi s-a arătat apoi”, a spus ea, „viețile a doi dintre acești pastori care erau angajați. Îngerul a spus: „Fratele _ va renunța la adevăr dacă nu încetează să desconsidere mesagerii și mesajului pe care Dumnezeu i l-a trimis cu privire la principiile unei viețuiri sănătoase. Iar fratele _ , dacă nu va înceta să mănânce carne, va încălca porunca a șaptea și își va pierde locul în lucrare.”

            În continuare este textul complet al mărturiei către primul frate numit, cu privire la poziția sa cu privire la reforma sanitară. Se găsește în „Mărturii către Pastori”, nr. VII, pag. 36-42, datată 30 martie 1896, Sunnyside, Cooranbong.

            Ia seama ca nu cumva prin exemplul tău să nu pui în pericol alte suflete. Este teribil să-ți pierzi sufletul, dar să urmezi o cale care va duce la pierderea altor suflete, este și mai teribil. Este un gând îngrozitor ca influența noastră să fie ca o mireasmă de moarte spre moarte, și cu toate acestea este posibil. Cu ce gelozie sfântă ar trebui să ne păzim gândurile, cuvintele, obiceiurile, înclinațiile și caracterul nostru! Dumnezeu cere o stare de sfințenie mult mai profundă. Numai descoperind caracterul Său, putem coopera cu El în lucrarea de salvare de suflete.

            Slujitorii Domnului nu pot fi prea atenți ca faptele lor să nu le contrazică cuvintele, pentru că doar o viață armonioasă poate pretinde respect. Dacă trăirea noastră este în armonie cu învățătura, cuvintele noastre vor avea efect, dar o evlavie care nu este bazată pe principii ferme, este ca sarea fără gust.

            Să predici dar să nu trăiești ceea ce predici, este ca o aramă sunătoare și ca un chimval zângănitor. Nu ne este de niciun folos să predicăm principiile pe care în mod conștient nu le păzim.

            Domnul a oferit poporului Său un mesaj cu privire la reforma sanitară. Această lumină a strălucit pe calea lor timp de 30 de ani; (acum 61 de ani – n.tr. la data scrierii manuscrisului); iar Domnul nu-i poate susține pe slujitorii Săi pe un drum căruia i se împotrivesc. El este nemulțumit atunci când slujitorii Săi lucrează în opoziție cu solia în privința acestui punct pe care El li l-a dat pentru ca ei să-l ducă altora. Poate fi El mulțumit, când jumătate din lucrătorii care lucrează într-un loc, învață că principiile reformei sanitare sunt strâns legate de mesajul îngerului al treilea, cum este brațul de corp, iar colegii lor, prin exemplul practic, învață exact opusul? În ochii lui Dumnezeu acest lucru este un păcat, iar acesta este motivul pentru care El nu le oferă un succes mai mare pentru lucrarea din Sydney.

            Fratele meu, trebuie să încetezi să mai împiedici mesagerii și mesajul pe care Dumnezeu l-a trimis cu privire la principiile unei viețuiri sănătoase. Au fost trimise mărturii peste mărturii, ce trebuiau să producă o mare reformă, dar atât acasă cât și în afară, viața ta a vorbit împotriva avertizărilor trimise de Dumnezeu. Nimic nu produce o descurajare mai mare asupra poporului Domnului, decât să fie în legătură cu cei care au capacitatea de a înțelege principiile credinței noastre, dar prin învățătură și exemplu, să fie indiferenți față de obligațiile morale.

            Lumina pe care Dumnezeu a trimis-o cu privire la reforma sanitară nu poate fi tratată cu ușurătate și niciun om nu poate spera la succes în lucrarea lui Dumnezeu în timp ce, prin învățătură și exemplu, acționează contrar luminii pe care Dumnezeu a trimis-o. Vocea datoriei este vocea lui Dumnezeu, ghidul trimis de cer, iar Domnul nu poate fi tratat cu ușurătate cu privire la aceste subiecte. Cel care nesocotește lumina trimisă de Dumnezeu pentru păstrarea sănătății, se împotrivește binelui, și refuză să se supună Celui care lucrează pentru binele său.

            Este de datoria fiecărui creștin să urmeze drumul indicat de Dumnezeu slujitorilor Săi. El trebuie să-și amintească că veșnicia este înaintea sa, și nu trebuie să-și nesocotească sănătatea spirituală și fizică, chiar dacă soția, copii sau rudele îl vor ispiti. Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-L, dacă este Baal, mergeți după el.

            Instrucțiunile lui Dumnezeu nu sunt „da” și „nu”, ci „da” și „amin”, în Isus Hristos. Lucrătorii Săi sunt chemați să-ți amintească că nu pot continua să meargă în derivă cu principii schimbătoare, distorsionate de impulsuri, netrăind adevărul predicat, fără să-și distrugă propriile suflete.

G.B Starr, Fifty Years With One of God’s Seers, manuscris nepublicat, paginile 53-56


Tags assigned to this article:
reforma sănătății

Related Articles

Întâlnire de tabără

Însoțită de W. C. White și sora Mary A. Davis, am ajuns joi, 4 mai, la ora 10 pm. Am

Adu-ți aminte

           Educarea, disciplinarea și antrenarea minților pentru slujirea lui Dumnezeu și de a le pregăti să locuiască în locurile de