Breaking News

Îmbrăcăminte și spiritism

Îmbrăcăminte și spiritism

Fanatismul care a bântuit în ultimii ani şi-a lăsat efectele sale pustiitoare în est. Am văzut că Dumnezeu Şi-a pus la probă poporul cu privire la timp în 1844 şi că de la acea dată nici un alt moment nu a purtat amprenta Sa specială. De la 1844, El nu Şi-a mai pus la probă poporul cu privire la nici o altă dată. Noi ne-am aflat, şi încă ne mai aflăm, în perioada când trebuie să aşteptăm cu răbdare. O emoţie considerabilă a fost stârnită în jurul anului 1854, când mulţi au considerat că această mişcare este în planul lui Dumnezeu, pentru că s-a extins, şi mulţi au fost convertiţi. Însă asemenea concluzii nu sunt necesare. Mult din ceea ce s-a predicat cu privire la anul 1854 a fost logic şi drept. Unii care erau sinceri au luat şi adevărul, şi minciuna laolaltă şi au sacrificat mult din ceea ce aveau pentru a face ceea ce nu este bine; iar după ce au fost dezamăgiţi, ei au renunţat şi la adevăr, şi la minciună, iar acum se află într-o stare foarte dificilă, greu de ajuns la ei. Unii dintre cei care au trecut prin dezamăgire au văzut dovezile adevărului prezent, au îmbrăţişat întreita solie îngerească şi se luptă să o trăiască în vieţile lor. Însă, acolo unde există unul care a tras foloase de pe urma anului 1854, există zece care au suferit de pe urma stabilirii acestei date; şi mulţi dintre aceştia sunt în situaţia în care nu pot fi convinşi pentru adevăr, chiar dacă acesta le-ar fi prezentat foarte clar.

Proclamarea datei 1854 a fost însoţită de un spirit care nu a fost al lui Dumnezeu. Acesta a fost un spirit gălăgios, aspru, neatent, aţâţător. Zgomotul şi vâlva erau considerate de mulţi esenţiale pentru religia adevărată şi exista tendinţa de a aduce totul jos, la un nivel foarte scăzut. Mulţi au socotit aceasta drept umilinţă; însă, dacă te împotriveai vederilor lor, într-o clipă ei deveneau agitaţi, dovedeau un spirit arogant, tiran, şi îi acuzau pe aceia care nu erau de acord cu ei că sunt mândri şi că se împotrivesc adevărului şi puterii lui Dumnezeu.

Îngerii cei sfinţi au fost întristaţi şi dezgustaţi de maniera lipsită de respect în care mulţi folosiseră Numele lui Dumnezeu, marele Iehova. Îngerii pronunţă acest nume sfânt cu cel mai mare respect şi îşi acoperă întotdeauna feţele când vorbesc despre Numele lui Dumnezeu; iar Numele Domnului Hristos este atât de sacru pentru ei, încât îl rostesc cu cea mai mare reverenţă. Însă cât de opuse au fost spiritul şi influenţa care au însoţit mişcarea de la 1854! Unii dintre cei care sunt încă sub aceeaşi influenţă vorbesc despre Dumnezeu ca şi cum ar vorbi despre un cal sau orice alt lucru comun. În rugăciunile lor, ei folosesc cuvintele Dumnezeule Atotputernic într-un mod foarte comun şi lipsit de respect. Aceia care fac acest lucru nu au acel simţământ al caracterului înălţător al lui Dumnezeu, al lui Hristos sau al lucrurilor cereşti.

Mi-a fost arătat că, în vechime, când Dumnezeu Îşi trimitea îngerii să slujească ori să transmită anumite lucruri unor oameni, şi aceste persoane îşi dădeau seama că văzuseră sau vorbiseră cu un înger, erau cuprinse de spaimă şi le era teamă că aveau să moară. Ei aveau păreri atât de înalte cu privire la maiestatea şi puterea lui Dumnezeu, încât gândeau că aceasta îi va distruge dacă ar fi ajuns în strânsă legătură cu cineva care venea direct din prezenţa sfinţeniei Sale. Am fost călăuzită spre Judecători 13, 21.22: „Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului şi a zis nevestei sale: «Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu».” Judecători 6, 22.23;: „Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: «Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă!» Şi Domnul i-a zis: «Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri».” Iosua 5, 13-15: „Pe când se afla Iosua lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: «Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?» El a răspuns: «Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit». Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: «Ce spune Domnul meu robului Său?» Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: «Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.» Şi Iosua a făcut aşa.” Dacă îngerii erau în acest fel de temut şi onoraţi pentru că veneau din prezenţa lui Dumnezeu, cu cât mai mult respect ar trebui să fie privit Dumnezeu Însuşi.

Mulţi dintre cei care au fost convertiţi prin influenţa mişcării de la 1854 au nevoie să fie convertiţi din nou. Iar acum este necesar de zece ori mai mult efort pentru îndreptarea vederilor greşite, tulburătoare, pe care le primiseră de la învăţătorii lor şi pentru a-i determina să primească adevărul neamestecat cu minciună, decât ar fi fost necesar la început pentru a li se face cunoscută întreita solie îngerească. Aceştia trebuie mai întâi dezvăţaţi înainte de a fi învăţaţi ceea ce este bine, altfel buruienile otrăvitoare ale minciunii vor creşte şi vor prinde rădăcină printre preţioasele seminţe ale adevărului. Minciuna trebuie mai întâi dezrădăcinată şi atunci pământul este pregătit pentru ca sămânţa cea bună să poată răsări şi să aducă roade spre slava lui Dumnezeu.

Singurul remediu pentru Est va fi disciplina şi organizaţia. Un spirit fanatic a luat în stăpânire o anumită categorie dintre păzitorii Sabatului de acolo; ei au sorbit însă prea puţin din fântâna adevărului şi nu sunt obişnuiţi cu spiritul întreitei solii îngereşti. Pentru această clasă nu se poate face nimic până ce vederile lor fanatice nu sunt îndreptate. Unii dintre cei ce au fost prinşi în mişcarea de la 1854 au adus cu ei vederi greşite, cum ar fi existenţa învierii celor nelegiuiţi şi veacul ce va să vină şi ei caută să unească aceste păreri ale lor şi experienţa lor din trecut cu solia celui de-al treilea înger. Ei nu pot face acest lucru; nu poate exista înţelegere între Hristos şi Belial. Inexistenţa învierii celor nelegiuiţi şi părerile lor despre veacul ce va să vină constituie minciuni grosolane pe care Satana le-a strecurat printre ereziile timpului din urmă, ca să-şi atingă scopul de a ruina sufletele. Aceste minciuni nu pot fi în armonie cu solia de origine divină.

Unele dintre aceste persoane au anumite manifestări pe care ei le numesc daruri şi spun că Domnul le-a aşezat în biserică. Ei bolborosesc fără înţeles şi numesc aceasta o limbă necunoscută — necunoscută nu numai omului ci, şi Domnului şi întregului cer. Aceste daruri sunt născocite de bărbaţi şi femei, ajutaţi de marele înşelător. Fanatismul, exaltarea, vorbirea falsă în limbi şi manifestările zgomotoase au fost considerate daruri aşezate de Dumnezeu în biserică. Unii au fost înşelaţi prin acestea. Roadele tuturor acestora nu au fost bune. „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7, 20.) Fanatismul şi vâlva au fost considerate dovezi speciale ale credinţei. Unii nu sunt mulţumiţi de o întâlnire dacă nu s-au simţit puternici şi fericiţi acolo. Ei depun eforturi pentru aceasta şi îşi dezlănţuie sentimentele în exaltare. Însă influenţa unor asemenea întruniri nu este binefăcătoare. Când simţământul de fericire şi-a luat zborul, ei se scufundă mai jos decât fuseseră înainte de întâlnire, pentru că fericirea lor nu provenea din sursa cea bună. Cele mai folositoare adunări pentru înaintare spirituală sunt cele care se caracterizează prin solemnitate şi adâncă cercetare a inimii, în care fiecare caută să se cunoască pe sine însuşi şi, cu seriozitate şi în profundă umilinţă, caută să înveţe de la Domnul Hristos.

Fratele Lunt din Portland, Maine, a suferit mult. El simţea că spiritul care domnea adesea în adunările lor nu era în armonie cu solia celui de-al treilea înger. El avusese o experienţă în legătură cu fanatismul care pustiise Estul, şi aceasta l-a făcut să privească cu suspiciune orice părea fanatism. Trecutul îl socotea ca o avertizare şi credea că e bine să se ferească sau să vorbească deschis cu aceia care ar fi fost într-o anumită măsură fanatici, pentru că el simţea că atât ei, cât şi cauza lui Dumnezeu erau în pericol. El privea aceste lucruri într-o lumină corectă.

Există mulţi oameni cu firi neastâmpărate, care nu vor să se supună disciplinei, rânduielii, ordinii. Ei gândesc că libertatea lor ar fi îngrădită dacă şi-ar lăsa deoparte judecata şi s-ar supune judecăţii celor cu experienţă. Lucrarea lui Dumnezeu nu va progresa până când nu va exista dispoziţia de a se supune rânduielii şi nu se va înlătura spiritul de indiferenţă şi dezordine al fanatismului din adunările lor. Impresiile şi sentimentele nu constituie o dovadă sigură că o persoană este condusă de Dumnezeu. Şi Satana, în mod nebănuit, dă sentimente şi impresii. Acestea nu constituie călăuze sigure. Toţi ar trebui să cunoască pe deplin dovezile credinţei noastre şi preocuparea lor de căpătâi trebuie să fie aceea de a face ca mărturisirea lor de credinţă să fie mai fructuoasă şi să aducă roade spre slava lui Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să apuce pe o astfel de cale prin care să devină dezgustători pentru cei necredincioşi. Noi trebuie să fim curaţi, modeşti, să purtăm discuţii înălţătoare şi să ducem o viaţă fără vină. Spiritul flecar, glumeţ, nechibzuit trebuie mustrat. Nu este o dovadă că harul lui Dumnezeu este asupra inimii unor persoane dacă acestea vorbesc şi se roagă cu măiestrie în adunare, dar la terminarea acesteia, când ies afară, dau drumul unei vorbiri aspre, grosolane şi neîngrijite. Unii ca aceştia sunt reprezentanţi mizerabili ai credinţei noastre. Ei constituie o ocară la adresa cauzei lui Dumnezeu.

Există în _____ un amestec ciudat de păreri printre cei care susţin că sunt păzitori ai Sabatului. Unii nu sunt în armonie cu trupul bisericii şi, cât timp vor ocupa poziţia în care se află acum, ei vor fi supuşi ispitirilor lui Satana şi vor fi afectaţi de fanatism şi de spiritul minciunii. Unii au vederi fanteziste, care le orbesc vederea în privinţa unor puncte importante, vitale, ale adevărului, ajungând să-şi considere deducţiile lor închipuite drept adevăr esenţial. Apariţia unora ca aceştia şi spiritul care îi însoţeşte face ca Sabatul să devină foarte respingător şi de nedorit pentru necredinciosul sensibil. Ar fi cu mult mai bine pentru progresul şi succesul întreitei solii îngereşti dacă astfel de persoane ar părăsi adevărul.

În conformitate cu lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, în Est există totuşi o grupă mare de credincioşi care vor asculta în mod consecvent de adevăr. Aceia care apucă pe căi greşite, pe care ei şi le-au ales, vor fi lăsaţi să îmbrăţişeze minciuna care, în cele din urmă, îi va conduce la nimicire; însă, pentru un timp, ei vor fi pietre de poticnire pentru cei ce vor primi adevărul. Pastorii care lucrează prin cuvânt şi învăţătură trebuie să fie lucrători meticuloşi şi trebuie să prezinte adevărul în curăţia lui, cu simplitate. Ei trebuie să hrănească turma cu hrană curată, bine aleasă. Există stele călătoare care susţin că sunt pastori trimişi de Dumnezeu, care predică Sabatul din loc în loc, însă amestecă adevărul cu minciuna şi îşi aruncă părerile la întâmplare, semănând discordia în popor. Satana este cel care îi împinge pe aceştia să-i dezguste pe necredincioşii inteligenţi şi sensibili. Unii dintre ei au multe de spus cu privire la daruri, şi acestea sunt adeseori manifestate. Ei se lasă în voia unor simţăminte sălbatice, exaltate, şi produc sunete de neînţeles, pe care le numesc darul limbilor, şi o anumită clasă de oameni pare încântată de astfel de manifestări ciudate. Un spirit straniu stăpâneşte această clasă de oameni, care ar da la o parte şi ar trece peste oricine li s-ar împotrivi. Duhul lui Dumnezeu nu este în această lucrare şi nu însoţeşte astfel de lucrători. Ei au un alt spirit. Şi totuşi, asemenea predicatori au succes în rândul unei anumite clase. Însă acest fapt va îngreuna mult lucrul acelor lucrători pe care Dumnezeu îi va trimite, care sunt calificaţi pentru a prezenta poporului Sabatul şi darurile într-o lumină corespunzătoare şi a căror influenţă şi exemplu sunt demne de imitat.

Adevărul trebuie prezentat în aşa fel, încât să fie atrăgător pentru mintea inteligentă. Noi, ca popor, nu suntem înţeleşi, ci suntem socotiţi ca nişte bieţi oameni, cu mintea slabă, de jos, degradaţi. Atunci, cât este de important pentru toţi cei care îi învaţă pe alţii şi pentru toţi cei care cred adevărul să fie astfel atinşi de influenţa lui sfinţitoare, încât vieţile lor consecvente, nobile, să le arate necredincioşilor că s-au înşelat cu privire la acest popor. Cât este de important ca această cauză a adevărului să fie dezbrăcată de tot ce este fals, de exaltarea fanatică, pentru ca adevărul să poată sta în propriile lui merite şi să dea la iveală curăţia lui originară şi caracterul lui înalt.

Am văzut că este foarte important ca aceia care predică adevărul să aibă maniere rafinate, să evite ciudăţeniile şi lucrurile excentrice şi să prezinte adevărul în curăţia şi puritatea lui. Am fost călăuzită spre textul din Tit 1, 9: „Să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici.” În versetul 16, Pavel vorbeşte despre o categorie de oameni care susţin că Îl cunosc pe Dumnezeu, însă, prin faptele lor, Îl tăgăduiesc, oameni „netrebnici pentru orice faptă bună”. Apoi el îl sfătuieşte astfel pe Tit: „Tu, însă, vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă: spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.” „Sfătuieşte de asemenea pe tineri să fie cumpătaţi şi dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine şi să nu poată spune nimic rău de noi.” (Tit 2, 1-8.) Aceste îndemnuri sunt scrise pentru folosul tuturor acelora pe care Dumnezeu i-a chemat să propovăduiască Cuvântul şi, de asemenea, în folosul poporului Său care ascultă Cuvântul.

Adevărul lui Dumnezeu nu degradează niciodată, ci dimpotrivă, îl înalţă pe cel care îl primeşte, îi rafinează gustul, îi sfinţeşte judecata şi îl desăvârşeşte pentru societatea îngerilor curaţi şi sfinţi din Împărăţia lui Dumnezeu. Sunt unii care, când vin în contact cu adevărul, sunt grosolani, duri, ciudaţi, lăudăroşi, profită de semenii lor dacă pot, pentru a trage foloase personale; ei greşesc în multe privinţe şi totuşi, dacă ei cred în adevăr din toată inima, acesta va lucra o întreagă transformare în vieţile lor. Ei încep imediat lucrarea de reformă. Influenţa curată a adevărului va înnobila întreaga fiinţă, devenind cu totul alt om. În afacerile cu semenii, el va avea frică de Domnul şi îl va iubi pe aproapele său ca pe sine însuşi, purtându-se cu el aşa cum i-ar plăcea ca acesta să se poarte cu el. Vorbirea lui va fi sinceră, curată şi de un caracter atât de înălţător, încât cei necredincioşi nu vor putea profita de el, nu îl vor putea vorbi de rău pe nedrept şi nu vor fi dezgustaţi de felul lui lipsit de amabilitate sau de vorbirea lui necuviincioasă. El va duce influenţa sfinţitoare a adevărului în familia sa şi va face ca lumina să strălucească în faţa lor, astfel încât aceştia, văzând faptele lui bune, să Îl poată slăvi pe Dumnezeu. În toate căile vieţii sale, el va exemplifica viaţa Domnului Hristos.

Legea lui Dumnezeu nu poate fi satisfăcută cu nimic din ceea ce nu este desăvârşit sau lipsit de ascultare deplină de toate cerinţele ei. A împlini doar jumătate din cerinţele ei şi a nu dovedi o ascultare deplină, desăvârşită, nu valorează nimic. Cei lumeşti şi cei necredincioşi admiră consecvenţa şi au fost întotdeauna puternic convinşi că Dumnezeu are un adevăr de transmis prin poporul Său, atunci când faptele lor corespund cu credinţa lor. „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Cuvintele, acţiunile noastre constituie roadele pe care le aducem. Sunt mulţi care aud cuvintele lui Hristos, dar care nu le fac. Ei aduc o anumită mărturie, însă roadele lor sunt din cele care îi dezgustă pe cei necredincioşi. Ei sunt lăudăroşi, se roagă şi vorbesc într-un fel în care se îndreptăţesc pe ei înşişi, se înalţă, reamintesc faptele lor cele bune şi, ca şi fariseul, în cele din urmă, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca ceilalţi oameni. Şi cu toate acestea, ei sunt foarte vicleni şi înşelători în afacerile lor. Roadele lor nu sunt bune. Cuvintele şi faptele lor sunt rele şi totuşi ei par a fi orbi cu privire la starea lor de sărăcie şi nenorocire.

Mi-a fost arătat că următorul pasaj din Scriptură este potrivit pentru cei care se amăgesc în acest fel: „Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Şi nu am făcut noi minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut, depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege.»” (Matei 7, 21-23.)

Aici se află cea mai mare amăgire care poate afecta mintea omului; aceste persoane se socotesc drepte, când de fapt ele nu sunt drepte. Consideră că fac o mare lucrare în viaţa lor religioasă, însă la sfârşit Domnul Isus smulge mantia îndreptăţirii lor de sine şi le prezintă viu în faţă adevăratul lor tablou, cu toate greşelile şi în toată diformitatea caracterului lor religios. Ei sunt găsiţi necorespunzători, atunci când este prea târziu, pentru totdeauna, de a-şi suplini lipsurile. Dumnezeu a prevăzut mijloace pentru îndreptarea celor care greşesc; cu toate acestea, dacă ei aleg să-şi urmeze propria lor judecată şi dispreţuiesc mijloacele rânduite de El pentru corectarea lor şi pentru a-i uni în adevăr, ei vor fi aduşi în starea descrisă în cuvintele Domnului, citate mai sus.

Dumnezeu Îşi pune deoparte un popor şi îi pregăteşte pe ai Săi să stea ca unul singur, uniţi, să vorbească aceleaşi lucruri şi astfel să împlinească rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17, 20.21.)

Se ridică mereu grupe mici care cred că Dumnezeu este doar cu cei foarte puţini, foarte răspândiţi, iar influenţa acestora este de a smulge şi de a risipi ceea ce clădesc slujitorii lui Dumnezeu. Oamenii cu minţi neastâmpărate, care doresc să vadă şi să creadă încontinuu ceva nou, se ridică mereu, unii într-un loc, alţii într-altul, toţi făcând o lucrare specială pentru vrăjmaşul şi, cu toate acestea, pretinzând că au adevărul. Ei stau despărţiţi de poporul pe care Dumnezeu îl conduce şi îl face să prospere şi prin care el Îşi va face marea Sa lucrare. Ei îşi exprimă necontenit temerile că grupa păzitorilor Sabatului ajunge precum lumea, însă cu greu se pot găsi două păreri de-ale lor care să fie în armonie una cu cealaltă. Ei sunt împrăştiaţi şi confuzi şi totuşi se amăgesc atât de mult, socotind că Dumnezeu este cu ei într-un mod cu totul special. Unii dintre aceştia susţin că au daruri printre ei; însă sunt conduşi de influenţa şi învăţăturile acelor daruri prin care pun sub semnul îndoielii pe aceia pe care Dumnezeu i-a însărcinat cu povara deosebită a lucrării Sale, dezlipind de trupul bisericii o anumită categorie de credincioşi Oamenii care, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, fac tot ce le stă în putere pentru a fi una, care sunt întemeiaţi în solia celui de-al treilea înger, sunt priviţi cu suspiciune pe motivul că ei îşi extind lucrarea şi adună suflete de partea adevărului. Ei sunt consideraţi lumeşti pentru că au influenţă în lume, iar faptele lor mărturisesc că ei Îl aşteaptă pe Dumnezeu să facă o mare şi specială lucrare pe pământ, aceea de a-Şi forma un popor şi de a-l pregăti pentru venirea lui Hristos.

Aceşti oameni nu ştiu de fapt ce cred sau care sunt motivele credinţei lor. Ei învaţă mereu şi totuşi nu ajung niciodată la cunoştinţa adevărului. Se ridică unul cu idei sălbatice, greşite, şi pretinde că Dumnezeu l-a trimis cu o lumină nouă, glorioasă, şi că toţi trebuie să creadă ceea ce aduce el. Unii dintre cei care nu au o credinţă temeinică, nesupuşi trupului bisericii, ci sunt luaţi de curent pentru că nu au o ancoră care să-i susţină, primesc acel vânt de învăţătură. Lumina care vine de la acela străluceşte în aşa fel, încât face lumea să se îndepărteze de el cu dezgust şi să-l urască. Atunci, în mod blasfemator, el se aşează alături de Hristos şi susţine că lumea îl urăşte din acelaşi motiv pentru care L-a urât pe Hristos. Apoi se ridică altul, pretinzând că este condus de Dumnezeu, şi susţine erezia inexistenţei învierii celor nelegiuiţi, care este una dintre marile capodopere ale minciunilor lui Satana. Un altul nutreşte idei greşite în privinţa veacului ce va să vină. Un altul impune cu zel costumul american. Cu toţii vor libertate religioasă; fiecare acţionează independent de ceilalţi şi, cu toate acestea, pretind că Dumnezeu este într-un mod special la lucru în mijlocul lor.

Unii se bucură şi tresaltă că au daruri pe care alţii nu le au. Fie ca Domnul să-Şi elibereze poporul de astfel de daruri. Ce fac aceste daruri pentru ei? Sunt ei aduşi prin acestea la unitatea credinţei? Îl conving ei pe cel necredincios că Dumnezeu este cu ei în acelaşi adevăr? Când aceşti tulburători, cu păreri diferite, se adună laolaltă şi acolo există exaltare şi limbi necunoscute, ei fac ca lumina lor să strălucească în aşa fel, încât cei necredincioşi spun: Aceşti oameni nu sunt întregi la minte; sunt înflăcăraţi de o exaltare falsă şi noi ştim că ei nu au adevărul. Unii ca aceştia stau direct în calea celor păcătoşi; influenţa lor îi reţine pe unii să accepte Sabatul. Ei vor fi răsplătiţi potrivit cu faptele lor. Dumnezeu ar prefera ca ei ori să se schimbe, ori să renunţe la Sabat! Atunci nu ar mai sta în calea necredincioşilor.

Dumnezeu a călăuzit bărbaţi care au trudit ani de zile, care au fost dispuşi să facă orice sacrificiu, care au suferit lipsuri, au trecut prin încercări pentru a duce adevărul în faţa lumii şi, prin umblarea lor consecventă, au îndepărtat ocara pe care a adus-o fanatismul asupra cauzei lui Dumnezeu. Ei au întâmpinat opoziţie în toate formele. Au trudit zi şi noapte în căutarea de dovezi pentru credinţa noastră, pentru a putea aduce adevărul la lumină în toată claritatea sa, într-o formă bine închegată, ca să se poată împotrivi oricărei opoziţii. Munca neobosită şi chinurile sufleteşti legate de această mare lucrare i-a epuizat pe mulţi, iar altora le-a umplut capul de peri albi. Însă ei nu s-au istovit în zadar. Dumnezeu a notat rugăciunile lor serioase, sfâşietoare, în agonie, pentru ca ei să poată avea lumina şi adevărul şi pentru ca adevărul să poată străluci în toată claritatea sa şi în faţa altora. El a notat eforturile lor pline de sacrificiu de sine şi le va răsplăti după faptele lor.

Pe de altă parte, aceia care nu au trudit pentru a scoate la iveală aceste adevăruri preţioase au ajuns până acolo încât au primit anumite puncte, cum ar fi adevărul despre Sabat, care a fost gata pregătit pentru ei, şi apoi, toată recunoştinţa pe care o au pentru ceea ce pe ei nu i-a costat nimic, dar pe alţii atât de mult, şi-o arată ridicându-se precum Core, Datan şi Abiram, să-i batjocorească pe aceia asupra cărora Dumnezeu a pus povara lucrării Sale. Ei spun: „Destul! căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor.” (Numeri 16, 3.) Ei nu ştiu ce este aceea recunoştinţă. Au un spirit încăpăţânat, care nu cedează în faţa judecăţii drepte şi care îi va conduce spre propria lor nimicire.

Dumnezeu a binecuvântat pe poporul Său care a mers înainte, urmând providenţa Lui clară. El Şi-a format un popor, pe marea platformă a adevărului, din toate clasele. Cei necredincioşi s-au convins că Dumnezeu este cu poporul Său şi şi-au umilit inimile, ascultând de adevăr. Lucrarea lui Dumnezeu merge sigur înainte. Şi, cu toate acestea, neţinând cont de toate dovezile că Dumnezeu este Cel ce Şi-a condus biserica, sunt şi vor continua să existe din aceia care, susţinând Sabatul, vor merge totuşi independent de trupul bisericii, crezând şi făcând ceea ce aleg ei. Vederile sunt confuze. Starea lor împrăştiată este o dovadă temeinică a faptului că Dumnezeu nu este cu ei. Lumea priveşte Sabatul şi erorile lor laolaltă şi le resping împreună. Dumnezeu este întristat de aceia care fac ca lumea să-i urască. Dacă un creştin este urât pentru faptele lui bune şi pentru că Îl urmează pe Hristos, el va avea o răsplată; însă, dacă este urât pentru că nu procedează în aşa fel încât să fie iubit, urât datorită obiceiurilor lui necultivate şi din cauză că face din adevăr o chestiune de dispută cu semenii săi şi face în aşa fel încât Sabatul să le pară foarte respingător, el este o piatră de poticnire pentru cei păcătoşi, o ocară pentru adevărul cel sfânt; iar dacă nu se pocăieşte, ar fi fost mai bine pentru el să-şi lege o piatră de moară de gât şi să se arunce în mare.

Nu trebuie să li se dea necredincioşilor nici o ocazie de a batjocori credinţa noastră. Noi suntem consideraţi ciudaţi şi unici; însă noi nu trebuie să trăim în aşa fel încât să-i facem pe cei necredincioşi să creadă că suntem altfel decât ne cere credinţa noastră să fim.

Unii dintre cei care cred adevărul pot gândi că ar fi mai sănătos ca surorile să adopte costumul american; totuşi, dacă această modă în îmbrăcăminte ne-ar ciunti influenţa printre cei necredincioşi, în aşa fel încât să nu avem uşor acces la ei, nu trebuie să îl adoptăm nicidecum, chiar dacă am avea de suferit. Însă unii se amăgesc, gândind că acest costum ne-ar aduce atât de multe foloase. În timp ce poate fi de folos unora, altora le poate dăuna.

Am văzut că rânduiala lăsată de Dumnezeu a fost dată peste cap şi că îndemnurile Sale speciale nu au fost luate în seamă de către aceia care adoptă costumul american. Am fost îndreptată spre Deuteronom 22, 5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său să adopte aşa-numita reformă în îmbrăcăminte. Este o îmbrăcăminte indecentă, cu totul nepotrivită pentru urmaşii modeşti, umili, ai lui Hristos.

Există o tendinţă crescândă ca femeile să se îmbrace şi să arate aproape ca celălalt sex şi să-şi aranjeze îmbrăcămintea în aşa fel, încât să fie foarte apropiată de a bărbaţilor, însă Dumnezeu socoteşte acest lucru o urâciune. „Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială.” (1 Timotei 2, 9.)

Cele care se simt chemate să se ataşeze mişcării pentru drepturile femeii şi pentru aşa-numita reformă în îmbrăcăminte se pot despărţi la fel de bine de orice legătură pe care o au cu întreita solie îngerească. Spiritul care o însoţeşte pe una nu poate fi în armonie cu cealaltă. Scripturile sunt clare cu privire la relaţiile dintre bărbaţi şi femei şi în privinţa drepturilor lor. Până într-o anumită măsură, spiritiştii sunt cei care au adoptat această modă unică în îmbrăcăminte. Adventiştii de ziua a şaptea care cred în restaurarea darurilor sunt adesea socotiţi drept spiritişti. Dacă ei adoptă acest costum, influenţa lor e moartă. Lumea îi va aşeza la acelaşi nivel cu spiritiştii şi va refuza să-i asculte.

Împreună cu aşa-zisa reformă în îmbrăcăminte merge un spirit de uşurătate şi încăpăţânare, ce ţine tocmai de îmbrăcăminte. Se pare că decenţa şi modestia se îndepărtează de mulţi dintre aceia care adoptă acel stil de îmbrăcăminte. Mi-a fost arătat că Dumnezeu doreşte ca noi să ducem o viaţă consecventă, pe care să o putem justifica. Dacă vor adopta costumul american, surorile îşi vor distruge propria influenţă şi pe cea a soţilor lor. Ele vor ajunge de batjocură şi de ocară. Mântuitorul nostru spune: „Voi sunteţi lumina lumii.”„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5, 14.16.) Noi avem o mare lucrare de făcut în lume şi Dumnezeu nu doreşte să ducem o viaţă care să diminueze sau să ne distrugă influenţa în lume.


Related Articles

Familia ta are nevoie

Nu am putut dormi după ora 23. Am fost instruită de Dumnezeu într-o viziune de noapte. Am fost determinată să

Pericolele noastre prezente

predică rostită de Ellen White marţi seara, 24 martie 1891 (Conferința Generală)      Fraţilor şi surorilor, apelez la voi ca

Dezvoltarea lucrării din Sydney

              În timp ce lucram în Queensland, Australia, am primit o mărturie pătrunzătoare cu privire la consumul de carne de