Pentru ce ne-ai nenorocit?

Pentru ce ne-ai nenorocit?

Păcatul și pedeapsa lui Acan

Dumnezeu Își păzise în mod deosebit poporul de amestecul cu națiunile idolatre din jurul lor, pentru ca inimile să nu le fie amăgite de chipurile cioplite și capelele atrăgătoare, de templele și altarele care erau dispuse cu multă cheltuială și în modul cel mai ademenitor pentru a perverti simțurile și pentru ca Dumnezeu să fie înlocuit din mintea oamenilor.

Cetatea Ierihonului era consacrată idolatriei celei mai extravagante. Locuitorii ei erau foarte bogați; însă ei socoteau că toate bogățiile pe care li le dăduse Dumnezeu erau daruri venite din partea dumnezeilor lor. Aveau din plin aur și argint; însă, asemenea oamenilor dinainte de potop, erau stricați și hulitori și Îl insultaseră și provocaseră pe Dumnezeul cerurilor prin faptele lor nelegiuite. Judecățile lui Dumnezeu au fost stârnite împotriva Ierihonului. Aceasta era o fortăreață. Însă chiar Căpetenia Domnului oștirilor a venit din cer pentru a conduce armatele cerului într-un atac împotriva cetății. Îngeri ai lui Dumnezeu s-au prins de zidurile masive și le-au prăbușit la pământ. Dumnezeu hotărâse ca cetatea Ierihonului să fie blestemată și că toți trebuia să piară, în afară de Rahav și cei din casa ei. Aceștia trebuia să fie salvați din pricina atitudinii binevoitoare pe care o avusese Rahav față de trimișii Domnului. Cuvântul Domnului pentru popor a fost: „Feriți-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci dacă veți lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veți face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire și o veți nenoroci.” „Atunci Iosua a jurat și a zis: «Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească cetatea aceasta a Ierihonului! Cu prețul întâiului născut îi va pune temelia și cu prețul celui mai tânăr fiu al lui îi va așeza porțile!»”

Dumnezeu a fost foarte strict în privința Ierihonului, pentru ca poporul să nu fie fermecat de lucrurile la care se închinaseră locuitorii lui, iar inimile lor să nu se întoarcă de la Dumnezeu. El Și-a păzit poporul prin poruncile cele mai categorice; totuși, în ciuda poruncii solemne a lui Dumnezeu, rostite prin gura lui Iosua, Acan a îndrăznit s-o calce. Lăcomia l-a făcut să ia din comorile pe care Dumnezeu îi interzisese să le atingă, deoarece blestemul Lui se afla asupra lor. Și, din pricina păcatului acestui om, Israelul lui Dumnezeu a fost neputincios ca apa înaintea vrăjmașilor săi.

Iosua și bătrânii lui Israel se aflau în mare suferință. Ei s-au așezat înaintea chivotului lui Dumnezeu într-o umilință vrednică de plâns, pentru că Domnul era mânios pe poporul Său. Ei s-au rugat și au plâns înaintea lui Dumnezeu. Domnul i-a vorbit lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe fața ta? Israel a păcătuit; au călcat legământul Meu care li l-am poruncit, au luat din lucrurile date spre nimicire, le-au furat și au mințit și le-au ascuns printre lucrurile lor. De aceea fiii lui Israel nu pot să reziste vrăjmașilor lor, ci au devenit blestemați; Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți lucrurile blestemate din mijlocul vostru”.

Datoria de a mustra păcatul

                Mi s-a arătat că Dumnezeu ilustrează aici cum privește El păcatul aflat printre cei care mărturisesc că sunt poporul Său, păzitor al poruncilor. Cei pe care i-a onorat într-un mod deosebit prin faptul că au fost martori ai unor extraordinare etalări ale puterii Sale, și care chiar și atunci se aventuraseră să nesocotească îndrumările Sale lămurite, vor constitui obiectul mâniei Lui. Dumnezeu dorește să-Și învețe poporul că neascultarea și păcatul sunt peste măsură de jignitoare pentru El și că nu trebuie privite cu ușurătate. El ne arată că, atunci când cei din poporul Său sunt găsiți în păcat, ar trebui să ia de îndată măsuri hotărâte pentru a scoate din mijlocul lor acel păcat, pentru ca mânia Sa să nu fie îndreptată asupra tuturor. Dacă însă păcatele poporului sunt trecute cu vederea de către aceia aflați în poziții de răspundere, dezaprobarea Sa se va afla asupra lor, iar poporul lui Dumnezeu, ca întreg, va fi considerat răspunzător pentru acele păcate. Prin metodele folosite cu poporul Său din trecut, Domnul arată necesitatea curățirii de rele a bisericii. Un singur păcătos poate răspândi atât întuneric, încât să alunge lumina lui Dumnezeu din întreaga adunare. Când poporul își dă seama că întunericul se așterne asupra lor și nu știu cauza, ar trebui să-L caute cu sinceritate pe Dumnezeu, cu multă umilință și văzându-și propria nevrednicie, până când relele care Îl întristează pe Duhul lui Dumnezeu sunt descoperite și îndepărtate.

Prejudecățile care s-au ridicat împotriva noastră pentru că am mustrat nedreptățile a căror existență mi-a fost arătată de Dumnezeu și strigătul care s-a ridicat, condamnându-ne că am fost aspri și severi, nu sunt corecte. Dumnezeu ne poruncește să vorbim, iar noi nu vom tăcea. Dacă nelegiuirile sunt evidente în mijlocul poporului Său și dacă servii lui Dumnezeu trec mai departe indiferenți față de acestea, ei îl susțin și îl îndreptățesc practic pe păcătos, fiind tot atât de vinovați, și vor primi tot atât de sigur neplăcerea lui Dumnezeu; căci vor fi făcuți răspunzători pentru păcatele celor vinovați. În viziune, mi-au fost arătate multe situații în care neplăcerea lui Dumnezeu a fost provocată de neglijența servilor Săi de a se ocupa de relele și păcatele care existau în mijlocul lor. Poporul a considerat că aceia care au scuzat aceste rele sunt foarte buni la suflet și cu o fire cuceritoare, pur și simplu pentru că au evitat să se achite de o clară datorie scripturistică. Sarcina nu era plăcută pentru simțămintele lor; prin urmare, s-au ferit de ea.

Spiritul de ură pe care l-au avut unii din pricina mustrării relelor din poporul lui Dumnezeu a adus orbire și o amăgire înfricoșătoare asupra propriilor lor suflete, aducându-i în imposibilitatea de a putea discerne între bine și rău. Și-au stins propria percepție spirituală. Ei pot fi martori la nelegiuiri, dar fără să simtă cum a simțit Iosua și fără să se umilească pentru că simt primejdia în care se află sufletele.

Adevăratul popor al lui Dumnezeu, care are pe inimă spiritul lucrării Domnului și mântuirea sufletelor, va privi întotdeauna păcatul în lumina caracterului său adevărat, păcătos. Ei vor fi întotdeauna pentru înfruntarea credincioasă și fără ocol a păcatelor care mânjesc atât de ușor poporul lui Dumnezeu. Vor simți cu cea mai mare profunzime nelegiuirile celor care mărturisesc că fac parte din poporul lui Dumnezeu, mai ales către închiderea lucrării pentru biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci și patru de mii care urmează să stea fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest lucru este pus în evidență cu putere de către profet prin ilustrația ultimei lucrări, reprezentate prin imaginea care îi înfățișa pe bărbații ce purtau fiecare în mână o unealtă de nimicire. Unul, aflat în mijlocul lor, era îmbrăcat într-o haină de in și purta la brâu o călimară. „Domnul i-a zis: «Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se înfăptuiesc acolo».”

Cine sunt cei ce stau în sfatul lui Dumnezeu în acest timp? Să fie oare aceia care scuză efectiv relele din mijlocul poporului declarat al lui Dumnezeu și care cârtesc în inimile lor, dacă nu chiar pe față, împotriva celor ce mustră păcatul? Să fie oare aceia care iau poziție împotriva lor și simpatizează cu cei ce comit nelegiuirea? Cu siguranță, nu! Dacă nu se pocăiesc și nu părăsesc lucrarea lui Satana, aceea de a oprima pe cei ce au povara lucrării și de a sprijini mâinile ridicate ale păcătoșilor din Sion, ei nu vor primi niciodată semnul sigiliului aprobării lui Dumnezeu. Se vor prăbuși în distrugerea generală a celor răi, reprezentată de lucrarea celor cinci bărbați care poartă unelte de nimicire. Observați punctul acesta cu atenție: cei care primesc semnul curat al adevărului lucrat în ei prin puterea Duhului Sfânt, reprezentat printr-un însemn făcut de bărbatul îmbrăcat în haina de in, sunt cei „care suspină și gem din cauza tuturor urâciunilor care se înfăptuiesc” în biserică. Dragostea lor pentru puritate, pentru onoarea și slava lui Dumnezeu este atât de mare și au, în ce privește păcatul, o percepție așa de clară despre caracterul său peste măsură de păcătos, încât sunt reprezentați ca fiind în agonie, suspinând și plângând chiar. Citiți capitolul 9 din Ezechiel.

Însă nimicirea generală a celor care nu văd în același fel contrastul cel mare dintre păcat și neprihănire și nu simt același lucru cu cei care stau în sfatul lui Dumnezeu și primesc semnul este arătată în ordinul dat celor cinci oameni care poartă uneltele de nimicire: „Treceți după el în cetate și loviți; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurerați! Ucideți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de nici unul dintre cei care au semnul pe frunte. Începeți însă cu locașul Meu cel sfânt.”

În cazul păcatului lui Acan, Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți lucrurile blestemate din mijlocul vostru.” Cum se compară exemplul acesta cu calea urmată de aceia care nu vor să-și ridice glasul împotriva păcatului și nedreptății, dar a căror simpatie se îndreaptă întotdeauna înspre aceia care tulbură tabăra lui Israel cu păcatele lor? Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Nu vei putea să reziști vrăjmașilor tăi până nu veți scoate lucrul blestemat din mijlocul vostru.” El a rostit pedeapsa care avea să urmeze călcării legământului Său.

Iosua a început atunci să caute cu stăruință pentru a-l afla pe cel vinovat. El a luat pe Israel după semințiile lui, apoi după familii și după aceea individual; și Acan a fost găsit vinovat. Însă ca problema să fie clară pentru întregul Israel, și anume că nu ar trebui să li se dea nici o ocazie de a murmura și de a spune că au fost făcuți să sufere cei nevinovați, Iosua a folosit o tactică. El știa că Acan era cel ce călcase porunca și că își ascunsese păcatul, întorcându-L pe Dumnezeu împotriva poporului Său. Iosua l-a convins cu mult tact pe Acan să-și mărturisească păcatul, pentru ca onoarea și dreptatea lui Dumnezeu să poată fi apărate înaintea lui Israel. „Și Iosua a zis lui Acan: «Fiul meu, te rog, dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturisește și spune-mi ce-ai făcut, nu-mi ascunde nimic».”

„Acan a răspuns lui Iosua și a zis: «Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut: am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint și o bară de argint și o bară de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit și le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele». Iosua a trimis soli, care au alergat la cort; și iată, lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan și argintul era sub ele. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua și tuturor fiilor lui Israel și le-au pus înaintea Domnului. Iosua și tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, bara de aur, pe fiii și fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui și tot ce era al lui; și i-au suit în valea Acor. Iosua a zis: «Pentru ce ne-ai nenorocit? Și pe tine te va nenoroci Domnul azi». Și tot Israelul i-a ucis cu pietre și i-au dat foc după ce i-au ucis cu pietre.”

Domnul i-a spus lui Iosua că Acan nu numai că luase lucrurile pe care El interzisese categoric să și le însușească pentru a nu fi blestemați, dar furase, ba încă și ascunsese. Domnul a poruncit ca Ierihonul și toate prăzile luate din el să fie arse, cu excepția aurului și argintului, care urmau să fie păstrate pentru vistieria Domnului. Biruința cuceririi Ierihonului nu a fost obținută prin război sau prin punerea în pericol a poporului. Căpetenia oștirii Domnului condusese armatele cerului. Bătălia a fost a Domnului; El a fost Acela care a dus lupta. Copiii lui Israel n-au lovit nici măcar o singură dată. Victoria și slava erau ale Domnului și de asemenea prăzile. El a dispus să fie ars totul, în afară de aur și argint, pe care le păstrase pentru vistieria Sa. Acan a înțeles bine dispozițiile date și faptul că bogățiile de aur și argint pe care le poftise erau ale Domnului. El a furat din vistieria lui Dumnezeu pentru propriul lui folos.

Mărturisiri făcute prea târziu

                Când va veni în cele din urmă o criză, căci este sigur că așa va fi, și Dumnezeu va vorbi pentru poporul Său, cei care au păcătuit, cei care au fost un nor de întuneric și au stat direct în calea lui Dumnezeu, care lucra pentru poporul Său, s-ar putea să se alarmeze văzând cât de mult timp au continuat să cârtească și să pună piedici cauzei; și, asemenea lui Acan, îngrozindu-se, s-ar putea să recunoască faptul că au păcătuit. Însă mărturisirile lor sunt tardive și nu sunt din cele care le pot aduce vreun folos, chiar dacă acestea pot veni în favoarea cauzei lui Dumnezeu. Astfel de oameni nu fac mărturisiri pentru că au înțeles adevărata lor stare și își dau seama cât de neplăcută a fost calea lor înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ar putea să-i pună pe cei din această categorie la o nouă încercare și să-i lase să arate că nu sunt nicidecum mai bine pregătiți să nu se lase influențați de răzvrătire și păcat, în comparație cu timpul anterior mărturisirii. Ei au înclinația de a fi întotdeauna de partea răului. Iar când aceia care vor să fie de partea Domnului sunt chemați să ia în mod hotărât atitudine pentru apărarea a ceea ce este drept, ei își vor arăta adevărata poziție. Aceia care s-au aflat aproape toată viața lor sub stăpânirea unui spirit tot atât de străin de Spiritul lui Dumnezeu ca și acela care l-a controlat pe Acan vor fi total pasivi când vine timpul ca toți să treacă hotărât la acțiune. Ei nu vor pretinde că se află de o parte sau de alta. Puterea lui Satana i-a stăpânit atât de mult timp, încât par orbiți și nu au dispoziția de a sta în apărarea dreptății. Dacă nu iau o poziție hotărâtă de partea răului, aceasta nu este din cauză că au o înțelegere clară a ceea ce este drept, ci pentru că nu îndrăznesc.

Cu Dumnezeu nu se poate glumi. Numai în timp de conflict se vor arăta adevăratele însemne de pe drapelul care flutură în vânt. Atunci este nevoie ca stegarii să fie neclintiți și să facă publică adevărata lor poziție. Atunci este testată destoinicia fiecărui soldat adevărat care se află în slujba binelui. Cei ce stau deoparte nu pot purta niciodată laurii victoriei. Cei ce sunt sinceri și loiali nu vor ascunde acest fapt, ci se vor angaja trup și suflet în lucrare și vor risca în bătălie tot ceea ce au, indiferent care ar fi rezultatul luptei. Dumnezeu este un Dumnezeu care urăște păcatul. Și pe aceia care îl încurajează pe păcătos, spunând „Ești în regulă”, Dumnezeu îl va blestema.

Mărturisirea la timp a păcatelor, pentru a despovăra poporul lui Dumnezeu, va fi acceptată de El. Însă există printre noi și unii care, asemenea lui Acan, vor face mărturisiri prea târziu pentru a se mai putea salva. Dumnezeu i-ar putea proba, trecându-i printr-o altă încercare, doar pentru a arăta poporului că aceștia nu vor rezista nici unui test, nici unei probe venite de la Dumnezeu. Ei nu sunt în armonie cu dreptatea. Resping mărturia care vine fără ocolișuri, atingând inima, și s-ar bucura să-i vadă reduși la tăcere pe toți cei ce fac mustrări.


Related Articles

Timpuri periculoase

Lumea necredincioasă trebuie să cugete curând şi la alte lucruri, pe lângă felul cum se îmbracă şi cum arată; şi,

Îmbrăcăminte și spiritism

Fanatismul care a bântuit în ultimii ani şi-a lăsat efectele sale pustiitoare în est. Am văzut că Dumnezeu Şi-a pus

Lumina a venit

O, cât de mulți oameni nu au fost încă avertizați! Și până când nu există o echipă de lucrători instruiți