Pericolele noastre prezente

Pericolele noastre prezente

predică rostită de Ellen White marţi seara, 24 martie 1891 (Conferința Generală)

     Fraţilor şi surorilor, apelez la voi ca adventişti de ziua a şaptea, să fiţi tot ceea ce semnifică numele. Există pericolul de a ne îndepărta de spiritul soliei şi de a adopta măsuri care vor pune în pericol lucrarea lui Dumnezeu. După cum mi-a prezentat Domnul aceste lucruri de mai multe ori şi în diferite locuri, am fost dusă în adunările voastre unde au fost citite articole şi au fost făcute declaraţii false în principiu, şi periculoase în tendinţa pe care o au. Mi-a fost arătat că cei care apărau aceste sentimente nu urmau sfatul lui Dumnezeu, ci introduceau ceea ce va conduce cu siguranţă sufletele departe de terenul sigur, departe de solia întreită îngerească, pe cărări greşite, într-o neglijare nepăsătoare a dispoziţiilor categorice date de Dumnezeu, primejduindu-şi astfel sufletul lor precum şi sufletele altora.

      În comitele voastre, cât de puţină experienţă au mulţi dintre voi în umilirea inimii înaintea lui Dumnezeu! Cât de puţin cunoaşteţi lupta în rugăciune, ca să puteţi intra pe poarta cea strâmtă! Chestiunea de cea mai mare importanţă pentru voi este, „Am eu o cunoştinţă experimentală despre Dumnezeu? Sunt gata să cred tot ce îmi spune El, să fac tot ce îmi porunceşte, în loc să urmez propria mea judecată? Mă apropii eu mai mult de Dumnezeu?” Scriptura spune: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.” Dacă inimile voastre nu sunt pe deplin predate lui Dumnezeu, dacă nu supuneţi voinţa voastră voinţei Lui, veţi face născociri şi planuri fără călăuzirea Celui care este puternic în sfătuire. Unii au manifestat un spirit de critică şi prejudecată fariseică. De îndată ce un astfel de spirit este îngăduit, îngerii cei sfinţi se îndepărtează de la voi; ei nu pot sluji păcatului. Voi aveţi într-o mare măsură acelaşi spirit care a fost dat pe faţă în timpul Conferinţei de la Minneapolis. Înşelăciunea care a existat atunci în minţi, încă există. Unii nu au fost dispuşi să vadă şi să îşi recunoască erorile, aşa că rămân în aceeaşi stare de orbire a minţii.

      Voi, cei care v-aţi educat pe voi înşivă şi pe alţii cu un spirit de  a critica şi a acuza, aduceţi-vă aminte că imitaţi exemplul lui Satana. Când vine bine scopurilor voastre, voi trataţi Mărturiile ca şi cum le-aţi crede, citând din ele ca să întăriţi fiecare declaraţie pe care doriţi să o scoateţi în evidenţă. Dar ce se întâmplă când lumina este dată pentru a corecta erorile voastre? În cazul acesta acceptaţi lumina? Când Mărturiile vorbesc contrar ideilor voastre, le trataţi cu mare uşurătate.

      Nu este potrivit pentru nimeni să lase să cadă cuvinte de îndoială şi aici şi dincolo, cuvinte care vor lucra ca otrava în alte minţi, clătinându-le încrederea în soliile pe care le-a dat Dumnezeu, solii care au ajutat la clădirea temeliei lucrării şi au însoţit-o până în ziua de azi, cu mustrări, avertizări, corectări şi încurajări. Tuturor celor ce au stat în calea Mărturiilor, vreau să le spun că Dumnezeu a dat o solie poporului Său, şi vocea Lui va fi auzită, fie că vreţi, fie că nu vreţi. Opoziţia voastră nu m-a vătămat pe mine; dar voi va trebui să daţi socoteală Dumnezeului cerului, Cel care a trimis aceste avertizări şi instrucţiuni pentru a ţine pe poporul Său pe calea cea dreaptă. Va trebui să răspundeţi în faţa Lui pentru orbirea voastră, pentru că sunteţi pietre de poticnire în calea păcătoşilor.

      „La Lege şi la Mărturie; dacă nu vor vorbi după acest cuvânt, este pentru că nu au lumină în ei.” Chiar şi lucrarea Spiritului Sfânt asupra inimii trebuie să fie mărturisită de cuvântul lui Dumnezeu. Spiritul care a inspirat Scripturile, conduce întotdeauna la Scripturi.

      „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” Martorul Credincios spune despre biserică, după ce enumeră mai multe virtuţi: „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Idolatria şi nelegiuirea care predomină, au avut o influenţă paralizantă, aducătoare de moarte, asupra pietăţii şi evlaviei. Există neîncredere, egoism şi suspiciune. Doar puţini sunt cei care se ţin de mărturisirea lor de credinţă. Alţii au părăsit simplitatea credinţei şi, ca rezultat, ei calcă peste graniţa scepticismului. Ei sunt întunecaţi din punct de vedere spiritual; şi astfel, mulţi susţin erori serioase. Unii stau pe scaunul de judecată ca să judece Scripturile, declarând că cutare sau cutare pasaj nu este inspirat, deoarece nu sună favorabil minţii lor. Ei nu pot să îl armonizeze cu ideile pe care le au, idei inspirate de filozofie sau de ştiinţa „pe nedrept numită astfel.” Alţii, din motive diferite, pun sub semnul întrebării porţiuni din Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta mulţi umblă orbeşte pe o cale pregătită de vrăjmaşul lor. Nu este de competenţa niciunui om să pronunţe sentinţe în dreptul Scripturii, ca să judece sau să condamne anumite porţiuni din cuvântul lui Dumnezeu. Când cineva se încumetă să facă astfel, Satana îl face să respire o atmosferă care îi va pipernici spiritualitatea. Când omul se simte aşa de înţelept încât îndrăzneşte să disece cuvântul lui Dumnezeu, în faţa lui Dumnezeu înţelepciunea lui este numită nebunie. Cu cât cineva cunoaşte mai mult, cu atât va simţi că are mai mult de învăţat. Şi chiar prima lecţie pe care trebuie să o înveţe, este aceea că trebuie să se lase învăţat. „Învăţaţi de la Mine”, spune Marele Învăţător, „Căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

      Aş vrea ca vederea spirituală a tuturor lucrătorilor să fie limpede, ca să distingă lucrurile sacre de cele obişnuite. Orbiţi de iubirea de sine, mulţi pierd din vedere pretenţiile altora, şi astfel slava lui Dumnezeu. Atunci când vă vedeţi aşa cum sunteţi cu adevărat, şi Îl vedeţi pe Dumnezeu aşa cum vrea să Îl vedeţi, vă veţi simţi profund nevoia de Isus, şi Îl veţi căuta cu inimile pline de căinţă. Atunci Se va lăsa găsit de voi. Atunci veţi căuta comoara cerească a harurilor Lui aşa cum caută unii perlele cele preţioase; şi când o veţi găsi nu va fi nicio îndoială în minţile fraţilor voştri că aţi găsit mărgăritarul de mare preţ. Atunci veţi avea mintea lui Hristos; veţi lucra şi veţi vorbi aşa cum a făcut Hristos.

      Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să fie condus de opiniile şi practicile lumii. Ascultaţi ce a spus Mântuitorul ucenicilor: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.” „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”

      Cuvântul lui Dumnezeu declară în mod clar că Legea Lui va fi batjocorită, călcată în picioare, de către lume; nelegiuirea va domina într-o măsură extraordinară. Lumea aşa zis protestantă va forma o confederaţie împreună cu omul păcatului, iar biserica şi lumea vor fi în armonie în ce priveşte corupţia.

      Aceasta este marea criză ce vine peste lume. Scripturile învaţă că papalitatea îşi va recâştiga supremaţia pierdută, şi că focurile persecuţiei vor fi aprinse din nou în urma concesiilor oportuniste făcute de lumea aşa numită protestantă. În timpul acesta de primejdie putem rezista numai dacă avem adevărul şi puterea lui Dumnezeu. Oamenii pot cunoaşte adevărul numai dacă sunt părtaşi naturii divine. Acum, avem nevoie de mai mult decât de înţelepciune omenească în timp ce citim şi studiem Scripturile; iar dacă venim în faţa cuvântului lui Dumnezeu cu inimile umilite, El va înălţa un steag pentru noi împotriva elementelor fără de lege.

      Este dificil să susţinem ferm începutul încrederii noastre până la sfârşit; şi dificultatea sporeşte când există influenţe ascunse care lucrează continuu pentru a introduce un alt spirit, un element care lucrează contrar, de partea lui Satana. În absenţa persecuţiei, s-au îngrămădit în rândurile noastre unii care apar sănătoşi în credinţă, iar creştinismul lor pare neîndoielnic, dar care, dacă persecuţia se va stârni, vor pleca dintre noi. În mijlocul crizei, ei vor vedea forţă în anumite raţionamente care au avut influenţă asupra minţilor lor. Satana a pregătit laţuri diferite ca să prindă minţi diferite. Când Legea lui Dumnezeu va fi părăsită, biserica va fi cernută prin încercări de foc, şi mult mai mulţi decât ne imaginăm vor da ascultare spiritelor seducătoare şi doctrinelor diavolilor. În loc să fie întăriţi când sunt aduşi în strâmtoare, mulţi dovedesc faptul că nu sunt ramuri vii ale Adevăratei Viţe; ei nu produc roadă, iar vierul le îndepărtează.

      Dar când lumea calcă în picioare Legea lui Dumnezeu, care va fi efectul asupra celui cu adevărat ascultător şi neprihănit? Vor fi duşi ei de curentul puternic al răului? Pentru că atât de mulţi se adună sub steagul prinţului întunericului, poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu se va abate de la statutul lor de supuşi ai cerului? Niciodată. Niciunul dintre cei care rămân în Hristos nu va da greş şi nu va cădea. Urmaşii Săi se vor închina în ascultare faţă de o autoritate mai înaltă decât a oricăruia dintre potentaţii pământului. În timp ce dispreţul aruncat asupra poruncilor lui Dumnezeu conduce pe mulţi să tăinuiască adevărul şi să dovedească mai puţină reverenţă faţă de el, cei credincioşi vor susţine tot mai sus adevărurile distinctive, cu mai mare seriozitate. Noi nu suntem lăsaţi pe direcţia noastră proprie. În toate căile noastre noi trebuie să-L recunoaştem pe Dumnezeu, şi El ne va îndruma paşii. Trebuie să consultăm cuvântul Lui cu inimile umilite, să cerem sfatul Lui, şi să cedăm voinţa noastră voinţei Lui. Noi nu putem face nimic fără Dumnezeu.

      Avem cel mai înalt motiv pentru a preţui adevăratul Sabat şi a sta în apărarea lui, deoarece este semnul care distinge poporul lui Dumnezeu de lume. Porunca pe care lumea o calcă în picioare, este o poruncă pe care poporul lui Dumnezeu o va onora şi mai mult, tocmai din acest motiv. Atunci când cei necredincioşi aruncă dispreţul asupra cuvântului lui Dumnezeu, sunt chemaţi să se arate Calebii cei credincioşi. În momentele acelea ei vor sta fermi la postul datoriei lor, fără paradă şi fără să se tragă în lături din faţa ocărilor. Spionii necredincioşi au fost gata să-l distrugă pe Caleb. El a văzut pietrele în mâinile celor care aduseseră rapoarte false, dar aceasta nu l-a oprit; el avea o solie şi trebuia să o rostească. Acelaşi spirit va fi manifestat astăzi de către cei ce sunt credincioşi lui Dumnezeu. Psalmistul spune: „ei calcă Legea Ta. De aceea, eu iubesc poruncile Tale, mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat.” Când oamenii stau lipiţi de Isus, când Hristos rămâne în inimile lor prin credinţă, iubirea lor pentru poruncile lui Dumnezeu creşte tot mai mult, proporţional cu dispreţul pe care lumea îl îngrămădeşte peste preceptele Lui sfinte. Acela este timpul când adevăratul Sabat trebuie să fie prezentat în faţa oamenilor prin scris şi prin viu grai. Întrucât porunca a patra şi cei care o respectă sunt ignoraţi şi dispreţuiţi, cel credincios simte că este un timp în care nu trebuie să-şi ascundă credinţa ci să înalţe Legea lui Iehova, desfăşurând steagul pe care este înscrisă solia îngerului al treilea: poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.

      Fie ca aceia care au adevărul aşa cum este în Isus să nu aprobe, nici măcar prin tăcerea lor, lucrarea tainei nelegiuirii. Fie ca aceştia să nu înceteze deloc să sune semnalul de alarmă. Instruirea şi educarea membrilor bisericii să fie făcută în aşa fel încât copiii şi tinerii noştri să înţeleagă că nu trebuie să se facă nicio concesie acestei puteri, omul păcatului. Învăţaţi-i că, deşi va veni vremea când vom duce acest război cu riscul pierderii proprietăţii şi a libertăţii, totuşi trebuie întâmpinat acest conflict, cu spiritul şi blândeţea lui Hristos; adevărul trebuie să fie susţinut şi apărat aşa cum este în Isus. Bogăţie, onoare, confort, casă – orice altceva – trebuie să fie pus pe un plan secundar. Adevărul nu trebuie să fie ascuns, nu trebuie să fie contestat sau deghizat, ci să fie pe deplin confirmat şi vestit cu îndrăzneală.

      Domnul are străjeri credincioşi pe zidurile Sionului, care trebuie să strige tare şi să nu cruţe să-şi înalţe glasul ca o trâmbiţă şi să arate poporului Său fărădelegile lor, şi casei lui Iacov păcatele ei. Domnul a permis ca duşmanul adevărului să facă eforturi hotărâte împotriva Sabatului poruncii a patra. El intenţionează ca prin aceste mijloace să trezească un interes decisiv faţă de această chestiune, care este un test pentru zilele de pe urmă. Aceasta va deschide calea soliei îngerului al treilea ca să fie vestită cu putere.

       Nimeni, dintre cei care cred adevărul, să nu tacă acum. Nimeni să nu fie nepăsător acum; toţi să-şi înalţe cererile la tronul harului, cerând împlinirea promisiunii: „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” Acum sunt vremuri periculoase. Dacă ţara aceasta, care se laudă aşa de mult cu libertatea, se pregăteşte să sacrifice orice principiu cuprins în constituţia ei, elaborând decrete pentru suprimarea libertăţii religioase, şi pentru impunerea falsităţii şi amăgirii papale, atunci poporul lui Dumnezeu trebuie să-şi prezinte cererile în credinţă, Celui Preaînalt. Orice încurajare posibilă este cuprinsă în făgăduinţele lui Dumnezeu, pentru cei care îşi pun încrederea în El. Perspectiva de a fi puşi în primejdie şi în suferinţă personală, nu trebuie să ducă la disperare, ci să învioreze vigoarea şi speranţele poporului lui Dumnezeu, întrucât timpul primejdiei lor este timpul în care Dumnezeu le oferă manifestări clare ale puterii Lui. Noi nu trebuie să stăm într-o aşteptare calmă a opresiunii şi necazului, să stăm cu mâinile încrucişate fără să facem nimic pentru a preîntâmpina răul. Strigătele noastre unite, să fie înălţate spre cer. Rugaţi-vă şi lucraţi, lucraţi şi rugaţi-vă. Însă nimeni să nu acţioneze în pripă. Învăţaţi, cum nu aţi mai învăţat până acum, că trebuie să fiţi blânzi şi smeriţi cu inima. Voi nu trebuie să faceţi acuzaţii însoţite de invective împotriva nimănui, fie că este vorba de indivizi, fie că este vorba de biserici. Învăţaţi să lucraţi cu minţile aşa cum a făcut Hristos. Uneori trebuie să fie spuse şi cuvinte tăioase; dar  asiguraţi-vă că Spiritul cel Sfânt al lui Dumnezeu domneşte în inima voastră, înainte să rostiţi adevărul limpede care taie; apoi lăsaţi-L să-Şi facă El lucrarea. Nu voi trebuie să fiţi cei care taie.

      Nu trebuie să se facă niciun compromis cu cei care strică Legea lui Dumnezeu. Nu este sigur să te sprijini pe astfel de sfătuitori. Mărturia noastră nu trebuie să fie mai puţin decisă acum decât a fost înainte; poziţia noastră reală nu trebuie să fie acoperită, pentru a face pe placul oamenilor mari ai lumii. Aceştia poate vor dori să ne unim cu ei şi să acceptăm planurile lor, poate vor face propuneri în ce priveşte felul nostru de acţiune, care vor face ca duşmanul să obţină avantajul asupra noastră. „Nu numiţi uneltire (confederaţie – eng.), tot ce poporul acesta numeşte, uneltire.” În timp ce nu ar trebui să căutăm să stârnim controverse, şi nu trebuie să căutăm să ofensăm în mod intenţionat, trebuie să prezentăm adevărul în mod clar şi decisiv, şi să stăm ferm lângă ceea ce ne învaţă Dumnezeu în Cuvântul Său. Voi nu trebuie să priviţi la lume ca să învăţaţi ce să scrieţi şi să publicaţi, sau ce să vorbiţi. Lăsaţi toate cuvintele şi faptele voastre să mărturisească faptul că noi nu ne-am întemeiat „pe nişte basme meşteşugit alcătuite.” „Avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos.”

      Apostolul ne spune: „Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” Aceasta a fost îndeplinirea planului lui Dumnezeu pentru convingerea şi convertirea oamenilor, care sunt ispitiţi tot timpul să-şi preamărească puterile lor. Domnul va face să se vadă dacă oamenii prin înţelepciunea lor omenească pot dobândi cunoştinţa adevărului, sau dacă pot să-L cunoască pe Dumnezeu, Creatorul lor. Când Hristos a venit în lumea noastră, experimentul a fost complet, şi a dovedit că înţelepciunea îngâmfată a oamenilor nu este altceva decât nebunie. Înţelepciunea mărginită a fost complet incapabilă să ajungă la concluzii drepte în legătură cu Dumnezeu, şi de aceea omul a fost cu totul incompetent să judece în ce priveşte Legea Lui. Domnul a îngăduit ca în zilele noastre lucrurile să ajungă la o criză, prin înălţarea erorii deasupra adevărului pentru ca El, Dumnezeul lui Israel, să poată lucra cu putere pentru ca adevărul Său să fie înălţat şi mai mult, pe măsură ce eroarea este înălţată.

      Cu ochiul îndreptat asupra bisericii, Domnul a îngăduit tot mereu ca lucrurile să ajungă la momente de criză, pentru ca în strâmtorarea lor, poporul Său să caute numai ajutorul Lui. Rugăciunile lor, credinţa lor, împreună cu dorinţa lor neclintită de a fi credincioşi, au cerut intervenţia lui Dumnezeu, şi atunci El Şi-a împlinit făgăduinţa: „Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde; vei striga, şi El va zice „iată-Mă.” Braţul Lui puternic a fost întins pentru eliberarea poporului Său. Dumnezeu păstrează intervenţia Lui îndurătoare în favoarea poporului Său, până la momentul nevoii lor extreme; astfel, El face eliberarea lor şi mai marcantă, iar biruinţa lor şi mai glorioasă. Când orice înţelepciune omenească va da greş, intervenţia Domnului va fi şi mai clar recunoscută, şi El va primi slava care I Se cuvine. Până şi duşmanii credinţei noastre, persecutorii, vor pricepe că Dumnezeu lucrează pentru poporul Său ca să-i scoată din captivitate.

      Lucrul de care este nevoie în acest timp de primejdie pentru noi, este rugăciunea arzătoare, amestecată cu credinţă serioasă, de sprijinire pe Dumnezeu când Satana îşi aruncă umbra peste poporul lui Dumnezeu. Fiecare să ţină minte că este desfătarea lui Dumnezeu aceea de a asculta cererile poporului Său; deoarece din cauza nelegiuirii atât de răspândite este nevoie de rugăciune mai serioasă, iar Dumnezeu a promis că va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, chiar dacă îi lasă să aştepte.

      Oamenii sunt înclinaţi să abuzeze de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, şi să meargă prea departe. Dar există un punct în nelegiuirea umană, când trebuie ca Dumnezeu să intervină; şi atunci este teribil. „Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău.” (Naum 1:3). Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este minunată, pentru că El se constrânge în atributele Sale; dar pedeapsa nu este cu nimic mai puţin sigură. Fiecare secol de depravare a strâns tezaurul lui de mânie, pentru ziua mâniei lui Dumnezeu; iar când va veni vremea ca nelegiuirea să ajungă la culme, atunci Dumnezeu Îşi va face lucrarea Lui ciudată. Atunci se va vedea că este ceva teribil să abuzezi de răbdarea divină; căci mânia lui Dumnezeu va cădea atât de evident şi de puternic, încât se spune că este neamestecată cu milă; tot pământul va fi pustiit. Când apostazia va ajunge la un nivel naţional, când, acţionând sub conducerea lui Satana, conducătorii ţării se vor alinia de partea omului păcatului – atunci măsura vinovăţiei va fi deplină; apostazia naţională este semnalul declanşării ruinei naţionale.

      Dumnezeu a împins pe poporul Său în spărtură, ca să repare gardul cel viu, ca să clădească o temelie pentru multe generaţii. Inteligenţele cereşti, îngerii care excelează în putere, aşteaptă, ascultători faţă de porunca Lui, ca să se unească cu agenţiile umane, iar Domnul va interveni când lucrurile vor ajunge la aşa un impas încât nimeni în afară de o putere divină nu va putea contracara agenţiile satanice care lucrează. Atunci când poporul Său va fi în cel mai mare pericol, fiind în aparenţă incapabil să reziste împotriva puterii lui Satana, Dumnezeu va lucra în favoarea lor. Strâmtorarea omului este ocazia lui Dumnezeu.

      Acum este timpul când cei loiali şi sinceri trebuie să se ridice şi să lumineze; căci slava Domnului răsare peste ei. Nu este vreme acum să ne ascundem culoarea, nu este timpul să devenim trădători când bătălia ajunge atât de serioasă, nu este timpul să punem jos armele noastre de război. Străjerii de pe zidurile Sionului trebuie să fie foarte treji.

      Sunt atât de mulţumitoare în acest timp că putem avea minţile deconectate de dificultăţile care ne înconjoară, şi de opresiunea care vine peste poporul lui Dumnezeu, şi că putem privi la cerul plin de lumină şi putere. Dacă ne aşezăm de partea lui Dumnezeu, a lui Hristos şi a inteligenţelor cereşti, scutul imens al Celui Atotputernic este peste noi, Dumnezeul cel puternic al lui Israel este ajutorul nostru, aşa că nu trebuie să ne temem. Cei care se ating de poporul lui Dumnezeu se ating de lumina ochilor Lui.

      Marea întrebare care se pune acum, este: „suntem noi creştini aşa cum spune Biblia – împlinitori ai cuvântului”? Am fost uimită fără măsură cu cât mi-a fost prezentată tot mereu lumina în ce priveşte dificultăţile şi disensiunile care există în bisericile noastre. Ce înseamnă aceasta? Având în faţă învăţăturile Bibliei, cum îndrăznesc ei să fie în aşa lipsă de unire, după cum se vede fără să le pese de rugăciunea lui Hristos pentru ca ucenicii Lui să fie una, aşa cum El este una cu Tatăl. Cum îndrăznesc ei să-şi impună voinţa, şi să pună în pericol cauza lui Dumnezeu numai ca să conducă lucrurile după cum vor ei?

      Spiritul de mulţumire de sine şi de independenţă egoistă, care de ani de zile pătrunde în inimile poporului nostru, este lucrarea inamicului, ca să facă picioarele noastre să alunece; nu ne putem permite să îngăduim acest spirit. Să ne ajute Dumnezeu să îl înlăturăm! Începeţi chiar din casele voastre; începeţi de acolo să fiţi cu adevărat amabili, aşa cum a fost Hristos; fiţi buni; nu trăiţi ca să vă plăceţi vouă înşivă. Apoi, dacă sunteţi creştini acasă, veţi duce spiritul acesta şi în biserică. Îl veţi duce în comitetele voastre, şi veţi avea dovada faptului că Isus este cu adevărat ajutorul vostru, tăria voastră, avangarda şi ariergarda voastră. Neprihănirea lui Hristos va merge înaintea voastră, şi slava Domnului va merge după voi.

      Fraţilor, vreţi să duceţi spiritul lui Hristos cu voi, acum, dacă vă întoarceţi la casele şi la bisericile voastre? Vreţi să lăsaţi la o parte necredinţa şi critica? Ajungem într-un timp când, mai mult ca înainte, va fi nevoie să împingem împreună, să lucrăm în unire. În unire este putere. În discordie şi dezbinare este numai slăbiciune. Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca un singur om, sau patru, sau douăzeci, să ia o lucrare importantă în mâinile lor, şi să o ducă înainte independent de alţi lucrători ai cauzei. Dumnezeu vrea ca poporul Său să se sfătuiască împreună, să fie o biserică unită, un întreg perfect în Hristos. Unica siguranţă pentru noi este să intrăm în sfatul cerului, căutând tot timpul să facem voia lui Dumnezeu, să devenim împreună lucrători cu El. Nicio grupă nu trebuie să formeze o confederaţie şi să spună: „vom lua lucrarea aceasta, şi o vom face aşa cum ştim noi; şi dacă nu merge aşa cum vrem noi, nu ne vom folosi influenţa pentru a o susţine, deloc.” Aceasta este vocea lui Satana, nu a lui Dumnezeu. Nu ascultaţi de astfel de sugestii.

      Avem nevoie de spiritul lui Isus. Când îl avem, ne vom iubi unii pe alţii. Iată acreditarea pe care trebuie să o avem: „Prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii.” E nevoie să ne rugăm mai mult; dacă Hristos rămâne în sufletul nostru, spiritul Lui din mine se va armoniza cu spiritul Lui din voi; şi Cel care are controlul asupra minţilor noastre, are controlul şi asupra inteligenţelor cereşti, iar acestea cooperează cu noi. Atunci, în fiecare comitet, veţi avea prezenţa Celui puternic în sfătuire. Isus va fi de faţă. Nu vor mai exista conflicte, ceartă, nici agitare a celor mai rele pasiuni ale inimii. Nevoia noastră este să găsim refugiu în Isus. Nevoia noastră este aceea de a fi convertiţi: oh, cât de mult am dorit ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să treacă prin adunările noastre!

      Mi-e teamă că unii nu vor fi convertiţi niciodată. Nu din cauză că Dumnezeu nu este dispus să-i convertească, ci din cauză că au ochi, dar nu văd; au urechi, dar nu aud; au înţelegere şi totuşi nu înţeleg. Ei sunt prea mândri ca să-şi recunoască greşelile, şi ca să-L caute pe Dumnezeu în pocăinţă, cu o inimă zdrobită. Vom da la o parte spiritul acesta de lipsă de pocăinţă? Vom cădea pe Stâncă, pentru a fi zdrobiţi? Isus vine în curând pe norii cerului. Ce face El acum? El încearcă un popor aici pe pământ, ca să vadă dacă pot trăi în armonie, fără revoltă, în cer.

      Credeţi că va lua acolo pe cei care îngăduie scepticismul şi infidelitatea, care, atunci când El trimite o solie, se trag înapoi şi refuză să o accepte? Totuşi, mulţi au făcut aşa. Când vorbim despre harul lui Dumnezeu, despre Isus şi iubirea Lui, când vorbim despre Mântuitorul ca despre Cineva care poate să ne păzească de păcat, şi să-i salveze cu desăvârşire pe toţi cei care vin la El, mulţi vor spune: „Oh, mă tem că mergeţi pe urmele „oamenilor sfinţeniei”. Mi-e teamă că mergeţi pe urmele Armatei Salvării.” Fraţilor, nu trebuie să ne fie teamă de învăţăturile clare ale Bibliei. Nu vă temeţi să mergeţi dacă vocea lui Isus se aude zicând, „Urmaţi-Mă”; căci vocea Lui vă va conduce bine. Nu lăsaţi niciun bărbat sau femeie, niciun comitet sau partidă, să vă facă să înăbuşiţi lumina preţioasă căreia Dumnezeu i-a permis să lumineze din cer în legătură cu poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus. Avem nevoie de mai mult, mult mai mult din Spiritul lui Hristos, ca să îndepărteze răceala şi împietrirea din inima noastră. Isus S-a umilit. Întreaga Lui viaţă a fost o viaţă de umilinţă şi suferinţă. El a fost un om al durerii, obişnuit cu suferinţa. Toate acestea le-a suportat pentru ca păcătoşii să poată fi răscumpăraţi. Acesta este spiritul care trebuie să domnească în inimile noastre.

      Obiectul credinţei noastre, a nădejdii şi a iubirii, trebuie să fie Isus – Isus întotdeauna, numai Isus. Doar o simplă mărturisire de credinţă, nu ne va mântui; noi trebuie să avem o credinţă reală în Hristos. Atunci inima va fi reînnoită; vom fi născuţi din nou. Hristos ia păcatele noastre asupra Lui, şi ne împărtăşeşte neprihănirea Lui.

      În lucrarea de redeşteptare ce s-a desfăşurat aici în timpul iernii trecute, nu s-a văzut niciun pic de fanatism. Dar vă voi spune ce am văzut. Am văzut bărbaţi  care erau atât de înălţaţi în ei înşişi, atât de încăpăţânaţi, încât inimile lor au fost înfăşurate în întuneric. Toată lumina pe care cerul le-a trimis-o din îndurare, ei au socotit-o întuneric. Când inamicul îşi prezintă un plan de al lui, unii sunt gata să-l accepte; însă ei au fost foarte precauţi, ca să nu primească lumina care i-ar fi putut face înţelepţi spre mântuire. Misiunea slujitorilor lui Dumnezeu a fost aceea de a le deschide ochii, ca să-i întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu. Razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, dacă ar fi fost primite, ar fi iluminat templul sufletului, şi ar fi scos afară pe vânzători şi pe cumpărători, mândria de opinie şi pofta trupului. Dar au fost unii care au criticat şi au subestimat, ba chiar s-au înjosit până acolo încât să ridiculizeze pe solii prin care Domnul a lucrat cu putere.

      Dar, mulţumim Domnului, sunt mulţi cei care au ascultat cuvântul Lui şi s-au ospătat din el. Ce spune Hristos? „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă.” Aşadar, să ne ospătăm din El. Să ne bucurăm de iubirea Lui şi să lăudăm pe Dumnezeu pentru această mântuire aşa de mare. Atunci vom fi împreună, inimă lângă inimă. Când ne vom supune mândria, când vom smulge din grădina sufletului fiecare fir din rădăcina de amărăciune, inimile noastre vor bate împreună, ca o singură inimă. Iar făgăduinţa Mântuitorului este, „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” Atunci, întreb, unde este puterea noastră? Este în rugăciunile sincere care să înalţă continuu la cer pentru ca Hristos să ni Se descopere. Şi o va face. Lumina şi slava lui Dumnezeu se vor odihni peste poporul Său. Atunci, lumea va vedea şi va spune, „Uite cum se iubesc fraţii aceştia între ei.” Atunci toată aprinderea inimii şi lipsa de încredere vor înceta, iar în loc va exista iubire şi unire, curtoazie, bunătate şi sensibilitate. Feţele vor străluci de slava lui Dumnezeu. Ne vom privi toţi ochi în ochi. Vom vorbi aceleaşi lucruri, vom avea aceeaşi judecată.

      Presupun că vom lucra pentru aceasta în anul ce vine. Presupun că vom încerca zilnic să ne avem inimile unite în legăturile iubirii creştine. „Dar ce am împotriva ta,” spune Martorul Credincios, „este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” Şi mai spune El, „dacă nu te pocăieşti” „voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui.” De ce? Pentru că fiind despărţiţi unii de alţii, suntem despărţiţi de Hristos. E nevoie să ne unim forţele. Oh, de câte ori, când mi s-a părut că sunt în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri, am auzit vocea îngerului care spunea: „uniţi-vă forţele, uniţi-vă forţele, uniţi-vă forţele. Nu lăsaţi ca Satana să arunce umbra lui diabolică între fraţi. Uniţi-vă forţele; în unitate este putere.”

      Vă repet solia. Dacă veţi merge la casele voastre, hotărâţi-vă să vă uniţi forţele; căutaţi pe Dumnezeu cu toată inima, şi Îl veţi găsi, iar iubirea lui Hristos care întrece orice înţelegere, vă va umple inimile şi vieţile.

      Vă spun, avem destul de făcut. Nu avem timp de pierdut cu îndoiala, întunericul şi inactivitatea. Atenţia voastră a fost atrasă asupra nevoii lucrării misionare în aproape toate părţile lumii. Astăzi, vreau să vă prezint câmpul din Sud. Câţi misionari sunt gata acum să se ocupe de lucrarea ce trebuie făcută printre populaţia de culoare din ţara noastră? Unde sunt bărbaţii şi femeile care vor merge printre miile şi miile de astfel de oameni din Sud, pentru ca să caute să-i educe şi să-i instruiască, cu umilinţă şi răbdare? Oh, este aşa de mult de făcut! Nu ne putem permite să ne petrecem timpul fabricând juguri pe care să le punem pe gâtul nostru şi pe gâtul altora. E nevoie să mergem, ca misionari pentru Dumnezeu. E nevoie să ne trezim dintre cei morţi, şi Hristos ne va da viaţă. Sunt suflete de salvat, suflete pentru care Hristos a plătit şi le-a cumpărat cu sângele Său, şi aş vrea să simţiţi că dacă sufletele celor de culoare, neavertizate, vor cădea pradă distrugerii; cei care au avut lumina şi s-au desfătat în prezenţa ei săptămână după săptămână şi an după an, vor trebui să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu; căci sângele sufletelor va fi pe veşmintele lor. Fraţilor, nu ne putem permite aceasta.

      Să ne ajute Dumnezeu să ne trezim la datoria noastră! Dacă v-aţi ocupat de lucrarea lui Dumnezeu, vă rog fierbinte, pentru Hristos, nu îi daţi drumul. Dacă Dumnezeu vede că sufletele voastre sunt în pericol, El vă va trimite mustrări. Nu vă ridicaţi împotriva lor. Spuneţi, „Îl voi căuta pe Dumnezeu, Îl voi găsi şi voi fi convertit.” Martorul cel credincios spune: „ Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te!” Da, pocăieşte-te. Nu spune să fii gelos pe cel care îţi adresează mustrarea. Nu spune să diseci sau să nesocoteşti solia pe care ţi-o trimite Dumnezeu. Ci spune să o primeşti, să te reformezi şi să mulţumeşti Domnului că nu te-a lăsat în orbirea minţii şi în împietrirea inimii. Să vă ajute Dumnezeu să fiţi convertiţi.

      Vă rog fierbinte să Îl luaţi pe Hristos cu voi când mergeţi la bisericile voastre.  „Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.” Mulţi nu vor ca drumul să le fie tăiat. Dar în cer nu se intră mergând pe calea voastră, ci alegând calea Domnului. Vreţi să mergeţi pe ea? Nu spiritul vostru este cel ce va merge la cer, ci spiritul lui Hristos. Vreţi să Îl aveţi? Isus spune: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Atunci, pun întrebarea: cum se face că aşa mulţi dintre voi spuneţi că nu ştiţi dacă sunteţi acceptaţi de Dumnezeu sau nu; că vreţi să-L găsiţi pe Isus? Nu ştiţi dacă aţi deschis uşa? Nu ştiţi dacă L-aţi invitat să intre? Dacă nu aţi făcut-o, invitaţi-L acum. Nu mai aşteptaţi niciun moment: deschideţi uşa şi lăsaţi pe Isus înăuntru.

      Sunt în joc interese importante la Battle Creek, acolo unde au fost plantate aşa de multe dintre instituţiile noastre. Când am plănuit înfiinţarea acestor instituţii, cât de mult ne-am rugat şi am căutat pe Dumnezeu zi şi noapte! Înainte ca Colegiul să fie întemeiat acolo, soţul meu îmi spunea în timpul nopţii: „Cum să facem să înfiinţăm o şcoală aici? Hai să ne sculăm şi să ne rugăm.” Cu mult înainte de aceasta, obişnuiam să ne rugăm pentru înfiinţarea unei tipografii. Apoi a fost Sanatoriul. Rugăciunea era întreţesută cu experienţa vieţii noastre. Zi după zi, cererile noastre se înălţau la cer, şi Dumnezeu ne-a ascultat. Haideţi să continuăm să ne rugăm. Dacă a fost nevoie să ne rugăm pentru înfiinţarea acestor instituţii, cu cât mai mult este nevoie să ne rugăm ca Dumnezeu să le ţină ca pe nişte ocrotitori ai adevărului. Acestea nu trebuie să înalţe niciun stindard fals. Ele nu trebuie să fie indicatoare false pentru popor. Oriunde aţi fi, rugaţi-vă ca Dumnezeu să păzească acest instituţii. Dacă rugăciunile voastre unite se înalţă la cer pentru ele, Dumnezeu va asculta; şi dacă bărbaţii de acolo se vor dovedi necredincioşi, El îi va îndepărta, şi va pune pe alţii care Îi vor fi credincioşi. Dumnezeu nu duce lipsă de mijloace. Dacă oameni vor voii să răspundă chemării pe care le-o adresează, totul va fi bine.

      Haideţi să luăm jugul lui Hristos asupra noastră şi să învăţăm de la El. El spune că jugul Lui este uşor, şi eu cred aceasta. El spune că povara nu este grea, şi eu cred şi aceasta. Atunci când purtaţi jugul lui Hristos, toate nemulţumirile şi disensiunile vor înceta. Când ucenicii lui Hristos au început să se certe pe drum, El i-a întrebat, „Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?” Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine este cel mai mare … Şi a luat un copilaş, şi l-a aşezat în mijlocul lor; apoi l-a luat în braţe, şi le-a zis: „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” Haideţi să fim ca nişte copii în faţa lui Dumnezeu. Haideţi să ne lăsăm învăţaţi, să fim dispuşi să învăţăm, şi atunci Spiritul lui Dumnezeu va suda inimile noastre împreună, şi vom fi una în Hristos Isus. Atunci Tatăl ne va iubi, aşa cum iubeşte Sionul Său. Fie ca gândul acesta să ne umple cu mulţumire, şi să mergem pe drumul spre Sion, cântând în inimile voastre lui Dumnezeu. Voi aţi fost scoşi din întuneric, ca să arătaţi lumina Lui minunată. Mergeţi înainte, bucurându-vă în neprihănirea lui Hristos.

      La adunările de dimineaţă, m-am bucurat să aud mărturiile celor care au venit aici ca să înveţe – mărturii care spuneau cât de mult au învăţat ei să creadă că Hristos le-a iertat păcatele. Este foarte târziu – este ceasul al unsprezecelea – ca să învăţăm aceasta. Dar, slavă lui Dumnezeu, nu este prea târziu, chiar şi în ceasul al unsprezecelea, ca greşelile să fie îndreptate. Dacă învăţăm ce înseamnă să ne bucurăm din cauza chemării pe care o avem, vom lăuda pe Dumnezeu cu inima, cu sufletul şi cu glasul. Şi în cele din urmă vom avea un triumf glorios atunci când captivitatea noastră se va sfârşi, când jalea şi lacrimile noastre vor dispărea pentru totdeauna. Ce strigăt de laudă va ieşi atunci de pe buze omeneşti! Începem de aici? Să dea Dumnezeu să fie aşa! Dumnezeu să vă ajute să scoateţi orice rădăcină de amărăciune, care există în aşa de multe inimi. Înlăturaţi-o, aşa încât să nu mai dea niciodată lăstari. Lăsaţi-L pe Hristos să o omoare în fiecare inimă, prin Duhul Lui cel Sfânt. Să dea Dumnezeu ca rădăcina de amărăciune să moară!

 


Related Articles

Fundamentul noului legământ

Sunnyside Cooranbong, New South Wales, Australia Scrisoarea 119, 8 martie 1897 Dragă frate și soră Wessel,                 Nu mă aștept

Primejdiile şi privilegiile zilelor din urmă

Review&Herald, 22 noiembrie 1892 „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă

Îmbrăcăminte și spiritism

Fanatismul care a bântuit în ultimii ani şi-a lăsat efectele sale pustiitoare în est. Am văzut că Dumnezeu Şi-a pus