Breaking News

De ce este amânat timpul?

De ce este amânat timpul?

Noi am descoperit că doctrina Sanctuarului nu doar clarifică importanța datei de 1844, ci aceasta, de asemenea, asigură un element unificator pentru multe adevăruri teologice, cum ar fi a doua venire, judecata, importanța celor zece porunci, rolul central al lui Isus Hristos ca Substitut și Mijlocitor al omului și timpul urgent în încheierea marii trimiteri evanghelice.

Ellen White a observat că promovarea doctrinei Sanctuarului „a deschis vederii un sistem complet al adevărului, legat și armonios, arătând că mâna lui Dumnezeu dirijase marea mișcare adventă și a descoperit totodată și datoria prezentă, poziția și lucrarea poporului Său.” – Tragedia veacurilor, 423.

Așa cum Mișcarea Adventă a văzut decadele trecând și intrând eventual în al doilea său secol de existență, doctrina Sanctuarului a ajutat la explicarea amânării timpului, a trecerii zilei când Isus ar fi putut reveni pe pământ. Fără această explicație ar fi într-adevăr dificil să înfruntăm lumea, la fel ca și proclamarea de către fiii bisericii an după an, a revenirii apropiate a lui Isus. Fără doctrina Sanctuarului „foarte aproape” am fi pierdut întreaga semnificație cel mult după un secol și jumătate.

După dezamăgirea din 22 octombrie 1844, adventiștii timpurii au clarificat natura evenimentelor care aveau loc atunci, explicând Dezamăgirea. Ei au recunoscut că în loc să vină pe pământ ca să îl curețe prin judecată, Isus a început ultima fază a lucrării Sale în rolul de Mare Preot în Sanctuarul ceresc. Ei au continuat să creadă că sfârșitul tuturor lucrurilor era aproape. Odată cu trecerea timpului, preocuparea lor principală, așa cum ei au înțeles-o, a fost să îi avertizeze pe oameni asupra ceasului judecății și a reîntoarcerii apropiate a lui Isus.

Dar Dumnezeu în continuare mai are ceva să învețe pe poporul Său și prin ei, pe toți căutătorii de adevăr de pretutindeni. Ceea ce El a încercat să învețe a fost destul de greu de priceput de poporul Lui. Aceasta nu este pentru că ar fi ceva dificil, ci din cauză că aceasta este doctrina de care Satan se teme cel mai mult, și care provoacă cele mai multe controverse printre creștinii nominali, pentru ca să o accepte.

Motivul pentru care Isus nu a venit imediat după 1844 – în timpul acelei generații care a văzut marile semne în soare, lună și în stele – a fost că „oamenii nu erau gata încă să se întâlnească cu Domnul lor. Mai era de adus la îndeplinire încă o lucrare de pregătire în favoarea lor. Urma să fie dată lumină, care să îndrepte mințile lor către Templul lui Dumnezeu care este în ceruri, și în timp ce ei urmau prin credință pe Marele lor Preot în slujirea Sa de acolo, aveau să le fie descoperite noi îndatoriri. Un alt mesaj de avertizare și îndrumare urma să fie dat bisericii.” – Ibid., 424-425.

Ce a fost această avertizare și instrucție care trebuia să fie dată, nu lumii, ci în primul rând Bisericii? În răspunsul său la această întrebare Ellen White a dezvăluit semnificația profundă a doctrinei Sanctuarului: „Aceia care vor trăi pe pământ atunci când va înceta mijlocirea lui Hristos în Sanctuarul de sus, vor trebui să stea în fața unui Dumnezeu sfânt, fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curățite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu și prin eforturile lor stăruitoare trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare se continuă în cer, în timp ce păcatele păcătoșilor pocăiți sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curățire, de îndepărtare a păcatelor. Această lucrare este mai clar prezentată în soliile din Apocalips 14. Când această lucrare se va fi îndeplinit, urmașii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa.” – Ibid., 425.

Această doctrină a pregătirii unui popor este în întregime biblică , nu este ceva inventat de adventiștii de ziua a șaptea. Aceasta este doctrina pe care Satan se pare că o urăște cel mai mult, deoarece aceasta expune minciunile lui și înfrângerea sa. Satan se delectează în ironizarea lui Isus în timp ce se află în rolul Său de Mare Preot, străduindu-se să-i reprezinte pe urmașii Lui, a căror nume sunt luate în considerare în judecata de cercetare. Cu o veselie diabolică el [Satan] indică greșelile acelora care proclamă numele lui Hristos, dar nu și puterea Sa; cu o logică de necombătut el declară că cei ce încalcă poruncile nu „merită” viața eternă mai mult decât el, și că Hristos ar fi complet necinstit dacă El trece cu vederea păcatele lor.

De aceea, biruind, creștinul victorios îi provoacă lui Satan frustrare și mânie (Apocalipsa 12:17). Astfel de bărbați și femei dovedesc că Dumnezeu nu a cerut prea mult de la copiii Lui, atunci când El cere ascultare de la ei; ei au rezolvat odată și pentru totdeauna marea controversă cu privire la Dumnezeu, dacă El este vrednic de iubire, respect și ascultare din partea creației Sale.

Din aceste motive „Satan inventează numeroase planuri pentru a ne ocupa mintea, așa ca ea să nu stăruiască asupra lucrării pe care ar trebui să o cunoaștem foarte bine. Arhiamăgitorul urăște adevărurile cele mari care scot în evidență o jertfă ispășitoare și un Mijlocitor puternic. El știe că în ceea ce-l privește, totul depinde de abaterea minților de la Isus și de la adevărul Său …. Prin defectele de caracter, Satana lucrează pentru a pune stăpânire pe toată ființa și el știe că, dacă aceste defecte sunt cultivate, va avea succes. De aceea, el caută fără încetare să amăgească pe urmașii lui Hristos cu sofismul său fatal că ei nu pot fi biruitori.” – Ibid., 488-489.

Acest mesaj de „avertizare și instruire” (ibid., 425) care îi va trezi complet pe bărbații și femeile care privesc spre revenirea glorioasă a lui Isus, a fost numit, cu alte ocazii, „sfatul Martorului Adevărat” sau „Mesajul Laodicean.”

Un astfel de mesaj este pentru membrii declarați ai Bisericii care cred în mod greșit că Isus va mântui poporul Său în păcatele lor și că nu este nicio nevoie pentru ei ca să facă o pregătire specială în scopul de a grăbi timpul venirii Sale.

Ellen White a afirmat că mesajul Laodicean se aplică credincioșilor adventiști și că acesta este scopul său principal să curățească inimile de toate păcatele. Această aplicare divină a mișcat Biserica în mijlocul anilor 1850 și mulți au crezut că mesajul laodicean „se va încheia cu strigătul puternic al celui de al treilea înger” (Mărturii, vol. 1, 186).

Dar intenția reală a mesajului nu a fost înțeleasă de toți la modul general, nici chiar de cei care au fost înflăcărați de importanța sa. Mulți s-au descurajat deoarece timpul a venit fără niciun fel de demonstrație a providenței lui Dumnezeu. Ei au privit în afară mai mult decât să privească înăuntru, pentru rezultatele promise în „sfatul Martorului Adevărat.”

Deoarece ei nu L-au crezut cu adevărat pe Dumnezeu, că El așteaptă ca poporul Său să trăiască vieți de biruință, „după cum și Eu [Isus] am biruit” (Apocalipsa 3:21) „mesajul” nu a putut să își facă în mod complet lucrarea lui. Ellen White a văzut problema: „Eu am văzut cum mesajul acesta nu-și va îndeplini lucrarea sa doar în câteva luni scurte. Acesta este destinat să trezească poporul lui Dumnezeu, să le descopere eșecurile lor și să-i conducă la pocăință zeloasă, ca să fie favorizați cu prezența lui Isus și să fie gata pentru marea strigare a îngerului al treilea …. Dacă sfatul Martorului Adevărat ar fi fost în întregime luat în considerare, Dumnezeu ar fi lucrat pentru poporul Său cu mare putere …. Dacă mesajul ar fi fost de scurtă durată așa cum mulți au presupus, atunci nu ar mai fi timp pentru ca ei să-și dezvolte caracterul. Mulți sunt mânați de sentimente și nu de principiul credinței, și acest mesaj solemn și înfricoșat i-a tulburat. Acesta a influențat puternic sentimentele și a stimulat temerile lor, dar nu a îndeplinit lucrarea pe care Dumnezeu i-a desemnat-o să o facă.” – Ibid, 186,187.

Dezvoltarea caracterului care pune deoparte poporul lui Dumnezeu în aceste zile din urmă, necesită timp. Dar niciodată mai mult de o generație. Dacă această pregătire a caracterului nu a fost îndeplinită pe parcursul generației care a trecut prin marea dezamăgire de la 1844 (așa cum ar fi trebuit) atunci Dumnezeu va aștepta pe fiii și fiicele lor ca aceștia să învețe instrucțiunile și să profite de avertizarea pe care părinții lor nu au pus-o în aplicare. Dacă nu vor fi fiii și fiicele, atunci vor fi nepoții și nepoatele lor.

Totuși, promisiunea este sigură. O anumită generație de adventiști se va prinde de acest element important al doctrinei Sanctuarului – aceasta ar putea fi generația noastră. Ei vor revela și vor îndreptăți înaintea întregului univers brațul puternic al „Mijlocitorului Atotputernic”, care astăzi stă înaintea Tatălui nostru ceresc, așteptând să apere poporul care va fi vrednic de „ploaia târzie” și astfel să fie „pregătit pentru mutare” (Ibid., 187).

Într-adevăr, este solemnă descrierea poporului lui Dumnezeu, așa cum ei trebuie să fie în acele zile din urmă care preced încheierea timpului de probă. Pot fi cuvintele mai mișcătoare decât atât? „Eu de asemenea am văzut că mulți nu conștientizează că ei trebuie să fie în ordine pentru a trăi în fața Domnului, fără un Mare Preot în Sanctuar, pe parcursul timpului de strâmtorare. Acei ce primesc pecetea Dumnezeului celui Viu și sunt protejați în timpul de necaz trebuie să reflecte în mod deplin imaginea lui Isus. Eu am văzut că mulți își neglijau pregătirea atât de necesară și nu priveau spre timpul de «înviorare» și la «ploaia târzie» care să îi facă capabili să stea în ziua Domnului și să trăiască în fața Lui. O, pe câți de mulți i-am văzut în timpul de necaz fără nici un fel de acoperământ ! Ei au neglijat pregătirea atât de necesară; de aceea ei nu vor primi înviorarea pe care toți trebuie să o primească pentru a trăi în fața unui Dumnezeu sfânt.” – Scrieri timpurii, 71.

Fie ca fiecare dintre noi să se gândească la rolul său în marea controversă; să ne grăbim să acceptăm iertarea Sa, deplin și complet, pentru păcatele mărturisite. Haideți să nu lăsăm ca nici o oră să treacă fără ca să nu căutăm puterea Lui, pentru a fi de partea noastră, pentru lucrarea de dezvoltare a caracterelor noastre într-o reflectare fidelă a neprihănirii Sale, a exemplului iubirii Sale. Cuvintele nu pot exprima dorința de nestăvilit a lui Isus de a ne salva din păcatele noastre, de a ne da acum pacea și viața unei neîntrerupte bucurii și să ne spună fiecăruia, în mod personal, bun venit în Împărăția Sa.

Timpul este urgent pentru noi toți. Nici unul dintre noi nu cunoaște câte zile ne-au mai rămas, indiferent cât de bătrân sau tânăr el sau ea pot fi. Dar chiar mai important decât moartea fizică este încheierea timpului de probă. Acesta se încheie pentru fiecare, imperceptibil, dar sigur. O persoană, fie devine mult mai asemănătoare cu Isus, fie mult mai asemănătoare Diavolului. Fie o persoană devine în mod adevărat mult mai iubitoare, de încredere și plină de har , fie el sau ea devin în mod spontan mult mai auto-indulgenți, cu sânge rece și impredictibili.

Grâu sau neghină, secerișul se va coace. Fiecare persoană va da pe față ce fel de sămânță este (acestea sunt principiile relației cu Dumnezeu sau cu omul), a ceea ce a cultivat fiecare. Curând întreaga lume va fi divizată între aceia care au permis ca semințele evangheliei să ajungă la maturitatea asemănării cu Hristos și aceia care au permis ca semințele rebeliunii să înflorească. Tu și eu suntem ca și tânărul pictor care ia lecții de la William Hunt, celebrul artist, care preda pe malul lacului în apus de soare. Hunt a văzut că prietenul său, tânărul artist, își irosea întreaga culoare pe un hambar dărăpănat în loc să surprindă momentul glorios al asfințitului.

Luându-l de după umeri, maestrul înțelept i-a spus cu fermitate: „Fiule, lumina nu va mai dura mult. Trebuie să alegi între șindrila de pe acoperiș sau apusul de soare și cât mai repede. Mai ai timp fie pentru una sau pentru cealaltă.”

Pentru adventiștii de ziua a șaptea care știu de atâta timp de ce întârzie Isus să vină, atenționarea gentilă că noi trebuie să alegem între șindrilă și apus, ar putea fi reînnoirea unui angajament că Dumnezeu ne poate onora curând cu ploaia târzie. El apelează la oamenii de pretutindeni, indiferent de afilierile lor religioase din prezent: Alătură-te acelui grup care ia în serios poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. „Lasă-Mă să fac pentru tine ceea ce Eu am promis. Devino parte a acelui popor care nu dorește nimic mai mult decât să vadă terminată lucrarea lui Hristos ca Mare Preot în Locul Preasfânt. Dă-Mi voie Să te pot folosi ca o demonstrație vie a iubirii biruitoare a lui Isus Hristos.” Când vei face așa, viața ta va avea un nou început.

De ce așteaptă Isus?, Herbert E. Douglass


Related Articles

Lucrarea prin publicații

Lucrarea noastră de publicații a fost înființată prin îndrumarea lui Dumnezeu și sub speciala Lui supraveghere. Ea a fost plănuită

Noua teologie și solia Sanctuarului

Mesajul Sanctuarului și interpretarea profețiilor au fost cele două probleme majore pentru care Noua Teologie a fost respinsă de conducerea

Planul lui Dumnezeu pentru educație

Mulți susținători sinceri ai educației creștine nu sunt deloc surprinși să descopere că Ellen White nu a vorbit despre planul