Breaking News

Educația, la un moment dat

Educația, la un moment dat

În ediția din 14 aprilie 1994, a publicației Adventist Review, editorul asociat, Myron Widmer, a publicat un articol despre educație intitulat: „Dezbatere asupra viitorului colegiilor și universităților adventiste.”

Acum, cu cei patruzeci și trei de ani de pregătire în domeniul educației, din care treizeci și trei de ani în domeniul educației creștine, treizeci și patru și jumătate în colegii și universități și douăzeci și trei și jumătate în conducerea institutelor educaționale, interesul și atenția mea s-au focalizat pe acest articol.

Prefațând remarcile sale cu menționarea că „există o presiune crescândă din toate părțile”, fratele Widmer s-a îndreptat asupra soluțiilor pentru educația superioară din America de Nord. Mi-am amintit că, în timpul anilor când am fost președinte la Columbia Union College, între anii 1974-1978, multe din soluțiile prezentate acum, erau prezentate și atunci. În anul 1976 la o convenție asupra educației superioare, găzduită de Andrews University, nu a fost niciun fel de dialog asupra viitorului educației superioare a adventiștilor de ziua a șaptea.

Un număr de alte probleme educaționale au ieșit la suprafață. A existat o bază pentru un număr de soluții. Una dintre soluții era reducerea numărului de instituții la două, adică Universitățile Loma Linda și Andrews. Se credea de către unii, că noi am putea construi două instituții care ar putea disputa statutul rival de cele mai „mari” universități din țară. S-a insistat că această focalizare va aduce prestigiu educației adventiste de ziua a șaptea și va asigura o influență puternică a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Erau alți educatori care au crezut că noi ar trebui să ne reducem instituțiile noastre de educație superioară la cinci, prin alegerea de a păstra instituțiile localizate în cele mai strategice zone geografice, intens populate, din America de Nord. Această soluție în sine a dat naștere la contestații serioase printre Uniuni. De înțeles, Universitățile Loma Linda și Andrews trebuiau să fie două din acele instituții. Dacă celelalte trei erau făcute cele mai puternice campusuri, înseamnă că acestea ar fi fost Pacific Union College, Walla Walla College și Southern College.

A existat o agravare a situației cu separarea dintre Universitatea La Sierra de Universitatea Loma Linda. Dar, în mod clar urmau să aibă loc competiții înverșunate între alte colegii. Unii au văzut că sunt imposibil de ignorat cererile de pe coasta americană a Atlanticului. Și totuși, Columbia Union College și Atlantic Union College erau destul de slabe în ce privește înscrierile. De asemenea, aceasta ar fi creat o prăpastie mare între Andrews University și Missionary College și cele trei colegii de pe Coasta de Vest. Indiscutabil, cei din inima Americii, argumentau foarte convingător pentru menținerea unui colegiu în centrul Americii, de exemplu, Union College. Totuși, Union College și Southwestern Union College (acum Southwestern Adventist College) ambele erau slabe în ce privește înscrierile. Cele două colegii canadiene Kingsway College (acum o școală de meserii) și Canadian Union College, erau de asemenea slabe în ce privește înscrierile. Doar ne putem imagina lupta aspră dintre colegiile canadiene pentru a deține cel puțin un colegiu între granițele teritoriului lor național.

Ca președinte la Columbia Union College am învățat, destul de repede, că deja exista o rivalitate înverșunată între colegii, până acolo încât, era un caz destul de rar, ca un președinte sau un membru al vreunei facultăți sau colegiu, să fie invitat să vorbească pe teritoriul unei alte biserici. Probabil, frica era că o prezentare de primă mână va determina studenții să plece de la un colegiu, pentru a se muta la altul, la colegiul reprezentat de vorbitor. Unii se temeau că vorbitorul, ar putea, fără prea multe subtilități, să recruteze pentru propria sa instituție. Eu îmi amintesc acea frică pe care am întâlnit-o atunci când am fost invitat să vorbesc la o întâlnire de tabără din Indiana în anul 1977. Eu vorbisem deja la Sesiunea din Lake Union, ținută la sfârșitul lui 1976. Am fost abordat de un susținător zelos de la Andrews University, care m-a avertizat să nu fac vreo recrutare printre tinerii de la întâlnirea de tabără. Teama era, fără îndoială, întețită prin faptul că nouă din prezentările mele erau prezentări adresate tinerilor.

Este trist să vezi astfel de rivalități meschine, când noi toți ar trebui să împărtășim aceiași povară, căutând să-i educăm pe tinerii noștri pentru mântuirea eternă și pentru stabilirea împărăției veșnice a lui Dumnezeu. Atitudinea exprimată la întâlnirea de tabără din Indiana a fost mai mult ironică, de vreme ce probabil trei sute de studenți de pe teritoriul de la Columbia University studiau la Andrews University, în timp ce alți trei sute de studenți studiau la Southern Missionary College. Datorită locației, din suburbie, a Columbia Union College și a temerilor create de revoltele populare din Washington D.C. de la sfârșitul anilor 1960, exodul era posibil de la Columbia Union College și nu invers.

A treia sugestie pe care am auzit-o în anii 1970 a fost că fiecare colegiu, în acord cu alte colegii, ar trebui să asigure pregătire de specialitate unui număr restrâns de studenți și care nu sunt în competiție cu studenții din alte instituții. Acest concept a întâmpinat cea mai dură opoziție, deoarece unii studenți erau mult mai populari decât alții și fiecare instituție ar fi luptat să-și mențină studenții. Nu era deloc o surpriză că aceste trei alternative apar printre cele prezentate de Myron Widmer. Dar la acestea mai erau adăugate, de asemenea, și următoarele :

  1. Desființarea tuturor colegiilor și universităților adventiste.
  2. Centralizarea administrației tuturor colegiilor sub controlul direct al universităților, care, la rândul lor, vor fi sub controlul Diviziunii Nord Americane.
  3. Privatizarea colegiilor și universităților noastre și astfel să se ia responsabilitatea financiară de pe umerii bisericilor și a resurselor lor.
  4. Păstrarea tuturor instituțiilor, așa cum sunt ele astăzi, și creșterea performanțelor lor pentru asigurarea unei educații creștine. Această soluție ar fi trebuit să includă utilizarea programelor de educație la distanță, clase inovative, fiind la limita apariției de tehnologii noi.

Voi lua în discuție toate aceste puncte pornind în ordine inversă, iar apoi îmi voi prezenta opiniile personale, privitoare la ceea ce eu cred că ar fi cel mai mare bine pentru educația creștină de grad universitar.

Numărul 4. Sunt de acord cu Dr. Benjamin Reaves, președinte la Oakwood College, care a propus opinia de a avea o mai bună activitate în colegiile noastre. O astfel de opinie nu va reduce concurența înscrierilor în instituțiile de educație superioară ale adventiștilor de ziua a șaptea, așa cum ar fi făcut consolidarea unui număr mic de colegii peste tot în lume. Nici nu va reduce mâna de lucru din colegiile noastre, reducând numărul de învățători, profesori, sau personalul auxiliar din instituțiile noastre. Totuși, este mai mult ca sigur că scopul educației nu este de a fi mereu la granița noilor tehnologii, programe inovatoare și așa mai departe, afara de cazul în care acestea sunt direct legate de terminarea lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Serva Domnului, în mod repetat, a focusat educația superioară adventistă de ziua a șaptea, pe formarea tinerilor în vederea terminării lucrării lui Dumnezeu.

„Adevăratul scop al educației este să echipeze bărbați și femei pentru lucrarea de slujire prin dezvoltarea și punerea în practică a tuturor capacităților lor. Lucrarea în colegiile noastre și în școlile de meserii ar trebui să fie întărită an de an, pentru că în ele, tineretul nostru va fi pregătit pentru a merge să-L slujească pe Domnul ca muncitori eficienți.” – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, 493.

„Pentru noi a fost îndeplinită o lucrare măreață – lucrarea de proclamare a soliei îngerului al treilea la fiecare națiune, neam, limbă și popor. Însă noi avem doar puțini misionari. De acasă și de peste hotare sosesc multe apeluri urgente pentru lucrători. Bărbați tineri și femei de vârstă mijlocie și toți cei ce sunt capabili să îndeplinească lucrarea Maestrului, ar trebui să-și pună mințile la contribuție într-un efort de a se pregăti pentru îndeplinirea acestor apeluri.” – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, 209.

„Adevărata educație înseamnă mai mult decât urmarea unui anumit curs de studii. Aceasta înseamnă mai mult decât o pregătire pentru viața de acum. Aceasta are de a face cu întreaga ființă și cu întreaga perioadă posibilă de existență pentru om. Aceasta este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mentale și spirituale. Aceasta pregătește pe student pentru bucuria slujirii în această lume și pentru înalta bucurie a unei slujiri considerabile în lumea viitoare.” Educație, 13.

În al doilea rând, tehnologiile sunt cunoscute ca fiind domenii costisitoare în perioadele lor de început. Doar echipamentul în dezvoltarea tehnologiilor de vârf este foarte, foarte scump. Acesta necesită timp, timp semnificativ, prea mult pentru a reduce din costul echipamentelor pentru astfel de programe. Din propria-mi experiență, noi tot am discutat despre îmbunătățirea calității educației adventiste de ziua a șaptea, acum douăzeci de ani, și fără îndoială, aceasta s-a discutat cu mult înainte. Trebuie să ne întrebăm, din nou: Care sunt scopurile pe care Dumnezeu le-a intenționat pentru educația adventistă de ziua a șaptea, de astăzi ?

Eu nu am fost deloc surprins că Adventist Review de abia căuta sfatul divin pentru revizuirea direcției educației superioare. Am întâlnit aceiași situație de facto în anii 1970, atunci când se lua în discuție dezvoltarea educației. Se pare că noi căutăm să găsim soluții stabilite pe parametrii umani. Educația adventistă de ziua a șaptea nu este pur și simplu educație confesională, educație religioasă, nici educație care să producă mână de lucru calificată pentru nevoile lumii. Este o educație menită să pregătească tinerii poporului nostru pentru slujire, în această viață și în viața viitoare. Vezi Educație, pagina 13. De aceea, scopurile și ținta educației creștine este, în întregime, separată de scopurile și țelurile lumii.

Educația creștină nu este doar cu puțin mai bună decât educația seculară; aceasta este în întregime diferită. Motivele acesteia sunt construite pe lipsa de egoism. Programa acesteia este fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Scopul acesteia este să-l prezinte tinerilor noștri, astfel ca, printr-o cunoaștere și înțelegere a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său să fie conduși la picioarele lui Isus în totalitate și fără rezerve, să se predea Lui și să-i pregătească pentru a fi în serviciul lui Dumnezeu și al omului. O astfel de educație necesită o metodologie complet diferită, o metodologie în care fiecare profesor nu este doar un instructor, ci de asemenea un păstor de suflete; unde profesorul însuși exemplifică stilul de viață și sacrificiul Marelui Învățător. Aceasta necesită ca niciun student să nu pună în fața sa obiective construite pe profituri financiare, popularitate, putere, sau pe orice alt scop egocentric.

Numărul 3. Privatizarea colegiilor și universităților noastre nu va rezolva în mod necesar nenorocirile din școlile noastre. Această soluție ia în calcul privatizarea sistemului nostru colegial pentru a ușura povara financiară de pe tezaurul denominațional. Totuși, cea mai mare necesitate nu este menținerea debitului financiar, ci revenirea educației noastre la paradigma perfectă pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru adevărata educație creștină. Deja, colegiile și universitățile noastre, chiar și după cele mai superficiale standarde, s-au îndepărtat de standardul colegiilor de acum cincizeci sau o sută de ani, modelul lui Dumnezeu fiind lăsat deoparte. Noi am avut parte de o sută de ani de regres educațional, când chemarea lui Dumnezeu a fost pentru o sută de ani de progres către împlinirea planului Său perfect.

Colegiul Battle Creek a avut de la bun început o fundație șubredă. Biblia era doar o materie facultativă și unul dintre președinții de aici nici măcar nu era adventist de ziua a șaptea. Însă la trecerea dintre secole, au existat eforturi nobile pentru a aduce programul educațional în linie cu scopul hotărât de Dumnezeu. Niciodată Colegiile noastre nu au oferit un model perfect de educație creștină, dar astăzi, noi ar trebui să fim mult mai aproape de acel model, decât am fost în trecutul istoriei noastre. De fapt, situația este în întregime, exact pe dos, în toate direcțiile. Niciunul dintre aspectele educației noastre nu a rămas neafectat de compromisuri serioase. Această situație a jucat un rol major în starea jalnică a iubitei noastre biserici.

Una din cele mai triste experiențe, din vremea când eram președinte la Columbia Union College, am trăit-o într-o întâlnire cu președinții colegiilor și universităților noastre în anul 1976, ținută în timpul convenției de la Andrews, pe problema educației superioare. Unul dintre președinții de colegiu, în discursul în fața colegilor lui, a afirmat că nu ar trebui plasată asupra școlilor responsabilitatea pentru maturitatea spirituală a studenților lor. El a indicat direct că tinerii ar trebui să fie conduși la Hristos chiar la sfârșitul claselor elementare, fie în timpul studenției lor. Apoi el a susținut că, colegiile ar trebui să reflecte pluralismul credințelor și practicilor din biserica noastră de astăzi. Nu am fost deloc mirat, să văd susținerea puternică pe care a primit-o din partea tuturor celorlalți președinți.

„La sfârșit, eu m-am simțit obligat să fac referire la școlile profeților. Acestea au fost înființate de Dumnezeu din cauza năvălirii păgânismului în viața lui Israel. Samuel și mai apoi Ilie au instruit tineri bărbați pentru scopul de a reforma Israelul.

„Aceste școli erau destinate să servească ca o barieră împotriva răspândirii corupției la scară largă, să asigure bunăstarea mintală și spirituală a tinerilor și să promoveze prosperitatea națiunii prin umplerea acesteia cu oameni calificați să acționeze în frică de Dumnezeu ca lideri și consilieri. În acest scop, Samuel a adunat armate de tineri bărbați care erau evlavioși, inteligenți și studioși.” – Educație, 46.

Sfatul acesta, spun eu, ar trebui să fie scopul școlilor noastre. Am specificat că, în propriul meu colegiu, 12 % din studenți nu erau adventiști de ziua a șaptea, și pentru unii din adventiștii de ziua a șaptea aceasta era prima școală creștină unde ei mergeau. Cu siguranță că noi avem o responsabilitate specială pentru aceștia, ca și pentru aceia care au trecut prin sistemul nostru de educație, dar care încă nu și-au predat în mod complet viețile lor Domnului. Deși, discursul meu a fost întâmpinat cu o tăcere funerară, acesta rămâne discursul pe care l-ași ține și azi.

Aceasta este rațiunea principală pentru care noi avem școlile noastre. Credincioșii adventiști de ziua a șaptea care sunt fideli, sunt gata să asigure suportul financiar pentru colegiile la care copiii și tinerii noștri sunt învățați ceea ce dorește Dumnezeu ca ei să învețe. Este o primejdie foarte mare ca investitorii privați să permită ca presiunea nevoilor financiare să dicteze atât ofertele cât și cursul materiilor de studiu. Nu există nicio garanție că investitorii privați vor aborda problemele reale ale reformei educaționale.

Unii ar putea vedea această situație ca o oportunitate pentru organizații independente, care să se susțină singure și care să preia școlile. Deși este adevărat că instituțiile independente au demonstrat o mai mare integritate față de educația creștină decât instituțiile denominaționale, totuși aceasta nu constituie o soluție validă. Mărimea instituțiilor existente este dincolo de ceea ce sora White a aprobat. Când Colegiul din Battle Creek a avut aproximativ 1.000 de studenți, serva Domnului a indicat că acesta este de trei ori mai mare decât ar fi trebuit să fie. Întregul fundament al adevăratei educații creștine este construit pe instituții de mici dimensiuni și într-un număr vast, mai degrabă decât pe câteva instituții mari.

Numărul 2. Ideea de a centraliza colegiile denominaționale sub coordonarea celor două universități este în întregime opusă modelelor descentralizate ale lui Dumnezeu. Deja, s-a ajuns la o prea mare centralizare, cum ar fi aceea a caselor de editură, a academiilor, a conferințelor, a uniunilor și chiar a diviziunilor. Această soluție pune prea multă putere în mâinile celor puțini, făcând ca atacul și înșelarea lui Satan să fie mult mai ușoare.

Principiile lui Dumnezeu au fost enunțate în mod clar de sora White într-o scrisoare adresată Conferinței Generale din anul 1896. Deși sfatul ei se referă în mod specific la lucrarea de publicații, principiul se aplică la lucrarea din toate instituțiile noastre:

„Chiar înainte de moartea soțului meu în 1881, mințile unora au fost neliniștite în ceea ce privește plasarea acestor instituții sub puterea unui singur președinte. Din nou, Duhul Sfânt mi-a amintit ceea ce mi-a fost confirmat de Domnul. I-am spus soțului meu să răspundă acestei propuneri, că Domnul niciodată nu a plănuit o astfel de acțiune.” – The Publishing Ministry, 141.

Faptul că sora White include lucrarea noastră educațională și de sănătate, devine clar, când noi înțelegem recomandările de la o întrunire a comitetului Conferinței Generale din anul 1889.

„Comitetul vostru va recomanda, mai departe, că o organizare similară va fi realizată cu scopul de a controla toate interesele noastre educaționale și pentru gestionarea proprietăților – astfel le va aduce sub o singură conducere generală. De asemenea, o alta va controla instituțiile noastre de sănătate.” – Ellen G. White, vol. 3, The Lonely Years 1876-1891, 450.

Fiecare colegiu are nevoie să aibă propria sa autonomie deplină, în limita parametrilor și scopului adevăratei educații creștine. Întotdeauna este cel mai bine pentru toți cei implicați în astfel de situații, ca ei să îl caute pe Domnul pentru soluții pentru problemele lor, pentru diferențe și provocări.

Numărul 1. O altă sugestie a fost înființarea de colegii specializate. A existat sugestia de a înființa un colegiu de elită, un colegiu conservator, un colegiu liberal, un colegiu de specialitate și o școală vocațională. Mintea mea respinge un astfel de concept pluralist sau eclectic asupra educației creștine. Eu cred că un colegiu elitist va dezvolta o atitudine de mândrie printre absolvenții lui, în întregime în opoziție cu conceptele creștinismului. Înființarea unui colegiu conservator sau a unuia liberal este la fel de inacceptabilă. Noi nu avem nevoie nici de colegii liberale, nici de colegii conservatoare; noi avem nevoie de colegii stabilite pe principiile adevărate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel de colegii, singure, vor pregăti generația finală de tineri pentru încheierea lucrării lui Dumnezeu de pe pământ.

Mă tem că foarte mult se va pierde prin înființarea de școli de specialitate, care instruiesc într-un domeniu foarte îngust al educației. Suntem mult mai mult îngrijorați în pregătirea bărbaților și femeilor pentru a fi instrumente umile în lucrarea finală a lui Dumnezeu, decât pentru profesionalismul atât de lăudat în lume. Aceasta nu înseamnă că noi nu suntem interesați în dezvoltarea bărbaților și femeilor la cel mai înalt nivel intelectual. De fapt, serva Domnului a spus că școlile noastre ar trebui să fie superioare din toate punctele de vedere.

„Cea mai bună educație care poate fi oferită copiilor și tinerilor este aceea care are în vedere viitorul, viața veșnică. Acest tip de educație ar trebui să fie dată de părinții evlavioși, de către învățătorii consacrați și de către biserică, astfel ca în final, tinerii să devină misionari zeloși, pentru acasă sau pentru câmpurile străine.” – Principii fundamentale ale educației creștine, 231.

Un colegiu vocațional sau de meserii poate fi văzut de unii ca având merit, și cu siguranță că noi, ca popor, am neglijat în mare parte domeniul vocațional. Filozofia educației creștine, totuși, este aceea că pregătirea vocațională nu este o cale separată de educație. Aceasta este educația pentru fiecare student, astfel că toate aspectele fizice, mentale și nevoile spirituale sunt pe deplin cuprinse în educația lor. La finalul pregătirii lor tinerii pot alege, fie să meargă pe calea lor vocațională folosind uneltele puternice oferite de Biblie pentru a se auto-susține ca lucrători laici, fie pot alege să meargă într-o lucrare cu timp integral, dar cu ajutorul valoros oferit de abilitățile lor vocaționale pe care le-au învățat în școală. Oricare ar fi alegerea făcută, lucrarea va fi centrul vieților lor.

În concluzia acestui articol, voi prezenta ceea ce eu cred a fi singurele soluții din timpul prezent pentru educația superioară în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

În primul rând, noi trebuie să înțelegem ce este educația superioară. Din perspectiva lumească, educația superioară se crede în mod normal că este, educația care continuă după nivelul mediu, însă această înțelegere nu este înțelegerea adevărată din perspectiva creștină. În afirmația de deschidere a cărții Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pagina 11, noi avem această definiție concisă a educației superioare:

„Educația superioară este o cunoaștere experimentală a planului mântuirii și această cunoaștere este asigurată prin studiul serios și atent al Scripturilor. Astfel de educație va reînnoi mintea și va transforma caracterul, restaurând chipul lui Dumnezeu în suflet.”

În acest articol noi ne referim la educația care continuă după nivelul mediu, însă principiile educației superioare sunt enunțate prin inspirație și aplicate în mod egal la educația elementară, gimnazială și liceală, la fel ca și în educația preșcolară de acasă sau de la grădiniță. Haide-ți să discutăm pe scurt cele cinci principii, stabilite în mod divin, pentru educația creștină.

1) Colegiile noastre există pentru a instrui generația finală de tineri pentru a fi avangarda care, sub puterea Duhului Sfânt, va încheia lucrarea evangheliei.

„Cu o așa armată de lucrători precum este tineretul nostru, instruită așa cum se cuvine, aprovizionată cu putere, cât de curând mesajul unui Mântuitor crucificat, înviat și gata să vină, poate fi dus în întreaga lume.” – Educație, 271.

Adevărata educație creștină nu instruiește pentru scopuri lumești sau egocentrice. Există doar un singur scop – mântuirea studenților, care în schimb vor fi inspirați să își dea viețile lor în slujba salvării întregii rase umane.

2) Colegiile trebuie să fie mici. Așa cum am amintit anterior, când la Battle Creek erau în jur de 1.000 de studenți, sora White a spus că acest număr era de trei ori mai mare. Desigur, astăzi oamenii au rețineri față de instituțiile mici. Este ceva care provoacă percepția, că o instituție mare este cu mult superioară unei instituții mici. Însă nu este întotdeauna așa. Este adevărat că instituțiile mici au facilități mai puține, biblioteci mai mici și așa mai departe. Dar scopul educației creștine este în totalitate diferit de acela al lumii.

„Când cei care au atins vârsta tinereții și bărbăției nu văd nicio diferență între școlile noastre și colegiile lumii și nu au nicio preferință spre vreo direcție anume, deși eroarea este predată în școlile lumii prin idei și prin exemplu, atunci este nevoie de o examinare atentă a motivelor care conduc spre un astfel de deznodământ.” – Principii fundamentale ale educației creștine, 290.

Bibliotecile noastre nu au nevoie să fie umplute cu cărți care, în majoritatea lor, se pot găsi în bibliotecile instituțiilor seculare. Ele au nevoie de cărți bazate pe Cuvântul adevărului, unde studenții se pot adăpa din izvoarele curate ale Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.

O instituție de învățământ mai mică va permite o interacțiune și un contact apropiat între studenți și profesorii lor. Chiar și o școală de 100 de studenți cu 10 profesori credincioși este mult mai eficientă în educarea tineretului decât o școală de 1.000 de studenți cu 100 de profesori credincioși.

3) Educația noastră trebuie să aibă în vedere adevărata dezvoltare fizică, mentală și spirituală a studentului. Satan are o contrafacere pentru adevărata educație fizică, mentală și spirituală. Contrafacerea sa pentru dezvoltarea fizică sunt competițiile sportive; pentru cea mentală sunt teoriile profunde ale filozofiei și teologiei umaniste care reflectă geniul omului, dar care, cel mai adesea, neglijează adevărul lui Dumnezeu. Iar pentru latura spirituală, cel mai adesea este o educație estetică, departe de adevăr, de educația practică pe care Dumnezeu o dorește pentru poporul Său.

Educația corespunzătoare pentru dezvoltarea fizică este centrată pe munca manuală, în care studenții, indiferent de chemarea lor, vor fi pregătiți într-o meserie sau deprindere, ca în orice timp, la fel ca Pavel, sau chiar ca Isus însuși, aceasta să le fie de folos pentru întreținerea lor, în cazul în care alte mijloace eșuează.

Educația intelectuală a creștinului gravitează în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Adevărata educație academică este în întregime consecventă cu principiile enunțate în Sfânta Scriptură. Această focalizare include fiecare subiect din programa școlară, inclusiv engleză, matematică, știință, științe sociale, arte frumoase și arte practice.

Educația spirituală, de asemenea, este practică în natura sa. Studenții sunt inspirați de chemarea de a fi pescari de suflete. Noi credem, nu doar în preoția tuturor credincioșilor, ci noi credem de asemenea, în chemarea divină a fiecărui membru din biserică de a fi un câștigător de suflete, un lucrător pentru Dumnezeu. Această chemare poate include evanghelizarea personală, studiile biblice la domiciliu, cursurile biblice prin corespondență, evanghelizarea prin programele de sănătate și fiecare modalitate a câștigării de suflete date de Dumnezeu.

4) Instituțiile noastre trebuie să aibă în vedere sectorul industrial și să devină autonome cât mai mult posibil. Serva Domnului a indicat că agricultura ar trebui să fie centrul educației noastre:

„Studiul în domeniul agricol ar trebui să fie ABC-ul educației oferite în școlile noastre. Aceasta este lucrarea primordială cu care ar trebui să începem.” – Mărturii, vol. 6, 179.

Această pregătire nu este în vederea exercițiului fizic și pentru dobândirea de aptitudini; aceasta asigură de asemenea putere pentru dezvoltarea mentală și spirituală. Meseriile de bază cum ar fi: construcțiile, tipărirea, procesarea de text, gătitul, mecanica, ar trebui să asigure un domeniu minunat de experiență, sub îndrumarea unor maiștri, pentru ca fiecare tânăr, bărbat sau femeie, să învețe o deprindere care va fi folositoare mai târziu în viață.

5) Adevărata educație creștină va pregăti tinerii în închinarea lor personală, privată, de seara și dimineața. Aceasta îi va învăța cum să se roage, cum să obțină putere prin Hristos și cum să dea piept cu vicisitudinile vieții, dându-le asigurarea deplină că toate lucrurile lucrează împreună pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu. Vezi Romani 8:28.

Pentru îndeplinirea acestor principii recomandările mele sunt următoarele:

  1. Închiderea fiecărui colegiu și universități pe care noi le avem în America de Nord. Dați-vă seama de multele miliarde pe care bunurile imobiliare le vor aduce. (Articolul din Review a specificat mai mult de o jumătate de miliard de dolari).
  2. Înființarea de colegii mici, care să nu depășească 300 de studenți. Calculați apoi cu atenție cel mai bun plan financiar pentru funcționarea acestor colegii, cu un număr stabil de 300 de studenți.
  3. Fixarea programei de studiu în acord cu nevoile lucrării lui Dumnezeu.
  4. Separarea de orice corp acreditat sau autorizat, astfel încât personalul colegiului să asculte de o singură voce – vocea lui Dumnezeu. Sunt pe deplin conștient de sfatul lui Dumnezeu că „Școlile noastre mai mari, din diferitele uniuni de conferințe, trebuie astfel plasate, încât să poată pregăti orice tânăr pentru a întruni condițiile de admitere specifice fiecărui stat în ceea ce privește studierea medicinii.” – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, Însă, nici măcar o dată, serva Domnului, nu ne-a sfătuit să căutăm acreditarea. Mai degrabă, Ellen White, în mod repetat ne-a dat sfatul Domnului cu următorul traseu: „Haideți să hotărâm că nu ne vom lăsa legați atât de mult, cât de un fir de păr, de politicile educaționale ale acelora care nu discern glasul lui Dumnezeu și care nu iau în seamă poruncile Sale.” – Loma Linda Messages, 447. Cunosc cel puțin o instituție – Bob Jones University din Carolina de Sud – care pregătește cu succes studenți pentru medicină, fără a fi recunoscută de către un corp acreditat. (n.tr. la momentul scrierii articolului, universitatea nu era acreditată, dar începând cu anii 2000 ea și-a schimbat poziția din cauza legislației din ce în ce mai anormale în ceea ce privește acreditarea și recunoașterea în Statele Unite).
  5. Alegeți o facultate care are un angajament profund față de Dumnezeu. Acest angajament trebuie să fie prioritar. Gradele academice nu ar trebui să conteze atât de mult. Capacitatea profesorului de a-l cunoaște pe Domnul și să fie capabil să predea în mod competent materialul cel mai de folositor pentru studenți, ar trebui să fie prima și cea mai mare prioritate. De asemenea, o altă prioritate importantă este talentul profesorului de a-i conduce pe tineri la Hristos și să-i inspire pentru slujirea creștină.
  6. Alegeți pentru conducere în școli oameni cu un spirit puternic, neclintiți în credință, plini de curaj și care niciodată nu vor fi slabi, și care au recunoașterea că Duhul Sfânt nu le vorbește doar lor, ci de asemenea, tuturor membrilor facultății și întregului corp de conducere.
  7. Înființați fiecare instituție într-o zonă rurală, destul de departe de orice zonă urbană, și în care urbanizarea niciodată nu va ajunge până acolo, dar destul de aproape de orașe pentru ca acestea să devină teren de misiune pentru studenții maturi, încurajați să ducă evanghelia lui Hristos în aceste locuri unde este nevoie.
  8. Asigurați industrii simple, concrete, și eficiente financiar, inclusiv agricultura.
  9. Alcătuiți o programă de studiu pe muncă-studiu-activități în aer liber, în care fiecare student poate învăța, în mod concret, cel puțin o meserie și unde toți pot învăța deprinderi simple în agricultură. Asigurați un program academic în care fiecare curs este centrat pe principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Asigurați activități pe teren, în care studenții, ca parte integrantă a programului de învățământ, vor găsi oportunități inspirate de Duhul Sfânt în care să-și dezvolte abilitățile lor în câștigarea de suflete.
  10. Stabiliți un program educațional care învață umilința, simplitatea stilului de viață, dependența de Domnul și o dorința arzătoare de a fi parte din generația finală, care grăbește revenirea lui Isus Hristos. Pot spune, cu siguranța deplină a Cuvintelor inspirației, că astfel de școli vor produce o generație care va fi avangarda acelora care îndeplinesc mandatul evangheliei.

 


Related Articles

Secretele profetice ale noii ordini mondiale

1. Noua ordine mondială a lui Nimrod 2. Turnul imperiului mondial 3. Noua ordine mondială a Babilonului 4. Apariția vocii

Biblia și rătăcirea

Noi vom înainta în adevărata cunoaștere spirituală, numai dacă ne dăm seama că trebuie să recunoaștem micimea noastră și întreaga

Curățirea Sanctuarului

Curăţirea Sanctuarului şi sfârşitul tainei lui Dumnezeu se petrec în acelaşi timp. Şi sunt atât de strâns legate una de