Înaintarea în experiența creștină

„Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!  Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacã faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnicã a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, cu toate că le ştiţi, şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.” (2 Petru 1:1-12)

     Observaţi că harul, neprihănirea, trebuie să fie adăugate încontinuu, iar dacă acestea sunt în voi din belşug, nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte cunoştinţa deplină a Domnului nostru Isus Hristos.

     Acesta este un subiect asupra căruia putem să medităm, un subiect pentru multe cuvântări. Dar, nu vreau să vă prezint decât câteva idei de data aceasta, şi am dori să înţelegeţi nevoia de a progresa. Nu puteţi fi un creştin roditor, şi nu puteţi avea cunoştinţa despre Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos, dacă nu sunteţi un creştin practic, dacă nu progresaţi încontinuu în viaţa dumnezeiască. Aceasta este de cea mai mare importanţă. Mulţi par să creadă că odată ce au coborât în apă şi au fost botezaţi, iar numele lor au fost scrise în registrele bisericii, lucrarea este sfârşită. Poate că ei au gustat din cunoştinţa lumii viitoare, poate că au primit dovada că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar pe acestea nu le pot păstra decât dacă continuă să progreseze.

     Este imposibil pentru ei să obţină cunoştinţă despre Isus Hristos şi despre lumina şi cunoştinţa Sa, dacă nu înaintează şi nu sunt învăţăcei, care strâng har după har. Dacă nu aduc în casele lor religia practică, în curând o vor pierde cu totul. Vor continua să meargă la adunare, să îndeplinească forme, să se roage, să îndemne, probabil chiar să deţină funcţii în biserică, dar dacă nu înaintează în continuu, vor fi în lipsă şi vor aluneca în vechea lor stare lipsită de evlavie, şi vor fi ca orice alt păcătos. Este foarte important să adunăm tot timpul har după har, iar dacă noi adunăm, Dumnezeu va înmulţi. În măsura în care adunăm, Dumnezeu îşi va înmulţi harul faţă de noi.

     Cei care fac faptele duşmanului şi totuşi poartă numele Domnului, mint. Ei îşi afirmă credinţa în Biblie şi totuşi, aceasta este departe de viaţa şi de caracterul lor. În loc să-l reprezinte pe Isus, în caracterul pe care îl descoperă lumii, ei reprezintă faptele lui Satana, faptele întunericului. Astfel de nume care se află în registrele bisericii, cu toate că probabil susţin biserica cu mijloacele lor, în pofida acestui lucru, sunt pietre de poticnire pentru biserică în fiecare zi, atât timp cât sunt în ea.

     Aş vrea să prezentăm felul în care putem înainta în viaţa dumnezeiască. Mulţi se scuză spunând „eu nu pot să mă ridic până la cutare standard”. Ce înţelegeţi prin „cutare standard”? Vreţi să spuneţi că jertfa de pe Calvar în favoarea omenirii, a fost o jertfă imperfectă? Nu ni s-a acordat prin ea suficient har şi destulă putere ca să nu mai lucrăm sub influenţa defectelor şi tendinţelor noastre naturale? Nu ne-a fost dat un Mântuitor complet? Sau vreţi să puneţi vina pe Dumnezeu? Voi spuneţi că este din cauza păcatului lui Adam. Voi spuneţi: „nu eu sunt vinovat pentru păcatul lui; eu nu sunt răspunzător pentru vina şi pentru căderea lui. Iar acum, în mine sunt toate aceste tendinţe naturale şi, cu ce sunt eu de vină dacă acţionez în urma acestor tendinţe naturale?” Dar cine este de vină? Dumnezeu? De ce l-a lăsat Dumnezeu pe Satana să aibă putere asupra naturii umane? Acestea sunt acuzaţii aduse împotriva Dumnezeului cerului. El vă va da ocazia, dacă aceasta vreţi, ca în cele din urmă să vă prezentaţi acuzaţiile împotriva Lui. Atunci îşi va prezenta şi El acuzaţiile Lui împotriva voastră, când veţi fi duşi înaintea curţii Lui de judecată.

     Şi cum îşi va pleda El cazul? „Cunosc toate relele şi toate ispitele cu care sunteţi înconjuraţi. De aceea L-am trimis în lumea voastră pe Fiul Meu Isus Hristos, ca să vă descopere puterea Mea, tăria Mea; să vă facă cunoscut că Eu sunt Dumnezeu şi că Eu vreau să vin în ajutorul vostru ca să vă scot de sub puterea duşmanului şi, să vă dau ocazia să puteţi recâştiga chipul moral al lui Dumnezeu.” Dumnezeu L-a trimis pe Fiul său, Cel ce era ca şi El, una cu Tatăl, iar El a suportat insulta, ruşinea şi batjocura pentru noi, ca în cele din urmă să moară de moartea cea mai infamă, pe Calvar. Satana l-a întâmpinat cu împotriviri, imediat ce a intrat în lume. Dar El le-a ţinut piept, nu le-a ocolit nici un pic. Dacă nu ar fi căutat puterea pe care I-o dădea Dumnezeu, nu ar fi rezistat asalturilor inamicului. Dar Isus a rezistat şi, cu toate că a fost atacat la fiecare pas, şi a fost presat la fiecare pas, totuşi, în această lume s-a dat bătălia cu puterile întunericului.

     De ce nu a fost distrus diavolul? De ce puneţi astfel de întrebări? Nu a ştiut Dumnezeu ce era mai bine să facă? Nu ar fi distrus încrederea în Dumnezeu? Nu ar fi aruncat o umbră asupra lui Dumnezeu distrugerea diavolului, a celui care deţinea o poziţie în inima universului? Singurul fel în care se putea descoperi înclinaţia lui Satana, era acordarea şansei de a-şi dezvolta această înclinaţie şi de a se dovedi vrednic de condamnare şi de moarte. Astfel, Dumnezeul cerului, cu toate că nu l-a distrus pe Satana, L-a dat pe Fiul Său pentru a contracara influenţa Satanei. Iar când L-a dat pe Fiul Său, S-a dat pe Sine, şi chipul lui Dumnezeu a intrat în lumea noastră. Pentru ce? Ca noi să putem să fim tari cu Dumnezeu.

      Hristos a trebuit să lupte cu duşmanul. Ce făcuse Satana înainte ca Hristos să vină în lume? Se luptase să câştige inimile rele ale bărbaţilor şi femeilor. Când a venit Hristos în lumea noastră, Satana lucrase cu toată puterea de amăgire pe care o putea porunci îngerilor săi, pentru a câştiga inimile oamenilor răi. Satana, împreună cu îngerii lui lucrau în copiii neascultării şi, când a apărut Hristos în lume, se părea că Satana se instalase pe tron, ca suveran al lumii. El avea controlul asupra minţilor omeneşti. Luase în stăpânire trupuri omeneşti şi mulţi erau posedaţi de diavoli. Lucrarea lui în ei era de aşa natură încât chipul moral al lui Dumnezeu era şters din ei aproape cu desăvârşire. Satana pătrunsese în aşa măsură în naţiunea iudaică încât îi ţinea sclavi, ca să nu Îl recunoască pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, cu toate dovezile puternice de care era însoţit.

     Hristos a intrat pe terenul de luptă şi a făcut ca această putere a întunericului moral, să dea înapoi. În Luca, El Îşi face de cunoscut lucrarea. „Luca 4:18-19: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” Chiar atunci când Hristos îşi anunţa misiunea şi „toţi Îl vorbeau de bine şi se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui”, Satana era prezent. Nu există adunare la care el să nu fie prezent şi, cu cât adevărul impresionează mai tare minţile, cu atât el prezintă dificultăţi mai mari.

     Hristos a spus: „astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.” Îndată s-a stârnit o stare de necredinţă şi au început să se ridice tot felul de întrebări. „Nu este acesta fiul lui Iosif şi al Mariei? Ce înseamnă pretenţiile acestea? Nu este fiul lui Iosif? L-am văzut împreună cu tatăl Său în atelierul de tâmplărie”. Atunci Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: „Doftore, vindecă-te pe tine însuţi”; şi Îmi veţi zice: „Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.” „Dar” a adăugat El „adevărat vă spun că, nici un prooroc nu este primit bine în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimis la nici una din ele, în afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuşi nici unul din ei n-a fost curăţit, în afară de Naaman, Sirianul.” (vers 23-27).

     Văduva aceea era o femeie păgână. Dumnezeu nu l-a trimis pe Ilie la vreuna dintre văduvele din Samaria. De ce? Pentru că ele aveau mare lumină, mari binecuvântări şi privilegii, şi nu trăiau conform cu acestea. Iar din cauză că aveau această mare lumină şi totuşi nu trăiau în acord cu ea, erau cele mai împietrite fiinţe din lume, cele mai greu de impresionat prin prezentarea adevărului. Nu aveau dispoziţia de a fi influenţate de Duhul lui Dumnezeu. Existau mulţi leproşi în Israel dar, nici unul dintre ei nu a fost curăţit în afară de Naaman, Sirianul. Care era cauza? Cel care trăia după lumina pe care o avea, era într-o situaţie mai favorabilă înaintea lui Dumnezeu decât cei peste care se revărsase mare lumină, putere şi avantaje spirituale şi totuşi, vieţile lor nu corespundeau cu avantajele şi privilegiile avute.

     Ce au făcut oamenii aceia, în furia lor? „S-au sculat şi l-au scos afară din cetate”. Dacă ochii lor ar fi putut să fie deschişi, ar fi văzut îngerii lui Dumnezeu peste tot în jurul Lui, ar fi văzut că tot cerul era angajat în războiul dintre Hristos şi prinţul puterilor acestei lumi. Ar fi putut să vadă aceste lucruri dar, ochii le-au fost închişi, ca să nu vadă.

     Vreau să vă spun cât de teribil este să faceţi aşa cum au făcut ei, atunci când Dumnezeu vă dă lumină şi vă impresionează inima şi spiritul. Dumnezeu îşi va retrage Duhul Său, dacă adevărul nu este acceptat. Totuşi, unii L-au primit pe Hristos. Aceştia au mărturisit că El este Dumnezeu. Dar o contra influenţă a început să facă presiuni, iar îngerii răi lucrau în mijlocul adunării pentru a provoca îndoieli, care duceau la necredinţă, şi în felul acesta era blocată calea oricărei raze de lumină pe care Dumnezeu ar fi lăsat-o să strălucească. Hristos nu mai putea să facă nimic într-un astfel de loc. Puteţi să vă daţi seama ce stăpânire avea Satana, şi ce greşeală făcea poporul. Ei nu înaintaseră, şi pentru că nu înaintaseră, acţionau sub conducerea lui Satana, cu toate că pretindeau că sunt sub conducerea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu avea nimic de a face cu necredinţa lor şi cu toată agitarea lor împotriva lui Isus Hristos.

     Aş vrea să puteţi înţelege cu mintea şi cu inima că dacă nu înaintaţi, atunci daţi înapoi. Satana a înţeles acest fapt. El a ştiut cum să domine mintea omenească, şi a dominat familia omenească încă de când au păşit pentru prima oară pe câmpul de luptă împotriva puterilor întunericului. Hristos a ştiut care avea să fie lupta.

     Cine privea lupta care era în desfăşurare? Cine privea, când Hristos, pe malurile Iordanului, a înălţat o rugăciune cum nu mai auzise cerul până atunci, şi când o lumină în formă de porumbel a coborât din cer, în timp ce se auzea vocea care a spus: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Cei ce au auzit aceste cuvinte, au răspândit ştirea printre Iudei, iar vestea s-a transmis de la unul la altul, astfel încât de data aceea manifestarea puterii lui Dumnezeu nu a fost pierdută.

     Ce însemnătate are aceasta pentru noi? „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Prin aceasta Dumnezeu îţi spune : „Eu, Dumnezeu, am trimis pe Fiul Meu în lumea voastră, iar prin El, tot cerul este deschis omului căzut”. După ce Adam a păcătuit, omul s-a despărţit de Dumnezeu, dar a intervenit Hristos. El era reprezentat prin intermediul jertfelor, până când avea să vină în lume. Când a venit, Hristos Şi-a înălţat rugăciunea şi, ce înseamnă aceasta pentru noi? Toată omenirea este primită în Cel Prea iubit. Braţul Său omenesc cuprinde toată omenirea, în timp ce cu braţul Lui divin cuprinde tronul Celui infinit, deschizând astfel omului, tot cerul. Astăzi porţile sunt deschise. Hristos este în Sanctuarul ceresc, iar rugăciunile voastre pot să se înalţe la Tatăl.

     Hristos spune „Dacă Mă duc, vă voi trimite Mângâietorul”. Dacă avem Duhul Sfânt, avem totul. Avem cunoştinţă, înţelepciune, putere, şi avem legătură cu Dumnezeul înţelepciunii. Când cerul s-a deschis pentru om, iar Dumnezeu a spus „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”, a spus-o pentru noi. Rugăciunile voastre, înălţate prin credinţa în înlocuitorul vostru, Isus Hristos, sunt primite. El a luat asupra Lui natura umană şi a dus luptele în care este angajată natura umană. Fiind în legătură cu divinul, a avut de luptat luptele omenirii împotriva lui Satana.

     Ceea ce aş vrea să înţelegeţi, este legătura pe care o susţineţi faţă de lucrarea lui Dumnezeu. Ce umilinţă din partea lui Dumnezeu, încât să dea pe Fiul Său ca să putem înfrânge puterile întunericului! Nu Dumnezeu este cel ce a dat naştere păcatului, ca să aibă ocazia de a elibera omenirea de sub păcat. Legea lui Dumnezeu, nu putea fi modificată cu nici o iotă sau o frântură de literă. Ea era o reprezentare a caracterului Său. Dumnezeu nu putea să o schimbe, pentru că în ziua din urmă, vom fi judecaţi după această lege. Nu avem nici o scuză în a spune că nelegiuirea ne înconjoară din toate părţile, şi că legea lui Dumnezeu a fost desfiinţată sau a fost schimbată. Aceasta este cauza existenţei nelegiuirii. Aceasta este lucrarea pe care Satana a început-o în cer, şi o va desfăşura până la sfârşit. Vă întreb, ce poziţie să luăm, ca să putem fi părtaşi de natură divină? De ce nu vedem în legea aceasta, neprihănirea lui Hristos? Hristos vine şi îmi atribuie mie neprihănirea Lui, care este ascultarea Lui desăvârşită de această lege.

     De acum încolo lupta este deschisă în faţa noastră. Noi vedem lupta pe care a dus-o Hristos împotriva puterilor întunericului; înţelegem ce a făcut El şi înţelegem de ce crucea Calvarului a fost înălţată între Dumnezeu şi om. Iar după aceea? Omul vine la Hristos, iar Dumnezeu şi omul sunt uniţi la cruce, aici mila şi adevărul se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută. Aceasta îl atrage pe om la crucea pe care Hristos a murit în favoarea omului, ca să înalţe legea lui Jehova, fără să o micşoreze nici un pic. Dacă ar fi putut face aşa ceva, Hristos nu ar fi trebuit să moară. Crucea lui Hristos va sta la judecată şi va mărturisi fiecărei fiinţe despre caracterul imutabil şi neschimbător al legii lui Dumnezeu, şi în ziua aceea nu va mai putea fi prezentat nici un cuvânt în favoarea păcatului.

     „După ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii”. Ce înseamnă aceasta? Lucrarea trebuie să fie continuată şi, lumea aceasta mică a fost aleasă pentru ca lucrarea să fie continuată. Tot universul cerului este interesat de această mare lucrare. Fiecare lume pe care a creat-o Dumnezeu, priveşte ca să vadă cum se va sfârşi lupta dintre Domnul luminii şi al slavei, şi puterile întunericului. Satana, caută cu toată puterea să ascundă adevăratul caracter al lui Dumnezeu, ca lumea să nu poată să-l înţeleagă şi, sub o înfăţişare neprihănită lucrează asupra multora dintre cei ce îşi spun creştini, însă reprezintă caracterul lui Satana în loc să reprezinte caracterul lui Isus Hristos. Ei îl reprezintă greşit pe Domnul meu. Ei reprezintă greşit caracterul lui Isus de fiecare dată când le lipseşte mila, de fiecare dată când le lipseşte umilinţa.

     Satana, prin instigarea în om a unei dispoziţii de a călca legea lui Dumnezeu, denaturează caracterul lui Dumnezeu. Cineva trebuia să vină să apere caracterul lui Dumnezeu şi, iată-L pe Hristos, ca reprezentant al Tatălui, care trebuia să lucreze mântuirea omenirii.

     Minunatul plan de mântuire va fi studiat. Tot cerul este interesat în această lucrare. Până la moartea Sa, deşi a fost uman, Hristos a fost fără păcat, cu toate că a trebuit să treacă prin încercări, ca fiinţă omenească. Pentru aceasta nu trebuia să fie făcută nici o minune în dreptul Lui. Au fost făcute minuni pentru El, când oamenii erau gata să-L arunce de pe buza prăpăstiei. Au fost făcute minuni pentru bărbaţi înconjuraţi de gloate, când îngerii Domnului şi-au întins braţul ca să-i protejeze pe slujitorii lui Dumnezeu faţă de lucrarea lui Satana..

     Am avut o astfel de experienţă în tinereţe, şi ştiu ce vorbesc. (Aici Ellen White relatează experienţa soţului ei, când un înger l-a scos din mijlocul unei gloate înfuriate. Vezi Schiţe din viaţa… lui James White şi a soţiei lui, Ellen G. White, pp.54, 55)

     Cu toţii putem mărturisi că Dumnezeu lucrează în astfel de situaţii; pentru că ni se vor întâmpla aceleaşi lucruri care i s-au întâmplat lui Hristos. El nu avea să facă nici o minune pentru El Însuşi, dar îngerii i-au protejat viaţa până când a sosit timpul să fie trădat de către unul dintre ucenicii Lui, până când a sosit timpul să-Şi dea viaţa pe crucea Calvarului, şi Satana i-a făcut pe oameni să creadă că îngerii din cer erau indiferenţi.  Dar fiecare înger privea lupta cu interes. Din momentul în care Hristos a îngenuncheat în rugăciune în Gheţemani, până când a murit pe cruce, strigând „S-a sfârşit”, îngerii şi tot universul lui Dumnezeu au privit cu cel mai adânc interes. Când au fost rostite aceste cuvinte, planul a fost desăvârşit – planul prin care puterea Satanei avea să fie limitată şi sfărâmată, şi prin care Hristos trebuia să moară. Iar când a înviat dintre cei morţi, triumful lui Hristos a fost complet. Satana a ştiut că lupta sa cu Hristos a fost pierdută, totuşi a rămas în vrăjmăşie faţă de Dumnezeu.

     Omul este decăzut de la Dumnezeu. Satana lucrează în minţile oamenilor, încercând să le insufle înşelăciunile lui şi să-i facă să creadă că în cele din urmă el va fi suveran pe pământ. Dar nu va fi aşa, pentru că Dumnezeu este viu şi domneşte, şi El are copiii pe pământ pe care îi va muta la cer fără să vadă moartea, când va veni cu putere şi cu mare slavă. Vreau să vă întreb, ce scuză mai aveţi, când toate acestea au fost făcute pentru voi? Imediat ce încercarea s-a sfârşit, iar Hristos atârna pe cruce, Satana s-a gândit că a obţinut biruinţa, dar de îndată ce Hristos a înviat, gândul acesta i-a fost spulberat în dreptul oricărei lumi create de Dumnezeu. Era finalul. Niciodată, de acum înainte, nu avea să mai aibă nici cea mai mică putere asupra lumilor, sau în cer.

     Dreptatea lui Dumnezeu s-a văzut în faptul că L-a dat pe Hristos să moară ca să-l salveze pe om, întrucât legea îl condamnase pe om la moarte. Dar neprihănirea lui Hristos i-a fost socotită omului, ca să poată fi întors la loialitate faţă de Dumnezeu. Când lucrarea lui Hristos a fost terminată, vestea a fost proclamată printre oştile cereşti.

     Când Isus a înviat triumfător asupra mormântului, când s-a înălţat la cer de pe muntele Măslinilor, nu l-au văzut doar ochii câtorva ucenici, ci mulţi alţii priveau aceste scene. O mulţime de îngeri, mii şi mii, priveau pe Fiul lui Dumnezeu care se înălţa la cer. În timp ce se apropia de cetatea lui Dumnezeu, îngerii din înălţime îşi înălţau vocile în cântare: „Porţi, ridicaţi-vă capetele, ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei”. Se auzea întrebarea „Cine este acest Împărat al slavei?”, apoi răspunsul, „Domnul oştirilor, El este Împăratul slavei”. Porţile sunt deschise larg, convoiul ceresc intră, iar îngerii vor să se aplece în adorare înaintea Fiului lui Dumnezeu, însă El îi dă la o parte. „Nu încă”. Trebuie mai întâi să audă de pe buzele Tatălui că jertfa Lui este acceptată, apoi spune: „Am o cerere”. Care este cererea? „Cei pe care Mi i-ai dat, să fie cu Mine, acolo unde sunt Eu”. Apoi vine răspunsul, „toţi îngerii să I se închine”, iar ei se apleacă în adorare înaintea Lui, îşi ating harfele de aur şi îşi înalţă vocile în cântări de laudă, spunând, „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat şi care este viu, este biruitor”. O, cum răsună bolţile cerului în cântece de bucurie!

     Acum, Hristos este în sanctuarul ceresc. Ce face acolo? Face ispăşire pentru noi, curăţind sanctuarul de păcatele poporului. De aceea, trebuie să intrăm prin credinţă împreună cu El în sanctuar, trebuie să începem lucrarea în sanctuarul sufletelor noastre. Trebuie să ne curăţim de orice întinăciune. Trebuie să ne curăţim „de orice întinăciune a cărnii şi a spiritului, ducându-ne sfinţirea până la capăt, în temere de Dumnezeu”. Satana va veni să vă ispitească, iar voi veţi da curs ispitelor lui. Ce va fi de făcut atunci? Umiliţi-vă inimile în mărturisire şi, prin credinţă, prindeţi braţul lui Hristos în sanctuarul ceresc. Credeţi că Hristos va primi mărturisirile voastre şi îşi va ridica mâinile înaintea Tatălui – mâinile care au fost rănite şi zdrobite pentru noi – şi El va face ispăşire pentru toţi cei ce vin la El cu mărturisirile lor. Ce se întâmplă dacă nu înţelegeţi lucrurile acestea? „Cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate”. (2Petru 1:9)

     Fraţilor şi surorilor, aş vrea să înţelegeţi că trebuie să „uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.”

     Când veţi începe să lucraţi, Satana va lucra împotrivă şi, dacă sunteţi aspri şi tăioşi, dacă nu sunteţi văzuţi purtându-vă crucea în casa lui Dumnezeu, nu aveţi cunoştinţa lui Isus Hristos, nu Îl vedeţi în dragostea şi în curăţia Lui inegalabilă.

     Mulţi vor spune: „Sunt mântuit, sunt mântuit, sunt mântuit”. Au fost curăţaţi aceştia de orice întinare a cărnii şi a spiritului? Se pot ei curăţa prin neprihănirea legii? Isus Hristos a venit în lumea aceasta şi, are neprihănire pe care să o împărtăşească fiilor oamenilor  care ascultă legea lui Dumnezeu. Toată lumea poate spune „sunt mântuit”, orice călcător de lege o poate spune. Ei pot să spună, „cred că Hristos este Mântuitorul meu”, dar de ce dispreţuiesc ei legea Lui, care este transcrierea caracterului Său? Dacă dispreţuiesc legea lui Jehova, Îl dispreţuiesc pe Domnul Isus Hristos.

     Înainte de încheiere aş vrea să vă spun că avem în Isus un prieten minunat, care a venit să-şi salveze poporul din fărădelegile lui. Ce este păcatul? Singura definiţie este că păcatul înseamnă călcarea legii. Deci, Hristos a venit ca să ne poată împărtăşi neprihănirea Lui. Noi nu putem birui în puterea noastră ci, doar prin credinţă în El. Dacă veţi crede în Isus Hristos, Îl veţi avea astăzi. Trebuie să credeţi că El este Mântuitorul vostru acum şi că El vă socoteşte neprihănirea Lui din cauză că a murit, şi pentru că El a împlinit orice cerinţă a legii călcate a lui Dumnezeu. Dacă veţi face aşa, veţi avea o cunoştinţă salvatoare despre Isus Hristos. Adam şi Eva au pierdut Edenul din cauză că au călcat legea, dar voi veţi pierde cerul dacă o veţi călca.

     Noi putem să fim umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu. Vieţile noastre pot să fie asemenea vieţii lui Dumnezeu. Atunci vom putea face ca puterile întunericului să dea înapoi. Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte! Îl iubesc pentru că El m-a iubit întâi. Voi da slavă Numelui Lui. Mă bucur de dragostea Lui, iar când vom intra pe porţi în cetate va fi cel mai mare privilegiu acela de a-mi arunca coroana la picioarele Lui. De ce?  Pentru că mi-a dat biruinţa, pentru că a împlinit planul de mântuire. Când voi vedea slava Lui şi pe sfinţii răscumpăraţi, instantaneu îmi voi arunca coroana la picioarele Lui. Este a Lui. El a plătit-o, prin răscumpărare. Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte! Haideţi să-L lăudăm şi să vorbim despre tăria Lui, şi despre ce va face pentru noi. Haideţi să păzim legea Lui, şi El se va încrede în noi, pentru că El are o lege şi răsplăteşte ascultarea faţă de legea aceasta. Ne va da o coroană de slavă.

     Fraţilor, suntem aproape acasă. În curând vom auzi vocea Mântuitorului, mai plăcută decât orice melodie, spunând: „lupta voastră s-a sfârşit. Intraţi în bucuria Domnului. Binecuvântat, binecuvântat, binecuvântare”. Cât doresc să aud aceste cuvinte de pe buzele Lui nemuritoare! Vreau să-L laud! Vreau să dau slavă celui ce domneşte pe tron! Aş vrea ca vocea mea să răsune în ecouri prin curţile cerului! Vreţi să fiţi acolo? Atunci trebuie să vă educaţi vocea, ca să-l lăudaţi aici pe pământ, şi vă veţi putea uni cu corul ceresc ce va cânta cântarea lui Moise şi cântarea Mielului. Dumnezeu să ne ajute şi să ne umple cu toată plinătatea şi cu toată puterea Lui, şi atunci vom putea gusta din bucuriile lumii ce va veni. 

Ellen White, Manuscrisul 8, 1888

Conferinţa Generală de la Minneapolis, Sabat 20 octombrie 1888)

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Robert Neacsu: Cred ca ar trebui analizata si trinitatea in…

    a comentat la: Despre sanctuar

  2. Paul Bucur: Prezentările au fost înregistrate, dar nu vor fi…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

  3. Filip Balt: Daca ati integistrat prezentarile va rog publicati-le, caci…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

Distribuie