Breaking News

Lecții pentru creștini

Lecții pentru creștini

Al treilea capitol din 1 Corinteni conține instrucțiuni pe care toți aceia care pretind a-L urma pe Isus ar trebui să le studieze. Certurile dintre credincioși nu sunt în conformitate cu rânduiala lui Dumnezeu. Ele sunt cauzate de manifestarea însușirilor inimii firești. Tuturor acelora care aduc dezordine și dezbinare li se aplică declarațiile apostolului Pavel: „Cât despre mine, fraților, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi.” – versetele 1-2. Pavel s-a adresat aici unor oameni a căror avansare nu era proporțională cu privilegiile și oportunitățile lor. Ei ar fi trebuit să fie în stare să suporte auzirea Cuvântului clar al lui Dumnezeu, dar se aflau în poziția în care au fost ucenicii atunci când Hristos le-a spus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.” – Ioan 16:12. Ei ar fi trebuit să se afle mult mai înaintați în cunoașterea spirituală, capabili să înțeleagă și să pună în practică adevăruri mai înalte ale Cuvântului, totuși erau niște oameni nesfințiți. Ei uitaseră că trebuie să fie curățiți de înclinațiile rele ereditare și cultivate și să nu dezvolte însușirile firești.

Apostolului Pavel i-a fost imposibil să mustre greșelile, fără ca unii dintre aceia care declarau a crede adevărul să nu se simtă jigniți. Mărturia inspirată nu putea să le facă niciun bine acestora, deoarece își pierduseră discernământul spiritual. Gelozia, bănuielile rele și acuzațiile au închis ușa inimii lor pentru lucrarea Duhului Sfânt. Pavel ar fi insistat cu bucurie asupra unor adevăruri mai înalte și mai dificile, care erau ca o hrană bogată, dar învățăturile sale ar fi trebuit să intre în contradicție directă cu înclinația lor spre gelozie și nu ar fi fost primite. Tainele evlaviei divine, care i-ar fi făcut în stare să înțeleagă adevărurile necesare pentru timpul acela, nu puteau să fie prezentate. Apostolul era nevoit să aleagă învățături care, asemenea laptelui, puteau să fie primite fără a irita organele digestive. Adevărurile cele mai adânci nu puteau să fie rostite, deoarece ascultătorii le-ar fi aplicat greșit și le-ar fi însușit greșit, adresându-le celor nou-convertiți care aveau nevoie doar de adevărurile mai simple ale Cuvântului.

Pavel declara: „pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Când unul zice: «Eu sunt al lui Pavel!», şi altul: «Eu sunt al lui Apolo»: nu sunteţi voi oameni de lume? Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.” – 1 Corinteni 3:3-5. Disputele lor revelau faptul că ei nu aveau gândul și Duhul lui Hristos, că ei umblau după înțelepciunea minților lor înguste și vanitoase. Vederile și simțămintele lor erau înlănțuite de egoism. Ei nu arătau acea larghețe, acea generozitate, acea blândețe, care dă pe față prezența dăinuitoare a lui Hristos.

Creștinilor li se cere să fie sfinți înaintea lui Dumnezeu prin Hristos. Dacă în biserică sunt greșeli, ar trebui să li se acorde atenție imediat. Poate că unii ar trebui să fie mustrați cu asprime. Lucrul acesta nu-i va face niciun rău celui greșit. Medicul conștiincios al sufletului taie adânc, așa încât nicio parte infectată să nu rămână și să izbucnească infecția din nou. După ce mustrarea a fost acordată, urmează pocăința și mărturisirea, iar Dumnezeu va ierta și va vindeca. El iartă întotdeauna când se face o mărturisire.

Domnul dorește ca templul sufletului să fie păstrat liber de orice întinăciune. „Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept [în proprii lui ochi], să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.” – versetul 18. Fie ca acela care caută locul cel mai înalt să învețe mult mai puțin din înțelepciunea sa lumească, să se umilească pe sine însuși, astfel încât Dumnezeu să-i dea acea înțelepciune care este acordată doar atunci când adevărata umilință este arătată. Lumea ar putea să-l numească nebun, însă Dumnezeu îl numește înțelept; căci„ frica Domnului este începutul înţelepciunii”. – Psalmul 111: 10. Ascultarea de Domnul este de o valoare mult mai mare decât aprecierea lumii.

Slujitorii lui Dumnezeu sunt angajați în aceeași vie. „Voi toţi sunteţi fraţi.”- Matei 23:8. Ținta lor nu ar trebui să fie aceea de a etala, de a înălța eul, ci de a converti suflete, de a face o lucrare care va rezista asalturilor vrăjmașilor adevărului și neprihănirii. Fie ca nimeni să nu bagatelizeze lucrarea altui om pentru că nu este exact pe aceeași linie precum a lui. Sufletele pentru care lucrăm nu trebuie să fie convertite la slujitorul Evangheliei, ci la Isus Hristos. Fie ca el să se păstreze într-un plan secund, fie ca Hristos să se arate. Vorbiți despre Hristos! Înălțați-L pe Hristos! Înălțați-L pe El, Omul Calvarului!

Pavel declară: „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.” – 1 Corinteni 3:6. Pavel avea să fie primul care a predicat Evanghelia în Corint. El a organizat biserica acolo. A urmat Apolo, făcându-și drum către inimile oamenilor și instruindu-i. Dar Dumnezeu este Acela care a făcut să crească. Succesul amândoura a venit de la El.

Nu toți slujitorii lui Dumnezeu au aceleași daruri, însă toți sunt lucrătorii Săi. Fiecare trebuie să învețe de la Marele Învățător și apoi să spună și la alții ce a învățat. Nu toți fac aceeași lucrare însă, sub influența sfințitoare a Duhului Sfânt toți sunt instrumente ale lui Dumnezeu. Dumnezeu angajează o diversitate de daruri în lucrarea Sa de a câștiga suflete din armata lui Satana.

„Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” – versetul 8. Dumnezeu, și nu omul, este Judecătorul lucrării omului, și El va distribui pentru fiecare răsplata sa dreaptă. Nu este dat vreunei ființe omenești să judece între diferiții slujitori ai lui Dumnezeu. Doar Domnul este Judecătorul și Răsplătitorul fiecărei fapte bune. «Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna», angajați în aceeași lucrare – lucrarea de salvare a sufletelor. «Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.» – versetul 9. În aceste cuvinte biserica este comparată cu un teren cultivat în care gospodarul trebuie să lucreze, purtând de grijă viei plantate de Domnul și cu o clădire care trebuie să devină un templu sfânt pentru Domnul. Hristos este Maestrul Lucrător. Toți trebuie să lucreze sub supravegherea Lui, îngăduindu-I ca să lucreze pentru și prin lucrătorii Săi. El le dăruiește tact și îndemânare și, dacă ei iau aminte la instrucțiunile Lui, El încununează munca lor cu succes. Nimeni să nu se plângă împotriva lui Dumnezeu, care a desemnat fiecărui om lucrarea lui. Cel care murmură și cârtește, care-și dorește propria lui cale, care dorește să-i modeleze pe conlucrătorii lui pentru ca aceștia să se potrivească ideilor lui, are nevoie de atingerea divină înainte ca el să fie calificat să lucreze în orice linie a lucrării. Dacă nu este transformat, el va mânji cu siguranță lucrarea.

Nu uitați că suntem conlucrători cu Dumnezeu. El este Conducătorul cel atotputernic și eficient. Slujitorii Săi sunt uneltele prin care lucrează. Ei nu trebuie să tragă separat, lucrând fiecare în conformitate cu ideile lui, ci să lucreze în armonie, încadrându-se într-o ordine binevoitoare, amabilă, frățească și plină de dragoste unii față de alții. Nu trebuie să existe critică nemiloasă, nici rupere în bucăți a lucrării altuia. Împreună ei trebuie să ducă lucrarea mai departe.

Nu trebuie să fie partide separate în lucrarea lui Dumnezeu. Orice om căruia Dumnezeu i-a încredințat o solie are lucrarea lui specifică, iar aceasta trebuie făcută sub conducerea Maestrului Lucrător. Nu formați nicio partidă separată. În lucrarea lor, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie în esență una. Fiecare persoană are o individualitate a lui, pe care nu trebuie să o piardă în niciun alt om. Totuși el trebuie să lucreze într-o unitate desăvârșită cu frații lui. În cinste, lucrătorii lui Dumnezeu trebuie să dea întâietate altuia. Niciun lucrător nu trebuie să se pună pe sine însuși drept criteriu, vorbind lipsit de respect despre conlucrătorul lui și tratându-l ca inferior. Sub conducerea lui Dumnezeu, fiecare trebuie să facă lucrarea desemnată lui, fiind respectat, iubit și încurajat de conlucrătorii lui.

„Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” – Evrei 12:13-15. „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” – Filipeni 2:1-3. Trebuie să studiem și să ascultăm fiecare avertisment din Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu dorește ca toți să lucreze sub îndrumarea Sa. Cuvântul Său este un sfătuitor care nu dă greș.

Pavel continuă: „După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra.” – 1 Corinteni 3:10. Alții după aceea și-au transmis solia, adunând sufletele care au crezut și au fost convertite. „Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.” – versetul 10. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să exercite cea mai mare grijă cu privire la învățăturile pe care le prezintă, exemplul pe care îl pun înainte și influența pe care o exercită asupra acelora care sunt asociați cu ei. Marele apostol apelează la biserică și la Dumnezeu ca martori ai adevărului și sincerității slujirii lui. „Voi sunteți martori”, spune el, „și Dumnezeu, de asemenea, că am avut o purtare sfântă, dreaptă și fără prihană față de voi.” – 1 Tesaloniceni 2:10.

„Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos.” – 1 Corinteni 3:11. Isaia declară: „de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă. Voi face din neprihănire o lege, şi din dreptate, o cumpănă; şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului, şi apele vor îneca adăpostul minciunii.”- Isaia 28:16-17. Hristos a fost răstignit pentru noi. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre. El este Sacrificiul ispășitor, Temelia adevărată, de neclintit. El a adunat pe credincioși în obștea bisericii, pentru ca ei să lucreze în unitate, întărindu-se și zidindu-se unul pe altul în credință.

„Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.” – 1 Corinteni 3:12-13. Este pentru interesul nostru veșnic să punem materialul care trebuie pe temelia care trebuie. Hristos este nevoia cea mare pentru oricine. Ne vom pune sufletul în primejdie dacă amestecăm egoismul cu ofranda adusă pe temelie. Noi trebuie să așezăm asupra acesteia acel material care va aduce onoare lui Dumnezeu. Cel care este lucrător pentru Dumnezeu trebuie să facă o lucrare completă; mintea lui trebuie să fie curată și neîntinată, liberă de tot ceea ce este ieftin și care este reprezentat prin lemn, fân și trestie. Lucrarea acelora care își aduc ofrandele înaintea lui Dumnezeu în umilință și dragoste, depinzând ceas de ceas de harul lui Hristos de a sfinți și curăți de impuritățile morale, poartă amprenta lui Dumnezeu, care apreciază lucrarea noastră, aparențelor exterioare, ci potrivit curăției inimii care a fost adusă în aceasta.

În lucrarea de clădire a caracterului, fiecare este responsabil pentru felul în care zidește. Există în lumea noastră mulți care învață teorii speculative, mai degrabă decât adevărurile simple pe care Hristos le-a învățat. Fiecare va fi testat, pentru a se vedea dacă este adevărată convertirea lui. Învățăturile curate, care sunt prezentate în credință, aurul, argintul și pietrele scumpe care sunt aduse la temelie, vor înălța și înnobila pe primitor. Dar învățătura care este amestecată cu filozofie omenească nu poate vreodată să satisfacă.

Calitatea materialului folosit pentru zidirea caracterului este esențială. Mult așteptata zi a lui Dumnezeu va testa lucrarea fiecărui om. „Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 Corinteni 3:13). După cum focul dezvăluie deosebirea dintre aur, argint, pietre prețioase și lemn, fân, trestie, tot astfel ziua judecății va testa caracterele, dezvăluind deosebirea dintre cele ce sunt formate după chipul lui Hristos și cele care sunt întemeiate de o inimă egoistă. Egoismul și toate religiile false își vor arăta adevărata lor față. Materialul lipsit de valoare va fi consumat de foc; dar aurul adevărului, credința umilă și simplă nu-și vor pierde valoarea. Acestea nu pot fi mistuite de flăcări, deoarece sunt nepieritoare. O singură oră de păcat va fi înțeleasă ca fiind o mare pierdere, în timp ce frica de Domnul va fi dovedită ca fiind începutul înțelepciunii. Plăcerea îngăduinței de sine va pieri asemenea paielor, dar aurul principialității statornice, păstrate cu orice preț, va rezista pentru veșnicie.

 

Ellen White


Related Articles

Cele „șapte vremi” din Leviticul 26

Perioada profetică din Leviticul 26 sau ceea ce s-a considerat a fi o perioadă profetică, a fost obiectul studiului, nu

Isus este infinit

           Marea preoție evreiască s-a încheiat cu Caiafa. Acest om mândru, arogant și nelegiuit și-a dovedit nevrednicia de a purta