Breaking News

Periplul Manualului Comunității

Periplul Manualului Comunității

Privind asupra rolului important pe care îl are acum Manualul în viața Bisericii Adventiste, cu greu ne vine să credem că vreme de 90 de ani noi nu am avut niciun fel de manual. În zilele de început ale bisericii exista o opoziție consistentă cu privire la crearea unei astfel de cărți, așa că nu a fost alcătuit. Pionierii bisericii erau de neschimbat în concepția lor că Biblia este singurul fundament al credinței. În tonuri clare ei spuneau că „Biblia și numai Biblia este baza credinței și practicii noastre”. Aceste strigăte de veghe erau totodată baza acceptării marilor adevăruri ale lui Dumnezeu. Profetul Domnului a confirmat această poziție:

„Biblia și numai Biblia este crezul nostru, singura legătură a unirii; toți cei ce se supun Cuvântului Sfânt vor fi în armonie unii cu alții.”  – Solii alese, vol. 1, 416

Pe baza acestor declarații pionierii adventiști proclamau că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost adusă la existență ca o împlinire profetică. Ei foloseau texte precum:

„Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” – Apocalipsa 14:12

„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” – Apocalipsa 12:17

„Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!” – Apocalipsa 22:14

Când Conferința Generală s-a format în 1863, nici nu s-a luat în considerare formarea de către biserică a unui crez. Acest lucru nu numai că a fost considerat inutil, dar chiar periculos. Asemenea Bisericii Catolice, multe biserici protestante au ales să-și formuleze un crez, însă Biserica Adventistă considera că această practică a adus neputința și formalismul în biserici. Cu toate acestea, pe măsură ce biserica a crescut și s-a extins și tot mai mulți din pastorii tineri nu au avut ocazia de a face parte din perioada de început când s-au formulat doctrinele bisericii, s-a ridicat îngrijorarea că acești pastori tineri nu aveau claritatea necesară pentru a gestiona situațiile din biserici și nu vor avea o conducere unitară pentru Biserica Rămășiței. Așa au început discuțiile cu privire la dezvoltarea unor linii directoare prin care aceștia să-și ducă slujirea mai departe. O decizie importantă a fost cea de la Conferința Generală din 1883 când s-a decis ad-hoc formarea unui comitet pentru studierea conceptului dezvoltării unui Manual la Bisericii Adventiste. După considerații serioase, acest comitet a votat în unanimitate recomandarea ca un astfel de manual să nu fie făcut pentru Biserica Adventistă. Argumentarea lor era pertinentă și a fost tipărită în Review and Herald:

            „Opinia în unanimitate a comitetului numit este ca biserica să nu aibă un Manual. Îl considerăm nenecesar având în vedere că am depășit până acum mari dificultăți în ce privește organizarea bisericii fără contribuția acestuia; există o armonie deplină între noi în ce privește această chestiune. Multora li se va părea ca fiind un pas înspre formarea unui crez sau practici diferite de Biblie, lucru cu care noi nu am fost de acord de la început. Dacă am avea unul, ne temem că mulți, în special cei implicați în predicare, vor căuta să se ghideze după acesta în chestiuni ce țin de religie, în loc să caute lumină în Biblie sau prin călăuzirea Spiritului lui Dumnezeu. Aceasta nu va face decât să-i împiedice în experiența lor religioasă autentică și în cunoașterea gândului Duhului Sfânt. Prin pași similari cu acesta, vedem cum alte denominațiuni au început să-și piardă din simplitate și au devenit formale și fără o viață spirituală. De ce ar trebui să le imităm? Pe scurt, comitetul crede că tendința noastră trebuie să fie în direcția ascultării de Biblie, și nu de a elabora definiții asupra fiecărui punct în ce privește managementul și regulile bisericii.” – Review and Herald, 20 noiembrie 1883.

Luând acest raport al comitetului, Conferința Generală a votat în unanimitate să accepte recomandarea, iar în săptămâna următoare, președintele George Butler a mai adăugat motive convingătoare pentru care nu e bine să avem un manual al bisericii:

            „Chiar dacă frații care au susținut un astfel de manual nu doreau ca acesta să semene cu un crez sau să aibă o autoritate finală în diverse dispute, ci să fie o carte cu indicii înspre ajutorarea celor cu mai puțină experiență, ne dăm seama că acest manual, tipărit cu aprobarea Conferinței Generale, va avea de la sine o mai mare autoritate și va fi din start consultat de mulți pastori tineri. Aceasta va modela și forma întregul corp al bisericii, iar cei care nu-i vor da ascultare vor fi considerați în afara principiilor de ordine bisericească. Nu este chiar acesta scopul unui astfel de manual? Care ar fi rostul lui dacă nu ar conduce înspre un asemenea rezultat? Însă poate fi acesta un beneficiu? Vor fi pastorii noștri, prin el, mai originali, mai încrezători în propria judecată? Vor fi de încredere în mari încercări? Va fi experiența lor spirituală mai adâncă și judecata lor mai dreaptă? Credem că tendința va fi în extrema cealaltă… Am cultivat simplitatea și am văzut cum prosperăm. Din cauza acestor motive și a altora, a fost respins formarea unui manual al bisericii. Este foarte probabil ca această chestiune să nu mai revină în atenția noastră.” – Review and Herald, 27 noiembrie 1883

În mod ironic, presupunerea lui Butler că această problemă nu va mai fi adusă în atenția bisericii nu s-a dovedit profetică pentru că 49 de ani mai târziu, în 1932, s-a editat primul Manual al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Este ca și cum am vrut să fim ca toate bisericile din jurul nostru, chiar dacă asta însemna urmarea unui drum care avea să ducă la eșec. E ca și cum credeam că principiile de care aveam nevoie nu se găseau toate în Biblie și Spiritul Profetic.

Cert este faptul că pionierii Bisericii Adventiste erau conștienți de ce s-ar fi putut întâmpla dacă aveau să creeze un Manual. Orice membru care a făcut parte la un moment dat dintr-un comitet a văzut cel puțin una, dacă nu toate,  din aceste probleme. Prima dintre ele este că pastorii tineri se îndreaptă spre Manual și nu spre Inspirație pentru a le fi ghid. Examinarea pastorilor în vederea hirotonirii are la bază cunoștințele din Manual. Astfel, un pastor poate avea lipsuri mari în cunoașterea adevărului, dar Manualul trebuie cunoscut. Însă chestiunea cuprinde și pe pastorii mai cu experiență din mai multe ramuri ale slujirii. Nu doar pastorii, dar și membrii tratează Manualul ca și cum ar fi inspirat, Cuvântul Domnului însăși și apelează la el oricând apare o situație pe care trebuie să o gestioneze. În felul acesta ei își limitează slujirea pentru că sunt îngrădiți de noțiuni umane, nu de poruncile directe ale Domnului.

Oricine se poate întreba dacă nu cumva fratele Butler avea dreptate când punea acele întrebări retorice pentru pastorii chemați de Dumnezeu în slujirea lor. Fără îndoială că Manualul a diminuat eficiența multor pastori și membrii laici în activitatea întreprinsă din păcate temerile lui Butler nu mai sunt prezente în rândul corpului pastoral.

În al doilea rând, frica unora a fost justificată pentru că Manualul a condus înspre o situație de exercitare a autorității atunci când unii, conduși de Duhul Sfânt, s-au exprimat într-o direcție contrară Manualului și au fost percepuți ca împotrivitori sau apostați. Adesea, Manualul a fost un fel de bâtă ce a adus conformismul între membrii. Mai mult, a fost folosit pentru a defini când un om este sau nu credincios credinței adventiste.

În al treilea rând, s-a spus că un astfel de Manual ar conduce biserica înspre credalism, un lucru urât de adventiști pentru că își găsea originea în papalitate. Cele 27 (acum 28) de puncte votate la Conferința Generală din Dallas în 1980 sunt folosite azi de mulți ca un crez.

            În al patrulea rând, s-a făcut precizarea că toate dificultățile legate de organizație au fost trecute fără a avea un manual al bisericii. Pionierii noștri au mers la Cuvântul lui Dumnezeu pentru stabilirea bazelor principiilor fundamentale. Demn de remarcat este faptul că Ellen White a avut nenumărate sfaturi pentru biserică în ce privește organizarea și administrarea ei. Remarcăm cu tristețe faptul că îndreptarea constantă a minților înspre formalizarea unui Manual a făcut ca îndreptarea spre sfatul divin să fie rară.

            O a cincea chestiune a fost ridicată de fratele Butler care a arătat faptul că un manual, chiar dacă era constituit doar din sugestii fără autoritate, de fapt el avea autoritate și greutate prin faptul că era editat sub auspiciul Conferinței Generale. Cu siguranță acest lucru este adevărat. Acest lucru devine și mai evident atunci când membrii sau comitetul unei biserici, Conferințele sau Uniunea, preferă mai degrabă o soluție grabnică la o problemă, decât căutarea în post și rugăciune a Domnului.

Trebuie menționat faptul că înainte de publicarea Manualului din 1932 au existat câteva încercări din partea unor lideri pentru a stabili niște reguli și principii. Unele din acestea au ajuns să fie incluse în Manualul Bisericii pe care îl avem astăzi. Cert este că ele nu au avut autoritatea pe o are un Manual produs de Conferința Generală. Cu toate acestea, chiar apariția acestora înseamnă un pas prea departe.

Astăzi avem în mijlocul nostru victime a folosirii arbitrare și neregulate a Manualului Bisericii. Din timp în timp auzim de plângeri din partea membrilor cu privire la pastori care folosesc Manualul atunci când le convine și îl ignoră atunci când ei vor să se îndrepte în altă direcție. Astăzi Manualul este folosit pentru pedepsirea unor oameni credincioși și nebăgat în seamă în cazuri grave de apostazie.

Un exemplu clasic vine de pe coasta de vest a Statelor Unite. Într-o anume biserică, comitetul de numiri a luat o decizie care însă nu a fost pe placul pastorului. În mod ilegal, potrivit Manualului, pastorul a decis să refuze să se meargă cu acea propunere în fața bisericii înainte de a trece prin comitetul bisericii. Când a avut loc întrunirea comitetului, doi pastori de la Conferință au fost prezenți pentru a-l ajuta pe pastor să răstoarne propunerea comitetului de numiri. Timp de o oră, comitetul de numiri și cei din conducerea bisericii au dezbătut dreptul ca o propunere a comitetului de numiri să fie supusă comitetului bisericii. Într-un final s-a spus că, deși practica nu este conformă cu litera Manualului, este în consens cu spiritul Manualului. În urma acestui argument șubred, comitetul local a respins raportul comitetului de numiri și a cerut ca acesta să se supună interpretării Manualului dată de conducerea locală. (Cum era de așteptat, acest argument lipsit de logică și fundament nu a avut un răspuns pozitiv din partea unor membrii ai comitetului de numiri; unii din ei și-au dat demisia)

Începând cu anul 1932, Manualul Bisericii a fost revizuit la fiecare sesiune a Conferinței Generale. Schimbările care sunt făcute sunt relevante atât în număr cât și în conținut. Avem la dispoziție Manualul din 1932 precum și cele noi. Nu îți trebuie prea mult timp, comparându-le pe cele vechi cu cele noi, ca să îți dai seama de schimbările dramatice care au avut loc de-a lungul a 58 de ani. E de la sine înțeles că vor mai fi și alte diferențe pe măsură ce Conferința Generală va face schimbări la fiecare Sesiune.

Unele schimbări vor intra în atenția noastră pentru că au de-a face cu principiile fundamentale ale Bisericii Adventiste, motive de disciplină și modificări în declarația legământului pentru botez precum și cu privire la autoritatea lui Ellen White. Credem că aceste schimbări nu au adus un beneficiu bisericii, ci ne conduc să ne asemănăm cu bisericile apostate ale lumii și înspre un și mai mare control asupra membrilor. Chiar faptul că sunt atâtea schimbări odată la 5 ani atestă că Manualul este failibil, prin urmare constituie și un pericol real.

Un lucru este clar pentru membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea: apariția Manualului nu a crescut spiritualitatea oamenilor și nici eficiența în ce privește păstorirea. Recomandarea noastră e să lăsăm Manualul deoparte și să facem ce au făcut pionierii Bisericii Adventiste – să mergem înapoi la Biblie și la Spiritul Profetic pentru a primi călăuzire în ce privește organizarea bisericii și adevărul pe care aceasta trebuie să-l ducă lumii.

 


Related Articles

Duhul sfânt are o personalitate

            Am fost instruită că nu ar trebui să intrăm în orice controversă asupra reprezentărilor spiritiste care vin din fiecare

Isus este infinit

           Marea preoție evreiască s-a încheiat cu Caiafa. Acest om mândru, arogant și nelegiuit și-a dovedit nevrednicia de a purta

Lupi în mijlocul oilor

  „Nimeni nu este mai departe de Împărăţia cerului ca formaliştii plini de neprihănirea lor de sine, plini de mândrie