Planul lui Dumnezeu pentru educație

Planul lui Dumnezeu pentru educație

Mulți susținători sinceri ai educației creștine nu sunt deloc surprinși să descopere că Ellen White nu a vorbit despre planul educației creștine. Cei care se distanțează de paradigma pe care Dumnezeu a oferit-o pentru educația creștină autentică, se concentrează pe acest fapt și îl folosesc pentru a discredita pe cei care caută reformele date de Dumnezeu pentru educație. Atât de comună a fost utilizarea cuvântului „plan” în trecut, încât mulți au crezut că este un cuvânt utilizat des de Ellen White. Unii au fost încurcați și nu puțin jenați, atunci când au fost provocați să arate unde este folosit acest termen de Ellen White. Dar nu există niciun motiv pentru a fi încurcați sau reduși la tăcere de către aceia care s-au așezat, ca vrăjmași, împotriva planului autentic al lui Dumnezeu în ceea ce privește educația creștină.

Deși Ellen White nu folosește termenul „plan”, ea folosește cuvinte ca „șablon” și „model”. Iată câteva exemple:

„Sistemul de educație, instituit la începutul lumii, trebuia să fie un model pentru om de-a lungul veșniciei.” – Educație, 20.

„Grădina Edenului era o reprezentare a ceea ce Dumnezeu dorea ca întregul pământ să devină, și scopul Său era ca, pe măsură ce familia omenească avea să crească în număr, oamenii să-și întemeieze alte cămine și școli asemenea celei pe care o dăduse El.” – Idem, 22.

„În condiții schimbate, adevărata educație este încă în conformitate cu planul Creatorului, planul școlii din Eden. … Marile principii ale educației sunt neschimbate, „întărite pentru veșnicie” (Psalmii 111, 8); căci ele sunt principiile caracterului lui Dumnezeu.” – Idem, 30.

„Dacă instituțiile noastre sunt ceea ce Dumnezeu a rânduit să fie, cei care au legătură cu acestea nu vor lua modelul instituțiilor lumești. Ei vor fi deosebiți, stăpâniți și călăuziți de standardul Bibliei.” – Principii fundamentale ale educației creștine, 502.

„Școala Avondale fusese înființată nu pentru a fi la fel ca școlile din lume ci, așa cum Dumnezeu arătase, ea trebuia să fie o școală model. Și, pentru că trebuia să fie o școală model, cei care răspundeau de ea trebuiau să aranjeze totul potrivit planului lui Dumnezeu, eliminând tot ce nu era în acord cu voia Lui.” – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, 349.

„La inițierea lucrării educaționale în Australia, Domnul ne-a descoperit că acea școală nu trebuie să copieze modelul nici uneia dintre școlile înființate în trecut. Ea a fost o școală — etalon, organizată după modelul pe care mi-l dăduse Dumnezeu, și El a binecuvântat lucrarea ei. Mi-a fost arătat că, în lucrarea noastră de educație, nu trebuie să urmăm metodele adoptate în școlile pe care le-am înființat mai înainte.” – Idem, 533.

De fapt, Dumnezeu nu a lăsat poporul Său în incertitudine cu privire la educația creștină. De-a lungul veacurilor au fost înființate școli model. Între acestea era și școala stabilită în Eden, sistemul educațional al lui Moise, școlile profeților, principiile educaționale folosite de Hristos, școlile unora dintre cei credincioși de-a lungul veacului creștin, incluzând școlile celtice, școlile valdenzilor și școlile Adventiștilor de Ziua a Șaptea. Dintre școlile adventiste, două au fost planificate special după modelul desăvârșit dat de Dumnezeu: colegiul Avondale, ca școală a bisericii și în care s-a implicat Ellen White și colegiul Madison, o școală care se susținea singură, de asemenea având sprijinul lui Ellen White.

Una din experiențele cele mai dezamăgitoare, pe care am avut-o ca și educator creștin, a avut loc în anul 1976 în cadrul Convenției de educație superioară a Diviziunii Nord Americane ținută la Universitatea Andrews. Atunci eram președintele colegiului Columbia Union. Într-una din întâlniri, una de tip conclav, implicându-i doar pe președinții de la diverse colegii și universități, un președinte a ținut o prezentare discordantă. El a exprimat convingerea că, colegiile noastre ar trebui să reflecte eterogenitatea prezentă în biserica largă. A spus cu claritate că el nu crede că școlile noastre ar trebui să aibă responsabilitatea destinului spiritual al tinerilor noștri. El a declarat că pregătirea spirituală trebuie dobândită în școală, cel târziu până la liceu.

Pentru cel care crede neclintit în planul lui Dumnezeu cu privire la educația creștină, a auzi un astfel de discurs din partea unui președinte de colegiu adventist, a fost o experiență cutremurătoare. Dar și mai cutremurător a fost faptul evident că majoritatea președinților a fost a răspuns favorabil la cele spune de președinte.

Am fost alarmat de faptul că nicio voce nu s-a ridicat împotrivă. Deși am înțeles că nu va exista susținere pentru ce urma să spun, m-am simțit nevoit să iau o poziție pentru principiile lui Dumnezeu. Pentru pacea mea am spus ceva de genul: „Cu toții am recunoscut cu întârziere că mulți dintre studenții care vin la colegiile noastre sunt deficienți la engleză și matematică. Deși era mai bine să ne ocupăm de aceasta atunci când copiii aveau 8 ani, nu am găsit ca fiind neimportant să facem tot ceea ce putem pentru a remedia acest fapt. În același fel, observ eu, un număr mare dintre studenți vin la colegii fără a fi consacrați lui Hristos și slujirii Sale. Dacă voi, ca președinți, aveți colegii ca cel de care răspund eu, în colegiu aveți in jur de 12% studenți care nu sunt adventiști și un număr semnificativ de studenți adventiști care sunt pentru prima dată într-o școală adventistă. Trebuie să stăm deoparte și să nu facem nimic pentru răscumpărarea acestor tineri? Pentru cei mai mulți dintre acești studenți aceasta este ultima șansă pe care ei o au pentru a fi influențați în mod semnificativ de o instituție de educație adventistă.”

Apoi am adus în discuție chestiunea școlilor model. Am subliniat că școlile profeților nu trebuiau să fie o reprezentare eclectică a apostaziei care exista în Israel în timpul când au fost pornite. Ellen White a spus: „Intenția era ca aceste școli să slujească drept stăvilar împotriva stricăciunii larg răspândite, să ajute la bunăstarea mentală și spirituală a tinerilor și să sporească prosperitatea națiunii, dându-i bărbați calificați să acționeze în temere de Dumnezeu, ca lideri și consilieri. În acest scop, Samuel a strâns zeci de tineri evlavioși, inteligenți și studioși.” – Educație, 46.

Apoi am continuat: „De aceea, astăzi, școlile noastre sunt ridicate pentru a educa tinerii noștri cu scopul de a aduce o reformă și reînviorare în cadrul rămășiței lui Dumnezeu și să educe ultima generație care va duce solia mântuirii peste tot în lume.” Tăcerea care s-a lăsat era într-un remarcabil contrast cu răspunsul dat discursului vorbitorului de dinaintea mea și era o mărturie tăcută a stânjenelii președinților. După întâlnire, un președinte a venit să-mi mulțumească pentru cele spuse. I-am spus că ar fi fost de ajutor dacă și el ar fi vorbit în timpul întâlnirii.

Este esențial ca fiecare adventist să înțeleagă că astăzi în lume sunt două extreme în educație. Nu este o noutate, pentru că și Pavel a înfruntat această situație: „Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.” – 1 Corinteni 1:21-25.

„Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: «El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.»” – 1 Corinteni 3:18-19.

Lumea din zilele lui Pavel, în timp ce era dominată de puterea militară a Romei era pătrunsă de cultura și educația Greciei. Chiar și legile cele mai stricte au eșuat, în a împiedica elita Romei, de la a-și trimite tinerii pentru a fi educați la picioarele faimoșilor profesori greci și ale filozofilor. Astfel, Grecia încă domina mințile oamenilor. Nu este surprinzător, deci, că, cei convertiți de Pavel în Corint aveau mari dificultăți în a se îndepărta de ideea că educația grecească este superioară. Chiar și cei convertiți dintre iudei, dintre cei care au folosit-o pentru școlile rabinice, găseau dificilă adaptarea la simplitatea Evangheliei lui Isus Hristos. Dar Pavel a înțeles că o mare parte din educația primită trebuie să fie dezvățată în școala lui Hristos, înainte de a putea fi apostolul neamurilor. El a înțeles că „înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu”.

În timpurile noastre nu avem o situație diferită de cea a lui Pavel. Mulți dintre noi, cel puțin parțial, am fost educați în școlile lumii. Prea repede am simțit o euforie, că noi, cu începuturi umile într-o mică biserică, am ajuns să egalăm și chiar să depășim pe învățații lumii. Trebuie să mărturisim că ne-am uitat la marile școli ale lumii, Harvard, Oxford, Heidelbergs ca fiind standardul prin care toate celelalte școli, inclusiv ale noastre, ar trebui să fie măsurate. Dar făcând așa l-am dezonorat pe Dumnezeu. Astfel, în mod inevitabil am ales mediocritatea și am fost pentru lume un martor mut în ceea ce privește necredincioșia și lipsa noastră de încredere în planul lui Dumnezeu. Alegerea este simplă: fie alegem ceea ce lumea numește înțelepciune, dar care este numită de Dumnezeu nebunie sau alegem ceea ce lumea numește nebunie, iar Dumnezeu o numește înțelepciune. De prea multe ori am ales prima variantă. Trebuie să recunoaștem că în educația seculară sunt multe lucruri bune și adevărate, dar tocmai lucrul acesta o face periculoasă. Deseori noi uităm că marea luptă dintre Hristos și Satana, nu este lupta dintre adevăr și eroare sau dintre bine și rău, ci este lupta dintre adevărul pur și bun de o parte, iar de cealaltă adevărul amestecat cu eroarea.

Pomul oprit din grădina Edenului a fost pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu le-a oferit părinților noștri o educație neamestecată, care era formată doar din adevăr divin. „În interesul pe care-l manifesta pentru copiii Săi, Tatăl nostru ceresc dirija personal educația lor. Ei erau adesea vizitați de solii Lui, îngeri sfinți, iar ei primeau de la aceștia sfat și învățătură. Nu o dată, în timp ce se plimbau prin grădină în răcoarea zilei, auzeau glasul lui Dumnezeu și comunicau față în față cu Cel Veșnic.” – Educație 21.

Satana a prins-o în capcană pe Eva folosind o amestecătură de adevăr cu eroare. Adevărul era că ea urma să cunoască mai mult din ce este răul atunci când nu va asculta. Eroarea era în declarația că ea nu va muri. „Satana a dorit să pară că această cunoaștere a binelui amestecat cu răul ar fi o binecuvântare și că, interzicându-le să ia din roadele pomului, Dumnezeu îi priva de un mare bine.” – Educație, 24.

Încă de la prima înșelătorie, în eforturile sale de a înșela omul, Satana a amestecat adevărul cu eroarea. Într-un anumit mod, am putea spune, el are un avantaj enorm față de un „Dumnezeu care nu poate să mintă” (Tit 1:2), pentru că El nu poate folosi o amestecătură infinită de adevăr și eroare pentru a înșela sau convinge. Astfel, doar aceia care au adevărul Cuvântului lui Dumnezeu în mințile și viața lor pot percepe asalturile Satanei. După cum un pahar plin cu apă pură este otrăvit cu o picătură de stricnină, tot așa, cea mai mică urmă de eroare distruge adevărul lui Dumnezeu.

Poate că cea mai periculoasă declarație din bisericile noastre este aceasta: „Este mult adevăr în asta”. Prin sugestia că este puțină eroare, ar trebui fim alertați că este ceva de la Satana. Dumnezeu nu permite niciun compromis cu lumea. El cere ca tinerii poporului Său să primească o educație diferită de cea a lumii, o educație potrivită pentru prinții și prințesele împărăției Sale. Această educație nu recunoaște nicio învățătură care nu este bazată pe principiile veșnice ale Cuvântului Său. Ea recunoaște că Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, este adevăratul Învățător: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” – Ioan 14:26.

Umanismul și secularizarea sunt curente care invadează sistemul de educație al lumii. Mult din ceea ce este umanismul pare a fi foarte atractiv, chiar și pentru unii educatori creștini, datorită evidențierii puse pe dragoste și valoare umană. Dar, la origine este Satanic, din cauză că este centrat pe om și nu pe Dumnezeu și astfel destinat să conducă pe cei învățați să se bazeze pe brațul de carne, mai degrabă decât a dezvolta o relație simplă și de încredere cu Dumnezeu. În cele din urmă umanismul conduce la o mândrie goală în realizările omenești, care în cele din urmă este distructivă pentru valoarea noastră. Adevărata educație recunoaște că în noi nu există deloc bunătate, dar că Dumnezeu ne prețuiește cu o valoare infinită. Această valoare este diferită de mândria goală a realizărilor omenești, care variază în funcție de „succesul” și „eșecul” nostru. Valoarea dată nouă de Dumnezeu nu depinde de ce putem face noi, ci este o recunoaștere a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi prin Fiul Său.

Având în vedere că cele mai multe sisteme educaționale sunt clădite pe ținte materialiste ca bunuri, avere, putere, laudă, prestigiu, popularitate și mândrie, educația creștină nu permite astfel de motive egoiste. Trist este faptul că mulți părinți creștini își încarcă copiii cu ambiții nesfinte, cu puțin diferite de cele ale lumii și astfel împiedică lucrarea Duhului Sfânt în viețile copiilor lor și îi așază sub pericolul pierderii veșnice.

Cuvântul lui Dumnezeu nu permite decât trei scopuri pentru adevărata educație. Trebuie observat că niciunul dintre ele nu este egocentric, mai degrabă sunt destinate să pregătească o generație de tineri care să se angajeze în proclamarea puterii și a venirii în curând a Domnului nostru. Astfel de tineri vor avea ca pasiune slava lui Dumnezeu și salvarea umanității pierdute. Cele trei scopuri sunt:

  1. Să dea copiilor și tinerilor noștri o cunoaștere și înțelegere desăvârșită a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său – Într-un veac în care „întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele” (Isaia 60:2), slava adevărului lui Dumnezeu trebuie să fie în inimile și mințile oamenilor Lui. Importanța semănării Cuvântului lui Dumnezeu în minte este subliniată de Pavel: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” – Romani 10:17. Nu poate exista o lucrare de convertire adevărată în viață, dacă nu există o cunoaștere a adevăratului caracter al Dumnezeului nostru și o înțelegere clară a adevărului Său.
  2. Să conducă tinerii și copiii noștri la o predare deplină a vieților lor voinței lui Isus – Deoarece, natura predării cere o alegere volițională și forța este contrară dragostei lui Dumnezeu, noi nu putem obliga nici un suflet să se predea lui Hristos. Totuși, fiecare părinte și profesor are privilegiul să prezinte pretențiile lui Hristos pentru viața copiilor și tinerilor, cât mai eficient posibil. Pavel sfătuiește: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.” – Efeseni 6:4.
  3. Să-i educe pe copii și tineri pentru a lucra pentru Dumnezeu și oameni – Odată ce dragostea lui Dumnezeu este primită în viață, ea cere să se exprime. Creșterea creștină este bazată pe o viață de rugăciune, un studiu continuu al Cuvântului lui Dumnezeu și o mărturisire a soliei lui Dumnezeu prin cuvinte și fapte. Noua experiență a tinerilor se va ofili și în cele din urmă va muri dacă aceasta nu se poate exprima. Creștinul este născut pentru a sluji. Dacă dorim ca tinerii noștri să participe la cea mai mare aventură a omenirii, câtă grijă trebuie să avem pentru educarea zilnică în slujire?

Nicio educație nu este completă dacă nu urmează conceptul desăvârșit și echilibrat pe care Dumnezeu ni l-a oferit. Ellen White a făcut deseori referire la educația întreită a copiilor în ceea ce privește fizicul, intelectul și spiritualul: „Ideile noastre legate de educație sunt prea înguste și superficiale. Se face simțită nevoia unei sfere mai largi, a unui țel mai înalt. Adevărata educație înseamnă mai mult decât urmarea unei anumite școli. Înseamnă mai mult decât pregătirea pentru viața care există acum. Ea are de-a face cu întreaga făptură și cu toată perioada în care îi este cu putință omului să trăiască. Este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mintale și spirituale.” – Educație, 13.

„Această cunoaștere se face simțită ori încotro ne-am întoarce, în domeniul fizic, mintal sau spiritual, în orice direcție am privi — în afară de stricăciunea păcatului.” – Idem, 14.

„Efectul unei asemenea comuniuni asupra trupului, minții și sufletului este dincolo de tot ceea ce se poate estima.” – Idem.

„Când Adam a ieșit din mâinile Creatorului, era asemănător cu Făcătorul lui, ca natură fizică, mintală și spirituală.” – Idem, 15.

„Refacerea în om a chipului Creatorului său, readucerea sa la perfecțiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltării trupului, minții și sufletului, astfel încât să poată fi împlinit scopul divin avut în vedere la crearea lui, — iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare. Acesta este obiectul educației, marele obiectiv al vieții.” – Idem, 15-16.

„Le-a fost dată o ocupație utilă, ca o binecuvântare, pentru a le întări corpurile, pentru a le lărgi gândirea și a le dezvolta caracterul.” – Idem, 21.

Scopul educației creștine este maximizarea creșterii sănătoase o omului în sens complet. Educația centrată pe Dumnezeu oferă o educație care hrănește dezvoltarea trupului, minții și sufletului. Oamenii au considerat timp de secole că educația minții este centrul educației. Mai recent, educația a fost lărgită și a început să includă și educația fizică. Dar educația adevărată nu este completă până când dimensiunea spirituală nu este cultivată. Într-adevăr, educația spirituală este centrul în jurul căreia se învârt celelalte două. Trebuie să adaug că Satana are o contrafacere pentru educația echilibrată a lui Dumnezeu. Concepte de educație holistă se răspândesc cu rapiditate, dar, de regulă, acestea sunt contrafaceri ale Satanei.

Contrafacerea 1: pe latura fizică

  1. a) Sporturi și jocuri competitive
  2. b) artele marțiale
  3. c) exerciți spirituale din est, ca yoga de exemplu

Contrafacerea 2: pe latura intelectuală

  1. a) principiile umaniste
  2. b) programe de control al minții
  3. c) antrenament în hipnoză
  4. d) grupuri de întâlniri

Contrafacerea 3: pe latura spirituală

  1. a) meditația estică
  2. b) misticism și spiritism
  3. c) mișcarea carismatică

Care este deci, educația autentică a trupului, minții și sufletului? Este educația pe care Dumnezeu a dat-o omului necăzut în grădina Edenului. Aceasta este baza pentru educația tinerilor de astăzi.

Baza pentru educația fizică a fost întotdeauna munca utilă, cu un accent deosebit pus pe agricultură. Deși astăzi se manifestă un interes scăzut pentru agricultură ca ocupație, se poate observa o tendință de mutare de la oraș la sat. Acest exod trebuie să fie de mare importanță pentru adventiști. Educația în agricultură nu este valoroasă doar pentru latura fizică: „Le-a fost dată o ocupație utilă, ca o binecuvântare, pentru a le întări corpurile, pentru a le lărgi gândirea și a le dezvolta caracterul.” – Educație, 21. Trebuie observat că educația planificată de Dumnezeu a fost axată întotdeauna pe lucrări utile și productive și niciodată pe sport și distracție. Planul acesta a fost urmat în școlile profeților. A fost urmat în școlile din Iudeea, de după exil. Un program de lucru util nu neagă însă locul util al unei recreeri necompetitive.

Atunci când Adam a ieșit din mâna Creatorului a fost desăvârșit, dar încă imatur. El urma să crească și să atingă noi culmi ale desăvârșirii. Tot așa, și noi, când primim desăvârșirea lui Hristos suntem imaturi, dar în timp ce creștem în sfințenie noi „avansăm de la un stadiu al desăvârșirii la altul”. – My Life Today, 250. Pentru a aduce aceste principii ale educației în viața copiilor noștri, părinții și profesorii trebuie să dezvolte cu inteligență programe zilnice prin care să dezvolte resursele fizice, mentale și spirituale. Este necesară o planificare minuțioasă astfel încât copiii să se dezvolte zilnic în toate aceste trei laturi. Ce privilegiu vor avea copiii care sunt așezați încă de mici sub o astfel de educație – planul lui Dumnezeu pentru educarea poporului Său.

Colin Standish


Related Articles

Educația, la un moment dat

În ediția din 14 aprilie 1994, a publicației Adventist Review, editorul asociat, Myron Widmer, a publicat un articol despre educație

Dezvoltarea structurii în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

     După Marea Dezamăgire din 1844, adventiștii alcătuiți din familii, indivizi și în unele cazuri grupuri mici, erau împrăștiați pe

Accentuăm noi subiectul cel mai important?

Participam la o întâlnire la care erau prezenți probabil cincizeci de adventiști de ziua a șaptea. La un moment dat,