Breaking News

Pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi

Pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi

„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur: «Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.»” Apocalipsa 2:1-5.

Aceste cuvinte vin de pe buzele Aceluia care nu poate să mintă. Hristos este în mijlocul celor șapte șfeșnice de aur, umblând de la biserică la biserică, de la adunare la adunare, de la inimă la inimă. Cel ce păzeşte pe Israel nu dormitează, nici nu doarme. Dacă ar fi ca sfeșnicele să fie lăsate în seama ființelor omenești, de câte ori lumina ar pâlpâi și apoi s-ar stinge! Dar Dumnezeu nu Și-a dat biserica pe mâinile oamenilor. Hristos, Cel care Și-a dat viața pentru lume, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică, este Veghetorul casei. El este Străjerul credincios și adevărat al curților templului Domnului.

„Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă.” Cuvintele sunt spuse învățătorilor din biserică – aceia cărora Dumnezeu le-a încredințat o grea răspundere. Influența cea plăcută, care trebuie să fie din belșug în biserică, este strâns legată de slujitorii lui Dumnezeu, care trebuie să dea pe față iubirea lui Hristos. Stelele cerului sunt sub controlul Lui. El le umple de lumină. El le călăuzește și le îndrumă mișcările. Dacă El nu ar face aceasta, atunci ele ar deveni stele căzătoare. Tot la fel și cu slujitorii Săi. Ei nu sunt decât unelte în mâinile Sale, și orice faptă bună pe care o săvârșesc este făcută prin puterea Sa. Prin ei trebuie să strălucească lumina Sa. Mântuitorul trebuie să fie rodnicia lor. Dacă ei vor privi la El, așa cum El a privit la Tatăl, atunci vor fi făcuți în stare să facă lucrarea Sa. Făcând din Dumnezeu tăria lor, El le va da strălucirea Sa spre a o reflecta în lume.

Hristos umblă prin mijlocul bisericilor Sale, de-a lungul și de-a latul pământului. El privește cu un interes intens pentru a vedea dacă poporul Său este într-o asemenea condiție spirituală încât să contribuie la avansarea împărăției Sale. El este prezent în fiecare adunare a bisericii. El îi cunoaște pe aceia ale căror inimi le poate umple cu uleiul sfânt, pentru ca aceștia să îl împărtășească cu alții. Aceia care duc lucrarea lui Hristos cu credincioșie înainte, reprezentând în cuvânt și faptă caracterul lui Dumnezeu, împlinesc scopul Domnului pentru ei, iar Hristos își găsește plăcere în ei.
„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta.” Hristos este familiarizat cu istoria și experiența fiecăruia care L-a acceptat. Poporului Său îi spune: „Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!” El păstrează cu grijă în suflet fiecare faptă de dragoste și răbdare înfăptuită de ei.

„Și că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli, şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” În timp ce noi nu ar trebui să căutăm vinovați și să acuzăm, nu ar trebui să încurajăm răul. Există dintre aceia care sunt flecari. Influența lor este una înșelătoare. Dacă nu se pocăiesc, ei vor fi cântăriți în balanță și găsiți cu lipsă. Mustrarea credincioasă ar putea în schimb să-i salveze.

„Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” La început, experiența bisericii din Efes a fost marcată de simplitate și zel copilăresc. O dragoste arzătoare și din inimă pentru Hristos îi controla pe credincioși. Ei se bucurau în dragostea lui Dumnezeu pentru că Hristos era o prezență dăinuitoare în inimile lor. În sentiment și acțiune ei erau uniți. Dragostea pentru Hristos era lanțul de aur care îi lega laolaltă. Ei se străduiau să-L cunoască pe Domnul din ce în ce mai pe deplin, iar strălucirea, mângâierea și pacea a venit în viețile lor. Ei se încredeau în Domnul. Nu s-au gândit să strângă grămadă, prețioasa comoară a harului lui Hristos. Cel mai înalt scop al lor era să câștige suflete pentru Mântuitorul. Ei și-au dat seama de importanța chemării lor și, purtând povara soliei: „Pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui”, ei îi chemau pe toți să vină la Hristos.

A cerceta pe orfani și văduve în necazurile lor era parte din experiența lor zilnică. Ei s-au păstrat neîntinați de lume. Își dădeau seama că, un eșec în a împlini această datorie ar reprezenta o tăgăduire a Răscumpărătorului lor.

În fiecare cetate, lucrarea era dusă înainte. Erau făcute apeluri calde, inspirate, iar păcătoșii au fost aduși la cruce. La rândul lor, aceștia simțeau că trebuie să vorbească despre comoara de nesecat pe care o primiseră. Ei nu-și puteau găsi odihnă până ce lumina care le luminase mintea nu ajungea să strălucească și asupra altora. Mulțimi de necredincioși au făcut cunoștință cu temeiurile nădejdii creștine. Lumină prețioasă a străfulgerat în mințile întunecate de eroare.

Dar, după un timp, răceala s-a furișat în biserică. Au început să se ivească diferențe nedemne de luat în seamă și ochii credincioșilor au fost abătuți de la a mai privi la Isus drept Începătorul și Desăvârșitorul credinței lor. Iubirea lor unul față de altul a început să apună. Mulțimile care ar fi putut fi convinse și convertite, printr-o credincioasă practicare a adevărului, au fost lăsate neavertizate.

Cum stau însă treburile cu biserica din ziua de astăzi, care a primit așa o mare lumină? Dumnezeu vede că membrii ei au pierdut dragostea pentru suflete pe care Hristos le-a descoperit-o atunci când ei au văzut pentru prima dată mila Sa de nedescris pentru rasa căzută. Pe atunci ei nu puteau rămâne tăcuți. Erau plini de dorința de a împărți cu alții binecuvântările pe care ei le-au primit. Așa este cu toți aceia care sunt cu adevărat convertiți. Aceia care iubesc pe păcătoși cu dragostea lui Dumnezeu vor face lucrările lui Dumnezeu.

Fie ca biserica să se ridice și să lumineze; căci lumina lor vine, şi slava Domnului răsare peste ei. Fie ca ei să înțeleagă că Hristos așteaptă de la ei să facă lucrările pe care El le-a făcut cât a fost pe acest pământ.

Aluatul adevărului trebuie introdus în societate. Mijloacele poporului lui Dumnezeu trebuie să fie folosite pentru a duce lucrarea Sa mai departe în câmpuri noi. Însă mulți au reținut în mod egoist pentru ei toate mijloacele pe care le-au poftit, și au lăcomit la mai mult. Rele foarte serioase au măcinat viața, zelul și virtutea bisericii. Haideți să facem o schimbare cât de repede, altfel Cel care ține cele șapte stele în mâna Sa dreaptă, Care umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, ne va zice la fel cum a zis și bisericii din Efes: „Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti.” Lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o vadă făcută de către adventiștii de ziua a șaptea nu este făcută. Dacă nu are loc o schimbare hotărâtă, poporul va accepta drept adevăr ceea ce nu este adevăr.
Aproape și în depărtare trebuie proclamate legile împărăției lui Dumnezeu. Fie ca bisericile să se trezească. Fie ca slujitorii să se îmbrace cu zel ca și cu o haină. Dumnezeu le spune: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!” – Isaia 58:1. Orice mai puțin decât o slujire activă, plină de zel pentru Stăpânul, face mărturisirea noastră creștină mincinoasă. Doar creștinismul care rezultă într-o lucrare practică va face cu adevărat o impresie asupra acelora care sunt morți în greșeli și păcate. Creștinii având un spirit de rugăciune, umili și credincioși, care prin acțiunile lor arată că dorința lor cea mai mare este aceea de a face cunoscut adevărul salvator care are să pună pe toți oamenii la probă, vor aduna un seceriș bogat pentru Stăpân.

Noi trebuie să punem capăt monotoniei muncii noastre religioase. Noi facem o lucrare în această lume, dar nu dăm pe față destul zel și destulă activitate. Dacă am fi mai zeloși, oamenii ar fi convinși de adevărul soliei noastre. Lipsa de viață și monotonia lucrării în slujirea noastră pentru Dumnezeu provoacă respingerea din partea multora care caută să vadă în noi un zel profund, arzător și sfințit. Religia legalistă nu este un răspuns pentru veacul acesta. S-ar putea ca noi să îndeplinim toate actele exterioare ale slujirii, și, cu toate acestea, să fim tot pe atât de lipsiți de influența înviorătoare a Duhului Sfânt, după cum dealurile din Ghilboa erau lipsite de rouă și de ploaie. Avem nevoie de o reînviorare spirituală; și avem, de asemenea, nevoie de razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii, care să îmblânzească și să supună inimile noastre.

În trecut, existau astfel de oameni care își aținteau mintea asupra unui suflet, apoi asupra altuia, spunând: „Doamne, ajută-mi să salvez sufletul acesta!” Dar azi sunt rare cazurile de felul acesta. Cât de mulți acționează ca unii care văd primejdia păcătoșilor? Cât de mulți îi iau pe aceia pe care îi știu că sunt în primejdie, prezentându-i în rugăciune lui Dumnezeu și implorându-L să-i salveze?

Aduceți-vă aminte că sunt suflete care ar pieri, dacă noi, ca unelte ale lui Dumnezeu, nu lucrăm cu o hotărâre care să nu se lase și nici să nu se descurajeze. Domnul va pune la dispoziție căi și mijloace pentru aceia care Îl vor căuta cu toată inima. El are pregătite cele mai prețioase descoperiri ale harului Său pentru a-l întări și încuraja pe lucrătorul sincer și umil. Nu există nicio scuză pentru credința atât de slabă a comunităților noastre. „Întoarceți-vă la Cetățuie, prinși de război, plini de nădejde!” – Zaharia 9:12. Există putere pentru noi în Hristos. El este Apărătorul nostru. El trimite solii Săi în toate părțile stăpânirii Lui pentru a face cunoscut creaturilor Sale voința Sa. El umblă în mijlocul bisericilor Sale. El dorește să-i sfințească, să-i înalțe și să-i înnobileze pe urmașii Săi. Influența acelora care cu adevărat cred în El va fi ca o mireasmă de viață în lume. El ține stelele în mâna Sa cea dreaptă și dorește ca lumina Sa să strălucească în lume. În felul acesta, El dorește să-Și pregătească poporul pentru slujirea mai înaltă în biserica de sus. El ne-a încredințat o mare lucrare de făcut. Haideți să o facem cu credincioșie. Să arătăm prin viețile noastre ce poate face harul divin pentru omenire.

Ellen White


Related Articles

Ce urmează?

Cu fiecare nouă săptămână vin confirmări că privim ultimele firicele de nisip care se scurg în clepsidra profetică. Am face

Ce este Sanctuarul?

Textul din Scriptură, care mai presus de toate celelalte a fost temelia și pivotul central al credinței advente, a fost

Isus este din veșnicie

            „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.