Breaking News

Păcatul originar în prepublicarea cărții Questions on Doctrine

Păcatul originar în prepublicarea cărții Questions on Doctrine

Questions_on_DoctrineOare de ce un lucru evident este imposibil de înțeles pentru unii?

Încă se mai afirmă faptul că lucrarea Questions on Doctrine nu a făcut niciun rău bisericii, cu toate că până și semi-fordianul George Knight ne spune că această carte a fost cea mai dezbinătoare carte din istoria adventismului. Unii insistă că este nepotrivit a vorbi despre acest subiect în Romania, deoarece problemele americane nu ne-au afectat pe noi și nici teologia învățată în seminar și predicată în biserici. Alții, pe de altă parte, și-au pus la bătaie chiar și slujba dacă cineva le demonstrează că o mână de oameni au schimbat cursul teologiei adventiste.

Pentru ei, dar și pentru alții, care văzând atât de multă siguranță la cei amintiți mai sus, nu îndrăznesc să creadă adevărul, este necesară o dovadă în plus. Dezavantajul nostru este că stăm prea departe de centrele de documenatre din Statele Unite, dar cine are cunoștințe mai apropiate poate să se documenteze. La sediul unde sunt păstrate o parte din documentele bisericii se află unul indexat sub numărul 3773.01, Seventh-day Adventists Answer Questions on Doctrine (Pre-Publication Manuscript Copy), This We Believe, Replies to a Group of Questions Concerning the Faith of Seventh-day Adventists, Part II, Question 42, „The Judgment in the Setting of the Arminian Concept,” p. 3 – 4.

Despre ce este vorba? O perioadă de timp, cei trei editori ai cărții (Froom, Anderson și Read), au adus spre editare ceea ce ei scriau. Aceasta până la un punct, când au decis să nu mCitat Fighurai permită editări la textul lor (vezi cartea La răscruce de drumuri și prezentarea Semnificația cărții „Questions on Doctrine” – Herbert E. Douglass). Documentul amintit mai sus este o copie a unui material pregătit de cei trei, conținutul căruia ar fi trebuit să apară în cartea Questions on Doctrine. Documentul este o dovadă a faptului că acești autori au încercat să introducă în carte doctrina păcatului originar. Dacă ar fi să dăm crezare spuselor președintelui Conferinței Generale, R. Figuhr, care într-un articol din Review dă dreptate unui oponent al adventismului, conceptul acesta ar fi existat în teologia adventistă și apriori publicării cărții Questions on Doctrine:

 „În vreme ce toate acestea sunt interesante, punctul de interes special este mărturia sa (n.tr. DeHaan) pentru faptul că această carte nu prezintă nicio schimbare în teologia adventistă.” – Reuben Figuhr, Adventist Review, 24 aprilie 1958.

 M.E. DeHaan, pastor în Michigan, a scris pentru The King’s Business din martie 1858, o recenzie a cărții Questions on Doctrine supărat fiind pe declarațiile lui Barnhouse că adventiștii și-au schimbat poziția în legătură cu unele puncte. El argumenta că este dificil pentru evanghelici să îi îmbrățișeze pe adventiști, așa cum a sugerat Barnhouse.

 citat fig revista„Am fost asigurat în mod repetat de anumiți prieteni ai Adventiștilor de Ziua a Șaptea că ei au făcut câteva revizuiri drastice a poziției lor și și-au schimbat vederile pentru a se conforma cu creștinismul evanghelic.” – DeHaan, The King’s Business, martie 1858.

 Studiind cu interes cartea despre care Martin și Barnhouse au spus că prezintă o poziție schimbată a Adventiștilor de Ziua a Șaptea (Questions on Doctrine), DeHaan a ajuns la concluzia că adventiștii au utilizat doar o terminologie schimbată și tehnica calului troian pentru a păcălii lumea evanghelică, cu alte cuvinte au prezentat aceleași erori, dar sub altă terminologie. Schimbările teologice propuse de QoD nu l-au impresionat pe DeHaan, însă au produs un cutremur puternic în adventism.

În vreme ce DeHaan stătea tare pe poziție încercând în continuare să defăimeze adventismul, Figuhr a fost de acord cu declarația lui, că nu ne-am schimbat teologia, fie pentru că nu era capabil, la fel ca DeHaan, să înțeleagă că deja o făcusem, fie pentru că avea alte interese. Documentul 3773.01 arată clar că trio-ul care a purtat discuțiile cu evanghelicii și a publicat cartea avea un plan cu totul special.

 Ce spune manuscrisul pregătit pentru publicare și care ar fi trebuit să intre în cartea Questions on Doctrine?

 „III. Judecata – Concluzia inevitabilă a conceptului Arminian
 Învățătura noastră asupra subiectului judecății este, credem noi, pe deplin Scripturală, și reprezintă concluzia logică și inevitabilă a conceptului arminian. Noi suntem convinși, având această poziție, că fiecare dintre noi ca indivizi este răspunzător în fața lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: «Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: ‘Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.’ Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.» (Rom 14:10-12).
Păcatul lui Adam a implicat întreg neamul omenesc. «De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit» (Rom 5:12). Expresia «prin păcat moartea» arată cu claritate că el nu se referă la păcatele individuale actuale, ci la păcatul originar – natura păcătoasă pe care am moștenit-o cu toții de la Adam. Chiar și copiii inocenți mor, pentru că «toți mor în Adam» (1 Corinteni 15:21). „Moarte a trecut asupra tuturor oamenilor” (Romani 5:12) prin păcatul originar. Luther (Commentary on Romans, p. 81) expune bine această poziție când spune: «Păcatul originar este prin păcatul lui Adam. Noi purtăm acest păcat ca și copii ai săi și suntem vinovați din pricina lui, pentru că prin natura sa Adam de asemenea a transferat păcatul său la toți. După cum el însuși a devenit păcătos și rău prin acest păcat, tot așa el dă naștere unor păcătoși și făcători de rele, care sunt înclinați la tot răul și care se opun la ceea ce este bun.»
Dumnezeu s-a întrupat în Fiul Său pentru a-l întâlni pe om în nevoia sa și pentru a salva neamul de moarte veșnică. Hristos a locuit ca om între oameni și a murit în locul omului. Moartea substitutivă a Domnului nostru este inima evangheliei. Moartea Sa devine moartea noastră – «dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.» (2 Corinteni 5:14). Scripturile descoperă că efectul harului gratuit este tot atât de vast precum a fost efectul păcatului originar.”
 

Ceea ce este scris mai sus nu este totul, manuscrisul continuând pe aceiași linie pentru încă câteva paragrafe. Se poate observa cu ușurință că schimbarea pe care QoD a produs-o asupra felului în care adventiștii văd subiectul naturii lui Isus are rădăcini în concepția păcatului originar. Deși acest termen nu apare în carte, fiind eliminat la editare, el a stat la baza deviațiilor din teologia adventistă în anii care au urmat. Ce s-a făcut prin editare?

 „III. Judecata – Concluzia inevitabilă a conceptului Arminian Neamul omenesc pierdut din cauza păcatului lui Adam

 Învățătura noastră asupra subiectului judecății este, credem noi, pe deplin Scripturală, și reprezintă concluzia logică și inevitabilă a conceptului arminian libertății voinței. Noi suntem convinși, având această poziție, că fiecare dintre noi ca indivizi este răspunzător în fața lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: «Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: ‘Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.’ Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.» (Rom 14:10-12).

Păcatul lui Adam a implicat întreg neamul omenesc. «De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit» (Rom 5:12). Expresia «prin păcat moartea» arată cu claritate că el nu se referă la păcatele individuale actuale, ci la păcatul originar – natura păcătoasă pe care am moștenit-o, aceea pe care am moștenit-o cu toții de la Adam. Chiar și copiii inocenți mor, pentru că «toți mor în Adam» (1 Corinteni 15:21 2). „Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor” (Romani 5:12) prin păcatul originar din cauza păcatului lui Adam. Luther (Commentary on Romans, p. 81) expune bine această poziție când spune: «Păcatul originar este prin păcatul lui Adam. Noi purtăm acest păcat ca și copii ai săi și suntem vinovați din pricina lui, pentru că prin natura sa Adam de asemenea a transferat păcatul său la toți. După cum el însuși a devenit păcătos și rău prin acest păcat, tot așa el dă naștere unor păcătoși și făcători de rele, care sunt înclinați la tot răul și care se opun la ceea ce este bun.»

Dumnezeu s-a întrupat în Fiul Său pentru a-l întâlni pe om în nevoia sa și pentru a salva neamul de moarte veșnică. Hristos a locuit ca om între oameni și a murit în locul omului. Moartea substitutivă a Domnului nostru este inima evangheliei. Moartea Sa devine moartea noastră – «dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.» (2 Corinteni 5:14). Scripturile descoperă că efectul harului gratuit este tot atât de vast precum a fost efectul păcatului originar al lui Adam.”

 Ce s-ar fi întâmplat dacă această carte ar fi fost publicată folosindu-se manuscrisul plasat de Froom, Anderson și Read, fără a fi efectuate aceste corectări? Caracterul ei meschin, în unele afirmații, ar fi fost cu mult mai ușor zărit și poate că nu ar mai fi păcălit așa de ușor atât de mulți oameni. Martin, Barnhouse și mai apoi Kenneth Samples au avut dreptate – adventiștii și-au schimbat teologia. Figuhr, trio-ul și DeHaan greșesc lamentabil atunci când afirmă că QoD prezintă teologia adventistă neschimbată.


Related Articles

Nuanțe de gri

„Acela care nu are suficientă credință că Hristos îl poate păzi să nu păcătuiască”, spunea Ellen White în 1897[1], „nu

Autoritate și unitate

Pentru că nu mai înțeleg planul lui Dumnezeu pentru organizarea bisericii și cine deține autoritatea în biserică, adventiștii sunt confruntați

Vicarius Filii Dei – partea a III-a

Descoperirea lui Helwig înregistrează pe paginile istoriei care a ajuns până la noi un moment de discontinuitate de peste un