Breaking News

Teoria distrugătoare de suflet a hipnotismului

Teoria distrugătoare de suflet a hipnotismului

„Meditaţia este o stare mintală care permite unei persoane să nu se gândească la treburile zilnice… Meditaţia este, poate, procedeul cel mai vechi şi, fără îndoială, unul dintre cele mai eficiente pentru a obţine pacea mintală… Este foarte important să alegem locul şi momentul pentru a medita. Ideal ar fi să meditezi zilnic în acelaşi loc şi la aceeaşi oră… Poziţia la meditaţie trebuie să fie comodă, dar nu excesivă. Metodele tradiţionale sugerează aşezarea pe un covor sau pe o rogojină cu picioarele încrucişate. Unii se simt însă prea orientali în această poziţie. Pentru aceştia se recomandă să se aşeze pe un scaun sau pe un fotoliu… Alegerea punctului asupra căruia să te concentrezi este la fel de importantă. Este vorba de a alege obiectul sau experienţa spre care se va concentra meditaţie. Anumite tradiţii sugerează o mantra (un cuvânt sau o frază scurtă care se repetă continuu), altele preferă mandala (un desen cu o figură geometrică asupra căreia se concentrează privirea), iar altele, un perete complet alb asupra căruia să te concentrezi. Noi recomandăm o experienţă care are cele mai mari posibilităţi de a fi, în acelaşi timp, profundă şi plină de conţinut semnificativ: este vorba de alegerea unui scurt pasaj din Sfintele Scripturi ca punct de concentrare al meditaţiei.”

Când citești aceste cuvinte ești împins de bănuieli să crezi că autorul acestora este vreo persoană care prezintă concepte new age într-un limbaj creștin. Cine însă știe că bănuiala este păcat va afla că autorul este decanul Școlii de Educație și Psihologie al universității adventiste Walla Walla. Pe lângă privilegiul avut de a scrie cărți pentru poporul rămășiței, doctorul Julian Melgosa, căci despre el este vorba, a fost și autorul studiilor biblice din trimestru l, 2011, avându-l ca editor pe Clifford R. Goldstein. Pasajul de mai sus se găsește în cartea Fără stres tipărită în limba română în anul 2.000 de Editura Viața și Sănătate în parteneriat cu Editorial Safeliz din Spania, paginile 145-148.fara s

De ce pasajul din această carte, care poartă în el, vizibil, valențe new age, este inclus în această secțiune a teoriei distrugătoare a hipnotismului? Pentru a putea răspunde la această întrebare este bine să definim hipnoza și pe scurt să arătăm cum acționează aceasta.

Hipnoza modernă este o tehnică de inducere a unei stări de transă asupra unui subiect uman, cu scopul ca hipnotizatorul să poată avea acces și control asupra minții subiectului. Hipnoza modernă derivă de la fenomenul mesmerismului apărut în secolul al XVIII-lea și dezvoltat de doctorul Franz Mesmer. Sunt suficiente două explicații asupra acestui fenomen: 1) Ellen White a fost avertizată de Dumnezeu în ceea ce privește unul din canalele pe care Satana le va folosi în luptă – „Științele frenologiei, psihologiei și mesmerismului (hipnozei), sunt canalele prin care el (Satana) vine mai direct la această generație de oameni și lucrează cu acea putere care trebuie să caracterizeze eforturile sale în perioada dinaintea încheierii timpului de încercare.” – Mărturii, vol. 1, pagina 290 și 2) Serena Roney-Dougal, deține un doctorat în parapsihologie și are peste 40 de ani de studii în magie și cercetări spirituale ale sufletului. Ea a afirmat într-una din cărțile sale: „O altă forţă tradiţională a vrăjitoriei este mesmerismul sau, aşa cum i se spune acum, hipnotismul”Ştiinţă şi magie, Editura Elit, pagina 283.

Acum, pentru că știm bine ce este hipnoza, va trebui să vedem de ce sfatul decanului adventist Julian Melgosa este încadrat la hipnoză. Conform unor specialiști care au cercetat fenomenul hipnotic acesta se datorează unei cauze clare:

„După ce în 1841 a asistat la o demonstraţie de mesmerism, James Braid, un chirurg englez, şi-a propus să descopere cauzele fiziologice ale acestui fenomen. … Braid s-a interesat de componentele fiziologice ale atenţiei, dar a ignorat condiţiile antecedente care au condus la fixarea atenţiei. În ciuda acestui fapt, el a sesizat, încă de la începutul cercetărilor sale, nu numai importanţa deosebită a atenţiei, ci şi a imaginaţiei şi aşteptărilor. Braid a fost printre primii care a recunoscut că hipnotizabilitatea este o trăsătură a subiectului şi nu a hipnotizatorului.” – Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Varga, Hipnoza clinică Tehnici de inducţie. Strategii terapeutice, Editura Polirom, Iaşi, 2003, pagina 15.

„… hipnotizabilitatea este influenţată de angajarea imaginativă a persoanei (Hilgard, 1979) în special în forma imageriei mintale provocate (Sheehan, 1982).” – Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Varga, Hipnoza clinică Tehnici de inducţie. Strategii terapeutice, Editura Polirom, Iaşi, 2003, pagina 36.

Conform lui James Braid, care a văzut pe viu în 1841 mesmerismul în acțiune, starea hipnotică este data și de imaginație. Lucrul acesta este validat și de Prof. Univ. Dr. Ion Dafinoiu. O altă personalitate a declarat:

„Din moment ce nu am niciun atașament real pentru cuvântul hipnoză, în cazul în care utilizarea tuturor acelor principii și tehnici, sub un nume diferit, mult mai acceptabil, servește terapiei, voi face așa. În cazul în care un pacient cu cancer se teme de hipnoză, dar vrea să experimenteze beneficiile anticipate ale tehnicilor de vizualizare, de ce să-i țin o lecție despre cum vizualizarea este un tip specific de tehnică hipnotică. Ar putea crea o rezistență fără rost. În loc ca să dezvolte un sentiment pozitiv față de hipnoză, el sau ea ar putea dezvolta un sentiment negativ despre vizualizare.” – Michael Yapko, Trancework: an introduction to the practice of clinical hypnosis, Brunner-Routledge, New York, 2003, pagina 247-248.

și

„De multe ori terapeuţii nu sunt nici măcar conştienţi că ceea ce fac este hipnoză. Ei fac ceea ce numesc imaginaţie ghidată sau meditaţie ghidată, care sunt cu adevărat tehnici hipnotice principale.” – Michael Yapko, citat în False Memory SyndromeFoundation Newsletter, august-septembrie, 1993, pagina 3.

„… o altă metodă de identificare şi explorare a materialului reprimat: tehnica imaginii ghidate… În ceea ce mă priveşte recurg la ea în cazul pacienţilor care au dificultăţi fie cu intrarea în starea de hipnoză, fie cu rememorarea evenimentelor din copilărie. În loc de a fi hipnotizat, pacientul este ajutat să se relaxeze … pacientului i se cere să-şi imagineze un fragment de peisaj …”- Vera Peiffer, Gândirea pozitivă, Editura Teora, Bucureşti, 1998, pagina 163.

Meditația ghidată sau imaginația, pe care doctorul Melgosa o propune în cartea sa este o tehnică hipnotică. „Meditaţia este, poate, procedeul cel mai vechi şi, fără îndoială, unul dintre cele mai eficiente pentru a obţine pacea mintală… Este foarte important să alegem locul şi momentul pentru a medita. Ideal ar fi să meditezi zilnic în acelaşi loc şi la aceeaşi oră… Poziţia la meditaţie trebuie să fie comodă, dar nu excesivă. Metodele tradiţionale sugerează aşezarea pe un covor sau pe o rogojină cu picioarele încrucişate. Unii se simt însă prea orientali în această poziţie. Pentru aceştia se recomandă să se aşeze pe un scaun sau pe un fotoliu… Alegerea punctului asupra căruia să te concentrezi este la fel de importantă. Este vorba de a alege obiectul sau experienţa spre care se va concentra meditaţie. Anumite tradiţii sugerează o mantra (un cuvânt sau o frază scurtă care se repetă continuu), altele preferă mandala (un desen cu o figură geometrică asupra căreia se concentrează privirea), iar altele, un perete complet alb asupra căruia să te concentrezi.” Este greu de crezut că un adventist ar putea declara așa ceva. Dar Dumnezeu a prevăzut dinainte acest lucru când a declarat: „Lucrări care prezintă teoriile distrugătoare de suflet ale hipnotismului, spiritismului și ale romanismului (catolicismului) sau ale altor taine ale nelegiuirii să nu găsească loc în casele noastre de editură.” – Mărturii, vol. 7, 166.

Citirea unui pasaj din Biblie, pe care Melgosa o recomandă în locul unei figuri geometrice, este de fapt lectio divina. „Lectio divina” este numele în latină a unei practici catolice monastice. Acest termen este tradus în general ca „citire sfântă”, sau „lectură sfântă”, dar traducerea cea mai potrivită este “citire divină”, de vreme ce este folosit cuvântul „divina”. Practica aceasta a fost creată, spun unii, de către Benedict şi Papa Grigore I, cu toate că elemente asemănătoare acestei practici găsim şi la creştinii secolului al II – lea. Ea a devenit o practică obişnuită în mănăstirile din secolul al VI – lea. Benedict o practica. Printre cei care au practicat un fel de lectio divina în primele secole putem aminti pe Pahomie, Vasile şi Augustin. Ea a fost practicată în comunităţile monastice, dar în ultimii zeci de ani a fost adoptată şi în viaţa spirituală a laicilor, precum şi a celor din afara bisericii catolice. Se pare că în zilele noastre lectio divina a fost adoptată în general de aceia care fuseseră deja iniţiaţi în practicarea rugăciunii contemplative.

Pentru practicarea acesteia este nevoie de alegerea unui loc liniştit. Te aşezi pentru rugăciune în orice poziţie plăcută ţie. Momentul acesta de timp poate fi o rugăciune vorbită, o relaxare plăcută care se axează pe respiraţie, cântat sau incantaţii, ori câteva minute de linişte pentru a te elibera de gânduri, imagini şi emoţii. Apoi încet, vei începe să citeşti un pasaj biblic ca şi când ceea ce este scris ar fi scrisoarea de dragoste mult aşteptată de tine. Apropie-te de text într-un mod plin de evlavie şi doritor, savurând fiecare cuvânt şi frază. Citeşte acel pasaj până auzi un cuvânt sau o frază care te atinge, te atrage, rezonează, sau chiar te deranjează. După acest moment, ia în considerare acest cuvânt sau frază pentru câteva minute. Îl laşi să se scufunde încet şi adânc, până te odihneşti în el. Ai grijă la ceea ce îţi spune pasajul în acest moment şi ceea ce îţi cere. Apoi când te simţi pregătit trebuie să te rogi lui Dumnezeu liber şi deschis. După rugăciunea acesta, stai în linişte cu Dumnezeu pentru un timp, rămânând deschis la plinătatea lui Dumnezeu. Pe scurt, sunt 4 paşi ai acestei meditaţii: lecturarea, meditarea, rugăciunea, contemplarea (în latină sunt lectio, meditatio, oratio, contemplatio).

Lectio divina este de doua feluri, monastică şi educaţională. Practica educaţională a fost dezvoltată în Evul Mediu şi implică cei patru paşi menţionaţi. În practica monastică lectio, meditatio, oratio, contemplatio, sunt privite ca momente şi nu paşi. Astfel, interacţiunea dintre momente este dinamică.

„Rugaţi-vă utilizând lectio divina”, îndemna revista protestantă Christianity Today (8 februarie 2008). Papa Benedict al XVI-lea a scos în evidență în 2005 rolul Duhului Sfânt în lectio divina, în 2008 a subliniat importanța acesteia înaintea preoților din dioceza Romei, pentru a aminti doar două ocazii. De ce această recomandare? Pentru că există convingerea că prin lectio divina se va aduce bisericii o nouă „primăvară spirituală”.

În scrierile lui, Thomas KeCTfeb 2008ating, prezintă această practică meditativă ca fiind practica de bază a călugărilor benedictini şi cistercieni. El spune că la început această practică era finalizată cu o stare de contemplare, dar de-a lungul timpului intrarea în această stare a fost uitată. El a înţeles că felul în care călugării din vremea lui practicau lectio divina nu ducea spre contemplaţie.

Chiar dacă lectio divina este astăzi practicată în mai multe feluri, ea are acelaşi scop declarat: intrarea în conversaţie cu Dumnezeu şi primirea darului contemplării. Ea trebuie să conducă practicantul la o golire de sine, la o stare de transă.

Un alt autor adventist care recomandă această practică este Jon Dybdhal, pastor, evanghelist, administrator de colegiu, care a influențat și el tinerii de la Walla Walla, dar nu numai. El spune:

„Există multe metode potenţiale pentru meditaţie, dar vreau să scot în evidenţă două mari posibilităţi pentru a da un exemplu a ceea ce puteţi face… Primul (exemplu) este o variaţie a unei metode creştine antice numită lectio divina.”

Apoi continuă vorbind de cele amintite: găsirea unui text biblic, aşezarea într-un loc liniştit şi o poziţie confortabilă care să nu-ţi ceară să te mişti, recomandând apoi aşezarea cu ambele picioare astfel încât acestea să atingă pământul, iar mâinile să fie aşezate pe ele. Veți intui ceea ce urmează.

Dereck Morris, editorul revistei pastorale Ministry, a fost un practicant al acestor lucruri și le-a predat studenților. Din păcate nu sunt singurii. La ITA Cernica a fost studiată cartea lui Richard Foster, Disciplinele spirituale, care folosește același limbaj ca și Melgosa. Nu este de mirare că Apocalipsa vorbește despre înșelarea celor aleși.

Pentru mai multe informații vă sugerăm lecturarea materialului intitulat Mariajul mistic.

 


Related Articles

Sunt toți oamenii condamnați la naștere?

Pe parcursul ultimilor cincisprezece ani de discordanţă şi chiar de conflict asupra subiectului neprihănirii prin credinţă, am ajuns la convingerea

Păcatul

Păcatul Ellen White a declarat: „Unica definiție pe care o putem da păcatului este aceea pe care o găsim în