Breaking News

Trup sfânt și muzică „Celebration”

Trup sfânt și muzică „Celebration”

trupsfanÎn 1898, Satana, printr-o învățătură falsă în statul Indiana cunoscută drept mișcarea „Holy Flesh” (trup sfânt), a făcut o încercare lipsită de succes de a introduce în biserica Adventistă de Ziua a Șaptea un Hristos fals și un mod de închinare „penticostal” sau „Celebration”. Prezbiterul S.S. Davis, evanghelist al Conferinței Indiana, a dezvoltat aceste ciudate învățături noi, necunoscute vreodată până atunci printre adventiștii de ziua a șaptea. R.S. Donnell, președinte al Conferinței Indiana, împreună cu majoritatea lucrătorilor conferinței, au fost luați de valul acestor învățături eronate. Susținătorii acestui straniu fenomen nou credeau că mișcarea era revărsarea „ploii târzii”, iar învățăturile ei au măturat de-a lungul Conferinței Indiana cu viteza unui foc de prerie.

Este interesant de observat că acel mod de închinare „penticostal”, și denominațiunile penticostale așa cum le cunoaștem noi astăzi, și-au avut începuturile în bisericile de cartier sordid, cu şindrilă, din fața magazinului, ale Los Angelesului de la cumpăna dintre secole. Iar acest mod greșit de închinare de tip „penticostal” a fost introdus în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în exact același ceas al istoriei!

Ellen White era în Australia la acea vreme și nu știa nimic despre dezvoltarea acestei forme greșite de închinare în Indiana. Conferința Generală l-a trimis pe fratele Stephen N. Haskell pentru a investiga noua mișcare. Iar el i-a raportat lui Ellen White prin două scrisori. (Notă: Ne vom referi la aceste două scrisori drept Scrisoarea Haskell #1 și scrisoarea #2. Ambele sunt îndosariate la Ellen G. White Estate și disponibile pentru cercetare).

„Pentru a o descrie, mi-e greu să spun ce să zic”, a scris Haskell către Ellen White. „Este dincolo de orice descriere. Nu am văzut vreodată vreo grupă ținută cu o mână mai fermă de un anumit număr de conducători în lucrare, decât sunt ținuți în Indiana.” Scrisoarea #1, S.N. Haskell către Ellen G. White, 25 septembrie 1900. [Sublinierile din toate citatele sunt adăugate.]

Observați că liderii Conferinței acestei mișcări greșite din Indiana foloseau controlul mulțimii pentru a-i amăgi pe oameni. Ar trebui să fim întotdeauna conștienți de controlul maselor ca fiind una dintre uneltele cele mai eficiente ale lui Satana pentru a înșela „chiar și pe cei aleși” (Matei 24:24).

În răspunsul ei către Haskell, Ellen White a reamintit despre folosirea nepotrivită a muzicii în închinare în mișcările fanatice ale trecutului. „Îmi prezint mărturia, declarând că aceste mișcări fanatice, această gălăgie și acest zgomot, este inspirația spiritului lui Satana, care lucra cu semne și minuni ca să îi înșele dacă este cu putință chiar și pe cei aleși.” – Scrisoarea 132, 10 octombrie 1900; publicată în 10 decembrie 1971.

Observați că Ellen White a numit amăgirea Holy „gălăgie și zgomot”, și că această gălăgie și acest zgomot era „inspirația spiritului lui Satana”. Una dintre trăsăturile de bază ale acestui mod de închinare era un gen de muzică „Celebration”, folosind toate instrumentele unei trupe muzicale, inclusiv tobele. Dar aceasta nu era totul. Împreună cu stilul greșit de închinare erau învățate și niște doctrine eretice periculoase.

Doctrina mișcării „Holy Flesh”

Doctrina centrală a susținătorilor „Holy Flesh” era (1) că Isus a fost născut cu trup sfânt — adică cu natură omenească asemenea aceleia pe care Adam a avut-o în Grădina Edenului înainte de cădere. (2) Isus a trecut printr-o experiență în Grădina Ghetsimani, iar aceia care Îl urmau prin această experiență urma să aibă și ei trup sfânt, așa cum Isus a avut (și cum a avut de asemenea Adam înainte de cădere), iar această experiență făcea individul pregătit pentru luarea la cer. (3) După această experiență individul urma să aibă carnea pe care Isus a avut-o și, prin urmare, să nu mai păcătuiască. (4) După trecerea prin această „Grădină Ghetsimani”, ei experimentau carnea sfântă. (The Early Elmshaven Years, vol. 5, 108.)

„Fratele R.S. Donnell este președinte, iar ei au o experiență în a-i pregăti pe oameni pentru luarea la cer”, a scris Stephen N. Haskell lui Ellen White. „Ei o numesc «solia curățirii». Alții îi spun «trup sfânt»”. Scrisoarea Haskell #1, 25 septembrie 1900.

Indivizii care nu au trecut prin această „experiență a grădinii” erau considerați „fii adoptați” și, prin urmare, nu posedau credința pentru luarea la cer. Acești indivizi trebuiau să treacă prin mormânt și să „meargă la cer prin calea ferată subterană”. The Early Elmshaven Years, vol. 5, 108.

„În încercarea de a obține această „experiență a grădinii” care urma să le dea un trup sfânt, oamenii se adunau în întâlniri în care erau rugăciuni lungi, instrumente muzicale ciudate, zgomotoase și predicare entuziasmată, îndelungată și isterică”, scria Arthur White. „Ei erau conduși să caute o experiență de demonstrație fizică. Tobele de bass și tamburinele ajutau la aceasta”. Ibid., 101. [Sublinieri adăugate.]

Observați cele trei elemente importante ale acestui mod greșit de închinare. (1) „Rugăciuni lungi” (2)„ Predicare îndelungată și isterică”. (3) „Instrumente muzicale ciudate, zgomotoase” precum și faptul că „tobele de bas și tamburinele” ajutau în amăgire. Aceste trei elemente sunt absolut esențiale pentru a stimula emoțiile în orice întâlnire bisericească. În întâlnirile „holy flesh” din Indiana unele persoane atingeau un grad al isteriei la care leșinau, căzând la podea. Erau supraveghetori care îi purtau pe aceștia în față unde „o duzină sau mai mulți oameni se adunau în jur strigând «Slavă lui Dumnezeu!» în timp ce alții se rugau și cântau”. – Ibid. Când își recăpătau conștiința li se spunea că au „trup sfânt” și atunci erau considerați gata pentru luarea la cer.

Mișcarea „Holy Flesh” și muzica „Celebration”

În întâlnirile lor, liderii „Holy Flesh” au folosit instrumente muzicale zgomotoase și predicarea isterică pentru a aduce emoțiile oamenilor la frenezie până când se instala o stare de delir. Această metodă de control al mulțimii a fost dezvoltată mai deplin în anul următor în mișcarea penticostală a vorbirii în limbi, în bisericile cu şindrilă din partea de la stradă a magazinului, din cartierele sordide ale Los Angelesului. Apoi această formă de închinare satanică s-a dezvoltat în „falsele vindecări”, „falsa vorbire în limbi”, „manipularea șerpilor în închinare” și alte amăgiri satanice. Fenomenul a crescut, luând proporții mondiale în așa-zisele biserici penticostale „Full Gospel” de astăzi. Nu este curios că această amăgire satanică a fost dezvoltată prima dată printre adventiștii de ziua a șaptea? Dacă creștinul este vigilent, studiindu-și Biblia și studiind Spiritul profetic, mișcările iscusite ale lui Satana pot fi detectate. Creștinul adventist de ziua a șaptea ar trebui să nu uite niciodată „felul în care Domnul ne-a condus și învățătura Sa, în istoria trecutului nostru”. – Schițe din viața mea, 196.

„Pe când președintele conferinței stătea vorbind într-o seară,” scria Arthur White, „avea brațele întinse înspre adunare, iar mai târziu a relatat că a simțit o mare putere curgând din brațele sale în jos și trecând prin degetele sale înspre oameni.” – Early Elmshaven Years, vol. 5, 101.

Există o mare putere care se manifestă împreună cu mișcarea care este pornită aici”, a scris Haskell lui Ellen White. „Aproape că ar aduce pe oricine sub influența ei, dacă este cât de cât conștiincios, stând să asculte chiar și cu cea mai mică urmă de aprobare, din cauza muzicii care este adusă spre a fi cântată în timpul ceremoniei.” – Scrisoarea Haskell #1.

Te rog să observi, dragul meu prieten adventist, că în modul acesta de închinare de tip „celebration” „există o mare putere”, și că această putere este în muzică! Pionierul adventist Stephen Haskell a spus că dacă cineva ar sta „să asculte chiar și cu cea mai mică urmă de aprobare”, acesta ar fi măturat de această amăgire „din cauza muzicii care este adusă spre a fi cântată în timpul ceremoniei”!

„Ei au o orgă, un contrabas, trei viori, cu două flauturi, trei tamburine, trei trompete, și o mare tobă bass, plus, probabil, alte instrumente pe care nu le-am menționat”, observa Haskell. „Sunt la fel de bine instruiți în muzica lor ca orice cor al Armatei Salvării pe care l-ați auzit vreodată.” – Ibid.

„De fapt, eforturile lor pentru reînviorare sunt o copie simplă a metodei Armatei Salvării”, a adăugat Haskell, „iar atunci când ajung la un ton înalt, din adunare nu mai poți auzi un cuvânt din ceea ce cântă, de fapt nu poți auzi nimic, decât eventual dacă ar fi vorba de țipetele stridente ale celor care sunt pe jumătate nebuni. Și nu cred că exagerez cu nimic.” – Ibid.

„Asemenea lucruri care au avut loc în trecut vor avea loc și în viitor”, avertiza Ellen White. „Prin felul în care va fi folosită, Satana va face din muzică o capcană. Dumnezeu cheamă poporul Său, care a avut înaintea lor lumină din Cuvânt și din Mărturii, să citească, să ia aminte și să țină seama.” – Solii alese, vol. 2, 38.

Muzica zgomotoasă, premisa pentru vorbirea în limbi

„Un vacarm asurzitor tulbură gândirea și pervertește însușirile, care, dacă ar fi folosite corespunzător, ar putea fi o binecuvântare”, scria Ellen White. „Puterile uneltelor satanice se combină cu zgomotele și gălăgia, creând o atmosferă de carnaval, iar acest fapt este considerat lucrarea Duhului Sfânt.” – Ibid.

Toți istoricii muzicii contemporane știu că muzica Rock&Roll s-a dezvoltat în anii 1950, avându-și rădăcinile în muzica gospel a oamenilor de culoare și cea penticostală. Într-adevăr, în producția de televiziune a canalului NBC privitoare la cariera timpurie a lui Elvis Presley, un întreg episod a descris felul în care Elvis și-a dezvoltat muzica din serviciile de închinare ale bisericii penticostale la care participa ca tânăr flăcău împreună cu mama și cu tatăl său.

În acest episod îl găsim pe Elvis la prima sa apariție în cadrul show-lui de muzică country Grand Ole’ Opry. Mulțimea nu reacționa la interpretarea de către el a unei frumoase balade. Elvis „exploda”, după cum descria industria de divertisment acest incident. În ochii minții lui Elvis a fost dus înapoi la biserica penticostală pe care o frecventa ca băiat, fiind impresionat de răspunsul auditoriului la freneticele mișcări ale pastorului care oficia. El a putut vedea cu claritate reacția oamenilor la predicarea sonoră și metodele de control al mulțimii ale pastorului. Presley a erupt imediat într-o tonalitate a muzicii negre Rhythm and Blues și a început să imite mișcările pastorului penticostal pe care îl observase. La exact acel moment se năștea legenda lui Elvis Presley. Camerele de luat vederi s-au îndreptat spre mama lui și spre prietena lui, aflate într-o latură a auditoriului. Camera de luat vederi a captat cu acuratețe expresia de uimire de pe fețele lor. Expresia lor de uimire dezvăluia faptul că și ele realizau că acolo este vorba de o putere, o forță supranaturală care era la lucru și pe care nici ele și nici Elvis nu ar fi putut vreodată să o mai contracareze. Această influență muzicală supranaturală, demonică, l-a omorât în cele din urmă pe Elvis Presley, și va distruge pe orice individ sau grup, biserică sau denominațiune, care îndrăznește să îmbrățișeze această periculoasă amăgire a vremurilor din urmă a lui Satana!

În anii 1960, această formă de muzică s-a dezvoltat în micile formații de Rock „electronic” de patru sau mai mulți membri. În primul rând, au fost „Beatleșii” din Anglia. Curând au urmat alte formații, precum „Animals”, „Rolling Stones” și multe altele, prea numeroase pentru a fi amintite pe nume. Această muzică satanică s-a dezvoltat în ceea ce a fost numit muzica „acidă”, din cauza drogurilor LSD care au fost promovate de muzicienii epocii. Mai târziu au apărut formațiile homosexuale, cum ar fi „Alice Cooper” și „Kiss”. Apoi Satana s-a descoperit cu adevărat în „Satan Rock-ul” anilor 1970.

În anii 1970 această formă satanică de muzică și-a făcut intrarea în marile denominațiuni creștine ale Americii — chiar și în biserica romano-catolică! Cele două producții cinematografice Jesus Christ Superstar și Godspell, sunt suficiente dovezi care să justifice această afirmație. Aceste două filme blasfematoare au fost deplin acceptate de denominațiunile majore de pe cuprinsul mapamondului drept mijloc pentru a influența tinerii pentru Cristos. Aceste producții cinematografice au fost acceptate chiar și în unele cercuri adventiste de ziua a șaptea — cel puțin muzica a fost acceptată ca mijloc de a ajunge la tineri în Școlile de Sabat de pe teritoriul diviziunilor vorbitoare de limbă engleză ale bisericii. Un creștin adevărat care a văzut vreunul din aceste două producții blasfematoare nu poate decât să plece de acolo cu nimic mai mult decât cu dezgust total.

Nu vi se pare curios că fenomenul „vorbirii în limbi” a venit la aceste denominațiuni majore imediat după ce energica muzică gospel Rock and Country a fost introdusă în serviciile lor bisericești de închinare? O altă dovadă a acestei teorii este aceea că muzica contemporană creștină Rock nu și-a făcut intrare în denominațiunea Biserica lui Hristos. De ce? Deoarece Biserica lui Hristos nu crede în folosirea muzicii instrumentale în serviciul de închinare. De aceea, fenomenul vorbirii în limbi nu și-a făcut intrarea în acea denominațiune!

„Fanatismul, falsa entuziasmare, falsa vorbire în limbi și manifestările gălăgioase au fost considerate niște daruri pe care Dumnezeu le-a așezat în biserică. În această privință, unii au fost amăgiți. Roadele unor asemenea manifestări nu au fost bune. «După roadele lor îi veți cunoaște». Fanatismul și gălăgia au fost considerate dovezi speciale ale credinței. Unii nu sunt satisfăcuți de o întrunire, dacă nu se simt extrem de fericiți și de impresionați. Ei se străduiesc să obțină aceste rezultate și provoacă o stare de entuziasm. Dar influența unor asemenea întruniri nu este binefăcătoare. Când starea de fericită însuflețire emoțională s-a dus, ei se simt mai descurajați decât înainte de întrunire, pentru că fericirea lor nu a provenit din adevărata sursă.”- Evenimentele ultimelor zile, 159-160. [Sublinieri adăugate.]

Observați că Ellen White declară despre această muzică faptul că manifestările legate de ea au fost considerate drept „daruri pe care Dumnezeu le-a așezat în biserică”, însă „roadele unor asemenea manifestări nu au fost bune”. Ea a adăugat mai departe: „influența unor asemenea întruniri nu este binefăcătoare”. De ce? Deoarece „fericirea lor nu a provenit din adevărata sursă”.

„Duhul Sfânt nu are nimic de a face cu o asemenea confuzie de zgomot și multitudine de sunete, așa cum a trecut pe dinaintea mea în luna ianuarie”, a declarat Ellen White. „Satana lucrează în mijlocul vacarmului și confuziei unei astfel de muzici, care, condusă în mod corect, ar fi o laudă și onoare la adresa lui Dumnezeu. El îi face astfel efectul asemenea mușcăturii veninoase a șarpelui”. Solii alese, vol. 2, 37.

Subtitlul acestui articol din Solii alese este, „Muzica este făcută o capcană”. Nota editorului afirmă: „Aceste comentarii au fost făcute în legătură cu mișcarea „Holy Flesh” la întâlnirea de tabără din Indiana, 1899. Pentru detalii suplimentare, vezi Solii alese, vol. 2, 31–39.” [Subtitlul și nota editorului au fost omise în edițiile ulterioare.]

Repetarea istoriei trecutului

Asemenea lucruri care au avut loc în trecut vor avea loc și în viitor”, a avertizat Ellen White. De ce se vor repeta aceste lucruri? Din cauza faptului că „dorința nestăpânită de a genera ceva nou are drept rezultat niște doctrine stranii.” – Ibid., 38.

„În luna ianuarie Domnul mi-a arătat că teorii și metode greșite urmau să fie aduse în întâlnirile noastre de tabără, și că istoria trecutului se va repeta. M-am simțit foarte tulburată. Am fost instruită să spun că la astfel de demonstrații sunt prezenți demoni în formă de oameni, lucrând cu toată ingeniozitatea pe care Satana o poate pune la lucru pentru a face adevărul dezgustător pentru oamenii sensibili; că vrăjmașul încerca astfel să aranjeze lucrurile încât întâlnirile de tabără, care fuseseră mijloacele prin care adevărul soliei celui de-al treilea înger a fost adus înaintea mulțimilor, să-și piardă puterea și influența.” – Ibid., 37.

Observați că Ellen White a fost „instruită” printr-o ființă cerească să spună că „sunt prezenți demoni în formă de oameni, lucrând cu toată ingeniozitatea pe care Satana o poate pune la lucru pentru a face adevărul dezgustător pentru oamenii sensibili”. La aceste servicii de închinare adventiste de ziua a șaptea contemporane de tip „celebration” „sunt prezenți demoni în formă de oameni”. Dragul meu prieten adventist, ai grijă!

Repetarea istoriei chiar înainte de încheierea timpului de probă

„Domnul mi-a arătat că lucrurile despre care mi-ați relatat că au avut loc în Indiana se vor întâmpla chiar înaintea încheierii timpului de probă”, scria Ellen White lui Stephen Haskell. „Vor fi tot felul de manifestări ciudate.” – Evenimentele ultimelor zile, 159.

Observați că acest fenomen satanic va avea loc în biserica adventistă de ziua a șaptea „chiar înaintea încheierii timpului de probă”, și că „vor fi tot felul de manifestări ciudate”. Toate practicile mișcării „Holy Flesh” vor fi, și sunt, repetate în biserică „chiar înaintea încheierii timpului de probă”. (Pentru aprofundarea studiului vezi Evenimentele ultimelor zile, 159-160; Maranatha, 226; Solii alese, vol. 2, 36–39; The Voice in Speech and Song, 417-418; Manuscript Releases, vol. 5, 107–109; The Early Elmshaven Years, 100–107.)

„Și în vreme ce aceia care sunt devotați acestor științe se ridică pe ei înșiși în slăvi din pricina mărețelor fapte bune despre care aceștia afirmă că sunt lucrate prin ei, prea puțin știu ei ce fel de putere a răului nutresc; însă este o putere care va lucra totuși cu toate semnele și minunile mincinoase – cu toată amăgirea nelegiuirii”, a concluzionat Ellen White. „Observă influența acestor științe, dragă cititorule, căci conflictul dintre Hristos și Satana nu s-a sfârșit încă”. – Solii alese, vol. 2, 352.

Aceia care iubesc noul stil de închinare „celebration”, „se ridică pe ei înșiși în slăvi”. De ce? „Din pricina mărețelor fapte bune despre care aceștia afirmă că sunt lucrate prin ei”. Totuși „prea puțin știu ei ce fel de putere a răului nutresc”. Ellen White a avertizat că acest stil de închinare de tip „celebration” „este o putere care va lucra totuși cu toate semnele și minunile mincinoasecu toată amăgirea”. „Vor fi strigăte și tobe, muzică și dans”, avertiza Ellen White. „Mintea ființelor înzestrate cu rațiune va deveni atât de confuză, încât nu va mai fi capabilă să ia hotărâri corecte”. – Evenimentele ultimelor zile, 159. În cartea Maranatha, articolul, „Tobe, dans și gălăgie”, pagina 234, este adăugată propoziția: „Iar aceasta este numită lucrarea Duhului Sfânt”.

Observați, de asemenea, că în această mărturie Ellen White declară că „vor fi”. Nu ar fi posibil sau poate, ci vor fi! Ce anume va fi? „Strigăte și tobe, muzică și dans” și „mintea ființelor înzestrate cu rațiune va deveni atât de confuză, încât nu va mai fi capabilă să ia hotărâri corecte.” Se va întâmpla aceasta așa, peste noapte? Nu, Satana niciodată nu lucrează în felul acesta. El nu este prost. Va veni cu porțiuni din acestea, introduse de fiecare dată câte puțin. Dansul sfânt va fi probabil ultima parte care va fi acceptată de către „ființele înzestrate cu rațiune” care nu vor mai fi capabile să ia hotărâri corecte ”.Astăzi deja avem tobele și muzica în serviciile de închinare „celebration” din bisericile adventiste de ziua a șaptea de pe teritoriul Americii. Apoi vor urma probabil strigătele, falsa vorbire în limbi și falsele vindecări, apoi dansul sfânt.

Observă acest punct cu atenție, dragă cititorule. Există două diferențe majore între această amăgire a ceasului din urmă a lui Satana și amăgirea pe care a introdus-o în biserica adventistă de ziua a șaptea prin mișcarea „Holy Flesh” a anilor 1900. Adăugat la instrumentația „formației sfinte” a mișcării „Holy Flesh” din 1900, ar fi instrumentația esențială a anilor 1990 a muzicii contemporane Rock’ n Roll. (1) Chitară amplificată electric; (2) bass amplificat electric, (3) claviatură amplificată electric, (4) un set complet de tobe în locul doar a „tobei bass”. Cuvântul cheie aici este „amplificat”. Dacă cititorul observă această combinație de instrumentație electrică în orice serviciu de închinare din biserică — mare atenție!

Amintiți-vă că Ellen White a avertizat că, (1) „Prin felul în care va fi folosită, Satana va face din muzică o capcană”. (2) Muzica va fi zgomotoasă, „un vacarm asurzitor”. (3) „Dumnezeu cheamă poporul Său [] să ia aminte și să țină seama”. Ibid., 38.

Manifestări false ale Duhului Sfânt

„Duhul Sfânt nu se descoperă niciodată prin astfel de metode, într-un astfel de vacarm asurzitor”, îndruma Ellen White. „Aceasta este o invenție de-a lui Satana pentru a-și mușamaliza metodele ingenioase, făcând astfel fără efect adevărurile curate, neprefăcute, înălțătoare, înnobilatoare, sfințitoare, pentru acest timp.” Manuscript Releases, vol. 5, 107. „Nu ar trebui oferită nici un fel de încurajare unui astfel de stil de închinare.” Ibid., 108.

„Frate și soră Haskell, trebuie să luăm asupra noastră fiecare piesă de armură și, făcând totul, să stăm în picioare” sfătuia Ellen White. „Suntem așezați ca o apărare pentru evanghelie, și trebuie să alcătuim parte din marea armată a Domnului, pentru luptă agresivă”. Solii alese, vol. 2, 38. „Prin ambasadorii credincioși ai Domnului adevărul trebuie prezentat în linii clare”, a continuat Ellen White. „Mult din ceea ce astăzi este numit adevăr cu caracter de adevăr este pălăvrăgeală care duce la împotrivire față de Duhul Sfânt”. Ibid.

„Se vorbește mult despre împărtășirea cu Duhul Sfânt, și aceasta este interpretată de către unii într-un astfel de mod încât este o vătămare pentru biserici”, a scris Ellen White lui Haskell. „Viața veșnică reprezintă primirea elementelor de viață din Scripturi și împlinirea voii lui Dumnezeu”. Ibid., 38-39.

Raportul lui Haskell ca martor ocular

haskellSteven N. Haskell și fratele A. J. Breed au fost trimiși de către Conferința Generală pentru a investiga ce se întâmpla în Conferința Indiana. Ei urma de asemenea să fie invitați ca și vorbitori în cadrul taberei de corturi Indiana 1900.

„Tabăra de corturi unde a avut loc această experiență s-a desfășurat în Muncie, Indiana, în timp ce Ellen White era la bordul vasului cu care se întorcea în Statele Unite” a scris Arthur White. „Atunci când James Edson White călătorea spre coasta de vest spre a-și întâmpina mama, el i-a înmânat o scrisoare de la fratele Haskell, în care acesta descria unele lucruri ce au avut loc.” – The Early Elmshaven Years, 101-102.

Haskell a scris o a doua scrisoare lui Ellen White, descriind mai în detaliu învățăturile susținătorilor „Holy Flesh”. Haskell a trimis această a doua scrisoare prin poștă de la Battle Creek, Michigan, în aceeași zi în care i-a înmânat Scrisoarea #1 lui Edson White pentru ca acesta să i-o transmită mamei lui în persoană. Acest document este cunoscut drept Scrisoarea Haskell #2, 25 septembrie 1900.

Arthur White nu a făcut referire la a doua scrisoare Haskell în această relatare a istoriei mișcării „Holy Flesh”. De ce? Oare motivul ar fi că a doua scrisoare dezvăluia ceea ce susținătorii „Holy Flesh” învățau cu adevărat despre natura umană pe care Hristos a luat-o asupra Lui trăind în trup? Această a doua scrisoare Haskell dovedește faptul că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea contemporană învață acum aceeași învățătură falsă cu privire la natura umană a lui Hristos care era învățată de către susținătorii „Holy Flesh”!

Greșita învățătură „Holy Flesh” despre natura umană a lui Hristos

Susținătorii „Holy Flesh” învățau că Isus a venit pe pământ într-o natură asemenea celei pe care Adam a avut-o în grădina Edenului înainte de cădere. Observați cu atenție descrierea clară a lui Haskell în calitate de martor ocular al acestei învățături false, în cea de-a doua scrisoare a sa către Ellen White.

„Atunci când am afirmat că noi credem că Hristos S-a născut într-o natură umană căzută, ei ne-au reprezentat ca și când am crede că Hristos a păcătuit”, a scris Haskell, „în ciuda faptului că ne-am afirmat poziția noastră atât de clar încât părea că nimeni nu ne-ar fi putut înțelege greșit.” – Scrisoarea Haskell #2.

„Ideea lor teologică în acest punct specific părea a fi acesta”, a continuat Haskell. „Ei cred că Hristos a luat natura lui Adam înainte de cădere; așadar El [Hristos] a luat umanitatea așa cum a fost aceasta în grădina Edenului, iar această umanitate era sfântă, și aceasta este umanitatea pe care Hristos a avut-o; iar acum, spun ei, a sosit acel timp special pentru noi când să devenim sfinți în acel sens, iar apoi vom deține «credința pentru luarea la cer» și nu vom mai muri niciodată.” – Ibid.

Observați cele două puncte importante în afirmațiile de mai sus. Haskell a declarat că:

„Atunci când am afirmat că noi credem că Hristos S-a născut într-o natură umană căzută, ei ne-au reprezentat ca și când am crede că Hristos a păcătuit, în ciuda faptului că ne-am afirmat poziția noastră atât de clar încât părea că nimeni nu ne-ar fi putut înțelege greșit.” Această problemă încă există astăzi. Atunci când cineva afirmă că „Hristos S-a născut într-o natură umană căzută”, acesta va fi acuzat că ar crede că Hristos a păcătuit.

Susținătorii „Holy Flesh” credeau că „Hristos a luat natura lui Adam înainte de cădere; așadar El [Hristos] a luat umanitatea așa cum a fost aceasta în grădina Edenului, iar această umanitate era sfântă, și aceasta este umanitatea pe care Hristos a avut-o.”

Ellen White tocmai se întorsese după cei câțiva ani petrecuți în Australia și, pe când a coborât pe țărmul Statelor Unite, Scrisoarea Haskell #1 i-a fost înmânată personal de către fiul ei, James Edson White. Scrisoarea lui Haskell nr. #2, a sosit prin poștă cu câteva zile mai târziu. Ellen White a înfruntat învățătura falsă a mișcării „Holy Flesh” cu promptitudine. La încheierea sesiunii Conferinței Generale din 1901, miercuri dimineața, pe data de 17 aprilie, Ellen White s-a ridicat și a prezentat o mărturie direct Conferinței Generale. R. S. Donnell, președinte al Conferinței Indiana, și S. S. Davis, evanghelistul Conferinței care a condus în învățăturile false, au fost prezenți la întâlnire.

Ellen White a afirmat între altele: „Mi-au fost date instrucțiuni cu privire la recenta experiență a frățietății din Indiana și învățăturile pe care ei le-au dat bisericilor. Prin această experiență și învățătură vrăjmașul a lucrat pentru a conduce sufletele în rătăcire.” – General Conference Bulletin, 1901, 419–422; Solii alese, vol. 2, 31–35.

La întâlnirea lucrătorilor care a avut loc dimineața devreme în ziua următoare, fratele R. S. Donnell, președintele Conferinței Indiana, a mărturisit că fusese greșit. (Vezi „Confession, Donnell,” General Conference Bulletin, vol. IV, Extra No. 18, 23 aprilie 1901, 422.)

După sesiunea Conferinței Generale din 1901, a fost convocată o sesiune a Conferinței locale în Indianapolis, Indiana, în perioada 3–5 mai, 1901, pentru a alege noii administratori. La această întâlnire administrativă au fost prezenți frații A. G. Daniells, W. W. Prescott, A. T. Jones, P. T. Magan, și W. C. White. Ellen White a participat de asemenea la întâlnire și s-a adresat delegaților. La încheierea cuvântării ei Ellen White a afirmat: „Atunci când voi pleca de aici, nimeni să nu culeagă vreunul din aceste puncte de doctrină și să îl numească adevăr. Nu există nici măcar un fir de adevăr în întreaga țesătură.” – G. A. Roberts, The Holy Fanaticism; Patrimoniul Ellen G. White, Document File #190.

Observați că Ellen White a avertizat ca „nimeni să nu culeagă vreunul din aceste puncte de doctrină și să îl numească adevăr”.” Și mai departe: „Nu există nici măcar un fir de adevăr în întreaga țesătură.” Nici un fir de adevăr în vreun punct al doctrinei „Holy Flesh”. Nici în muzica lor de tip „celebration” și nici în doctrina lor despre natura umană a lui Isus Hristos ca fiind aceea a lui Adam înainte de cădere. Totuși, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea contemporană promovează în mod viguros atât serviciile de închinare prin muzică „celebration”, cât și noțiunea de natură umană a lui Hristos înainte de cădere (așa cum era ea folosită de către susținătorii „Holy Flesh”)!

Auziți muzica, limbajul, care poartă numele de educație înaltă”, sfătuia Ellen White. „Însă cum o declară Dumnezeu? — Taina nelegiuirii.” (An Appeal for Missions, 11.)

Concepție falsă despre natura umană a lui Hristos

Așa cum a fost amintit mai sus, S.N. Haskell, într-o a doua scrisoare, a scris lui Ellen White că liderii mișcării „Holy Flesh” din Indiana învățau falsa doctrină că Hristos a venit pe pământ în natura omenească a lui Adam de dinainte de căderea lui în grădina Edenului. Ellen White a îndemnat ca „nimeni să nu culeagă vreunul din aceste puncte de doctrină și să îl numească adevăr” De ce? Deoarece „Nu există nici măcar un fir de adevăr în întreaga țesătură.” (Patrimoniul White, documentul #190.) Potrivit acestei declarații, dacă cineva avea să învețe că Hristos a venit pe pământ în natura omenească a lui Adam de dinainte de căderea lui care a avut loc în grădina Edenului, el ar învăța de fapt o doctrină a mișcării „Holy Flesh”! Sau dacă cineva avea să învețe concepte muzicale de tip „celebration” în închinare, ei de asemenea ar învăța o doctrină a mișcării „Holy Flesh”. Dacă astăzi ar fi în viață, ce ar spune Ellen White despre învățarea de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea contemporană a ambelor concepte „Holy Flesh”, atât asupra muzicii, cât și a naturii umane a lui Hristos?

Doctrinele false „Holy Flesh” învățate astăzi

„El [Hristos] a fost asemenea lui Adam înainte de căderea lui”, a scris Leroy Edwin Froom, „care în mod similar a fost fără vreo «înclinație» păcătoasă înnăscută.” – L. E. Froom, Mişcarea Destinului, 428.

„El [Hristos] a fost desăvârșit în umanitatea Sa, dar El a fost totuși Dumnezeu, iar zămislirea Lui în întrupare a fost umbrită de către Duhul Sfânt așa încât El nu S-a făcut părtaș naturii căzute, păcătoase a altor oameni”, scria Dr. E. Schuyler English, un însemnat lider evangelic. (Froom, op. sit., Dr. E. Schuyler English, redactor Our Hope, MD, 469.) În scrisoarea de răspuns către Dr. English, Froom afirma: „că noi, la rândul nostru, l-am asigurat că aceasta este exact ceea ce noi [adventiștii de ziua a șaptea] credem de asemenea.” – Ibid., 470.

„Deși a fost născut în trup, El a fost totuși Dumnezeu, și a fost scutit de pasiunile moștenite și contaminările care îi corup pe urmașii naturali ai lui.” – Întrebări despre doctrină, 383.

„Isus nu a fost ca tine și ca mine atunci când a fost aici pe pământ, pentru că El nu a fost niciodată un păcătos”, a scris Donald Reynolds. „El a venit pe acest pământ asemenea lui Adam, înainte ca Adam să cadă.” – Donald G. Reynolds, „Adam și răul”, Review and Herald, 1 iulie 1965.

Biserica învață acum în mod oficial o doctrină de bază a mișcării „Holy Flesh”, în opoziție directă cu Spiritul Profetic, care a declarat în mod clar că: „Atunci când voi pleca de aici, nimeni să nu culeagă vreunul din aceste puncte de doctrină și să îl numească adevăr” căci „nu există nici măcar un fir de adevăr în întreaga țesătură”.

Falsificând istoria pentru a susține o poziție doctrinară

2SM1958_2În 1958, Arthur White, președinte al Patrimoniului Ellen G. White la acea vreme, a scris o Notă a compilatorului în Solii alese, vol. 2. Nota se găsește la pagina 31, înainte de capitolul intitulat „Doctrina «Holy Flesh»”. Declarația din Nota compilatorului căîn timpul agoniei lui Hristos în Ghetsimani El a dobândit trup sfânt [holy flesh], comparabil aceluia pe care Adam l-a avut înainte de căderea lui”, este eronată. Învățătura reală a susținătorilor „Holy Flesh” a fost aceea că „Hristos a venit pe pământ [atunci când S-a născut] în natura lui Adam de dinainte de căderea lui în grădina Edenului.”

„Ei [susținătorii Holy Flesh] cred că Hristos a luat natura lui Adam înainte de cădere”, scrisese Haskell lui Ellen White, „așadar El a luat umanitatea așa cum a fost aceasta în grădina Edenului.” – Scrisoarea Haskell #2.2SM_1

Înșelăciunea ar putea fi foarte subtilă și derutantă. O modalitate simplă de a face ordine în această confuzie este aceea de a medita asupra: 1) „grădinii Edenului” comparativ cu 2) „grădina Ghetsimani”. Grădina Eden a fost înainte de căderea omului, grădina Ghetsimani după ce omul a căzut.

Sursa istorică a lui Arthur White pentru Nota compilatorului

Sursa lui Arthur White pentru poziția luată în Nota compilatorului a fost o scrisoare scrisă de către Burton Wade. Scrisoarea este datată 12 ianuarie 1962, și a fost adresată lui Arthur White. Wade a „participat la întâlnirea de tabără ținută în Muncie, Indiana, în luna septembrie a anului 1900”. Cu toate că Burton Wade avea 86 de ani la data scrierii acestei scrisori și rememora un eveniment care a avut loc cu 62 de ani înainte, el pretindea că are o amintire vie și clară a acelei întâlniri de tabără. Wade declara că susținătorii „Holy Flesh” „ credeau că, atunci când Hristos a suferit în Ghetsimani, el a dobândit trup sfânt asemenea aceluia avut de Adam la început, înainte de cădere.”

2SM_3„Această poziție este oarecum în contradicție cu acelea a lui G.A. Roberts și S.N. Haskell”, scria Kenneth Wood, „dar cum putem ști care dintre acești oameni a fost capabil să facă o declarație teologică definitorie?” – Scrisoarea lui Kenneth Wood către William Grotheer, datată 13 martie 1968, Takoma Park, Maryland.

Gândește-te o clipă, dragul meu cititor, cu privire la întrebarea lui Kenneth Wood: „dar cum putem ști care dintre acești oameni a fost capabil să facă o declarație teologică definitorie?” Trei oameni și-au prezentat în calitate de martori oculari raportul cu privire la ceea ce susținătorii „Holy Flesh” învățau despre doctrina întrupării lui Hristos. Haideți să observăm cu atenție fundamentul teologic comparativ al fiecăruia dintre acești trei oameni.

Fratele Stephen N. Haskell

Fratele Stephen N. Haskell a fost un bine-cunoscut pionier și scriitor adventist de ziua a șaptea. Patru dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale au fost: The Cross and Its Shadow (Crucea și umbra ei), The Seer of Patmos (Vizionarul din Patmos), Daniel the Prophet (Daniel, profetul) și Haskell’s Handbook (Îndrumarul lui Haskell – un ghid de studiu doctrinar pentru laici, publicat în 1919). Ellen White l-a menționat pe Haskell pentru luarea de poziție de partea adevărului în 1888. (Ellen G. White, Ms. 15, 1888, vezi Through Crisis to Victory, 301). El a fost trimis de către Conferința Generală la Conferința Indiana pentru a investiga învățătura susținătorilor „Holy Flesh” și a fost unul din vorbitorii întâlnirii de tabără din 12sma900 de la Muncie, Indiana. Haskell avea 67 de ani la vremea aceea. Burton Wade era un tânăr de 24 de ani. Haskell și-a scris raportul la două zile după adunarea de tabără de la Muncie. Burton Wade și-a scris scrisoarea, reamintindu-și evenimentul la 62 de ani distanță, el fiind în vârstă de 86 de ani la momentul scrierii scrisorii. La această conferință Haskell a discutat conceptele doctrinare direct cu liderii mișcării „Holy Flesh”. La două zile după reîntoarcerea la Battle Creek, Haskell a scris două scrisori lui Ellen White, raportându-i învățăturile susținătorilor „Holy Flesh”. O scrisoare a trimis-o prin poștă, iar pe cealaltă i-a dat-o lui Edson White, care trecea prin Battle Creek în drumul lui pentru a o întâlni pe Ellen White la locul de acostare a vasului din Australia. Din nou, atât Scrisoarea #1, cât și Scrisoarea #2 sunt arhivate la Patrimoniul Ellen G. White, Kenneth Wood fiind unul din administratorii acestuia.Fotocopie editia 2006

Fratele G. A. Roberts

Fratele G.A. Roberts, care a slujit mai târziu drept președinte al Diviziunii Inter-Americane (1936–1941), a fost de asemenea un martor ocular al mișcării „Holy Flesh”. El a participat la întâlnirile lor din Indianapolis. De asemenea, Roberts a fost un prieten apropiat al lui R.S. Donnell, unul dintre liderii mișcării „Holy Flesh”. Douăzeci și trei de ani mai târziu și-a scris observațiile și experiența. Despre poziția luată de către susținătorii „Holy Flesh” privitoare la doctrina întrupării el a afirmat printre altele: „Era învățată ideea că Isus a avut trup sfânt, și că aceia care L-au urmat pe El prin această experiență a grădinii ar avea și ei de asemenea trup sfânt; că textul «Mi-ai pregătit un trup» arăta faptul că Hristos a avut un trup sfânt special pregătit. Textul din Evrei 2:7–14 a fost folosit pentru a dovedi că Hristos S-a născut cu o carne asemenea «fraților Mei», iar «biserica» ar urma să aibă aceasta după ce va fi trecut prin experiența grădinii.” – G.A. Roberts, The Holy Flesh Fanaticism (Fanatismul „Holy Flesh”) iunie 1923, documentul #190.

Observați că Roberts a declarat că susținătorii „Holy Flesh” cred următoarele:

„Isus a avut trup sfânt”

„Hristos a avut un trup sfânt special pregătit” atunci când a venit pe pământ

„Hristos S-a născut cu o carne asemenea «fraților Mei»”

„«biserica» ar urma să aibă aceasta după ce va fi trecut prin experiența grădinii”.

Această declarație arată în mod clar că susținătorii „Holy Flesh” credeau că Isus a venit pe pământ în natura lui Adam de dinainte de cădere, și că biserica ar urma să dobândească același fel de trup după ce va fi trecut prin experiența „grădinii Ghetsimani”. Apoi ei ar urma să nu mai păcătuiască și să fie pregătiți pentru luarea la cer.

Burton Wade

Burton Wade, persoana pe care Kenneth Wood și alți lideri adventiști de ziua a șaptea s-au sprijinit ca sursă istorică a lor, a fost un membru laic din Denver, Indiana. Pentru ca să accepte mărturia lui Wade, Kenneth Wood și liderii adventiști a trebuit să dea la o parte mărturia a trei oameni demni de încredere ai Conferinței Generale: S. N. Haskell, A. J. Breed, și mărturia lui G. A. Roberts. Haskell, Breed, și Roberts sunt cu toții în acord. Burton Wade a oferit un raport diferit. Rămâne pe seama cititorului să decidă care dintre acești patru oameni au fost capabili să facă „o declarație teologică definitorie.”

Jesse Dunn, o persoană mai în vârstă care a trăit de asemenea în Denver, Indiana, fiind agent de stat la acea vreme, „a înțeles doctrina așa cum era învățată de către susținătorii „Holy Flesh” în armonie cu ceea ce au înțeles Haskell și Roberts.” – William A. Grotheer, The Holy Flesh Movement, 59. Oare de ce au ales compilatorii cărții Solii alese, vol. 2, mărturia lui Burton Wade mai degrabă decât pe aceea a lui Jesse Dunn, celălalt martor ocular din Indiana? Mai important, de ce oare au ales aceștia mărturia lui Wade în locul aceleia a lui S.N. Haskell și A.J. Breed, cei doi oameni trimiși de către Conferința Generală să investigheze învățăturile susținătorilor „Holy Flesh”? De ce au ignorat mărturia lui G.A. Roberts, un alt martor ocular de încredere de la Conferința Generală?

Discrepanța uimitoare în sursele de informare

S-a afirmat că scrisoarea lui Burton Wade ar fi sursa pentru Nota compilatorului din Solii alese, vol. 2. Totuși, la dreptul de autor pentru carte apare anul 1958, iar scrisoarea lui Wade a fost datată cu anul 1962, la patru ani după ce cartea Solii alese, vol. 2, a fost publicată!

„Care este în cazul acesta sursa pentru Nota compilatorului?” a întrebat Grotheer. „Sau chiar mai rău de atât, făcând abstracție de aceasta, au fost primele două paragrafe ale scrisorii lui Wade «plantate» pentru a oferi temei greșelii elementare din Nota compilatorului?” – William Grotheer, Scrisoare către Kenneth Wood, datată 15 martie 1968, Florence, Mississippi. Grotheer a declarat mai departe că „Dacă nu poate fi oferită o altă dovadă pentru sursa notei [explicative], această ultimă idee necesită a fi investigată mai departe, pentru că ar avea validitate în cazul acesta.”

Nota compilatorului din Solii alese, vol. 2, a fost publicată în 1958. Conferințele evangelice cu Dr. Donald Barnhouse și Walter Martin au avut loc cu doi ani înainte, în anii 1955–56. La aceste conferințe evangelice s-a întâmplat că au fost făcute concesii cu privire la „ispășire” și la „natura umană a lui Hristos”. Cartea Întrebări despre doctrină, în care aceste concesii au fost enunțate, fusese publicată în 1957, cu un an înainte.

Obiectivul Notei compilatorului

De ce a ținut conducerea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea contemporane să învețe că susținătorii „Holy Flesh” ar fi crezut că Hristos a dobândit natura lui Adam de dinainte de cădere „în timpul agoniei în Ghetsimani”— mai degrabă decât că „Hristos a dobândit natura necăzută a lui Adam atunci când a venit pe pământ”? Nu cumva pentru că această conducere învață acum că „Hristos a dobândit natura necăzută a lui Adam atunci când a venit pe pământ”, exact aceeași doctrină falsă pe care susținătorii „Holy Flesh” au învățat-o?

În cazul în care conducătorii bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea ar fi acceptat mărturiile lui Haskell și Roberts, ei ar trebui să admită că ei învață acum o doctrină susținută de către promotorii „Holy Flesh”. În acest caz conducerea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea ar fi trebuit să explice de ce învață o doctrină în opoziție directă cu Spiritul profetic. Ei ar fi trebuit să nege afirmația lui Ellen White că: „Nu există nici măcar un fir de adevăr în întreaga țesătură” și iarăși „atunci când voi pleca de aici, nimeni să nu culeagă vreunul din aceste puncte de doctrină și să îl numească adevăr”. Nu este curios faptul că acești conducători ai bisericii nu pot vedea adevărul în acest punct din moment ce atât documentul lui G.A. Roberts cât și scrisorile lui Haskell se află în fișierele Patrimoniului Ellen G. White, fiind disponibile pentru cercetare?

a whiteÎntr-o scrisoare către William Grotheer, Arthur White a afirmat că pentru el învățătura susținătorilor „Holy Flesh” privitoare la natura umană a lui Hristos era „o chestiune de mică importanță”. El a adăugat mai departe că „exceptând cazul în care pot fi lecții în această experiență pentru noi astăzi, nu este o chestiune de interes sau cu consecințe deosebite pentru biserică acum.” – Arthur L. White, Scrisoare către William H. Grotheer, datată 13 decembrie 1968, Takoma Park, Washington D. C.

Desigur că aceasta nu este adevărat. La treizeci de ani după ce Arthur White a făcut această afirmație, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este divizată în controversa cu privire la natura umană pe care Hristos a luat-o asupra Lui atunci când a luat trup omenesc și cu privire la felul de închinare de tipul muzicii „celebration” răspândit în întreg adventismul. Ambele concepte false care au fost amintite au fost susținute prima dată de către mișcarea „Holy Flesh”. Sunt lecții enorme pentru biserica de astăzi în legătură cu mișcarea „Holy Flesh” din Indiana.

„Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor,” sfătuia Ellen White, „decât de a uita calea pe care ne-a condus Domnul și învățătura Sa din istoria trecutului nostru”. – Schițe din viață, 196.

În scrisoarea sa, Arthur White admitea faptul că adevărul cu privire la această chestiune nu putea fi determinat „fără o cercetare amănunțită și sârguincioasă (care părea nepotrivită în cazul acesta)” deoarece doar o scurtă însemnare istorică fusese scrisă. – Ibid., Scrisoarea A. White, 13 decembrie 1968. Această afirmație descoperă faptul că au fost făcute inserții istorice la scrierile lui Ellen G. White, „fără o cercetare amănunțită și sârguincioasă”.

După ce atenția lui Arthur White a fost îndreptată spre declarația lui Haskell, el a recunoscut că „Fratele Haskell a văzut problema diferit față de felul în care eu am relatat”. A. White a observat în continuare că „Mărturia lui Wade este interesantă. Am simțit-o ca o confirmare”. La ce să fie oare o confirmare? Era o confirmare la poziția pe care White a prezentat-o în Nota compilatorului! Și ca un gând ulterior, White a recunoscut că scrisoarea Wade „nu este concludentă din cauza intervalului de timp (62 ani)”. El a concluzionat paragraful afirmând că „Cineva ar putea ajunge să întrebe: «Și ce dacă?»” – Ibid.

Și ce dacă? Scrisoarea Wade a fost scrisă în 1962, la patru ani după ce Nota compilatorului a fost publicată în Solii alese, vol. 2, în 1958. Cum a putut Arthur White să folosească informația din scrisoarea lui Burton Wade, scrisă la patru ani după ce Nota compilata white 1orului fusese deja scrisă?

În scrisoarea sa, Arthur White a promis să restudieze problema „și dacă sunt convins că nota nu reprezintă în mod corect realitatea, am să solicit Consiliului de Administrație al Patrimoniului Ellen G. White să aprobe o a reformulare pe care vom cere editorilor să o includă la următoarea retipărire a cărții”. – Ibid. De când această scrisoare a fost scrisă de Arthur White în 1968, cartea a fost retipărită. Au trecut peste 30 de ani, iar Nota compilatorului a rămas neschimbată.

Continuând a ignora Scrisoarea Haskell #2

În 1983, la cincisprezece ani de la scrisoarea lui către William Grotheer, Arthur L. White a scris un set de șase volume despre viața lui Ellen White. În volumul 5, The Early Elmshaven Years (Anii timpurii la Elmshaven), 1900–1905, paginile 100-107, A. White a acoperit istoria mișcării „Holy Flesh” din Indiana. La paginile 101 și 102, White a citat din Scrisoarea Haskell #1. Cu toate că pe parcursul ultimilor cincisprezece ani el a fost în cunoștință de cauză și a avut acces la Scrisoarea Haskell #2 din documentele existente la Patrimoniul Ellen G. White, A. White a ales totuși să ignore această a doua Scrisoare Haskell. De ce? Mi se pare foarte probabil că motivul a fost faptul că a doua scrisoare Haskell era din punct de vedere teologic în opoziție cu poziția adventistă de ziua a șaptea actuală referitoare la natura umană a lui Hristos, și cu Nota compilatorului pe care A. White a scris-o în Solii Alese, vol. 2.

Astăzi, în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, vedem nu doar exact aceeași doctrină falsă privitoare la natura umană a lui Hristos, așa cum era ea învățată de către susținătorii „Holy Flesh”, dar de asemenea și exact același gen de servicii de închinare cu muzică „celebration” ale susținătorilor „Holy Flesh” în multe biserici adventiste de ziua a șaptea. Demult era timpul ca noi să punem la inimă gravitatea acestei probleme și totodată unde are să ne ducă ea.

 Neil Livingston


Tags assigned to this article:
natura pacatuluiperfectionismtrup sfant

Related Articles

Analiza teologiei lui Jack Sequeira

Este un fapt cunoscut că redescoperirea și promovarea soliei neprihănirii prin credință de către Robert Wieland după anii 1950, a

Nu lăsați să se întâmple

Mesajul de mai jos a fost adresat delegaților la Consiliul Anual al bisericii din anul 1978, de către președintele Conferinței