Breaking News

  • Spiritul Profetiei

    „Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.”

    ...

    0
  • Darurile Spirituale

    Prezentăm însărcinarea inițială ca o piatră de căpătâi a doctrinei Scripturii în ce privește perpetuitatea darurilor

    ...

    0
  • Mărturie pentru profet

    Rândurile de mai jos sunt pasaje dintr-o predică susținută de fratele M.L. Andreasen la o întâlnire

    ...

    0
  • Conferința biblică din 1919 – scurtă analiză

    Adventiștii care l-au auzit pe Charles Wheeling vorbind despre Ellen White au ajuns la concluzia că

    ...

    2
  • Din ținutul reginelor

    Cum îngerii de la Muntele Sinai au ajutat unei situații din Queensland Călătorind într-o zi sora

    ...

    0

Darurile Spirituale

Darurile Spirituale

Prezentăm însărcinarea inițială ca o piatră de căpătâi a doctrinei Scripturii în ce privește perpetuitatea darurilor spirituale.

„Apoi le-a zis: «Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoși». Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau. Amin.” – Marcu 16: 15-20.

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” – Matei 28: 18-20.

Marea însărcinare este în legătură cu Evanghelia, cu credința, cu botezul, cu mântuirea și cu darurile spirituale. Evanghelia urma să fie predicată atâta timp cât erau păcătoși care să o audă. Credința este în mod egal indispensabilă de-a lungul erei creștine. Botezul este un ritual perpetuu în biserică, iar pastorii celui de-al XIX-lea secol botează în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh pentru că însărcinarea inițială cere acest lucru. Condițiile iertării descrise în această însărcinare trebuiau să fie păzite atâta timp cât păcătoșii puteau fi iertați. Făcând o paralelă cu acestea, găsim că darurile spirituale sunt parte din aceeași însărcinare. În absența unei dovezi că darurile spirituale trebuiau să fie restricționate la vreun veac particular al bisericii creștine, doar această însărcinare este o dovadă suficientă a perpetuității lor.

Unii fac o diferență între apostoli și cei care ar trebui să creadă bazat pe cuvintele lor, astfel: apostolii au darurile, iar credincioșii nu. Aceștia cred că această distincție între cele două clase poate fi găsită în rugăciunea Domnului din Ioan 17. Răspundem la aceasta citând cuvintele Domnului nostru din însărcinarea inițială, după cum urmează: „Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede”. Sau așa cum a tradus Dr. Geo Campbell „Puterile miraculoase vor însoți pe credincioși” sau cum a tradus Wakefield Renders „aceste semne vor însoți credincioșii”. Când poate fi arătat că a crede a fost cerut doar primilor creștini, atunci poate fi dovedit că darurile au fost numai pentru ei.

Promisiunea plină de har a Domnului nostru făcută în această trimitere „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” este cea mai mare dovadă a perpetuității darurilor. El nu trebuia să fie personal cu poporul Său, dar cum urma să fie cu ei? Raportul inspirat ne spună că după ce Isus a fost primit în ceruri „ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoţeau.” Promisiunea Sa nu poate fi limitată doar la viața celor 12, sau a creștinilor din primul secol, pentru că ea se întinde până la sfârșitul lumii. „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”, până la sfârșitul veacului creștin. Dacă spunem că aceasta a avut în vedere doar veacul evreiesc, răspundem că această dispensațiune s-a închis odată cu moartea lui Hristos, cu 42 de zile înainte ca această însărcinare să fie dată. Oferim ca dovadă două pasaje. „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.” – Coloseni 2:14. „… dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare” – Dan 9: 27. Această profeție s-a împlinit la moartea lui Mesia, la mijlocul celei de-a șaptezecea săptămâni. Acolo, sacrificiul tipic evreiesc a încetat să mai aibă valoare, atunci când a fost oferit sacrificiul anti-tipic. Hristos a rostit această însărcinare înainte de înălțarea Sa (Marcu 16: 19), care a fost cu cel puțin 42 de zile după crucificare.

Să crezi că sfârșitul lumii despre care se vorbește aici înseamnă închiderea perioadei evreiești, înseamnă să așezi Evanghelia, cu toate specificațiile din însărcinare, în urmă, la perioada evreiască, să se încheie în acea perioadă și prezentul să fie lăsat fără ea. Această părere este prea absurdă ca să fie necesar vreun comentariu suplimentar.

Ne îndreptăm spre mărturia lui Pavel din Efeseni 4: 4-13 „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. De aceea este zis: «S-a suit sus, a luat robia roabă, şi a dat daruri oamenilor.» … Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.”

Apostolul prezintă mai întâi subiectul unității. Face aceasta prin declarația că este doar un trup, un singur Duh, o singură nădejde, un singur Domn, o singură credință, un singur Dumnezeu, Tată al tuturor. El prezintă apoi darurile ca fiind un mijloc prin care Dumnezeu plănuiește să asigure unitatea bisericii. Face referire la ridicarea la cer a lui Hristos, când a mers în ceruri cu cei pe care i-a eliberat din mormintele lor, ca fiind timpul când au fost oferite darurile. Menționează apoi unele dintre daruri, date în același timp, pentru același obiectiv și toate pentru a se întinde pe aceeași perioadă de timp. Este admis că evangheliștii, pastorii și profesorii există până la sfârșitul perioadei creștine. De ce nu și celelalte? Dacă se spune că unitatea și desăvârșirea despre care vorbește apostolul aparțin istoriei trecute a bisericii, răspundem că evangheliștii, pastorii și profesorii au încetat să mai aibă utilitate cu atingerea acelei stări fericite de lucruri. Cine admite continuitatea acestora trebuie să admită și continuitatea celorlalte.

Este bine să observăm că epistola lui Pavel către Efeseni a fost scrisă în anul 64 și că privește din acel punct, spre viitor, după aceea unitate și desăvârșire a bisericii care va fi împlinită de aceste daruri – „, până vom ajunge toţi la unirea credinţei” spune apostolul. Dacă Pavel nu a putut vedea această unitate și desăvârșire în zilele sale, cu siguranță nici noi nu o putem vedea în istoria trecută a bisericii, de unde se deduce continuitatea darurilor și reapariția lor cu mare putere în ultimele zile pentru a uni și desăvârși biserica, gata pentru luarea la cer la cea de-a doua venire a lui Isus Hristos.

În epistola sa către corinteni, Pavel vorbește cu hotărâre despre subiectul darurilor spirituale. „În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.” – 1 Corinteni 12:1. El privește subiectul ca fiind de mare importanță și îndeamnă ca să fie cunoscut. Dar în tot ceea ce a spus despre subiect, nici măcar o singură dată nu a sugerat că darurile vor înceta înainte de venirea zilei desăvârșite a slavei. El intenționează să-i învețe pe corinteni cu privire la acest subiect. Nu vrea ca ei să fie ignoranți în ce privește subiectul. De aceea, dacă darurile au fost destinate doar primilor creștini, ne-am putea aștepta să găsim aceasta într-una din epistolele sale către ei, ceva instrucțiuni în acest punct. Afirmăm că nu există nicio intenție de acest fel în scrisorile sale către ei. Pavel punctează clar timpul când darurile vor înceta: „Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” – 1 Corinteni 13:8-12.

Apostolul pune în contrast starea muritoare cu cea nemuritoare, prezentul imperfect cu ceea ce va fi perfect, prezentul înnorat în timp ce umblăm prin credință, cu slava deschisă a vieții ce va veni. Aici, noi cunoaștem în parte, profețim în parte; acolo, ce este în parte va fi dat la o parte. Aici vedem în chip întunecos, acolo față în față. Aici cunoaștem în parte, acolo, așa cum suntem cunoscuți. Dragostea nu va pieri niciodată. De aceea este harul creștin cel mai mare; acolo va fi slava nemuritorilor din veșnicie în veșnicie. În acest sens dragostea nu va pieri niciodată. Dar profeția va înceta. Vorbirea în limbi va înceta și cunoștința se va risipi. Lumina cerului venită prin aceste canale vagi și celelalte daruri ale Duhului Sfânt, este înfățișată ca fiind în parte și va fi înlocuită de ziua desăvârșită a slavei, când putem vorbi față în față cu Dumnezeu, cu Hristos și cu îngerii, la fel cum au vorbit primii noștri părinți în grădina Edenului înainte de intrarea păcatului. Dar când? Aceasta este întrebarea vitală. Când vor înceta darurile? Să-l lăsăm pe Pavel să răspundă: „dar când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi.” „Şi tot poporul să răspundă: «Amin!»”

Apostolul prezintă darurile mai pe deplin în 1 Corinteni 12:28 „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.”

Dumnezeu le-a desemnat în biserică. Unde este scris că ele au fost scoase din biserică? În acest text sunt menționate opt daruri în ordinea importanței lor. Că primul, al doilea, al treilea, se referă la importanță și nu la timp, este evident din faptul că Pavel se ocupă pe larg de valoarea relativă a anumitor daruri, iar în versetul 31 spune: „umblaţi dar după darurile cele mai bune”.

1 Corinteni 1:4-8: „Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Hristos. Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.”

Darurile au fost plantate în biserica creștină. Dumnezeu le-a desemnat acolo. Tragem concluzia că cei din Corint s-au împărtășit cu beneficiile lor din faptul că Pavel în epistolele trimise acordă mult spațiu pentru a vorbi cu hotărâre în privința utilizării lor corespunzătoare. În pasajul de mai sus, apostolul îi mulțumește lui Dumnezeu în numele lor pentru harul care le-a fost dat de Isus Hristos; că au fost îmbogățiți în toate privințele și în cunoștință, în felul acesta mărturia lui Isus Hristos a fost atestată în ei. Dacă mergem la Apocalipsa 19:10, unde găsim o definiție inspirată a mărturiei lui Isus Hristos, citim: „mărturia lui Isus este Duhul proorociei”. Prin aceasta ei au fost îmbogățiți în cunoștință și în toate privințele.

Oricât de aplicabilă a fost această mărturie bisericii din Corint la timpul când apostolul a scris acestea, sau pentru creștini de atunci și până astăzi, cu siguranță că o referință specială este făcută la ultimele zile în expresiile „în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos”, „sfârșit” și „ziua venirii Domnului”. De aceea, versetul 7 „aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos” învață continuitatea darurilor și privilegiul celor care așteaptă, să aibă toate darurile. Sfârșitul despre care se vorbește aici este evident sfârșitul veacului.

Aici, în această legătură, este introdus subiectul unității desăvârșite. Citiți versetul 19. În Efeseni 4:11-19, Pavel i-a învățat pe Efeseni că darurile au fost date „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei”. Pe Corinteni îi îndeamnă „să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire” și aceasta în legătură cu declarația „aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos”. Atunci, chiar aici, vine restituirea darurilor pentru a uni și a pregăti pe așteptători pentru a doua venire a lui Isus Hristos. …

Epistolele către Corinteni au fost scrise pentru binele bisericii creștine și nu doar pentru acei creștini care au trăit la Corint și anumite porțiuni au o aplicare specială la timpul prezent. Atragem atenția spre două pasaje în care apostolul, în mod aparent prin folosirea cuvântului „noi”, se adresează doar celor ce trăiau atunci și totuși evenimentele de care vorbește sunt în viitor. În capitolul 15:51-52, Pavel spune: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” Ar trebui să spunem că „noi”, utilizat de trei ori în acest pasaj, îi include doar pe Pavel și pe membrii bisericii din Corint care trăiau atunci? Contextul nu permite o aplicare așa de îngustă. Pavel și frații săi din Corint au adormit cu toții. Ultima trompetă nu a sunat atunci. Niciunul dintre ei nu a fost schimbat în nemurire într-o clipeală. De aceea, această mărturie are o aplicare specială la creștinii care sunt în viață pe pământ în timpul celei de a doua veniri a lui Hristos.

În 1 Tesaloniceni 4:16-18, apostolul spune: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.” Aici folosește din noi cuvântul „noi”, dar evenimentele menționate nu au avut loc în timpul zilelor lui Pavel. El și frații din Tesalonic nu au fost luați la cer fără să vadă moartea.

În 5:1-4 spune: „Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întunerec, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” Ziua Domnului este ziua prăpădeniei neașteptate. Ziua mâniei este asociată în Noul și Vechiul Testament cu cea de-a doua venire a lui Hristos. Această ziuă nu este în trecut, de aceea limbajul nu este aplicabil creștinilor din generațiile trecute. Creștinii ultimei generații – bărbații și femeile care trăiesc pe pământ când ziua Domnului vine – sunt cei despre care se amintește aici. De aceea, toți adventiștii adevărați se vor privi pe sine ca fiind frații amintiți de Pavel și limbajul său va fi privit ca fiind aplicabil la timpul prezent. El continuă capitolul fără a schimba discuția, stabilind datorii practice care se aplică la cei care privesc spre apropierea zilei Domnului și în versetele 19-21 spune: „Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi proorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun.” În aceste cuvinte se găsesc trei porunci foarte importante.

1)      „Nu stingeți Duhul”. Noi stingem focul cu apă. Necredința este o modalitate remarcabilă de a stinge Duhul. În propria Sa regiune, Isus, nu a nu a făcut multe lucrări minunate din cauza necredinței lor. În momentul de față există o stare aproape universală de necredință în legătură cu lucrările Duhului Sfânt, în mod special în ce privește manifestările darurilor spirituale. Necredința îndepărtează Duhul lui Dumnezeu de la minte. Ea stinge Duhul și lasă masele expuse în fața amăgirii acestor zile de pe urmă.

Aceia care prin necredință sting Duhul în aceste zile de pe urmă vor fi rău pregătiți în a-și asuma marile binecuvântări pe care Dumnezeu le-a promis prin profetul Ioel, citat de Petru în Fapte 2:17-18: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci. ” Ploaia timpurie a fost dată în ziua cincizecimii pentru a face ca sămânța Evangheliei să germineze și să prindă rădăcină. Ploaia târzie vine pentru a maturiza secerișul auriu, pentru hambarul lui Dumnezeu. Ai grijă, drag cititor, ca nu cumva necredința din tine să stingă Duhul și să te îndepărteze de marile binecuvântări pregătite pentru „cei ce vor crede”.

2)      „Nu disprețuiți profețiile.” Prin aceste cuvinte suntem avertizați despre unul din pericolele zilelor de pe urmă. Pretențiile lui Ann Lee, mama shaker-ilor, profeții corupți ai mormonismului și cei 1001 profeți medium ai Satanei, devotați cauzei spiritismului cu toată josnicia lui, au lovit lumea cu dezgust față de tot ce este supranatural. Satana nu ridică aceste lucruri doar pentru a distruge multe suflete prin ele, ci și pentru a-i dezgusta și îndepărta pe alții cât mai departe posibil în necredință în ceea ce privește darurile Duhului Sfânt. De aici rezultă pericolul de a disprețui fără deosebire toate profețiile.

3)      „Cercetaţi (puneți la probă, testați) toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” Aceste trei declarații au o relație apropiată una cu cealaltă. De aceea, a pune la probă toate lucrurile, nu se referă la toate lucrurile din lumea întreagă, pentru că aceasta ar impune o taxă nerezonabilă asupra creștinului; de aceea expresia trebuie limitată la subiectul profeției. Nu disprețuiți profețiile, ci puneți-le la probă și separați ceea ce este adevărat de falsurile diavolului. Ceea ce este bun, ceea ce este de la Duhul lui Dumnezeu, ceea ce trece testul; păstrați! În continuare vom oferi trei reguli prin care un profet fals sau adevărat poate fi recunoscut.

a)      Matei 7:15-20 – „Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.”

b)      Isaia 8:19-20 – „Dacă vi se zice însă: «Întrebaţi pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, cari şoptesc şi bolborosesc,» răspundeţi: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii? La lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”

c)      Profeții falși spun lucruri dulci, profețesc minciuni și strigă „pace și siguranță”, strigăt care a încântat întotdeauna pe cei necredincioși; de aici rezultă pacea și siguranța în deziluzia spiritismului. Ieremia 14:14 – „Dar Domnul mi-a răspuns: «Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu; Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă, şi nu le-am vorbit; ci ei vă proorocesc nişte vedenii mincinoase, proorociri deşerte, înşelătorii şi închipuiri scoase din inima lor. ” Capitolul 23;16-17 – „,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «N-ascultaţi cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului. Ei spun celor ce Mă nesocotesc: ,Domnul a zis: ‘Veţi avea pace’’; şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: ,Nu vi se va întâmpla niciun rău.’»” Capitolul 8:10-11 – „De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, şi ogoarele lor altor stăpâni. Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig mârşav, de la prooroc până la preot, toţi înşală! Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: «Pace! Pace!» Şi totuşi pace nu este.”

Capitolul 5:30-31 – „Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?”

Isaia 30:8-11 – „,Du-te acum – zice Domnul – de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci. Scrie că: «Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii cari nu vor să asculte Legea Domnului, care zic văzătorilor: «Să nu vedeţi!» şi proorocilor: «Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite! Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!»”

Pe de altă parte profeții lui Dumnezeu au condamnat cu credincioșie păcatul și au purtat o mărturie care a adus asupra capului lor mânia celor cu o neprihănire proprie și înșelați.

Ioel 2:28-32 cere atenția noastră. „După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întunerec, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, cum a făgăduit Domnul, şi între cei rămaşi, pe care-i va chema Domnul.”

Atragem atenția spre următoarele puncte din această profeție:

1)      Manifestările Duhului lui Dumnezeu amintite în această profeție sunt în legătură cu semnele apropiatei și teribilei zile a Domnului. De fapt, ele sunt unul din aceste semne.

2)      Strigarea Numelui lui Dumnezeu și eliberarea rămășiței, despre care se vorbește în strânsă legătură cu marea zi a Domnului, se referă în mod evident la ultimele scene ale istoriei bisericii în această stare muritoare. Poporul persecutat al lui Dumnezeu urmează să ridice glasurile la unison către cer și să strige zi și noapte pentru a fi eliberați. Acest fapt este simbolizat de cererea îngerului al patrulea din Apocalipsa 14:15. Ca răspuns la această cerere, rămășița care păzește poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus, va fi eliberată.

3)      Obiectăm față de teologia îngustă care nu îngăduie femeilor bătrâne să aibă visuri pentru că profetul a spus: „bătrânii voştri vor visa visuri” și nu le vor lăsa pe tinere să aibă viziuni pentru că profetul a spus: „tinerii voştri vor avea vedenii”. Acești critici cu țepi par că uită faptul că „om” și „oameni” înseamnă la modul general în Scriptură atât bărbați cât și femei. Cartea spune: „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată”. Femeile nu mor? „,Oamenilor, către voi strig, şi spre fiii oamenilor se îndreaptă glasul meu.” Domnul nu cheamă și femei? Dar profeția spune „fiii şi fiicele voastre vor prooroci”.

În ziua cincizecimii credincioșii au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi spre marea uimire a mulțimilor. Unii, neobișnuiți cu lucrările Duhului Sfânt, au spus: „oamenii aceștia sunt plini de must”. Petru a răspuns: „Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: «În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură»”.

Profeția lui Ioel se aplică la veacul creștin. Nu ne opunem să aplicăm termenul „zilele de pe urmă”, utilizat aici de Petru, la întregul veac, deși ar putea avea o însemnătate limitată. Să lăsăm ca acest gând să ia naștere în minte – marile evenimente ale profeției sunt în strânsă legătură cu marea zi a lui Dumnezeu și sunt semne ale acesteia.

Duhul Sfânt a fost dat în ziua cincizecimii. De aceea Petru, arătând influența Sa asupra credincioșilor cu aceea ocazie, a putut spune: „aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel.” Aceasta a fost ploaia timpurie. De atunci credincioșii s-au bucurat de Duhul Sfânt, care din când în când Și-a manifestat în mod miraculos puterea. Pentru sfârșitul veacului este păstrată ploaia târzie, revărsarea Duhului Sfânt. Aceasta este împlinirea profeției lui Ioel. …

Apocalipsa 12:17 ne spune: „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.”

Femeia este un simbol pentru biserică, iar rămășița bisericii reprezintă pe creștinii ultimei generații, care trăiesc chiar înainte de a doua venire. Satana duce un război cu ei pentru că păzesc poruncile lui Dumnezeu, Sabatul și toate celelalte și au mărturia lui Isus Hristos, care, conform Apocalipsa 19:10 este „Duhul proorociei”. Aici vedem motivele pentru care diavolul poartă război rămășiței. Ei învață păzirea celor zece porunci și reapariția darurilor și recunosc darul profeției manifestat printre ei. Când diavolul a pus un picior pe ce-a de-a patra poruncă, iar pe celălalt pe darurile sădite în biserică de Isus Hristos, atunci maiestatea lui satanică a fost umplută cu încântare răzbunătoare. Dar atunci când rămășița, pe care Domnul plănuiește să o pregătească pentru luarea la cer fără să vadă moartea întrebând „care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună” și umblând pe ea , atunci diavolul este plin de mânie și face război cu ei.

Adevăratul spirit al oștii demonice, care deja se dezvoltă oarecum, este viu descris de Isaia 30:8-13 ca manifestându-se chiar înainte de distrugerea subită a celor care urăsc mărturia curată și iubesc lucrurile dulci și înșelătoare.

„«Du-te acum» – zice Domnul – «de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliţă, şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci. Scrie că: ‘Poporul acesta este un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi, nişte copii care nu vor să asculte Legea Domnului, care zic văzătorilor: ,Să nu vedeţi!` şi proorocilor: ,Să nu proorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne lucruri închipuite! Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!» De aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel: «Fiindcă lepădaţi cuvântul acesta, şi vă încredeţi în silnicie şi vicleşuguri, şi vă sprijiniţi pe ele, de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, ameninţă să cadă, şi a cărui prăbuşire vine deodată, într-o clipă»”

Dar scepticul întreabă: Unde sunt darurile? Dacă poziția ta este corectă de ce ele nu s-au manifestat în biserică de când Dumnezeu le-a stabilit în biserică? De ce nu sunt acum bolnavii vindecați prin credință? Suntem conștienți că aceasta este principala obiecție adusă împotriva doctrinei biblice a continuității darurilor și de aceea cere o atenție specială. Răspundem așa:

1)        În zilele lui Pavel bolnavii nu au fost întotdeauna vindecați prin credință. În 2 Timotei 4:20 el spune: „pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet”. În 1 Timotei 5:23 spune „Să nu mai bei numai apă, ci să iei şi câte puţin vin, din pricina stomacului tău, şi din pricina deselor tale îmbolnăviri.” Dumnezeu ar fi putut răspunde rugăciunilor robului Său Pavel, să-l ridice pe Trofim și să vindece boala lui Timotei, dacă aceasta ar fi fost cel mai bine. Tragem concluzia că Dumnezeu nu a intenționat în nici un veac să-și manifeste puterea Sa astfel încât să nu fie niciun bolnav printre creștini. Dar în cazurile în care ar fi fost bine pentru cei bolnavi și pentru propria slavă, El Și-a manifestat puterea și Și-o va manifesta.

2)        Necredința celor care declară că Îl urmează pe Hristos în manifestarea darurilor spirituale este un motiv suficient pentru a arăta de ce nu sunt manifestate mai mult. Despre Hristos a fost spus că: „n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor” – Matei 13:28. Există o necredință nepotrivită la mulți din aceste zile care declară că au Biblia ca și ghid al lor, care se aseamănă cu cei care, batjocoritor, au spus despre Hristos, care era atârnat pe cruce: „Hristosul, Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!” Se spune uneori ca răspuns la evidențele biblice ale continuității darurilor „faceți o minune și vom crede doctrina voastră”. Nu este planul lui Dumnezeu să satisfacă un astfel de spirit; pentru că dacă ar vedea manifestări miraculoase ca în zilele lui Hristos, Petru și Pavel, le-ar atribui cu batjocură puterii Satanei sau altor puteri în afara puterii lui Dumnezeu.

 Credința umilă, încrezătoare, mișcă omnipotența. Doar aceia care au această credință pot aștepta manifestarea darurilor. Marcu 2:5 – „Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: «Fiule, păcatele îţi sunt iertate!»”. Marcu 9:23 – „Isus a răspuns: «Tu zici: ,Dacă poţi!´… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!»”. Matei 9:21-22 – „Căci îşi zicea ea: «Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.» Isus S-a întors, a văzut‑o, şi i-a zis: «Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.» Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.” Matei 15:28 – „Atunci Isus i-a zis: «O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.» Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

3)        Darurile au fost înlocuite în bisericile populare de crezurile umane. Scopul pentru care au fost date darurile, după cum a declarat Pavel, este „desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei.” Acestea au fost mijloacele rânduite de cer pentru a asigura unitatea bisericii. Hristos S-a rugat ca poporul Său să devină una, după cum și El este una cu Tatăl. Citiți Ioan 17. Paul i-a îndemnat pe corinteni în Numele lui Hristos să aibă aceeași gândire și aceeași judecată. Citiți 1 Corinteni 2:10; Romani 15:5; Filipeni 2:1, 2; 1 Petru 3:8. Darurile au fost date pentru a asigura unitatea.

Dar bisericile populare au introdus alte mijloace pentru a asigura unitatea și anume crezurile umane. Aceste crezuri asigură un fel de unitate fiecărei denominațiuni; dar toate s-au dovedit ineficiente după cum se poate vedea în „noile școli” din aproape fiecărei denominațiuni înrădăcinate în crez. De aici rezultă multele feluri de baptiști, prezbiterieni, metodiști etc. În Cartea lui Dumnezeu nu există nicăieri nicio scuză pentru această stare de lucruri. Aceste secte nu se găsesc pe fundamentul unității lăsat de Isus Hristos și învățat de Pavel, constructorul înțelept. Sectele mai mici, care resping crezurile umane și care declară că au Biblia ca singură regulă de credință și practică, și care resping totuși darurile, nu sunt cu nimic mai bune. În aceste timpuri primejdioase ei se zguduie până la fragmentare, deși strigă: Biblia! Biblia! Noi de asemenea am ridica Biblia și am spune celor care spun despre noi că înlocuim Biblia cu darurile, că nu suntem mulțumiți cu o parte doar din scrierile sacre, ci pretindem ca fiind ale noastre Biblia și toată Biblia, darurile și toate.

Nu pot să aibă dreptate toate denominațiunile și nu este greșit să presupui că niciuna dintre ele nu are dreptate în toate punctele de credință. Pentru a arăta că acestea nu pot avea și crezurile și darurile în același timp, că darurile sunt îndepărtate de crezuri, vom presupune că Dumnezeu, prin instrumente alese din fiecare sectă, începe să arate greșelile din crezurile acestor denominațiuni diferite. Dacă vor primi mărturia ca venind din cer, aceasta le va distruge crezurile. Dar le vor da ei la o parte pentru a veni pe platforma unității învățată de Hristos, Pavel și Petru? Niciodată! Niciodată! De o mie de ori mai repede ar călca în picioare instrumentele umile alese de Dumnezeu. Este evident că, dacă darurile ar fi fost primite, ar fi distrus crezurile umane și dacă crezurile sunt primite, acestea închid darurile. Solia îngerului al doilea i-a adus pe adventiști din bisericile legate de crezuri acolo unde pot să fie îmbogățiți de daruri, să fie uniți și pregătiți pentru venirea Domnului. …

James White

Întrebarea pe care trebuie să o avem în studiu este: avem noi darurile spirituale sau ne bazăm pe crezuri?


Related Articles

Spiritul Profetiei

„Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în proorocii Lui, şi veţi izbuti.” – 2 Cronici 20:20.

Zvonuri

Zvonuri, zvonuri și iar zvonuri! De unde să știe un adventist ce să creadă când este bombardat cu informații diferite,

Din ținutul reginelor

Cum îngerii de la Muntele Sinai au ajutat unei situații din Queensland Călătorind într-o zi sora White în Aukland, Noua