Binecuvântarea lui Avraam

„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lem» – pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.” – Galateni 3:13-14. 

Noi suntem răscumpăraţi din blestemul legii, ca să putem avea binecuvântarea lui Avraam; noi primim binecuvântarea lui Avraam, ca să putem primi făgăduinţa Duhului.

Fără a fi răscumpăraţi din blestemul legii, noi nu putem avea binecuvântarea lui Avraam. Fără binecuvântarea lui Avraam, noi nu putem avea făgăduinţa Duhului. Fără binecuvântarea lui Avraam, nimeni nu trebuie să ceară darul Duhului Sfânt; pentru că fără aceasta, nu poate fi dat. Oricât de mult și-ar dori o persoană darul Duhului, şi oricât de mult îl poate ea cere, nu poate avea acesta fără să aibă mai întâi binecuvântarea lui Avraam.

Nu înseamnă că Domnul nu vrea să dea Duhul Său Sfânt oricui Îl cere, nu înseamnă că El stabileşte un standard greu, şi constrânge pe fiecare, ca un fel de penitenţă, la care să vină, sau altfel, nu va da Duhul Său Sfânt. Nu, nu; ca Domnul să dea Duhul Său Sfânt oricărei persoane care nu are binecuvântarea lui Avraam, ar însemna să pună sigiliul Său asupra păcatului, şi să boteze păcatul ca neprihănire. Desigur, Dumnezeu nu va face niciodată aceasta. Și desigur, nimeni nu I-ar cere vreodată, cu bună ştiinţă, acest lucru.

Prin urmare, este foarte important să cunoaștem care este binecuvântarea lui Avraam și să o avem în stăpânire. Atunci când este așa, Duhul Sfânt este dat tuturor fără plată și fără măsură; acela care cere, primeşte: căci cere cu credință, cere după voia lui Dumnezeu și știe că primește. Binecuvântarea lui Avraam este cheia care deschide plinătatea Duhului Sfânt: împreună cu acesta, putem intra fără plată şi să ne bucurăm de toate comorile Lui; fără acesta, vom fi lipsiţi şi, deşi îl dorim, nu îl vom obţine niciodată.

Care este atunci, binecuvântarea lui Avraam? În acelaşi capitol din Galateni, versetul 9, citim: „Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.” Cei care se bizuie pe credinţă, sunt binecuvântaţi – binecuvântarea vine prin credinţă. Ei „sunt binecuvântaţi împreună cu credinciosul Avraam”. Avraam a obţinut binecuvântarea prin credinţă. Credinţa însăşi, nu este binecuvântare; prin credinţă este obţinută binecuvântarea. Aşa trebuie să fie pentru că „tot ce nu vine din credință e păcat” (Romani 14:23, KJV).

Atunci, binecuvântarea a venit la Avraam prin credinţă – binecuvântarea lui Avraam este primită prin credinţă. Ce a primit Avraam prin credinţă? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” Versetul 6. Binecuvântarea pe care Avraam a primit-o prin credinţă, a fost neprihănirea. Neprihănirea prin credinţă este, atunci, binecuvântarea lui Avraam? Aşa se pare, nu-i aşa?

Să vedem mai departe dacă am înțeles corect: „Ce vom zice, dar, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?” Romani 4:1. Noi ştim că el a găsit o binecuvântare, pentru că Scriptura vorbeşte despre „binecuvântarea lui Avraam”, iar aceasta vine la noi prin Isus Hristos.

Dacă noi suntem corecţi când considerăm că neprihănirea prin credinţă este binecuvântarea lui Avraam atunci, când Scriptura ne-ar spune ce a găsit Avraam, ar trebui să ne aşteptăm ca Scriputa să prezinte, înainte de toate, acest considerent.

Cum este atunci? – E chiar aşa; pentru că Scriptura continuă: „Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 4:2) Orice lucru prin care un om nu poate aduce slavă înaintea lui Dumnezeu nu este deloc binecuvântare. Dacă Avraam ar fi fost socotit neprihănit prin fapte, el nu ar fi adus slavă înaintea lui Dumnezeu, şi este cât se poate de clar că neprihănirea prin fapte nu este binecuvântarea lui Avraam.

Ce urmează? „Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.» Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.” Atunci, aceasta este neprihănire prin credinţă – exact ceea ce a găsit Avraam. Avraam a găsit o binecuvântare; atunci, neprihănirea prin credinţă trebuie să fie binecuvântarea lui Avraam.

Dar vorbește Scriptura despre această binecuvântare, în așa fel încât să putem fi siguri pe deplin că tocmai aceasta este binecuvântarea lui Avraam? Să citim mai departe: „Tot astfel, şi David numeşte fericit[1] pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.” („După cum şi David vorbeşte despre binecuvântarea omului, căruia Dumnezeu îi atribuie dreptatea fără fapte”, Fidela). Cuvântul spune că Avraam a primit o binecuvântare crezând pe Dumnezeu. Apoi, continuând direct pe acest subiect, acelaşi Cuvânt spune că David descrie binecuvântarea omului care primeşte ceea ce a primit Avraam. Este sigur că a fost doar binecuvântare în ceea ce a primit Avraam; ceea ce Avraam a primit a fost neprihănire şi el a primit aceasta crezând pe Dumnezeu, de aceea, este sigur că neprihănirea prin credinţă este „binecuvântarea”, binecuvântarea lui Avraam.

Cum descrie David binecuvântarea lui Avraam, şi a tuturor oamenilor care au primit ceea ce a primit Avraam? Astfel: „«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!»” („Binecuvântaţi sunt aceia ale căror nelegiuiri sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite. Binecuvântat este omul căruia Domnul nu îi va imputa păcatul.”, Fidela)

Cuvântul iertat, (forgiven, în engleză, n.tr.) este format din cuvintele „pentru” şi „dat”. Când fărădelegile sunt „iertate”, ceva este dat pentru ele. Ce este ceea ce e dat pentru ele? – neprihănire, cu siguranţă, pentru că Dumnezeu L-a rânduit pe Hristos „ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte”. Și, binecuvântaţi sunt cei „cu păcatul acoperit”. „M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii.”

Ce îi este atribuit omului ale cărui păcate nu sunt imputate? – Doar neprihănire, pentru că el descrie omul „pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit”.

Dumnezeu a dat lui Avraam neprihănire în locul fărădelegilor sale; pe cel care a fost păcătos, Dumnezeu l-a acoperit cu haina mântuirii şi i-a atribuit neprihănirea, în locul păcatului. A fost toată neprihănirea lui Dumnezeu, deplină. Aceasta este ceea ce Avraam a primit, şi el a primit aceasta prin credinţă. În ea a fost binecuvântarea pentru Avraam. David descrie binecuvântarea tuturor oamenilor care primesc aceasta. Aceasta este atunci binecuvântarea lui Avraam.

Dar Scriptura spune încă o dată: „Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa «i-a fost socotită ca neprihănire».” („Atunci, vine această binecuvântare numai peste cel circumcis, sau şi peste cel necircumcis?”) De aceea, nu poate fi umbră de îndoială că neprihănirea lui Dumnezeu care este prin credinţă, este într-adevăr binecuvântarea lui Avraam.

Aveţi voi binecuvântarea lui Avraam? Aţi primit voi neprihănirea pe care o pretindeţi și de care depindeți pentru acceptare și aprobare de la Dumnezeu? Aţi primit voi aceasta de la Dumnezeu însuşi? Aţi primit voi aceasta crezând pe Dumnezeu? Sau aţi primit-o, „făcând ce puteţi mai bine”?

Dacă aveţi vreo neprihănire pe care nu o aveţi de la Dumnezeu, atunci nu aveţi neprihănire obţinută crezând pe Dumnezeu, de aceea, nu aveţi nimic. Dacă aveţi vreo altă neprihănire decât neprihănirea lui Dumnezeu, atunci nu aveţi niciuna, deloc.

Neprihănirea lui Dumnezeu, şi numai ea, este cea pe care trebuie să o caute oamenii. Nimic altceva nu va folosi. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.” Aceasta este un dar fără plată pentru fiecare suflet din lume. „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte (…) ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte.”

Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. „Dar nu numai pentru el este scris că «i-a fost socotită ca neprihănire»; ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru.” Și voi credeţi în El. Atunci acceptaţi neprihănirea Sa, în toată plinătatea ei, fără plată şi deplin, aşa cum vă este dată.

Neprihănirea lui Dumnezeu, care este prin credinţă, este binecuvântarea lui Avraam. Cei care sunt ai credinţei, sunt binecuvântaţi cu credinciosul Avraam. Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta, şi astfel acceptăm binecuvântarea lui Avraam. Pentru că Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii – a făcut aceasta – binecuvântarea lui Avraam poate veni asupra noastră. Vă rog să nu ţineţi departe această binecuvântare, prin necredinţă. Înlăturaţi necredinţa. Credeţi pe Dumnezeu, şi lăsaţi binecuvântarea lui Avraam, neprihănirea lui Dumnezeu, să curgă înăuntru, şi umpleţi întreaga viaţă cu puterea şi savoarea ei.

Note de subsol:

[1] Cuvântul folosit aici este makarismos, care înseamnă binecuvântat (n.tr.).