Către bărbaţii care ocupă poziţii cu răspundere în lucrare

Sunnyside, Cooranbong, 1 iulie 1896

Iubiţi fraţi,

Nu am mai putut să dorm după ora doisprezece, pentru că în timpul nopţii trecute mi-au fost puse în faţă lucruri care mi-au fost prezentate din când în când după Conferinţa de la Minneapolis. Unele dintre lucrurile care mi-au fost arătate atunci nu le-am putut înţelege pe deplin, dar am văzut că se puneau la cale şi se propuneau metode care introduceau principii corupte. Unele aspecte mi-au fost prezentate de mai multe ori, ca să le pot înţelege.

Lumina pe care Dumnezeu a binevoit să mi-o dea asupra aspectelor legate de lucrarea Lui, nu pot să nu o înţeleg cu atâta claritate; căci lucrurile ce mi-au fost arătate au devenit realitate. Nu am prezentat o viziune falsă în faţa bărbaţilor din Battle Creek atunci când le-am spus că unii ţin în mână responsabilităţi pentru care nu sunt pregătiţi să le îndeplinească. Dacă bărbaţi ca A.R. Henry şi Harmon Lindsay refuză să fie prelucraţi de Duhul Sfânt şi totuşi consimt să accepte responsabilităţi importante, Satana le ia mintea în stăpânire, şi face planuri şi proiecte pentru ei. Când bărbaţii aceştia au intrat în lucrarea aceasta, nu au văzut dinainte care vor fi rezultatele, însă pas cu pas au fost prinşi în strategiile agenţilor satanici, care au cunoscut de la început rezultatul. Dacă ei ar fi păstrat relaţia cu caracterul divin, nu ar fi făcut ceea ce au făcut, dar pe când erau la Minneapolis ambii şi-au închis ochii în faţa luminii şi şi-au zăvorât inimile înaintea lucrurilor evidente, pentru ca Duhul Sfânt să nu poată intra, iar umblarea lor a dat mărturie în ce priveşte rezultatul.

Atunci când fratele Olsen s-a legat împreună cu aceşti oameni, şi-a stricat vederea spirituală, şi a început să vadă lucrurile într-o lumină ciudată. El cunoştea faptul că ei se împotriveau Duhului lui Dumnezeu, dar a crezut că dacă se uneşte cu ei ar putea să-i convertească. Rezultatul a fost contrar celui aşteptat, căci în mare măsură ei l-au convertit pe el. Discernământul lui clar între bine şi rău, a fost vătămat.

De la începutul lucrării lui ca preşedinte al Conferinţei Generale, strategia fratelui Olsen a fost o greşeală. În loc să ţină sus ceea ce ştia că este conform legii lui Dumnezeu, în loc să stea ferm ca un păzitor credincios al îndatoririlor sfinte care ar fi păstrat curată marea inimă a lucrării, chiar cu aparenţa unor cheltuieli sau pierderi financiare, el a încercat să ia poziţie de ambele părţi. El nu a fost cu totul în armonie cu bărbaţii la care m-am referit, dar a fost destul cât Satana să pună stăpânire pe el. Pe nesimţite el a fost prins în cursă, iar principiile lui de integritate şi puritate au fost corupte. Dumnezeu a fost dezonorat, iar Duhul Său a fost întristat.

Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi că măsura în care atenţia divină este revărsată peste vreuna dintre lucrările lui Dumnezeu, este proporţională cu rangul pe care obiectul îl ocupă pe scala creaţiunii. Chiar şi vrăbiuţa cenuşie, în aparenţă cea mai neînsemnată dintre păsări, este vegheată de Providenţă. Niciuna nu cade pe pământ fără să fie băgată în seamă de Tatăl nostru ceresc. Florile de pe câmp, iarba care îmbracă pământul cu verdeaţă, - toate au parte de atenţia şi grija Tatălui nostru ceresc. „Uitaţi-vă la păsările cerului:”, a spus Hristos, „ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” Dacă marele Maestru Artist are atâta grijă de crinii de pe câmp, făcându-i atât de frumoşi încât întrec pe departe slava lui Solomon, cel mai măreţ rege ce a ţinut vreodată sceptrul, dacă iarba de pe câmp este făcută ca un covor frumos ce acoperă pământul, ne putem forma vreo idee despre atenţia pe care Dumnezeu şi-o îndreaptă asupra omului, pe care l-a creat după chipul Său?

Dumnezeu a dat omului intelect ca să poată pricepe mai mult decât pricep aceste frumoase obiecte ale naturii. El conduce omul într-un departament mai înalt al adevărului, călăuzind mintea lui mai sus şi tot mai sus, deschizând în faţa sa mintea divină. Fiecăruia îi este acordată o pagină în cartea Providenţei lui Dumnezeu, cartea vieţii. Pagina aceea conţine fiecare detaliu al istoriei sale; până şi firele de păr din cap îi sunt numărate. Copiii lui Dumnezeu nu lipsesc niciodată din gândul Lui.

Cu toate că păcatul a existat de veacuri, încercând să contracareze torentul îndurător al iubirii care curge de la Dumnezeu către neamul omenesc, totuşi iubirea şi grija pe care Dumnezeu o acordă fiinţelor pe care le-a creat după chipul Lui, nu au încetat să crească în bogăţie şi abundenţă. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică”. El a încununat bunăvoinţa Lui cu darul inestimabil al lui Isus. Prin această jertfă, a fost revărsat peste lumea noastră un şuvoi vindecător de viaţă şi har ceresc. Acesta a fost darul lui Dumnezeu pentru om – un dar care depăşeşte orice imaginaţie. Prin faptul că a dat pe Fiul Său, Dumnezeu a făcut imposibil ca omul să spună că El ar fi putut da mai mult; mintea omului este solicitată la maximum în efortul de a înţelege această iubire minunată.

Revărsând astfel toate comorile cerului în lumea aceasta, prin faptul că ne-a dat în Isus tot cerul, Dumnezeu a cumpărat afecţiunea şi capacitatea umană. Dacă cedăm Lui minţile noastre, ele vor fi curăţate de tot egoismul şi lăcomia, şi vor fi umplute cu iubirea lipsită de egoism. Dumnezeu îndrumă fiecare minte care este captivată de iubirea Lui, şi îi descoperă taina evlaviei.

Când păcatul a pătruns în lume, a degradat oamenii în aşa fel încât toate închipuirile gândurilor din inimile lor au ajuns să fie îndreptate numai spre rău. Timp de secole, Dumnezeu a privit cu răbdare şi îndelungă răbdare asupra încumetării îngrozitoare din lumea antediluviană, şi asupra legii Lui deteriorate pe care o rasă degenerată o călca în picioare. Apoi a ieşit din ascunzişul Lui şi a pedepsit locuitorii pământului pentru nelegiuirea lor, măturându-i cu apele potopului.

Dar nu la mult timp după ce pământul a fost repopulat, oamenii au reluat ostilităţile faţă de Dumnezeu şi faţă de cer. Vrăjmăşia lor au transmis-o posterităţii, ca şi cum arta şi mecanismul de a conduce oamenii pe o cale greşită şi de a-i provoca să continue un război nenatural, ar fi fost o moştenire sacră.

Hristos a venit să spună lumii noastre că a adus oamenilor darul vieţii veşnice. „Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Său, le-a dat putere ca să devină fii ai lui Dumnezeu”. Dar atât de constant a urât Satana faptul ca Legea lui Dumnezeu să fie nutrită în inimă, şi a răspândit ura aceasta pe o scară atât de mare în întreaga omenire, încât în timpul primei veniri a lui Hristos orice agent uman care dovedea prietenie faţă de Dumnezeu şi stătea în apărarea Legii, era socotit ca un trădător faţă de cauza comună. Lipsa de pietate era exercitată cu vigilenţă de duşmanii lui Dumnezeu, iar cei care se depărtau de rău ajungeau de pradă, şi erau trataţi ca inamici. Principiile nedreptăţii şi fraudei erau pe larg răspândite, şi era pusă la lucru o putere autoritară în încercarea de a strânge forţele răului într-o confederaţie. Confederaţia aceasta demnă de dispreţ, se lăuda chiar şi în faţa cerului cu puterea pe care o deţinea.

Domnul vieţii şi al slavei vine a doua oară, nu în vederea păcatului ci în vederea mântuirii; tabloul de mai sus îl prezint ca să vă gândiţi la el, căci mi-a fost prezentat ca o reprezentare a stării de lucruri ce există acum la Battle Creek. Aş putea dezvolta subiectul, întrucât este profund, vast şi înalt; dar vouă trebuie să vă fie prezentate alte lucruri.

Bărbaţii care au fost conectaţi cu marile interese ale acestui pământ, au mânjit şi au degradat lucrarea lui Dumnezeu. Mijloacele rânduite de El să fie folosite pentru înaintarea cauzei Sale, au fost folosite pentru înaintarea unor strategii nelegitime, ce sunt în opoziţie directă faţă de lucrarea despre care Dumnezeu a specificat că este a Sa. Dumnezeu a fost părăsit de bărbaţii care au rostit decizii în legătură cu lucrarea Sa, decizii care au făcut lucrarea să fie o încurcătură. Bărbaţii aceştia au părut hotărâţi să pună şablonul şi semnătura înţelepciunii lor omeneşti asupra lucrării lui Dumnezeu. Ei au refuzat să fie prelucraţi de Duhul Sfânt, şi au introdus în lucrare propria lor înţelepciune şi judecată. Rezultatul acestui fapt s-a văzut în diferite moduri. Caracterul sacru al cauzei lui Dumnezeu nu mai este perceput la centrul lucrării. Glasul de la Battle Creek, care a fost privit ca o autoritate pentru a ne spune cum să fie făcută lucrarea, nu mai este glasul lui Dumnezeu; însă, al cui glas este? De unde vine, şi în ce stă puterea lui vitală? Starea aceasta de lucruri este menţinută de bărbaţi care de mult timp ar fi trebuit scoşi din lucrare. Bărbaţii aceştia nu au scrupule în a cita cuvântul lui Dumnezeu ca autoritate a lor, dar dumnezeul care îi conduce este un dumnezeu fals.

Bărbaţi despre care am vrut să credem că îşi vor păstra integritatea în ciuda tuturor relelor, s-au dovedit incapabili să suporte testul încercării. Fratele H.W. Kellogg nu a rezistat în faţa reprezentărilor făcute de A.R. Henry şi alţii. După afirmaţiile pe care le făceau, aceşti bărbaţi lucrau pentru interesele casei de editură şi, deşi fratele Henry Kellogg a declarat la început că nu va adopta anumite hotărâri şi nu va acţiona după anumite metode despre care ştie că nu sunt cinstite în afaceri şi că nu ţin de calea Domnului, în cele din urmă a acceptat propunerile, ceea ce a însemnat a face act după act într-o tâlhărie complicată – tâlhărie ce a fost îmbrăcată în hainele îngerilor. Spun complicată, pentru că totul a părut să aibă legătură cu alte ramuri sau cu alte interese. Este ceva ce nu pot să definesc. Dar călăuza mea m-a avertizat să nu accept în niciun caz propunerile care vin de la consiliul de directori al casei de editură din Battle Creek; căci ele sunt tâlhării, jaf asupra celor ce depind de talentele şi capacităţile ce le-au fost date de Dumnezeu; sunt jaf în stânga şi în dreapta, ba chiar mai mult decât oamenii care le susţin, pot să-şi dea seama.

Am fost făcută să aud conversaţii care nu trebuie să mai rămână secrete. Fratele Kellogg trebuia să fi rămas ferm lângă principiu, fără să îşi aplece urechea spre reprezentări măgulitoare, căci el are o experienţă mult mai îndelungată decât mulţi alţii. Dar el a permis metode pe care nu ar fi trebuit să le aprobe niciodată. Dacă ar fi rămas neclintit în iubire şi teamă faţă de Dumnezeu, dacă ar fi rezistat încercării, îngerii sfinţi i-ar fi uns ochii cu alifia cerească; ar fi văzut lăcomia, egoismul şi opresiunea care jefuiau pe slujitorii lui Dumnezeu de drepturile lor; ar fi înţeles că bărbaţii care i-au propus aceste măsuri erau motivaţi de impulsuri şi ticluiri nesfinte, că aceştia erau nişte oameni care nu făceau planuri împreună cu Dumnezeu.

Este imposibil de desemnat măsura în care falsul a luat locul adevărului, sau cât de amăgitoare principii au fost urmate în ce priveşte afacerile. Tatăl minciunii a lucrat prin oameni şi a pus stăpânire pe ramură după ramură, lucrând pe ascuns  pentru a obţine stăpânire peste tot şi pentru a conduce lucrarea după principii care nu pot fi urmate decât cu preţul pierderii integrităţii. Satana şi-a întins plasa pentru a încâlci sufletele în ea, aşa încât învăţătura religioasă să nu ajungă la oameni în felul lui Dumnezeu, ci prin mijlocirea unor bărbaţi care aplică greşit, controlează, aruncă la pământ sau înalţă, după cum li se pare lor că este mai bine. Înşelăciunea aceasta l-a prins şi pe fratele Henry Kellogg, şi aprobarea din partea lui a dat putere falsităţii; atunci, bărbaţii care aveau puterea în mâinile lor au putut spune, „s-a făcut”.

Ei au avut un succes similar atunci când a venit rândul nepotului meu, Frank Belden, să fie ispitit. Când a fost angajat la editură, nu era pregătit pentru ispitele care aveau să-l înconjoare, iar el, de asemenea, a jertfit principiile corecte. În felul acesta stricăciunea a pornit să lucreze. Alţii, pe care nu îi voi numi, când au fost aduşi în legătură cu influenţa stricăcioasă, şi-au aplecat urechea spre reprezentări care nu îşi aveau fundamentul în adevăr, ci erau invenţii ale minţilor omeneşti. Toţi cei care au adoptat aceste hotărâri s-au unit ca să ajungă la anumite ţinte. Ei au îndepărtat cuvântul lui Dumnezeu din şedinţele lor de consfătuire, şi au consimţit să fie conduşi de influenţe umane în sfera lor înaltă de acţiune. În felul acesta sufletele au fost sacrificate pe altarul mamonei.

Bărbaţii care au dat naştere acestor invenţii înşelătoare, le-au hrănit şi le-au preţuit până când au crezut despre ele că sunt adevăr, şi au pus la o parte cele mai simple, cele mai clare şi cele mai imperative declaraţii din cuvântul lui Dumnezeu.

Din nou şi din nou am fost făcută de călăuza mea să ascult cuvinte şi afirmaţii categorice, care nu erau adevărate, dar care erau rostite cu multă râvnă pentru a captiva minţile oamenilor în ce priveşte autorii şi cărţile lor, şi în ce priveşte banii şi cum trebuie aceştia să fie folosiţi. Acesta părea să fie un subiect după care A.R. Henry era înnebunit, dar entuziasmul lui venea din inspiraţia lui Satana, aşa că sub influenţa ispititorului, depravarea morală s-a întins până acolo că există pericolul să corupă orice principiu drept din viaţa fratelui Henry.

Harmon Linsay nu este mai curat în integritatea lui decât A.R. Henry. Am văzut diferite persoane, întrevederi, apoi i-am văzut pe aceştia năuciţi, zăpăciţi, acceptând teorii legate de felul în care trebuie să fie trataţi semenii lor, în contrast clar cu sfatul lui Dumnezeu.

Aceia care s-au dus la Battle Creek în scopul de a participa la Conferinţa Generală, s-au stricat sub influenţa aceasta rea. Mintea lui Philip Wessels a fost atinsă şi coruptă de reprezentările falsă ce i s-au făcut când a fost acolo. El a reţinut argumentele unora dintre bărbaţii aflaţi în poziţii de răspundere, iar rezultatul se vede în faptul că s-a despărţit de Dumnezeu şi de lucrarea Lui. Bărbaţii de la care se aştepta să fie vrednici de încredere, şi-au trădat încrederea şi au corupt în aşa măsură principiile lui încât el nu mai poate vedea nimic clar. I-am atras atenţia asupra acestui pericol, dar el nu vrut să primească niciun mesaj din partea mea. Faptul că sora White primeşte bani pentru dreptul de autor a fost piatra de poticnire pe care bărbaţii au pus-o în faţa lui la Battle Creek.

Eu spun ceea ce am văzut, lucruri despre care ştiu că sunt adevărate. Spiritul speculativ a câştigat supremaţie în casa de editură de la Battle Creek, şi opresiunea se vede în mod clar. Trebuie să vorbesc limpede, căci o putere din adânc, puterea care lucrează în copiii neascultării, lucrează în bărbaţii care acţionează în opoziţie faţă de călăuzirea Duhului Sfânt. Unii dintre cei aflaţi în poziţii de răspundere s-au angajat în speculaţii, în scopul de a ridica clădiri mari, care să dea impresia de mare prosperitate. Cei care au plănuit aceasta, au prezentat ca motiv al lor faptul că aceasta va da caracter lucrării, dar adevăratul motiv este mândria, egoismul, avariţia şi lăcomia. Clădirile acestea mari nu vor fi ridicate prin tăgăduire de sine şi nici prin jertfire de sine din partea bărbaţilor cărora Dumnezeu le-a încredinţat lucrarea Lui. Unii caută să ridice clădiri mari pentru a da impresia că acolo este binecuvântarea lui Dumnezeu, în timp ce în inimile lor pun la cale orice plan posibil pentru a lua de la fraţii lor ceea ce ar trebui să fie al acestora. Ei nu au mustrări de conştiinţă când este vorba să primească tot ceea ce pot strânge; întrucât Satana le dă impresia că prin felul crud în care se poartă în cele financiare, aduc un serviciu lui Dumnezeu. Clădirile mari nu pot să dea un caracter creştin lucrării, oricât ar fi ele de impunătoare. Principiile corecte menţinute, un caracter drept manifestat de cei aflaţi în slujba lui Dumnezeu, împotrivirea hotărâtă în faţa răului – acestea vor face mai mult pentru a-L onora pe Dumnezeu decât cele mai frumoase clădiri.

„Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu Sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.”

Bărbaţii aceştia nu au corupt minţile doar în Battle Creek, ci au dus cu ei principiile lor necreştineşti oriunde s-au dus. Fratele Olsen a făcut din ei toiagul lui de onoare şi, pentru că l-au însoţit în călătoriile lui, au mânjit şi au corupt minţile oamenilor. Preşedintele Conferinţei nu are dreptul de a împovăra conferinţa cu o mulţime de griji care vor pune în pericol adevărul lui Dumnezeu în propria lui inimă, şi în inimile altora. El nu trebuie să-şi cheltuiască timpul încercând să-i ajute pe bărbaţii care au inventat planuri şi metode necinstite, şi cel care face aşa nu ar trebui să fie plătit cu cel mai mare salariu ce a fost plătit cuiva de la editură. Preşedintele Conferinţei ar trebui să afle dacă tranzacţiile financiare sunt realizate cu cea mai strictă integritate. El ar trebui să ştie dacă acestea sunt prezidate de oameni care au mâinile curate, nepătate. Indignarea lui ar trebui să se ridice împotriva celei mai mici apropieri de ceea ce este o acţiune egoistă. Să fie aprobată şi practicată vreo faptă greşită, şi o a doua şi a treia va urma pe aceeaşi cale a înşelăciunii frauduloase.

„Ascultaţi, deci, ce zice Domnul „Scoală-te, judecă-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!...”  „Cu ce voi întâmpina pe Domnul, şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu?” - „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Glasul Domnului strigă cetăţii, şi omul înţelept se teme de Numele Tău. Ascultaţi pedeapsa şi pe Cel ce o trimite! Mai sunt în casa celui rău comori nelegiuite, şi blestemata efă mică? Pot socoti Eu curat pe cel ce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strâmbe în sac? Pentru că bogaţii lui sunt plini de silnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor”, Mica 6:1-12.

Versetele acestea se pot aplica celor care, fără să fie dispuşi ca cineva de lângă ei să aibă vreo şansă, au născocit şi au plănuit să facă comerţ cu semenii lor.

Mi s-a arătat că unii au lucrat cu fratele Smith în mod necinstit, pentru a-l conduce să ceară cât mai puţini bani pentru dreptul de autor asupra cărţilor sale. Fratele Smith s-a înşelat în dreptul acestor oameni; el a crezut că ei încearcă cu adevărat să facă să avanseze cauza lui Dumnezeu, aşa că ei au obţinut ceea ce au dorit. Apoi au venit la mine şi la alţii, spunându-ne că fratele Smith a primit doar atât pentru cărţile lui, şi au îndemnat ca colportorii să ducă acele cărţi care se vând mai repede.

Dar, noaptea după ce s-a lansat această cerere, mi s-a prezentat deschis în faţă felul în care stau lucrurile. Am văzut că ei l-au vizitat pe fratele Smith şi au obţinut consimţământul lui faţă de drepturi mici de autor, cu scopul de a-mi prezenta mie şi altora acest fapt ca fiind ceea ce ar trebui să facem. Acesta a fost un mod de a stabili drepturile de autor prin fraudă. Mi-a fost arătat spiritul care i-a împins la acţiune pe aceşti oameni.

În zilele lui Neemia „Din partea oamenilor din popor şi din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri împotriva fraţilor lor Iudei. Unii ziceau: „Noi, fiii noştri şi fetele noastre, suntem mulţi; să ni se dea grâu ca să mâncăm şi să trăim.” Alţii ziceau: „Punem zălog ogoarele, viile şi casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei.” Alţii ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului. Şi totuşi carnea noastră este ca şi carnea fraţilor noştri, copiii noştri sunt ca şi copiii lor; şi iată, supunem la robie pe fiii noştri şi pe fetele noastre, şi multe din fetele noastre au şi fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele şi viile noastre sunt ale altora.” Scrie Neemia, „M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile şi cuvintele acestea.”

Am auzit din partea multora strigătul faţă de nedreptate şi, pentru că ştiam ceva despre lucrarea lăuntrică a acestor chestiuni, m-am umplut de indignare. De ani de zile oamenii lucrează contrar cuvântului lui Dumnezeu, ignorând dreptatea şi judecata. Să fim oare constrânşi să procedăm aşa cum a procedat Neemia? Citim despre el că, „Am hotărât să mustru pe cei mari şi pe dregători, şi le-am zis: „Ce! voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?” Şi am strâns în jurul meu o mare mulţime”. „Apoi am zis: „Ce faceţi voi nu este bine. N-ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă? Şi eu, şi fraţii mei şi slujitorii mei, le-am împrumutat argint şi grâu. Să le lăsăm, deci, datoria aceasta!” „Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul, şi luau de la el pâine şi vin, în afară de cei patruzeci de sicli din argint; ... Eu n-am făcut aşa, din frică de Dumnezeu.”

Ce-ar fi să ne oprim? Ce-ar fi să prezentăm poporului starea de lucruri? Planurile cele mai inconsistente au fost născocite de bărbaţi ale căror minţi nu au fost mişcate de Duhul Sfânt. Bărbaţii aceştia s-au luptat să-i aducă pe semenii lor sub jurisdicţia lor, dar noi nu putem sprijini acţiunile lor; căci Dumnezeu nu priveşte la cei care practică opresiunea, care acuză omul pentru un cuvânt, şi care înalţă şi coboară după plăcerea lor, plasându-i pe oameni în poziţii în care să-şi poată atinge ţintele lor nedrepte.

Oricine a avut curajul moral de a spune acestor lucruri pe nume, şi care a refuzat să fie atras în plasa întinsă pentru cei naivi, care nu au vrut să fie jefuiţi fără să protesteze, nu au fost priviţi cu ochi favorabili de cei cu care erau în dezacord. Membri ai comitetelor şi consiliilor care nu au vrut să susţină pretenţia şi comportarea făţarnică, dar care au luat poziţie fermă pentru dreptate, nu au fost invitaţi să fie prezenţi la acele întruniri în care s-au discutat aceste planuri.

O mare criză vine peste noi. Dacă oamenii continuă să se supună oamenilor, aşa cum au făcut în ultimii cincisprezece ani, îşi vor pierde sufletele, iar exemplul lor va face şi pe alţii să rătăcească. Soldaţii lui Dumnezeu trebuie să se îmbrace cu toată armura lui Dumnezeu. Nouă nu ni se cere să ne îmbrăcăm cu o armură omenească, ci să ne încingem cu tăria lui Dumnezeu. Dacă avem tot timpul în vedere slava lui Dumnezeu, ochii noştri vor fi unşi cu alifia cerească, vom fi în stare să privim lucrurile în profunzime şi să vedem de departe ceea ce ţine de lume. Pe măsură ce discernem lipsa de onestitate, şiretenia, slujirea egoistă, prefăcătoria şi lauda de sine, lipsa unei purtări cinstite în relaţiile obişnuite ale vieţii, precum şi lăcomia apucătoare, ce ţin de lume, putem lua poziţie, prin învăţătură şi exemplu pentru a reprezenta pe Hristos şi a converti lumea prin principiile noastre sănătoase, prin integritatea fermă, prin oroarea faţă de orice prefăcătorie, şi prin îndrăzneala sfântă în a recunoaşte pe Hristos.

Nu lăsaţi lumea să vă convertească pe voi. Ţineţi cu tărie mărturisirea credinţei voastre, menţinând cu fermitate principiile voastre religioase, însă nu cu încăpăţânare. Religia voastră nu poate fi lăsată în paza vreunui alt om. Onoraţi crucea lui Hristos, şi crucea vă va onora pe voi. Fiecare om să stea în Dumnezeu, fără să fie cumpărat sau vândut, ci ca să dea pe faţă forţa morală a creştinului. Nu slujiţi niciunui om de teamă de lucrurile dezagreabile pe care omul acela le poate face. Voi nu puteţi fi creştini dacă depindeţi de conştiinţa unui alt om. Hristos a murit ca să dea oamenilor independenţă personală, libertate pentru a-şi exercita capacitatea dată lor de Dumnezeu. Slujitorii Lui nu trebuie să fie restrânşi în lucrarea lor de niciun om sau comitet de oameni, în afara cazului în care există dovada evidentă a faptului că acel om sau comitet sunt supuşi lucrării Duhului Sfânt.

Tot ceea ce posedăm ne este dat de Dumnezeu. Tot ce avem aparţine Lui, iar noi nu trebuie să şedem la picioarele niciunui om pentru a da ascultare ordinelor acestuia, întrucât Dumnezeu ne-a făcut agenţi morali liberi. El ne cere să ne păstrăm independenţa morală, şi să nu fim legaţi în sclavie de niciun om. Conştiinţele noastre nu trebuie să fie controlate de nicio putere de pe pământ. Duhul Sfânt va lucra asupra minţilor, dacă dăm ascultare şoaptelor sale abia auzite. Este glasul Apărătorului vostru din curţile cereşti.

Negustoria se foloseşte în instituţiile noastre. De ce susţin fraţii mei, şi apără răul? De ce au permis ca judecata lor să fie controlată de aceia care nu se tem de Dumnezeu, şi nu le pasă de oameni? De ce, principiile lor în ce priveşte dreptatea şi judecata sunt guvernate şi călăuzite de altă minte în materie de conştiinţă? Poate că se gândesc că altul are o minte şi o judecată mai bună; dar nu trebuie să înlocuiască judecata lor cu aceea a altui om. Aşezaţi-vă voinţa şi mintea în poziţia în care Duhul Sfânt poate să o atingă, întrucât Duhul Sfânt nu va lucra asupra minţii şi conştiinţei altui om ca să atingă mintea şi conştiinţa voastră. Dar aceia despre care s-a crezut că au principii religioase curate, s-au dovedit prea dispuşi să renunţe la religia lor proprie, pentru aceea a altui om.

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să opună rezistenţă oricărei devieri de la principiile drepte. Neemia a luat poziţie cu hotărâre faţă de cea dintâi încălcare a drepturilor omului. El a avut de stat faţă în faţă cu fraţii lui puşi ca dregători, însă s-a separat de ei şi a mustrat planurile lor de a obţine control absolut. El i-a mustrat, condamnând cu asprime căile lor contrare  standardului biblic de neprihănire. Când a fost îndemnat să se unească cu ei în umblarea lor nedreaptă, a rostit o mărturie hotărâtă, „Eu n-am făcut aşa, din frică de Dumnezeu”.

Din Materialele 1888, 1579-1593