Liniile reglementate

Iubite frate Daniells,

îţi trimit câteva lucruri pe care le-am scris acum câtva timp, dar n-am avut puterea să le cercetez. În lumea creştină de astăzi, fariseismul nu s-a stins. Domnul doreşte să oprească acest drum al ipocriziei, care a devenit atât de solid întemeiat, şi care a împiedicat lucrarea sa, în loc să o facă să înainteze. El doreşte ca poporul Său să-şi reamintească că există un spaţiu larg peste care trebuie să strălucească lumina adevărului prezent. Înţelepciunea divină trebuie să aibă suficient spaţiu în care să lucreze. Ea trebuie să înainteze fără să ceară permisiunea sau sprijinul acelora care şi-au asumat puterea regească. În trecut, câţiva bărbaţi au încercat să ţină în mâinile lor, controlul tuturor mijloacelor care au venit din biserici, şi le-au folosit în mod disproporţionat, înălţând clădiri scumpe în locuri unde asemenea clădiri mari nu erau necesare şi nici nu fuseseră cerute, şi lăsând în zone în nevoie fără ajutor şi încurajări. Ei şi-au asumat răspunderea gravă, de a întârzia lucrarea acolo unde ar fi putut să înainteze. A fost lăsată în seama unor minţi, presupuse înţelepte, să spună ce câmpuri ar trebui lucrate şi ce câmpuri ar trebui lăsate nelucrate. Câţiva bărbaţi au ţinut adevărul în zone restrânse, pentru că a deschide câmpuri noi ar fi cerut bani. Numai în locurile acelea în care erau interesaţi, au fost dispuşi să investească mijloace. Şi în acelaşi timp, în câteva locuri doar, au fost investiţi în clădiri de cinci ori mai mulţi bani decât era necesar. Aceeaşi sumă de bani folosită în înfiinţarea unor tipografii în locurile în care adevărul n-a pătruns încă, ar fi adus multe suflete la cunoaşterea mântuitoare a lui Hristos.

Timp de ani de zile a fost urmată aceeaşi rutină, aceeaşi „cale reglementată” în lucrare, şi din cauza aceasta lucrarea lui Dumnezeu a fost împiedicată într-o mare măsură. Planuri înguste, urmate de cei care nu au avut judecata clară şi sfinţită, au avut ca urmare dezaprobarea lui Dumnezeu.

Dumnezeu cere o redeşteptare şi o reformă. „Linia reglementată” n-a făcut lucrarea pe care Dumnezeu doreşte să o împlinească. Lăsaţi ca redeşteptarea şi reforma să facă schimbări continue. Ceva s-a făcut pe linia aceasta, dar lucrarea nu trebuie să se oprească aici. Nu! Orice jug să fie sfărâmat. Oamenii să se trezească pentru a-şi da seama că au răspundere personală. Starea actuală de lucruri dovedeşte suficient tuturor celor care au un adevărat spirit misionar, că „liniile reglementate” se vor dovedi a fi un eşec şi un blestem. Dumnezeu să ajute pe poporul Său, ca cercul de regi care au îndrăznit să-şi asume o aşa răspundere mare, să nu mai exercite niciodată puterea lor nesfinţită, în aşa numitele „linii reglementate”. Prea multă putere a fost investită în uneltele omeneşti nerenăscute şi nereformate. Să nu se permită ca egoismul şi lăcomia să fie îngăduite să accentueze lucrarea care trebuie făcută, pentru împlinirea însărcinării mari şi nobile, pe care Hristos a încredinţat-o fiecărui ucenic. El, Domnul şi stăpânul nostru, ne-a dat un exemplu prin viaţa Sa de jertfire de sine cu privire la modul în care trebuie să lucrăm pentru înaintarea împărăţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-şi cheamă misionarii să-şi dovedească devoţiunea faţă de El, îngropându-se în mânăstire sau mergând în pelerinaje dureroase. Nu este necesar să se facă aşa ceva, ca să se arate dispoziţia de a se lepăda de sine. Dragostea se va vedea în lucrarea pentru aceia pentru care a murit Hristos. Prin umilinţă, prin suferinţă şi prin lepădare a cumpărat Hristos mântuirea neamului omenesc. Prin moartea Sa, El a făcut cu putinţă ca omul să se bucure de un cămin în împărăţia Sa veşnică. Cei care iubesc pe Domnul, vor privi la Calvar şi vor înţelege felul în care Domnul Vieţii şi al Slavei a pus deoparte hainele Sale împărăteşti şi coroana Sa regală, şi a îmbrăcat dumnezeirea cu natura omenească, a venit într-o lume ofilită şi întunecată de blestem, ca să stea în fruntea neamului omenesc decăzut, devenind exemplul lui în toate locurile şi suportând încercările pe care el trebuia să le suporte. El a trăit viaţa celui mai sărac şi deseori a suferit de foame. „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, spunea El, dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul.”

Când omul priveşte la această dragoste divină, la această jertfă minunată, se umple de dorinţa de a-şi trăi viaţa în slujirea Mântuitorului. Când păcătosul se convinge şi se converteşte, Isus îi spune: „Vino după Mine şi nu vei umbla în întuneric.” Fiecărei fiinţe omeneşti, Dumnezeu i-a dat o individualitate şi o lucrare specifică. Avraam a fost chemat să meargă într-un teritoriu nou. El trebuia să fie purtător de lumină pentru păgâni. Cei care cred în Domnul, nu trebuie să trăiască pentru a-şi plăcea lor. Sufletul oricărui păcătos este preţios în ochii lui Dumnezeu şi cere grijă din partea acelora ale căror nume sunt scrise în registrele bisericii.

Porunca Lui Hristos este: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură.” Cei care sunt impresionaţi să ducă lucrarea în țara lor sau în zone depărtate, trebuie să meargă înainte în Numele Domnului. Ei vor avea succes dacă dau dovadă că depind de Dumnezeu pentru har şi putere. La început lucrarea lor poate fi foarte mică, dar se va mări dacă ei urmează planul Domnului. Dumnezeu trăieşte şi va lucra pentru lucrătorul neegoist şi jertfitor de sine, oricine şi oriunde ar fi. Ne uităm să vedem dacă au fost lucrate câmpurile noi, dacă părţilor neroditoare ale viei Domnului, li s-a dat atenţie. Vedem că majoritatea celor care au căutat să înceapă lucrarea, în regiuni noi, cum a făcut fr. Shireman, au fost descurajaţi de cei de la centrul lucrării, de teamă că vor cere bani de la trezorerie. Cu toate acestea, din aceeaşi trezorerie au fost folosiţi bani pentru a înălţa clădiri costisitoare, impozante şi inutile. Dacă oamenii ar fi avut înţelepciune de la Dumnezeu, ar fi dat pe faţă dreptate şi echitate în cheltuirea mijloacelor. Toate părţile viei Domnului ar fi primit ajutor într-o proporţie corectă. Sunt mulţi care încurajați corespunzător, ar începe să facă eforturi departe de drumuri, ca să caute şi să mântuiască ce este pierdut. Dumnezeu binecuvântează pe aceşti jertfitori de sine, care au o astfel de foame pentru suflete, încât sunt gata să meargă la lucru oriunde. Dar în trecut, câtă încurajare a fost dată acestor lucrători de către fraţii lor? Mulţi au aşteptat să facă ceva, dar nu le-a fost dată nicio atenţie.

Dacă pastorii ar fi dat ajutor şi încurajare acestor bărbaţi şi femei, ei ar fi făcut lucrarea rânduită lor de Domnul. Ei au văzut sărăcia spirituală din câmpurile nelucrate şi au tânjit să facă ceva ca să le ajute. Dar a trecut prea mult timp până când încurajarea să ajungă la ei, astfel încât unii au plecat în alte domenii de lucru. Va continua oare să stăpânească ideea „liniilor reglementate”, care spun că fiecare minte trebuie controlată de două sau trei minţi din Battle Greek? Strigătul Macedonean se aude din toate părţile. Să se prezinte oare oamenii la „liniile reglementate”, să vadă dacă li se va îngădui să lucreze, sau vor ieşi şi vor lucra cât vor putea mai bine, depinzând de posibilităţile lor şi de ajutorul lui Dumnezeu, începând într-o manieră umilă să creeze interes pentru adevăr în locurile în care nu s-a făcut nimic pentru a da solia de avertizare? Domnul a încurajat pe cei care au început pe răspunderea lor să lucreze pentru El cu inimile pline de dragoste pentru sufletele gata să piară. Un adevărat spirit misionar va fi revărsat peste aceia care caută cu stăruinţă să cunoască pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Domnul trăieşte şi domneşte. Dragi tineri, mergeţi spre locurile în care sunteţi îndemnaţi de Duhul Domnului. Lucraţi cu mâinile ca să vă întreţineţi singuri şi pe măsură ce vi se oferă ocazia, vestiţi solia de avertizare.

Domnul a binecuvântat lucrarea pe care fr. J. E. White a încercat să o facă în sud. Dumnezeu dă asigurarea că nu vor mai fi auzite vocile care au spus atât de repede că toți banii care sunt investiți în lucrare, trebuie să treacă prin canalele stabilite de la Battle Creek. Oamenii cărora Dumnezeu le-a dat mijloace, dau socoteală numai Lui. Este privilegiul lor să dea misionarilor ajutor direct şi asistenţă. Din cauza destinării greşite a mijloacelor câmpul sudic nu arată mai bine astăzi. Nu cred că este datoria câmpului sudic al lucrării noastre, să ţină tipărirea şi vânzarea cărţilor sub dictatura caselor noastre de editură. Dacă pot fi plănuite mijloace care să reducă cheltuielile publicării şi circulării cărţilor, să se facă aşa. Trebuie să spun fratele meu, că nu doresc să văd lucrarea din sud după vechile linii reglementate. Când văd cât de mult stăpâneşte ideea că trebuie păstrate metodele din trecut de mânuire a cărţilor şi că trebuie să se procedeze şi acum la fel, doar pentru că aşa s-a procedat înainte, nu pot să dau sfatul ca obiceiurile vechi să continue. Cei care lucrează în Nashville după voia lui Dumnezeu să facă acest lucru cu toată umilinţa. Sper cu sinceritate că se vor face schimbări aşa cum cer nevoile acestui caz.

Mai am multe de scris, dar acum nu mai am timp.

Scrisoarea 60, 28 iunie 1901