Legea duminicală și solia îngerului al treilea

Scop

Scopul acestui articol este de a trasa legătura dintre legea duminicală – semnul fiarei – și solia îngerului al treilea, precum și argumentul principal pentru care adventiștii de ziua a șaptea se opun promulgării unei astfel de legi. Aproape orice adventist va spune că duminica nu este ziua a șaptea de închinare și, de aceea, este o greșeală să se solicite/impună păzirea ei. Dar este ceva dincolo de această observație. Dacă, prin absurd, Sabatul ar fi pus înaintea oamenilor ca zi de închinare și s-ar solicita/impune păzirea lui, adventiștii de ziua a șapte ar trebui să fie primii care să protesteze împotriva acestei acțiuni, chiar dacă este ziua de închinare din legea lui Dumnezeu.

Definiții

Pentru a putea merge mai departe, trebuie să descoperim din Biblie și spiritul profeției ce este legea duminicală și solia îngerului al treilea. Deși trăim într-un context în care legea duminicală este văzută ca un mit pentru adventiștii naivi[1], în curând se va vedea că o generație de oameni înzestrați cu o mare lumină intelectuală va fi favorabilă succesului papalități, în aceeași măsură în care oameni aflați într-un mare întuneric intelectual au fost favorabili aceluiași scop[2]. Solia îngerului al treilea, deși redă în trei versete un mesaj cu privire la fiară și închinarea la ea, are o componentă esențială descrisă în ultimul verset al soliei.

Legea duminicală

În 1843, Rachel Oakes, o baptistă de ziua a șaptea, s-a mutat în Washington, New Hampshire, pentru a fi mai aproape de fiica sa, Delight. În timpul iernii, ea a introdus Sabatul grupului de milleriți din oraș, precum și pastorului lor, Fredrick Wheeler. Undeva prin luna martie 1844, Fredrick Wheeler a început să păzească Sabatul. Thomas M. Preble, un baptist millerit din Weare, New Hampshire află despre Sabat și scrie un articol, iar apoi o broșură despre ziua de odihnă. Broșura este citită de John Nevis Andrews pe când avea 15 ani și de Joseph Bates, undeva la începutul anului 1845. Bates merge la Washington, New Hampshire, pentru a studia subiectul cu Fredrick Wheeler și Cyrus Farnsworth, soțul fiicei lui Rachel Oakes. Bates se întoarce acasă și scrie o broșură despre Sabat, pe care a publicat-o în august 1846. Broșura lui Bates ajunge în mâinile soților White – chiar luna[3] în care s-au căsătorit.

Profesorul Gerard Damsteegt notează un aspect important din istoria Sabatului în Biserica Adventistă:

„În timpul anilor de formare a adventiștilor sabatarieni, Sabatul a fost integrat în experiența adventistă prin trei teme strâns legate: 1) Restaurarea tuturor principiilor biblice înainte de a doua venire; 2) teologia sanctuarului; 3) solia îngerului al treilea.”[4]

Curând după descoperirea Sabatului, acesta a fost asociat cu cele trei soli îngerești din Apocalipsa 14:6-12. Ellen White spune despre subiect următoarele:

„Când au fost așezate fundațiile pământului a fost așezată și fundația Sabatului. (…) Porunca a patra a fost călcată în picioare și, de aceea, noi suntem chemați să reparăm spărtura din lege și să pledăm pentru Sabatul desacralizat. Omul păcatului, care s-a înălțat pe sine deasupra lui Dumnezeu și a căutat să schimbe vremile și legea, a adus schimbarea Sabatului de pe cea de a șaptea pe prima zi a săptămânii. Prin aceasta, el a făcut o spărtură în legea lui Dumnezeu. Chiar înainte de marea zi a lui Dumnezeu este trimis un mesaj pentru a avertiza oamenii să se întoarcă la supunere față de legea lui Dumnezeu, pe care antihristul a stricat-o. (…) Mi s-a arătat că îngerul al treilea care vestea poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus îi reprezintă pe aceia care primesc acest mesaj și ridică vocea de avertizare pentru lume pentru a ține poruncile lui Dumnezeu și legea Sa ca pe ceva foarte prețios; și ca răspuns la această avertizare mulți vor îmbrățișa Sabatul Domnului.”[5]

De la aceste evenimente, mult mai largi decât le-am putea descrie aici, a fost numai un pas până la înțelegerea faptului că Sabatul va deveni un test în experiența poporului lui Dumnezeu de la timpului sfârșitului. Un manuscris datat 18 ianuarie 1849, intitulat „Datoria noastră în vederea timpului de necaz”, era încheiat de Ellen White astfel:

„Bisericii lui Dumnezeu care păzește Sabatul – sigiliul viului Dumnezeu.”

Făcând legătura dintre Sabat și cele trei solii îngerești, pionierii biserici, secondați de viziunile sorei White, au ajuns la concluzia că solia îngerului al treilea va fi o solie prin care Dumnezeu sigilează. Damsteegt afirmă:

„Consecința logică a interpretării Sabatului ca «sigiliul lui Dumnezeu» a fost aceea de a numi solia îngerului al treilea – cu scoaterea în evidență a poruncilor lui Dumnezeu (Apocalipsa 1412) – solia sigilării.”[6]

„În perioada 1845 – 1849 solia îngerului al treilea a apărut gradual și a devenit tema centrală a noii teologii a misiunii a adventiștilor sabatarieni. (…) În1849, accentul soliei îngerului al treilea era pe «poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus» (Apocalipsa 14:12). A fost desemnată ca «adevăr prezent» și considerată solia sigilării, care urma să protejeze pe cei ce o acceptau de judecățile finale ale lui Dumnezeu.”[7]

În noiembrie 1848, Ellen White are o viziune în care vede vestirea soliei sigilării și necesitatea publicării acestei lumini:

„La o întâlnire ținută în Dorchester, Mass., în noiembrie 1848, mi s-a făcut o expunere a vestirii soliei sigilării și a datoriei fraților de a publica lumina care strălucea pe cărarea noastră.”[8]

Evenimente care au avut loc în acei ani de formare a doctrinei Bisericii Adventiste depășesc cu mult spațiul pe care l-am putea acorda în acest articol. Ne vom limita doar la a înțelege modul în care s-a ajuns la convingerea că la timpul sfârșitului se va impune o lege duminicală pe plan mondial. Primul factor care a condus la această vedere a fost înțelegerea faptului că Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu, că va fi un test în cadrul evenimentelor finale și că solia sigilării ne este prezentată în solia îngerului al treilea. Desigur, nu omitem solia despre cei 144000 din Apocalipsa 7 și 14, asocierea cu Ezechiel 9 etc.

Când Biserica Adventistă dezvolta conceptul despre legea duminicală, în Statele Unite ale Americii erau în funcție așa numitele „legi albastre”. Legea albastră era o lege care interzicea anumite activități seculare duminica, din motive religioase, sau chiar orice activitate seculară, cu scopul de a impune duminica zi de închinare și odihnă. Printre primii adventiști care au asociat păzirea duminicii cu semnul fiarei a fost Joseph Bates:

„Bates a fost unul dintre primii adventiști care au echivalat păzirea duminicii ca sabat sau zi sfântă cu semnul fiarei.”[9]

Alți adventiști proeminenți care au făcut această asociere au fost Andrews, Loughborough, White etc. Asocierea aceasta s-a făcut în anii timpurii ai existenței bisericii, în timp ce se încerca înțelegerea cărții Apocalipsa și a relației dintre solia lui Dumnezeu și profeția cu privire la fiară. Ellen White a spus:

„Într-o viziune dată la 27 iunie 1850, îngerul care mă însoțea a spus: «Timpul este aproape sfârșit. Reflectați voi chipul minunat al lui Isus, așa cum ar trebui?» Apoi atenția mi-a fost îndreptată către pământ și am văzut că va trebui să aibă loc o pregătire între cei care au îmbrățișat în ultima vreme solia celui de-al treilea înger. Îngerul a spus: «Pregătiți-vă, pregătiți-vă, pregătiți-vă. Va trebui să muriți față de lume cum nu ați mai murit vreodată.» Am văzut că era o mare lucrare de făcut pentru ei și numai o scurtă vreme în care să se înfăptuiască aceasta. (…) Papa a schimbat ziua de odihnă dintr-a șaptea în prima zi a săptămânii. El s-a gândit să schimbe chiar porunca dată pentru a-l face pe om să-și aducă aminte de Creatorul său. S-a gândit să schimbe cea mai mare poruncă din Decalog și să se facă astfel egalul lui Dumnezeu sau chiar să se înalțe mai presus de Dumnezeu. (…) papa s-a înălțat pe sine deasupra lui Dumnezeu, căutând să schimbe preceptele Sale eterne care reglementează sfințenia, dreptatea și bunătatea. El a călcat în picioare ziua sfințită a lui Dumnezeu și, cu de la sine putere, a pus în locul ei una din cele șase zile lucrătoare. Întreaga națiune a urmat fiara și oamenii Îl jefuiesc în fiecare săptămână pe Dumnezeu de timpul Său sfânt. Papa a făcut o breșă în Legea sfântă a lui Dumnezeu (…) Cei care vor să nu primească semnul fiarei și chipul ei când va fi aprobat decretul, trebuie să ia acum hotărârea de a spune: Nu, nu vom accepta instituția fiarei.”[10]

„Sfințirea Duhului indică diferența dintre cei care au sigiliul lui Dumnezeu și cei care țin o zi de odihnă contrafăcută. Când vine încercarea va fi limpede văzut ce este semnul fiarei. Este păzirea duminicii.”[11]

Solia îngerului al treilea

Ce este solia îngerului al treilea? La această întrebare cei mai mulți adventiști răspund că este o solie care avertizează lumea despre pericolul închinării la fiară și prezintă pedeapsa pe care Dumnezeu o va da celor ce fac acest lucru. O parte dintre cei care spun aceasta, adaugă și faptul că solia îngerului al treilea indică spre păzirea poruncilor lui Dumnezeu, în special spre Sabatul zilei a șaptea. Foarte puțini însă, recunosc în solia îngerului al treilea solia neprihănirii prin credință.

„Mi-au scris câțiva, întrebându-mă dacă solia îndreptățirii prin credință este solia celui de-al treilea înger, iar eu am răspuns: «Cu adevărat, este solia celui de-al treilea înger».”[12]

„Pastorului E. J. Waggoner i s-a acordat privilegiul de a vorbi liber și de a-și prezenta concepțiile cu privire la îndreptățirea prin credință și neprihănirea lui Hristos în legătură cu legea. Aceasta nu a fost o lumină nouă, ci a fost lumina cea veche, așezată acolo unde trebuia să fie, în solia îngerului al treilea.”[13]

„Domnul în marea Sa îndurare, a trimis o solie foarte prețioasă poporului Său prin frații Waggoner și Jones. Această solie trebuia să aducă mai proeminent în fața lumii pe Mântuitorul înălțat, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptățirea prin credință în Garantul, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți au pierdut din vedere pe Isus. Ei aveau nevoie să le fie îndreptați ochii către persoana Lui divină, către meritele Sale, către dragostea Lui neschimbătoare față de familia omenească. Toată puterea este dată în mâinile Lui, pentru a împărți daruri bogate oamenilor, împărtășind darul neprețuit al neprihănirii Sale, agentului omenesc neajutorat. Aceasta este solia despre care Dumnezeu a poruncit să fie dată lumii. Este solia îngerului al treilea, care urmează să fie proclamată cu glas tare și să fie însoțită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură.”[14]

Relația dintre legea duminicală – semnul fiarei – și îndreptățirea prin credință

Am ajuns acum la punctul central al acestui articol: să descoperim care este relația dintre legea duminicală, ca semn al fiarei, și solia neprihănirii prin credință. Iar după ce stabilim această relație, să înțelegem de ce adventiștii de ziua a șaptea trebuie să se opună semnului fiarei și care este argumentul cel mai important pe care trebuie să-l folosească.

Solia îngerului al treilea începe cu o avertizare din partea lui Dumnezeu pentru cei care se închină fiarei și primesc semnul ei – duminica. În același timp, solia îngerului al treilea și cele două solii precedente compun solia pe care Dumnezeu o va da prin poporul Său, sub ploaia târzie, tuturor oamenilor. Solia aceasta prezintă evanghelia locuitorilor pământului – pentru ultima oară. Este ultima predicare a lui Hristos, neprihănirea noastră. În contrast cu această solie va fi lucrarea fiarei. Dacă Sabatul va fi semnul prin care Dumnezeu va marca pe cei pe care îi sfințește, duminica va fi semnul celor ce au refuzat sfințirea. Dacă Sabatul va fi sigiliul celor mântuiți prin credința lui Isus, duminica va fi semnul celor care au refuzat neprihănirea prin credință și au așezat înaintea lui Dumnezeu o neprihănire proprie. Se observă cu ușurință cât de strâns legate sunt neprihănirea prin credință și semnul fiarei. Îngerul al treilea avertizează cu privire la închinarea falsă în timp ce prezintă un popor care trăiește neprihănirea prin credință.

„Solia îngerului al treilea cere prezentarea Sabatului poruncii a patra. Adevărul acesta trebuie să-i fie vestit lumii, dar marele centru de atracție, Isus Hristos, nu ar trebui să fie lăsat în afara soliei îngerului al treilea. Mulți care au fost angajați în lucrarea pentru timpul acesta îl pun pe Hristos pe un loc secundar, iar teoriile și argumentele lor sunt puse pe primul loc. Slava lui Dumnezeu, care i-a fost descoperită lui Moise cu privire la caracterul divin, nu a fost scoasă în evidență. (…) Ochii multora dintre cei care au fost angajați în lucrare au părut a fi acoperiți de un văl, așa încât, atunci când au prezentat legea, nu L-au avut în vedere pe Isus și nu au predicat faptul că, acolo unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult. Crucea de pe Golgota este locul unde bunătatea și credincioșia s-au întâlnit  și dreptatea și pacea se sărută. Cel păcătos trebuie să privească fără încetare la Golgota și, cu credința simplă a unui copilaș, trebuie să își găsească liniștea în meritele lui Hristos, primind neprihănirea Sa și crezând în harul Său.”[15]

Sabatul este semnul unui individ care păzește întreaga lege a lui Dumnezeu, duminica este semnul unui individ care nu face aceasta.

„Puterea care a creat toate lucrurile este puterea care a recreat sufletul după chipul și asemănarea Sa. Pentru aceia care sfințesc ziua Sabatului, el este semnul sfințirii. Adevărata sfințire este armonia cu Dumnezeu, identificarea cu El în caracter. Se poate ajunge în această situație prin ascultarea de acele principii care sunt transcrierea caracterului Său. Și Sabatul este semnul ascultării. Acela care ascultă din inimă porunca a patra va asculta de întreaga lege. El este sfințit prin ascultare.”[16]

La sfârșitul timpului vor exista doar două grupe de oameni: cei care sunt sigilați în adevăr prin Sabat, semn care indică faptul că ei dețin neprihănirea lui Dumnezeu, obținută prin credință și cei care se supun unui decret omenesc de a comemora duminica, arătând prin aceasta că nu doresc neprihănirea lui Dumnezeu, adică pe Hristos.

Concluzionând, putem spune că Sabatul și îndreptățirea prin credință vor sta față în față cu o falsă neprihănire și cu semnul care o însoțește – duminca. Sabatul este simbolul neprihănirii primite prin credință. Duminica va fi semnul „neprihănirii” prin fapte; fie a unui creștin, fie a adeptului oricărei alte religii. Sabatul va fi semnul unei generații în care Hristos a luat chip deplin, duminica va fi semnul unui neam care și-a construit propriile standarde morale.

De ce vor fi împotriva legii duminicale cei ce au semnul lui Dumnezeu pe frunte?

Subiectul zilei de închinare nu poate deveni o problemă de legislație mondială decât dacă va exista o oarecare unire între stat și biserică. Pedepse pentru încălcarea duminicii, urmare apoi un decret de moarte, nu pot fi date decât dacă statul este în mâna bisericii. Această imagine de ev mediu este cu repulsie îndepărtată de adventismul modern care nu vede în așa ceva decât o adunătură de concepte primitive. Însă tablourile profetice ale capitolelor 13, 14, 17 și 18 din Apocalipsa ar trebui să ne dea de gândit. Tabloul unei femei (biserici) care călărește o fiară (împărăție) este cu atât mai grăitor, cu cât această femeie este acea biserică ce face eforturi permanente pentru a-și recăpăta teritoriile pierdute – printre care și conștiințele oamenilor – și de a cuceri altele noi. În curând lumea va fi martora unor evenimente remarcabile care vor avea la mijloc închinarea și stăpânirea conștiinței. Femeia care călărește o fiară în Apocalipsa 17 este o putere pseudo-creștină. Această putere va folosi brațul statului pentru a impune „credința” sa fiecărei minți, iar această lucrare va fi văzută prin rolul pe care îl va juca duminica, prima zi a săptămânii, greșit considerată ziua Domnului. De ce ar trebui un adventist să se opună unei legislații duminicale?

Răspunsul cel mai des pe care l-am întâlnit la această întrebare este că noi trebuie să ne opunem unei legii duminicale pentru că duminica este un sabat fals, o falsă zi de închinare. Însă cei care vor fi de partea acestui tip de legislație ne-ar putea întreba cum am reacționa dacă Sabatul biblic ar fi o cerință obligatorie pentru orice individ. Dacă vreun adventist de ziua a șaptea ar răspunde la această întrebare afirmând că ar fi de acord ca Sabatul să fie o zi de odihnă pentru orice individ, pentru că este ziua a șaptea, el este la fel de pregătit să primească semnul fiarei ca oricare din cei ce și-ar dori ca duminica să fie o zi mondială de închinare.

Ce este Sabatul? Sabatul este semnul îndreptățirii prin credință, al sfințirii, așa cum am văzut mai sus. Sabatul nu este numai porunca a patra din legea rostită pe Sinai, Sabatul este parte a noului legământ, confirmat de Isus pe cruce. Duminicii i se atribuie în mod fals o parte din caracteristicile Sabatului. Dar motivul pentru care adventiștii se vor opune unei legislații duminicale nu are de-a face în primul rând cu ziua de odihnă, ci cu neprihănirea.

În timp ce poporul lui Dumnezeu va predica solia evangheliei așa cum este prezentată în cele trei solii îngerești, lumea creștină va predica o falsă evanghelie. Cerința creștină a unei false evanghelii – duminica – va fi impusă tuturor oamenilor, creștini sau nu. Aici este problema. Falsul creștinism va cere impunerea unei zile false prin decrete omenești. Să înțelegem mai bine problema.

Apostolul Pavel spunea romanilor că „legea este duhovnicească”[17]. Ceea ce conduce fără îndoială la faptul că ea poate fi împlinită doar prin Duhul și doar de oameni duhovnicești. Cine i se închină lui Dumnezeu o poate face doar „în duh și adevăr”[18].

Articol înrudit: Aplicând legea lui Dumnezeu

În timp ce lumea creștină va continua în sloganul „neprihănirea prin credință”, ea va cere oamenilor carnali să păzească o poruncă care nu are nicio legătură cu legământul ratificat de Isus. Lumea creștină se va osândi singură prin însăși impunerea duminicii, arătând astfel că nu cunoaște neprihănirea prin credință. Dacă duminica este parte a evangheliei și a noului legământ, de ce este cerută păzirea ei prin legea statului? Acesta trebuie să fie argumentul de căpătâi al celui ce pune deoparte ca sfântă ziua a șaptea și se opune unei legislații duminicale.

Evenimentele finale vor avea în centrul atenției creștinismul cu cele două fețe ale sale: adevăratul creștinism și creștinismul păgân, Israel și neamurile – cei care sunt neprihăniți prin credință și cei ce caută neprihănirea prin faptele lor, deși afirmă verbal apartenența la solia neprihănirii. Va fi o manifestare a creștinismului care îl are pe Hristos și a „creștinismului” fără Hristos, aflat în parteneriat cu orice formă de religie posibilă.

Principalul argument împotriva unei legi duminicale este, așadar, în legătură deplină cu solia neprihănirii prin credință și cu scopul acesteia. Acea formă de creștinism apostaziat care va reuși să atragă atenția lumii, va impune o neprihănire prin fapte, în timp ce induce în eroare oamenii, declarând a crede în neprihănirea prin credință. A accepta duminica înseamnă 1) a accepta o instituție omenească dezvoltată pe principiul unirii dintre biserică și stat și 2) a anula făgăduința noului legământ a neprihănirii prin credință. În timp ce creștinii trebuie puși față în față cu ceea ce fac, cei necredincioși care îi susțin trebuie puși față în față cu faptul că statul nu are voie să intervină în crezuri bisericești, impunând prin lege o poziție religioasă. Acest lucru se va întâmpla pentru că este printre ultimele mijloace pe care Satana le poate folosi pentru a forța omul să se depărteze de neprihănire. Ultimul lui argument va fi violența împotriva celor ce păzesc Sabatul.

În ultimă instanță Sabatul va fi dovada puterii creatoare a lui Dumnezeu. După cum la începutul lumii noastre Sabatul este așezat la sfârșitul unei creații desăvârșite, tot așa, la sfârșitul lumii păcatului, Sabatul va fi semnul unei recreații desăvârșite, semnul distinctiv al unui popor care a înțeles că Hristos este neprihănirea noastră și nu și-au vândut moștenirea pentru un câștig lumesc.

Hristos s-a făcut pentru noi „înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare”[19]. În Hristos, Domnul Sabatului, „locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii”[20]. Și acestea pentru ca să ajungem „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”[21].

Concluzii

Sabatul va fi semnul unei recreații complete. Dumnezeu va avea pe pământ o biserică „slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană”[22]. Ea se va opune unei legi duminicale pentru că înțelege că este o încercare falsă de a face oamenii supuși lui Dumnezeu, neprihăniți. Este o încercare de a impune prin braț omenesc o poruncă omenească care copiază o lege divină. Datorită faptului că legea divină este duhovnicească, nimeni nu poate cere păzirea ei prin decrete omenești – facem abstracție de faptul că duminica nu este o poruncă divină. Într-o societate globală, plină de probleme grave, așa cum este societatea omenească înainte de sfârșitul lumii, singurul lucru pe care oamenii trebuie să îl caute este legea lui Dumnezeu, pentru că „porunca Lui este viața veșnică”[23]. Atunci Dumnezeu va avea nevoie de un popor care să cunoască bine taina evangheliei, legământul cel veșnic și care vor cunoaște acestea nu în slovă, ci în puterea Creatorului care Și-a făcut lucrarea Sa în ei. Constatăm așadar că ultima bătălie nu va avea ca miză Sabatul și duminica, ci pe Hristos și neprihănirea Sa, și o falsă neprihănire. Sabatul și duminica sunt semnele exterioare, vizibile, ale lucrării care s-a făcut în oameni. Cât de important este, așadar, ca noi să ne concentrăm atenția asupra evangheliei, a puterii[24] lui Dumnezeu pentru mântuire. Sabatul va fi semnul că puterea sfințitoare a lui Dumnezeu a creat o biserică desăvârșită care poate ieși victorioasă din bătălia cu fiara. Sabatul va fi semnul celor ce pot face față, fără să păcătuiască, presiunii aplicate de oameni; este semnul acelora care nu răspund cu gânduri, cuvinte și acțiuni greșite față de cei ce predică o falsă evanghelie, este semnul unei generații care iubește și iartă în vreme ce este persecutată, semnul bisericii a cărei cap este Hristos.

Să ne rugăm Domnului, pe de o parte pentru ca timpurile care vor veni să nu ne găsească nepăsători față de acest subiect, iar pe de altă parte să devenim conștienți că a vorbi împotriva fiarei și semnului ei este perimat dacă lipsește evanghelia, solia neprihănirii prin credință. Dacă Hristos nu este în viața noastră, El, Domnul, neprihănirea noastră, faptul că strigăm în gura mare cine este fiara și care este semnul ei, se poate dovedi o lucrare împotriva evangheliei.

Video înrudit: Legea duminicală și solia îngerului al treilea

Note de subsol:

[1] Vezi Dănuț Obăgeanu, „Tendințe adventiste”, predică Londra. Dănuț Obăgeanu este directorul departamentului Relații Publice și Libertate Religioasă, Conferința Banat, mandatul 2017 – 2021. Poziția directorului departamentului de relații publice a Conferinței Banat față de legea duminicală ar trebui să producă membrilor adventiști o oarecare îngrijorare, dat fiind faptul că răspunde de un departament pe care biserica l-a fondat tocmai pentru a acționa în vederea libertății de conștiință în ce privește legea duminicală.

[2] Ellen White, Tragedia veacurilor, p. 572.

[3] Soții White s-au căsătorit pe 30 august 1846.

[4] Gerard P. Damsteegt, Foundations of the Seventh-day Adventist Message and Mission, p. 138.

[5] Ellen White, Life Sketches of Ellen G. White, p. 96.

[6] Gerard P. Damsteegt, op. cit., p. 145.

[7] Ibid., p. 192.

[8] Ellen White, Life Sketches of Ellen G. White, p. 125.

[9] Gerard P. Damsteegt, op. cit., p. 141.

[10] Ellen White, Scrieri timpurii, pp. 64, 65, 67.

[11] Ellen White către soții Haskell, Scrisoarea 12, 5 februarie 1900.

[12] Ellen White, Review and Herald, 1 aprilie 1890.

[13] Idem, Materialele 1888, p. 211.

[14] Ibid., p. 1336.

[15] Ibid., Materialele 1888, p. 1225.

[16] Idem, Mărturii, vol. 6, p. 350.

[17] Romani 7:14

[18] Ioan 4:24

[19] 1 Corinteni 1:.30, EDCR.

[20] Coloseni 2:9.

[21] Efeseni 3:19.

[22] Efeseni 5:27.

[23] Ioan 12:50.

[24] Romani 1:16-17.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Luceafărul: Mare atenţie, Biblia este scrisă de oameni prin…

    a comentat la: Isus este din veșnicie

  2. Paul Bucur: Pentru că am primit și câteva telefoane în…

    a comentat la: Calul troian – Dennis Priebe

  3. Paul Bucur: Personal nu am reușit să o găsesc. Dacă…

    a comentat la: J. H. Waggoner către James White

Distribuie