Breaking News

Lucrarea Duhului Sfânt manifestată în viață

Lucrarea Duhului Sfânt manifestată în viață

May 12, 1896

   Domnul lucrează în propriul Său mod, pentru ca oamenii să nu se mândrească prin înălțarea propriului intelect, și să-și atribuie lor înșiși meritul și slava. Domnul ar vrea ca fiecare ființă umană să înțeleagă că aptitudinile și talentele lor sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin cine dorește. El îi alege pe aceia pe care îi dorește ca să-I îndeplinească lucrarea și nu îi întreabă pe cei cărora le va trimite pe solul Său care le sunt preferințele cu privire la ce fel de persoană este cea care le transmite solia. Dumnezeu va folosi oameni care doresc să fie folosiți. Domnul ar folosi oameni de o inteligență aparte dacă ei I-ar permite să îi modeleze, să îi transforme și să le formeze mărturia după propria Sa hotărâre. Oameni de sus sau de jos, învățați sau neînvățați, ar face mai bine să-L lase pe Domnul să se ocupe și să aibă singur grijă de ambarcațiunea Sa. Lucrarea omului este să se supună vocii lui Dumnezeu. Oricine este în legătură cu lucrarea și cauza lui Dumnezeu, trebuie să se afle în mod continuu sub disciplina lui Dumnezeu. „Aşa vorbeşte Domnul: «Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.  Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul.” (Ier. 9:23-24).

   Există o mare nevoie să ne controlăm atunci când ne surprindem încercând să evidențiem pașii greșiți ai vreunui frate, soră sau prieten. Chiar dacă nu realizăm că motivul defăimării altora este acela de a te înălța pe tine, înălțarea de sine se află în spatele obiceiului de a observa defectele celorlalți. Fiecare suflet trebuie să-și aducă aminte că este mai bine să fie vigilent și să-și creeze cărări drepte pentru propriile picioare, ca nu cumva cei ce îi urmăresc pe alții să se abată din drum. Niciunul din noi nu este în pericolul de fi prea dedicați sau de a avea un caracter prea asemănător cu Hristos. Remediul pentru cei ce nu se aseamănă cu Hristos, pentru a da ocazia ca binele tău să fie vorbit de rău, este un trai umil și privirea ațintită la Isus în rugăciune vigilentă, până când caracterul nostru este schimbat asemenea frumosului Său caracter.

   Sufletul nu poate fi satisfăcut cu forme, percepte și tradiții. Strigătul sufletului trebuie să fie „Dă-mi pâinea vieții; ridică o cupă plină pentru natura mea spirituală însetată, ca să fiu redeșteptat și reînviorat; dar nu interveni și nu te interpune între mine și Mântuitorul meu. Lasă-mă să-L văd ca ajutorul meu, ca Omul durerii și obișnuit cu suferința. Tu, Doamne, trebuie să fii ajutorul meu. Tu ai fost străpuns pentru păcatele mele, zdrobit pentru fărădelegile mele. Pedeapsa care îmi dă pacea a căzut peste Tine, și prin rănile Tale sunt tămăduit.” (Is. 53:5)

   Hristos a fost crucificat pentru păcatele noastre și înălțat din mormânt pentru îndreptățirea noastră; iar El declară în triumf, „Eu sunt învierea și viața” (Ioan 11:25). Isus trăiește ca Mijlocitor al nostru ca să mijlocească înaintea Tatălui. El a purtat păcatele întregii lumi și nu l-a făcut pe vreun muritor purtător de păcate pentru alții. Niciun om nu-și poate purta greutatea propriilor păcate. Cel crucificat le-a purtat pe toate  și orice suflet care crede în  El nu va pieri, ci va avea viața veșnică. Ucenicul lui Hristos va fi pregătit de către harul Său pentru fiecare încercare sau test, pe măsură ce se străduiește pentru desăvârșirea caracterului. Întorcându-și privirea de la Isus către altă persoană sau alt lucru, s-ar putea ca uneori să facă greșeli; dar îndată ce este avertizat de pericol, el își ațintește din nou  ochii la Isus în care este centrată speranța sa pentru viața veșnică și își așează picioarele pe urmele Domnului său, continuându-și călătoria în siguranță. El se bucură spunând, „El este mijlocitorul meu înaintea lui Dumnezeu. El se roagă pentru mine. El este apărătorul meu și mă îmbracă cu perfecțiunea propriei Sale neprihăniri. Asta e tot ce am nevoie pentru a putea purta ocara și respingerea pentru Numele Său cel scump. Dacă El va îngădui ca să îndur persecuție, El îmi va da har și asigurarea prezenței Sale, pentru ca Numele Său să fie glorificat prin aceasta.”

   Există suflete care flămânzesc pentru pâinea vieții, însetează pentru apele mântuirii; și vai de omul care prin scris sau prin vorbire îi va face să devieze către cărări false! Duhul lui Dumnezeu face apel oamenilor, prezentându-le datoria lor morală de a-L iubi și a-L sluji cu inima, energia, mintea și puterea, și să-și iubească aproapele ca pe ei înșiși. Duhul Sfânt acționează asupra sinelui lor interior până când acesta devine conștient de puterea divină a lui Dumnezeu și fiecare facultate spirituală este impulsionată către acțiune hotărâtă. Isus a zis, „Vă voi trimite un alt Mângâietor, care va rămâne cu voi în veci.” (Ioan 14:16) O lucrare profundă, amănunțită, pe care lumea nu o poate vede, trebuie să fie făcută în suflet. Aceia care nu cunosc ce înseamnă a avea o experiență în lucrurile lui Dumnezeu, care nu știu ce înseamnă să fii îndreptățit prin credință, care nu au mărturia Duhului pentru a putea fi acceptați de Isus Hristos, au nevoie să fie născuți din nou. „Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.” (Ioan 3:8) Ce poate lumea să știe despre experiența creștină? – Cu adevărat, nimic. „Dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi înșivă.” (Ioan 6:53) Marele Învățător a explicat această învățătură spunând, „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viață.” (Ioan 6:63)

În această epocă Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este considerat demn de încredere. Cuvântul lui Hristos lovește direct asupra dorințelor și  lucrurilor în care omul se complace și condamnă obiceiurile și practicile populare. Cuvântul, care S-a făcut trup și a locuit printre noi, este ignorat și disprețuit. Învățăturile și exemplul lui Hristos nu sunt făcute criteriul pentru viața așa-zișilor urmași ai lui Hristos. Mulți din cei care cheamă numele lui Hristos umblă în lumina scânteilor propriilor lor vreascuri, în loc să urmeze pașii Celui pe care Îl numesc Stăpânul lor. Ei nu prezintă același caracter de care a dat dovadă Hristos în dragostea Sa pură și sinceră față de Dumnezeu și în dragostea Sa pentru omul căzut. Ei nu Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt, și nu-și identifică interesele cu Isus Hristos. Ei nu-și formează obiceiul de a comunica cu Isus, de a-L lua ca îndrumător și sfătuitor, învățând astfel meșteșugul de a trăi o viață de creștin bine-definită. Aceia care nu numai aud, dar și împlinesc cuvintele lui Hristos, fac să se manifeste în caracter lucrarea Duhului Sfânt. Rezultatul lucrării interioare a Duhului Sfânt este dovedită în comportamentul exterior. Viața creștinului este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, iar Dumnezeu îi recunoaște pe cei ce sunt ai Săi, zicând, „Voi sunteți martorii Mei”. (Isaia 43:10) Ei mărturisesc că puterea divină le influențează inimile și le modelează comportamentul. Faptele lor dau mărturie că Duhul lucrează la interiorul omului; aceia care intră în contact cu ei sunt  convinși că ei fac din Isus Hristos modelul lor.

Aceia care sunt în legătură cu Dumnezeu sunt canale pentru puterea Duhului Sfânt. Dacă acela care comunică zilnic cu Dumnezeu rătăcește cărarea, dacă se întoarce un moment de la a privi statornic la Isus nu este pentru că el păcătuiește cu voia; pentru că atunci când își vede greșeala, el se întoarce și își fixează ochii la Isus, iar faptul că a greșit, nu îl face mai puțin drag inimii lui Dumnezeu. El știe că are comuniune cu Mântuitorul, iar atunci când este mustrat pentru greșeala sa într-o chestiune de judecată, el nu se supără și nu se plânge de Dumnezeu, ci transformă greșeala în victorie. El învață o lecție din cuvintele Maestrului și ia aminte pentru a nu mai fi înșelat din nou. Aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu, prezintă dovezi interioare că sunt iubiți de Dumnezeu, că au comuniune cu Hristos și că inimile sunt încălzite de o dragoste fierbinte pentru El. Adevărul pentru acest timp este crezut cu o încredere puternică. Ei pot spune cu toată siguranța, „În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine cu ochii noștri mărirea Lui. … Și avem cuvântul prorociei făcut și mai tare; la care bine faceți că luați aminte, ca la o lumina care strălucește într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă si va răsări luceafărul de dimineață în inimile voastre.” (2 Petru 1:16,19)

Viața interioară a sufletului se va descoperi în comportamentul exterior. Să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să Își poarte mărturia în dreptul solului pe care Dumnezeu l-a trimis cu o solie pentru aceste ultime zile, ca să pregătească un popor pentru a sta în picioare în ziua Domnului. „Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!” (Isaia 52:7) Înțelepciunea așa-numiților oameni intelectuali nu este ceva pe care să te poți baza, dacă ei nu au învățat și nu învață zilnic lecții în școala lui Hristos. Oamenii în presupusa lor înțelepciune, plănuiesc și elaborează teorii și sisteme filosofice, dar Dumnezeu îi numește goi și fără minte. Dumnezeu spune, „Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleapta decât oamenii; și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.” (1Corinteni 1:25). „Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignita față de mine, și eu față de lume!” (Galateni 6:14)

Nimeni nu a fost creat în Hristos Isus pentru simpla satisfacție proprie. Cel care trăiește pentru el însuși nu este creștin; pentru că renunțarea la sine și purtarea crucii sunt partea fiecărui urmaș adevărat al lui Hristos. Noi am fost cumpărați cu un preț, pentru ca să putem servi de bunăvoie Stăpânului nostru. În fiecare oră în care dăm greș în a-L recunoaște pe Hristos ca Mântuitorul nostru personal, noi Îl jefuim pe Dumnezeu; pentru că Hristos ne-a cumpărat cu prețul propriului Său sânge. Creștinul nu poate servi lumii, sau ceda pretențiilor oricărei puteri, relații sau societăți care îl va face să-L tăgăduiască pe Hristos, să-L dezonoreze pe Dumnezeu și să se dovedească neloial legii sale sfinte. Creștinul trebuie să se supună fără rezerve lui Dumnezeu drept proprietatea Sa cumpărată. Dumnezeu îl cere pentru El Însuși, și îi va da credinciosului favoruri speciale, făcându-l capabil să fie complet în Hristos, mai mult decât învingător prin Cel care l-a iubit.

Ellen White


Related Articles

Condițiile noului legământ

St. Helena, California Scrisoarea 216, 2 iulie 1906 Dragul meu frate în Hristos,                 Am primit și am citit scrisoarea

Primejdiile şi privilegiile zilelor din urmă

Review&Herald, 22 noiembrie 1892 „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă

Sfințenia Sabatului

Semnul lui Dumnezeu Dumnezeu s-a uitat la tot ce făcuse și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o