Scrisoare către Howard Miller

M-5-1889                                                                                                                                                                                                                                                                                 Între Elmira şi Canton, 1 iunie 1889

Iubite frate Howard Miller:

Sunt îngrijorată pentru tine. Din când în când cazul tău mi-a fost prezentat în legătură cu lucrarea şi cu cauza lui Dumnezeu. În adunările în care ai fost prezent, am prezentat principii generale, ştiind că dacă ai urechi de auzit şi inimă ca să înţelegi, le vei primi ca pentru tine. Când eram la Minneapolis am avut o mărturie din partea Domnului pentru poporul Său; dar tu ca şi alţii, nu ai recunoscut vocea. Nu ai răspuns, având înţelesuri denaturate în mintea ta. Acţionând tu însuţi sub o impresie falsă, ai creat şi altora impresii false.

Când am vizitat Pottersville, ai luat şi tu parte la adunare. Dar nu ai fost chiar în armonie cu mine în lucrarea pe care mi-a dat-o Domnul de făcut. Solia pe care mi-a dat-o El să o transmit, a ajuns la nişte urechi surde şi la nişte inimi insensibile. Dacă tu şi alţii, care au căzut într-o înşelăciune similară, v-aţi fi adunat acolo şi aţi fi recunoscut că aţi văzut lucrurile în mod greşit, aţi fi ieşit din întuneric la lumină. Dar mândria voastră, îndreptăţirea voastră de sine, a fost la fel cu aceea pe care au nutrit-o Iudeii; şi v-a împiedicat să primiţi lumina, la fel ca Iudeii. Ceea ce a fost o lumină şi o binecuvântare pentru cei care au primit-o, a fost întuneric pentru cei ce au respins-o. Am avut o solie de la Dumnezeu pentru popor, dar voi nu aţi primit-o.

De ani de zile eşti într-o mare lipsă spirituală, şi nu ai sesizat nevoia de a-l avea pe Hristos întreţesut în toate eforturile tale. Ar trebui să ai mai puţin eu şi mai mult din Isus. În mod natural tu nu eşti convingător, şi este esenţial pentru tine să ai o putere dătătoare de viaţă care să confere mai multă seriozitate eforturilor tale. Când eşti pus într-o poziţie în care te simţi autorizat să dictezi şi să stăpâneşti cu putere, îţi slăveşti slujba; dar nu eşti dispus să devii un ucenic. Tu nu accepţi să fi sfătuit. Eşti înclinat să faci după propria ta judecată, să dictezi, să critici şi, îngăduindu-ţi aceste obiceiuri ţi-ai întărit tendinţele pe care le ai în direcţia aceasta. În mare măsură ai fost plin de fariseism. Isus priveşte la tine cu durere, căci ai dovedit prin faptele tale că dacă ai fi trăit în zilele lui Hristos ai fi făcut aşa cum au Fariseii, respingându-l pe Hristos.

Poate că tu arăţi spre unii dintre fraţii noştri conducători care nu au primit lumina şi nu s-au bucurat de ea, ci s-au interpus între lumină şi popor, ca să nu ajungă la ei. Aceştia trebuie să dea socoteală lui Dumnezeu pentru poziţia lor. Ei lucrează cu siguranţă despărţiţi de Hristos în loc să lucreze în armonie cu El; însă, atitudinea şi poziţia lor va fi o scuză pentru că tu întorci spatele luminii pe care Dumnezeu a revărsat-o pe cărarea ta? Îmi pare rău că te afli într-o orbire atât de mare încât nu eşti capabil să deosebeşti vocea lui Dumnezeu de vocea vrăjmaşului.

În mod repetat am prezentat înaintea ta şi a altora, faptul că va veni un timp de cernere, când tot ce poate fi scuturat va fi scuturat, ca să rămână acele lucruri care nu pot fi scuturate. Acum intrăm în acel timp.

Spiritul tău este o ofensă faţă de Dumnezeu, pentru că tu nu primeşti lucrurile lui Dumnezeu, ci te înrolezi de partea duşmanului pentru a te împotrivi lui Dumnezeu tocmai în lucrarea pe care o face în acest timp. Discursurile tale sunt uscate şi lipsite de spiritualitate. Tăria ta este slăbiciune, cu toate acestea tu te sprijini pe înţelepciunea ta. Dacă nu cazi pe Stâncă să fi zdrobit, tiparul lui Dumnezeu nu poate fi pus asupra ta.

     Hristos nu ar fi putut face nimic în timpul slujirii Lui pe pământ pentru salvarea omului căzut, dacă divinul nu ar fi fost întreţesut cu umanul. Capacitatea limitată a omului nu poate explica taina aceasta uimitoare – îmbinarea celor două naturi, divinul şi umanul. Aceasta nu va putea fi explicată niciodată. Omul trebuie să se umple de uimire înaintea ei şi să stea în tăcere. Cu toate acestea, omul are privilegiul de a fi făcut părtaş de natură divină, şi în felul acesta el poate într-o anumită măsură să pătrundă taina aceasta. Demonstraţia aceasta minunată a iubirii lui Dumnezeu a fost făcută pe crucea Calvarului. Divinitatea a luat natura omenirii. Cu ce scop? Pentru ca prin neprihănirea lui Hristos omenirea să poată deveni părtaşă a naturii divine. Unirea aceasta dintre divin şi uman, care a fost posibilă în Hristos, nu încape în mintea omenească. Lucrurile uimitoare care se vor produce în lumea noastră – cel mai mare eveniment al tuturor veacurilor – nu pot fi înţelese de minţile lumeşti; nu pot fi explicate cu ajutorul ştiinţelor omeneşti. Puterile cerurilor vor fi clătinate. Hristos vine cu putere şi cu slavă mare, însă venirea Lui nu este atât de mult o taină cât sunt cele ce vor avea loc înainte de evenimentul acesta. Omul trebuie să devină părtaş de natură divină, ca să poată rezista în vremurile rele care vin, când tainele agenţiilor satanice vor fi la lucru. Numai cu puterea divină unită cu cea omenească, pot rezista sufletele în acele vremuri de încercare. Hristos spune, „despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic”.

Aceasta înseamnă că trebuie să existe mult mai puţin eu şi mult mai mult Isus.

Formele exterioare nu pot lua locul evlaviei interioare. Învăţătorii Iudei se înălţau pe ei înşişi ca fiind neprihăniţi. Pe toţi cei ce erau de altă părere decât ei îi numeau blestemaţi, şi închideau porţile cerului în faţa lor, declarând că cei care nu au învăţat în şcolile lor nu sunt neprihăniţi. Însă cu tot criticismul şi rigurozitatea lor, cu toate formele şi ceremoniile lor, ei erau o ofensă faţă de Dumnezeu. Ei priveau de sus şi îi dispreţuiau pe cei ce erau preţioşi în ochii lui Dumnezeu. De asemenea, printre cei ce pretind a crede doctrinele credinţei noastre, există persoane pline de fariseism. Dacă aceştia nu se prind în fiecare clipă de meritele sângelui Mântuitorului răstignit şi înviat, atunci vor predica predici lipsite de Hristos şi vor deveni pietre de poticnire pentru sufletele care întreabă de calea mântuirii. Strategiile omeneşti, planurile omeneşti şi sfaturile omeneşti vor fi fără putere.

Numai în Isus Hristos va fi capabilă să stea în picioare biserica din imediata apropiere a venirii lui Hristos. Răscumpărătorul ei îi cere să înainteze în evlavie, să crească în zel, să înţeleagă tot mai bine pe măsură ce se apropie de sfârşit, că înalta ei chemare este „de la Dumnezeu în Isus Hristos”.

Există încă adevăruri glorioase de descoperit înaintea poporului lui Dumnezeu. Privilegii şi datorii despre care ei nici nu bănuiesc că ar exista în Biblie, vor fi descoperite clar în faţa urmaşilor lui Hristos. Pe măsură ce păşesc pe cărarea ascultării pline de umilinţă, împlinind voia Sa, aceştia vor cunoaşte tot mai mult cuvintele vii ale lui Dumnezeu, şi vor fi întemeiaţi în învăţăturile drepte. Botezul Duhului Sfânt va risipi închipuirile omeneşti, va dărâma barierele înălţate de eu, şi va face să dispară sentimentul că „eu sunt mai sfânt decât tine”. Se va vedea atunci un spirit mai umil, mai multă credinţă şi dragoste; eu-l nu va mai fi înălţat. „Priveşte şi trăieşte”. Spiritul lui Hristos, exemplul lui Hristos va fi demonstrat în poporul Său. Vom urma atunci mai îndeaproape, căile şi faptele lui Isus. Amvonul, editura şi biserica vor da pe faţă mai multă umilinţă, mai multă stăpânire de sine, mai multă răbdare şi bunătate, iar iubirea lui Isus ne va umple inimile. Îmi este imposibil să vă descriu rezultatul unei asemenea influenţe.

Pe când eram la Pottersville am încercat să vă prezint se s-ar fi întâmplat dacă am fi fost cu toţii într-o relaţie corectă cu Dumnezeu. Am declarat cât de esenţial era ca bărbaţii pricepuţi şi cu experienţă în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, să aibă legătură cu fratele Van Horn, pe care l-au ales să fie preşedintele lor. Dacă toate poverile vor fi lăsate să cadă peste el, el nu va fi în stare să îndeplinească lucrarea destinată lui. El nu este atât de ager în a deosebi nevoile situaţiei, şi nici atât de îndemânatic în a rândui mijloacele în aşa fel încât să fie împiedicate relele care ar putea să apară. Nici un om nu este perfect. Dar, dacă cei asociaţi cu el ca bărbaţi de comitet, vor sta pe poziţia lor şi îşi vor face partea lor cu interes neegoist, atunci vor putea face o lucrare bună, ca un întreg desăvârşit.

Michigan are nevoie în toate bisericile ei, de bărbaţi care să lucreze, nu după înţelepciunea lor mărginită, ci sub iluminare divină. Inima mea tremură pentru Michigan. Starea de lucruri este tristă aici. Întrucât am văzut că tu şi fratele Fargo nu aţi înţeles adevărul pentru acest timp, că luminii din cer i s-a opus rezistenţă, nu am nici o speranţă ca comitetul asociat pe lângă fratele Van Horn să-i fie de ajutor, ci îi vor fi mai mult o povară. El nu se va simţi liber să acţioneze fără să consulte comitetul; iar aceştia nu umblă în lumină şi nu înaintează împreună cu lucrarea, aşa că nu vor fi pentru el nici ajutor, nici tărie şi nici lumină. Dacă datorii solemne vor fi neglijate, cei care au stat direct în calea lui vor fi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu de a fi neglijat lucrarea Stăpânului lor.

.