„Niște greci dintre cei ce suiseră să se închine la praznic s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat și au zis: «Domnule, am vrea să vedem pe Isus.»”
Dorința acestor greci a fost, fără îndoială, una firească. Ei veniseră la Ierusalim să se închine și au descoperit că numele lui Isus era pe buzele fiecărui om. De la cel mai mare până la cel mai mic, de la fariseul mândru și stimat la leprosul proscris, de la marele preot, socotit cel mai curat din popor, la păcătosul stricat – toți, toți vorbeau despre Isus. Desigur, nu toţi Îl lăudau și nu toţi Îi aduceau slavă. Marele preot și fariseii erau cei mai porniți împotriva Lui şi așteptau cu nerăbdare momentul potrivit ca să-L omoare, în timp ce oamenii de rând îşi doreau cu ardoare să-L facă împărat. Dar fie că era slăvit sau condamnat, fie că era considerat vrednic de moarte sau vrednic de a fi proclamat împărat, singurul subiect era Isus, așa că lucrul cel mai firesc din lume era ca acești greci să-și dorească să vadă Persoana despre care s-a spus atât de mult.
De-atunci și până astăzi, numele cel mai folosit în această lume este numele lui Isus. Singura persoană despre care s-a spus atât de mult și din care s-a făcut atât de mult, mai mult decât despre oricare altă persoană de pe acest pământ, este Omul Isus Hristos. Ca la-nceput, unii L-au slăvit, iar alții L-au blestemat; unii I s-au închinat, în timp ce alții au căutat să-L omoare, și adeseori a fost rănit în casa celor ce Îl iubeau; totuşi, numele cel mai folosit în lumea întreagă astăzi este numele lui Isus. Împreună cu acei greci din vechime spunem şi noi: „Am vrea să vedem pe Isus”, dar nu ca ei – nu doar pentru că se vorbește mult despre El, pentru sau împotriva Lui, nici pentru că există oameni care I-ar ucide cel puțin numele de pe pământ, nici pentru că sunt reformatori politico-religioși care L-ar face cu forța împăratul guvernelor pământești. Nu din cauza acestor lucruri am vrea să-L vedem. Noi am vrea să-L vedem așa cum este.
Pentru că, după cum a spus Scriptura, fără să-L fi văzut, noi Îl iubim (1 Petru 1:8) și pentru că Îl iubim, am vrea să-L vedem. Fără să-L fi văzut, Îl iubim, pentru că El ne-a iubit mai întâi. Îl iubim pentru că El ne-a iubit și S-a dat pentru noi. Îl iubim pentru compasiunea Sa duioasă faţă de păcătoși ca noi. Îl iubim pentru mila Sa neobosită față de oameni teribil de nevrednici ca noi. Îl iubim pentru „dragostea cea mare cu care ne-a iubit”, căci El „a purtat păcatele noastre în trupul său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire”. Îl iubim pentru umanitatea Sa nobilă. Îl iubim pentru „respectul Său profund față de bunătate infinită și adevăr”. Îl iubim pentru forța morală și influența blândă a caracterului Său puternic. Îl iubim pentru bunătatea Sa desăvârșită. Din acest motiv am vrea să-L vedem. Am vrea să-L vedem datorită caracterul Său și a tuturor formele pe care iubirea Sa le-a luat.
N-am vrea să-I vedem fața care a fost mutilată mai mult decât a oricărui alt om, nici înfățișarea distrusă mai mult decât a fiilor oamenilor. N-am vrea să-L vedem ca Om al durerii, obișnuit cu suferința. N-am vrea să-L vedem prigonit, nici chinuit. N-am vrea să-L vedem luat și dus ca un miel la măcelărie. N-am vrea să-L vedem în mijlocul strâmtorării sufletești. N-am vrea să-L vedem în mijlocul agoniei cumplite pe lemnul chinuitor.
Am vrea să-L vedem pe „Cel viu”, care deși a fost mort, este „viu în vecii vecilor” și are „cheile morții și ale Locuinței morților”. Am vrea să-L vedem așa cum L-au văzut ucenicii – „fața Lui a strălucit ca soarele și hainele I s-au făcut albe ca lumina”, „de o albeață pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Ștefan – în glorie, „stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Pavel – îmbrăcat în lumina „a cărei strălucire întrecea pe a soarelui”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Ioan – „capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor; glasul Lui era ca vuietul unor ape mari” „și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui”. Am vrea să-L vedem așa cum L-a văzut Isaia – „șezând pe un scaun de domnie foarte înalt”, mantia slavei Sale umplând Templul ceresc, iar despre El, pe serafimii strălucitori, stând deasupra tronului și acoperindu-și fețele luminate de slava Sa inexprimabilă, să-i auzim strigând unul către altul și zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de mărirea Lui” (Isaia 6:1-4 și Ioan 12:41).
...cu putere și glorie mare, am vrea să-L auzim spunând cu glas tare îngerilor Săi: „Strângeți-mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu mine prin jertfă.” Atunci și acolo, în mijlocul bisericii, am vrea să-L vedem și să-I auzim vocea glorioasă cântând acea cântare de laudă promisă Tatălui (Evrei 2:12). Da, „am vrea să vedem pe Isus”!
Îi mulțumim lui Dumnezeu nu doar pentru nădejdea că Îl vom vedea așa cum este, dar și pentru că semnele se înteţesc, încredințându-ne că în curând această „fericită nădejde” se va împlini.
Făgăduința binecuvântată pe care o avem nu spune doar că „Îl vom vedea așa cum este”, ci şi că „vom fi ca El.” „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este.” Am vrea să vedem pe Isus. Cu nădejdea acesta trăim și așteptăm împlinirea ei. Dar, în timp ce trăim și așteptăm, nu vom uita nici măcar pentru o clipă că „oricine are nădejdea aceasta în El se curăță, după cum El este curat” (1 Ioan 3:2, 3).
„Îl vom vedea aşa cum este
Făgăduinţă mai dulce nu există
Decât cea care este dată aici
Prietenilor lui Hristos, ca ei să mediteze asupra ei.
Deşi mergem în întuneric aici
Şi ceaţa este peste tot în jur
Toată negura va dispărea
Când vom ajunge la locul nostru de odihnă.”
Hristos a fost aici pe pământ şi a promis că va veni din nou.
„Tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28)
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3)
„După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: «Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.»” (Faptele apostolilor 1:9-11)
A doua venire a lui Hristos este profetizată în mod clar în Vechiul Testament, după cum urmează:
a) Enoh a profetizat venirea lui Hristos în slavă:
„Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi.»” (Iuda 1:14)
b) Iov a crezut în venirea lui Hristos în ziua din urmă:
„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.” (Iov 19:25-27)
c) David a vorbit despre venirea lui Hristos pentru a-i aduna pe sfinţii Săi:
„Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui, o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său: «Strângeţi-Mi pe credincioşii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!».” (Psalmi 50:3-5)
d) Isaia a profetizat venirea lui Hristos pentru a mântui pe poporul Său şi a-i distruge pe cei răi:
„(El) nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:8-9)
„Căci iată, Domnul vine într-un foc şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic şi ameninţările în flăcări de foc. Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine, şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.” (Isaia 66:15-16)
Hristos va veni în persoană, pe norii cerului şi orice ochi Îl va vedea.
„Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” (Faptele apostolilor 1:9-11)
„Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.” (Luca 21:27)
„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7)
„Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în odăiţe ascunse», să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” (Matei 24:26-27)
„«Da», i-a răspuns Isus, «sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.»” (Matei 26:64; Marcu 14:62)
„Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.” (Marcu 13:26)
„Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” (Luca 9:26)
El va veni cu sfinţii îngeri şi va aduna pe sfinţii Săi.
„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.” (Matei 25:31)
„Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” (Matei 24:30-31)
„Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii.” (Matei 13:39)
Doar cei care au iubit venirea Sa şi s-au pregătit pentru ea se vor bucura atunci şi vor fi mântuiţi.
„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:8)
„Tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28)
„Eu aştept pe Domnul, care Îşi ascunde Faţa de casa lui Iacov. Pe El Îl voi căuta.” (Isaia 8:17, KJV)
„În ziua aceea, vor zice: «Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum să ne veselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!»” (Isaia 25:9)
Cei neprihăniţi sunt luaţi la cer să-L întâlnească pe Hristos în văzduh, iar El îi ia în cetate, în Noul Ierusalim pe care l-a pregătit pentru cei sfinţi.
„Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tesaloniceni 4:16-17)
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3)
Toţi cei răi care sunt în viaţă Îl vor vedea de asemenea pe Hristos venind în slavă, dar vor fi plini de groază, iar apoi vor fi nimiciţi.
„Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.” (Apocalipsa 1:7)
„Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: «Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?»” (Apocalipsa 6:14-17)
„Căci iată, Domnul vine într-un foc şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic şi ameninţările în flăcări de foc. Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine, şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr.” (Isaia 66:15-16)
„Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu” (Maleahi 3:17). El nu vine ca un hoţ în sensul de a fura în linişte şi tăcere de la lume, în sensul de a-Şi însuşi bunuri asupra cărora nu are niciun drept. El vine să ia la Sine cea mai preţioasă comoară a Sa, pe sfinţii Săi adormiţi sau care sunt în viaţă, pe care i-a cumpărat cu propriul sânge preţios, pe care i-a smuls din puterea morţii printr-o luptă cinstită şi deschisă şi pentru care venirea Sa nu va fi mai puţin deschisă şi triumfătoare. Aceasta se va face cu strălucirea şi splendoarea fulgerului care iese de la răsărit şi se vede până la apus (Matei 24:27). Sunetul trâmbiţei va ajunge până în adâncimile pământului şi cu o voce puternică îi va trezi pe sfinţii adormiţi din paturile lor acoperite de pământ (Matei 24:31, nota marginală din versiunea KJ; 1 Tesaloniceni 4:16). El va veni pentru cei răi ca un hoţ, doar pentru că ei au persistat în a-şi închide ochii faţă de semnele apropierii Sale şi nu cred declaraţiile clare ale cuvântului Său, care afirmă că El este la uşi.
„Cel ce adevereşte aceste lucruri, zice: «Da, Eu vin curând». Amin! Vino, Doamne Isuse! Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.” (Apocalipsa 22:20-21)
Cuvântul lui Dumnezeu este dat pentru a ne învăţa cu privire la planul de mântuire. A doua venire a lui Hristos va fi punctul culminant şi desăvârşirea marelui proiect. Prin urmare, este foarte potrivit ca această carte să se încheie cu anunţul solemn: „Eu vin curând!” Fie ca noi să ne alăturăm cu inimi arzătoare răspunsului apostolului: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”
Aşa se încheie volumul inspirat, se încheie cu cea care este cea mai bună dintre toate făgăduinţele, cu esenţa nădejdii creştinului – întoarcerea lui Hristos.
… şi îşi vor lua la revedere de la toate nenorocirile acestei vieţi muritoare. Cât de bogată în tot ce este preţios pentru creştin este această făgăduinţă! Rătăcind în exil în această lume rea, separat de cei puţin care au aceeaşi credinţă preţioasă, el tânjeşte după compania celor neprihăniţi, după comuniunea sfinţilor. Aici le va avea, pentru că toţi cei buni vor fi adunaţi nu doar dintr-o singură ţară, ci din toate ţările, nu doar dintr-un singur veac, ci din toate veacurile – marele seceriş al tuturor celor buni, înălţându-se într-o procesiune lungă şi glorioasă, în timp ce îngerii strâng secerişul şi instrumentele cerului răsună într-un concert plin de veselie. O cântare nemaiauzită până acum, necunoscută de univers, cântarea celor răscumpăraţi îşi va adăuga sunetele spectaculoase de încântare şi melodia sărbătorii universale. Aşa că sfinţii vor fi adunaţi, pentru a se bucura unul în prezenţa celuilalt pentru totdeauna.
„În timp ce slava lui Dumnezeu, ca o mare topită
scaldă grupul nesupus pierii.”
Această adunare nu are în ea decât lucruri care sunt de dorit. Sfinţii pot doar să suspine şi să se roage pentru ea. La fel ca Iov, ei strigă pentru prezenţa lui Dumnezeu. Ca David, ei nu vor fi satisfăcuţi până nu sunt asemenea Lui. În starea noastră supusă morţii, gemem şi suntem împovăraţi, dar nu ca să fim dezbrăcaţi, ci îmbrăcaţi. Nu putem face altfel decât să aşteptăm cu nerăbdare înfierea şi să fim martori ai izbăvirii trupului. Ochii noştri stau deschişi în aşteptarea acestei descoperiri, urechile noastre sunt dornice să prindă sunetele muzicii cereşti şi inimile noastre bat în anticiparea bucuriei infinite. Dorinţa noastră este: „VINO, DOAMNE ISUS, VINO CURÂND!” Nicio veste nu este mai binevenită decât ştirea că porunca Domnului a fost dată îngerilor Săi: „Adunaţi pe aleşii Mei din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă!”
Este o ţară care se află într-un contrast minunat cu aceasta.
„O, cât de diferită de lumea aceasta
Va fi cea care vine!”
Acolo sunt câmpuri care strălucesc de un verde viu, copaci maiestuoşi în bogăţia verdeţei lor, flori uimitoare cu nuanţele lor colorate, iar niciun câmp, copac sau floare nu este atins de îngheţ sau de mâna palidă a decăderii. Acolo nu sunt urme, nici cicatrici ale păcatului. Nicio ciumă nu umblă în întuneric, nicio molimă nu bântuie ziua nameaza mare. Niciun element nu este distorsionat de suferinţă, nicio sprânceană nu este încruntată de teamă şi îngrijorare Nu văd nicio înţepătură a morţii, care să vorbească despre locul întunecat în care siluete obosite şi inimi triste şi frânte s-au transformat în praf. Nu sunt mesaje pline de durere care să ajungă în acea ţară, înştiinţând că un prieten, frate, împreună-lucrător a căzut sub lovitura grea a inamicului necruţător. Nu este nicio cameră întunecată în care un ghemotoc de viaţă preţioasă se stinge încet. Nu sunt piepturi încărcate de suferinţă, nici semne ale doliului, nici alaiuri funerare, nici morminte care se cască, nesătule. În schimb, acolo este o societate glorioasă, care poartă laurii strălucitori ai biruinţei asupra morţii şi mormântului.
Acolo fiecare ochi străluceşte de plinătatea bucuriei care domneşte în interior. Pe fiecare obraz înfloreşte tinereţea veşnică şi sănătatea durabilă. Fiecare mădular este vioi şi puternic. Cel şchiop sare ca un cerb. Văd pe cel orb privind cu încântare slava cerească. Văd urechea surdă ascultând fermecată melodia cerească. Cel care cândva era mut se alătură cu voce puternică imnurilor de laudă. Mama strânge la piept copiii pe care şi i-a pierdut pe terenul vrăjmaşului, dar pe care i-a recăpătat acum pentru totdeauna. Prieteni de mult despărţiţi se întâlnesc într-o reuniune veşnică. Acolo este un râu atât de curat şi de limpede, atât de încărcat prospeţime şi viaţă, încât este numit „râul vieţii”. Copacul care îl încadrează are atât de multă vindecare în frunzele lui, însufleţeşte atât de mult cu roadele lui, este atât de puternic în lucrarea pe care o face, încât este numit „pomul vieţii”. Acolo este un tron mare şi alb, în splendoarea căruia nu este nevoie de lună sau soare pentru a ne lumina şi din centrul lor, o voce spune acelui grup biruitor: „Aceasta este odihna voastră pentru totdeauna şi nu veţi mai fi obişnuiţi cu suferinţa, căci nu va mai fi durere sau moarte, iar tristeţea şi jalea au dispărut.” În tot universul nu mai este nicio urmă de păcat sau suferinţă, ci din fiecare lume şi din fiecare creatură să înalţă un imn voios, ca sunetul multor ape, care se ridică până la Dumnezeu şi spune: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”
… este foarte atrăgător. Isus, cel mai frumos dintre zeci de mii, este acolo. Avraam, Isaac şi Iacov, Noe, Iov şi Daniel, profeţi, apostoli şi martiri, societatea cerească în desăvârşirea ei vor fi acolo. Imagini ale frumuseţii sunt prezent – flori care nu se ofilesc niciodată, izvoare care nu seacă niciodată, roade într-o varietate care nu încetează niciodată, fructe care nu se degradează niciodată, coroane care nu se învechesc niciodată, harpe care nu ştiu ce este dezacordul şi tot ce gustul curăţit de păcat şi dezvoltat în planul nemuririi şi le poate imagina sau dori, toate acestea vor fi acolo.
Trebuie să ne încălzim în zâmbetul iertător al lui Dumnezeu, cu care am fost împăcaţi şi să nu mai păcătuim; trebuie să avem acces la izvorul nesecat de putere, la fructul pomului vieţii şi să nu murim niciodată; trebuie să ne odihnim la umbra frunzelor sale, care slujesc neamurilor şi să nu mai obosim; trebuie să bem din fântâna dătătoare de viaţă şi să nu mai însetăm; trebuie să ne spălăm în stropii ei argintii şi să fim reîmprospătaţi; trebuie să mergem pe nisipurile aurii şi să simţim că nu mai suntem străini; trebuie să schimbăm crucea pentru coroană şi să simţim că zilele umilinţei noastre au încetat; trebuie să lăsăm la o parte agitaţia, să luăm ramura de palmier şi să simţim că această călătorie este terminată; trebuie să lăsăm la o parte hainele rupte ale războiului cosmic, să luăm robele albe ale victoriei şi să simţim că lupta s-a încheiat şi că biruinţa a fost câştigată; trebuie să schimbăm cingătoarea purtată, prăfuită a pelerinajului nostrum cu îmbrăcămintea glorioasă a imortalităţii şi să simţim că păcatul nu ne va mai putea polua. O, zi a odihnei şi a triumfului şi a oricărui lucru bun, nu întârzia apariţia ta! Fie ca îngeri să fie imediat trimişi să-i adune pe aleşi. Fie ca făgăduinţa care poartă cu ea această slavă fără egal să fie împlinită!
ZA:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar