Credinţa ca educator

Credința este temelia tuturor cunoștințelor. Fără principiul credinței nimeni nu ar putea vreodată învăța ceva. Există oameni care fac o mare vâlvă din ceea ce se numește investigarea originală, dar toate realizările lor depind de anumite adevăruri fundamentale pe care le-au învățat în copilărie și pe care le-au învățat în același fel în care le-a învățat funcționarul cel mai umil. În primul rând au învățat să citească. Pentru asta, au trebuit să învețe literele alfabetului. Pentru cunoașterea alfabetului ei au fost dependenți de cuvântul altei persoane. Profesorii lor au indicat anumite litere și cuvinte, le-au pronunțat pe nume, iar viitorii oameni de știință le-au repetat până când au fost fixate în mintea lor.

Învățarea alfabetului este pur și simplu o problemă de credință. Copilul nu cere profesorului să-i dovedească faptul că literele au numele pe care i se spune că le au, iar profesorul nu ar putea face acest lucru dacă i s-ar cere. Învățătorul însuși le-a învățat prin credința în cuvântul cuiva. De-a lungul timpului, oamenii au descoperit întotdeauna că au fost învățați corect, dacă au acceptat învățătura, căci literele nu i-au înşelat niciodată. Nu există nimic de care oamenii să fie mai siguri decât sunt de „A B C – ul lor”, cu toate acestea, nimic nu este mai puțin pasibil de o demonstrația abstractă. Și acestea deschid toate comorile înțelepciunii și cunoașterii umane.

Nu există nicio diferență între oameni în felul în care învață. Cel mai înrăit sceptic a trebuit să învețe în același mod în care a făcut-o savantul creștin. Nu numai atâta, ci învățarea alfabetului dovedește că principiul credinței este comun tuturor oamenilor și este același în toate. Este mai dificil pentru unii să înţeleagă un lucru, decât pentru alții; pentru unii oameni este nevoie de mult mai mult timp pentru a fixa un lucru în memoria lor, decât pentru alţii; dar când vine vorba de a crede, este la fel de firesc pentru o persoană să creadă ca și pentru alta. Întrucât oamenii trebuie mântuiți prin credință, Dumnezeu a înzestrat pe toți oamenii, prin natură, cu același principiu al credinței, astfel încât unul să nu aibă în calea mântuirii un dezavantaj mai mare decât altul.

Pentru a arăta că așa este, nu trebuie decât să folosim ilustrația învățării alfabetului. Este la fel de ușor pentru copilul celui necredincios să creadă că „A” este „A”, așa cum este pentru copilul creștinului. Poate fi mai dificil pentru cineva să-și amintească ceva, decât este pentru un altul (deși dificultatea este la fel de potrivită pentru copilul credinciosului ca și pentru al scepticului); dar unul poate crede afirmația la fel de ușor cum poate celălalt. Deci, în chestiunea credinței, toți oamenii sunt, prin natură, pe acelaşi nivel.

Acum, pentru a crede în Hristos și pentru a cunoaște cu certitudine toate adevărurile Cuvântului Său, nu este necesar decât același principiu de credință care este cerut în învățarea alfabetului. Isus Hristos este Alfa și Omega. Adică El este alfabetul lui Dumnezeu, care este Sursa tuturor cunoștințelor. După cum alfabetul formează cuvinte, la fel Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa cum prin diferitele combinații de litere și cuvinte, sunt păstrate toate comorile înțelepciunii și cunoașterii omeneşti, tot aşa, în Hristos, sunt toate comorile înțelepciunii și cunoașterii lui Dumnezeu. El este înțelepciunea lui Dumnezeu. Scepticii pot batjocori credința creștinului în Hristos și în Cuvântul Său, dar el este la fel de sigur de cunoașterea lui, ca și de literele alfabetului.

Credința oferă cunoaștere numai despre lucrurile care sunt așa. De fapt, nimeni nu poate ști niciodată un lucru care nu este așa, mai mult decât poate vedea, de fapt, un lucru care nu există. Deci, o persoană nu poate avea credință în ceea ce nu este adevărat. Credința are de-a face doar cu adevăruri absolute. Credința pe care oamenii o au în ceea ce nu este o realitate, este superstiție sau speculație, şi nu credință. Ei nu știu cu adevărat acele lucruri, oricât de hotărâţi ar fi în afirmațiile lor despre ele. Întotdeauna există o îndoială în propriile lor minți și adesea foarte multa lor îndârjire apare dintr-o dorință de a înăbuși această îndoială.

Acest lucru se vede și în nerăbdarea care este manifestată de cei care greșesc atunci când sunt contrazişi, în timp ce acela care are adevărul poate fi perfect calm în timp ce acel adevăr este respins. Adevărul nu persecută niciodată. Persecuția este protestul erorii împotriva contrazicerii care tinde să-i perturbe propria încredere în sine. Adevărul, sprijinit pe Stânca veșnică, conștient de faptul că nicio contrazicere, sau argumente, nu îl pot zgudui, este perfect calm în mijlocul opoziției. Doar că sentimentul din timpul persecuției este unul de tristețe și milă pentru cei care, în nebunia lor, se bat împotriva Stâncii.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că lumile au fost aduse la existenţă de Cuvântul lui Dumnezeu; au fost rostite la existență la început. Acolo unde nu era altceva decât spațiu gol, acolo prin Cuvântul lui Dumnezeu au fost lumile. De asemenea, acesta ne spune că pământul a fost creat cu tot ceea ce a fost util și frumos, în șase zile. Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul și, pe măsură ce acceptăm afirmațiile referitoare la creație, le cunoaștem ca fiind realităţi. Copilul care citește Biblia cu credință reverentă, are o cunoaștere mult mai pozitivă a modului și timpului în care a fost creat pământul decât filosoful sceptic.

Dar de ce a fost înregistrată creaţiunea? Doar ca să ne satisfacem curiozitatea? Reţineţi:  „Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” Romani 15:4. Să vedem dacă putem învăța lecția de speranță pe care povestea creațiunii o are pentru noi.

The Present Truth, 20 octombrie 1892