Fiind îndreptăţiţi

„De aceea, fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5:1, Fidela. 

Ce înseamnă aceasta? Ce înseamnă să fii îndreptăţit? Atât creştinii declaraţi cât şi ceilalţi, deseori greşesc în înţelegerea acesteia. Mulţi dintre cei dintâi gândesc că aceasta e un fel de popas la jumătatea drumului pentru a desăvârși favoarea înaintea lui Dumnezeu, în timp ce aceia din a doua categorie gândesc că aceasta e un înlocuitor pentru neprihănirea reală. Ei cred că ideea îndreptăţirii prin credinţă este că dacă cineva doar crede ceea ce Biblia spune, aceasta îi este socotită ca neprihănire, în timp ce el nu este. Toate astea sunt greşeli mari.

Îndreptăţirea are de-a face cu legea. Termenul înseamnă a face drept. În Romani 2:13, ni se spune că „nu cei ce aud legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei care împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi”. De aceea, omul neprihănit este cel care împlineşte legea. A fi drept înseamnă a fi neprihănit. Întrucât omul drept este acela care împlineşte legea, înseamnă că a îndreptăţi un om, adică, a-l face drept, înseamnă a-l face un împlinitor al legii.

Atunci, a fi îndreptăţit prin credinţă, înseamnă a fi făcut un împlinitor al legii, prin credinţă. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele legii.” Romani 3: 20. Motivul pentru aceasta este prezentat în versetele anterioare. Aceasta este pentru că nu este nimeni care să facă binele. „Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” Versetul 12. Nu numai că toţi au păcătuit, dar „umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună”. Romani 8:7. Este aici un dublu motiv pentru care omul nu poate fi îndreptăţit prin lege. În primul rând, întrucât el a păcătuit, este imposibil ca vreo cantitate de ascultare ulterioară să poată compensa acel păcat. Faptul că un om nu fură nimic azi, în niciun caz nu îndepărtează faptul că a furat ceva ieri; nici nu îl face mai puţin vinovat. Legea va condamna un om pentru un furt comis anul trecut, cu toate că el s-ar fi putut abține să nu mai fure de atunci. Acest lucru este atât de evident, încât nu mai este nevoie de o ilustraţie sau argument suplimentar.

Dar mai mult, omul nu numai că a păcătuit, astfel că el nu poate fi îndreptăţit prin nicio cantitate de ascultare ulterioară, chiar dacă ar manifesta-o, dar aşa cum am citit, este imposibil pentru vreun om, prin natura sa, să se supună legii lui Dumnezeu. El nu poate face ceea ce cere legea. Ascultaţi cuvintele apostolului Pavel, în timp cum descrie starea omului care vrea să asculte de lege:

„Ştim, în adevăr, că legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” Romani 7:14-18.

De aceea, este destul de clar de ce omul nu poate fi îndreptăţit prin lege. Greşeala nu este în lege, ci în om. Legea este bună, şi tocmai acesta este motivul pentru care nu poate fi îndreptăţit un om păcătos.

Dar ceea ce nu poate face legea, face harul lui Dumnezeu. Acesta îndreptăţeşte omul. Ce fel de oameni îndreptăţeşte? Păcătoşi, desigur, pentru că ei sunt singurii care au nevoie de îndreptăţire. Astfel, citim: „Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.” Romani 4: 4-5. Dumnezeu îndreptăţeşte pe cel nesfânt. Nu-i aşa? Cu siguranţă este aşa. Aceasta nu înseamnă că El trece peste greşeala omului, astfel că este socotit neprihănit, deşi în realitate el este păcătos; ci înseamnă că El face omul un împlinitor al legii.

Cu siguranţă că aceasta este o lucrare bună şi o lucrare dreaptă, ca şi una miloasă.

Cum este omul îndreptăţit, sau făcut neprihănit? „Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” Romani 3:24. Amintiţi-vă că a îndreptăţi înseamnă a face pe cineva un împlinitor al legii, şi apoi citiţi pasajul din nou:

„Şi sunt socotiţi împlinitori ai legii, fără plată prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.”

Răscumpărarea care este în Isus Hristos este stăpânirea sau puterea de cumpărare a lui Hristos. El Se dă pe Sine celui păcătos; neprihănirea Sa este dată celui care a păcătuit, care crede. Aceasta nu înseamnă că neprihănirea lui Hristos pe care El a avut-o acum 1800 de ani este pusă pentru păcătos, pentru a i se credita în contul său, ci înseamnă că neprihănirea Sa prezentă, activă, este dată omului. Hristos vine să trăiască în acel om care crede, pentru că El locuieşte în inimă prin credinţă. Astfel, omul, care a fost un păcătos, este transformat într-un om nou, având chiar neprihănirea lui Dumnezeu.

De aceea, se va vedea că nu poate fi un statut mai înalt decât acela de îndreptăţit. Aceasta realizează tot ce poate face Dumnezeu pentru un om, în afară de a-l face nemuritor, ceea ce va face numai la înviere. Dar aceasta nu înseamnă că, fiind îndreptăţit, nu mai este vreun pericol ca omul să cadă în păcat. Nu. „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Credinţa şi supunerea faţă de Dumnezeu trebuie să fie exercitată continuu, pentru a păstra neprihănirea – pentru a păstra împlinirea legii.

Aceasta face pe cineva să nu fie în stare să vadă clar forţa acestor cuvinte „Deci prin credinţă desfiinţăm noi legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim legea.” Romani 3:31. Aceasta înseamnă că în loc de a călca legea şi a o face fără efect în viaţa noastră, noi o stabilim în inimile noastre, prin credinţă. Aceasta este aşa pentru că credinţa aduce pe Hristos în inimă, şi legea lui Dumnezeu este în inima lui Hristos. Astfel, „după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi”. Romani 5:19. Acesta unul care ascultă, este Domnul Isus Hristos, şi ascultarea Sa este realizată în inima oricăruia care crede. Aşa cum prin ascultarea Sa, acel om este făcut împlinitor al legii, tot aşa pentru El va fi slava în vecii vecilor. Pentru că numai prin ascultarea Lui oamenii sunt făcuţi împlinitori ai legii, a Lui va fi slava în veac şi în vecii vecilor.