Întâlnire de tabără

Însoțită de W. C. White și sora Mary A. Davis, am ajuns joi, 4 mai, la ora 10 pm. Am găsit un cort îngrijit, spațios, bine aranjat pentru șederea noastră acolo.

La întâlnirea de la ora 9 de vineri dimineața, am încercat să prezint înaintea oamenilor importanța acestei ocazii. Această adunare sfântă ne oferă o oportunitate prețioasă de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Ar trebui să folosim acest privilegiu pentru cercetarea inimii, pentru a ne compara viața și caracterul cu legea divină și ce anume îl împiedică pe Duhul lui Dumnezeu să rămână în noi. Trebuie să începem întâlnirea într-un mod special, pentru ca Dumnezeu să ne împartă binecuvântarea Sa. Nu trebuie să ascultăm de propria plăcere sau comoditate, ci să ne gândim cum am putea mai bine să-L onorăm pe Creatorul nostru.

Dumnezeu cere o zi pe săptămână pentru El, o zi specială pentru închinare, poruncind omului „să nu faci nicio lucrare în ea”. El nu va acorda binecuvântarea asupra celor care în mod voit calcă ziua Sa sfântă. „Dacă îți vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ți faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfințești pe Domnul, slăvindu-L, și dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul și Eu te voi sui pe înălțimile țării, te voi face să te bucuri de moștenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit”.

Dumnezeu a oferit copiilor lui Israel instrucțiuni clare înterzincând lucrările inutile în ziua Sabatului. „Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceți ce aveți de copt, fierbeți ce aveți de fiert.” Neatenția în păzirea Sabatului s-a strecurat în mijlocul poporului nostru. Mulți au căutat să se mulțumească pe ei înșiși decât să-i aducă onoare lui Dumnezeu. Dacă ne-ar bucura binecuvântările lui Dumnezeu, ziua Sabatului trebuie păstrată sfântă. Pregătirea mâncării trebuie făcută de vineri. La întâlnirile de tabără, în diminețile reci, ar trebui pregătită apă caldă sau terci cald. Iarna, în casele noastre, mâncarea gătită trebuie încălzită înainte de a o mânca. Când vremea este caldă lucrul acesta nu este necesar. Mila divină ne-a îndrumat să-i îngrijim pe cei bolnavi și în suferință, lucrarea aceasta este o necesitate, și nu o violare a Sabatului.

La întâlnirile noastre anuale, ne strângem să-L căutăm pe Domnul, să ne smerim înaintea Lui, să-L căutăm din toată inima noastră și să vedem unde ne aflăm în credință. Cât de nepotrivit pentru noi este într-o asemenea ocazie să facem din mâncare și băutură preocuparea noastră principală. Ziua pe care Dumnezeu a sfințit-o trebuie păzită în concordanță cu porunca.

Dacă dorim să ne păstrăm sănătatea și mintea limpede trebuie să mâncăm cumpătat mâncare simplă și sănătoasă. Cei care sunt obișnuiți să mănânce trei mese pe zi, vor avea beneficii dacă vor mânca doar două mese de mâncare simplă. Dacă avem doar pâine și apă, trebuie să o primim cu mulțumire, dar noi încă nu suntem obligați să ne limităm la o astfel de hrană. Sunt convinsă însă, că mulți dintre noi găsesc un mare avantaj în a avea mai multă hrană în Sabat decât în celelalte zile ale săptămânii.

Încălcarea poruncii a patra nu se limitează la prepararea hranei. Mulți neglijează să își dea ghetele cu cremă și să se bărbierească până după începerea Sabatului. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Dacă unii neglijează să facă o asemenea lucrare într-o zi de muncă, ar trebui să aibă suficient respect pentru timpul sfânt al lui Dumnezeu, să rămână nebărbieriți, ghetele nefăcute până la încheierea Sabatului. Acest lucru le-ar putea ajuta memoria și i-ar face mult mai atenți pentru a face aceste lucrări în cele șase zile lucrătoare.

La fiecare întâlnire de tabără, ar trebui să fie oferite astfel de instrucțiuni. Cum ne putem aștepta la o binecuvântare specială din partea lui Dumnezeu dacă nu ne ferim cu oroare de la cel mai mic păcat? Ar trebui să alegem să suferim neplăceri, pierderi și lipsuri decât să nu ascultăm de sfaturile Domnului. Lipsa noastră de spiritualitate este cauzată de propriile alegeri. Treptat și imperceptibil am ales să ne mulțumim pe noi înșine în loc de a căuta să-L onorăm pe Dumnezeu. Desăvârșirea creștină constă într-o armonie perfectă între voința noastră și voința Creatorului nostru. Locuitorii cerului găsesc în ascultarea de voia lui Dumnezeu bucuria și binecuvântarea lor.

Fiecare familie adventistă de ziua a șaptea să-L onoreze pe Dumnezeu printr-o păzire strictă a legii Sale. Copii să fie învățați să păzească Sabatul. În ziua pregătirii, hainele trebuie să fie aranjate, pantofii pregătiți și să se facă baie. Apoi, la altarul familial, toți să aștepte începerea zilei sfinte așa cum așteaptă venirea unui prieten drag.

Spre slava lui Dumnezeu, aceste cuvinte au adus un răspuns în inimile oamenilor. Masa noastră bine aranjată este lipsită de orice extravaganță. Vineri, toate pregătirile au fost făcute, astfel că nici cea mai mică lucrare nu a fost făcută în Sabatul petrecut la întâlnirile de tabără. Mâncarea simplă și sănătoasă a fost mâncată cu poftă. Au fost pregătite doar două mese pe zi și cei care s-au ocupat cu pregătirea mesei au putut să participe aproape la toate întâlnirile.

În două zile am observat că în timpul întâlnirilor de la ora cinci, surorile noastre erau ocupate pregătind micul dejun, dar după aceasta am fost încântată să-i văd aproape pe toți prezenți în cort. Aceste întâlniri au fost foarte interesante. Nu au fost emoții puternice, ci o avansare sigură în putere spirituală. Oamenii erau înfometați după pâinea vieții. Nu am mai participat niciodată la o întâlnire unde să fie o asemenea dorință de a învăța și de a profita de sfaturile descoperite ca la aceasta. Cât de ușor este să lucrezi acolo unde oamenii depun eforturi serioase pentru a se ajuta singuri. Au fost făcute cele mai încurajatoare mărturii. Am primit binecuvântări prețioase, în timp ce am căutat să prezint câteva puncte practice ale adevărului. A fost încurajator să învățăm din mărturiile spuse, încât frații și surorile au strâns aceste licăriri de lumină și și-au propus să le folosească numai spre bine.

Întâlnirile noastre au fost o mare binecuvântare atât pentru mine cât și pentru oameni. Atât de adâncă a fost supărarea produsă de pierderea soțului meu, încât am simțit că am primit o rană de moarte. Vederea poporul nostru depărtându-se de Dumnezeu duși de curentul lumesc, iubirii de plăceri și neglijând lumina pe care Dumnezeu a pus-o să lumineze asupra lor, mi-a adus o durere mai mare decât moartea copilului și soțului meu. Nu am avut odihnă nici zi, nici noapte.

Am dorit pace. Mi-am dorit ca povara aceasta să fie luată de pe mine. Am avut în mărturia credincioasă mustrare, avertizare și sfătuire. Nu am putut face mai mult. Am fost fără putere să îndrept relele existente. Mi-a fost teamă să particip la întâlnirea de tabără din sud. Cu greu am îndrăznit să-mi testez puterea în lucrarea pe care am fost chemată să o fac, dar din prima zi am simțit că Domnul mă susține. Puterea divină a fost sprijinul meu. Când stăteam înaintea oamenilor, am fost conștientă că nu o fac prin puterea mea. Eu eram instrumentul, Dumnezeu vorbea oamenilor prin lut. Greutatea care mă apăsa a fost îndepărtată. Pacea, ca un râul, curgea în sufletul meu. Am fost înveselită și plină de bucurie în Domnul. Astfel, în trecut, Domnul în mila Sa m-a ajutat, în timp ce lucram pentru salvarea sufletelor. Pacea și bucuria au fost peste mine în timpul întâlnirii. Orele în care eram trează noaptea, erau petrecute în comuniune cu Dumnezeu. Am simțit că Mântuitorul înviat mijlocea în dreptul nostru, la dreapta lui Dumnezeu. Deoarece Isus trăiește și noi trăim, El în noi și noi în El.

În Sabat, i-am invitat în față pe cei care doreau să atingă un standard mai înalt și pe cei care pentru prima dată își doreau să-și predea inimile lui Isus. O mare parte dintre oameni a răspuns și am avut o sesiune de mărturisire, rugăciune și umilință înaintea lui Dumnezeu. Această întâlnire a fost un timp util. Părea că răceală și lumescul au fost distruse și din acest punct a fost o înaintare constantă.

Am fost întărită să vorbesc oamenilor de zece ori de-a lungul întâlnirilor, pe lângă câteva întâlniri scurte de 15-45 minute. În plus, am scris nu mai puțin de o sută de pagini în timpul acestor zece zile.

Despre multe lucruri interesante de la aceste întâlniri nu am spațiu să scriu. Clasele de studiu biblic au adus mult bine, îndreptând mințile oamenilor în contemplarea adevărurilor Scripturii. Întâlnirile ce au avut loc în mod special pentru tineri și copii, au fost printre cele mai reușite. La aceste întâlniri anuale, trebuie să acordăm o atenție deosebită intereselor spirituale ale tinerilor. O lucrare serioasă trebuie făcută pentru ei.

În ultima duminică am vorbit la întâlnirea de dimineață de la ora cinci despre importanța prețuirii credinței. Nu trebuie să permitem minților noastre să fie conduse pe terenul necredinței. Dacă vorbim despre îndoielile noastre, întotdeauna vom găsi lucruri de spus. Dacă vorbim despre credință, vom avea credință, speranță și curaj în Domnul.

Duminică după-amiază, am vorbit adunării despre subiectul temperanței, iar seara am continuat cu același subiect. Domnul mi-a dat putere și libertate. A lui să fie toată gloria! După efortul din această zi, am dormit în jur de două ore, apoi ne-am trezit pentru a pregăti călătoria spre casă, părăsind tabăra la ora trei.

M-am întors de la această întâlnire cu o sănătate îmbunătățită, cu un curaj mai mare, cu speranța reînnoită și cu pacea lui Hristos în inima mea. Când am privit la starea mea de sănătate de acum câteva săptămâni și când am văzut cum Dumnezeu a lucrat în mine, cu greu mi-am găsit cuvinte să-mi exprim mulțumirea față de El. În fiecare primejdie, El m-a susținut. Mă tem că, credința mea nu a fost întotdeauna atât de puternică cum ar fi trebuit. Valurile de nenorocire au trecut deasupra capului meu. Dar Domnul mi s-a descoperit încă o dată dându-mi putere. Pentru mine această întâlnire de tabără a fost una dintre cele mai bune întâlniri la care am participat.

Dragi frați și surori care veți participa la întâlnirile noastre de tabără, Isus va face lucruri mari pentru noi, dacă ne vom îndeplini cu credincioșie datoria. Trebuie să supunem voința noastră, voinței lui Dumnezeu. Trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu ascultând de poruncile Sale, chiar și în ceea ce noi numim lucruri mici. Adevărul, la fel ca Autorul său este neschimbător, același ieri, azi și pentru totdeauna. El nu este în armonie cu tradiția omului și nu se supune opiniilor lui. Întotdeauna, adevărul a produs o separare între oamenii lui Dumnezeu și lume. Dar, dacă poziția noastră în anii ce au trecut a fost aprobată de Dumnezeu, cum privește El poziția noastră actuală? Cum am crescut în spiritualitate din moment ce ne-am depărtat de simplitatea din trecut? „Voi sunteți o epistolă vie, cunoscută și citită de toți oamenii”. A fost misiunea Salvatorului nostru „să-Și curățească un norod plin de râvnă pentru fapte bune”. Ucenicilor Săi le spune, „voi sunteți lumina lumii”. Apostolul Pavel declară „noi suntem o priveliște pentru lume, îngeri și oameni”.

Fiecare persoană va arăta în propria viață credința pe care o are. Îmbrăcămintea, conversațiile, casa, prieteniile noastre, toate mărturisesc lumii cu o putere mai mare decât o pot face cuvintele. „Prin fapte, credința a ajuns desăvârșită, dar credința fără fapte este moartă”. Noi declarăm că oferim lumii ultimul mesaj de har. Este viața noastră zilnică în armonie cu ceea ce declarăm? O formă de evlavie este populară în lume. Sunt puțini aceia care aleg calea lepădării de sine, calea crucii. Puțini poartă în trupurile lor semnele Domnului Isus, dorind să nu cunoască altceva decât pe Hristos, și pe El răstignit. Binecuvântările lui Dumnezeu vor fi asupra celor credincioși. El îi va face canale de lumină pentru lume. Cei care conduc întâlnirea noastră de tabără, chiar de la început trebuie să-i învețe pe alții cum să lucreze. Așa face un conducător înțelept. Lucrarea nu ar trebui să fie lăsată în totalitate asupra pastorilor, pentru că acest lucru îi va priva pe oameni de educația de care au nevoie. Ei trebuie să simtă că asupra lor planează o responsabilitate pentru a se implica la întâlnirile din corturi. Acolo este de lucru pentru toată lumea și lucrând pentru alții, vor lucra pentru ei înșiși. Motivul pentru care mulți mor din punct de vedere spiritual este din cauză că sunt niște slujitori leneși. Dacă ar merge să lucreze, puterea lor spirituală ar crește.

Lucrarea care ne stă în față este mare. Perioada de probă este aproape de încheiere. Mânia lui Dumnezeu este gata să fie vărsată asupra pământului. Vocea dulce a milei curând nu va mai fi auzită. Fiecare slujitor al adevăratului Păstor va realiza pericolele din timpul acesta și va lucra cu seriozitate să aducă suflete la Hristos. Cele mai puternice argumente nu sunt puternice în ele însele. Singura noastră speranță este să-i aducem pe oameni la Dumnezeu. Biblia este cuvântul sigur al profeției la care bine facem că luăm aminte, iar cei care lucrează trebuie să aibă o legătură vie cu Dumnezeu, o experiență profundă. În timp ce argumente clare fac apel minții, Duhul lui Dumnezeu care este în inima pastorului trebuie să vorbească inimilor acelora care ascultă.

Pastorii sunt prea formali. Trebuie să le arătăm oamenilor că în mod solemn credem adevărurile pe care le predicăm. Dacă ne dorim ca ei să simtă trebuie să simțim noi înșine. Unii pastori adoptă obiceiurile altor biserici, copiindu-le metoda de lucru. Pentru mulți predicarea este mecanică, o simplă meserie. Ei nu își aprind flacăra de la altarul divin. Ei nu au ungerea de sus. Păstorii turmei trebuie să fie serioși, vigilenți și activi, acum când sfârșitul este aproape. Oamenii au dreptul de a întreba: străjerule cât mai este din noapte? Satana îi va ține în adormire până când timpul salvării păcătoșilor va trece. Fie ca trâmbițele să sune cu hotărâre.

Întâlnirile noastre de tabără să nu fie ocazii de vizită și ospăț. Ele trebuie să fie ocazii de cercetare a inimii, umilință adâncă, seriozitate și rugăciune agonizantă. Judecățile lui Dumnezeu sunt aproape să cadă asupra păcătoșilor. Nu este timpul să căutăm onoare lumească, nu este timpul să ne înălțăm eul, să ne tolerăm mândria și ambiția. „Dumnezeul nostru vine și nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor și împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus și spre pământ, ca să judece pe poporul Său”. Cum vom sta în ziua aceea când cerul și pământul vor auzi glasul lui Dumnezeu rostind judecata?

Care va fi soarta noastră atunci când fiecare gând, fiecare cuvânt și fiecare motiv va fi descoperit așa cum este înregistrat în cărțile din ceruri, când fiecare suflet va fi încercat de standardul perfect, Legea lui Dumnezeu? Când Dumnezeu va cere socoteală pentru sângele sufletelor, când păstorii cu turmele lor se vor aduna înaintea tronului alb, unde vor sta cei cu care am fost asociați, pe care i-am influențat? În acea zi, să fim văzuți ca unii care ne-am făcut bine lucrarea încredințată nouă. Fie ca vocile noastre să se unească cu glasurile corului ceresc.