Legea lui Dumnezeu și îmbrăcămintea

Legea lui Dumnezeu nu poate fi satisfăcută cu nimic din ceea ce nu este desăvârşit sau lipsit de ascultare deplină de toate cerinţele ei. A împlini doar jumătate din cerinţele ei şi a nu dovedi o ascultare deplină, desăvârşită, nu valorează nimic. Cei lumeşti şi cei necredincioşi admiră consecvenţa şi au fost întotdeauna puternic convinşi că Dumnezeu are un adevăr de transmis prin poporul Său, atunci când faptele lor corespund cu credinţa lor. „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Cuvintele, acţiunile noastre constituie roadele pe care le aducem. Sunt mulţi care aud cuvintele lui Hristos, dar care nu le fac. Ei aduc o anumită mărturie, însă roadele lor sunt din cele care îi dezgustă pe cei necredincioşi. Ei sunt lăudăroşi, se roagă şi vorbesc într-un fel în care se îndreptăţesc pe ei înşişi, se înalţă, reamintesc faptele lor cele bune şi, ca şi fariseul, în cele din urmă, Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt ca ceilalţi oameni. Şi cu toate acestea, ei sunt foarte vicleni şi înşelători în afacerile lor. Roadele lor nu sunt bune. Cuvintele şi faptele lor sunt rele şi totuşi ei par a fi orbi cu privire la starea lor de sărăcie şi nenorocire.

Mi-a fost arătat că următorul pasaj din Scriptură este potrivit pentru cei care se amăgesc în acest fel: „Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău?

Şi nu am făcut noi minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut, depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege.»” (Matei 7, 21-23).

Aici se află cea mai mare amăgire care poate afecta mintea omului; aceste persoane se socotesc drepte, când de fapt ele nu sunt drepte. Consideră că fac o mare lucrare în viaţa lor religioasă, însă la sfârşit Domnul Isus smulge mantia îndreptăţirii lor de sine şi le prezintă viu în faţă adevăratul lor tablou, cu toate greşelile şi în toată diformitatea caracterului lor religios. Ei sunt găsiţi necorespunzători, atunci când este prea târziu, pentru totdeauna, de a-şi suplini lipsurile. Dumnezeu a prevăzut mijloace pentru îndreptarea celor care greşesc; cu toate acestea, dacă ei aleg să-şi urmeze propria lor judecată şi dispreţuiesc mijloacele rânduite de El pentru corectarea lor şi pentru a-i uni în adevăr, ei vor fi aduşi în starea descrisă în cuvintele Domnului, citate mai sus.

Dumnezeu Îşi pune deoparte un popor şi îi pregăteşte pe ai Săi să stea ca unul singur, uniţi, să vorbească aceleaşi lucruri şi astfel să împlinească rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17, 20.21).

Se ridică mereu grupe mici care cred că Dumnezeu este doar cu cei foarte puţini, foarte răspândiţi, iar influenţa acestora este de a smulge şi de a risipi ceea ce clădesc slujitorii lui Dumnezeu. Oamenii cu minţi neastâmpărate, care doresc să vadă şi să creadă încontinuu ceva nou, se ridică mereu, unii într-un loc, alţii într-altul, toţi făcând o lucrare specială pentru vrăjmaşul şi, cu toate acestea, pretinzând că au adevărul. Ei stau despărţiţi de poporul pe care Dumnezeu îl conduce şi îl face să prospere şi prin care el Îşi va face marea Sa lucrare. Ei îşi exprimă necontenit temerile că grupa păzitorilor Sabatului ajunge precum lumea, însă cu greu se pot găsi două păreri de-ale lor care să fie în armonie una cu cealaltă. Ei sunt împrăştiaţi şi confuzi şi totuşi se amăgesc atât de mult, socotind că Dumnezeu este cu ei într-un mod cu totul special. Unii dintre aceştia susţin că au daruri printre ei; însă sunt conduşi de influenţa şi învăţăturile acelor daruri prin care pun sub semnul îndoielii pe aceia pe care Dumnezeu i-a însărcinat cu povara deosebită a lucrării Sale, dezlipind de trupul bisericii o anumită categorie de credincioşi Oamenii care, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, fac tot ce le stă în putere pentru a fi una, care sunt întemeiaţi în solia celui de-al treilea înger, sunt priviţi cu suspiciune pe motivul că ei îşi extind lucrarea şi adună suflete de partea adevărului. Ei sunt consideraţi lumeşti pentru că au influenţă în lume, iar faptele lor mărturisesc că ei Îl aşteaptă pe Dumnezeu să facă o mare şi specială lucrare pe pământ, aceea de a-Şi forma un popor şi de a-l pregăti pentru venirea lui Hristos.

Aceşti oameni nu ştiu de fapt ce cred sau care sunt motivele credinţei lor. Ei învaţă mereu şi totuşi nu ajung niciodată la cunoştinţa adevărului. Se ridică unul cu idei sălbatice, greşite, şi pretinde că Dumnezeu l-a trimis cu o lumină nouă, glorioasă, şi că toţi trebuie să creadă ceea ce aduce el. Unii dintre cei care nu au o credinţă temeinică, nesupuşi trupului bisericii, ci sunt luaţi de curent pentru că nu au o ancoră care să-i susţină, primesc acel vânt de învăţătură. Lumina care vine de la acela străluceşte în aşa fel, încât face lumea să se îndepărteze de el cu dezgust şi să-l urască. Atunci, în mod blasfemator, el se aşează alături de Hristos şi susţine că lumea îl urăşte din acelaşi motiv pentru care L-a urât pe Hristos. Apoi se ridică altul, pretinzând că este condus de Dumnezeu, şi susţine erezia inexistenţei învierii celor nelegiuiţi, care este una dintre marile capodopere ale minciunilor lui Satana. Un altul nutreşte idei greşite în privinţa veacului ce va să vină. Un altul impune cu zel costumul american. Cu toţii vor libertate religioasă; fiecare acţionează independent de ceilalţi şi, cu toate acestea, pretind că Dumnezeu este într-un mod special la lucru în mijlocul lor.

Unii se bucură şi tresaltă că au daruri pe care alţii nu le au. Fie ca Domnul să-Şi elibereze poporul de astfel de daruri. Ce fac aceste daruri pentru ei? Sunt ei aduşi prin acestea la unitatea credinţei? Îl conving ei pe cel necredincios că Dumnezeu este cu ei în acelaşi adevăr? Când aceşti tulburători, cu păreri diferite, se adună laolaltă şi acolo există exaltare şi limbi necunoscute, ei fac ca lumina lor să strălucească în aşa fel, încât cei necredincioşi spun: Aceşti oameni nu sunt întregi la minte; sunt înflăcăraţi de o exaltare falsă şi noi ştim că ei nu au adevărul. Unii ca aceştia stau direct în calea celor păcătoşi; influenţa lor îi reţine pe unii să accepte Sabatul. Ei vor fi răsplătiţi potrivit cu faptele lor. Dumnezeu ar prefera ca ei ori să se schimbe, ori să renunţe la Sabat! Atunci nu ar mai sta în calea necredincioşilor.

Dumnezeu a călăuzit bărbaţi care au trudit ani de zile, care au fost dispuşi să facă orice sacrificiu, care au suferit lipsuri, au trecut prin încercări pentru a duce adevărul în faţa lumii şi, prin umblarea lor consecventă, au îndepărtat ocara pe care a adus-o fanatismul asupra cauzei lui Dumnezeu. Ei au întâmpinat opoziţie în toate formele. Au trudit zi şi noapte în căutarea de dovezi pentru credinţa noastră, pentru a putea aduce adevărul la lumină în toată claritatea sa, într-o formă bine închegată, ca să se poată împotrivi oricărei opoziţii. Munca neobosită şi chinurile sufleteşti legate de această mare lucrare i-a epuizat pe mulţi, iar altora le-a umplut capul de peri albi. Însă ei nu s-au istovit în zadar. Dumnezeu a notat rugăciunile lor serioase, sfâşietoare, în agonie, pentru ca ei să poată avea lumina şi adevărul şi pentru ca adevărul să poată străluci în toată claritatea sa şi în faţa altora. El a notat eforturile lor pline de sacrificiu de sine şi le va răsplăti după faptele lor.

Pe de altă parte, aceia care nu au trudit pentru a scoate la iveală aceste adevăruri preţioase au ajuns până acolo încât au primit anumite puncte, cum ar fi adevărul despre Sabat, care a fost gata pregătit pentru ei, şi apoi, toată recunoştinţa pe care o au pentru ceea ce pe ei nu i-a costat nimic, dar pe alţii atât de mult, şi-o arată ridicându-se precum Core, Datan şi Abiram, să-i batjocorească pe aceia asupra cărora Dumnezeu a pus povara lucrării Sale. Ei spun: „Destul! căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi şi Domnul este în mijlocul lor” (Numeri 16, 3). Ei nu ştiu ce este aceea recunoştinţă. Au un spirit încăpăţânat, care nu cedează în faţa judecăţii drepte şi care îi va conduce spre propria lor nimicire.

Dumnezeu a binecuvântat pe poporul Său care a mers înainte, urmând providenţa Lui clară. El Şi-a format un popor, pe marea platformă a adevărului, din toate clasele. Cei necredincioşi s-au convins că Dumnezeu este cu poporul Său şi şi-au umilit inimile, ascultând de adevăr. Lucrarea lui Dumnezeu merge sigur înainte. Şi, cu toate acestea, neţinând cont de toate dovezile că Dumnezeu este Cel ce Şi-a condus biserica, sunt şi vor continua să existe din aceia care, susţinând Sabatul, vor merge totuşi independent de trupul bisericii, crezând şi făcând ceea ce aleg ei. Vederile sunt confuze. Starea lor împrăştiată este o dovadă temeinică a faptului că Dumnezeu nu este cu ei. Lumea priveşte Sabatul şi erorile lor laolaltă şi le resping împreună. Dumnezeu este întristat de aceia care fac ca lumea să-i urască. Dacă un creştin este urât pentru faptele lui bune şi pentru că Îl urmează pe Hristos, el va avea o răsplată; însă, dacă este urât pentru că nu procedează în aşa fel încât să fie iubit, urât datorită obiceiurilor lui necultivate şi din cauză că face din adevăr o chestiune de dispută cu semenii săi şi face în aşa fel încât Sabatul să le pară foarte respingător, el este o piatră de poticnire pentru cei păcătoşi, o ocară pentru adevărul cel sfânt; iar dacă nu se pocăieşte, ar fi fost mai bine pentru el să-şi lege o piatră de moară de gât şi să se arunce în mare.

Nu trebuie să li se dea necredincioşilor nici o ocazie de a batjocori credinţa noastră. Noi suntem consideraţi ciudaţi şi unici; însă noi nu trebuie să trăim în aşa fel încât să-i facem pe cei necredincioşi să creadă că suntem altfel decât ne cere credinţa noastră să fim.

Unii dintre cei care cred adevărul pot gândi că ar fi mai sănătos ca surorile să adopte costumul american; totuşi, dacă această modă în îmbrăcăminte ne-ar ciunti influenţa printre cei necredincioşi, în aşa fel încât să nu avem uşor acces la ei, nu trebuie să îl adoptăm nicidecum, chiar dacă am avea de suferit. Însă unii se amăgesc, gândind că acest costum ne-ar aduce atât de multe foloase. În timp ce poate fi de folos unora, altora le poate dăuna.

Am văzut că rânduiala lăsată de Dumnezeu a fost dată peste cap şi că îndemnurile Sale speciale nu au fost luate în seamă de către aceia care adoptă costumul american. Am fost îndreptată spre Deuteronom 22, 5: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.” Dumnezeu nu doreşte ca poporul Său să adopte aşa-numita reformă în îmbrăcăminte. Este o îmbrăcăminte indecentă, cu totul nepotrivită pentru urmaşii modeşti, umili, ai lui Hristos.

Există o tendinţă crescândă ca femeile să se îmbrace şi să arate aproape ca celălalt sex şi să-şi aranjeze îmbrăcămintea în aşa fel, încât să fie foarte apropiată de a bărbaţilor, însă Dumnezeu socoteşte acest lucru o urâciune. „Vreau de asemenea ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială” (1 Timotei 2, 9).

Cele care se simt chemate să se ataşeze mişcării pentru drepturile femeii şi pentru aşa-numita reformă în îmbrăcăminte se pot despărţi la fel de bine de orice legătură pe care o au cu întreita solie îngerească. Spiritul care o însoţeşte pe una nu poate fi în armonie cu cealaltă. Scripturile sunt clare cu privire la relaţiile dintre bărbaţi şi femei şi în privinţa drepturilor lor. Până într-o anumită măsură, spiritiştii sunt cei care au adoptat această modă unică în îmbrăcăminte. Adventiştii de ziua a şaptea care cred în restaurarea darurilor sunt adesea socotiţi drept spiritişti. Dacă ei adoptă acest costum, influenţa lor e moartă. Lumea îi va aşeza la acelaşi nivel cu spiritiştii şi va refuza să-i asculte.

Împreună cu aşa-zisa reformă în îmbrăcăminte merge un spirit de uşurătate şi încăpăţânare, ce ţine tocmai de îmbrăcăminte. Se pare că decenţa şi modestia se îndepărtează de mulţi dintre aceia care adoptă acel stil de îmbrăcăminte. Mi-a fost arătat că Dumnezeu doreşte ca noi să ducem o viaţă consecventă, pe care să o putem justifica. Dacă vor adopta costumul american, surorile îşi vor distruge propria influenţă şi pe cea a soţilor lor. Ele vor ajunge de batjocură şi de ocară. Mântuitorul nostru spune: „Voi sunteţi lumina lumii.”„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5, 14.16). Noi avem o mare lucrare de făcut în lume şi Dumnezeu nu doreşte să ducem o viaţă care să diminueze sau să ne distrugă influenţa în lume.

Mărturii, vol. 1, paginile 416-422