Lumina a venit

O, cât de mulți oameni nu au fost încă avertizați! Și până când nu există o echipă de lucrători instruiți să lucreze, nu într-un stil capricios, ci după cum a rânduit Domnul Hristos, care nu vor da greș sau nu vor fi descurajați, puțin se poate realiza. Foarte puțin s-a făcut în educarea și pregătirea lucrătorilor, pentru motivul că nu există astfel de educatori în acest câmp misionar. Este bine ca asemenea abundență de oportunități și privilegii să fie asigurate pentru lucrarea din America, în timp ce există o mare lipsă a lucrării aici în câmpul misionar larg? Unde sunt misionarii lui Dumnezeu? Unde sunt bărbații care vor merge în afara taberei și vor purta reproșul pe care Isus l-a suportat pentru ei? Dacă familiile vor veni și se vor stabili în biserică, persoane care sunt creștini devotați, care au cunoștința adevărului, vor realiza o lucrarea bună, chiar dacă nu au predicat niciodată o predică.

Mulțumim Domnului pentru că au fost făcute eforturi pentru instruirea misionarilor, pentru că școli și instituții au fost stabilite pentru educarea pastorilor și poporului nostru. Marea lucrare necesită acest lucru. Opoziția de orice fel va trebui întâmpinată într-o manieră mult mai hotărâtă decât până acum.

Este atâta lucrare misionară de făcut acasă și auzim scuza: atâta timp cât există atât de mult păcat și o așa nevoie de lucrare în țara noastră, de ce să arătăm atâta zel pentru alte țări? Eu răspund: câmpul nostru de lucru este lumea. Răutatea ajunge la cote alarmante peste tot. Mântuitorul și-a îndrumat ucenicii să înceapă lucrarea în Ierusalim, apoi să treacă prin Iudeea și Samaria, până la marginile pământului. Doar puțini oameni acceptă învățătura, dar mesagerii poartă mesajul cu repeziciune din loc în loc, trecând din țară în țară, înălțând standardul evangheliei în toate locurile pământului, de aproape sau de departe. Dar acolo a existat o lucrare de pregătire. Promisiunea Mântuitorului a fost „Și veți primi o putere, după ce Duhul Sfânt va veni peste voi, și îmi veți fi martori”. Aceia care nu-și vor urma voința și plăcerile proprii, ci vor căuta sfatul Domnului, nu vor fi niște învățători plictisitori, pentru că Domnul îi va învăța.

Deși mii de oameni de acasă, neglijează marea lucrare de salvare și se dovedesc a fi nevrednici de viața veșnică, fie ca eforturile pline de zel să înainteze pentru aceia care se află în mijlocul întunericului. Dumnezeu va vorbi celor din întuneric. Această lumină trebuie să strălucească în mijlocul întunericului moral. „I-am pus să fie lumina neamurilor; ei ar trebui să fie pentru salvare până la marginile pământului”. În timp ce sunt atât de mulți cei care trebuie căutați, atât de mulți care sunt în întuneric dens, nu ar trebui să strigăm tare și să nu cruțăm?

Este nevoie de mult mai mult! Prin eforturi înțelepte, bine planificate să trimitem adevărul prin publicații și predicatori! Suntem bucuroși a spune că mulți fac o lucrare mare, deschizând noi câmpuri și extinzând lucrarea. Dar sunt multe căi prin care personal, putem face mult mai mult decât am făcut, practicând renunțarea de sine, trăind nu pentru a ne mulțumi pe noi înșine. Fiecare suflet care a acceptat acest adevăr trebuie să facă eforturi pentru salvarea prietenilor, rudelor și vecinilor. Cazuri particulare trebuie prezentate Tatălui Ceresc, în rugăciune. Să imităm viața Domnului Hristos.

Cât de multe resurse sunt cheltuite pentru lucruri care nu sunt decât idoli! Lucruri care absorb gândurile și afecțiunea, ornamentele mici care necesită grija de a le păstra curate și în ordine. Timpul petrecut în aranjarea acestor mici idoli ar putea fi folosit în a vorbi unor suflete, trezindu-le interesul pentru a întreba: „Ce ar trebui să fac pentru a fi salvat?” Aceste lucruri mici ne consumă timpul ce ar putea fi folosit în rugăciune, căutând pe Domnul și apucând prin credință făgăduințele. Cât de sigure sunt aceste cuvinte: „Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, oameni deosebiți, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” Există un val de bucurie, de sănătate spiritual la acele suflete care Îl au pe Isus în ele.

Acum, dacă ar trebuie să avem o mărturie cu privire la cheltuirea inutilă a banilor pe ornamente și tablouri, multe venituri se vor aduna pentru a crește belșugul visteriei. Când văd cât de mult trebuie făcut în țările în care mă aflu acum, arde inima în mine să le arăt celor care declară a fi copiii lui Dumnezeu cât de mulți bani cheltuiesc pe îmbrăcăminte, mobile scumpă, plăceri egoiste, în excursii numai pentru satisfacerea egoismului. Toate acestea schimbă destinația bunurile Domnului, folosind pentru satisfacerea eului ceea ce este cu totul al Său și care ar trebui să fie devotate în lucrarea Lui.

Suflete pier chiar lângă noi, și în alte țări, pentru că banii prin care Dumnezeu a intenționat să ducă lumină la alții, nu merg în visteria Sa, pentru că aceia care declară adevărul, nu îl iubesc și nu îl primesc în interiorul sanctuarului sufletului lor, aducând fiecare gând în stăpânirea Domnului Isus Hristos. Atât de mulți care mărturisesc evlavia, sunt lipsiți de dragostea lui Hristos în inimă la fel ca orice păcătos.

Vrem misionari care se vor aventura să înalțe standardul adevărului în orașe și pe drumurile din Australia și Noua Zeelandă. Este nevoie de familii neorientate către sine. Este nevoie de aceia care pot lucra în situații diferite și nu vor slăbii perspectiva lepădării de sine, care vor lucra oriunde, vor prelua lucrarea de unde a rămas și vor înainta către alte zone.

Nu am dorit niciodată să văd o țară cu lucrători atât de ineficienți cum sunt în această țară; cu mici excepții. Trebuie să urmeze Noua Zeelandă; este nevoie de lucrarea pastorală; biserica are nevoie de lucrători care să simtă povara de îngrijire a turmei lui Dumnezeu; aceia care pot spune prin învățătură și exemplu: „Nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Isus Hristos Domnul; iar noi suntem slujitorii voștri de dragul lui Isus. Dumnezeu, care a poruncit luminii să strălucească în întuneric, a strălucit în inimile noastre pentru a ne da lumina înțelegerii slavei lui Dumnezeu, în credința în Isus Hristos. Mereu purtând în trupul nostru, moartea Domnului Isus, pentru ca viața lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.”

       Adevărul pe care l-am primit este extreme de prețios, capabil de a ne face lucrători înțelepți cu Hristos. Îl rafinează, îl înnobilează și purifică pe primitor, îndepărtând poftele trupești, iar influența glorioasă care umple sufletul aduce orice gând rob ascultării de Hristos. Întreb iar, unde sunt lucrătorii lui Dumnezeu? Unde sunt misionarii lui Dumnezeu? Vrem bărbați și femei convertiți în această țară. Sunt cuprinsă de neputință și nu pot face mult, dar fiți siguri că voi face tot ceea ce pot.

Fratele Grant este aici în Melbourne, și trebuie să facă o incursiune împotriva poporului nostru, nu sunt lucrători în țara aceasta, numai dacă un miracol va avea loc, îl va putea onora pe Domnul mai bine decât prin continuarea controverselor. Domnul a fost făcut în mod deschis de rușine de către unii care au încercat să întâlnească oponenți iscusiți. A fost din cauza ineficienței lor? Au fost înfumurați, iar Dumnezeu nu le-a oferit victoria. Nu cred că acești oponenți trebuiau abordați. Trebuie să mergem mai departe, fără să spunem nimic ce poate fi interpretat ca provocare, și să lucrăm în umilință cu inimi smerite, lăsând Domnului această lucrare.

Ca oameni ce păstrează poruncile lui Dumnezeu, avem nevoie de o lucrare mai profundă a harului în inimile noastre; trebuie să ne separăm de lume. Suntem uniți cu Domnul printr-un legământ veșnic, uniți să trăim doar pentru El. Isus trebuie să fie totul pentru noi. Dar există o căutare după plăcere și vanitate? Nu am părăsit apele reci ale Libanului pentru a bea din apele tulburi din vale? Nu am pierdut înaltele privilegii ce ne aduc la Dumnezeu într-un mod special ca aleși ai Săi, în care El își găsește plăcerea? Inima mea tânjește ca poporul lui Dumnezeu să se trezească și să vadă cum a fost blocată lucrarea, din lipsă de dragoste frățească, chiar și în această țară.

Invidia, gelozia și înălțarea de sine îl vor scoate pe Isus din inimă. Este cel mai bine ca oamenii lui Dumnezeu să fie împlinitori ai Cuvântului, educându-și sufletul pentru a se iubi unul pe celălalt, pentru a părăsi criticismul față de ceilalți, liberi de orice pată de gelozie. Bănuiala rea a fost prea mult un blestem pentru biserică. Vrem dragostea plină de compasiune a lui Isus în inimă.

Cât de repede este mișcat eul! Cât de repede bărbații se simt desconsiderați și se gândesc la rău. Inimile pline de dragostea lui Isus nu vor face așa, pentru că ele aspiră către desăvârșirea în Hristos Isus. Ei au încredere în frații lor. Adesea se unesc în rugăciune cu ei. Acesta este un privilegiu puțin apreciat. Ei invocă făgăduința: „Vă spun că dacă doi se vor uni pe pământ și vor cere, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri”. Ei se prind de această promisiune; inimile lor au nevoie de această disciplină înainte de a suferi împreună. Dar, dacă lui Satana i se va permite să intervină între frate și frate, acolo va fi slăbiciune și nu putere.

Nu ar trebui să lucrăm mult mai hotărâți pentru dragoste și unitate, ținând seama de avantajele noastre din cuvintele frumoase ale Domnului Hristos din Ioan 17: 21-23? „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine”. Adevărul a strălucit peste noi. Suntem sub condamnare pentru că faptele și caracterul nostru nu au corespuns adevărului.

Vom fi judecați după lumina primită. Nu este timpul oare să ieșim din captivitate și să stăm cu Dumnezeu, ascultând ceea ce Domnul ne va spune? Nu este timpul să răspundem rugăciunii Domnului Isus să fim una ca ucenici ai Săi, la fel cum El și Tatăl sunt una? Fie ca acest lucru să apese sufletele noastre; fie ca noi să urgentăm biserica. Sunt alarmată văzând mulțumirea de sine din bisericile noastre. Mesajul pe care l-am auzit în ultimii patruzeci de ani a fost: „Mergeți împreună, mergeți împreună”. N-ar fi bine să luăm aminte la acest mesaj? În unitate este putere. În divizare este slăbiciune.

Doresc ca poporul nostru să vadă păcătoșenia lipsei de sensibilitate, afecțiune, respect și dragoste unul față de celălalt. Aș vrea să realizeze că sunt cercetați, Dumnezeu îi încearcă pentru a vedea dacă pot fi membri ai familiei cerului. Dacă nu se iubesc unul pe celălalt în viața aceasta, nu vor fi pregătiți să se iubească în viața viitoare. Doar acum este timpul nostru, îl vom valorifica? Dacă Îl iubim pe Isus, îi vom iubi și pe aceia pentru care El a murit. Cu siguranță, atunci când aceasta va abunda în biserică, vom vedea creșterea lucrării, misionarii plini de dragostea pentru Isus pentru sufletele pentru care El a murit, mergând în acele țări unde este nevoie de ajutorul și experiența lor.

Ce pot spune mai mult? Inima mea este plină de dă peste ea de dorința pentru suflete; să intre în lucrarea de a face binele. Numai aceia care sunt plini de Duhul Sfânt pot face această lucrare. Lumina a venit[1]; lumina care va lumina pământul cu razele ei strălucitoare strălucește de la tronul lui Dumnezeu. Să nu apreciem prețioasele privilegii pe care le avem? Să continuăm în slăbiciunile noastre? Să umblăm în lumina scânteilor focului nostru? Domnul ne spune că aceste privilegii și oportunități vor face o lucrare specială pentru noi, iar noi primind lumină, vom răspândi lumină. Vom merge noi în lumină? Vom lăsa ca lumina aceasta să strălucească pe calea altora? Cât timp îl vom dezamăgi pe Isus printr-o inimă rece și împărțită? Trebuie ca sfeșnicul să fie îndepărtat de la locul lui? Hristos spune că va fi așa, numai dacă ne vom pocăi și ne vom întoarce la faptele dintâi. Cine face eforturi de a împlini această cerință? Ce facem pentru o lume ce zare în răutate? Ce scuză îi aducem lui Dumnezeu pentru această neglijență?

Implor poporul lui Dumnezeu, care citește aceste rânduri, să lucreze pentru Domnul oriunde s-ar afla. Încercați să luminați suflete. Încercați să le arătați adevărul. Inima ta trebuie să fie în dragostea lui Dumnezeu, atunci îngerii vor fi în jurul tău. Ce-I vei răspunde lui Isus, Judecătorul, când te va întreba de ce nu ai dus lumina altor suflete prețioase? Cum ai putea să-i întâlnești zilnic, ducându-se și venind iarăși și să nu-ți deschizi buzele pentru a le spune despre bogățiile lui Hristos? Nu va fi sângele lor cerut de la tine pentru această neglijență?

Fratele Haskell, își prezint aceste lucruri pentru ca tu să le prezinți altora. Fie ca Domnul să convingă și să convertească suflete, ca lumina ce strălucește acum să nu fie depărtată de la noi, pentru că nu umblăm în lumină și nu îi scoatem și pe alții din întuneric. Simt intens nepăsarea și frivolitatea poporului lui Dumnezeu. Îi implor să nu se odihnească până ce nu vor fi aprinși de strălucirea Soarelui Neprihănirii. Aceia care nu folosesc lumina primită, nu numai că nu vor primi o lumină mai mare, dar o vor pierde și pe aceasta. Ca și Capernaum, ei au fost înălțați până la cer în privilegii, dar dacă nu vor primi lumina, vor fi lăsați în întuneric fără să știe de ce s-au prăbușit.

Îți spun că Dumnezeu ne încearcă. Întreaga lume va fi luminată de slava lui Dumnezeu. Lumina strălucește acum și cât de greu va fi pentru sufletele mândre să Îl primească pe Isus ca Mântuitor personal. Aceia care nu-L vor primi, nu vor înțelege nimic din lumina aceea care umple pământul. Fie ca fiecare inimă să-L caute pe Domnul. Eul să fie răstignit, pentru că multe binecuvântări îi așteaptă pe cei ce păstrează sufletul în pocăință. Isus va rămâne în ei și nu vor lăsa nimic să se interpună între ei și Dumnezeu.

Tânjesc să văd poporul lui Dumnezeu înălțat, înnobilat și sfințit de adevăr, manifestând credință și speranță , care este proporțională cu valoarea lucrurilor care le-au urmat. Viața veșnică merită, perseverența și efortul nostru. Nu obosiți în facerea binelui, dacă dorim să păstrăm sufletul doar al Lui. Fiți curajoși în Domnul. Uitați-vă în sus și priviți-L pe Cel care este răsplata veșnică.

 Scrisoarea 10a, 6 aprilie 1892, scrisă din Australia către pastorul S.N. Haskell

ll

[1] Ellen White face referire aici la lumina îngerului al patrulea care a strălucit odată cu prezentarea neprihănirii prin credință și care, primită de popor, ar fi trebuit să lumineze întregul pământ. Destinatarul scrisorii, pastorul S.N. Haskell a înțeles acest lucru, și profund impresionat de această scrisoare a scris o serie de 6 articole în Review sub titlul „Străjerule, cât mai este din noapte?”. În ultimul articol a spus de două ori că îngerul al patrulea a venit, lucru confirmat și de pastorul G.B. Starr, care a petrecut multă vreme cu Ellen White în Australia. Pentru mai multe detalii despre îngerul al patrulea vă recomandăm să urmăriți Istoria celor patru îngeri și Al patrulea înger.