Primejdiile şi privilegiile zilelor din urmă

Partea 1

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, şi să-Şi curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.”

Pentru biserica timpurie, speranţa venirii lui Hristos a fost o nădejde fericită, şi ei au fost prezentaţi de apostol ca aşteptând pe Fiul Său din ceruri şi iubind venirea Sa. Atâta timp cât această nădejde a fost preţuită de către urmaşii care mărturiseau a fi ai lui Hristos, au fost o lumină pentru lume. Dar nu acesta a fost planul lui Satana, ca ei să fie o lumină pentru lume; şi pentru că nelegiuirea s-a înmulţit, dragostea celor mai mulţi s-a răcit, iar robul necredincios este prezentat ca spunând, „Domnul meu întârzie să vină.” Ca rezultat al pierderii credinţei în venirea lui Isus, robul necredincios începe să-i bată pe tovarăşii săi de slujbă, să mănânce şi să bea cu beţivii. Satana a lucrat pentru a provoca apostazie în biserica timpurie, iar pentru realizarea scopului său au fost introduse doctrine prin care biserica a fost umplută de necredinţă în Hristos şi în venirea Lui. Adversarul lui Dumnezeu şi al omului şi-a pus umbra infernală de-a curmezişul căii celor credincioşi şi a estompat steaua nădejdii lor, şi anume credinţa în venirea în slavă a marelui Dumnezeu şi Mântuitor al nostru, Isus Hristos.

Nădejdea care a fost atât de preţioasă pentru ei, şi-a pierdut atracţia, pentru că iluziile amăgitoare ale lui Satana au stins aproape în întregime lumina mântuirii prin meritele unui Mântuitor răstignit şi înviat, iar oamenii au fost conduşi să caute să facă ispăşire prin lucrările lor proprii – prin sărbători şi penitenţe, prin plata de bani către biserică. A fost mai agreabil inimii fireşti să caute astfel îndreptăţirea, decât să o caute prin pocăinţă şi credinţă, prin credinţa în adevăr şi ascultare de acesta. În timpul veacurilor de apostazie, întunericul a acoperit pământul şi negura mare popoarele; dar Reforma a trezit locuitorii pământului din somnul lor ca de moarte, şi mulţi     s-au întors de la idolii şi superstiţiile lor, de la preoţi şi penitenţe, pentru a servi viului Dumnezeu, pentru a căuta în Cuvântul Său sfânt adevărul ca pe o comoară ascunsă. Ei au început să lucreze cu sârguinţă în mina adevărului, pentru a îndepărta gunoiul opiniei omeneşti care îngropase comorile preţioase de lumină. Dar, de îndată ce a început lucrarea de reformă, Satana, cu hotărâre, a căutat cu şi mai mult zel să prindă mintea oamenilor în superstiţie şi eroare. Când a constatat că nu-i poate împiedica să cerceteze Cuvântul lui Dumnezeu, că nu-i poate opri prin impunerea cu forţa a doctrinelor greşite să accepte adevărul, s-a gândit să-i intimideze prin ameninţări şi persecuţie, şi astfel să stingă lumina cerească, lumina care strălucea peste oameni dezvăluind caracterul lui Dumnezeu şi făcând clară răutatea arhiamăgitorului.

Ceea ce Satana a condus oamenii să facă în trecut, îi va conduce, dacă este posibil, să facă din nou. Biserica timpurie a fost înşelată de vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului, iar apostazia a fost introdusă în rândurile celor care mărturiseau că iubesc pe Dumnezeu; astăzi, dacă poporul lui Dumnezeu nu se trezeşte din somn, va fi luat prin surprindere de şiretlicurile lui Satana. Printre cei care pretind a crede în venirea în curând a Mântuitorului, cât de mulţi sunt aceia care au alunecat de la credinţă, cât de mulţi şi-au pierdut dragostea dintâi şi au căzut sub descrierea adresată bisericii Laodicea, care spune că nu sunt nici reci, nici în clocot. Satana va face tot posibilul să-i ţină într-o stare de indiferenţă şi amorţeală. Fie ca Domnul să descopere poporului primejdiile care sunt în faţa lor, ca ei să se poată trezi din somnul lor spiritual, să-şi pregătească lămpile, şi să fie găsiţi printre cei ce aşteaptă ca Mirele să se întoarcă de la nuntă.

Zilele în care trăim sunt pline de evenimente şi de primejdii. Semnele sfârşitului abundă în jurul nostru, şi evenimentele care urmează să se întâmple vor avea un caracter mai teribil decât ceea ce lumea a cunoscut până acum. „Când vor zice: ‚Pace şi linişte!’ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei.” Dar pentru cei care au lumina adevărului, a fost scris, „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.” „Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.”  „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind.”

Este o mare nevoie ca credinţa noastră slăbită să fie însufleţită şi ca să putem păstra pentru totdeauna înaintea minţii, dovezile că Domnul nostru vine în curând, ca să putem fi găsiţi mereu nu numai ca aşteptători, ci şi ca veghetori şi lucrători. Noi nu trebuie să fim găsiţi în aşteptare nefolositoare, pentru că acest lucru duce la neglijenţă şi deficienţă de caracter. Noi trebuie să ne dăm seama că judecăţile lui Dumnezeu sunt pe cale să cadă pe pământ, şi că trebuie să prezentăm cu mai multă seriozitate înaintea oamenilor, avertizarea pe care Domnul ne-a însărcinat să o dăm: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.” „Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerului vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Oricine pretinde a crede că Domnul vine în curând, să cerceteze Scripturile ca niciodată mai înainte, pentru că Satana este hotărât să încerce fiecare şiretlic posibil pentru a ţine sufletele în întuneric, şi pentru a orbi mintea în faţa primejdiilor timpului în care trăim. Fiecare credincios să pună mâna pe Biblie cu rugăciune serioasă, ca să poată fi luminat de Duhul Sfânt cu privire la ceea ce este adevărul, ca să poată cunoaşte mai mult din Dumnezeu şi Isus Hristos, pe care El L-a trimis. Căutaţi adevărul ca pe o comoară ascunsă, şi dezamăgiţi vrăjmaşul. Timpul de încercare este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja în descoperirea neprihănirii lui Hristos, Mântuitorul care iartă păcatul. Aceasta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple întreg pământul. Pentru că lucrarea fiecăruia la care a ajuns solia de avertizare, este să înalţe pe Isus, să-L prezinte lumii ca descoperit în tipuri, umbrit în simboluri, manifestat în revelaţiile profeţilor, dezvăluit în lecţiile date ucenicilor Săi şi în minunile uimitoare făcute pentru fiii oamenilor. Cercetaţi Scripturile, pentru că ele sunt cele care mărturisesc despre El.

Dacă vreţi să staţi în picioare în timpul de strâmtorare, trebuie să-L cunoaşteţi pe Hristos şi să vă însuşiţi neprihănirea Sa, pe care El o atribuie păcătosului pocăit. Înţelepciunea omenească nu va folosi pentru a concepe un plan de mântuire. Filozofia omului este zadarnică, roadele puterilor cele mai nobile ale omului sunt fără valoare, dacă lasă la o parte marele plan al Învăţătorului divin. Nicio slavă nu se cuvine omului, tot ajutorul şi toată slava omenească zace în ţărână, pentru că adevărul aşa cum este el în Isus este singura cale disponibilă prin care omul poate să fie mântuit. Omul este privilegiat să se unească cu Hristos, iar apoi divinul şi omenescul se combină, şi în această uniune, doar nădejdea omului trebuie să rămână, pentru că pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu atinge sufletul, puterile acestuia se însufleţesc şi omul devine o făptură nouă în Hristos Isus. El S-a arătat pentru a aduce viaţa şi nemurirea la lumină. El spune, „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă.” Psalmistul declară, „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.”

Să studiem aşadar Cuvântul lui Dumnezeu, ca să putem să-L cunoaştem pe Acela în care nu există întuneric. Isus spune, „Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Subiectul care atrage inima păcătosului este Hristos şi El răstignit. Pe crucea de pe Calvar, Isus este descoperit lumii în dragostea Sa de neegalat. Prezentaţi-L astfel mulţimii înfometate, iar lumina iubirii Sale va câştiga oamenii de la întuneric la lumină, de la păcat la ascultare şi sfinţenie. Privindu-L pe Isus, pe crucea de pe Calvar, conştiinţa se trezeşte faţă de caracterul ticălos al păcatului, şi  nimic altceva nu o poate trezi în felul acesta. Păcatul este cel care a cauzat moartea iubitului Fiu al lui Dumnezeu, iar păcatul este călcarea legii. Asupra Lui au fost puse nelegiuirile noastre, ale tuturor. Păcătosul spune apoi despre lege că este bună, căci el îşi dă seama că aceasta condamnă faptele sale rele, în timp ce preamăreşte dragostea fără seamăn a lui Dumnezeu care i-a asigurat mântuirea prin atribuirea neprihănirii Aceluia care n-a cunoscut niciun păcat şi în a cărui gură nu s-a găsit niciun vicleşug.

Review&Herald, 22 noiembrie 1892

Partea a 2-a – (Încheiere)

Adevărul este eficient, şi prin ascultare, puterea acestuia schimbă mintea după asemănarea lui Isus. Adevărul aşa cum este el în Isus, este cel care trezeşte conştiinţa şi transformă mintea, pentru că acesta este însoţit, la nivelul inimii, de Duhul Sfânt. Există mulţi care, lipsiţi de discernământ spiritual, iau litera goală a cuvântului, şi văd că, neînsoţită de Duhul lui Dumnezeu, ea nu trezeşte sufletul, nu sfinţeşte inima. Cineva poate fi în măsură să citeze din Vechiul şi Noul Testament, poate fi familiarizat cu poruncile şi făgăduinţele Cuvântului lui Dumnezeu, dar dacă Duhul Sfânt nu trimite adevărul în locaşul inimii, dacă nu luminează mintea cu lumina divină, niciun suflet nu cade pe Stâncă şi nu se zdrobeşte; pentru că agentul divin este cel care leagă sufletul de Dumnezeu. Fără iluminarea Duhului lui Dumnezeu, nu vom fi în măsură să discernem adevărul de eroare, şi vom cădea sub ispitele meşteşugite şi amăgirile pe care Satana le va aduce în faţa lumii. Suntem aproape de încheierea controversei dintre Prinţul luminii şi prinţul întunericului, şi în curând amăgirile vrăjmaşului vor încerca credinţa noastră. Satana va face minuni în faţa fiarei şi va amăgi „pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei.”

Dar, deşi prinţul întunericului va lucra pentru a acoperi pământul cu întuneric şi cu negură pe oameni, Domnul va manifesta puterea Sa de convertire. O lucrare este necesară de făcut pe pământ, similară celei care a avut loc la revărsarea Duhului Sfânt în zilele primilor ucenici, atunci când ei au predicat pe Isus şi El răstignit. Mulţi vor fi convertiţi într-o zi, pentru că solia va merge cu putere. Aceste cuvinte vor putea fi spuse apoi: „Evanghelia noastră nu v-a fost propovăduită numai cu vorbe, ci cu putere, şi cu Duhul Sfânt.” Duhul Sfânt este Cel care îi atrage pe oameni la Hristos, pentru că El ia lucrurile lui Dumnezeu şi le arată păcătosului. Isus a spus: „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.”

Lucrarea Duhului Sfânt nu poate fi măsurată în profunzimea ei. El este sursa din care îşi trage puterea şi eficienţa acela care lucrează pentru Dumnezeu; şi Duhul Sfânt este Mângâietorul, ca o prezenţă personală a lui Hristos pentru suflet. Cel care priveşte la Hristos cu credinţă simplă, de copil, este făcut părtaş de natură divină prin intermediul Duhului Sfânt. Când este condus de Duhul lui Dumnezeu, creştinul poate să ştie că este făcut desăvârşit în El, care este Capul tuturor lucrurilor. Aşa cum a fost slăvit Hristos în ziua Cincizecimii, tot aşa va fi slăvit din nou în lucrarea de încheiere a Evangheliei, când va pregăti un popor care să reziste încercării finale, în conflictul de încheiere a marii controverse. Profetul descrie planul de luptă al vrăjmaşului, zicând:

„Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, şi vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.” „Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui.” „După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: ‚A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte.’... Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‚Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.’”

Poporul lui Dumnezeu va fi chemat să iasă afară din asocierea cu cei lumeşti şi cu cei făcători de rele, ca să poată sta în lupta pentru Domnul, împotriva puterilor întunericului. Atunci când pământul va fi luminat de slava lui Dumnezeu, vom vedea o lucrare similară cu cea care a fost făcută atunci când ucenicii, umpluţi cu Duhul Sfânt, au vestit puterea unui Mântuitor înviat. Lumina cerului a pătruns în mintea întunecată a acelora care au fost înşelaţi de vrăjmaşii lui Hristos, şi reprezentarea falsă a Lui a fost respinsă pentru că, prin eficienţa Duhului Sfânt, ei L-au văzut acum înălţat ca Prinţ şi Mântuitor, pentru a da lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Ei L-au văzut înconjurat de slava cerului, cu comori infinite în mâinile Sale pentru a le dărui celor care se întorc din răzvrătirea lor. Pe măsură ce apostolii au prezentat slava singurului născut din Tatăl, trei mii de suflete au fost atinse la inimă, şi au fost făcuţi să se vadă păcătoşi şi murdari, iar pe Hristos să-L vadă ca Mântuitor şi Răscumpărător al lor. Hristos a fost înălţat, Hristos a fost slăvit, prin puterea Duhului Sfânt care Se odihnea peste oameni. Cu ochiul credinţei, aceşti credincioşi L-au văzut ca  fiind Cel care a suportat umilinţa, suferinţa şi moartea, astfel ca ei să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Privind asupra neprihănirii Sale imaculate, şi-au văzut propria lor diformitate şi mânjitură, şi au fost umpluţi de frică dumnezeiască, de dragoste şi adoraţie pentru Cel care Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru ei. Ei şi-au smerit sufletele în ţărână, s-au pocăit de faptele lor rele, şi au slăvit pe Dumnezeu pentru mântuirea Lui.

Ei au zis unul către altul, „Acesta este Cel care a fost acuzat de lăcomie, pentru că a mâncat cu vameşii şi păcătoşii, Cel care a fost legat, biciuit şi răstignit. Noi credem în El ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Prinţ şi Mântuitor.” Descoperirea lui Hristos, prin Duhul Sfânt, i-a făcut să înţeleagă puterea şi măreţia Sa, şi şi-au întins mâinile spre El, prin credinţă, spunând, „Cred.” Aşa a fost în timpul ploii timpurii, dar ploaia târzie va fi mai abundentă. Mântuitorul oamenilor va fi slăvit şi pământul va fi luminat de strălucitoarea lumină a razelor neprihănirii Sale.

El este izvorul de lumină, şi lumina strălucind prin porţile întredeschise a căzut peste poporul lui Dumnezeu, ca să-L înalţe, în caracterul Său glorios, înaintea celor care stau în întuneric.

Hristos nu a fost prezentat în legătură cu legea, ca Mare Preot credincios şi milos care a fost în toate lucrurile ispitit ca şi noi, dar fără păcat. El nu a fost înălţat înaintea păcătosului ca Jertfă divină. Lucrarea Sa ca Jertfă, Înlocuitor şi Garant, a fost prezentată doar ocazional, şi rece, însă aceasta este ceea ce păcătosul trebuie să ştie. Păcătosul trebuie să-L vadă pe Hristos în deplinătatea Sa, ca Mântuitor care iartă păcatul, pentru că dragostea de neegalat a lui Hristos, prin intermediul Duhului Sfânt, va produce convingerea şi convertirea inimii împietrite. Influenţa divină, este gustul şi sarea în creştin. Mulţi prezintă doctrinele şi teoriile credinţei noastre, dar prezentarea lor este ca şi sarea fără gust, din cauză că Duhul Sfânt nu lucrează prin slujirea lor lipsită de credinţă. Ei nu şi-au deschis inima pentru a primi harul lui Hristos, ei nu cunosc lucrarea Duhului, ei sunt ca făina fără aluat, din cauză că nu există niciun principiu lucrător în toată munca lor şi nu reuşesc să câştige suflete pentru Hristos. Ei nu-şi însuşesc neprihănirea lui Hristos, aceasta este o haină nepurtată de ei, necunoscută în totalitate, un izvor neatins.

Oh, dacă lucrarea ispăşitoare a lui Hristos ar fi studiată cu atenţie! Oh, dacă toţi ar studia cu atenţie şi rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, nu pentru a se califica în a dezbate puncte controversate de doctrină, ci pentru ca sufletele înfometate să fie săturate, acelea care însetează, să fie reîmprospătate de la izvorul vieţii. Atunci când cercetăm Scripturile cu inima umilă, cu sentimentul propriei noastre slăbiciuni şi nevrednicii, Isus este descoperit sufletelor noastre, în toată valoarea Sa. Dacă devenim părtaşi de natură divină, vom privi cu oroare asupra tuturor înălţărilor noastre de sine, şi ceea ce am preţuit ca fiind înţelepciune, ne va părea ca zgură şi gunoi. Cei care   s-au educat pentru a fi combativi, care s-au privit pe sine ca fiind oameni cu minte ascuţită, pasionaţi, vor privi lucrarea lor cu tristeţe şi ruşine, şi vor şti că jertfa lor a fost tot atât de lipsită de valoare cum a fost cea a lui Cain, căci a fost lipsită de neprihănirea lui Hristos.

Oh, dacă noi, ca popor, ne-am umili inimile înaintea lui Dumnezeu şi am stărui pe lângă El pentru a primi Duhul Sfânt! Dacă venim la Domnul cu smerenie şi căinţă a sufletului, El va răspunde la rugăciunile noastre, pentru că El spune că este mai dornic să ne dea Duhul Sfânt decât sunt părinţii să dea daruri bune copiilor lor. Atunci Hristos ar fi slăvit şi în El am discerne trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Hristos a spus despre Mângâietorul, „El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” Acesta este lucrul cel mai important pentru noi. Pentru că, „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.”

Review & Herald, 29 noiembrie 1892