Un formalism mort

Este un adevăr veșnic acela că singura cale prin care putem vreodată fi separați de această lume sau de oamenii din această lume, este prin prezența lui Dumnezeu mergând mereu cu noi. „Astfel vom fi separați, eu și poporul tău, dintre toate popoarele care sunt pe fața pământului.”[1]

Tocmai aici este punctul unde intră un formalism mort și ia locul trăirii prin credință. Oamenii vor să fie ai Domnului; ei vor să slujească Domnului; ei vor să meargă în cer; și cunoscând că aceasta cere separare de lume, ei „încearcă să renunțe la lume”. Dar, în loc ca, având credință, să găsească prezența vie a Domnului, care de la sine ar împlini tot ce se cere și tot ceea pe bună dreptate ce poate dori inima, ei încep singuri să se separe de lume și de lucrurile din lume. Ei speră să facă acest lucru mărturisind religia, mergând la biserică, practicând formele religiei și „făcând ceea ce pot mai bine” pentru a ține poruncile și a asculta de Scripturi. Neavând prezența vie a lui Hristos în inimă, ca aceasta să realizeze voia lui Dumnezeu și să lucreze lucrările lui Dumnezeu, ei speră să suplinească lipsa, practicând de la ei înșiși formele religiei. Dar toate acestea sunt numai forme de evlavie fără putere și niciodată nu pot aduce pace minții, nici odihnă inimii.

Mărturisirea religiei, fără prezența vie și puterea lui Hristos în inimă și manifestată în viață, este doar un formalism mort. Chiar dacă este însăși mărturisirea creștinismului, și o practicare a tuturor formelor slujirii și închinării care aparține creștinismului; dacă Hristos însuși nu este o prezență vie și o putere în inimă și viață, dând viață tuturor formelor slujirii și închinării în care ne angajăm, atunci totul este pur și simplu o slujire exterioară de simple forme și de aceea este doar un formalism mort.

Formele, chiar ale creștinismului, niciodată nu pot da viață celui care le respectă. Nu; viața este găsită doar în Hristos însuși. printr-o credință vie. Găsindu-L, prin credință vie, pe El care El singur este viața, atunci El este viață pentru noi și pentru toate formele. Atunci, toată slujirea și toate formele de slujire ale lui Hristos, sunt desfătare. Dar a practica formele slujirii lui Dumnezeu cu speranța de a obține viața, și nu pentru că avem viața lui Dumnezeu, este o procedură obositoare și zadarnică, o afacere neprofitabilă.

Domnul a dat semnul tăierii împrejur ca o pecete a neprihănirii care a fost obținută prin credință, fără circumcizie. Dar ei, neavând neprihănirea care este prin credință, au căutat să obțină aceasta prin însăși tăierea împrejur. Ei au făcut ca semnul exterior al prezenței lui Dumnezeu și al neprihănirii Sale în interior, să ia locul a ceea ce simboliza acesta. Circumcizia a fost pusă astfel în locul lui Hristos. De aceea, în natura lucrurilor, circumcizia a fost privită și socotită ca cel mai important dintre toate lucrurile. A fost foarte logic că rabinii să învețe, așa cum au făcut, că doar circumcizia este „la fel de importantă ca toate celelalte porunci” și că aceasta de fapt era mai importantă decât însăși creațiunea, pentru că Dumnezeu a creat cerurile și pământul, pentru ca oamenii să fie circumciși. Vezi Farrar, Life and Work of Saint Paul, pp. 226, 428.

Din nou, Domnul a dat legea Sa – cele zece porunci – în primul rând ca să dea cunoștința de păcat, pentru ca acesta „să se arate afară din cale de păcătos” ca ei să poată aprecia pe Hristos, Mântuitorul din păcat (Romani 7:13; 5:20, 21), iar în al doilea rând, ca să mărturisească despre neprihănirea lui Dumnezeu, obținută fără lege și prin credința lui Isus Hristos. Romani 3:20-22. De aceea, tabernacolul în care legea a fost păstrată, a fost numit „cortul mărturiei” (Fapte 7:44); chivotul în care se odihnea legea, a fost „chivotul mărturiei”, iar tablele pe care legea a fost scrisă, au fost numite „tablele mărturiei.” Mărturia este evidența pe care o dă un martor; de aceea, chivotul a fost chivotul mărturiei, iar tablele au fost tablele mărturiei, așa cum tabernacolul a fost tabernacolul mărturiei, și toate acestea pentru că ele dețineau legea lui Dumnezeu care era martorul neprihănirii lui Dumnezeu, pe care ei o aveau de obținut prin credința în mijlocirea celui pe care Îl simbolizau toate serviciile din tabernacol.

Dar ei, neavând neprihănirea prin credință a lui Hristos, au căutat să obțină aceasta prin faptele legii. Nesupunându-se neprihănirii lui Dumnezeu, ei au început să-și stabilească propria lor neprihănire. Romani 10:3. Neavând în inimă prezența lui Hristos ca să lucreze neprihănirea lui Dumnezeu în viață și să împlinească neprihănirea legii în ei, și căutând să-și realizeze neprihănirea prin lege, ei au pervertit legea de la scopul pentru care a dat-o Dumnezeu, la propriile lor scopuri – scopuri pentru care Dumnezeu nu a dat legea niciodată, și nici nu a intenționat deloc aceasta.

Cele zece porunci, așa cum le văd oamenii în literă, sunt doar „dreptarul cunoștinței depline și al adevărului.” Romani 2:20. Cel care privește la legea însăși, și caută să facă așa cum o vede, caută cea mai bună formă a neprihănirii. Este adevărat că legea, chiar în literă, este forma perfectă a cunoașterii și adevărului, dar totuși este doar forma acesteia. Și chiar dacă un om se conformează perfect acesteia, așa cum o vede el, totuși slujirea lui va fi doar un formalism desăvârșit, iar el, doar un formalist desăvârșit – așa cum a fost Saul din Tars. Filipeni 3:16.

Dar în Hristos este viața desăvârșită a formei desăvârșite. După cum este scris: „Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.” Ioan 1:17. În timp ce în lege, așa cum este în literă și așa cum o vede omul, este forma cunoașterii și adevărului, în Hristos este însăși realitatea. Găsindu-L pe El, găsim însăși viața legii, pentru că El este însăși legea vie. Îl El găsim întreaga profunzime și însemnătate a legii, așa cum este aceasta în adevăr – neprihănirea lui Dumnezeu însuși, pe care legea o cere și doar aceea pe care o va accepta de la noi, dar pe care niciodată nu o poate găsi în noi până ce nu Îl găsește pe Hristos acolo. Și când Îl găsește în noi, ea mărturisește despre neprihănirea lui Dumnezeu pe care o avem în El.

21 ianuarie 1895, The Bible Echo

Note de subsol:

[1] Exodul 33:16, Fidela.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Luceafărul: Mare atenţie, Biblia este scrisă de oameni prin…

    a comentat la: Isus este din veșnicie

  2. Paul Bucur: Pentru că am primit și câteva telefoane în…

    a comentat la: Calul troian – Dennis Priebe

  3. Paul Bucur: Personal nu am reușit să o găsesc. Dacă…

    a comentat la: J. H. Waggoner către James White

Distribuie