Vestea bună a veștii bune

„Ce frumoase sunt pe munți, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: «Dumnezeul tău împărățește!»” – Isaia 52:7

Cuvintele acestea din Isaia sunt repetate de apostolul Pavel în Romani 10:15, în următorul context:

„Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși? După cum este scris: «Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!»” – Romani 10:14-15

Cuvintele lui Pavel ne provoacă la introspecție. În întrebările lui sunt și răspunsurile. Putem noi chema pe Isus, dacă nu credem în El? Evident, nu. Putem crede în El, dacă nu am auzit despre El? Nu. Putem auzi dacă nu e cineva care să ne propovăduiască? Nu. Poate cineva să propovăduiască dacă nu este trimis? Nu. Din toate aceste întrebări și răspunsuri, se ridică o soluție: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

Care este vestea bună a veștii bune? Care este vestea bună a evangheliei? Toată lumea creștină este de acord că evanghelia este o veste bună. Și noi, adventiștii, spunem la fel. De ce este evanghelia o veste bună – adică care este vestea bună a evangheliei – este însă o chestiune mult dezbătută în adventism. Când vine vorba de a defini solia evangheliei, adventismul începe să se polarizeze în urma unor controverse puternice. Rezolvarea pare încă departe de noi, mai aproape e conflictul, supărarea și arta jignirilor.

Un prim pas în înțelegerea chestiunii ridicate, este recunoașterea faptului că factorii care influențează și polarizează gândire adventiștilor, sunt alți adventiști: pastori, profesori, administratori și, desigur, vorbitori neautorizați, persoane care prin poziția deținută în biserică, prin carisma personală sau prin faptul că prezintă subiecte de interes și sau sunt în contradicție cu administrația influențează percepția celorlalți. E greu, odată intrat în acest carusel, să te oprești și să reflectezi în profunzime asupra veștii bune a evangheliei. Unii dintre noi consideră că evanghelia este predică de cei care vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu și îngăduință creștină, alții cred că predică evanghelia cei care vorbesc fără încetare despre fiară, semnele timpului, iezuiți sau masonerie, schimbarea siglei bisericii sau își trâmbițează „faptele bune”. Pot fi alte lucruri mult mai greșite decât cele amintite mai înainte, dar consecințele acestei atitudini sunt foarte grave, costându-ne chiar veșnicia. Nimeni nu poate aprecia cine predică evanghelia, decât dacă o cunoaște el însuși prin cercetare personală. Cei care pot face acest pas, debarasându-se de influența altei minți, pot trece la pasul al doilea.

Un al doilea pas necesar pentru a răspunde întrebării adresate la începutul articolului este acela de a vedea de ce avem nevoie de mântuire. Pentru aceasta vom folosi cinci versete, din mulțimea celor prezente în Scripturi:

„O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși», dintre care cel dintâi sunt eu.” – 1 Timotei 1:15

„Căci întrucât lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii.” – 1 Corinteni 1:21

„El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape.” – Efeseni 2:17

„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (…).” – Romani 1:16

„El a trimes Cuvântul Său fiilor lui Israel, și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.” – Fapte 10:36

Avem nevoie de mântuire pentru că suntem păcătoși și îndepărtați de Dumnezeu. Evanghelia este soluția lui Dumnezeu la problema păcatului. Da, evident, oricine știe aceasta, ar putea afirma cineva. Într-adevăr, dar e important să ne reamintim aceasta aici. La pasul trei vom înțelege de ce.

Pasul al treilea, necesar pentru rezolvarea întrebării, este acela de a înțelege dacă păcatul este o problemă din exteriorul omului sau o problemă din interiorul omului. Dacă mântuirea are de-a face cu a scoate omul din păcat sau și scoaterea păcatului din om. Este un pas important, pentru că în funcție de răspunsul de aici vom vedea dacă evanghelia este soluția oferită de Dumnezeu în afara omului sau în interiorul lui. Așadar, păcatul este o problemă internă sau externă?

Dacă plecăm de la originea păcatului – Lucifer – atunci aceasta este o problemă externă. Dacă însă continuăm să vedem efectele lucrărilor lui Lucifer, vom vedea că păcatul devine o problemă internă. Ne naștem cu natură păcătoasă și cu o minte carnală. Acestea sunt împotriva neprihănirii lui Dumnezeu, adică împotriva legii sale.

Articol înrudit: Aplicând legea lui Dumnezeu

Problema pentru om nu este doar păcatul din exteriorul lui, ci păcatul care a afectat ființa lui. Nu doar existența lui Lucifer, ci faptul că mintea acestui înger a devenit mintea omului. Dacă Dumnezeu vine cu o soluție externă pentru o problemă internă, este ca și cum un medic care ar trata o problemă gravă de inimă cu cremă de gălbenele aplicată pe degetul mic.

Este absolut necesar ca evanghelia să fie soluția lui Dumnezeu pentru interiorul nostru, pentru carnea noastră, pentru mintea noastră carnală și pentru tendințele pe care le-am cultivat păcătuind. Vestea bună a evangheliei este aceea că există o soluție pentru problema păcatului din interiorul omului. Aceasta este solia neprihănirii prin credință vestită la Minneapolis în 1888 și în anii care au urmat.

„Lucrarea evangheliei este aceea de a pune lucrările neprihănite ale lui Dumnezeu în locul nelegiuirii omului. Este aceea de a lucra în om lucrările lui Dumnezeu și de a-l determina să gândească gândurile lui Dumnezeu.”[i]

Evanghelia este «Hristos în voi nădejdea slavei» – Hristos în voi aşa cum sunteţi, păcătoşi, în stare de păcătoşenie, căci El S-a dat pe El Însuşi pentru păcatele noastre, şi pentru păcătoşenia noastră. Pe voi, aşa cum sunteţi, Hristos v-a cumpărat, iar Dumnezeu «v-a primit» în El. El v-a primit aşa cum sunteţi, iar evanghelia, «Hristos în voi, nădejdea slavei», vă aduce sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu, şi vă face într-atât de supuşi puterii lui Hristos şi a lui Dumnezeu încât «roada Duhului» apare în voi, în locul «faptelor firii pământeşti».”[ii]

Biblia este fără echivoc:

„Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.” – Coloseni 1:26-27.

Evanghelia este vestea bună despre lucrarea pe care Dumnezeu o face în interiorul nostru. Prin evanghelie aflăm cum Dumnezeu va rezolva problema interioară a păcatului. Când evanghelia este înțeleasă ca fiind un raport al activităților lui Dumnezeu în afara omului și nu puterea creatoare care recreează omul, aceasta nu este o veste bună și nu poate oferi soluții pentru problema păcatului; mai mult, îl ține pe om în aceeași condiție de robie față de păcat. Aceasta este cu siguranță o situație mai periculoasă decât infiltrarea iezuiților sau societățile secrete, atât pentru individ, cât și pentru biserică. Evanghelia care lucrează în noi voia lui Dumnezeu face ca viața noastră să fie ascunsă cu Hristos în Tatăl ceresc și, atunci, existența dușmanilor adevărului și calamitățile mondiale nu mai contează. Din nefericire, de multe ori oamenii își ascund lipsa de înțelegere a evanghelei prin activism în serviciul unor arii ca infiltrările iezuite, semnele timpului, evenimentele finale, apostazia liderilor etc., sau de celaltă parte, ceea ce am spus mai sus, activism pentru toleranță, dragoste etc. Nu diminuez prin această afirmație pericolul pe care îl poate reprezenta necunoașterea corectă a ariilor de activism, ci scot în evidență greșeala fatală de a da grâul – evanghelia – pe paie – preocupări omenești. Sau de a considera că evanghelia este predicată de „activiști”.

Când evanghelia este înțeleasă ca fiind un raport al activităților lui Dumnezeu în afara omului și nu puterea creatoare care recreează omul, aceasta nu este o veste bună și nu poate oferi soluții pentru problema păcatului; mai mult, îl ține pe om în aceeași condiție de robie față de păcat. Aceasta este cu siguranță o situație mai periculoasă decât infiltrarea iezuiților sau societățile secrete, atât pentru individ, cât și pentru biserică.

Pentru că încă suntem pe pământ, supuși slăbiciunilor omenești, nu vom fi feriți de argumentații care să afirme că noi nu putem fi niciodată desăvârșiți ca Dumnezeu, pentru că dacă ar fi așa am fi dumnezei. Nimic mai greșit ca această problemă de logică. Să presupunem că evanghelia este lucrarea lui Dumnezeu, prin Isus, în afara noastră. Raportul evangheliei ne spune că neprihănirea lui Isus este pusă în dreptul nostru, ne este considerată nouă ca neprihănire. Noi, adventiștii, numim aceasta „neprihănire atribuită”. Este această neprihănire, desăvârșită ca a lui Dumnezeu? Lăsăm pe cei sceptici să răspundă. Acum nu mai presupunem, afirmăm ceea ce Biblia ne spune, că evanghelia este puterea lui Dumnezeu care creează o inimă și o minte nouă, ne face părtași de natura divină, îl aduce pe Hristos în noi, aduce neprihănirea Lui în noi. Noi numim aceasta „neprihănire împărtășită”. Și întrebăm: Este această neprihănire, desăvârșită ca a lui Dumnezeu? Lăsăm aceleași persoane să răspundă, accentuând că Dumnezeu nu va considera neprihănire, nimic mai puțin decât propria Sa neprihănire.

În Romani 1:16, apostolul Pavel ne spune că evanghelia „este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”. Crede ce? Evident, crede vestea bună a veștii bune, anume că Dumnezeu lucrează în interiorul nostru prin puterea Sa creatoare, ridicând la timpul sfârșitului o biserică în care Hristos și neprihănirea Sa, vor fi pe deplin reflectate, un popor care va păzi legea, prin Hristos, așa cum a păzit-o Hristos când a fost pe pământ.

Articol înrudit: Ce este evanghelia?

Note de subsol:

[i] E. J. Waggoner, The Present Truth, 28 ianuarie 1892.

[ii] A. T. Jones, Review and Herald, 2 octombrie 1900, vezi și cartea Evanghelia veșnică, de A. T. Jones, disponibilă în aplicația 1888 Minneapolis.

 

Aplicație smartphone

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Gaby Zaharia: Acum valdenzii se aduna dumineca, deci se pot…

    a comentat la: Francisc, primul papă care vizitează o biserică valdenză

  2. Popa Mihai Si Magdalena: Dragii mei, Uniunea BAZS din Romania a emis…

    a comentat la: Carta de la Bolonia

  3. Paul Bucur: NAD - North American Division - Diviziunea Nord-Americană…

    a comentat la: Comunicat NAD cu privire la votul de la CA

Distribuie