„A venit ceasul judecăţii Lui”

Tot ceea ce îşi propune să realizeze această întreită solie, este din perspectiva faptului că „ceasul judecăţii” lui Dumnezeu „a venit.” De aceea, marele obiectiv al soliei îngerului al treilea este pregătirea lumii pentru judecată: de a-i pregăti pe toţi cei care primesc solia să reziste la judecată; şi de a coace lumea pentru judecată, în toţi cei care, prin respingerea soliei care i-ar pregăti să reziste judecăţii, se supun pe ei înşişi judecăţii în toată groaza ei.

Chiar cuvintele acestei solii sunt că „a venit ceasul judecăţii Lui”, nu că va veni, ci că „a venit”. De aceea, pentru fiecare din cei ce primesc solia, judecata lui Dumnezeu devine o realitate mereu prezentă. Toţi aceştia stau mereu înaintea scaunului judecăţii şi se aşază pe ei înşişi, în mod voluntar, sub toate încercările judecăţii. Acest lucru este adevărat prin chiar natura crezului soliei; căci atunci când o solie de la Dumnezeu spune că „a venit ceasul judecăţii Lui,” ce constribuţie ar putea avea o asemenea solie la credinţa unei persoane care nu consideră o realitate prezentă faptul că „a venit ceasul judecăţii Lui?” Şi atunci când pretinsul credincios admite ca adevăr că „a venit ceasul judecăţii Lui,” la ce ar folosi o asemenea credinţă, dacă acea persoană nu se aşează în judecata însăşi, şi nu se supune de bună voie tuturor realităţilor cercetătoare ale acelei judecăţi?

Acest lucru este subliniat de faptul că această solie trebuie să pregătească un popor pentru a-L întâlni pe Domnul atunci când va veni pe norii cerului — un popor care va fi în viaţă pe pământ atunci când Domnul vine, şi care va fi luat la cer fără să vadă moartea. Apocalipsa 14:4; 15:2, 3; 1 Tesaloniceni 4:15-17. Toţi cei care vor fi pregătiţi trebuie să fie „socotiţi vrednici să scape” de toate relele care vor veni pe pământ şi să „stea înaintea Fiului omului.” Luca 21:36. Ei trebuie să fie socotiţi vrednici înainte ca acea venire să se desfăşoare, sau altfel nu vor fi vrednici la venirea Sa şi, de aceea, nu vor putea fi salvaţi la venirea Sa. Şi în această socotire a fiecărei persoane de a fi vrednică sau nu, cuvântul decisiv este: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este neprihănit să fie şi mai departe neprihănit. Şi cine este sfânt să fie sfânt şi mai departe!” Apocalipsa 22:11.

Astfel, prin chiar natura deciziei judecăţii în cazurile celor ce sunt în viaţă în timpul soliei potrivit căreia „a venit ceasul judecăţii Lui,” este evident că nu este vorba despre un proces îndelungat de examinare, de o „reglare de conturi”, unul împotriva altuia; ci este pur şi simplu recunoaşterea condiţiei fiecărei persoane, condiţie determinată prin propria alegere. Exact aşa cum este o persoană când atinge momentul crucial al sentinţei în cazul său, aşa va rămâne pentru totdeauna. Dacă este neprihănit, judecata recunoaşte lucrul acesta şi pronunţă cuvântul: „Să fie neprihănit şi mai departe.” Iar cuvintele acestea sunt rostite în acest fel, la acel moment, pentru că el este deja ceea ce judecata declară că va fi „şi mai departe.” Dacă este nedrept, atunci cuvântul judecăţii este: „Să fie nedrept şi mai departe.” Şi acest lucru este rostit pentru că aşa este el în acea clipă, fie că judecata pronunţă acest lucru sau nu; iar momentul crucial al judecăţii trece la cazul său în acel moment, îl găseşte în această stare, recunoaşte lucrul acesta şi spune: „Să fie nedrept şi mai departe.”

Şi de ce nu ar fi astfel? Iată o solie de la Dumnezeu vestită fiecărei naţiuni, neam, limbă şi popor, spunându-le tuturor: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă,” în special pentru că „a venit ceasul judecăţii Lui.” Pe de o parte, iată-i pe cei care au primit solia. Acea solie are în ea întreaga putere a Evangheliei veşnice, pe deplin, pentru a-i potrivi în vederea judecăţii; şi chiar acceptarea din partea lor a soliei este o mărturie a recunoaşterii faptului că „a venit ceasul judecăţii Lui” şi că ei trăiesc în acest „ceas.” Şi dacă, în ciuda acestor lucruri, oricare dintre ei trăieşte de parcă n-ar fi în „ceasul judecăţii lui Dumnezeu”, şi astfel va fi nepregătit pentru rostirea binecuvântatului cuvânt „Să fie neprihănit şi mai departe”, ci este pregătit pentru teribilul cuvânt „Să fie nedrept şi mai departe”, cu siguranţă că nimeni în afară de el însuşi nu poate fi învinovăţit pentru aceasta. Sentinţa este aşa cum este datorită ignorării lucrurilor pe care le-a mărturisit că le deţine şi a lucrurilor care l-au chemat la mărturisirea pe care o susţine.

Pe de altă parte, iată o solie proclamată întregii lumi — fiecărei naţiuni, neam, limbă şi popor, spunând cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă Lui; căci a venit ceasul judecăţii Lui.” Şi iată o mare mulţime de oameni care refuză să creadă că este vreun pic de adevăr în declaraţia că „a venit ceasul judecăţii Lui.” De aceea, ei merg pe calea lor complet nepăsători faţă de realitatea că se găsesc în prezenţa judecăţii. Astfel, atunci când se ajunge la cazul fiecăruia dintre aceşti indivizi, iar cuvântul trebuie să fie „cel care este nedrept, să fie nedrept şi mai departe,” acest lucru este aşa datorită propriei sale decizii; judecata pronunţată este o simplă constatare a ceea ce este el şi a ceea ce el a hotărât prin desconsiderarea soliei care i-ar fi schimbat cu totul starea şi l-ar fi făcut potrivit pentru celălalt cuvânt: „Cel care este neprihănit să fie neprihănit şi mai departe.”

Deseori, oamenii întreabă: „Vom şti când va veni ceasul judecăţii? Vom putea şti când va trece judecata la cei vii?” Marea întreită solie — solia îngerului al treilea — oferă răspunsul. Nu spune această solie în chiar textul ei, aşa de clar cum poate Domnul vorbi, că „a venit ceasul judecăţii Lui”? Nu a spus această solie acelaşi lucru fiecărui om care a auzit-o vreodată? Şi nu a continuat această solie să-i spună aceasta chiar din ziua în care a auzit-o pentru prima oară?

Astfel stând lucrurile, este posibil ca cineva care a auzit solia, ba mai mult, care mărturiseşte credinţa în această solie, să nu fi învăţat că „a venit ceasul judecăţii Lui;” când chiar acel cuvânt este ceea ce a auzit şi ceea ce a pretins a crede din ziua în care l-a auzit? Şi dacă vreunul dintre pretinşii credincioşi în solia îngerului al treilea nu crede acest cuvânt al lui Dumnezeu, pe care în tot acest timp a mărturisit că-l crede, când îi spunea că a venit ceasul judecăţii lui Dumnezeu, atunci l-ar crede dacă Domnul i l-ar spune din nou? Este posibil ca cineva să fi trăit sub o mărturisire de credinţă în această solie chiar şi numai pentru o zi, şi să nu se fi aşezat în prezenţa judecăţii, şi să nu se fi supus pe sine tuturor testelor cercetătoare ale judecăţii? Este posibil ca oricare dintre aceşti pretinşi credincioşi în expresia „a venit ceasul judecăţii Lui” să nu fi crezut deloc, şi să se fi comportat în tot acest timp aşa cum nu s-ar fi purtat dacă ar fi crezut în realitate că „a venit ceasul judecăţii Lui”?

În privinţa fiecărui credincios în solia îngerului al treilea, fiecare persoană a stabilit că, în ceea ce-l priveşte, judecata a trecut la cei în viaţă; căci el este în viaţă şi a acceptat o solie de la Dumnezeu care îi spune că a venit ceasul judecăţii lui Dumnezeu. Fiind în viaţă şi acceptând o astfel de solie de la Dumnezeu, prin chiar forţa mărturisirii sale, în virtutea crezului său, el intră viu, în fiecare oră, la judecată. El trăieşte în prezenţa judecăţii. El îşi deschide viaţa tuturor testelor cercetătoare ale judecăţii. Şi acest lucru fiind astfel cu el, pentru acest om întrebarea „vom fi capabili să ştim când a trecut judecata la cei vii?” a căpătat răspuns.

Solia îngerului al treilea — această mare întreită solie — este, în fiecare trăsătură a ei, adevăr prezent. Şi când, prin chiar cuvintele ei, este dovedit că această solie este dată având în vedere că „a venit” ziua judecăţii lui Dumnezeu, şi ştiind că acum este timpul acestei solii, este doar adevăr prezent a crede cu tărie că, într-adevăr, „a venit ceasul judecăţii Lui.”

Într-adevăr, faptul că această solie a fost oferită vreodată ar trebui să constituie în sine o dovadă că a venit ceasul judecăţii Lui; căci nici o solie de la Dumnezeu nu poate fi dată înainte de vremea ei. De aceea, oricând această solie va fi vestită lumii, va fi adevărat că cu acea ocazie a venit ceasul judecăţii Lui. Iar expresia soliei care spune aceasta nu va fi decât anunţarea faptului că ceasul judecăţii Lui a venit. Şi fiecare crezând solia, va crede că acesta este adevărul: el va trebui să o creadă pentru a fi un credincios al soliei; întrucât tocmai cuvântul soliei pe care el mărturiseşte a-l crede spune că este aşa. Şi, pe cât de sigur crede acest lucru, el va intra în fiecare ceas în judecata lui Dumnezeu, şi se va supune constant tuturor testelor acestei judecăţi.

Această solie trebuie dată lumii acum. Ea este oferită lumii. Timp de ani de zile s-a întâmplat acest lucru. De aceea, timp de ani de zile a fost, iar acum este adevăr prezent faptul că a venit ceasul judecăţii lui Dumnezeu. Mii şi mii de oameni mărturisesc credinţa în această solie. De aceea, principiul este că întregul popor al acestei solii intră oră de oră în judecata lui Dumnezeu şi, atât timp cât trăiesc, se supun tuturor testelor cercetătoare ale acestei judecăţi. De aceea, toţi aceştia ştiu că, în privinţa lor înşişi, individual, judecata a trecut la cei vii; căci ei sunt vii. Pentru ei, solia lui Dumnezeu a sunat că „a venit ceasul judecăţii Lui”; ei au acceptat această solie şi, conform acesteia, au intrat în acea judecată, şi astfel ei trăiesc constant în prezenţa acestui teribil fapt. Astfel, prin cele expuse, afirmăm din nou că nu există niciun loc pentru întrebări cum ar fi „dacă judecata a trecut la cei vii.”

Şi dacă există unii care mărturisesc credinţa în această solie, şi totuşi trăiesc cum nu ar trăi dacă ar fi ştiut că judecata a venit; şi ar face o schimbare majoră în viaţa lor numai dacă ar şti că judecata a trecut asupra celor vii, dar nu ar face această schimbare dacă ar fi siguri că judecata nu a venit; atunci cu ce scop li s-ar da acestora o solie, chiar dacă le-ar fi trimisă personal, direct din cer, că judecata a trecut la cei vii? Într-un asemenea caz, orice schimbare care ar putea fi dorită sau făcută nu ar avea nici o virtute; iar aceste persoane nu ar fi mai pregătite pentru sentinţa judecăţii decât dacă nu ar fi auzit nimic despre ea. Singura schimbare care ar putea fi făcută într-o asemenea viaţă ar fi doar datorită temerii de consecinţe şi nu datorită dragostei pentru neprihănire. De aceea, nu este decât natural ca, într-un astfel de caz, cuvântul să nu poată fi: este neprihănit, „să fie neprihănit şi mai departe,” pentru că nu este neprihănit: nu are în inima sa nici o dragoste pentru neprihănire. Aceasta este demonstrat prin faptul că, tocmai sub mărturisirea acestei solii a judecăţii, el a trăit fără să ţină seama de judecată: el şi-a îngăduit lucruri rele în propria-i viaţă — lucruri despre care ştia că nu pot trece de judecată — şi a continuat să le îngăduie până când uimitorul cuvânt a venit la el personal: că judecata a venit la el. Atunci, deodată, şi numai pentru a trece de judecată şi să scape de consecinţele lucrurilor rele pe care, în ciuda neprihănirii, le-a îngăduit, el vrea să facă o schimbare majoră în viaţa sa!

Dar un asemenea lucru nu va funcţiona niciodată în judecata lui Dumnezeu. Oricine va trece în neprihănire de judecata lui Dumnezeu, o va face numai pentru că a „iubit neprihănirea şi a urât nelegiuirea,” fie că judecata a trecut la el sau nu. El iubeşte neprihănirea pentru că este neprihănire, şi urăşte nelegiuirea pentru că este nelegiuire; el nu va mai îngădui nelegiuirea în viaţa sa, cu o mie de ani înaintea judecăţii ca şi cu un minut înainte de judecată.

Prin urmare, nu există nici un loc pentru niciun mărturisitor credincios al soliei îngerului al treilea să întrebe vreodată dacă judecata a trecut la cei vii. Fiecare credincios în solia îngerului al treilea ŞTIE, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu o spune, şi a spus-o de ani de zile, că „a venit ceasul judecăţii Lui.”

Şi la oricine din lume va ajunge această solie, fie că o crede sau nu, pentru el va fi adevărat şi va putea şti că timpul judecăţii a sosit la el. Dacă va recunoaşte acest fapt sau îl va ignora, doar el însuşi poate decide; dar pentru el va fi adevărat că ceasul judecăţii lui Dumnezeu „a venit.”

„A venit ceasul judecăţii Lui.” Este aici: este un lucru prezent la fel de sigur ca şi existenţa lumii. Şi, ştiind acest lucru, fiecare credincios adevărat al acestei solii trăieşte conform ei; el se prezintă în viaţă la judecată, el se aşează oră de oră înaintea scaunului judecăţii; pentru că „a venit ceasul judecăţii Lui.” Pentru adevăratul credincios în solia îngerului al treilea, aceasta este o realitate; este un adevăr viu, prezent.

Şi cum altfel ar putea el să dea lumii această solie? Poate el să predice cu putere altui om adevărul că „a venit” ceasul judecăţii lui Dumnezeu, când el însuşi nu crede deloc că „a venit”, ci doar că va veni? Este cineva în această lume care să nu creadă că judecata lui Dumnezeu va veni? Însă solia îngerului al treilea nu spune că judecata va veni, ci că „ceasul judecăţii Lui A VENIT” chiar acum. 

De vreme ce această judecată, atunci când este rostită sentinţa, nu este decât o recunoaştere, o declarare a unei condiţii deja existente, o declaraţie practic instantanee, rezultă că şi mijloacele de pregătire pentru această teribilă sentinţă trebuie să fie în stare să poată realiza acea pregătire într-un mod instantaneu. Şi exact această prevedere este cea oferită de Domnul prin această mare şi slăvită solie a îngerului al treilea; căci ea poartă „Evanghelia veşnică pentru a fi predicată tuturor celor care locuiesc pe pământ, fiecărei naţiuni, neam, limbă şi popor.” Şi această Evanghelie veşnică este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” „Deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă.”

Cei care sunt astfel făcuţi neprihăniţi, trăiesc neprihănit; pentru că ei „trăiesc prin credinţă.” Această putere a lui Dumnezeu este creatoare şi, de aceea, este instantanee în acţiunea ei. Căci „El a rostit, şi a fost.” Psalmul 33:9. Când leprosul a spus: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi,” El a răspuns: „Da, voiesc, fii curăţat.” Şi îndată ce a vorbit, imediat lepra s-a depărtat de la el şi a fost curăţit.” Marcu 1:40-42. Şi fiecare suflet care iubeşte şi tânjeşte după neprihănire, şi urăşte şi doreşte să scape de nelegiuire, care aude această solie a Evangheliei veşnice anunţând că a venit ceasul judecăţii lui Dumnezeu şi intră la judecată în această oră, poate fi pregătit prin Evanghelia veşnică pentru judecată chiar în acest minut — „imediat”. Şi în timp ce rămâne în prezenţa judecăţii, supus tuturor testelor ei cercetătoare, şi ţinându-se puternic de Evanghelia veşnică — de puterea ei de a salva şi de neprihănirea pe care o descoperă — el este pregătit pentru momentul culminant al judecăţii în fiecare clipă a acestui „ceas”; deoarece, atunci când vine momentul critic al chemării numelui său, el este neprihănit prin „puterea lui Dumnezeu” şi prin neprihănirea lui Dumnezeu pe care i-a dat-o acea Evanghelie; iar Judecătorul va rosti cu cea mai mare încântare cuvintele pline de bucurie: „Să fie neprihănit şi mai departe.”

„Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” Eclesiastul 12:14. Şi pentru că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, cu tot ce este ascuns, tot poporul este somat: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” Vers. 13.

Acest cuvânt din Eclesiastul este completat şi dezvoltat prin cuvintele acestei mari solii întreite, în care Evanghelia veşnică este predicată celor care locuiesc pe pământ — fiecărei naţiuni, neam, limbă şi popor — spunând cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă; căci a sosit ceasul judecăţii Lui. … Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Cei care au păcătuit având legea, adică cunoscând legea lui Dumnezeu, „vor fi judecaţi după lege în ziua în care Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor prin Isus Hristos potrivit Evangheliei mele.” Şi de vreme ce „a venit ceasul judecăţii Lui”, de vreme ce toţi cei ce aud această solie vor fi judecaţi după legea lui Dumnezeu, este sigur că toţi cei care acceptă solia îşi vor conforma întreaga viaţă în lumina acelei legi, pentru ca fiecare lucru ascuns care nu este în armonie cu acea lege sfântă să fie cercetat şi îndepărtat.

Căci acea lege ajunge la cele mai ascunse lucruri, chiar la gândurile şi intenţiile inimii. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‚Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.’ Dar Eu vă spun că orişicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ‚Prostule!’ va cădea sub pedeapsa consiliului; iar oricine-i va zice: ‚Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei. … Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‚Să nu prea curveşti.’ Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” Matei 5:21, 22, 27, 28. „Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei.” Iacov 2:12

De aceea, rugăciunea constantă a celor care vor accepta cu sinceritate această solie va fi: „Cercetează-mă, oh Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du-mă pe calea veşniciei!” Psalmul 139:23, 24. Oricine se roagă astfel, oricine îşi deschide astfel viaţa înaintea lui Dumnezeu şi Îl invită înăuntru pentru a cerceta şi a vedea dacă există vreo cale rea acolo — oricine va fi pregătit astfel pentru criza judecăţii, indiferent când vine aceasta. Astfel Dumnezeu va cerceta inima, va purifica viaţa şi o va face sfântă înaintea Sa. Şi astfel, toţi vor fi conduşi de Domnul pe calea veşniciei.

Şi de ce ar fi vreodată altfel? Dintre toate timpurile, de ce ar fi altfel acum, în ceasul judecăţii Lui? Nu vede Dumnezeu întreaga viaţă, oricum? Nu sunt toate lucrurile „goale şi deschise pentru ochii Celui cu care avem de-a face”? Poate fi ceva ascuns de El? Nu sunt păcatele noastre ascunse aşezate în lumina feţei Sale? Psalmul 90:8. Nu ne-a cercetat El şi nu ne cunoaşte El pe noi? Nu cunoaşte El gândul nostru „de pe urmă” cu mult înainte de a-l fi gândit?

De vreme ce, oricum, toate acestea sunt adevărate în fiecare clipă a vieţii, ce tip de persoană trebuie să fie cea care îşi trăieşte viaţa zi de zi şi an de an ca şi când aceste lucruri nu ar fi adevărate? Şi de vreme ce aceste lucruri sunt adevărate în fiecare clipă a vieţii oricui; de vreme ce ne găsim acum în timpul în care este adevărat în mod special datorită faptului că a venit ceasul judecăţii Lui; ce tip de persoană trebuie să fie cel ce ar mărturisi că acceptă această solie conform căreia a venit ceasul judecăţii Lui, şi totuşi trăieşte o singură zi ca şi când nu ar fi aşa?

Nu, nu; nu se poate întâmpla aşa ceva vreodată cu poporul acestei solii a judecăţii. Vine la ei ca solia judecăţii; ei o acceptă ca fiind solia judecăţii; şi în conformitate cu aceasta ei intră în fiecare oră la judecată. De vreme ce El a aşezat păcatele noastre ascunse în lumina feţei Sale, noi înşine ne vom aşeza păcatele ascunse în lumina feţei Sale. De vreme ce El ne-a cercetat şi ne-a cunoscut, în fiecare ceas Îi vom spune: „Cercetează-mă, oh Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima; încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile, şi vezi dacă este vreo cale rea în mine.” De vreme ce toate lucrurile sunt descoperite şi deschise pentru ochii Celui cu care avem de-a face, noi înşine vom păstra descoperite şi deschise în mod constant toate lucrurile pentru ochii Celui cu care avem de-a face.

Astfel Dumnezeu va ocupa toată viaţa, o va curăţa şi o va purifica prin propria Lui prezenţă, făcând-o un loc potrivit pentru Sine, ca să poată locui în ea. Astfel, El ne va îmbrăca cu hainele propriei Sale mântuiri şi va aşeza peste noi mantaua propriei Sale neprihăniri. Isaia 61:10. Şi atunci când va veni criza judecăţii pentru fiecare individual, cu Hristos prezentându-ne nevinovaţi în prezenţa slavei Sale cu o mare bucurie (Iuda 24), minunatele cuvinte vor răsuna cu bucurie pentru fiecare suflet: el „este neprihănit, să fie neprihănit şi mai departe.” El „este sfânt, să fie sfânt şi mai departe. Şi iată, Eu vin repede; şi răsplata Mea este cu Mine pentru a da fiecărui om potrivit faptelor sale.”

Mulţumim Domnului pentru o aşa preţioasă solie de avertizare credincioasă! Lăudat să fie Dumnezeu pentru această slăvită solie a îndreptăţirii, sfinţirii şi răscumpărării.

Solia îngerului al treilea cuprinde Sionul şi Calvarul; legea lui Dumnezeu şi Evanghelia lui Hristos; pe Dumnezeu Tatăl şi pe Dumnezeu Fiul.

Solia îngerului al treilea este chiar întruparea Evangheliei lui Hristos, căci în ea „este neprihănirea lui Dumnezeu descoperită din credinţă în credinţă; aşa cum este scris: ‚Cel neprihănit va trăi prin credinţă.’” Romani 1:16, 17.

În Hristos, prin credinţa lui Hristos, credinciosul în Isus găseşte păzirea poruncilor lui Dumnezeu, care este neprihănirea lui Dumnezeu. Astfel, păzirea poruncilor lui Dumnezeu este darul lui Dumnezeu; este „darul fără plată” al neprihănirii lui Dumnezeu, „care este prin credinţa în Isus Hristos către toţi şi peste toţi cei care cred.” Şi aceasta este solia îngerului al treilea: „Aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

Când solia îngerului al treilea se va încheia, atunci taina lui Dumnezeu — Evanghelia — va fi încheiată; şi aceasta în zilele îngerului cu Trâmbiţa a Şaptea, aşa cum a spus El servilor Săi, profeţii.

Cei care se supun cu adevărat soliei îngerului al treilea vor obţine biruinţă asupra Fiarei şi a Chipului ei, asupra icoanei ei şi asupra numărului numelui ei; la sfârşit, ei vor sta pe marea de sticlă, având harfele lui Dumnezeu; şi vor fi fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu. Şi totul se va face prin „Cel care ne-a iubit, şi ne-a spălat de păcatele noastre în propriul Său sânge.” A Lui să fie slava şi stăpânirea în veci de veci.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru această solie care cheamă pe toţi oamenii să „păzească poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus;” că, în acest timp când „toţi cei care locuiesc pe pământ se vor închina Fiarei, cei al căror nume nu sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului,” ei vor avea biruinţa asupra Fiarei şi a Chipului ei, asupra semnului şi asupra numărului numelui ei.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru solia îngerului al treilea care cheamă azi pe toţi oamenii la păzirea poruncilor lui Dumnezeu şi la credinţa lui Isus, ca să poată fi eliberaţi în „timpul de necaz aşa cum nu a mai fost de când există neamurile” şi care este iminent.

 

Din cartea Marile națiuni, capitolul 23.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Paul Bucur: Cei care au pus semnul de egalitate între…

    a comentat la: Pledoarie pentru teologia ultimei generații – ii. Natura păcatului

  2. Dan Marius: Dacă oamenii ajung păcătoşi prin alegere înseamnă că…

    a comentat la: Pledoarie pentru teologia ultimei generații – ii. Natura păcatului

  3. Gaby Zaharia: Acum valdenzii se aduna dumineca, deci se pot…

    a comentat la: Francisc, primul papă care vizitează o biserică valdenză

Distribuie