Accentuăm noi subiectul cel mai important?

Participam la o întâlnire la care erau prezenți probabil cincizeci de adventiști de ziua a șaptea. La un moment dat, în timpul întâlnirii, vorbitorul a întrebat: „Câți dintre dumneavoastră, înainte de a fi botezați ați fost învățați că, dacă folosiți alcool, tutun, sau droguri, sau dacă citiți un anumit gen de literatură imorală, trebuie să renunțați la toate acestea?”

Aproape fiecare mână s-a ridicat.

Vorbitorul a întrebat apoi: „Câți dintre dumneavoastră, înainte de botez, ați fost învățați că trebuie să muriți față de eu și că trebuie să renunțați la mânie, resentimente, gelozie, invidie, mândrie și alte feluri de simțăminte și atitudini păcătoase?”

O mână a fost ridicată.

Mai târziu, mi-a fost spus de către vorbitor, că acele întrebări au fost puse multor grupe de adventiști, iar răspunsul a fost ca proporție întotdeauna cam același.

N-am putut să nu stau să mă gândesc: Oare acest fapt nu ne sugerează faptul că, în timp ce noi ca biserică am accentuat nevoia de a fi gata pentru venirea lui Isus, eșuam în același timp să conducem pe convertiți și pe membri la cea mai importantă experiență care urma să-i pregătească pentru acea venire – nașterea din nou. Isus a făcut foarte clar faptul că a ne corecta acțiunile și a deține o curăție a convingerilor nu are să ne ducă în împărăția lui Dumnezeu: „ _[..._] dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” - Ioan 3:3.

Apoi se impune o altă întrebare, probabil una căreia ne este mai greu să-i facem față. În general, aceia care se numesc pe ei înșiși drept adventiști istorici, sau prin orice alt nume pe care ei îl aleg pentru a se distinge de liberali, învață ei cu adevărat pe bărbați și femei cum pot avea o relație vie cu Isus, cum poți să fii născut din nou?

Am putea să impresionăm în mod puternic pe oameni cu privire la condițiile din lume și din biserică, cu privire la iminența revenirii lui Isus și necesitatea de a fi gata pentru revenirea Sa. Putem să spunem oamenilor că trebuie să fie „născuți din nou”. Dar a-i îndemna să fie gata, fără a-i instrui ca să știe cum să fie gata, e ca și cum ai spune unui copilaș că ar face bine să se întoarcă acasă, fără a-l ajuta să-și găsească casa.

„Mulți dintre cei care pretind a fi copii ai lui Dumnezeu par să nu înțeleagă că inima trebuie să fie renăscută.”- Review and Herald, 20 noiembrie 1894. Această ignoranță ar putea să fie cel puțin în parte vina acelora care le slujesc din punct de vedere spiritual. Pare a exista o tendință, fie de a considera ca ceva de la sine înțeles că ascultătorii sunt deja oameni convertiți sau că o înțelegere a ceea ce este impicat în această experiență va veni cumva prin osmoză.

Probabil că sunt persoane care se întorc dezamăgite de la multe întâlniri religioase. Aceasta deoarece, în timp ce sunt stârniți emoțional cu privire la nevoile lor spirituale, în timp ce este creat în inimile lor un vid spiritual, s-ar putea ca acel vid să nu fi fost umplut. Prin această afirmație vreau să spun că, fiind probabil făcuți de curând conștienți cu privire la nevoia lor de înțelegere practică a viețuirii creștine, acestora nu le sunt date răspunsuri directe care să vină în întâmpinarea nevoii lor. Așa că ei vor merge acasă cu hotărârea fermă de a lupta lupta cea bună a credinței. Dar, din cauza faptului că nu au fost instruiți în mod clar cu privire la metodele vrăjmașului, cât și din cauza faptului că nu se cunosc pe ei înșiși și cum să se raporteze la eu, la gândurile, simțămintele și atitudinile egoiste, ei bâjbâie într-o ceață spirituală, sunt prinși în cursă și cad.

Nu de puține ori, după o perioadă de eșec, unele persoane de acest fel ajung la concluzia că felul în care li s-a spus că funcționează creștinismul de fapt nu merge. Așa că ei alunecă în legalism, sau acceptă o altă versiune a creștinismului, care se potrivește mai bine cu ceea ce ei au experimentat, sau poate ajung chiar să-i întoarcă spatele cu totul.

„Aș dori să înțelegeți cu claritate că sufletele sunt împiedicate să împlinească adevărul din cauza ideilor confuze și, de asemenea, din cauză că nu știu cum să-I supună lui Isus voința și gândirea lor. Ei au nevoie de o îndrumare specială pentru a ști cum să ajungă creștini”. - Evanghelizare, 152. „Dar oamenii au nevoie de instruire. Ce trebuie să fac ca să-mi mântuiesc sufletul?” - Sfaturi către editori, 25.

Faptul că trebuie să ne așteptăm ca oamenii care se alătură bisericii rămășiței să renunțe la tutun, droguri, alcool, limbaj murdar, literatură nocivă, vizionarea de programe TV dăunătoare și alte astfel de lucruri, poate fi luat ca ceva de la sine înțeles. Biblia face referire la astfel de practici neevlavioase în cuvinte precum acestea: Să nu trăim „în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;” - Romani 13:13. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, _[..._] uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. _[..._] cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” - Galateni 5:19-21. Acestea sunt fapte exterioare, observabile, care pot fi văzute de alții și controlate sau supuse poate de fiecare persoană la nivel exterior.

Dar citim totodată în Galateni și în alte astfel de liste ale Scripturii că lucruri precum vrăjbile (sau vrăjmășia), dezacordurile (sau geloziile) și invidia, care nu sunt păcate ale comportamentului exterior, ci ale minții și emoțiilor, de asemenea ne împiedică să moștenim împărăția lui Dumnezeu.

Isus a pus accentul mai mult pe păcatele inimii decât pe păcatele comiterii. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi; _[..._]» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii” - Matei 5:21-22. „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti.» Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” - Versetele 27-28. „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe o” - Matei 15: 19-20.

Desigur, este imposibil a citi gândurile sau motivele cuiva. Dar, cu toate acestea, este vital ca predicatorii și cei care îi pregătesc pe alții pentru a deveni membri ai bisericii, să le clarifice acestora faptul că Dumnezeu judecă inima, motivele, spiritul, înainte de a privi asupra actelor comiterii. Aceasta va conduce pe oameni la a deveni conștienți de nevoia sufletului lor și îi va ajuta să vadă importanța predării inimii.

„Trebuie să fim luminați cu privire la acest punct [adevărata convertire], și pastorii trebuie să fie învățați să insiste mai mult, îndeosebi asupra subiectelor care explică adevărata convertire.” - Credința și faptele, 18.

Este important ca să instruim pe ascultătorii noștri mai mult decât o facem acum în detalii clare și practice cu privire la trezirea conștiinței, pocăință, mărturisire, restituire, biruința spirituală asupra resentimentelor, mâniei, lipsei de răbdare, invidiei și a altor păcate ale inimii? Nu avem noi oare nevoie să fim absolut siguri că ei sunt învățați cu privire la calea pocăinței și mărturisirii și a biruinței asupra eului și a păcatului?

„Există mai multe suflete decât ne închipuim noi care doresc mult să înțeleagă cum pot veni la Hristos. _[..._] Mulți pastori cred că nu este necesar să predice pocăința și credința cu o inimă supusă total prin iubirea lui Dumnezeu; ei consideră de la sine înțeles că ascultătorii lor sunt întru totul familiarizați cu Evanghelia și că trebuie prezentate probleme de natură diferită pentru a le menține atenția. Dacă ascultătorii sunt interesați, ei iau aceasta ca o dovadă de succes. Poporul este mult mai necunoscător cu privire la planul de mântuire și este necesară mai multă instruire cu privire la acest subiect foarte important decât pentru oricare altul.” - Mărturii vol. 4, 394.

„Nașterea din nou este o experiență rară în acest veac al lumii. Acesta este motivul pentru care există atâtea încurcături în biserici. Mulți, atât de mulți, care-și asumă numele lui Hristos, sunt nesfințiți și nesfinți. Ei au fost botezați, dar sunt îngropați de vii. Eul nu a murit, și de aceea ei nu au înviat la noutatea vieții în Hristos.” – Comentariul biblic, vol. 6, 1075.

Îmi permiteți să vă adresez o întrebare sau două: Când ați ascultat ultima dată o predică sau o serie de predici care, nu numai că v-a informat despre necesitatea de a avea experiența nașterii din nou, dar care, pas cu pas, v-a ajutat să înțelegeți cum ați putea avea acea experiență, și cum să o păstrați? Când ați auzit o predică în care să se descrie procesul prin care Dumnezeu face posibilă biruința păcatului în viața dumneavoastră? Când s-a întâmplat ca să vă atragă atenția o carte nou ieșită de sub tipar, carte în care autorul să schițeze calea prin care cineva ar putea ajunge la o relație practică, vie, cu Domnul Isus? Câte articole care să facă acest lucru citiți în publicațiile religioase?

Da, haideți să predicăm și să scriem despre condițiile înfricoșătoare din lume! Haideți să-i avertizăm pe oameni cu privire la pericolele dinlăuntrul și din afara bisericii! Haideți să le spunem despre semnul fiarei! Haideți să sunăm alarma în privința cerințelor legii lui Dumnezeu și a judecăților lui Dumnezeu! Haideți să facem tot ce putem mai bine pentru a face clar subiectul naturii lui Hristos și semnificația pe care acest subiect îl are pentru noi! Haideți să prezentăm în mod clar, cu întreaga noastră capacitate și vigoare sfințită, diferitele învățături ale Bibliei! Dar, în același timp, să păstrăm în minte faptul că, oricât de vitale sunt aceste lucruri, este totuși posibil să devenim atât de absorbiți de „adevăruri” și teorii, de probleme și rele dinlăuntrul și din afara bisericii, de multitudinea de evenimente ale zilelor din urmă care ne captează atenția, încât s-ar putea să uităm chestiunea cu adevărat importantă, aceea de a avea experiența nașterii din nou și de a menține o legătură a iubirii cu Isus, pe care o găsim în acea experiență.

Așa că, în toată învățarea noastră și în toată apărarea adevărului, să nu îngăduim ca atenția noastră să fie distrasă de la chestiunea care este cu adevărat importantă. Haideți să ne amintim cea dintâi nevoie care este, potrivit Scripturii, Spiritului profeției și bunului simț, aceea de a educa poporul cu privire la calea mântuirii! Haideți să conștientizăm că nu este suficient doar să îndemnăm pur și simplu pe oameni să experimenteze nașterea din nou, dar trebuie de asemenea să le arătăm cum pot găsi și menține această experiență.

Acest scop este principal; orice altceva este secundar. Rămânem cu o întrebare: cum am putea să-i învățăm pe alții calea mântuirii dacă noi nu o cunoaștem?