Cine sunt cei 144.000?

Acesta nu este un studiu care să arate dacă numărul 144.000 este literal sau simbolic. Acesta nu este un studiu care să prezinte relaţia dintre cei 144.000 şi marea gloată. Acesta este doar un studiu cu privire la perioada de timp din care fac parte cei 144.000. Unde se încadrează cei 144.000 în sfera largă a marii lupte?

Vom citi întâi din Biblie, iar apoi din scrierile lui Ellen White.

Dovezi biblice

Vom începe cu sigiliul al cincilea. „Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: «Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?» Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei” (Apocalipsa 6:9-11).

Martirilor li se spune să aştepte până când evenimentele vor evolua în marea luptă, ceea ce înseamnă persecuţii intense şi mai mulţi martiri care să-şi dea viaţa ca seminţe semănate pentru marele seceriş al evangheliei.

Urmează sigiliul al şaselea. „Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m-am uitat şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ. Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pământ” (Apocalipsa 6:12-13 pp). Aceste evenimente au avut loc în secolele XVIII şi XIX.

Acum ajungem la punctul culminant al celui de-al şaselea sigiliu. „Cerul s-a strâns ca o carte de piele pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s-au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: «Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului»” (Apocalipsa 6:14-16).

Acest cataclism are loc atunci când Isus Se întoarce, când oamenii de seamă încearcă să se ascundă de slava feţei lui Hristos. În contextul acesta, pe fiecare limbă este o întrebare: „Căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?”(Apocalipsa 6:17).

Capitolul 7 răspunde la această întrebare. El reprezintă un interludiu înainte ca al şaptelea sigiliu să încheie relatarea, în capitolul 8. Capitolul 7 răspunde la întrebare trimiţând înapoi la perioada de timp dintre versetele 13 şi 14, care se poziţionează chiar înainte de cataclismul din versetul 14. Situaţia pare fără speranţă, dar Dumnezeu vrea să arate foarte clar că nimeni nu trebuie să încerce să se ascundă de faţa lui Hristos.

Capitolul 7 este probabil cel mai optimist capitol, care contribuie la întărirea credinţei, din întreaga carte a Apocalipsei. Este despre cum putem rămâne în picioare când pământul se clatină, în marea zi a mâniei lui Dumnezeu.

Vom începe chiar înainte de distrugerea finală. „După aceea am văzut patru îngeri care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac” (Apocalipsa 7:1). Îngerii sunt însărcinaţi să păstreze o pace relativă pe pământ, ca Dumnezeu să poată pregăti un popor care să stea în picioare în acest timp teribil.

Urmează soluţia lui Dumnezeu: „Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea,zicând: «Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!»” (Apocalipsa 7:2-3). Doar sigiliul lui Dumnezeu poate proteja un grup deosebit din faţa distrugerii. Apoi este dat un număr specific. „Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii din toate seminţiile fiilor lui Israel” (Apocalipsa 7:4).

Ideea cheie este următoarea: toate aceste versete, de la 6:14 la 7:4, se poziţionează chiar la finalul istoriei pământului. Contextul în care trăiesc cei 144.000 este în mod clar sfârşitul timpului şi prezintă răspunsul la întrebarea despre cine va putea rămâne în picioare când Hristos revine şi pământul este distrus.

Singurul loc din Scripturi în care cei 144.000 sunt descrişi este în Apocalipsa 14. „Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său” (Apocalipsa 14:1). Acest verset explică care este sigiliul lui Dumnezeu.

Următoarele versete prezintă şi mai clar acest grup. „Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ” (Apocalipsa 14:3). Aceasta este o cântare specială pentru un popor foarte special, care a avut o experienţă ce nu se aseamănă cu a niciunui alt popor, care trăieşte la sfârşitul timpului, după ce Hristos Şi-a încetat lucrarea de iertare a păcatelor.

Apoi urmează o descriere uimitoare. „Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:4-5).

Cele dintâi roade nu sunt totuna cu întreaga recoltă, ci reprezintă un grup special, a cărui experienţă face posibil ca Dumnezeu să-Şi desăvârşească planul de mântuire şi să-i învie pe cei credincioşi din mormintele lor. Imediat urmează cei trei îngeri cu solia finală de avertizare pentru lume, dată în mod specific în timpul de judecată de după 1844. Contextul celor 144.000 este finalul istoriei pământului.

Dovezi din scrierile lui Ellen White

„Nimeni în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii nu poate învăța cântarea aceasta; căci este cântarea experienței lor – o experiență pe care nicio altă categorie n-a avut-o până atunci. […] Fiind înălțați de pe pământ, dintre cei vii, sunt socotiți ca «primele roade pentru Dumnezeu și pentru Miel». […] Ei au trecut printr-un timp de strâmtorare cum nu a fost niciodată pe pământ. Ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov, au stat fără mijlocitor în timpul revărsării finale a judecăților lui Dumnezeu” (Tragedia veacurilor, p. 649).

Această cântare este rezervată unui grup special. Nu poate fi cântată de oricine, pentru că este o experienţă limitată la o singură categorie. Membrii acestui grup au fost schimbaţi fără să vadă moartea. Ei au trăit în cursul timpului final de strâmtorare, inclusiv în cursul timpului de strâmtorare a lui Iacov, care are loc după încheierea timpului de probă. Ei au experimentat ce înseamnă a trăi fără un mijlocitor, pentru că Isus Şi-a încetat lucrarea de iertare a păcatelor.

„Curând am auzit vocea lui Dumnezeu ca niște ape mari, care ne-a spus ziua și ora venirii lui Isus. Sfinții în viață, 144.000 la număr, au cunoscut și au înțeles vocea. […] Cei 144.000 erau toți sigilați și într-o desăvârșită unire” (Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 59).

Ziua şi ora sunt descoperite cu foarte puţin timp înainte de venirea lui Isus. Doar cei 144.000 înţeleg acest mesaj. În plus, ei au fost sigilaţi cu sigiliul final din Apocalipsa 7:1-4.

„Când vine acest timp de strâmtorare, fiecare caz este hotărât; nu mai este timp de probă, niciun fel de milă pentru cel nepocăit. Sigiliul viului Dumnezeu este pus pe fruntea poporului Său. […] Nu toți cei care mărturisesc a păstra Sabatul vor fi sigilați. […] Niciunul dintre noi nu va primi sigiliul lui Dumnezeu, atâta timp cât caracterele noastre au o zbârcitură sau o pată pe ele. Este lăsată în seama noastră remedierea defectelor din caracterele noastre, curățirea templului sufletului de orice întinăciune. Atunci, ploaia târzie va cădea asupra noastră.  […] Când decretul va fi promulgat și sigiliul va fi pus, caracterul lor va rămâne pentru veșnicie curat și fără pată” (Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 212-216).

Acest lucru are loc după încheierea timpului de probă şi după sigilarea finală. Adevăraţii păzitori ai Sabatului vor fi sigilaţi, ceea ce îi scoate din calcul pe păzitorii din trecut ai duminicii, care sunt mântuiţi. Acest grup va avea un caracter fără pată înainte de ploaia târzie. Toate acestea sunt evenimentele ultimelor zile.

„Acest înger, mai puternic decât oricare altul, ține în mână sigiliul viului Dumnezeu. […] Numai aceia care se pocăiesc și își mărturisesc păcatele înaintea lui Dumnezeu, în timpul marii Zile antitipice a Ispășirii, vor fi recunoscuți și însemnați ca fiind vrednici de protecția lui Dumnezeu” (Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei, pp. 444-445).

Sigiliul lui Dumnezeu din Apocalipsa 7 este limitat la Ziua Ispăşirii, care reprezintă în mod clar perioada ultimelor zile.

„Am văzut, de asemenea, că mulți nu își dau seama cum ar trebui să fie pentru a trăi înaintea Domnului fără un Mare Preot în sanctuar, în timpul de strâmtorare. Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu și sunt protejați în vremea strâmtorării trebuie să reflecte pe deplin chipul lui Isus” (Scrieri timpurii, p. 71).

Sigiliul lui Dumnezeu ne pregăteşte pentru timpul de strâmtorare de după încheierea timpului de probă, şi doar cei 144.000 primesc sigiliul lui Dumnezeu.

„Când Isus părăsește sanctuarul, cei care sunt sfinți și fără prihană se vor sfinți și vor trăi și mai departe în neprihănire; căci toate păcatele lor vor fi atunci șterse și ei vor primi sigiliul viului Dumnezeu” (Scrieri timpurii, p. 48).

Din nou, sigiliul lui Dumnezeu este legat de încheierea timpului de probă şi doar cei 144.000 primesc sigiliul lui Dumnezeu.

„Timpul sigilării este foarte scurt și se va termina în curând” (Scrieri timpurii, p. 58).

În mod clar, acest sigiliu nu reprezintă pecetea din Efeseni 4:30 şi 2 Corinteni 1:22, care este dată la momentul convertirii ca făgăduinţă a mântuirii ce are loc sub condiţia credincioşiei faţă de Dumnezeu. Acest sigiliu este pentru sfârşitul timpului şi este final şi irevocabil, ca să pregătească poporul lui Dumnezeu pentru încheierea timpului de probă.

„Închiderea lucrării pentru biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci și patru de mii care urmează să stea fără vină înaintea tronului lui Dumnezeu…” (Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 266).

Cei 144.000 sunt sigilaţi în timpul închiderii lucrării, chiar înainte de încheierea timpului de probă.

„În scurt timp fiecare om care este un copil al lui Dumnezeu va avea sigiliul Său pus asupra lui. […] Cine poate suporta gândul de a fi trecut cu vedere când îngerul merge să-i sigileze pe slujitorii lui Dumnezeu pe frunte? […] Cei care vor să aibă sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor trebuie să păzească Sabatul poruncii a patra” (SDA Bible Commentary, vol. 7, pp. 969-970).

Această sigilare urma să aibă loc în viitor faţă de zilele lui Ellen White. Doar păzitorii Sabatului vor fi sigilaţi, aşa că aceasta nu se poate aplica păzitorilor duminicii din Evul Mediu, care vor fi mântuiţi.

„Dacă vei fi credincioasă, tu, împreună cu cei 144.000, vei avea privilegiul de a vizita toate lumile și de a vedea lucrarea mâinilor lui Dumnezeu” (Scrieri timpurii, p. 39).

Aceasta este o dezvăluire interesantă. Lui Ellen White i s-a spus că va fi împreună cu cei 144.000. Ei nu i s-a spus că era una dintre cei 144.000.

 „Iar când eram pe punctul să intrăm în templul cel sfânt, Isus Și-a ridicat minunatu-I glas și a spus: «Numai cei 144.000 intră în acest loc»” (Scrieri timpurii, p. 19).

Grupului numeros nu i s-a permis să intre în templu. Doar grupului special al celor 144.000 i s-a permis să intre. În mod clar, este o diferenţă între cei 144.000 şi cei mântuiţi din toate generaţiile.

Concluzie

Cei 144.000 reprezintă o categorie foarte specială a celor pe care Dumnezeu îi va lua la cer ca să locuiască cu El pentru veşnicie. Ei joacă un rol crucial în încheierea marii lupte. Ei sunt cele dintâi roade ale recoltei, ceea ce înseamnă că experienţa lor este necesară pentru desăvârşirea planului de răscumpărare. Fără cele dintâi roade, recolta nu poate fi adunată.

„Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit,  pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi” (Evrei 11:39-40). Marii eroi ai credinţei nu au putut primi făgăduinţa vieţii veşnice fără „noi”. Marea speranţă a lui Pavel era să fie printre cei care Îl vor întâmpina pe Isus. Abia mai târziu, el a realizat că va avea loc o mare întârziere.

Ceva legat de „noi” este foarte special. După această mare întârziere, „noi” se poate referi doar la cei 144.000, care sunt sigilaţi. Acest grup unic răspunde la ultima întrebare din marea luptă: păcătoşii care au naturi căzute pot fi transformaţi în aşa măsură de harul lui Dumnezeu, încât să se poată avea încredere că nu-L vor mai dezonora niciodată pe Dumnezeu şi nu vor păta universul Său desăvârşit? Ţinta noastră ar trebui să fie împlinirea provocării lui Ellen White – a ne strădui cu toată inima noastră şi cu toată puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o să fim printre cei 144.000 (SDA Bible Commentary, vol. 7, p. 970).

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Paul Bucur: Kevin Paulson este autorul. Deasupra titlului, lângă categoria…

    a comentat la: De ce Desmond Ford a greșit cu privire la sanctuar? - partea 1

  2. Florin Laiu: Ca să nu las altora loc de speculat…

    a comentat la: De ce Desmond Ford a greșit cu privire la sanctuar? - partea 1

  3. Florin Laiu: Dragă Paul, Nu știu cine a scris acest…

    a comentat la: De ce Desmond Ford a greșit cu privire la sanctuar? - partea 1

Distribuie