Contopirea romano-catolicismului cu protestantismul american

În timp ce lucram la o altă însărcinare editorială, am găsit câteva articole care mi-au dat brusc o idee. Ele se refereau la anumite paragrafe scrise cu ani în urmă, despre care eu și alții am avut dificultăți în a le înțelege cum ar putea deveni vreodată realitate, mai ales în Statele Unite.

Paragrafe precum acesta:

„Larga diversitate a doctrinelor bisericilor protestante este privită de mulți ca dovadă decisivă că niciodată nu se va putea face vreun efort pentru a se asigura o uniformitate forțată. Dar s-a văzut, de-a lugul anilor, în bisericile de credință protestantă, un sentiment puternic și mereu crescând în favoarea unei uniri întemeiate pe punctele comune de doctrină. Pentru a se asigura o astfel de unire, este neapărat necesar să se renunțe la discutarea subiectelor asupra cărora nu sunt de acord, oricât de importante ar fi din punct de vedere biblic. […] Atunci când bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra unor puncte de doctrină care le sunt comune, vor influența statul pentru a impune decretele lor și pentru a susține instituțiile lor, atunci America protestantă va face o icoană bisericii Romei, iar aplicarea pedepselor civile asupra disidenților va fi rezultatul inevitabil al acestor acțiuni.”(Tragedia Veacurilor, pp. 444, 445).

Rezumat:

1. Secole de istorie au dovedit că unitatea în materie de doctrină este foarte improbabilă.
2. În ultimii ani a avut loc o schimbare dramatică, în sensul că bisericile protestante pot cel puțin să cadă de acord asupra unui „punct comun de doctrină”.
3. Pentru a realiza această unitate, se va renunța la subiectele asupra cărora nu sunt de acord.
4. Această nouă viziune este împărtășită atât de protestanți, cât și de catolici.
5. Va veni vremea când protestanții și catolicii, care acum au „puncte comune de doctrină”, vor căuta sprijin guvernamental pentru dorințele lor, ceea ce va duce la „sancțiuni civile” pentru disidenți.

Recent, am găsit un articol scris de Greg Hamilton în Pacific Union Gleaner, în martie 2006. În acest articol, printre alte observații, el a ridicat câteva întrebări importante:

Adventiștii susțin Constituția Statelor Unite, care oferă garanții care protejează libertatea religioasă, indiferent de consensul sau sentimentul majorității. Aceste garanții sunt în pericol de a fi înlăturate de către „fanaticii catolici și evanghelici” (care reprezintă aproximativ 60% din alegătorii din S.U.A) care doresc o acțiune guvernamentală în interesul promovării convingerilor comune în ceea ce privește avortul, familia tradițională și sacralitatea duminicii etc.

• Adventiștii cred că, în timp ce creștinii ar trebui să fie în fruntea promovării valorilor morale bazate pe Biblie, ei ar trebui să se pronunțe împotriva eforturilor judiciare sau legislative de a impune sau de a defini relația omului cu Dumnezeu și închinarea, așa cum sunt cuprinse în primele patru porunci.
• Papa Benedict al XVI-lea a declarat public că creștinii din America, și mai ales catolicii, se află acum în poziția de a influența în mod dramatic politica internă și externă a S.U.A. pentru a reflecta poruncile divine ale lui Dumnezeu. Pentru prima dată, judecătorii catolici de la Curtea Supremă sunt majoritari.

Profețiile biblice ne-au fost date pentru a nu fi înșelați de bărbați și femei, de altfel sinceri, care caută prin metode morale, sociale și politice tradiționale să salveze omenirea prin stabilirea a ceea ce ei cred a fi împărăția milenară a lui Hristos pe pământ. (Noi numim asta dominaționism.) Destul de bine pentru început, dar Scripturile ne spun că adepții Lui vor petrece mileniul în ceruri!

Apoi am pus alături de acest articol un altul pe același subiect, din punct de vedere romano-catolic, despre cum romano-catolicii și protestanții se bucură acum de o nouă platformă de cauză comună: „Sfârșitul catolicismului american?” de Pierre Hegy în America, 1 mai 1993.

Autorul a comparat un articol anterior intitulat de asemenea: „Sfârșitul catolicismului american?”, scris în 1972 de William C. McCready și Andrew M. Greely, care au ridicat problema viitorului catolicismului american prin compararea prezenței în biserici catolice și a principiilor în 1963 și 1972.

Apoi, pentru perioada 1972 – 1990, Hegy a efectuat același sondaj, cu aceeași ordine ca și în cazul sondajului din 1963. Verificând cifrele acestora, dar cu întinderi mult mai mari, s-a concluzionat scăderea prezenței la biserică – dar mai îngrijorător, în rândul tinerilor scăzând mult mai repede – având niveluri asemănătoare cu cele ale protestanților.

În domeniile legate de moralitate, procentul catolicilor care condamnau sexul premarital a scăzut de la 38% în 1972 la 18% în 1988 – 1990, în timp ce aprobarea a crescut de la 21% la 44% – aproape dublu. (Protestanții în 1971, condamnau în mare parte sexul premarital ca fiind întotdeauna greșit, dar acest lucru a scăzut la 34% în 1988 – 1990. Avortul a produs cifre similare). Toate acestea le-au reamintit cercetătorilor să observe că structura socială care a predominat timp de mulți ani, modelul ierarhic și teologia Conciliului de la Trent sunt tot mai mult respinse de majoritatea catolicilor.

Acest lucru l-a determinat pe Hegy să se întrebe: „Cine este biserica?” Apoi a răspuns: „În termeni simpli, nu este în primul rând biserica învățătoare, nici biserica gânditoare, nici biserica evanghelică, ci un amestec din toate trei.”

Apoi a colaborat cu Cassius Yuhaus la The Caholic and American Culture (1990), unde se disting două modele culturale în catolicismul american:

• Modelul de predare, imigrant (tradițional)
• Modelul evanghelic – cel mai dinamic și mai influent... fiind centrat pe Scriptură și pe persoana lui Isus. Potrivit lui Yuhaus, precum și datelor sondajului, formulele doctrinare și documentele bisericii sunt considerate mai puțin semnificative decât Scriptura și evlavia personală. Întrebarea predominantă nu este „ce învață biserica?”, ci „ce ar face Isus?”

Modelul evanghelic oferă o alternativă la dihotomia conservator-liberală, în măsura în care pune accentul pe împuternicirea tuturor prin intermediul Scripturii. Din această perspectivă, frecventarea bisericii și convingerile personale nu pot fi decât o chestiune de alegere și de maturitate, atât pentru catolici, cât și pentru protestanți. Deosebirea protestant-catolică cel mai probabil va dispărea! Curând!

Desigur, totul depinde de tipul de „împuternicire” despre care vorbim. Cum anume sunt folosite Scripturile?  Atât în cercurile catolice, cât și în cele protestante, am asistat la creșterea a ceea ce a fost numită evanghelia socială, cum ar fi feminismul, teologia eliberării și lupta pentru justiție socială, toate în interesul de a lucra la punctele comune de acord.

Am văzut cum se întâmplă aceasta sub ochii mei în ultimii 50 de ani! Cine s-ar fi gândit la asta? Atât protestanții, cât și catolicii folosesc Scripturile în mod selectiv pentru a-și binecuvânta punctele comune de acord. Nu e de mirare că vedem imaginea unei lumi care își găsește în sfârșit misiunea de a instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Pare atât de logic și realizabil.

Gata cu tensiunile dintre protestanți și catolici! Toate acestea sunt pentru coșul de gunoi!