Cuvântul a devenit carne

Textul de mai jos este o transcriere a predicii susținute de W. W. Prescott pe data de 31 0ctombrie 1895, în timpul adunării de tabără de la Armadale, Australia. Ellen White a fost prezentă la acele întâlniri, iar secretara sa, Maggie Hare, a notat predicile lui Prescott și ale lui Ellen White în vederea publicării lor. Predică lui Prescott este un element important în rezolvarea întrebărilor pe care le ridică scrisoarea Baker. Pe data de 6 noiembrie 1895, Ellen White i-a scris pastorului S. N. Haskell următoarele cuvinte:

„Maggie Hare redactează prezentările profesorului Prescott şi predicile mele pentru publicare. Mă tem că predicile tipărite ale profesorului Prescott nu vor mai arăta nicidecum ca atunci când au fost rostite de vorbitor, căci cuvintele sunt rostite prin demonstraţia Duhului, cu putere, faţa lui strălucind de lumina cerului.” – Scrisoarea 25c, 6 noiembrie 1895.

Predica a fost redată în revista Bible Echo, numerele din 6 și 13 ianuarie 1895. 

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” „Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi.” Versiunea Revizuită spune: „Cuvântul a devenit carne.”

Tema mântuirii va fi ştiinţa şi muzica veacurilor veșnice şi poate ocupa, de asemenea, minţile noastre în scurtul timp petrecut aici. Nicio altă parte a acestei mari teme nu ne solicită mai mult minţile, pentru a o aprecia cum se cuvine, ca subiectul pe care îl vom studia în seara aceasta – „Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi.”

Toate lucrurile au fost create prin El, iar acum El Însuşi a fost creat. El, care avea toată slava împreună cu Tatăl, Şi-a lăsat deoparte slava şi S-a făcut carne. A lăsat deoparte modul divin în care trăia, a adoptat modul omenesc de existenţă, iar Dumnezeu S-a manifestat în carne. Acest adevăr este chiar temelia întregului adevăr.

Un adevăr folositor

Isus Hristos a devenit carne. Dumnezeu manifestat în carne este unul dintre cele mai folositoare adevăruri, unul dintre cele mai instructive adevăruri, adevărul suprem, adevărul de care omenirea ar trebui să se bucure.

Doresc să analizăm în această seară aspectul acesta spre binele nostru. Să ne concentrăm atenţia, întrucât pentru a înţelege acest adevăr – Cuvântul a devenit carne şi a locuit printre noi – este nevoie de toate capacităţile noastre mentale. Pentru început, haideţi să ne gândim despre ce fel de carne este vorba, pentru că aceasta este chiar temelia acestui subiect, în ceea ce ne priveşte. „Astfel, deci, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia, care prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:14-18). Astfel încât, prin moarte, fiind supus morţii, luând asupra Lui carnea păcatului, să poată nimici, prin moartea Sa, pe cel care are puterea morţii.

„Căci negreşit, El nu a luat asupra Sa natura îngerilor, ci a luat asupra Sa sămânţa lui Avraam.”  (Evrei 2:16,  KJV). Descoperim motivul în versetul următor:

„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere.” (Evrei 2:17). „Iar promisiunile au fost făcute lui Avraam și seminței lui. El nu spune: Și semințelor, ca despre multe, ci ca despre una: Și seminței tale, care este Cristos.” (Galateni 3:16, KJV). Negreşit, El vine în ajutorul seminţei lui Avraam, devenind El însuşi sămânţa lui Avraam.

Dumnezeu, trimițând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne; pentru ca dreptatea legii să fie împlinită în noi, care umblăm nu conform cărnii, ci conform Duhului.” (Romani 8:3-4).

După cum puteţi vedea, Scriptura afirmă foarte clar că Isus Hristos a avut exact acelaşi carne ca a noastră – o carne a păcatului, carne în care noi păcătuim şi, cu toate acestea, carne în care El nu a păcătuit, dar în care a purtat păcatele noastre. Nu abandonaţi acest subiect. Indiferent cum l-aţi considerat în trecut, priviţi-l acum aşa cum este descris în Cuvânt, şi cu cât îl cercetaţi mai mult în felul acesta, veţi avea tot mai multe motive să-I mulţumiţi lui Dumnezeu că este aşa.

Păcatul tipic al lui Adam

Care a fost situaţia? Adam a păcătuit, iar pentru faptul că el era capul familiei umane, păcatul său a fost un păcat tipic. Dumnezeu l-a creat pe Adam după chipul Său, dar, prin păcătuire, el a pierdut chipul lui Dumnezeu. Apoi el a născut fii şi fiice, dar i-a născut după chipul său, nu după cel al lui Dumnezeu. Deci noi descindem din Adam, fiind născuţi toţi după chipul său.

Aceasta a continuat timp de patru mii de ani şi apoi a venit Isus Hristos, din carne și în carne, născut din femeie, făcut sub lege, născut din Duh, dar în carne. Şi ce altă carne putea să ia decât carnea din acel timp? Nu doar atât, ci era tocmai trupul pe care El intenţionase să-L ia, pentru că, vedeţi, dificultatea consta în a-l ajuta pe om să iasă din problema în care căzuse, însă omul este un agent moral liber. El trebuia ajutat ca agent moral liber. Lucrarea lui Hristos trebuia să fie nu aceea de a-l distruge, nici de a crea o nouă rasă, ci aceea de a recrea omul, de a restaura în el chipul lui Dumnezeu. „Pe Acela care a fost făcut «pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii» adică pe Isus, Îl vedem «încununat cu slavă şi cu cinste» din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” (Evrei 2:9).

O rasă distrusă și neputincioasă

Dumnezeu l-a creat pe om cu puţin mai prejos de îngeri, dar omul a căzut mult mai jos prin păcatul său. Acum el este despărţit de Dumnezeu, dar va fi adus înapoi. Isus Hristos a venit pentru această lucrare, şi pentru a o îndeplini, nu a venit acolo unde se găsea omul înainte de cădere, ci acolo unde se găsea omul după cădere. Aceasta este lecţia despre scara lui Iacov. Scara se sprijinea pe pământ, acolo unde era Iacov, în timp ce capătul de sus atingea cerul. Când Hristos vine să-l scoată pe om din groapă, nu vine la marginea gropii ca să privească în jos şi să spună: „Haide până sus, iar Eu te voi susţine.” Dacă omul ar fi putut urca singur până la punctul din care a căzut, atunci ar fi putut continua până la capăt. Dacă ar fi putut face singur chiar şi numai un pas, atunci omul s- ar fi putut descurca în totalitate singur, însă, pentru că omul este complet distrus, slab, rănit şi ruinat, de fapt cu totul neajutorat, Isus Hristos a venit chiar aici, jos, unde era omul, şi l-a întâlnit acolo. El a luat carnea lui şi a devenit frate cu el. Isus Hristos este frate cu noi în carne, El a fost născut în familie.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”. (Ioan 3:16).

Dumnezeu avea doar un singur Fiu, şi L-a dăruit. Şi cui L-a dăruit? „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat.” (Isaia 9:6)

Păcatul a produs o schimbare chiar şi în cer, pentru că Isus Hristos, din cauza păcatului, a luat asupra Sa umanitarea, iar astăzi El poartă această umanitate, şi o va purta întreaga veşnicie. Isus Hristos a devenit Fiul omului în aceeaşi măsură cum era Fiul lui Dumnezeu. El S-a născut în familia noastră. Nu a venit ca fiinţă îngerească, ci S-a născut şi a crescut în familie; a fost copil, adolescent, tânăr, bărbat în floarea vârstei, în familia noastră. El este Fiul omului, înrudit cu noi, având carnea pe care o avem şi noi.

Întrucât Adam era reprezentantul familiei, păcatul său a fost un păcat reprezentativ. Isus Hristos a venit să ocupe poziţia în care se afla Adam după cădere. „De aceea este scris: «Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.» Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.” (1 Corinteni 15:45). Al doilea Adam este omul Hristos Isus, şi El a venit pentru a uni familia omenească cu familia divină. Despre Dumnezeu se vorbeşte ca fiind „Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ” (Efeseni 3:14-15). Isus Hristos, Fiul Viului Dumnezeu, a venit El Însuşi în această parte a familiei pentru a o recâştiga, astfel încât să poată fi

o familie reunită în familia lui Dumnezeu.

El a venit, a luat asupra Sa natura păcătoasă pe care această familie a dobândit-o prin păcat, şi a făurit pentru noi mântuirea, condamnând păcatul în carne. Adam a greşit în dreptul său, dar prin greşeala unuia singur, cei mulţi au devenit păcătoşi. Isus Hristos S-a dat pe Sine însuşi, nu doar pentru noi, ci nouă, unindu-Se cu familia, pentru a putea lua locul primului Adam şi, în calitate de cap al familiei, să recâştige ceea ce a fost pierdut de primul Adam. Neprihănirea lui Isus Hristos este o neprihănire reprezentativă, exact aşa cum păcatul lui Adam a fost un păcat reprezentativ, iar Isus Hristos, al doilea Adam, a cuprins în Sine întreaga familie.

Dar, de la căderea lui Adam, a intervenit o schimbare, iar omenirea a devenit păcătoasă. Puterea neprihănirii a fost pierdută. Pentru a-l răscumpăra pe om din locul în care a căzut, Isus Hristos a venit şi a luat tocmai carnea purtată acum de omenire; El a venit în carne păcătoasă şi a trecut pe acolo pe unde Adam, fiind pus la încercare, a căzut. El a devenit, nu om, ci carne; a luat natura umană, a înglobat în Sine întreaga omenire, cuprinzând-o în mintea Sa infinită, şi a stat ca reprezentant al întregii familii omeneşti.

Chiar de la început, Adam a fost ispitit în ce priveşte apetitul. Hristos a venit şi, după un post de patruzeci de zile, diavolul L-a ispitit să-Şi folosească puterea divină pentru a Se hrăni. Şi observaţi că El a fost ispitit în carne păcătoasă, nu în carnea pe care a avut-o Adam înainte de păcătuire. Acesta este un adevăr minunat, iar eu sunt nespus de bucuros că este aşa! De aici rezultă că, prin naşterea Sa în aceeaşi familie, Isus Hristos este fratele meu de corp, „de aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi” (Evrei 2:11). El a venit în familie, identificându-Se cu ea, şi este atât tatăl, cât şi fratele familiei. Ca tată al familiei, reprezintă familia. El a venit să mântuiască familia, osândind păcatul în carne, unind divinitatea cu carnea păcatului. Isus Hristos a realizat legătura dintre Dumnezeu şi om, astfel încât Spiritul divin să Se poată odihni peste omenire. El a deschis calea pentru omenire.

El suferințele noastre Le-a purtat

El S-a identificat cu noi. Nu este deloc diferit de noi. „S-a făcut asemenea oamenilor” (Filipeni 2:7). El este acum asemenea omului şi, în acelaşi timp, Îşi păstrează divinitatea – este Fiul divin al lui Dumnezeu. Şi astfel, unind divinitatea cu omenescul, El îl va face din nou pe om asemenea lui Dumnezeu. Trecând în locul lui Adam, Isus Hristos a luat trupul nostru. El a luat locul nostru, cu tot ce presupune aceasta, pentru ca noi să putem lua locul Său. El a luat locul nostru cu toate consecinţele, şi aceasta a însemnat moartea, pentru ca noi să putem lua locul Său cu toate consecinţele, şi aceasta înseamnă viaţa veşnică. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). El nu a fost păcătos, dar I-a cerut lui Dumnezeu să-L trateze ca şi cum ar fi fost, pentru ca noi, care eram păcătoşi, să putem fi trataţi ca şi cum am fi fost neprihăniţi. „Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit” (Isaia 53:4). Suferinţele pe care le-a purtat au fost suferinţele noastre, şi este o realitate faptul că El S-a identificat cu natura noastră omenească, pentru a purta în Sine toate durerile şi suferinţele întregii familii omeneşti. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:5). Ce L-a zdrobit pe El, pe noi ne-a vindecat, iar El a fost zdrobit pentru ca noi să putem fi vindecaţi. „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6). Apoi El a murit, întrucât asupra Lui a fost pusă nelegiuirea noastră, a tuturor. Nu s-a găsit niciun păcat în El, însă păcatele întregii lumi erau aşezate asupra Sa. Iată Mielul lui Dumnezeu, care poartă păcatele întregii lumi! „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2).

Prețul plătit pentru fiecare suflet

Aş dori ca minţile voastre să înţeleagă adevărul că, indiferent dacă un om se pocăieşte sau nu, totuşi Hristos a purtat suferinţele, păcatele şi durerile sale, iar el este invitat să le lase asupra lui Hristos. Preţul a fost plătit, astfel ca fiecare păcătos din această lume să se poată pocăi din toată inima şi să se poată întoarce la Hristos. Isus nu a aşteptat să ne pocăim înainte de a muri pentru noi.

„Pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4:10). Hristos a murit în folosul fiecărui suflet, a purtat suferinţele şi durerile tuturor, şi ne cere doar atât: să le punem asupra Sa şi să-L lăsăm să le poarte.

Hristos – neprihănirea noastră

Mai mult, fiecare dintre noi a fost reprezentat în Isus Hristos, când Cuvântul a fost făcut carne şi a locuit printre noi. Noi eram cu toţii în Isus Hristos. Noi eram cu toţii reprezentaţi în Adam după trup, iar când Hristos a venit ca al doilea Adam, El a păşit în locul primului Adam, şi astfel suntem reprezentaţi cu toţii în El, iar El ne invită să păşim în familia spirituală. El a întemeiat această nouă familie, al cărei cap este. El este omul cel nou. În El avem unirea divinului cu omenescul. Fiecare dintre noi este reprezentat în această familie nouă. „Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam; căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam” (Evrei 7:9). Când Melhisedec l-a întâmpinat pe Avraam, care se întorcea cu pradă de război, Avraam i-a plătit a zecea parte din tot. Levi era încă în coapsele strămoşului său Avraam, dar, întrucât el era un urmaş al lui Avraam, Scriptura spune că ceea ce a făcut Avraam, de fapt Levi a făcut în Avraam. Levi se trăgea după trup din Avraam. El încă nu se născuse când Avraam a plătit zecime, dar prin faptul că Avraam a plătit zecime, a plătit şi Levi. La fel stau lucrurile şi în familia spirituală. Ceea ce a realizat Hristos în calitate de cap al acestei noi familii, noi am realizat în El. El a fost reprezentantul nostru; a devenit carne; a devenit noi. El nu a devenit doar un om, ci a devenit carne, şi toţi cei care s-au născut în familia Sa au fost reprezentaţi în Isus Hristos când a trăit aici în carne. Vedeţi, fiecărui om care devine membru al acestei familii i se acordă meritul pentru tot ce a făcut Hristos. Hristos nu a fost un reprezentant în afara lui, despărţit de om, fără nicio legătură cu el, ci, aşa cum Levi a plătit zecime în Avraam, fiecare om care urma să se nască în această familie spirituală a făcut ceea ce a făcut Hristos.

Nașterea din nou

Să observăm ce înseamnă aceasta în legătură cu suferinţa lui Hristos pentru alţii. Isus Hristos nu a venit din afară să ia locul nostru ca un străin, ci alăturându-Se nouă prin naşterea Sa, toată omenirea a fost cuprinsă în Isus Hristos, Capul divin. El a suferit pe cruce. Aceasta înseamnă că a fost  răstignită întreaga familie în Isus Hristos. „Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi, deci, au murit” (2 Corinteni 5:14). Experienţa de care avem nevoie este aceea de a conştientiza faptul că noi, într-adevăr, am murit în El. Dar, în timp ce este adevărat că Isus a plătit totul, că a purtat toate necazurile noastre şi că a fost omenirea însăşi, de asemenea este adevărat că niciun om nu beneficiază de acestea, decât dacă Îl primeşte pe Hristos, decât dacă este născut din nou. Doar cei care sunt născuţi de două ori pot intra în împărăţia lui Dumnezeu. Cei care s-au născut în carne trebuie să fie născuţi din nou, născuţi din Duh, pentru a putea beneficia de ceea ce a făcut Isus Hristos în carne, ca să putem fi cu adevărat în El.

Misiunea lui Hristos este aceea de a aşeza caracterul lui Dumnezeu în noi; şi, între timp, Dumnezeu priveşte la Hristos şi la caracterul Său desăvârşit, în loc să privească la caracterul nostru păcătos. Chiar în momentul în care ne golim de noi înşine sau Îl lăsăm pe Hristos să ne golească de noi înşine şi credem în El, primindu-L ca Mântuitor personal, Dumnezeu Îl consideră cu adevărat pe Hristos reprezentantul nostru. Atunci El nu ne mai vede pe noi şi toate păcatele noastre, ci Îl vede pe Hristos.

Reprezentantul nostru în curțile cerești

„Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1 Timotei 2:5). În ceruri se află acum un om – omul Isus Hristos – care poartă natura noastră umană, dar fără a mai avea o carne păcătoasă, ci este slăvită. Venind aici şi trăind în carne păcătoasă, El a murit; şi prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Când a murit, El S-a eliberat din carnea păcatului şi a fost înviat glorificat. Isus Hristos a venit aici ca reprezentant al nostru, a murit faţă de păcat şi a fost înviat glorificat. El a trăit ca Fiu al omului, a crescut ca Fiu al omului, S-a înălţat la cer ca Fiu al omului, iar astăzi, Isus Hristos, reprezentantul nostru, fratele nostru, 0mul Hristos Isus, este în ceruri, trăind pentru a mijloci în favoarea noastră.

El a experimentat ce a experimentat fiecare dintre noi. Nu ştie El ce înseamnă crucea? El a mers la cer pe drumul crucii, spunând: „Veniţi!” Aceasta este ceea ce a realizat Hristos prin întrupare. Noi rămânem consternaţi în faţa acestei realităţi. Cum am putea oare exprima în limbaj omenesc ce s-a înfăptuit pentru noi atunci când „Cuvântul a fost făcut carne şi a locuit printre noi”? Cum am putea oare exprima măreţia a ceea ce a dat Dumnezeu pentru noi? Când L-a dat pe Fiul Său, Dumnezeu a dat cel mai preţios dar al cerului, şi L-a dat pentru a nu-L mai primi niciodată înapoi. Fiul omului va purta veşnic în trupul Său urmele lăsate de păcat; El va rămâne pentru veşnicie Isus Hristos, Mântuitorul nostru, Fratele nostru mai mare. Aceasta este ceea ce a realizat Dumnezeu pentru noi atunci când L-a dat pe Fiul Său pentru noi.

Hristos identificat cu noi

Această unire dintre divin şi uman L-a adus pe Isus Hristos foarte aproape de noi. Nu există niciun om căzut atât de adânc, încât Hristos să nu poată ajunge la el. Hristos S-a identificat în întregime cu  familia omenească. La  judecată, când  se  împart  răsplata şi pedeapsa, El spune: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut” (Matei 25:40). O altă traducere spune: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi mai mici ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” Hristos Se identifică cu fiecare membru al familiei omeneşti. Când omenirea suferă, El suferă. El este omenirea, El S-a unit cu această familie. El este capul nostru, iar atunci când o parte a  corpului simte  o  durere,  capul simte  acea  durere.  El S-a  unit  cu  noi,  unindu-ne astfel cu Dumnezeu; căci citim în Matei: „«Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuel», care, tălmăcit, înseamnă: «Dumnezeu este cu noi».” (Matei 1:23).

Unitate în Hristos

Isus Hristos S-a unit cu familia omenească, astfel încât să poată fi cu noi, fiind în noi, aşa cum Dumnezeu a fost cu El, fiind în El. Scopul lucrării Sale era tocmai acesta: să poată fi în noi, şi aceasta ca reprezentant al Tatălui, astfel încât copiii, Tatăl şi Fratele cel mare să poată fi uniţi în El. Să observăm care era gândul Lui în ultima Sa rugăciune: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi” (Ioan 17:21). „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, Eu în ei, şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut.” Iar ultimele cuvinte din rugăciunea Sa au fost: „Pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei” (Ioan 17:22-26). În timp ce Se înălţa la cer, cuvintele Sale de despărţire adresate ucenicilor au fost: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Fiind în noi, El este cu noi mereu, iar pentru ca aceasta să fie posibil, pentru ca El să poată fi în noi, a venit şi a luat trupul nostru.

De asemenea, acesta este modul în care se manifestă sfinţenia lui Isus. Sfinţenia Lui L-a făcut în stare să vină şi să locuiască în trupul păcătos, şi să îl slăvească prin prezenţa Lui în acesta; iar când a fost înviat din morţi, a fost slăvit. Scopul Său a fost ca, având trupul păcătos curăţit prin locuirea Lui în acesta, să poată veni acum, să cureţe trupul păcătos şi să-l slăvească în noi. „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21). „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi- născut dintre mai mulţi fraţi” (Romani 8:29).

Alegerea prin har

Am putea spune că în această idee este cuprinsă întreaga problemă a predestinaţiei. Există o predestinare a caracterului. Există o alegere a caracterului. Fiecare om care crede în Isus Hristos este ales şi toată puterea lui Dumnezeu este în spatele acestei alegeri, pentru ca acesta să poarte chipul lui Dumnezeu. Purtând acel chip, acel om este hotărât dinainte pentru veşnicie în împărăţia lui Hristos, însă fiecare om care nu poartă chipul lui Dumnezeu este hotărât dinainte pentru moarte. Există o predestinare a lui Dumnezeu în Hristos Isus. Hristos asigură caracterul, pe care îl oferă fiecăruia care va crede în El.

Inima și viața creștinului

Să intrăm în experienţa pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin locuirea lui Isus Hristos în carnea noastră păcătoasă, pentru a realiza în carnea noastră păcătoasă ceea ce a realizat El când a fost aici. El a venit şi a locuit aici pentru ca noi să putem reflecta, prin El, chipul lui Dumnezeu. Acesta este miezul creştinismului. Orice altceva nu este creştinism. „Preaiubiților, să nu credeți fiecare duh, ci puneți la încercare duhurile, dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți profeți falși au ieșit în lume. Prin aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturisește că Isus Hristos a venit în carne, este din Dumnezeu, Și fiecare duh, care nu mărturisește că Isus Hristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu și acesta este acel duh al anticristului, despre care ați auzit că are să vină; și acum este deja în lume.” (1 Ioan 4:1-3, KJV). Dar aceasta nu înseamnă doar a recunoaşte că Isus a fost aici şi a trăit în carne. Chiar şi demonii recunosc aceasta. Ei ştiu că Hristos a venit în carne. Credinţa care vine prin Spiritul lui Dumnezeu spune: „Isus Hristos vine în carnea meu; El locuieşte în mine; L-am primit.” Aceasta este inima şi viaţa creştinismului.

Problema creştinismului contemporan este aceea că Hristos nu locuieşte în inimile celor care Îi mărturisesc numele. El este un străin, unul la care se priveşte din depărtare, ca la un exemplu. Dar este mai mult decât un exemplu pentru noi. El ne-a făcut cunoscut idealul lui Dumnezeu cu privire la omenire, iar apoi a venit şi l-a trăit înaintea noastră, ca noi să putem vedea ce înseamnă să ai chipul lui Dumnezeu. Apoi a murit şi S-a înălţat la Tatăl Său, trimiţând Spiritul Său, reprezentantul Său, ca să trăiască în noi, pentru ca viaţa pe care a trăit-o El în carne să o putem trăi şi noi. Acesta este creştinismul.

Hristos trebuie să locuiască în inimă

Nu este de ajuns să vorbim despre Hristos şi despre frumuseţea caracterului Său. Creştinismul fără Hristos locuind în inimă nu este creştinism autentic. Un creştin autentic este doar acela în a cărui inimă locuieşte Hristos, iar noi putem trăi viaţa lui Hristos doar avându-L pe El în noi. El doreşte ca noi să intrăm în posesia vieţii şi a puterii creştinismului. Nu vă mulţumiţi cu nimic altceva. Nu acordaţi atenţie nimănui care v-ar conduce pe altă cale. „Hristos în voi, nădejdea slavei,” puterea Sa, locuirea Sa lăuntrică, acesta este creştinismul. Aceasta este ceea ce ne trebuie nouă astăzi, şi sunt recunoscător că există inimi care tânjesc după această experienţă şi care o vor recunoaşte atunci când va veni. Nu are nicio importanţă cum te numeşti sau din ce denominaţiune faci parte. Recunoaşte-L pe Isus Hristos şi lasă-L să locuiască în tine. Urmându-L acolo unde ne conduce, vom cunoaşte ce înseamnă experienţa creştină şi ce înseamnă a rămâne în lumina prezenţei Sale. Acesta este un adevăr minunat. Limbajul omenesc nu putea găsi o exprimare mai potrivită decât a acestor cuvinte: „Cuvântul a fost făcut carne, şi a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Aceasta este salvarea noastră.

Scopul acestor observaţii nu este doar acela de a trasa un mod de gândire. Scopul lor este acela de a ne aduce viaţă proaspătă în suflet şi de a ne lărgi ideile despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre darul Său, ca să putem înţelege dragostea Lui pentru noi. Avem nevoie de aceasta. Nimic mai puţin de atât nu va fi suficient pentru ce avem noi de întâmpinat: lumea, carnea şi diavolul. Dar Cel care este de partea noastră este mai puternic decât cel care este împotriva noastră. Haideţi să-L primim în viaţa noastră zilnică pe Isus Hristos, „Cuvântul” care „a fost făcut carne”.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. ZA: Trimite pe contact@zguduireaadventismului.ro adresa de Gmail pe care…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

  2. David Ionita: Paul cum pot viziona prezentările de la tabăra…

    a comentat la: Tabăra MAHANAIM

  3. Robert Neacsu: Cred ca ar trebui analizata si trinitatea in…

    a comentat la: Despre sanctuar

Distribuie