„Da, să trăiţi!”

Şi iată-ne aici... A existat un „înainte de 11 septembrie 2001” şi un „după 11 septembrie 2001”. A fost un pre- şi un post- Cernobâl. A existat un „înainte” şi un „după” dezvăluirile lui Edward Snowden. Va fi un „înainte” şi un „după COVID-19, 2020”.

Virusul este încă printre noi, iar primele reacţii guvernamentale sunt lansate cu febrilitate, având o amploare nemaiîntâlnită. Economia este în curs de a fi ruinată.

Nu critic intenţiile actorilor politici ai statului. Deocamdată, putem presupune că majoritatea acestora nu sunt răuvoitori. Dar există consecinţe asupra concepţiilor noastre despre lume. Îndepărtarea lui Dumnezeu către periferia vieţii într-o Americă din ce în ce mai seculară a avut ca efect popularizarea unei mentalităţi mult mai periculoase decât virusul. Aceasta susţine că oamenii nu sunt în realitate căzuţi; şi că nu există nicio etică, niciun standard moral superior nouă. Şi, din moment ce nu există nimic mai presus decât omul, omul trebuie să-şi conducă propria lume. Suntem creaturi luminate, evoluate din strămoşi primitivi. Calea viitorului presupune mai multă ştiinţă şi tehnologie, mai mult control „de sus”.

„De sus” — nu în sensul „din cer”, ci „de sus” — de la STAT.

Pentru binele comun al societăţii, statul ne va indica ce să facem. Va bloca economia, va limita libera asociere a oamenilor şi, fără îndoială, atunci când va fi disponibil un vaccin pentru COVID-19, va face ca această vaccinare să fie obligatorie. Chipul de aur al lui Nebucadneţar din Daniel 3 va părea inofensiv în comparaţie cu imaginea anului 2020 — poliţiştii mascaţi.

Între timp, conducătorii bisericii noastre se străduiesc, cu rugăciune, să discearnă care ar fi cea mai bună abordare din partea noastră. Foarte uşor ar putea lua decizii care ar dăuna modului în care sunt percepuţi Adventiştii de Ziua a Şaptea de către cultura populară. Am fost avertizaţi profetic că, pe măsură ce condiţiile se agravează din cauza răutăţii şi a păcatului, va începe căutarea ţapilor ispăşitori. În cele din urmă, acest rol va fi atribuit Adventiştilor de Ziua a Şaptea, însă noi nu ar trebui să grăbim acest lucru.

Satana este expert în a întărâta sentimentele gloatei. Tot antrenamentul pe care l-a făcut de la cruce încoace a fost în anticiparea momentului în care va incita mulţimea împotriva celor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Ne aflăm inevitabil în vizorul lui.

În acelaşi timp, Dumnezeu Îşi supraveghează cu atenţie biserica rămăşiţei. Dacă umblăm îndeaproape cu El, El ne va călăuzi.

Vom avea nevoie de aceasta.

Confortul cu care ne-am obişnuit poate fi oricând îndepărtat. Şi poate chiar mai mult decât atât.

Cei care au acceptat deja cântecul vrăjit al celor lumeşti, care spune că suntem necăzuţi, vor fi pierduţi — cu excepţia cazului în care îşi schimbă perspectiva. Ei se vor supune fiecărui ordin al guvernului. Fiecare directivă nouă a statului va fi acceptată, până când vor ajunge adânc în capcană. Satana ştie bine că jumătate din luptă este câştigată prin antrenament şi obişnuinţă.

Suntem foarte bine pregătiţi să depindem de stat: statul ne trimite cecurile; el garantează că băncile le vor încasa; el ne inspectează hrana; el ne scanează cu raze X la aeroport (pentru siguranţa noastră); el licenţiază frecvenţele radio; el reglementează armele de foc; el ne spune când să ne trimitem copiii la şcolile lui şi când nu; el decide când suntem părinţi buni şi când copiii noştri trebuie luaţi de la noi; el ne spune dacă putem călători sau nu şi cât de mari sunt grupările în care ne putem întâlni sau nu. „Da, să trăiţi!”

Limbajul folosit în cazul acestei pandemii este apocaliptic. Este prezentată ca fiind cea mai gravă situaţie de urgenţă de la al doilea război mondial încoace. Ni se spune că toţi vor trebui să se sacrifice pentru binele mai mare.

Mulţi dintre noi chiar suntem pregătiţi să facem asta. Dar binele mai mare nu este întotdeauna slujit făcând ceea ce solicită autorităţile.

Imaginaţi-vă o zi în care nu aveţi voie să intraţi într-un magazin ca să cumpăraţi alimente decât dacă purtaţi o brăţară care să dovedească faptul că aţi fost vaccinaţi. Într-acolo ne îndreptăm. Refuzul de a fi vaccinat va fi privit ca o trădare a societăţii.

Unele temeri legate de vaccinare pot fi exagerate. Însă problema majoră este autoritatea finală. Suntem gata să acceptăm autoritatea statului atunci când statul impune vaccinarea obligatorie? Amintiţi-vă, va fi „pentru binele mai mare”. Şi tocmai acesta va fi argumentul cu care ne vom confrunta la sfârşitul lanţului de evenimente: „pentru binele mai mare al societăţii” nu ar trebui să ne opunem unei legi pentru respectarea duminicii.

Imaginaţi-vă o zi, peste doar câteva luni, când nimeni nu va avea voie să participe la o adunare de peste 50 de persoane, dacă nu are o brăţară care să demonstreze că a fost vaccinat. Fără excepţii. S-ar putea ca statul să nu permită pastorilor să predice în bisericile lor, fără a furniza o astfel de dovadă. Improbabil? Parcă suntem protejaţi de Constituţie, nu? Să ne amintim însă de cetăţenii americani loiali, de origine japoneză, din SUA continentală, în timpul celui de-al doilea război mondial... Ştiţi, aceia care au fost nevoiţi să-şi vândă instantaneu afacerile pentru doi bani şi apoi să se prezinte la lagărele de detenţie...

Experimentăm oare o condiţionare aproape totală, de tipul „Da, domnule!” faţă de guvern? Să refuzăm să generăm frica; dar este înţelept să încurajăm vigilenţa.

Când va veni vremea încercării noastre, aceasta va suna atât de rezonabil! „Vrem să-i salvăm pe iubiţii noştri bătrâni şi pe copiii noştri!” „Doar un narcisist şi-ar păstra drepturile mai presus de necesitatea urgentă de a împiedica societatea să se prăbuşească.”

Pentru a-i înfricoşa pe oameni, ai nevoie de pârghia potrivită. Răcirea globală nu a reuşit să o facă, apoi încălzirea globală nu a avut succes. Neplăcerile imigraţiei au stârnit ceva agitaţie, dar nu ne-au dus până la decizii sociale. Există o enormă neîncredere în guvern şi faţă de mass-media, din motive bine întemeiate.

Însă blocarea completă a economiei globale a trezit atenţia tuturor. Când laşi un om fără serviciu, îi câştigi atenţia.

În concepţia seculară, statul este esenţial. El este arbitrul realităţii. Oamenilor trebuie să li se bage spaima în oase, sunt mânaţi cu gloata, sau adunaţi — după caz. În situaţii de urgenţă, cei care au concepţii seculare, lumeşti, vor considera împotrivirea din motive de conştiinţă, libera exprimare sau gândirea non-conformistă, ca fiind amintiri enervante ale concepţiilor anterioare legate de libertatea cetăţeanului. „Acum ne dorim propria siguranţă.” Nu de la Dumnezeul cerurilor, ci de la stat— în calitate de dumnezeu.

Este interesant de observat ce se presupune că trebuie să NU facem acum. Nu trebuie să ne reunim în grupuri. Mai degrabă, trebuie să ne evităm unii pe alţii şi să ascultăm atât directivele guvernamentale, cât şi experţii care ne spun ce să facem.

Desigur, va exista o inversare. Va veni un moment în care tot ceea ce este secular îşi va pierde strălucirea şi va apare o bruscă revenire la religiozitate, în întreaga societate. Dar când va veni acea zi, va fi după ce statul va fi dobândit toate instrumentele necesare pentru a folosi o forţă copleşitoare care să sprijine respectarea directivelor sale.

Deocamdată, există soluţii provizorii. Putem oarecum echivala întâlnirile bisericii pe platformele online. Dar menţinerea pe termen lung a părtăşiei de grup via online este o variantă nesigură. Ar trebui să fim atenţi să nu devenim dependenţi de mijloace de comunicare ce sunt în afara controlului nostru. Acestea nu pot fi opţiuni solide. Ar trebui să începem să ne gândim rapid şi cu grijă la modul în care putem consolida legăturile între noi în viitorul apropiat. Acest lucru va fi necesar într-o perioadă în care vom fi nevoiţi să luăm putere din răceala altora.

Virusul este real. Dar, indiferent dacă intenţiile liderilor guvernamentali sunt bune sau rele, acesta va fi vectorul unei teribile infectări cu puterea statală asupra noastră.

Dumnezeu încă se află pe tronul Său şi nu ne-a părăsit. Dar El ne-a dotat cu intelect şi capacităţi. Suntem responsabili de a-L avea pe El ca ghid al nostru. Ne putem încrede în Isus. Dar El vrea ca noi să ne unim cu El în rugăciune şi în activitatea împărăţiei Sale. Nimic nu trebuie să ne împiedice în aceste momente de a ne devota cu totul împărăţiei lui Isus. Dacă Isus este ancora noastră, ancora noastră va rezista.

Este Isus ancora ta?

 

Articolul nu este o incitare la a nu asculta acum de măsurile care ne protejează sănătatea, ci un semnal de alarmă față de ceea ce va avea loc în viitorul apropiat, când biserica se va sprijini de puterea statului, pentru a forța conștiința noastră.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Beniamin Buzdugan: Aha! Mulțumim mult pentru poziția clarificatoare. Situația interpretată…

    a comentat la: Calul troian – Dennis Priebe

  2. Luceafărul: Mare atenţie, Biblia este scrisă de oameni prin…

    a comentat la: Isus este din veșnicie

  3. Paul Bucur: Pentru că am primit și câteva telefoane în…

    a comentat la: Calul troian – Dennis Priebe

Distribuie