Din nou... despre 6000 de ani

Printre multele texte pe care adventiștii de ziua a șaptea trebuie să le aibă permanent în minte și inimă este și textul care se găsește la Proverbele 16:18:

„Mândria merge înaintea distrugerii și un duh de aroganță înaintea căderii.”[1]

Cu prea puține excepții, noi am considerat încă de la începuturile noastre că suntem singurii adventiști, adică singurii credincioși care am așteptat și așteptăm venirea lui Isus. De aceea ne-am și luat acest nume. Uităm însă că preocuparea pentru a doua venire a aparținut și aparține încă și altora. Am greșit cu privire la aceasta. Și, desigur, cu privire la aceasta: În vreme ce dorul pentru a doua venire s-a stins între timp sub focul ideologic al Generației Y, o mică grupă de oameni, din rândurile pestrițe ale adventismului, insistă că suntem ultima generație. Și au dreptate. Însă, pentru a susține că suntem ultima generație și pentru a stârni interesul tinerilor crescuți în „valorile” Generației Y pentru o viață duhovnicească, mulți adventiști bine intenționați aduc înaintea acestora ideea că suntem aproape de încheierea celor 6000 de ani pe care Dumnezeu i-a hotărât pentru existența acestui pământ și ne apropiem cu pași repezi de începuturile mileniului, când Isus se va întoarce pentru a-și lua acasă biserica.

Recent am scris un articol despre unul dintre argumentele folosite pentru apărarea acestei idei: „6000+1000=7000 sau ziua morții lui Adam”.

În acest articol vom avea o scurtă lecție de istorie cu privire la modul în care a fost privit acest subiect, nimic nefiind nou sub soare. Dar, în timp ce creștinii care vorbeau despre asta în primele secole ale creștinismului erau încă departe de adevăr și de împlinirea așteptărilor lor, cei care trăiesc înainte de venirea lui Isus vor nimeri în cele din urmă calculele, dar nu neapărat cu exactitate.

Calculele cu privire la sfârșitul celor 6000 de ani variază în scrierile creștinilor între anii 336 și 2037. Anul 1996/1997 sau 2000, fiind acum istorie, adventiștii se concentrează în prezent pe anii 2027, 2031 sau pe perioada 2024-2034. Evreii plasează sfârșitul celor 6000 de ani la mai mult de 200 de ani în viitor. Ceea ce trebuie să știm din istoria creștinismului este că un număr important de scriitori creștini au vorbit despre 6000 de ani de istorie a lumii. Asocierea unei zile cu 1000 de ani, folosind pasaje biblice ca Psalmii 90:4 și 2 Petru 3:8, a fost folosită de mari oameni ai bisericii.

Folosind 2 Petru 3:8, Irineu de Lyon[2] a concluzionat că lumea va dura 6000 de ani:

„Pentru că în atâtea zile în câte a fost creată lumea noastră, în atâtea mii de ani ea va fi terminată. […] Dumnezeu a terminat după ziua a șasea lucrarea pe care a făcut-o și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea Sa. Geneza 2:2. Acesta este un raport al lucrurilor create mai înainte și este de asemenea o profeție cu privire la ce va veni. Pentru că ziua Domnului este ca 1000 de ani (2 Petru 3:8) și pentru că lucrurile create au fost terminate în șase zile, este evident de aceea că ele vor ajunge la un sfârșit în a șasea mie de ani.”[3]

Irineu vorbește despre idei similare în Adversus Haereses 5.28.2. și 33.2.

Ipolit de Roma[4] a crezut că Isus s-a născut la 5500 de ani de la crearea lumii și că sfârșitul acesteia va avea loc în jurul anului 500. El a considerat că adevăratul Sabat este cel care va fi instaurat după 6000 de ani de existență a pământului. A scris aceste idei în comentariul său asupra cărții Daniel, singurul comentariu biblic creștin timpuriu care s-a păstrat în întregime, în care folosește ca metodă hermeneutică metoda tipologică.

„Pentru că primul advent al Domnului nostru în carne, atunci când a fost născut în Betleem, a fost 25 decembrie, miercuri, când Augustus era în cel de-al 42-lea an, la 5500 de ani de la Adam. […] este absolut necesar să fie împliniți 6000 de ani pentru ca odihna sabatului să poată veni.”[5]

Lactanțiu[6] a ajuns la convingeri similare și încadrează mileniul din Apocalipsa în cadrul de 7000 de ani. El spune:

„Puțin mai devreme [capitolul 24] am spus că la începutul sfintei domnii se va întâmpla că prințul demonilor va fi legat de Dumnezeu. Dar chiar acesta, când o mie de ani din această domnie – adică în total șapte mii de ani – încep să fie terminați, va fi eliberat în cele din urmă […].”

Metodiu de Olimp[7], Commodian[8], Gaius Marius Victorinus[9] și alții au susținut opinii similare. În timp ce unii dintre scriitorii primari se uitau la vremea lor ca fiind perioada în care va avea loc mileniul, crezând că atunci urmau să se împlineaacă 6000 de ani de la crearea lumii, alții priveau în viitor, de exemplu Augustin[10]. Timpul a trecut, dar oamenii au continuat să caute relații între cronologia pe care și-o formau prin calcule și pasajele biblice din Genesa 1 și 2, Psalmii 90:4 și 2 Petru 3:8.

Înainte de a ajunge la William Miller, credinciosul baptist care a pus pe jar lumea evanghelică americană în secolul al XIX-lea, mă voi opri puțin la unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai cronologiei biblice, James Ussher. Ussher, un renumit învățat și lider, episcop în Biserica Irlandei, a trăit între anii 1581 și 1656. Lui i se datorează corecția făcută asupra anului 0, stabilit de Dionisie cel Smerit cu o eroare de aproximativ 4 ani. Ussher a stabilit că lumea a fost creată în anul 4004 î.Hr., începând cu data de 22 octombrie. Astfel, după Ussher, nașterea lui Hristos a avut loc în anul 4 î.Hr., iar 2000 de ani de la acel moment se vor sfârși în anul 1996. Calculele lui Ussher nu au fost uitate, și unii oameni au dat atenție zilei de 22/23 octombrie 1996 sau 1997. Spre exemplu, numărul din 23 octombrie 1997 din New York Times spunea, printr-un articol semnat cu ironie de Stephen Jay Gould, „Astăzi este ziua”:

„Îmi cer scuze pentru intruziunea într-o dimineață plăcută perfectă cu vestea posibil neplăcută că lumea se va încheia astăzi – mai exact, la amiază.”

În timp ce pentru sceptici a doua venire este doar un mit asemănător miturilor babiloniene, pentru mulți creștini a doua venire trebuie legată de stabilirea unor perioade de timp. La fel a fost și pentru William Miller, un creștin baptist, bine familiarizat cu cronologia. El spunea:

„În acest capitol [2 Petru 3], Petru vorbește despre ziua judecății și de pieire a oamenilor nelegiuiți. El ne spune apoi cât de lungă va fi aceea zi, ne însărcinează să nu fim ignoranți că este de 1000 de ani, oferă un motiv clar de ce o zi a Domnului este de 1000 de ani […]. Petru ne informează apoi că ziua Domnului, despre care tocmai ne-a spus că este de 1000 de ani, va veni asupra noastră. Cum? Ca un hoț în noapte: cerurile vor trece cu vuiet mare, corpurile cerești vor fi nimicite prin ardere și pământul, cu tot ce este pe el, nu va mai fi de găsit. Apoi, după făgăduința Lui, noi așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui dreptatea.

Permiteți-mi să întreb acum: Cine poate crede că această lucrare mare va fi efectuată în ziua sabatului a odihnei veșnice? […] De aceea, este evident că Petru vrea să fie înțeles că distrugerea oamenilor nelegiuiți, arderea lucrărilor oamenilor, trecerea cerurilor, topirea elementelor[11] și facerea unui cer nou și a unui pământ nou, sunt toate efectuate înaintea acestui sabat sfânt și nu după aceea […]. Pentru a ajunge la o concluzie mai aproape de întreaga chestiune, vom consulta acum vârsta lumii. Este un fapt bine cunoscut că scriitorii de cronologii sunt în mare dezacord cu privire la vârstă. Chinezii spun că are în jur de 25.000 de ani, hindușii în jur de 14.000 de ani, romanii în jur de 6550 de ani. Pentateuhul, copia Samariteană a primelor cărți ale lui Moise, spune că are în jur de 5648 de ani. Septuaginta, traducerea [în greacă] Vechiului Testament spune 6254 de ani. Biblia evreiască, din care este luată Biblia noastră spune că vârsta lumii, așa cum a fost calculată de Usher [sic], este de 5844 de ani. Alții prezintă diferit de Usher [sic]. Cititorul va găsi în această carte o cronologie făcută după Biblie, după cum se crede, ce are dovezi foarte clare pentru fiecare perioadă de timp de la creație până la Hristos, ceea ce face ca anul în care ne găsim să fie anul 5997 de la crearea lui Adam.”[12]

Așadar, Miller aștepta cei 1000 de ani ca fiind un sabat ce va începe la sfârșitul a 6000 de ani de la crearea lumii. El credea că anul 1841 este anul 5997 de la crearea lumii și că cei 6000 de ani se vor împlini undeva între primăvara lui 1843 și primăvara lui 1844, perioadă în care Isus se putea întoarce.

Miller a păstrat o parte din cronologia lui Ussher, dar a făcut și modificări semnificative, fapt care a mutat anul 1996, stabilit de Ussher, la 1843-1844. Miller a adăugat 10 ani la perioada împăraților și a văzut diferit perioada judecătorilor.

Pionierii bisericii noastre au crezut în săptămâna cosmică, adică în ideea că pentru o zi literală, avem 1000 de ani. Istoria pământului va fi de 6000 de ani și va fi urmată de 1000 de ani după a doua venire a lui Isus. Cel mai renumit adventist care a dedicat timp săptămânii cosmice a fost J. N. Andrews. Pentru că am amintit de Andrews într-un alt articol, nu voi mai reveni. Se poate citi aici[13].

Deși preocuparea pentru săptămâna cosmică părea uitată, ea reapare astăzi, dacă nu exact așa cum era propusă de pionieri, cel puțin pe același fundament care afirmă că lumea noastră va avea o durată de 6000 de ani – PUNCT. În sprijinul acestei idei sunt luate afirmațiile lui Ellen White despre 6000 și 4000 de ani.

Dar unde este „Așa zice Domnul”? Se găsește în Geneza 1, 2, Psalmii 90:4, 2 Petru 3:8 și Ellen White? Puțin probabil, de vreme ce nu există nicio afirmație care să declare aceste lucruri în mod direct. Biblia este pe deplin tăcută cu privire la o posibilă asociere între săptămâna creației – 6 zile și apoi una de odihnă – și săptămâna cosmică a pionierilor adventiști – 6000 de ani și 1000 de odihnă –, și nu oferă nici măcar un singur indiciu că ar trebui să ne gândim la așa ceva. Ellen White scrie despre 6000[14] de ani, dar niciodată făcând vreo analogie între săptămâna creației și săptămâna cosmică, deși știa foarte bine ce se crezuse și încă se mai credea cu privire la acest subiect. În scrierile ei nu găsim elementul timp profetic după 1844 și nici nu a încadrat cei 6000 de ani în vreo cronologie.

Din nefericire, tot așa cum au făcut unii adventiști sinceri și foarte bine intenționați (spre exemplu S. N. Haskell), când au considerat că relatările istorice din scrierile ei sunt pe deplin corecte, iar ea a trebuit să transmită prin fiul ei, William: „Când Controversy[15] a fost scrisă mama nu s-a gândit niciodată că cititorii o vor considera [cartea] o autoritate asupra datelor istorice sau o vor folosi pentru a tranșa controverse cu privire la detaliile istoriei și acum ea nu simte că ar trebui folosită în același fel”[16], tot astfel se întâmplă astăzi când pasajele din scrierile ei, care vorbesc de 6000 de ani ca vârstă a pământului, sunt folosite pentru a se trage concluzia că Ellen White a susținut teoria săptămânii cosmice și o anumită cronologie.

La acest subiect tăcerea este aur de Ofir.

Articol similar: Of the Times & Seasons and the Delay of the Return of Christ

Video similar: Despre ziua și despre ceasul acela

Note de subsol:

[1] KJV.

[2] Irineu de Lyon a fost un scriitor, părinte al bisericii, episcop de Lugdunum (Lyonul de astăzi), sfânt și apologet care a trăit în secolul al II-lea. Scrierile sale au avut un rol important în perioada de început a dezvoltării teologiei creștine. Cea mai importantă lucrare elaborată de Irineu este Adversus Haereses, care combătea gnosticismul. Adversus Haereses a fost scrisă în jurul anului 180 în limba greacă sub titlul „Ἔλεγχος καὶ ἀνατροπὴ τῆς ψευδωνύμου γνώσεως”.

[3] Irineu, Adversus Haereses 5.28.3 – https://www.newadvent.org/fathers/0103528.htm

[4] Ipolit de Roma a fost discipol al episcopului Irineu din Lyon, fiind unul din martirii bisericii primare. A trăit între anii 170 – 235.

[5] Ipolit de Roma, Comentariu la Daniel, Cartea 4, 23.3, 23.4 – https://www.pergrazia.com/wp-content/uploads/2019/12/0205_hippolytus_commentary-on-daniel_2010.pdf

[6] Lucius Caecilius Firmianus a fost un scriitor și apologet creștin. S-a născut în Africa de Nord în jurul anului 240 și a trăit până în jurul anului 320.

[7] Simpozion 9.1.

[8] Instrucțiunile 43, 44, 80.

[9] În Despre crearea lumii.

[10] De civitate Dei contra paganos, 20:7 – https://www.newadvent.org/fathers/120120.htm

[11] KJV

[12] William Miller, Miller’s Works, vol. 1., Views of the Prophecies and Prophetic Chronology, 1841, pp. 169, 170.

[13] Browserul Chrome se va deschide la paragraful în care am scris despre Andrews. Alte browsere vor deschide doar articolul.

[14] „Geologii necredincioși pretind că lumea este cu mult mai veche decât o prezintă raportul Bibliei. […] Și mulți dintre cei care pretind că cred raportul Bibliei, nu reușesc să explice lucrurile minunate care se găsesc pe pământ, considerând că săptămâna creației a fost de numai șapte zile literale și că lumea are acum numai aproximativ [engl. about] șase mii de ani.” – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 91.

Pentru 6000 de ani lucrarea de răzvrătire a Satanei a făcut pământul să tremure. […] Pentru 6000 de ani casa-închisoare a Satanei a primit pe oamenii lui Dumnezeu și el i-ar fi avut prizonieri pentru totdeauna, dar Hristos a rupt lanțurile lui și a eliberat prizonierii.” – The Great Controversy 1888, p. 659.

„Chiar de când a reușit să biruiască pe primii noștri părinți în frumoasa casă a Edenului, el a fost angajat în această lucrare. Mai mult de 6000 de ani de practică continuă i-au mărit mult îndemnarea de a înșela și ispiti.” – The Signs of the Times, 29 septembrie 1887.

„Pe acest pământ au venit îngeri cu solia răscumpărării și dealurile și văile lui au făcut ecou cântecului lor de bucurie. Solul său a fost bătătorit de picioarele Fiului lui Dumnezeu. Pentru mai mult de 6000 de ani, cu formele sale de frumusețe și daruri pentru mijloacele de existență, pământul a dat mărturie despre dragostea Creatorului.” – The Story of Jesus, p. 183.

[15] The Great Controversy Between Christ and Satan, cunoscută în România sub titlul Tragedia veacurilor sau Marea luptă.

[16] Declarația lui W. C. White făcută pentru W. W. Eastman, [Publishing Department Secretary, Southwestern Union Conference], 4 noiembrie 1912, apud. Solii alese, volumul 3, p. 477. O declarație similară este aceasta: „Noi vom face o mare greșeală dacă vom lăsa la o parte cercetarea istorică și vom depune eforturi să tranșăm chestiuni istorice prin folosirea cărților mamei ca autoritate, când ea însăși nu dorește ca ele să fie folosite în vreun astfel de mod.” – W. C. White către S. N. Haskell, 31 octombrie 1912.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Filip Balt: Am vazut, va urmaresc pe Telegram. Deja am…

    a comentat la: Cărți .epub

  2. Paul Bucur: Am adăugat cartea în format epub și mobi.

    a comentat la: Cărți .epub

  3. Paul Bucur: E un proiect în desfășurare. Voi încerca să…

    a comentat la: Cărți .epub

Distribuie