Este imposibil pentru mintea finită să înțeleagă cum Fiul divin al lui Dumnezeu a putut veni într-un trup muritor și să fie născut în umanitate pentru ca „să dea piept cu primejdiile vieții la fel ca oricare om, să ducă lupta vieții așa cum trebuie să o ducă orice copil al neamului omenesc, cu riscul de a da greș și a pierde veșnicia.” El a venit ca „un copil neajutorat, supus slăbiciunilor omenirii.”
Aceasta a însemnat „Dumnezeu a fost arătat în trup” (n.tr. 1 Timotei 3:16, traducerea corectă), pentru că „în El a locuit trupește toată plinătatea Dumnezeirii.” A nega aceasta înseamnă a nega singura modalitate de salvare a noastră. A spune că El nu a luat natura umană așa cum a fost aceasta și cum este, ar însemna negarea că baza pe care stătea scara pe care a văzut-o Iacov stătea pe pământ în timp ce vârful acesteia ajungea la tronul lui Dumnezeu. Pentru a ajunge la scară omul nu se putea ridica nici măcar o iotă. Ea trebuie să ajungă la om acolo unde este el pentru ca omul să poată obține adevăratul standard al neprihănirii. Ea nu a ajuns la Adam așa cum era acesta înainte de căderea în păcat, purtând chipul lui Dumnezeu, ci Hristos a luat natura umană în cea mai de jos stare marcată și distrusă de păcat.
Gândirea umană vede foarte multe contradicții în Hristos, pentru că gândirea umană nu Îl poate căuta pe Dumnezeu. „Poţi tu prin cercetare să găseşti pe Dumnezeu? Poţi afla până la desăvârşire pe cel Atotputernic? Este la fel de înaltă ca cerul; ce poţi tu face? Mai adâncă decât iadul; ce poţi tu cunoaşte?” (Iov 11:7-8, traducerea Fidela). „Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu … Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii. … Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 1:21-29).
Noi înțelegem prin credință. Credința în mărturia lui Dumnezeu, doar pentru că Dumnezeu a vorbit, este lumină pentru suflet. Cuvântul divin a fost făcut trup și a locuit printre noi și El Și-a păstrat slava ca singurul născut din Tatăl – Ioan 1:14. Cel mai minunat gând. Cum este aceasta poate fi înțeles numai de înțelepciunea infinită. El a luat natura umană în starea ei căzută. „Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” (Galateni 4:4-5).
Dacă Hristos nu ar fi fost făcut sub lege, după cum este toată umanitatea din cauza păcatului, el nu ar fi putut să îi răscumpere și să îi numească fii. Să fii sub lege înseamnă să fii un călcător al legii și să fii condamnat de lege. „Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” (Romani 3:19). Din nou, același apostol spune: „Şi, fără a se putea contesta, mare este misterul evlaviei: Dumnezeu a fost arătat în carne (trup), declarat drept în Duhul, văzut de îngeri, predicat neamurilor, a fost crezut în lume şi primit sus în glorie.” (1 Timotei 3:16 - Fidela). Ce este îndreptățirea? Lăsați cuvântul lui Dumnezeu să răspundă – „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” (Romani 5:1). A fi îndreptățit înseamnă a fi eliberat de condamnare.
„Păcatul este fărădelege.” Omenirea este condamnată pentru că a încălcat Legea lui Dumnezeu. Hristos a fost născut sub Lege, pentru a-i salva pe cei care sunt sub Lege. Ce a avut Isus de a face cu păcatul? – „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” – 2 Corinteni 5:21. El a purtat păcatele întregii lumi. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn”. – 1 Petru 2:24. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, dar nu în caracter. El S-a pocăit pentru păcătos. El S-a botezat pentru păcătos. El a fost îndreptățit pentru păcătos. El a murit în locul păcătosului. Păcătosul trebuie să umble pe urmele pașilor Săi pentru a avea neprihănirea lui Hristos. Vrăjmășia care a fost înlăturată a fost „în trupul Său”. „În trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia … ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace.” - Efeseni 2:15. „El, care a liniștit valurile furioase și a umblat pe crestele înspumate ale valurilor, care a făcut pe demoni să tremure și boala să înceteze, El, care a deschis ochii orbilor și care a chemat pe morți la viață, S-a oferit pe Sine ca jertfă pe cruce și a făcut lucrul acesta din iubire pentru tine. El, Purtătorul de păcat, a îndurat mânia judecății divine și, pentru tine, S-a făcut păcat.” – Hristos lumina lumii, 755-756. Din nou la pagina 311 spune: „Hristos este scara pe care a văzut-o Iacov sprijinindu-se pe pământ, cu capătul de sus ajungând la poarta cerului, tocmai la hotarul slavei. Dacă scara aceasta n-ar fi ajuns la pământ cu o singură treaptă, am fi fost pierduți. Dar Hristos vine la noi acolo unde suntem. El a luat natura noastră și a biruit, pentru ca și noi, luând natura Lui, să putem birui. Făcut «într-o fire asemănătoare cu a păcatului» (Romani 8:3), El a trăit o viață fără păcat. Acum, prin dumnezeirea Sa, stăpânește pe tronul cerului, în timp ce prin natura Sa omenească vine la noi.”
Aceasta este natură umană căzută cu toate înclinațiile ei ereditare. Cel care a fost tot fără pată când a fost pe pământ, așa cum a fost și în ceruri, a luat natura noastră pentru a-l putea ridica pe om până la înălțimea Lui prin neprihănirea Sa. Din nou la paginile 119-120 citim: „Cu toate că păcatele unei lumi vinovate se adunau asupra lui Hristos, cu toate că Se umilise ca să ia asupră-Și firea noastră decăzută, glasul venit din cer L-a declarat ca Fiu al Celui Veșnic.” Încă o dată, vorbind despre starea lui Adam, autoarea spune la pagina 49: „Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilință aproape fără margini ca să ia natura omului chiar și atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a luat corp omenesc atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El Și-a asumat consecințele acțiunii legii eredității. Care erau consecințele acestea, se poate vedea în istoria strămoșilor Săi pământești. El a venit cu o ereditate ca aceasta, ca să împartă cu noi grijile și ispitele și să ne dea o pildă de o viață fără păcat.” Biblia este singura istorie pe care te poți bizui a strămoșilor Săi. În Evanghelia lui Matei sunt numite patru femei, înainte de Maria, mama lui Isus: Tamar, care s-a purtat ca o curvă cu socrul ei, curva Rahav, Rut moabita, o descendentă a fiicei lui Lot care s-a culcat cu tatăl ei și Batșeba, nevasta lui Urie Hetitul. Păcatul Batșebei cu David a fost un reproș în gura batjocoritorilor pentru mii de ani. Nu aceasta este modalitatea în care oamenii ar scrie în mod normal linia strămoșească a lui Hristos. Ei ar fi ales femeile bune și bărbații cu influență, a căror naștere și viață ar fi fost exemplare. Dar aceasta este calea lui Dumnezeu care prezintă speranță pentru cel căzut. Deși am moștenit tendințe și pofte de cel mai rău fel, există speranță. Este Hristos cel care a spus prin David: „sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” Aceasta arată foarte clar natura umanității în care Hristos a fost zămislit. Același profet a spus în Psalmul 22:9-10: „Da, Tu m-ai scos din pântecele mamei, m-ai pus la adăpost de orice grijă la ţâţele mamei mele. De când eram la sânul mamei, am fost sub paza Ta, din pântecele mamei ai fost Dumnezeul meu.” Aceasta arată cum a fost cu Hristos și cum este cu fiecare credincios în Hristos, care are neprihănirea Lui.
Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu, egal cu Tatăl. Totuși, pentru a salva un neam pierdut El a pășit în jos de la tronul Său înălțat și a venit în această lume marcată și stricată de păcat; El a mers în jos și mai jos, până când nu mai avea unde să meargă mai jos pentru a îmbrățișa cu brațul Său neamul omenesc și prin neprihănirea Lui să-l ia înapoi la tronul Lui. Prin profetul Isaia Dumnezeu a spus: „M-ai chinuit cu păcatele tale, şi M-ai obosit cu nelegiuirile tale.” - Isaia 43:24. Cel care s-a luptat de ani împotriva ispitelor ereditare și care a căzut des sub puterea ispititorului, poate să aprecieze un Mântuitor ca acesta. Cuvintele apostolului sunt pline de semnificație: „Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” – Evrei 2:16-18. „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” – Evrei 4:15-16.
Salvatorul nostru este un Hristos sfânt în natură umană păcătoasă, care prin prezența Sa în natură păcătoasă sfințește umanitatea căzută, astfel încât umanitatea, prin prezența și sfințenia Mântuitorului fără de păcat poate fi salvată pe deplin. Și astfel Isus, poate salva și va salva pe deplin, oricât de jos ar fi căzut, oricât ar fi de ținuți de tendințele ereditare, pe toți cei care vor veni la El și vor fi sfințiți trup, suflet și spirit.
S. N. Haskell
ZA:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar