Breaking News

Ierarhia

Ierarhia

             După cum am studiat dezvoltarea organizațională a bisericii, a devenit evident că organizația pe care Dumnezeu a dorit pentru biserica lui era antiteza ierarhizării. Dumnezeu a ales o conducere reprezentativă pentru continuarea misiunii Evangheliei. În cartea sa, Supremația lui Petru (Review and Herald, 1898), M. E. Kellogg a adus aceste aspecte clar, în centrul atenției arătând eroarea sistemului papal și expunând sistemul Noului Testament, care a adus o mare răsplată pentru poporul lui Dumnezeu. El a explicat situația, după cum urmează:

            „S-a dovedit în capitolele precedente că ideea întâietății nu se cunoaște în Scripturi, și că supremația, care a fost stabilită, a fost realizată doar prin ambiție nesfântă și printr-o cautare necreștinească a supremației spirituale, cu totul străină de spiritul și învățăturile lui Hristos și ale apostolilor Săi; am văzut de asemenea, că a fost realizată după secole lungi de complot și uneltiri, și mai ales prin unirea acestei biserici apostate cu statul Roman, și că, în cele din urmă a dus la aducerea statului Roman și a multor altor state sub controlul Bisericii; că o mare parte a bisericii creștine a protestat întotdeauna împotriva acestui lucru; și că separarea dintre bisericile din Est și Vest, în secolul al XI-lea a fost într-o oarecare măsură, din această cauză; pentru că Biserica Răsăriteană nu a acceptat niciodată supremația episcopului Romei. Din acel moment, numeroase corpuri de creștini au negat doctrina primatului. Marii reformatori din secolul al XVI-lea au negat prioritatea unui element cardinal al muncii lor, și nu este deținut de nimeni în afară de Biserica Romano-Catolică. Această biserică susține cu tărie această doctrină ca o parte fundamentală a crezului său.”

            Comentând asupra acestui fapt, M. E. Kellogg a spus:

            „Nu trebuie să existe nicio întâietate. Evanghelia este pentru toată lumea. Bisericile vor fi ridicate peste tot, dar nu există nicio prevedere în sistemul creștin prin care un om, sau o adunare de oameni în sesiune continuă, poate prelua lucrarea Evangheliei în toată lumea. O astfel de sarcină ar fi dincolo de capacitatea omului. Lumea este mare; și ideea că un singur om, sau un corp de oameni, ar putea lua în considerare nevoile spirituale ale tuturor credincioșilor în Hristos sau nevoile spirituale ale multor mii de credincioși în Hristos, care sunt împrăștiați în întreaga lume, este absurdă.”

            A fost o mare durere pentru mulți adventiști de ziua a șaptea că liderii Bisericii Adventiste, în două cazuri judiciare bine mediatizate, au tratat lucrurile din perspectiva unei structuri ierarhice, în încercarea lor de a câștiga decizia favorabilă a instanței . Acest lucru s-a întâmplat în cazul Merikay Silver în California, în procesul ei împotriva Pacific Press în 1970, și din nou, în cazul lui Derek Proctor (un profesor de la Universitatea Andrews), în procesul său împotriva Conferinței Generale. Aici este un rezumat al cazului Proctor.

            „Procesul de lungă durată a lui Derek Proctor cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost în cele din urmă decis, la data de 29 octombrie 1986. Proctor a pierdut cazul, în care el a susținut că biserica prin diferitele entități ale sale, a conspirat în mod ilegal să intervină în vânzare cărții sale prin încălcarea legilor antitrust și conspirației. Strategia majoră a Conferinței Generale, în acest caz a fost de a convinge instanța că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este, în esență, o biserică ierarhică, în care directivele și ordinele Conferinței Generale au autoritate obligatorie pentru toate celelalte entități ale bisericii. Conferința Generală a susținut că, pe lângă Biserica Romano-Catolică, Biserica Adventistă este cea mai centralizată biserică dintre toate confesiunile creștine din această țară.”

            Tema centrală a cazului Merikay este după cum urmează:

            „ Deși este adevărat că a existat o perioadă în viața Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea când denominația a avut un punct de vedere distinct anti-romano-catolic, iar termenul «ierarhie» a fost folosit într-un sens peiorativ pentru a se referi la forma papală de guvernare a bisericii, acea atitudine din partea bisericii nu era altceva decât o manifestare a larg răspânditei atitudini anti-papale printre cultele protestante conservatoare din ultima parte a secolului trecut șiprima parte a acestui secol, dar care acum, în ceea ce privește Biserica Adventistă de ziua a Șaptea, a fost aruncată la coșul de gunoi istoric.” – depoziție data sub jurământ de Neal C. Wilson (prin avocatul său) în cazul Merykay McLeod: pagina 4, nota de subsol 2, numărul de registru 84, EEOC versus PPPA, C-74-2025-CBR, 6 februarie 1976.

            Ne uităm cu groază la alunecarea bisericii rămășiței către ierarhizare. Așa cum vedem în istorie, ierarhizarea este o revendicare a Bisericii Romano-Catolice. Forma papală de guvernare este destinată de Satana pentru a oferi puterea unei singure pesoane, sau unui grup mic de persoane pentru a avea posibilitatea de a controla indivizii, schimbând astfel direcția bisericii.

            Se observă că în cazul Proctor declarația sugerează clar că se așteaptă de la membrii bisericii să se supună deciziilor Conferinței Generale. Există doar două explicații pentru o astfel de pretenție. Fie reprezintă un jurământ fals în ceea ce reprezintă o falsă reprezentare a lucrurilor sau ca biserică am renunțat la principiile date de Dumnezeu organizației bisericii.

            Unii au făcut referire la conciliul bisericii din capitolul 15 din Fapte, sugerând că aceasta presupune o organizare ierarhică, dar nu este cazul aici. Din contextul biblic observăm că această adunare a fost un comitet ad-hoc.

            Nu știm cum a fost ales Iacov să prezinte raportul. Unii s-au referit la el ca fiind „președintele Conferinței Generale”, dar cu greu se poate spune aceasta din context. Este foarte probabil ca el să fi fost ales de către grupul de apostolic și prezbiteri să conducă întâlnirea sau să fie cel care transmite răspunsul final după căutarea în rugăciune a răspunsului lui Dumnezeu.

            Comentând despre conciliu, M.E. Kellogg scrie:

            „Lucrul cel mai apropiat conducerii universale în biserică este acțiunea consiliului general. Capitolul 15 din Fapte va fi mereu o dovadă că autoritatea aparține bisericii ca întreg , este în timpuri speciale și pentru motive bine stabilite învestită într-un consiliu care discută problemele de interes ale bisericii, iar deciziile luate sunt îndrumătoare și nu obligatorii pentru biserică.

            Kellogg clarifică mai departe:

            „Un consiliu creștin este o convenție pentru un timp limitat. Când este în sesiune, este în stăpânirea întregii autorități din biserică, de aceea deciziile nu ar trebui tratate cu ușurință. Dar când un consiliu este dizolvat, puterea generală și consultativă, este suspendată până la următorul consiliu, și nu există nicio prevedere în sistemul bisericii creștine prin care autoritatea unui consiliu să fie transferată asupra unei persoane ce reprezintă consiliu între sesiuni, astfel reprezentând conducătorul general și continuu al bisericii pe pământ. Aceasta ar fi o uzurpare a locului lui Hristos, adevăratul Cap al bisericii. Autoritatea generală și continuă asupra bisericii a unor oameni, implică o responsabilitatea atât de mare încât Dumnezeu, în înțelepciunea și mila Sa infinită, a gândit că nu este bine să fie încredințată unui om sau mai multor oameni.

            Problema pe care Kellogg o adresează în ce privește Biserica Romano Catolică este mai mult decât evidentă în Biserica Adventistă de ziua a Șaptea. El avertizează:

            „Ce este necesar pentru a forma o conducere pământească, un stăpân al bisericii? Nu prea multe, așa cum probabil își închipuie unii. Stabilit într-o manieră simplă, pentru a stăpâni o conducere pământească, o biserică are nevoie de un om, sau de un grup de oameni, supraveghind constant lucrarea bisericii în toate zonele pământului. Acest lucru necesită un loc permanent pentru conferințe și consultare și o comunicare eficientă cu corpul bisericii din fiecare loc de pe pământ. Când o biserică are aceasta, cu toate că este la o scară mai mică, este o miniatură a primei conduceri cu locația Tibru – are acest lucru pentru care nu există niciun argument în Scriptură.

            Bisericile lui Hristos din fiecare țară trebuie să aibă o organizație, iar oamenii să fie aleși prin votul liber al membrilor, dar acești oameni vor fi conducători doar pentru o perioadă limitată de timp. Oamenii aleși vor fi bine cunoscuți de către toată lumea. Ei nu vor fi dați la o parte de către cei care le-au încredințat autoritatea temporară.”

            Ce lucru minunat ar fi dacă am urma mai îndeaproape forma de conducere stabilită aici de Kellogg. Se va nota că autoritatea superioară și arbitrul final, potrivit lui Kellogg, este corpul bisericii însuși. Aceasta este baza formei reprezentative de conducere a bisericii. Este bazată pe structura piramidei inversate pe care Dumnezeu a dat-o acestei biserici. Astăzi vedem dezvoltându-se o ierarhizare izbitoare, care este un blestem pentru creștinism și o dezonoare la adresa lui Dumnezeu, care este singurul ce deținea responsabilitatea de conducere în biserică.

            Comentând despre forma ierarhică, Kellogg adaugă:

            „Planul Evangheliei este o formă mai bună decât aceasta; permite un grad mai mare de libertate și independență a membrilor bisericii, și de asemenea prevede o concentrare a efortului de a duce evanghelia lumii și oferă grijă pastorală bisericiilor deja stabilite. Aceasta poate fi văzută făcând referire la Faptele Apostolilor.

            Așa cum apostolii au proclamat evanghelia, ridicând biserici, și au fost aleși prezbiteri în fiecare oraș, aceste biserici le-au luat locul ca părți independente ale bisericii lui Hristos. Nu că erau independente de puterea sfătuitoare a comitetului general, dacă ceva era nevoie să fie analizat între ei era făcut de către acel corp, în rest erau independente. Aceste biserici s-au format natural prin asocierea reciprocă, dar în ele nu exista nicio autoritate arbitrară, mai mult decât în orice altă biserică separată, pentru corectarea și disciplinarea membrilor.”

            Autoritatea unui singur om sau a unui grup mic de oameni asupra altor bărbați și femei, nu este foarte diferită de programele de controlare a minții pe care sora White le condamnă. Cu toată sinceritatea trebuie să admitem că această autoritate crește într-un mod periculos astăzi. Acolo unde oamenii nu pot înainta pe cont propriu din cauză că le este frică să nu aducă nemulțumirea cuiva într-o poziție de conducere în lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea este împiedicată. Acest amestec nu ar trebui să existe. Domnul, în înțelepciunea Sa, a oferit sfaturi comparând conducerea creștină cu cea păgână. Această declarație a venit după mânia celor zece ucenici, la cererea mamei lui Ioan și Iacov, care i-a cerut lui Isus să le ofere fiilor ei locuri superioare în Împărăția Sa. Isus a considerat că este nevoie să resolve această dispută și a făcut-o prin aceste cuvinte:

            „Ştiţi că domnitorii neamurilor domnesc peste ele, şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Mat. 20:25-28)

            Este o practică mondială aceea de a avea structuri ierarhizate și lideri autoritari, însă nu este o practică acceptabilă pentru creștini. Dumnezeu a chemat lideri care sunt slujitori: aceia care sfătuiesc și îndrumă, nu care conduc și domină. Dumnezeu a vorbit cu putere asupra acestui lucru.

            „Aceia pe care Dumnezeu i-a pus în poziții de răspundere nu ar trebui să caute să se înalțe sau să atragă atenția oamenilor asupra muncii lor. Ei trebuie să dea toată slava lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să caute putere ca să domnească peste moștenirea lui Dumnezeu; pentru că numai cei care se află sub conducerea lui Satan vor face acest lucru.

            Dar sistemul de reguli sau ruina este prea des văzut în instituțiile noastre. Acest spirit este prețuit și revelat de unele funcții de răspundere, și din cauza acestora Dumnezeu nu poate face lucrarea pe care dorește să o facă prin intermediul lor. Prin acțiunile lor, cei care dezvăluie acest spirit arată cum vor fi în cer, în cazul în care li s-ar încredința responsabilitatea.

            Fie ca niciun plan sau metodă să fie adoptată în oricare dintre instituțiile noastre, care vor lega mintea sau talentul de controlul judecății umane; pentru că acest lucru nu este în ordinea lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat oamenilor talente de influență, care aparțin numai Lui, și nu este o dezonoare mai mare ce poate fi adusă lui Dumnezeu, decât ca un singur agent finit să aducă talentele altor bărbați sub controlul său absolut, chiar dacă beneficiile vor fi folosite în avantajul cauzei. În astfel de aranjamente mintea unui om este condusă de mintea altui om, iar agentul uman este separat de Dumnezeu și expus ispitei. Metodele lui Satana tind să-i facă pe oameni sclavii oamenilor. Iar când acest lucru se face, rezultatul este confuzie și neîncredere, geloziei și bănuielile rele. Un astfel de curs distruge credința în Dumnezeu și în principiile care trebuie să controleze, pentru a curăța de viclenie,de egoism și de ipocrizie.”

            Privind dintr-o altă perspectivă, serva Domnului spune următorul lucru:

            „Conferințele urmăresc fiecare mișcare făcută în centrul lucrării. Diferitele conferințe au fost făcute să se uite la oamenii de conducere de la Battle Creek, simțind că nicio mișcare importantă nu poate fi făcută fără aprobarea acestora. Această tendință a crescut în putere, până când aceasta a devenit un obstacol serios pentru avansarea lucrării. Acest aranjament nu ar fi trebuit să existe niciodată. Domnul dorește ca poporul Său să fie sub jurisdicția Lui. Ei ar trebui să privească la Dumnezeu, întrebându-L pe El în credință și să cunoască lucrarea providenței Sale.”

            Sora White a văzut că liderii lucrării nu ar trebui să fie întotdeauna pastori. De fapt, se pare că uneori a favorizat alegerea laicilor în aceste poziții.

            „În fiecare țară un om ar trebui să fie numit pentru a lucra în interesul general al cauzei. Nu trebuie neapărat să fie un predicator, dar trebuie să nu fie un om politic. El ar trebui să fie lipsit de egoism, un om care iubește, care onorează, și se teme de Dumnezeul său. Tot timpul său ar trebui să fie dedicat lucrării. El ar trebui să planifice altruist și în frică de Dumnezeu. Lasați-l să fie agentul general pentru acea țară, și să fie în legătură cu un consiliu format din cei mai buni oameni, pentru a se sfătui împreună și pentru a participa la lucrările în interiorul granițelor lor.”

            „Am scrie astfel, pe deplin, pentru că mi s-a arătat că pastorii și oamenii sunt tentați mai mult și mai mult să aibă încredere în omul finit pentru înțelepciune. Aduc acest mesaj pentru președinții de conferință și pentru oamenii din funcții de răspundere: rupeți lanțurile care au fost puse pe poporul lui Dumnezeu. Către voi este scris cuvântul, «Rupeți orice jug». Dacă nu încetează lucrarea de a supune oamenii altor oameni, dacă nu deveniți smeriți cu inima, și nu veți învăța calea Domnului, ca și copii mici, Domnul vă va lepăda din lucrarea Lui. Noi trebuie să ne tratăm unii pe alții ca frații, ca bărbați și femei care sunt, împreună cu noi, cautând lumina și înțelegerea căii Domnului.”

            Rolul liderului nu este acela de a conduce, de a dicta sau de a controla. El trebuie să consulte și să sfătuiască.

            „Bărbații pe care Domnul îi cheamă în poziții importante în lucrarea Sa trebuie să cultive o dependență umilă de El. Ei nu trebuie să caute prea multă autoritate, pentru că Dumnezeu nu i-a chemat la o lucrare de conducere, ci la plănuire și sfătuire cu colegii lor de lucrare. Fiecare lucrător trebuie să fie maleabil față de cerințele lui Dumnezeu.”

            Astăzi, nu numai că avem conducere în biserică, ci avem instrucțiuni clare ca fiind direcția oficială a bisericii. Duhul lui Dumnezeu nu poate fi trimis peste poporul Său, iar liderii nu pot realiza ceea ce dorește Domnul, pentru că au ales calea păgânilor și nu calea lui Dumnezeu. Când oamenii se supun acestei conduceri nelegiuite, ei sunt vinovați pentru ceea ce fac. Dumnezeu ne-a chemat să ne sfătuim împreună, dar niciodată să ne lăsăm controlați de o altă persoană. Un asemenea control întrerupe relația dintre Dumnezeu și om.

            Gary Krause, director asociat la South Pacific Record, a scris un editorial după Conferința Generală din 1990. În editorialul, „Vederi de la un FAX”, a scris:

            „Sesiunea a demonstrat natura ierarhică a structurii administrative a acestui sistem. Bineînțeles, nu este nimic greșit într-un astfel de sistem (aceasta este opinia lui Krause). De fapt, are avantaje. Dar există un potențial pericol atunci când începi să vezi un departament „mai prestigios decât altul”, sau folosing expresia lui George Orwell, „mai egal decât altul”.

Problema este că un sistem ierarhic presupune o scară a importanței pornind de la Conferința Generală până la biserica locală. Transferul de la pastor al bisericii la o poziție administrativă înseamnă o avansare pe scară, iar vice versa înseamnă o retrogradare. Un sistem ierarhic face mult mai ușor ca atenția să se îndrepte asupra președintelui.

Totuși, s-au ridicat semne de întrebare când președintele Conferinței Generale este numit în mod repetat «Președintele Folkenberg». Iar când un Adventist se referă la doamna Folkenberg ca fiind «prima doamnă», te face să te miri. Probabil are același efect și asupra doamnei Folkenberg care pare o femeie umilă.”

            Dovezile iau amploare și sunt prea puternice pentru a fi ignorate. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea urmează sistemul ierarhic al Bisericii Romano-Catolice. Este timpul pentru o mare reformă. Laici și pastori trebui să lucreze împreună pentru a schimba această situație teribilă.


Related Articles

Accentuăm noi subiectul cel mai important?

Participam la o întâlnire la care erau prezenți probabil cincizeci de adventiști de ziua a șaptea. La un moment dat,

Isus este din veșnicie

            „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.

Demnitățile cerești la lucru pentru biserică

            Hristos a avut misiunea de a-i educa pe lucrătorii Săi. Misiunea lui Hristos, de