Lecții din Sanctuar

La început Satana a venit la om cu ideea că Dumnezeu a reținut de la el ceva ce ar fi fost pentru binele lui. Satana a încercat să-l facă pe om să creadă că ascultarea sa îi aduce beneficiu lui Dumnezeu, iar neascultarea i-ar aduce beneficiu omului. Satana știe că, dacă poate convinge ființele umane să se aventureze afară din calea ascultării, poate să le conducă pe calea lui. El știe că atunci îi va putea determina să urmeze planurile sale, prezentându-le ceva ce poate fi dobândit prin neascultare.

Dumnezeu a dat omului totul, ca semn al iubirii Sale, dar Satana nu i-a oferit nimic. Este o problemă de încredere. În cine se va încrede omul? Adam nu a fost înșelat, așa cum a fost Eva, el s-a îndoit pur și simplu că Dumnezeu va putea remedia o situație ce părea de neconceput pentru el. Luând destinul în propriile mâini, a continuat pe urmele Evei, pe calea neîncrederii și neascultării, contrar poruncii exprese a lui Dumnezeu.

Adam nu a luat în considerare care vor fi consecințele neascultării. El nu s-a hotărât în mintea lui să-L sfideze pe Dumnezeu sau să vorbească împotriva Lui, ci pur și simplu a mers contrar poruncii Sale.

Imediat ce Adam și Eva au trecut linia dintre credință și neîncredere, și au sigilat această decizie luând din fruct, și-au ales alt dumnezeu. Mintea lor a ajuns imediat sub controlul noului stăpân, reflectând caracterul și asemănarea lui. Ei au fost controlați de propriul interes. Această schimbare a fost evidentă în întâlnirea cu Dumnezeu din acea seară. Când se cedează ispitelor lui Satana, mintea și inima sunt aduse în captivitatea unei puteri supranaturale.

Nu a existat pocăință pentru păcat în prima pereche. Cu toate că se confruntau cu goliciunea și frica de Dumnezeu, nu au avut nicio remușcare, dimpotrivă, au încercat să dea vina pe Dumnezeu pentru întreaga problemă. Adam, care cu puțin timp înainte de a nu asculta de Dumnezeu pentru a nu o pierde pe Eva, era gata să se îndreptățească pe seama ei. În locul unei mărturisiri cu umilință a păcatelor lor, au încercat să se protejeze aruncând vina unul asupra altuia, asupra circumstanțelor sau asupra lui Dumnezeu, făcând chiar din binecuvântările Sale un motiv de murmurare împotriva Lui.

Dumnezeu, în marea Sa iubire, a făcut un plan prin care să-i ofere omului o a doua șansă de a-și alege destinul. Pentru a-i da omului a doua șansă, Dumnezeu se va implica într-un mod foarte direct și personal. El va oferi o demonstrație a dragostei Sale, cum nu ar fi putut fi dată în alt mod, arătând cât de departe ar merge Dumnezeu pentru a asigura fericirea și binele omului. Dar, în timp ce privim la cruce ura lui Dumnezeu față de păcat, de asemenea privim dragostea Sa pentru păcătoși, care este mai puternică decât moartea. Pentru lume, crucea este argumentul incontestabil că Dumnezeu este adevăr, lumină și iubire.

Pentru că omul a ales să creadă afirmațiile lui Satana, a trebuit să i se ofere oportunitatea de a experimenta rezultatele acestei alegeri, ca să înțeleagă mai clar importanța alegerii făcute. Puterea și controlul lui Satana, deși mari, nu sunt nelimitate. Omul, prin propria alegere, poate să se întoarcă la loialitatea față de Dumnezeu, și prin încrederea în El, să se prindă de puterea divină pusă la dispoziția lui prin marea jertfă a lui Hristos.

Dumnezeu a intenționat ca omul să poată recâștiga tot ceea ce a fost pierdut, prin puterea oferită lui într-o relație de credință și încredere. Pentru ca restaurarea să fie completă, Dumnezeu va oferi putere nelimitată, dar omul trebuie să facă alegerea continuă de a o folosi. Ar putea să aibă această putere urmând cu atenție calea îngustă a ascultării. Eul și tendința de a acționa independent de Dumnezeu trebuie să moară și să fie înlocuită de o credință și dependență deplină în Dumnezeu.

Înainte de cădere, Dumnezeu a dat omului totul. Numai pomul cunoștinței binelui și răului a fost reținut de la om. Acest pom a fost un test al loialității și al dorinței Lucifer fusese lângă Dumnezeire, dar cu trecerea timpului, el a râvnit poziția lui Dumnezeu Însuși. Această alegere a aruncat tot cerul în dezarmonie, având ca rezultat o mare pierdere. Dumnezeu oferă omului o sferă de acțiune mai limitată, pentru a-i fi testată loialitatea. Pomul cunoștinței binelui și răului a fost a fost testul de încredere și loialitate. La fel ca Lucifer, se va îndoi omul de înțelepciunea și dragostea Creatorului său și va căuta să cuprindă mai mult decât i-a oferit Dumnezeu în dragostea Sa?

După cădere, situația a fost foarte mult schimbată. Păcatul s-a răspândit cu repeziciune, fiind aproape omniprezent cu calea ascultării, acum calea îngustă și dificilă.

Omul în Eden ar fi rezistat ispitei, dar omul căzut nu a avut puterea. Dacă ar fi fost să fie restaurat, trebuia să aibă o credință și o încredere capabile să reziste la încercare severă. El trebuie să învețe să depindă în totalitate de o putere mai mare decât el însuși. Dumnezeu nu a putut avea încredere în omul căzut așa cum a avut în Adam, înainte de cădere. Dacă omul avea să fie readus în familia cerului, el trebuia să pășească pe calea umilinței și a neîncrederii în sine. El trebuia să demonstreze o credință și o încredere absolută în Creatorul Său. El trebuia să arate că decizia a fost făcută în mod irevocabil, eliminând orice îndoială cu privire la loialitatea lui viitoare.

Prin alegerea separării de Dumnezeu, omul a închis drumul apropierii directe de Dumnezeu, din cauza păcatului din el, nemaiputând suporta prezența lui Dumnezeu. O nouă cale de comunicare trebuie găsită, prin care Dumnezeu să poată continua să comunice cu omul. El trebuie să cunoască voia lui Dumnezeu pentru El, și dacă el a ales, să coopereze cu Dumnezeu la propria restaurare, îndeplinind astfel scopul creării sale. Pentru a atinge acest scop, Dumnezeu i-a dat omului trei cărți. Prima i-a fost oferită când încă era în grădina Edenului, cartea naturii, iar pentru primii 2500 de ani natura a fost singura sa carte. Dar când au ascultat glasul ispititorului și au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, lumina veșmintelor nevinovăției cerești s-a depărtat de la ei, îmbrăcând hainele întunecoase ale ignoranței față de Dumnezeu. Lumina clară și perfectă care i-a înconjurat până acum i-a părăsit, iar lipsit de aceasta Adam nu mai putea urmări caracterul lui Dumnezeu în lucrurile create.

Oamenii au eșuat în a înțelege lecțiile lui Dumnezeu în lucrările Sale. „Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.”

Din acest fel de idolatrie Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, separându-l de rudele sale idolatre, pentru ca prin el și urmașii săi, Dumnezeu să-și descopere caracterul divin și scopurile Sale. „Domnul zisese lui Avram: «Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.»”

Cu toate acestea, copiii lui Avraam au arătat o tendință de a se amesteca cu oamenii idolatrii din jurul lor și ca urmare, Dumnezeu le-a permis să coboare în Egipt trăind un timp ca robi.

În Egipt, israeliții au experimentat suferința și mizeria sclaviei, un tip de păcat, pentru ca atunci când vor fi eliberați,  să aprecieze mai bine binecuvântările și libertatea față de păcat, văzute în simbolistica serviciilor de la sanctuar. Anii de robie, cu toate acestea, nu au fost fără alte efecte. Până la eliberarea lor din Egipt, L-au pierdut din vedere pe Dumnezeu și au devenit atât de degradați din cauza robiei încât le era aproape imposibil să înțeleagă lucrurile nevăzute. De aceea, Dumnezeu a conceput o a doua carte care să-i învețe despre puterea Lui atotputernică, înțelepciunea Sa infinită, iubirea și bunătatea Sa fără margini.

Când Dumnezeu i-a dat lui Israel instrucțiunile pentru a construi sanctuarul, El a zis lui Moise: „Să-Mi facă un locaş sfânt, şi Eu voi locui în mijlocul lor.” Marele obiectiv al sanctuarului a fost ca El să locuiască între ei. Cu toate că fiecare parte a sanctuarului și serviciile de aici Îl descopereau pe Hristos, iar în fiecare an era zugrăvit întregul plan de mântuire, nu a fost niciodată scopul lui Dumnezeu să locuiască în mijlocul lor prin simpla instalare a cortului în mijlocul lor. „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: «Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.»” „Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?" Plasarea cortului în mijlocul taberei lui Israel era o ilustrație a faptului că Dumnezeu va locui în fiecare individ. Prin darea instrucțiunilor pentru construirea sanctuarului pământesc, marele Învățător a stabilit principiile care urmau să fie pentru ajutorul lor spiritual în experiențele viitoare. Înțelepciunea și perfecțiunea adusă în acea lucrare erau tipic lucrărilor ce urmau să fie făcute în viața lor, în pregătirea inimilor lor pentru locuirea Duhului lui Dumnezeu.

Cea mai mare greșeală a poporului Israel a fost neînțelegerea adevărului profund al sanctuarului, presupunând că era suficient să aibă sanctuarului în mijlocul lor, în care locuia prezența lui Dumnezeu. Clădirea și serviciile au devenit un scop în sine, și ca rezultat, o scârbă înaintea lui Dumnezeu. În consecință, oamenii au fost luați în captivitate și templul distrus.

Doar puțini credincioși din toate generațiile au înțeles corect semnificația sanctuarului și a serviciilor legate de acesta. Problema, cu toate acestea, nu a fost doar a evreilor, pentru că puțini creștini au înțeles semnificația lucrurilor revelate acolo, lecțiile ilustrate și adevărul „că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi.” A spune că a fost o schiță, indică faptul că a fost o umbră sau o parabola a realității. Nereușind să înțeleagă realitatea din sanctuarul ceresc, au ajuns la îngustime, distorsionare și vederi greșite ale evangheliei, limitând în mare parte, înțelegerea lucrării Marelui nostru Preot.

Când Hristos părăsește sanctuarul ceresc, soarta omului este pecetluită pentru veșnicie. „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!” „Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”Doar aceia care au participat la lucrarea Marelui nostru Preot în sanctuarul ceresc, permițându-I să-i curețe de orice păcat, vor fi în măsură să-L întâlnească pe Hristos în pace, când El se întoarce. „Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.”