Pericole de evitat în crizele sfârșitului

Hegel și Santayana sunt deseori citați[1] atunci când cineva dorește să evidențieze faptul că oamenii nu au învățat din istoria trecutului și repetă aceleași greșeli ca cei de dinaintea lor. Deși a trecut mult timp de la declarațiile lor, istoria încă ne învață că nu am învățat nimic din lecțiile ei. Și, deși acest lucru va continua în lume până la finalul istoriei, acest lucru nu trebuie să continue în biserică.

O serie de lecții, care trebuie învățate, ne stau la dispoziție în istoria trecută a mișcării advente. Aceste lecții ne sunt utile astăzi, dar își vor dovedi valoarea pe măsură ce ne apropiem de timpul sfârșitului. Iată câteva dintre ele: pericolele extremismului și fanatismului, încrederea în cunoștințele deținute, pericolele autorității eclesiastice care nu mai deține adevărul, amestecul dintre adevăr și eroare, neîncrederea în sfaturile inspirate ale Duhului Sfânt, etc. Niciunul din ele nu face, însă, subiectul acestui articol.

Una din lecțiile pe care istoria adventă ni le oferă are de-a face cu mutatul din orașe, un subiect foarte important în scrierile lui Ellen White. De fapt, este mai mult decât un subiect, este o solicitare din partea Domnului, cerută atât pentru binele nostru, cât și pentru înaintarea misiunii noastre. Ellen White, ca sol al lui Dumnezeu, a cerut adventiștilor să părăsească orașele pentru scopuri misionare încă din anul 1868[2].

„Ieșiți cât mai repede cu putință din orașele mari.” – Mărturii, vol. 6, p. 195.

„Educați poporul nostru să iasă afară din orașe (…).” – General Conference Bulletin, 6 aprilie 1903.

„În mod repetat Domnul a dat instrucțiuni ca poporul nostru să își ia familiile departe de orașe, la țară, (…). Noi trebuie acum să începem să ascultăm instrucțiunile care ne-au fost date în mod repetat: ieșiți afară din orașe spre zone rurale (…).” – Scrisoarea 5, 1904.

Sfaturi de genul acesta, transmise în mod repetate de Domnul prin Ellen White, au fost luate în calcul în cursul anului 1893. În noiembrie 1892, Review publica un articol scris de Ellen White în care ea conștientiza adventismul cu privire la timpul pe care îl trăiau atunci:

„Timpul de încercare este chiar asupra noastră, pentru că marea strigare a îngerului al treilea a început deja prin descoperirea neprihănirii lui Isus Hristos, Mântuitorul care iartă păcatele. Aceasta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul.” – Review and Herald, 22 noiembrie 1892.

Începutul marii strigări, confirmat de Ellen White, era un rezultat al ploii târzii. Era, deci, evident că adventiștii trăiau atunci în preajma evenimentelor ultimelor zile. Lucrul acesta este confirmat și de deciziile politice ale Statelor Unite în privința zilei de odihnă în contextul Târgului Internațional organizat cu ocazia sărbătoririi a 400 de ani de la descoperirea Americii, decizii care au culminat cu semnarea primei legi duminicale de către președintele Benjamin Harrison. Vezi A. T. Jones, Solia îngerului al treilea 1893 (ediția cu coperți cartonate, p. 83, nota de subsol 3.

Încercarea din 1888 a senatorului Blair de a introduce duminica ca o zi de sărbătoare a unei Americi creștine, demersurile Bisericii Catolice (vezi cartea mai sus menționată, pp. 85-94 și, în afara topicului, broșura Sabatul creștin) și evenimentele din 1892 și 1893 legate de Târgul Internațional, precum și redeșteptările ce aveau loc în biserică, exact în aceea perioadă, ca urmare a predicării soliei neprihănirii prin credință, îi determinau pe adventiști să creadă că trăiesc ultimele zile.

Video înrudit: Întoarcerea ploii târzii, Ron Duffield

O. A. Olsen, președintele Conferinței Generale (1888-1897) spunea la câteva zile după ce Harrison a votat legea duminicală:

„Trăim în niște vremuri foarte interesante. Totul pare că se grăbește așa de repede spre împlinirea finală. Rapiditatea cu care un eveniment urmează pe altul în împlinirea profeției este cu adevărat uimitoare.”[3]

În prima parte a aceluiași an, 1892, Ellen White observase un alt semn ce prevestea ultimele zile:

„Protestantismul întinde acum mâna peste prăpastie pentru a strânge mâna papalității și este formată o confederație care să scoată din vedere Sabatul poruncii a patra.” – Manuscrisul 27, 18 februarie 1892.

Istoria este clară. Biserica Adventistă stătea în perioada 1892-1893 față în față cu evenimente fără precedent. Biserica Catolică câștiga din ce în ce mai mult favoarea Statelor Unite și a bisericilor protestante, America a fost dispusă să-și încalce Primul Amendament la Constituție de dragul zilei întâi a săptămânii, iar marea strigare începuse deja prin solia de la Minneapolis și, evident, a prezenței lucrării Duhului Sfânt.

În acest context era mai mult decât evident că adventiștii trebuiau să țină seama de sfatul dat cu privire la părăsirea orașelor. În urma adunărilor de tabără din toamna lui 1892, ținute în Lansing, Michigan, o mare redeșteptare a avut loc printre adventiști. În decembrie 1892, președintele Conferinței Michigan, I. H. Evens, raporta[4] că în întregul stat se găseau spre vânzare 500 de ferme deținute de adventiști. Sesiunea Conferinței Generale din 1893, în special predicile lui Jones și Prescott, dar și cele ale lui Haskell care o citează pe Ellen White, produc o trezire în Battle Creek, iar mulți adventiști înțeleg că s-au ghemuit prea mult în aceea zonă[5].

„Serviciile de Sabat din tabernacol, din data de 14 octombrie (1893) au determinat un interes deosebit și au avut un caracter solemn. Fratele A. T. Jones a ocupat amvonul. Discursul său a fost cu privire la solemnitatea timpului, la faptul că închiderea harului este aproape și la necesitatea ca oricine să fie acolo unde poate ajuta ca solia să fie dusă celor care sunt în întuneric. Cei din Battle Creek care nu sunt implicați în mod particular, și nu este nevoie de ei, în lucrarea de acolo, au fost îndemnați să asculte de mărturiile Duhului lui Dumnezeu, care de ceva vreme au vorbit clar cu privire la acest subiect[6] și să se mute în alte locuri, unde ar putea să ofere un serviciu mai bun în lucrare.” – Review and Herald, 17 octombrie 1893, p. 660.

Ceea ce se petrecea deja în Statele Unite și ceea ce avea loc în biserică, a generat o mișcare în Battle Creek și foarte multe familii au decis să vândă ceea ce aveau și să părăsească aceea zonă.

În această perioadă – 1892-1893 – Ellen White intervine cu niște lecții pe care trebuie să ni le însușim.

 „Nu îndemn pe nimeni să își schimbe locația pentru a face pe plac propriilor idei. (…) Isus nu a părăsit tronul regal, coroana împărătească și stăpânirea Sa înaltă și a venit în lumea noastră pentru a-Și face pe plac Lui Însuși.” – Ellen White către S.N. Haskell, 6 februarie 1892.

„Acum vei fi atent ca să nu fie făcute mișcări pripite pentru a da ascultare sfatului cu privire la mutarea de la Battle Creek. Nu face nimic fără să cauți înțelepciune de la Dumnezeu, care a promis că o va da tuturor celor ce o cer fără să se îndoiască. Tot ceea ce poate cineva să facă este să sfătuiască și apoi să-i lase pe cei care sunt convinși să-și îndeplinească datoria să acționeze sub călăuzirea divină și cu toată inima deschisă pentru a-L auzi pe Dumnezeu și pentru a se supune Lui.

Sunt îngrijorată când mă gândesc că ar putea fi chiar și unii dintre învățătorii noștri dintre cei care au nevoie de o judecata echilibrată și sănătoasă în orice criză. Se va cere sfat de la solii care duc solia milei în lume, care primesc încrederea poporului. O mare precauție trebuie exercitată de către aceia care nu au o experiență reală în viața practică și care sunt în pericolul de a da sfaturi, fiind ignoranți față de ceea ce acel sfat îi poate conduce pe alții să facă. (…)

Fiecare să-și ia timp să se gândească bine, nu ca omul din parabolă care a început să construiască, dar nu a fost în stare să termine. Nicio mișcare nu trebuie făcută fără ca aceea mișcare, și tot ceea ce ea prevestește, să fie luată în considerare cu mare grijă, fără ca orice lucru să fie cântărit, și fiecare să simtă că Domnul are ceva pentru el de făcut spre a se educa și pregăti pentru a face o lucrare spirituală mai mare, aceea de a împărtășii altora ceea ce Dumnezeu i-a împărtășit lui. Fiecărui om i s-a dat lucrarea lui, în conformitate cu abilitățile lui. Fie ca acesta să nu acționeze cu ezitare, ci cu fermitate, și totuși în umilință, să se încreadă în Dumnezeu.

S-ar putea să fie persoane care să se grăbească pentru a face ceva și să intre în anumite activități despre care nu știu nimic. Dumnezeu nu cere asta. Gândește cu sinceritate, cu rugăciune, studiind Cuvântul cu toată atenția și cu rugăciune, cu inima și mintea trezite pentru a auzi glasul lui Dumnezeu. El nu trebuie să-și urmeze propria imaginație, ci să cântărească cuvintele și sfaturile lui Dumnezeu și să caute înțelepciune de la Dumnezeu. Când, în providența Sa, Dumnezeu are o lucrare de făcut pentru agentul uman în cooperare cu cel divin, El are un om care să facă aceea lucrare, dacă omul va acorda atenție influenței Duhului Sfânt asupra inimii și minții. Este mare lucru să înțelegi voia lui Dumnezeu.

Înțelepciunea divină are punctul de sprijin al mașinăriei vii în agenții umani. Oamenii sunt aleși ca instrumente potrivite pentru a face lucrarea care le este încredințată. Oh, ce abilitate prețioasă este dată de Dumnezeu omului pentru a-l cunoaște pe semenul său, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, el să poată folosi agenții umani și să organizeze o echipă de lucru pentru a face cea mai bună lucrare, în conformitate cu abilitatea lor cunoscută. Acesta este un dar, un talent, sfințit; aceasta este o strategie înțeleaptă, care poate să folosească oamenii în conformitate cu abilitatea lor. (…)

Când sunt implicate interese eterne, vitale, Dumnezeul cerului nu ne-a lăsat să ne urmăm impulsurile și nici presupunerile, slăbiciunile și greșelile perpetue ale oamenilor. Sunt lucruri pe care trebuie să le cunoaștem, dar pe care nu le putem cunoaște niciodată dacă Domnul nu ne vorbește despre aceste lucruri. De aceea trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea înțelepciune. Trebuie să avem înțelepciune, ceva de nădejde și sigur. Avem nevoie de adevăr, fără niciun amestec de eroare.

Adresez aceste cuvinte bisericii din Battle Creek pentru a acționa după sfaturile lui Dumnezeu. Este nevoie să vă mutați – mulți din Battle Creek – și este, de asemenea, nevoie ca să aveți planuri bine definite despre ceea ce veți face când veți fi afară din Battle Creek. Nu plecați în grabă, fără să știți ce veți face. S-ar putea să fiți entuziasmați de Duhul lui Dumnezeu și să spuneți: Acum este timpul când ne trezim din somn, și: Ridică-te, strălucește, pentru că lumina a venit și slava Domnului a răsărit peste noi. Niciunul să nu plece să-i lumineze pe alții, decât dacă propriul său suflet a fost atins de dragostea divină a lui Isus Hristos.(…)

Am văzut că pericolul însoțește fiecare nouă etapă a experienței în biserică, pentru că unii aud lucrurile cu un spirit puternic. În timp ce unii învățători pot fi puternici și eficienți în învățătura doctrinelor Bibliei, nu toți dintre ei vor fi oameni care să aibă o cunoaștere a vieții practice și să sfătuiască cu certitudine și în siguranță mințile ce se află în încurcătură. Ei nu înțeleg situațiile complicate care apar cu siguranță în fiecare familie care va face o schimbare. De aceea, fiecare să aibă grijă la ceea ce spune. Dacă ei nu cunosc gândul lui Dumnezeu cu privire la anumite chestiuni, să nu vorbească niciodată din ghicite sau presupuneri. Dacă ei nu cunosc nimic cu siguranță, să spună asta și să lase persoanele să depindă cu totul de Dumnezeu. Să fie făcută multă rugăciune, chiar cu post, pentru ca nimeni să nu acționeze în întuneric, ci în lumină, pentru că Dumnezeu este lumină.

Nimic să nu fie făcut într-o manieră dezordonată, pentru ca nu cumva să pierdem sau să sacrificăm ceea ce deținem din cauza discursurilor înflăcărate, impulsive, care stârnesc un entuziasm ce nu este după voia lui Dumnezeu, pentru ca victoria care este necesar să fie obținută să nu fie transformată într-o înfrângere din lipsa unei stăpâniri echilibrate, a unei gândiri potrivite, a unor principii și scopuri clare. Este nevoie de o strategie înțeleaptă în această chestiune și toți să acționeze sub călăuzirea sfătuitorului înțelept, nevăzut – Dumnezeu. Elementele umane se vor lupta pentru supremație și s-ar putea să fie făcută o lucrare care să nu aibă semnătura lui Dumnezeu.

Insist acum asupra fiecărui suflet să nu se bizuiască prea tare și cu multă încredere în sfătuitori umani, ci să caute cu seriozitate pe Dumnezeu, Cel înțelept în sfat. Predați toate căile voastre și toată voința voastră căilor și voinței lui Dumnezeu. Dacă nu ați luat în considerare în mod suficient slava lui Dumnezeu, binele interesului vostru spiritual și lucrarea pe care ați fi putut-o face pentru salvarea sufletelor vecinilor și celor cu care ați fost asociați atunci când ați plecat să vă faceți casa în marea biserică din Battle Creek, luați în considerare cum se cuvine înainte de a face o altă mutare, dacă aceasta este chibzuită și rațională, la momentul potrivit și după ordinea potrivită, și sub supravegherea și conducerea nu a omului, ci a lui Dumnezeu, care niciodată nu face greșeli.

Dacă unii se vor muta în grabă și vor pleca din Battle Creek, și vor ajunge să fie descurajați, nu se vor gândi la ei înșiși că au acționat nechibzuit, ci se vor gândi la alții, pe care îi vor acuza că au pus o povară asupra lor.”[7]

Deși această scrisoare conține mult mai multe sfaturi ne vom opri aici, fără a crede, însă, că am descoperit toate problemele care pot apărea în timpul procesului de mutare la țară. Scrierile lui Ellen White conțin sfaturi care trebuie cunoscute și este privilegiul fiecăruia dintre noi să le descoperim.

Sfaturile acestea, dar nu numai, trebuie luate în considerare pentru ca nu cumva mișcările pripite sau din impuls pe care le facem să păteze adevărul și lucrarea. Satana ar avea mult de câștigat, chiar și numai dacă foarte puțini dintre noi am greși cu privire la scopul ieșirii din orașe și mutarea la țară.

Note de subsol:

[1] „Dar ceea ce experiența și istoria învață este aceasta: că oamenii și guvernele nu au învățat nimic niciodată din istorie și nu au acționat pe principii deduse din ea.” – Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Lectures on the Philosophy of History, G, Bells and Sons, Londra, 1914, p. 6. „Cei care nu își pot aminti trecutul sunt condamnați să îl repete.” – George Santayana, The Life of Reason – Introduction and Reason in Common Sense, Massachusetts Institute of Technology Press, 2011, p. 172.

[2] Conform lui George Knight, A. T. Jones – Point Man on Adventism’s Charismatic Frontier, Review and Herald Publishing Association, 2011, p. 127.

[3] O. A. Olsen către I. J. Hankin, 15 august 1892.

[4] Conform lui George Knight, A.T. Jones – Point Man on Adventism’s Charismatic Frontier, Review and Herald Publishing Association, 2011, p. 117.

[5] Vezi predica lui Haskell în General Conference Daily Bulletin, 4 februarie 1893, pp. 129-134.

[6] Exemplu: 1) „Mă gândesc cum se simt îngerii văzând sfârșitul apropiindu-se și pe cei ce pretind că Îl cunosc pe Dumnezeu și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, ghemuindu-se unul în altul, colonizându-se, participând la întâlniri și fiind nemulțumiți dacă nu este mai multă predicare pentru beneficiul sufletului lor și întărirea bisericii, în timp ce ei, pur și simplu, nu fac nimic.” – Ellen White către S. N. Haskell, Scrisoarea 16e, 6 februarie 1892; 2) „Mulți par a avea idei așa de înalte despre Battle Creek, încât dacă doar ar ajunge la Battle Creek, ei ar fi chiar lângă cer (…). O, eu văd, eu simt pericolul. Sunt împovărată cu întristare. (…) Cu siguranță (…), Dumnezeu va face Battle Creek-ului ceea ce le-a făcut iudeilor: va lăsa ca biciul să vină asupra lor în Battle Creek ca să-i scoată de acolo (…).” – Ellen White către W.W. Prescott și soția, Scrisoarea 49, 2 octombrie 1893.

[7] Ellen White către W. W. Prescott, Scrisoarea 45, 22 decembrie 1893.

 

 

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis
blankblank

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Paul Bucur: Am să țin cont de solicitare.

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  2. Rares Stanescu: Pace și bucurie. Aceste articole foarte importante ar…

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  3. Florin Laiu: Articolul este binevenit și util. Dar mai trebuie…

    a comentat la: Legaliști, perfecționiști și cei din extrema dreaptă

Distribuie