Scopul acestui articol este doar informativ. Pentru a fi înțeles și tratat corect, subiectul trinității în istoria creștinismului cere sute de ore de studiu asupra filozofiei grecești și teologiei filozofice patristice. Poziția adventiștilor față de acest subiect, începând cu 1844, este, de asemenea, un câmp imens de studiu. Nici pe departe un astfel de subiect nu poate fi tratat și concluzionat într-un articol. Singurul scop al articolului de față este de a informa cititorii cu privire la prezența conceptelor „trinitariene” în Biserica Adventistă înainte de moartea lui Ellen White. Analiza în acest articol va fi doar despre Duhul Sfânt.
Joseph Bates și James White, fondatorul[1], respectiv arhitectul[2] mișcării advente s-au exprimat limpede împotriva trinității:
„Părinții mei au fost membri de multă vreme în biserica Congregațională (…) și au sperat cu nerăbdare că și noi ne vom uni cu ei. Dar ei au îmbrățișat în credința lor unele puncte pe care eu nu le puteam înțelege. Voi numi doar două: modul în care se botezau și doctrina trinității.” – Joseph Bates, The Autobiography Of Elder Joseph Bates, 1868, p. 204.
„Declarația că vorbele Fiului și ale apostolilor Lui sunt poruncile Tatălui, este la fel de departe de adevăr ca și vechea absurditate trinitariană că Isus Hristos este Dumnezeu adevărat și etern.” – James White, Review and Herald, 5 august 1852.
În 1946, la sesiunea Conferinței Generale a adventiștilor de ziua a șaptea, biserica pe care Bates și White au fondat-o, a votat ca „nicio schimbare în Declarația de credințe fundamentale, așa cum apare acum în Manual, să nu fie făcută vreodată exceptând sesiunea Conferinței Generale”[3]. În Manual, la aceea vreme se găsea această declarație:
„Adventiștii de ziua a șaptea au anumite credințe fundamentale (…) Că Dumnezeirea, sau trinitatea, este compusă din Tatăl cel veșnic, o ființă personală, spirituală, omnipotentă, omniprezentă, omniscientă, infinit în înțelepciune și dragoste; Domnul Isus Hristos, Fiul Tatălui cel veșnic, prin care au fost create toate lucrurile și prin care va fi realizată mântuirea celor răscumpărați; Duhul Sfânt, a treia persoană a Dumnezeirii, marea putere regeneratoare în lucrarea de mântuire.”[4]
În lipsa unei explicații detaliate, această declarație poate fi un ecou al crezului de la Niceea – un crez a cărui bază a fost teologia patristică. De fapt, a și fost identificat[5] ca fiind ecoul crezului niceean.
Conform informațiilor istorice pe care le avem, la sesiunea Conferinței Generale din 1946 a fost oficializată Declarația de credințe fundamentale, care conținea textul despre trinitate, citat mai sus. Cum a fost realizată Declarația de credințe fundamentale, despre care la sesiunea din 1946 s-a votat să nu fie modificată decât la sesiuni ale Conferinței Generale?
În anul 1930, răspunzând unei cereri venite de la Diviziunea Africa – care solicita o declarație care să conțină ceea ce cred adventiștii, solicitată pentru a ajuta oficialitățile din Africa să înțeleagă mai bine lucrarea adventiștilor – comitetul Conferinței Generale a organizat un subcomitet pentru a pregăti o astfel de declarație. Subcomitetul a fost format din M. E. Kern, secretar asociat al Conferinței Generale, F. M. Wilcox, editor la Review, E. R. Palmer, manager al Review and Herald și C. H. Watson, președintele Conferinței Generale. Wilcox, editor la Review, a fost cel care a redactat declarația care conținea 22 de puncte și care a fost publicată în anul 1931 în SDA Yearbook [6] . Subcomitetul care a redactat această declarație de 22 de puncte de credință nu a căutat[7] să obțină o aprobare oficială sau formală, totuși, 15 ani mai târziu acest lucru a fost făcut oficial.
Aceste evenimente, dar nu numai, împreună cu declarațiile lui Froom din cartea The Movement of Destiny și Venirea Mângâietorului[8], și publicarea cărții Questions on Doctrine, realizată[9] în mare parte de Froom, i-au determinat pe unii adventiști să creadă că o putere conspirativă a schimbat un adevăr biblic învățat de pionieri, într-o abominabilă teorie catolică, conducând adventiștii să se închine lui Lucifer. Folosind scrierile unor pionieri adventiști, pentru a arăta că trinitatea este o învățătură a crezului catolic, și prezentând anumite fapte din istoria schimbărilor de mentalitate cu privire la acest subiect, lideri de opinie anti-trinitarieni au creat o adevărată undă de șoc în adventismul contemporan.
În articolul prezent nu suntem interesați de pionierii non-trinitarieni, dar nici de cei trinitarieni. Nu ne interesează activitatea lui Froom cu privire la subiect și nici declarațiile pe care le-a făcut în cărțile sale. Preocuparea noastră este de a găsi idei „trinitariene” în scrierile adventiste din timpul vieții lui Ellen White. Scopul nu are în vedere o demonstrație, ci doar o documentare, de la care oricine poate pleca într-un studiu personal.
Un lucru foarte important în acest punct este acela că nu voi defini cuvântul „trinitate”. Când spui acest cuvânt, nu transmiți o singură idee. De aceea, definirea termenului este un proces greu. Pentru a înțelege aceasta să luăm în considerare crezul trinitarian de la Niceea în ce privește pe Fiul lui Dumnezeu. Crezul afirmă că Fiul este „Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut”. Deci, conform crezului patristic, Fiul este din Tatăl, și a fost născut. Această dogmă este o concepție trinitariană, bazată pe fantezie patristică. Totuși, aceeași idee, cum că Fiul este născut din Tatăl este susținută și de non-trinitarieni. Diferențele sunt minore, pentru catolici nașterea Fiului a avut loc în afara timpului și este o naștere continuă, o emanație, iar pentru non-trinitarieni nașterea a avut loc în timp, o dată. Deși par diferite, ideile sunt identice, diferențiindu-se una de alta doar prin structuri de rațiune omenească. Cunoscând acest lucru nu poți să nu te întrebi care concepție este trinitariană: cea de la Niceea sau cea anti-trinitariană. În general, subiectul este discutat mai degrabă în termeni de analiză filozofică, nu biblic. Acesta este unul din motivele pentru care nu doresc să definim aici termenul „trinitate”. Mă interesează însă prezența lui și modul în care a fost folosit, în vederea susținerii „trinității”, în timpul vieții lui Ellen White. Nu voi acorda atenție doar termenului „trinitate”, ci și celor ce au legătură cu el.
Înainte de a prezenta urme ale prezenței unor concepte „trinitariene” în publicațiile bisericii, încă din timpul lui Ellen White, voi reda mai jos câteva citate din Spiritul Profeției despre Dumnezeire, citate considerate de non-trinitarieni a fi falsificate (Froom fiind principalul suspect al acestei crime).
„Răul s-a adunat de veacuri, şi nu putea fi înfrânat şi nu i se putea rezista decât prin puterea cea mare a Duhului Sfânt, cea de a treia persoană a Dumnezeirii, care avea să vină, nu cu o energie modificată, ci în plinătatea puterii divine.”[10]
„Prințul puterii răului poate fi ținut sub control prin puterea lui Dumnezeu în cea de a treia persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt.”[11]
„El (Isus) a fost egal cu Dumnezeu, infinit și atotputernic. El a fost mai presus de toate cerințele mărginite. Legea era însuși caracterul Său.”[12]
„Hristos L-a dat pe reprezentantul Său, cea de a treia persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt.”[13]
„El a stabilit să-Și trimită reprezentantul, cea de a treia persoană a Dumnezeirii. Acest dar nu putea fi întrecut.”[14]
„Păcatul nu putea să fie oprit și înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu puterea schimbată, ci cu plinătatea puterii dumnezeiești.”[15]
„Am fost aduși împreună ca o școală, și trebuie să înțelegem că Duhul Sfânt, care este o persoană la fel cum Dumnezeu Tatăl este o persoană, merge printre noi, nevăzut de ochii oamenilor, iar Domnul este ocrotitorul și ajutorul nostru. El aude fiecare cuvânt rostit și cunoaște fiecare gând.”[16]
„Hristos este Fiul preexistent, prin Sine însuși, al lui Dumnezeu.”[17]
„Hristos le spune că vor lupta alături de toți copiii luminii, că agenții satanici își vor uni forțele pentru a stinge lumina vieții lui Hristos din rândurile lor. Dar ei nu vor fi lăsați să lupte în propria lor putere umană, pentru că oastea îngerească, ca slujitori ai lui Dumnezeu, va fi în această luptă în care de asemenea vor fi și cele trei demnități eterne – Dumnezeu, Hristos și Duhul Sfânt - înarmându-i cu o putere mai mare, care-i va ajuta să avanseze, convingând lumea de păcat.”[18]
„Mângâietorul pe care Hristos a promis că-L va trimite după ce va urca la cer este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, manifestând puterea harului divin tuturor celor ce îl primesc pe Hristos și cred în El ca mântuitor personal. Sunt trei persoane vii în trioul ceresc. În numele acestor trei mari puteri – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – sunt botezați cei ce Îl primesc pe Hristos prin credință vie, iar aceste trei puteri vor coopera cu oamenii ascultători ai cerului, în eforturile lor de a trăi o viață nouă în Hristos.”[19]
„Duhul Sfânt conduce întotdeauna la Cuvântul scris. Duhul Sfânt are o personalitate, altfel nu ar fi putut depune mărturie pentru, și cu spiritul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. (…) Duhul Sfânt are o personalitate, altfel nu ar putea aduce mărturia duhului nostru și cu duhul nostru, că suntem copii ai lui Dumnezeu. El este o persoană divină, altfel nu poate cerceta tainele minții lui Dumnezeu.”[20]
„În primul rând Hristos a fost Dumnezeu, în cel mai înalt sens. El a fost cu Dumnezeu din veșnicie, Dumnezeu peste toate, binecuvântat în vecii vecilor. Domnul Isus Hristos, Fiul divin al lui Dumnezeu, a existat din veșnicie, o persoană distinctă, dar una cu Tatăl.”[21]
„Păcatul nu putea să fie oprit și înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu puterea schimbată, ci cu plinătatea puterii dumnezeiești.”[22]
Observăm că între 1896 și 1908, Ellen White a scris mai multe citate „trinitariene” în cărți, reviste sau manuscrise. Toate aceste citate au fost, spun unii, falsificate după moartea ei. De aceea, este necesar să vedem dacă în publicațiile adventiste din aceea perioadă, autorii au folosit idei similare celor prezentate de Ellen White, copiate de fapt de la ea.
Așa cum spuneam, vom încerca acum să găsim urme ale unor declarații „trinitariene” în publicațiile adventiste și să identificăm autorii. De asemenea, vom încerca să vedem dacă declarațiile de mai sus ale lui Ellen White au trecut neobservate sau au fost remarcate și folosite de alții.
Vom cerceta dacă expresia „cea de a treia persoană a Dumnezeirii”, scrise de Ellen White pentru prima dată în februarie 1896, publicate pentru prima dată în 1897 și retipărite în Hristos lumina lumii în 1898, se regăsesc și în alte publicații.
„Dacă Duhul Sfânt vine la tine așa cum este – reprezentantul lui Hristos, primul ministru al împărăției harului lui Dumnezeu, «cea de a treia persoană a Dumnezeirii» – l-ai recunoaște?” – R. A. Underwood, „Will you Receive Me?”, Review and Herald, 10 mai 1898, p. 294.
„Acest Duh divin trebuia să fie succesorul și reprezentantul Mântuitorului în lume, care să facă pentru oameni ceea ce ar fi făcut Hristos dacă ar fi rămas aici. Această înzestrare minunată și milostivă pentru biserică este prezentată frumos de spiritul profeției în aceste cuvinte: (…) «Păcatului nu i se putea rezista și nu putea fi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu puterea schimbată, ci în plinătatea puterii divine.» (…) Aceste declarații ne descoperă poziția înaltă pe care o are în ceruri Duhul Sfânt și lucrarea glorioasă care i s-a încredințat în favoarea bisericii. El este «cea de a treia persoană a Dumnezeirii».” – A. G. Daniells[23] „The Ministry of the Holy Spirit”, Review and Herald, 22 noiembrie 1906, p. 6[24].
„Duhul este «cea de a treia persoană a Dumnezeirii» și, de aceea, nu are mai mult început al zilelor, nici sfârșit al vieții decât Dumnezeu însuși. Nu există pentru Duhul Sfânt un raport al tatălui, mamei sau pedigriului. Ca a treia persoană a Dumnezeirii este mai mare decât Avraam și l-a putut binecuvânta.” S. N. Haskell, „Who is Melchisedec?”, Signs of the Times, Australia, 13 februarie 1905.
În citatele de mai sus expresia „cea de a treia persoană a Dumnezeirii” a fost folosită de autor între ghilimele, indicând faptul că este citat un pasaj din altă parte. Voi prezenta acum două citate unde expresia nu este folosită între ghilimele.
„El a stabilit să-Și trimită reprezentantul, cea de a treia persoană a Dumnezeirii. «Acest dar nu putea fi întrecut. El va da toate darurile într-unul singur și, de aceea, Duhul divin, care convertește, iluminează și sfințește va fi donația Sa.» – Doamna E. G. White în Signs of the Times, 2 decembrie 1898.” - E. W. Farnsworth, „The Vicar – The Holy Ghost”, Australasian Union Conference Record, 1 octombrie 1899, p. 1.
În acest citat, E. W. Farnsworth nu indică faptul că fraza: „El a stabilit să-Și trimită reprezentantul, cea de a treia persoană a Dumnezeirii”, ar aparține lui Ellen White, însă indică că aparține lui Ellen White ceea ce spune mai departe: „«Acest dar nu putea fi întrecut. El va da toate darurile într-unul singur și, de aceea, Duhul divin, care convertește, iluminează și sfințește va fi donația Sa.» – Doamna E. G. White în Signs of the Times, 2 decembrie 1898.” Oricine citește articolul lui Ellen White din Signs of the Times, 2 decembrie 1898, va observa că inclusiv ceea ce Farnsworth nu a indicat, îi aparține lui Ellen White. Pentru noi este evident că el a preluat această idee prezentată de solul lui Dumnezeu și și-a însușit-o. Din acest motiv nu a indicat-o ca fiind un citat. În felul acesta se poate vedea din nou influența declarațiilor trinitariene făcute de sora White asupra unora dintre adventiști. Două luni mai târziu, în numărul din 1 decembrie al aceleiași reviste, Farnsworth folosește citatul lui Ellen White din Hristos lumina lumii, indicând cartea, pagina și paragraful.
„Acest Dumnezeu personal s-a dat pe Sine pentru noi în persoana Fiului Său, și s-a dat pe Sine pentru noi în cea de a treia persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt. Aceasta este solia lui Hristos și a neprihănirii Sale. (…) Este timpul ca această soli să fie rostită cu glas tare.” – W. W. Prescott, „Editorial”, Review and Herald, 26 ianuarie 1905, p. 4.
„Scripturile ne învață că sunt trei persoane în Dumnezeire. Matei 28:19, 1 Ioan 5:7. Prin Spiritul Profeției, Isus atribuie Duhului Sfânt poziția de cea de a treia persoană a Dumnezeirii.” – G. B. Starr[25], Australasian Union Conference Record, 31 decembrie 1906, p. 2.
Faptul că declarația lui Ellen White cu privire la „cea de a treia persoană a Dumnezeirii” a fost însușită de contemporanii ei se poate vedea și la autori ca: G. B. Thompson, R. W. Munson, F. M. Wilcox, C. J. Cole, R. A. Underwood, O. A. Johnson etc.
Un ultim citat la acest punct este dintr-un articol scris de R. A. Underwood:
„Mi se pare ciudat acum că am crezut vreodată că Duhul Sfânt a fost doar o influență în vederea lucrării pe care o face. Noi dorim adevărul pentru că este adevăr și respingem eroarea pentru că este eroare, în ciuda oricărei poziții pe care am fi avut-o în trecut sau a oricărei dificultăți pe care am fi avut-o sau pe care o avem acum, când considerăm Duhul Sfânt ca persoană. Lumina este semănată pentru cel neprihănit.” – „The Holy Spirit a Person”, Review and Herald, 17 mai 1898, p. 310.
Deși am putea veni cu un număr mult mai mare de citate, consider că nu este necesar. Putem concluziona acum, că afirmațiile lui Ellen White nu au trecut neobservate. Cei care le-au remarcat și folosit în scrierile lor, fie au citat declarațiile lui Ellen White fără a le insera între ghilimele, fie le-au inserat sau au amintit direct că Ellen White le-a spus. Citatele acestea nu au fost înțelese în mod unitar de toți adventiștii, iar unii s-au opus lor. Nu este scopul acestui articol acela de a intra în detalii. S-a urmărit doar prezența unor declarații „trinitariene” pe care le-am găsit în mod clar la mai mulți autori adventiști și în mai multe publicații. Putem concluziona fără îndoială că: 1) putem găsi cu ușurință urme ale conceptului „trinitarian” în publicațiile adventiste înainte de moartea lui Ellen White și 2) chiar Ellen White este inițiatoarea unui astfel de concept, lucru recunoscut de G. B. Starr și Underwood.
„Există o trinitate și în ea sunt trei personalități. (…) Aceste trei persoane divine sunt strâns legate în lucrarea lui Dumnezeu. (…) Cu aceste versete biblice sunt de acord cuvintele Duhului în aceste zile din urmă: «Sunt trei persoane vii în trioul ceresc. În numele acestor trei mari puteri – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – sunt botezați cei ce Îl primesc pe Hristos prin credință vie, iar aceste trei puteri vor coopera cu oamenii ascultători ai cerului, în eforturile lor de a trăi o viață nouă în Hristos.» – Doamna E. G. White, în Bible Training School, februarie 1906.” – R. Hare, „The Trinity”, Australasian Union Conference Record,19 iulie 1909, p. 2
Note de subsol:
[1] „La întrebarea despre realizările și contribuțiile lui Bates, răspunsul scurt este: existența Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Asta înseamnă că fără Bates nu ar exista Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. În prefața mea scrisă pentru cartea lui Gerald Wheeler, James White, am scris că: «fără James White nu ar exista adventism de ziua a șaptea». Acest lucru este adevărat, dar poziția lui Bates în desfășurarea istoriei adventiste este și mai esențială. Fără eforturile sale teologice și misionare, nu ar fi existat adventism sabatarian pe care White să clădească. Bates nu numai că a dezvoltat teologia care a devenit baza pentru mișcarea sabatariană, ci, de asemenea, i-a prezentat lui White care era mai degrabă șovăitor, Sabatul și rolul lui în istoria profetică. De aceea este sigur să afirmăm că adevăratul fondator al adventismului de ziua a șaptea a fost Joseph Bates.” – George Knight, Joseph Bates, the Real Founder of Seventh-Day Adventism, Review & Herald Publishing, 2004, p. 210
[2] „Începând cu 1850, James White va deveni mai proeminent decât celălalt bărbat și va deveni arhitectul dezvoltării mișcării, de la adventismul sabatarian la adventismul de ziua a șaptea, dar el a construit pe fundația deja ridicată de Bates.” – George Knight, Joseph Bates, the Real Founder of Seventh-Day Adventism, Review & Herald Publishing, 2004, p. 210
[3] Review and Herald, 14 iunie 1946, p. 197.
[4] Churh Manual, 1942, p. 192.
[5] Vezi The Trinity: Understanding God's Love, His Plan of Salvation, and Christian relationships, Woodrow Whidden, Jerry Moon, John W. Reeve, Review and Herald Publishing Association, 2002, p. 200
[6] Yearbook of the Seventh-day Adventist Denomination 1931, Review and Herald Publishing Association, pp. 377-380
[7] The Trinity: Understanding God's Love, His Plan of Salvation, and Christian relationships, Woodrow Whidden, Jerry Moon, John W. Reeve, Review and Herald Publishing Association, 2002, p. 200
[8] The Coming of the Comforter.
[9] „Dincolo de aceasta, Questions on Doctrine (elaborată în mare de Froom)(…).” – George Knight, End-Time Events and The Last Generation, The Explosive 1950s, Pacific Press Publishing, 2018, p. 104 (Kindle Edition)
[10] Scrisoarea 8, 6 februarie 1896, în Materialele 1888, „Către frații mei din America”, p. 1493. Fraza a fost tipărită pentru prima dată pe 21 mai 1897 în Special testimonies for ministers and workers – numărul 10.
[11] Manuscrisul 22, 5 martie 1897
[12] Manuscrisul 101, 26 septembrie 1897
[13] Manuscrisul 44, 29 martie 1898
[14] Signs of the Times, 1 decembrie 1898
[15] Hristos lumina lumii, p. 671 (1898)
[16] Manuscrisul 66, 13 aprilie 1899
[17] Signs of the Times, 29 august 1900
[18] Manuscrisul 130, 27 noiembrie 1901
[19] Manuscrisul 21, 1906, noiembrie 1905. Expresia trioul ceresc (heavenly trio) apare, de asemenea, în Special Testimonies Series B, mărturia 7, 1906 și Bible Training School, februarie 1906.
[20] Manuscrisul 20, 7 februarie 1906
[21] Review and Herald, 5 aprilie 1906
[22] Review and Herald, 19 noiembrie 1908
[23] Daniells folosește de două ori expresia „cea de a treia persoană a Dumnezeirii”, cu referire la Duhul Sfânt, în revista Signs of the Times din Australia, 30 septembrie 1907, „The Church’s Greatest Need To-Day”, p. 618
[24] La pagina 6, în textul articolului lui Daniells, apare o poză de la o întâlnire a credincioșilor adventiști din București.
[25] G. B. Starr a fost foarte apropiat de Ellen White, în special în cei nouă ani când a lucrat cu ea în Australia. El este unul din cei care au oferit dovezi ale faptului că Ellen White a identificat evenimentul de la Minneapolis din 1888 ca începutul marii strigări și a ploii târzii.
Paul Bucur:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Filip Balt:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Paul Bucur:
a comentat la: De ce Desmond Ford a greșit cu privire la sanctuar? - partea 1