Reformă și redeșteptare – Cartea LEGII

Timp de 40 de ani israeliții rătăciseră prin pustie ca rezultat al neascultării și lipsei de credință. Ei au refuzat să intre în țara promisă atunci când Dumnezeu le-a oferit posibilitatea. „Uriașii din țară” fuseseră mai mari decât încrederea lor în Dumnezeu, cu toate că Dumnezeu le dăduse multe dovezi ale puterii Sale de a-i izbăvi din orice fel de circumstanță nefavorabilă. Acea generație a pierit cu excepția[1] a doi oameni – Iosua și Caleb – cei care au intrat până la urmă împreună cu noua generație în țara frumoasă pe care Dumnezeu le-o promise.

Chiar înainte de intrarea acestui popor în Canaan, Moise le-a dat cartea Deuteronomul pentru a le servi drept ghid în meținerea legăturii lor cu Dumnezeul părinților lor. În acestă carte, Moise începe cu o revizuire a istoriei, amintind poporului felul în care Dumnezeu i-a condus în trecut, cu scopul de a le inspira curaj pentru viitor. El continuă cu un îndemn pentru păzirea legii lui Dumnezeu. El repetă de fapt cele Zece Porunci în mod complet, făcând legătura dintre porunci și scoaterea poporului lui Dumnezeu din robie (vezi Deuteronomul 5).

Moise arată că Decalogul stă la temelia legământului dintre Dumnezeu și poporul israel și încurajează în direcția nevoii ascultării de porunci. El trece de asemenea în revistă cerințele legislației civile, sociale și religioase.

Moise vorbește despre binecuvântările care aveau să vină ca urmare a ascultării de Lege, cât și despre blestemele care aveau să urmeze neascultării. Dar el arată că ascultarea trebuie să aibă la bază o relație de iubire față de Dumnezeu, de unde vine și puterea de a asculta (vezi Deuteronomul 30:11-20).

Pe măsură ce citești cartea Deuteronomul, nu poți să nu fii impresionat văzând de câte ori îndeamnă Moise poporul să fie ascultător de Legea lui Dumnezeu. Mereu și mereu este reamintită importanța ascultării. În Deuteronomul 6:25 ni se spune: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” Dar ni se aduce totodată aminte: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” - Deuteronomul 6:5.

Ellen White ne spune: „Deuteronomul conține multă învățătură cu privire la ceea ce înseamnă Legea pentru noi și relația pe care o menținem cu Dumnezeu pe măsură ce onorăm și ascultăm Legea Sa.” - Comentariul biblic, vol. 1, 1118. Ea spune de asemenea: „Cartea Deuteronomul ar trebui studiată cu grijă de către aceia care trăiesc astăzi pe pământ.” - Review and Herald, 31 decembrie 1903.

Și, din nou, profetul sfătuiește pe poporul lui Dumnezeu de astăzi: „Vă invit să studiați capitolele patru și opt din Deuteronomul, pentru a înțelege ceea ce a cerut Dumnezeu de la poporul Său din vechime pentru a putea fi un popor sfânt pentru Sine. Ne apropiem de ziua marii recenzii finale, când oamenii acestei lumi va trebui să stea înaintea Judecătorului întregului pământ pentru a răspunde pentru faptele lor. Acum ne aflăm în vremea cercetării. Înainte de ziua recenziei făcute de Dumnezeu, fiecare caracter va fi fost cercetat, fiecare caz hotărât pentru totdeauna. Fie ca aceste cuvinte ale slujitorului lui Dumnezeu, care au fost înregistrate în aceste capitole, să fie citite cu folos.” - Comentariu biblic, vol. 1, 1118.

Moise a căutat cu adevărat să pregătească un popor, nu numai pentru intrarea în țara promisă, dar totodată și pentru creșterea lor viitoare în țară, știind din experiența trecutului că ei vor avea o tendință de a se îndepărta de la a-L iubi pe Dumnezeu și a urma poruncile Sale.

„Satana a declarat că era imposibil pentru fiii și fiicele lui Adam să păzească Legea lui Dumnezeu și astfel L-a învinuit pe Dumnezeu de lipsă de înțelepciune și iubire. Dacă ei nu puteau păzi legea, atunci greșeala era la Legiuitor. Cei care sunt sub controlul lui Satana repetă aceleași acuzații împotriva lui Dumnezeu, afirmând că omul nu poate păzi Legea lui Dumnezeu. Isus S-a umilit pe Sine, îmbrăcând dumnezeirea Sa cu umanul, pentru ca astfel El să poată să stea drept Cap și Reprezentant al familiei omenești și, atât prin învățătură cât și prin exemplu, a condamnat păcatul în firea păcătoasă, dovedind astfel falsitatea acuzațiilor lui Satana.” - Signs of the Times, 16 ianuarie 1896.

Poporul ales al lui Dumnezeu din zilele lui Moise a intrat în țara promisă. Dar înainte de a intra, acesta a fost curățit de toți răzvrătiții, și așa va fi și cu biserica adventistă de ziua a șaptea în aceste zile din urmă. „Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici şi pe cei ce nu-Mi sunt credincioşi” - Ezechiel 20:38. Dar Israel, ocupând țara Canaanului, curând au uitat pe Dumnezeul părinților lor.

Dumnezeu a dorit ca ei să ocupe această țară și să poată să-i binecuvânteze din abundență datorită ascultării și iubirii lor față de El. În felul acesta alții ar fi fost atrași spre Dumnezeul Creator și ar fi dorit și ei să Îi slujească. Dar istoria Vechiului Testament este o istorie a eșecurilor lor și a iminentului lor sfârșit de a mai fi poporul lui Dumnezeu.

Totuși, au existat câteva puncte luminoase în întuneric de-a lungul drumului. Unul dintre cele mai semnificative dintre acestea, care au de-a face cu redeșteptarea și reforma, a venit pe vremea împăratului Iosia, care a domnit între anii 640 și 609 î.Hr. Până la vremea domniei lui, atât Israel cât și Iuda avuseseră experiența multor conducători a căror epitaf în Biblie a fost: „El a făcut ce este rău înaintea Domnului”. Închinarea la idoli a invadat țara, iar practicile imorale erau regula, mai degrabă decât excepția.

„Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. _[..._] El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.” – 2 Regi 22:1-2.

În cel de-al optsprezecelea an al domniei lui Iosia, Hilchia, marele preot, tatăl profetului Ieremia, a găsit cartea Deuteronomul depozitată în casa Domnului (vezi 2 Regi 22:8). Pe măsură ce Iosia lua aminte la citirea cărții, el și-a dat seama cât de departe de Dumnezeu s-a rătăcit poporul. „Când a auzit împăratul cuvintele din cartea Legii, şi-a sfâşiat hainele” (2 Regi 22:11) în semn de mâhnire.

Împăratul Iosia a chemat laolaltă pe toți liderii lui Iuda și le-a citit cartea Deuteronomul, făcând apoi un legământ înaintea lui Dumnezeu „să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta”. (2 Regi 23:3 – sublinieri adăugate).

A urmat una dintre cele mai mari redeșteptări și reforme pe care poporul lui Dumnezeu le-a experimentat vreodată. Idolii au fost înlăturați din viețile oamenilor. Acei lideri religioși care erau apostaziați și dădeau învățături greșite au fost înlăturați din pozițiile lor. Orice formă de închinare falsă a fost înlăturată.

„În reforma care a urmat, împăratul și-a îndreptat atenția să distrugă orice urmă de idolatrie care mai era. Locuitorii țării practicaseră atât de mult obiceiurile popoarelor înconjurătoare, închinându-se chipurilor de lemn și de piatră, încât părea peste puterea omului de a îndepărta orice urmă a acestor păcate. Dar a stăruit în străduința lui de a curăța țara.” - Profeți și regi, 401.

„Înainte de Iosia, n-a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată Legea lui Moise; şi chiar după el, n-a fost niciunul ca el.” – 2 Regi 23:25.

Ei bine, israeliții în calitatea lor de popor special al lui Dumnezeu au fost și au trecut (vezi Matei 23:37-38). Privind în ansamblu, ei au eșuat mizerabil ca martori înaintea lumii, martori pe care Dumnezeu a dorit să-i găsească în poporul Său ales, aceasta deoarece ei au eșuat să păstreze acea umblare personală apropiată, în strânsă dependență de Dumnezeu, umblare care le-ar fi dat puterea de a izbândi.

Dumnezeu are astăzi israelul modern. Membrii acestuia au zăbovit timp de mulți ani la granița țării promise: „Asupra noastră strălucește lumina acumulată a vremurilor trecute. Raportul despre uitarea neglijentă a lui Israel a fost păstrat pentru luminarea noastră. În zilele noastre, Dumnezeu Și-a întins mâna pentru a aduna la Sine un popor din fiecare neam, seminție și limbă. În mișcarea adventă, El a lucrat pentru moștenirea Sa, așa cum a lucrat pentru israeliți atunci când i-a scos din Egipt. În marea dezamăgire de la 1844, credința poporului Său a fost pusă la încercare, așa cum a fost pusă la încercare credința evreilor la Marea Roșie. Dacă ar fi continuat să se încreadă în Mâna călăuzitoare, care îi însoțise în experiența lor trecută, adventiștii din primele zile ar fi putut să vadă mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toți aceia care activau uniți în lucrarea de la 1844 ar fi primit solia îngerului al treilea și ar fi proclamat-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină s-ar fi revărsat asupra lumii. Cu ani de zile mai înainte, locuitorii pământului ar fi fost avertizați, lucrarea de încheiere ar fi fost dusă la capăt și Hristos ar fi venit pentru a-Și răscumpăra poporul.” - Mărturii vol. 8, 115-116.

Au trecut mai bine de 150 de ani de la trezirea spirituală din anii 1800, trezire care a culminat în marea dezamăgire din 22 octombrie 1844. Mulți au trecut în mormintele lor așteptând ca Domnul lor să vină. Se pune întrebarea: „De ce Și-a întârziat Domnul atât de mult timp venirea? Întreaga oștire a cerului așteaptă să împlinească ultima lucrare pentru această lume pierdută și totuși lucrarea încă zăbovește. Aceasta deoarece cei foarte puțini care mărturisesc a avea uleiul harului în vasele lor cu lămpi, nu au devenit lumini arzând și strălucind în lume.” – Maranatha, 55.

Isus ne așteaptă pe noi – pe mine și pe tine. Vom răspunde? Iată ce ni se spune: „Este privilegiul fiecărui creștin nu numai de a aștepta, ci și de a grăbi venirea Domnului Isus Hristos (2 Petru 3:12). Dacă toți aceia care mărturisesc numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sămânță Evangheliei. În curând, marele seceriș final va fi copt, și Domnul Hristos va veni ca să strângă grâul cel prețios.” - Parabolele Domnului Hristos, 69.

Aduci tu roadă pentru slava lui Isus? „De vreme ce Enoh a umblat cu Dumnezeu în acel veac degenerat, chiar înainte de distrugerea lumii prin potop, trebuie să primim curaj și să fim stimulați de exemplul său, spre a nu fi contaminați cu lumea ci, în ciuda influențelor și tendințelor corupătoare, să umblăm cu Dumnezeu. Noi putem avea gândul care era în Hristos.” - Solii alese, vol. 3, 338.

„O redeșteptare a adevăratei evlavii este cea mai mare și cea mai urgentă dintre toate nevoile noastre. Aceasta ar trebui să fie principala noastră preocupare. Trebuie să depunem eforturi serioase pentru a obține binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu ar fi dispus să-Și reverse binecuvântarea asupra noastră, ci pentru că noi nu suntem pregătiți s-o primim. _[..._] Lucrarea noastră este aceea de a îndeplini condițiile prin care Dumnezeu a făgăduit să ne acorde binecuvântarea Sa, prin mărturisire sinceră, smerenie, pocăință și rugăciune plină de zel. Nu ne putem aștepta la o redeșteptare, decât ca răspuns la rugăciune.” — Solii alese, vol. 1, 121.

Lui Ellen White i-a fost arătat „că poporul lui Dumnezeu așteaptă să aibă loc o schimbare, să fie luat în stăpânire de o putere de neînfrânt. Însă vor fi dezamăgiți pentru că sunt pe o cale greșită. Ei trebuie să acționeze, să se implice ei înșiși în lucrare și să strige cu stăruință către Dumnezeu pentru a dobândi o cunoaștere reală a propriei lor stări. Scenele care trec prin fața noastră sunt de o măreție suficientă pentru a ne determina să ne trezim și să vestim adevărul inimilor acelora care vor asculta. Secerișul pământului este aproape copt.” - Mărturii, vol. 1, 261.

„Fiecare suflet să trăiască acum într-o consacrare mai serioasă și mai adâncă decât în anii care au trecut.” - Solii alese, vol. 2, 400.

Oasele uscate din biserica rămășiței lui Dumnezeu trebuie să vină la viață. Carnea trebuie și ea adăugată structurii. Consacrarea noastră față de Dumnezeu și lucrarea Sa în noi și prin noi trebuie să fie de 100%. „Sub conducerea Duhului Sfânt, trebuie să aibă loc o redeșteptare și o reformă. Redeșteptarea și reforma sunt două lucruri diferite. Redeșteptarea înseamnă înnoirea vieții spirituale, o înviorare a puterilor minții și o înviere din moartea spirituală. Reforma înseamnă o reorganizare, o schimbare în idei și teorii, obiceiuri și practici. Reforma nu va aduce roadele bune ale neprihănirii, dacă nu este însoțită de redeșteptarea produsă de Duhul Sfânt. Redeșteptarea și reforma trebuie să-și facă lucrarea lor decisivă și, pentru a realiza această lucrare, trebuie să se contopească.” - Ibid. , vol. 1, 128.

„Creștinii trebuie să se pregătească pentru ceea ce, în curând, va invada lumea ca o surpriză copleșitoare, și această pregătire să o facă prin studierea cu seriozitate a Cuvântului lui Dumnezeu și prin străduința de a-și conforma viața cu preceptele lui. _[..._] Dumnezeu cheamă la redeșteptare și reformă _[..._]._] Domnul dorește ca lumina să strălucească prin urmașii Săi de astăzi. Dacă sfinții din Vechiul Testament au dat o mărturie așa de strălucită de credincioșie, oare aceia asupra cărora strălucește lumina acumulată de secole de-a rândul să nu dea o mărturie mai accentuată despre puterea adevărului?” - Profeți și regi, 626.

O „redescoperire” a cărții Legii este lucrul de care avem noi astăzi nevoie. Dumnezeu are nevoie de un popor sfânt, un popor dispus să fie ascultător de toate cerințele Sale, nu în puterea lor, ci în puterea care vine printr-o predare completă lui Hristos a eului și o dedicare totală a vieților lor în slujba lui Hristos – o slujire care este împuternicită printr-un botez zilnic cu Duhul Sfânt. Această redeșteptare poate să vină doar la nivel individual, unul câte unul. „Așteptăm vreo forță constrângătoare care să vină asupra bisericii înainte ca noi să ne ridicăm? Sperăm noi să vedem întreaga biserică reînsuflețită? Acest timp nu va veni niciodată.” - Solii alese, vol. 1, 122. Pe măsură ce tot mai multe persoane fac acest angajament, se va forma în cele din urmă un grup pentru Dumnezeu care va apăra caracterul Său.

Fratele meu, sora mea, ești gata să porți o cruce? Ești dispus(ă) la o consacrare totală a vieții tale? Ești gata să studiezi cartea Legii și să-i urmezi instrucțiunile în puterea lui Dumnezeu care lucrează în tine? Vei fi parte din poporul pe care Dumnezeu îl va folosi pentru a-și încheia lucrarea?

„Când poporul ales al lui Dumnezeu își va dezlipi ochii de la lucrurile lumii acesteia și îi va îndrepta spre cer și spre lucrurile cerești, vor fi un popor deosebit, pentru că vor vedea îndurarea, bunătatea și compasiunea pe care o arată Dumnezeu față de fiii oamenilor. Iubirea Lui cere un răspuns din partea lor, și viețile lor vor demonstra celor din jurul lor că Duhul lui Dumnezeu îi controlează și că ei și-au îndreptat afecțiunile spre lucrurile de sus, nu spre cele de pe pământ. _[..._] Numai în lumina care strălucește de la crucea de pe Calvar putem înțelege la ce adâncime a păcatului și degradării a decăzut rasa umană, în urma păcătuirii. Numai datorită lungimii lanțului pe care Dumnezeu l-a coborât din cer ca să ne scoată din groapă, putem pricepe cât de adânc eram scufundați. Și numai păstrând înaintea ochilor realitățile nevăzute, putem înțelege ceva din subiectul minunat al răscumpărării. Suntem aproape acasă. În curând vom auzi vocea Mântuitorului, mai plăcută decât orice melodie, spunând: «Lupta voastră s-a sfârșit. Intrați în bucuria Domului vostru.» Binecuvântată, binecuvântată binecuvântare! Doresc să o aud de pe buzele Lui nemuritoare; doresc să-L laud, doresc să-L onorez pe Cel care șade pe tron! Doresc ca glasul meu să răsune în ecouri prin curțile cerului! Vei fi și tu acolo? _[..._] Dumnezeu să ne ajute și să ne umple cu toată plinătatea și cu toată puterea Lui, și atunci vom putea gusta din bucuriile lumii ce va veni.” - Maranatha, 322.

[1] În afară de cei doi au mai intrat evreii din seminția lui Levi. Vezi Numeri 1:43-47 comparat cu Numeri 14:29, precum și Iosua 14:1, 17:4, 22:13, 24;33 etc.