Stăpânire asupra fraţilor

Iubiţi fraţi Daniells, Palme şi Colcord,

Am fost profund mişcată. Într-o viziune de noapte când se părea că mă aflam într-o adunare, discutam situaţia actuală şi cât de puţini erau aceia care să facă o lucrare atât de importantă şi de deosebită. Cineva care părea că era la conducere şi care ascultase descrierea stărilor de lucruri, s-a ridicat şi a zis: „Vreţi vă rog să priviţi cu atenţie şi să vedeţi dacă acceptaţi pe bărbaţii care aşteaptă să facă servici pentru Domnul? Nu cumva aţi făcut o greşeală prin chemarea şi prin ce cuprinde ea, în poziţia pe care o ocupaţi faţă de cel care s-a mutat în alt câmp de lucru? Ce se întâmplă dacă mişcarea nu a fost după ideile voastre cu privire la ordinea sau după înţelepciunea voastră omenească? În experienţa voastră aţi fost fără greşeală? N-aţi făcut şi voi mişcări greşite şi gafe? El are trăsăturile lui puternice de caracter şi voi le aveţi pe ale voastre. Dumnezeu vede toate aceste nedesăvârşiri. El vede că unii au făcut mişcări independente, chiar fără sfatul lui Dumnezeu.”

«Voi toţi sunteţi fraţi». Nimănui Domnul nu i-a dat permisiunea ca să-l conducă pe fratele lui. Toţi au nevoie ca inimile să fie înnobilate şi curăţite de orice slăbiciune, de trăsăturile de caracter moştenite. În faţa lui Dumnezeu toţi trebuie să fie îndreptaţi. Dacă un frate greşeşte în lucrarea pastorală, aduceţi-vă aminte că toţi aţi greşit şi aţi dat dovadă de multă lipsă de credinţă în Domnul. Cu toate acestea, Dumnezeu nu v-a concediat nedându-vă un loc de lucru. Dacă ar fi făcut aceasta, măsura ar fi fost la fel de sensibilă ca şi acţiunea voastră în acest caz. Fiţi atenţi ce putere luaţi în mâinile voastre mărginite. Luaţi aminte cum mustraţi pe aceia faţă de care sunteţi datori doar cu milă, mângâiere şi ajutor. Domnul nu vede lucrările în acelaşi fel ca oamenii, dar toţi să-şi amintească, indiferent de poziţia lor, că nu pot dirija conştiinţa nimănui sau să stea pe scaunul de judecată împotriva nimănui. Domnul nu socoteşte că hotărârea pe care aţi luat-o voi este corectă.

Satana este un lucrător priceput şi el nu va pierde nicio ocazie ca să facă tot ce poate pentru cei care sunt lăsaţi într-o situaţie foarte neplăcută. Sunt unii care au făcut greşeli grave, dar rareori văd caracterul agravant al greşelilor lor sau urmările lor neplăcute. Dar dacă altul trece hotarul şi care nu face mai rău, poate nu chiar atât de rău, cât de uşor este pentru fratele care a greşit primul să doboare la pământ pe fratele lui cu o mână nemiloasă. Sunt oameni aspru ispitiţi şi încercaţi care fac faţă ispitelor, simţindu-se uneori disperaţi pentru că nu ştiu ce să facă într-o situaţie de forţă majoră. Isus are milă de ei. El îi vede întâmpinând ispitele cu un scop nobil, şi luptându-se cu cel rău corp la corp, piept la piept şi le spune cum a spus lui Petru: „Înapoia Mea, Satano. Lasă-mă să Mă apropii de cel ispitit. Satana te-a cerut să te cearnă ca grâul, dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu ţi se piardă credinţa”.

Vorbiţi cu amabilitate lucrătorilor care caută, cel puţin ca şi voi, să-şi facă datoria prin greutăţi. Ei sunt doar oameni, cu toate pretenţiile Satanei de a-i descuraja. „De aceea întăriţi mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi”. Aveţi grijă să faceţi urme drepte cu picioarele voastre „ca cel şchiop să nu cadă pe cale, ci mai degrabă să fie vindecat”. „Urmăriţi pacea şi sfinţirea fără de care nimeni nu poate vedea pe Domnul. Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea”.

Domnul i-a acceptat pe oameni şi i-a ajutat, atunci când fraţii i-au tratat cu indiferenţă. Ei au îngăduit ca un spirit de domnie să stăpânească, şi făcând astfel au contracarat lucrarea lui Dumnezeu. Voi aţi tratat acest caz, de la început şi până la sfârşit, într-un mod vădit cu necredincioşie. El este în slujba lui Dumnezeu. Este proprietatea Sa. Nu aveţi dreptul să-l apăsaţi aşa cum aţi făcut. Ar trebui să-l trataţi aşa cum aţi alege să fiţi trataţi în împrejurări asemănătoare. Mergând în alt câmp de lucru fără consultarea fraţilor, voi nu înţelegeţi cu precizie cum va încheia lucrarea pe care a făcut-o. Tocmai această mutare într-o altă parte a câmpului poate fi cu totul după planul Domnului. Oamenii să fie delicaţi şi să dea pe faţă prevedere atunci când acestea vorbesc spre slava lui Dumnezeu.

Însă acest frate n-ar trebui să fie prea mult judecat în acţiunea lui, căci chiar şi faptele voastre au provocat mişcări care n-au încurajat încrederea în credinţa sau în judecata voastră. El a fost dispus să se supună judecăţii altora, oricum prea mult. Domnului nu-i place când oamenii merg la oameni şi lasă ca voinţa şi judecata lor să le dirijeze sfatul. Atunci când cel la care s-a dus, nu are mai multă înţelepciune şi credinţă decât ei, toată această procedură este o greşeală. Vor mai fi făcute mişcări greşite, după cum se pare acum şi nu după gândul şi voia lui Dumnezeu. Toţi trebuie să se încreadă în Dumnezeu. Dacă pe pământ nu ar fi fost nicio altă persoană decât noi, ar trebui să fim totuşi creştini pentru binele nostru prezent şi veşnic. Viaţa poate fi curată numai atunci când este sub stăpânirea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi regulă pentru aproapele lui.

Fraţii din partea câmpului unde a mers acest frate n-ar fi trebuit să caute pe fratele Daniells ca să afle care le era datoria, ci pe Dumnezeu. Ei ar fi trebuit să-l pună la lucru deoarece este în serviciul lui Dumnezeu, sub angajament cu El. El nu trebuie să fie un lucrător ambulant, decât dacă este legat de lucrarea misionară. El trebuie să prezinte Cuvântul. Are multe lucruri de învăţat, aşa cum au toţi cei care s-au consacrat lucrării. Mulţi se grăbesc să facă anumite lucruri şi fac greşeli. Unii uită că sunt doar oameni, cu deficienţe omeneşti, şi dau glas unor principii necreştine. În felul acesta dau un exemplu care duce pe alţii în rătăcire.

Criticarea egoistă, nedemnă a slăbiciunilor, a devenit o ştiinţă falsă care trebuie dezrădăcinată din experienţa vieţii. Nu este o minune că mulţi, care au firi sensibile, care au socotit că slujirea creştină este cea mai nobilă şi care au aşteptat un cuvânt de îndrumare sau un sfat de încurajare, au fost îndepărtaţi printr-un tratament greşit şi au devenit vrăjmaşi ai bisericii.

Lucrătorii Domnului trebuie să poarte dragostea lui Isus în inimile lor. Orice slujitor să trăiască ca om între oameni. Să folosească metode bune ca să meargă din casă în casă, ducând cu el o atmosferă plină de dragoste plăcut mirositoare din candela cerului. Mergeţi în întâmpinarea greutăţilor şi necazurilor altora. Pătrundeţi în bucuriile şi grijile atât a celor de sus, cât şi a celor de jos, bogaţi şi săraci.

Păstorii turmei lui Dumnezeu să nu trateze cu răceală pe cei conlucrători cu ei. „Voi toţi sunteţi fraţi”. Domnul Isus a murit ca să mântuiască pe păcătoşi şi doreşte să vadă pe oameni cu inimile iubitoare şi pline de compasiune şi nu pline de demnitate egoistă. Aceasta trebuie aruncată în praf. Slujitorii trebuie să atingă cu iubire şi cu gingăşie pe fratele lor slujitor care se luptă cu greutăţile care par fără rost şi de neînvins, dar în hotărârea voastră cu privire la acest caz aţi dat pe faţă mult mai mult egoism şi fire pământească decât bunătate, blândeţe, amabilitate sau dragoste.

Toţi trebuie să adune comorile preţioase ale dragostei, nu numai pentru sine, ci pentru fiecare suflet care are mâinile şi inima în lucrarea de slujire, căci toţi care fac lucrarea aceasta sunt ai Domnului. El lucrează prin ei. Învăţaţi lecţiile de dragoste din viaţa lui Isus. Oamenii să fie atenţi cum vorbesc aproapelui lor. Nu trebuie să se vadă egoism nici domnie peste moştenirea Domnului. Să nu se ridice în nicio minte sau inimă răspunsuri aspre. Nicio urmă de batjocură să nu se simtă în glas. Voi rostiţi cuvinte de la voi, luaţi o atitudine de indiferenţă, daţi pe faţă neîncredere, prejudecată şi gelozie şi printr-o procedare greşită, ce lucrare se face pentru un suflet?

Pastorii sunt oameni şi Dumnezeu a spus că judecata şi înţelepciunea unui om nu trebuie să stăpânească mintea altuia. Imitaţi harul Fratelui nostru mai mare. Faceţi o lucrare credincioasă, corectă, cu inima, cu spiritul şi cu toată puterea pe care o dau evlavia şi viaţa. Dă-te pe tine ca pildă, lucrând stăruitor pentru Domnul şi atrăgând pe toţi oamenii la Hristos. Lucrarea ta este să vesteşti; lucrarea lui Dumnezeu este să convertească inimile zdrobite ale oamenilor.

Când se pare că lucrarea merge greu, unge cuvintele şi spiritul cu uleiul dragostei lui Dumnezeu şi atunci, sub lucrarea Duhului Sfânt, te poţi ruga cu toată stăruinţa şi poţi predica cu toată puterea. Şi Dumnezeu va face să crească.

Nu lăsaţi ca inimile voastre să se răcească şi să devină neimpresionabile. Viaţa voastră religioasă poate fi lăudabilă aşa cum este prezentată în biserica din Efes, dar având lipsă de dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele. Nu îngăduiţi ca asprimea fariseică să rănească pe fratele vostru.

„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: «Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice de aur:  ‘Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi’».” (Apocalipsa 2:1-4) „Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine. Totuşi ai în Sardes câteva nume, cari nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apoc. 3:3-5).

Strigaţi către Domnul Dumnezeu: „Iartă-ne nedesăvârşirile noastre şi ale lor”, dar nu renunţaţi la o oră de serviciu. Păstraţi pe toţi la lucru în domeniul lor, dar nu răniţi pe niciunul din servii lui Dumnezeu pentru că nu au venit la sfatul vostru şi nu au făcut după cerinţele voastre. Prea mult aţi dat directive şi aţi cerut. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să privească la El pentru îndrumare. Planurile voastre nu au fost planurile lui Dumnezeu. Dacă fratele vostru ar fi venit la voi pentru îndrumare, l-aţi fi descurajat sau l-aţi fi îndrumat greşit. Niciun om pe care Dumnezeu l-a ales să facă lucrarea Sa nu trebuie să fie sub îndrumarea niciunei alte minţi omeneşti. Oamenii se pot consulta ca egali, dar atunci când este vorba să dăm comenzi şi să accentuăm reguli, lăsaţi ca Domnul să facă lucrul acesta. Nu aceasta este direcţia în care sunteţi chemaţi să lucraţi.

Domnul a lucrat ca să realizeze anumite lucruri pentru slava numelui Său. Dacă fratele vostru ar fi făcut exact aşa cum gândiţi că ar fi trebuit, el s-ar fi descurajat prin modul în care i-aţi fi purtat de grijă. Dumnezeu ar dori ca voi să lucraţi cu colegii voştri având în minte această idee, că sunt oameni ca şi voi, supuşi ispitelor şi că trebuie să vă întâlniţi pe un teren de egalitate. Trataţi-i cu respect ca bărbaţi aleşi de Dumnezeu. Poate că ei n-au fost totdeauna desăvârşiţi sau înţelepţi în judecata lor, dar natura omenească trebuie să întâlnească natura omenească, exact aşa cum este, amintindu-ne că toţi avem valoare înaintea lui Dumnezeu ca şi voi. Sub presiunea împrejurărilor, deoarece n-aţi dat pe faţă credinţă şi încredere în Dumnezeu, aţi făcut greşeli grave. Dacă şi alţii greşesc în aceleaşi situaţii ca şi voi, dacă se mişcă cu grabă privind la aparenţe, nu-i trataţi aşa cum aţi făcut în cazul aceluia care a lucrat pentru Domnul. Nu puteţi să-l legaţi de inimă sau să-l influenţaţi spre bine prin felul cum aţi procedat. Reveniţi la unire şi la împăcare fără amânare. Faceţi-vă partea în mod nobil pentru că aţi greşit. L-aţi tratat aşa cum niciun slujitor n-ar trebui să se poarte cu un coleg. Domnul nu va aproba un astfel de exemplu pe care l-aţi urmat cu colegii voştri.

Un bărbat ar fi putut lucra în Noua Zeelandă, dar nu i s-a îngăduit să lucreze. Colaboratorii lui din Noua Zeelandă au manifestat aceleaşi sentimente. Ei s-au făcut răspunzători faţă de Dumnezeu ca şi voi, pentru tot ce omul acela putea să facă şi n-a făcut. Domnul l-ar fi putut folosi să vorbească şi să se roage, ca să ajute sufletele suferinde în nevoia de a fi ajutaţi.

Oamenii au devenit slabi privind la oameni şi încrezându-se în oameni. Ei merg atunci când oamenii le spun să meargă. Ei ar trebui să privească la Dumnezeu şi să se încreadă în El pentru înţelepciune.

Vă rog, fraţii mei din Melbourne, care aţi îngăduit ca impresiile voastre şi împrejurările să stingă dragostea pentru fratele vostru, să reconsideraţi împrejurările legate de lucrarea lui. El s-a strecurat dintr-un loc în altul şi a fost trimis colportor într-un câmp deoarece se părea că nu era niciun loc pentru el şi nici bani să fie susţinut. Dacă el a simţit datoria să meargă în Noua Zeelandă, calea corectă ar fi fost să vină la voi, fraţii mei, să vă spună greutăţile lui şi să vă ceară sfat, dar era dator, lipsit de putere şi umilit. Curajul îl părăsise.

Când a venit în Noua Zeelandă, deoarece fratele Daniells şi-a exprimat părerea că pasul lui fusese greşit, a fost lăsat fără lucru. Dar pot fi privite părerile omului ca fiind infailibile? Trebuie oare ca oamenii să urmeze părerea unui conlucrător care şi-a dovedit ataşamentul faţă de lucrare? Au îngenunchiat oare fraţii să caute pe Domnul în favoarea lui făcând din cazul lui cazul lor? Pretutindeni sunt suflete de câştigat, dar el n-a avut curajul să lucreze deoarece căzuse în datorii. El avea nevoie de un frate cu inima Fratelui mai mare, de simpatie şi omenie să-i atingă inima de om. V-aţi temut frate Crowthers, frate Fransworth şi frate Steed să luaţi pe acest frate de mână şi să-i spuneţi: „Toţi avem încercări frate Hickox şi te vom ajuta cu ce vom putea prin împreună simţire şi prin rugăciuni. Dacă ai făcut vreo greşeală, este adevărat că şi noi facem. Scoală-te ca un bărbat şi mergi la lucru. Nu te simţi înlăturat. Fii credincios principiului şi noi te vom ajuta. Domnul are nevoie de o sută de lucrători acolo unde este doar unul. Poate că Domnul te-a trimis aici ca să te uneşti cu noi în lucrare.”

Nu spuneţi niciodată că este vremea să dăm un exemplu cu acest frate, chiar dacă el ar fi greşit. Aşteptaţi până când veţi putea spune: „Este timpul să dau eu un exemplu prin retragerea încrederii şi a favorii tale, pentru că nu m-am mişcat cu înţelepciune”, dar sunt atât de mulţi care, deşi ar fi gata să dea o reţetă şi alţii să ia doctoria amară, nu le-ar place să o ia ei. Mulţi sunt gata să facă o deosebire între mine şi fratele meu. Bine făcea apostolul când spunea: „Aveţi mulţi învăţători, dar puţini părinţi”. Avem nevoie de părinţi spirituali în lucrarea Evangheliei.

N-am primit niciun rând de la fratele Hickox sau de la soţia lui. Tot ce am auzit este de la aceia despre care ştiu că nu se mişcă după sfatul lui Dumnezeu. Cred că ar fi cel mai bine pentru noi să ne umilim sufletele înaintea lui Dumnezeu şi să primim multă milă împreună cu tămâia dragostei sfinţite şi să vedem dacă aceasta nu va schimba reţeta dată fratelui Hickox. Nu vorbesc despre el ca despre un om desăvârşit căci se aseamănă cu fraţii lui. El are aceeaşi tendinţă spre greşeală şi are nevoie de un spirit care se lasă învăţat, dar dacă credeţi că procedeul folosit faţă de el vă va face să-i câştigaţi încrederea şi să-l determinaţi să se sprijinească pe fraţii lui, cu convingerea că dacă va face vreo greşeală, ei vor avea înţelepciunea să-l ajute, aţi calculat greşit.

Toţi avem nevoie să semănăm un seceriş de răbdare, de milă şi de dragoste. Vom recolta ceea ce am semănat. Noi ne formăm caracterele pentru veşnicie. Aici pe pământ suntem educaţi pentru ceruri. Datorăm totul harului, harului gratuit, harului suveran. Harul în legământ a rânduit adoptarea noastră ca fii ai lui Dumnezeu. Harul în Mântuitorul a realizat mântuirea noastră, renaşterea noastră şi adoptarea noastră ca moştenitori împreună cu Isus Hristos. Faceţi ca harul acesta să fie descoperit şi altora.

Din lumina care mi-a fost dată în trecut şi în prezent, nu văd spiritul pe care l-a avut Hristos în viaţa Sa, descoperit în tratamentul aplicat fratelui Hickox. Dacă l-aş vedea l-aş sfătui să respecte pe toţi cei din poziţia de încredere şi să nu-şi facă sprijin un braţ de carne, ci totdeauna în orice lucru să facă din Hristos puterea şi eficienţa lui. Aş discuta cu el ca unul care deşi a păcătuit n-a făcut-o cu voie. Dacă a păcătuit, există un Dumnezeu al milei care este iertător, îndurător şi îndelung răbdător, gata să ierte şi să treacă cu vederea.

Sunt obosită şi întristată când văd modul lipsit de inimă în care omul supus greşelii tratează pe fratele lui care poate fi la fel de drept cât poate fi cel iubit de Dumnezeu. Este exprimată şi dată pe faţă puţină dragoste în atitudine şi în cuvinte, atunci când se presupune că cineva s-a mutat în dezacord cu voinţa oamenilor. De unde ştiţi dacă nu Domnul a pregătit calea ca fratele Hickox şi soţia lui să fie aduşi acolo unde pot fi lucrători împreună cu Dumnezeu, unde poate face o lucrare bună, prezentând adevărul celor care stau în întuneric? Cine răspunde pentru tot binele pe care l-ar fi putut face aceşti doi lucrători prin deschiderea Scripturilor înaintea altora, în unire cu fraţii lor? Nu există nicio scuză pentru acest mod de procedură şi în numele Domnului protestez împotriva lui.

Aş dori din când în când să se poată da cortina la o parte şi toţi să vadă modul cum lucrează Domnul, precum şi activitatea minunată din curţile de sus. Adesea Domnul lucrează într-un mod care nu este în armonie cu ideile bărbaţilor care sunt în poziţii de răspundere. Speculaţiile şi calculele minţii omeneşti nu sunt totdeauna făcute cu înţelepciunea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, unii se mişcă prea încet, iar prudenţa lor este ca o împiedicare a roţii ca să se învârtească. Mai sunt şi alţii care fac planuri cu privire la cum să lucreze acesta sau acela, în timp ce Domnul are altă lucrare şi alte locuri în care doreşte ca aceşti bărbaţi să lucreze ca unelte ale Lui. Planurile Lui nu sunt puse pe nici o temelie omenească, ci Cel învăţat şi Cel umil care moşteneşte veşnicia, El pune temelia, înalţă structura într-o independenţă liniştită prin aceia care vor fi îndrumaţi de El. Domnul Isus îi ia pe aceia pe care îi poate modela şi îi foloseşte spre slava numelui Său, ca să împlinească concepţia Sa spirituală. El vede materialul pe lângă care alţii trec şi îl lucrează în toţi aceia care se lasă lucraţi. Prin mijloace foarte simple se deschide o uşă în cer şi simplitatea uneltei omeneşti este folosită de Dumnezeu ca să se descopere omului.

Niciodată Domnul Isus nu încearcă să-Şi dovedească învăţăturile sau să se justifice. El vorbeşte ca unul care are putere, ca Izvorul din care curge orice înţelepciune. Cuvântul Său este rostit şi lucrarea Duhului Sfânt este să găsească locul pentru acel cuvânt. El este lumina lumii. Ideile Sale sunt lumină. Ea străluceşte pur şi simplu, iar oamenii sunt iluminaţi. Lucrarea Sa asupra inimilor omeneşti nu trebuie amestecată cu cea a oamenilor.

Toţi oamenii trebuie să-şi păstreze locul şi să lase pe Dumnezeu să lucreze asupra inimilor şi a minţilor iluminându-le înţelegerea. El nu doreşte ca oamenii să umble în întuneric. El a dat oamenilor talente şi pricepere ca ei să le folosească şi să le îmbunătăţească.

Oamenii nu sunt lăsaţi în întuneric absolut. Ca lumină a lumii, Hristos se adresează lumii. Lumina Sa nu este amestecată. Hristos este lumina lumii. O, cu câtă delicateţe îndepărtează El din minte tradiţiile, teoriile false şi maximele, autoritatea şi poruncile oamenilor care lucrează împotriva poruncilor lui Dumnezeu, dar vrăjmaşul se străduieşte să împiedice lucrarea lui Dumnezeu în minţile oamenilor.

Mă doare când văd valoarea redusă dată bărbaţilor pe care i-a folosit Dumnezeu şi pe care îi va mai folosi. Să ferească Dumnezeu ca minţile oamenilor să meargă pe urma minţii altui om. Mintea unui om poate fi înălţată de unii ca fiind superioară, dar orice minte îşi are slăbiciunea proprie precum şi tăria proprie. Mintea unui om va completa lipsa altuia, dar dacă trag la acelaşi car şi sunt încurajaţi să nu privească la oameni pentru a-şi aminti datoria, ci la Dumnezeu, ei se vor dezvolta sub călăuzirea Duhului Sfânt şi vor lucra în unire cu fraţii lor. Unul va completa lipsa celuilalt.

Avem nevoie de lucrători tineri şi puternici, aşa ca fratele Hickox şi soţia lui. Timpul pe care l-am petrecut făcând puţin, n-a fost cheltuit aşa pentru că Domnul ar fi refuzat să-i folosească, ci datorită fariseismului dat pe faţă de către bărbaţii care au nevoie ca puterea de convertire a lui Hristos, lumina lumii să strălucească în minţile lor încurcate, învăţându-i că ei nu sunt zei şi că trebuie să lase pe Dumnezeu să trateze cu lucrătorii Săi. Există doar o singură metodă reală pe care o poate folosi oricine. El trebuie să înveţe de la Acela care este blând şi smerit cu inima. Trebuie să umblăm mult mai umiliţi şi mai serioşi, cu mai multă pocăinţă a sufletului şi să cerem lui Dumnezeu înţelepciunea pe care ne-a rânduit-o. Pentru aceleaşi motive pentru care fratele Hickox nu este primit şi sprijinit de fraţi în lucrarea lui, şi alţi pastori ar fi priviţi ca nepotriviţi pentru lucrare. Vreau să pun înaintea voastră această chestiune în lumina în care mi-a fost pusă şi mie. Domnul are aşteptări mari de la fratele şi sora Hickox. Ei au multe de învăţat aşa cum au toţi cei care sunt legaţi de lucrarea cea mare a Domnului, dar îndemn pe bărbaţii care ar trebui să fie de ajutor pentru cei care au nevoie de ajutor pentru forţă majoră, să nu pună piedici şi pietre de poticnire în calea lor.

Este un lucru de dorit să slujeşti pe Dumnezeu, dar nu totdeauna este uşor. Lumea este împotriva noastră. Uneori calea pare îngustă, iar Satana pare să pună stăpânire pe minte şi prea adesea atunci când fraţii celui ispitit ar trebui să fie înţelepţi, se dă faţă partea omenească a caracterului lor şi nu partea cerească. Aceasta este de plâns. Dacă cei ispitiţi n-ar fi fost educaţi să privească la oameni, ei şi-ar fi întors faţa către Dumnezeu şi s-ar fi încrezut în El. Ei au nevoie de o putere mai mare decât puterea omenească, o putere mai mare decât a lor.

Când oamenii trebuie să înoate împotriva curentului, forţa valurilor îi împinge înapoi. Atunci faceţi ca o mână să fie întinsă, cum a fost mâna Fratelui mai mare întinsă spre Petru care se scufundase şi să fie dat un sfat plin de speranţă care să restabilească şi să trezească dragostea. Nu puteţi spune cum a fost înregistrată o astfel de lucrare în cărţile cerului. Faceţi ca aceluia care se presupune că s-a mişcat greşit, fraţii să nu-i dea ocazia să se descurajeze, ci faceţi să se simtă prins cu putere de o mână plină de simpatie; faceţi-l să audă şoptirea: „Să ne rugăm”. Duhul Sfânt va da o experienţă bogată amândurora. Rugăciunea este aceea care uneşte inimile. Rugăciunea adresată Marelui medic este aceea care vindecă sufletul şi aduce binecuvântarea lui Dumnezeu; rugăciunea ne uneşte unul cu altul şi cu Dumnezeu. Rugăciunea aduce pe Isus lângă noi şi dă o putere nouă şi un har proaspăt sufletului slab şi dezorientat să biruiască lumea, firea şi pe cel rău. Rugăciunea nimiceşte atacurile lui Satana.

O, aduceţi-vă aminte că noi suntem ramurile Lui, copii ai unei singure familii. „Voi toţi sunteţi fraţi”. Mila Sa duioasă se revarsă peste toate lucrările Sale. Ţineţi minte mereu că banii au o valoare mică în comparaţie cu sufletele. Mulţi, dacă sunt lăsaţi să-şi urmeze impulsul, vor prezenta pe Dumnezeu ca fiind aspru, care caută să acuze şi să condamne, care nu va primi un suflet rătăcit câtă vreme are motive suficiente şi o scuză legală ca să nu-l ajute. Dumnezeu nu este cel prezentat în felul acesta, căci El este plin de bunătate, de milă şi de adevăr. Isus a venit să îndepărteze toate aceste sentimente şi gânduri despre Dumnezeu. El doreşte ca orice suflet rătăcit să privească şi să trăiască. El doreşte ca toţi să simtă că dragostea părintească plină de dor este a lor. El a descoperit ceea ce nu poate fi înţeles. Dacă oamenii ar mânca trupul lui Hristos şi ar bea sângele Lui, ceea ce înseamnă a fi împlinitori ai cuvintelor Lui, ei ar da pe faţă atributele lui Hristos. El a fost om al durerii şi obişnuit cu suferinţa. A fost rănit pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem vindecaţi. Unde este lepădarea noastră de sine şi răbdarea, mila, îndelunga răbdare şi dragostea manifestată pentru a aduce înapoi la pocăinţă pe cel greşit şi la părtăşie cu Dumnezeu? Dacă acestea ar fi manifestate, ce reformă s-ar face în suflete, în familie şi în biserică sub puterea harului transformator al Duhului Sfânt! De ce nu acţionăm ca creştini aşa cum se vede în învăţăturile pe care ni le-a dat Hristos?

Dumnezeu este Acela care pune toate lucrurile în ordine. Nu v-aţi gândit deloc că mutarea făcută de fratele Hickox s-a făcut sub coordonarea lui Dumnezeu? N-a văzut Domnul că n-aţi procedat înţelept cu slujitorul Lui? N-a văzut El că trebuia să facă servici în altă parte a viei Sale chiar acolo unde este el acum? El care este conducătorul tuturor lucrurilor, El care numără perii capului, a lucrat prin Duhul Său să-l transfere într-un câmp unde poate face mai mult bine, la fel cum un părinte pământesc grijuliu şi bun ar face în interesul copiilor lui, numai că Dumnezeul nostru este infinit mai veghetor asupra intereselor fiilor şi fiicelor Sale. El este prea înţelept ca să greşească şi prea bun ca să le facă rău. El are o dragoste înţeleaptă, o dragoste mare şi fără limite. „Nu sunteţi voi oare mai de preţ decât multe vrăbii? Şi totuşi Tatăl vostru ceresc le hrăneşte”.

Domnul va rupe prin mijloacele Lui această indiferenţă a omului faţă de semenul lui. El va educa, va disciplina şi va învăţa pe copiii Săi. O, cu cât de multă bunătate şi cât de iubitor îi pregăteşte El pentru o mai mare consacrare şi utilitate în lucrarea Sa; îi pregăteşte pentru o viaţă mai înaltă. El îi îndrumă prin Cuvântul Său şi prin experienţă ca să le dezvolte virtuţi şi puteri, făcând pe cei din serviciul Său să fie pregătiţi pentru moştenirea sfinţilor în lumină. Dacă ei se vor preda lui Dumnezeu şi nu vor privi la om şi nu vor depinde de omul limitat în loc de Cel infinit, El va lucra pentru ei o greutate şi mai mare şi veşnică de slavă. Întunecime şi taine însoţesc cărarea acelora care n-au îngăduit Domnului să înainteze lucrarea Sa în inimile lor, care nu şi-au adus gândurile în supunere faţă de El. Dacă aceste suflete sărmane care îmi vin acum în minte, ar fi învăţat de la Isus şi n-ar fi primit sfat de la sufletele lor nesupuse şi neconvertite, ar fi acum pe cărarea ascultării, conlucrători cu Isus Hristos, dar ei şi-au luat soarta în mâinile lor şi nu s-au încrezut în Domnul; ei nu se bucură de binecuvântarea Lui şi nici de credinţa care lucrează din iubire şi curăţă sufletul.

O, dacă toţi şi-ar da seama de iubirea cea mare, de jertfirea de sine, de bunăvoinţa şi bunătatea Tatălui nostru ceresc, când a dat pe Fiul Său să moară pentru noi ca să putem, dacă credem şi păzim poruncile Sale, să avem pace deplină, bucuria şi dragostea Tatălui şi să ne unim cu El inima, sufletul mintea şi puterea ca să păstrăm neprihănirea şi să mergem pe aceeaşi cale cu Hristos. Nu este numai jertfa lui Hristos, ci este şi jertfa Tatălui. Tatăl în unire şi simţire cu Fiul Său S-a coborât să sufere împreună cu Fiul Său. El n-a cruţat pe singurul Său Fiu, ci L-a dat de bună voie pentru noi toţi.

Sunnyside, Coorambong
12 martie 1897