Walter Veith cu privire la evanghelie și desăvârșirea creștină

Conducerea acestui website a ales în mod conștient să evite, pe cât posibil, citarea negativă de nume în discuția noastră despre probleme actuale din Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, atunci când aceste nume aparțin unor membri fără probleme în biserică.

Cu toate acestea, din cauza faptului că persoana numită în titlul acestui articol are o influență considerabilă printre teologii adventiști conservatori, credem că identificarea directă a erorilor teologice din declarațiile publice recente este în mod regretabil necesară.

Învățăturile lui Walter Veith

Mulți vor asocia lucrarea și experiența lui Walter Veith cu respingerea unei perspective ateiste, revoluționiste, cu ani în urmă, și cu acceptarea, în cele din urmă, a credinței creștine reprezentată de adventismul de ziua a șaptea. Alții au observat nefericita fascinație în ce privesc teoriile conspiraționiste ale domeniului „noii ordini mondiale”, o gândire fundamental diferită față de perspectiva biblică, respectiv a Spiritului Profetic, legată de antihrist și evenimentele ultimelor zile, și înrădăcinată istoric într-un secol al temerilor conservative culturale, multe din ele combinate cu antisemitism.[1]

În contextul de față, vom renunța la a ne ocupa de speculațiile conspirațiilor lui Veith. În mod tragic, se pare că a îmbrățișat învățături cu mult mai periculoase legat de evanghelie și de posibilitatea desăvârșirii caracterului în această viață.

De aceea credem că este necesar să raportăm lucrarea acestuia, din cauza îndepărtării alarmante de la învățăturile clare ale Scripturilor și ale scrierilor lui Ellen White, pe care o vom demonstra în observațiile care vor urma.

Evanghelia veșnică

Principala noastră sursă pentru subiectul acestui articol sunt două videoclipuri online prezentate de vorbitorul în cauză, la care vom face referire din când în când. Vom începe cu înțelegerea lui Veith despre evanghelia veșnică. Iată cuvintele lui:

„Când studiezi Biblia și vrei să știi despre evanghelia veșnică, despre ce este vorba de fapt? Ce înseamnă cuvântul «evanghelie»? Evanghelie înseamnă «veste bună». Aceasta e ceea ce este. Deci evanghelia este raportul despre ceea ce Dumnezeu a făcut. Nu este raportul despre ceea ce Dumnezeu a făcut în noi, nici raportul despre ceea ce Dumnezeu va face în noi. Evanghelia este raportul despre ceea ce Dumnezeu a făcut în exteriorul nostru. Evanghelia este despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Hristos. Aceasta este evanghelia și aceasta este ceea ce Biblia învață.”[2]

Însă nu explică unde anume Biblia ar învăța această perspectivă limitată a evangheliei. Adevărul este că fraza „evanghelie veșnică” apare o singură dată în Scriptură și este contextul soliei primului înger din Apocalipsa 14:6-7:

„Și am văzut un alt înger, care zbura cu o Evanghelie veșnică în înaltul cerului ca s-o vestească locuitorilor pământului, de orice neam, din orice seminție, de orice limbă și din orice popor. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!»” (Apoca1ipsa 4:6-7).

În mod destul de evident, evanghelia veșnică, așa cum este definită de acest pasaj, implică porunca de a ne teme de Dumnezeu și de a-I da slavă în ceasul judecății Sale finale, și închinarea la Dumnezeul creator. Cu siguranță aceasta descrie ceea ce Dumnezeu face, ce este capabil să facă, în și prin credincios.

Sub nicio formă acest pasaj nu descrie evanghelia veșnică ca fiind exclusiv raportul despre ce Dumnezeu a făcut pentru credincios în Hristos, separat de ceea ce El va face în și prin credincios prin harul divin acordat.

În vreme ce această teorie limitată a evangheliei a devenit populară în diferitele cercuri ale adventismului modern, cititorul poate să vadă în mod clar faptul că solia primului înger – pe care fiecare adventist ar trebui să o știe pe de rost – contrazice în mod direct această teorie. Scrierile lui Ellen White clarifică în aceeași măsură faptul că evanghelia include lucrarea lui Hristos în și prin creștinul convertit. Citate precum cele de mai jos sunt foarte clare cu privire la acest aspect, dincolo de posibilitatea de a le înțelege greșit.

„Însăși esența evangheliei înseamnă refacere.”[3]

„Desăvârșirea caracterului poate fi atinsă de fiecare om care se străduiește să ajungă la ea. Aceasta constituie însăși temelia noului legământ al evangheliei. Legea lui Iehova este pomul, evanghelia constituie florile parfumate și roadele pe care le aduce.”[4]

„Legea este evanghelia întrupată, iar evanghelia este legea descifrată. Legea este rădăcina, evanghelia este floarea plăcut mirositoare și rodul pe care-l poartă.”[5]

„Solia evangheliei propovăduită de ucenicii Domnului Hristos vestea prima Sa venire în lume. Ea aducea oamenilor vestea cea bună a mântuirii prin credința în El. Ea arăta spre cea de-a doua venire în slavă ca să mântuiască pe poporul Său, și prin credință și ascultare, ea așeza înaintea oamenilor nădejdea de a fi părtași moștenirii sfinților în slavă. Această solie este dată și astăzi oamenilor, și de data aceasta, ea este însoțită de anunțarea faptului că doua venire a Domnului Hristos este chiar la uși.”[6]

„Domnul dorește ca slujitorii Săi de astăzi să predice învățătura evangheliei din vechime, părerea de rău pentru păcat, pocăința și mărturisirea.”[7]

„Vorbind despre evanghelie, apostolul spunea: «Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei».”[8]

Învățați-i primul principiu al evangheliei, și anume că Hristos formează în interior, nădejdea slavei.[9]

„Evanghelia lui Hristos este legea exemplificată în caracter.”[10]

„Pocăința este asociată cu credința și este cerută în evanghelie ca fiind esențială pentru mântuire.”[11]

„Evanghelia lui Hristos cere căință pentru păcat, și păcat înseamnă călcarea legii.”[12]

„Răspunderea individuală, efortul individual, sacrificiul personal, aceasta este cerința evangheliei.”[13]

„Unitatea dintre o lucrare, asemenea lucrării lui Hristos, făcută pentru trup, și o lucrare, asemenea lucrării lui Hristos, pentru suflet este adevărata interpretare a evangheliei.”[14]

„Dacă temperanța va fi prezentată ca o parte a evangheliei, mulți vor vedea nevoia lor de reformă.”[15]

„Domnul a dat instrucțiuni ca evanghelia să fie dusă mai departe, iar evanghelia include reforma sănătății în toate fazele ei.”[16]

Prin urmare, pana inspirată spune clar, atât în Scriptură, cât și în scrierile lui Ellen White, că evanghelia nu este restricționată la ceea ce Isus a făcut pentru creștini acum două mii de ani, distinct de ceea ce face în și prin creștini ca indivizi. Dovada inspirată nu poate greși cu privire la faptul că evanghelia le include pe ambele.

Desăvârșire în această viață

Contrar învățăturilor Scripturii și scrierilor lui Ellen White, Walter Veith învață că este imposibil pentru o persoană cu natură umană căzută, păcătoasă să trăiască o viață desăvârșită, fără păcat, aici pe pământ. Iată cuvintele lui:

„Ideea că vom sta în picioare și vom fi desăvârșiți în timp ce avem o natură căzută, și că vom avea caracterul desăvârșit al lui Isus, nu este biblică și nu apare nici în Spiritul Profetic.”[17]

„Noi niciodată nu vom atinge caracterul Său desăvârșit.”[18]

„Eu sunt un păcătos. Am o natură păcătoasă. Dar iau o decizie, și în sfera mea nu vreau să păcătuiesc. Urăsc păcatul și voi încerca să îl evit atât cât pot în natura mea să o fac.”[19]

S-ar părea că fratele Veith a sărit peste numeroase pasaje din Biblie și scrierile Spiritului Profetic, dacă într-adevăr aceasta este concluzia cu privire la posibilitatea ascultării fără păcat – desăvârșirea caracterului – în această parte a cerului. Ideea este că pot fi găsite mai multe versete biblice care învață necesitatea unei trăiri fără păcat prin putere divină, aici pe pământ, decât cele care exprimă necesitatea păzirii Sabatului zilei a șaptea. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, porunca de a trăi fără păcat prin puterea divină împărtășită este înălțată în mod constant (ex: Psalmii 4:4; 119:1-3, 11; Țefania 3:13; Romani 8:4; 1 Corinteni 15:34; 2 Corinteni 7:1; 10:4-5; Efeseni 5:27; 1 Tesaloniceni 5:23; 1 Petru 2:21-22; 4:1; 2 Petru 3:10-14; 1 Ioan 1:7, 9; 3:2-3, 7; Iuda 24; Apocalipsa 3:21; 14:5).

Versetele care vor urma, din lista de mai sus, sunt printre cele mai clare în această privință:

„Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, care-L caută din toată inima lor, care nu săvârșesc nicio nelegiuire și umblă în căile Lui! (…) Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”  (Psalmii 119:1-3, 11).

„Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinare a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, cu frică de Dumnezeu!” (2 Corinteni 7:1).

„Căci armele cu care luptăm noi nu sunt pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să nimicească întăriturile. Noi nimicim izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:4-5).

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9).

Biblia arată clar că această cerință a caracterului se aplică credincioșilor din ulima generație:

„Rămășiţele lui Israel nu vor mai săvârși nelegiuire, nu vor mai spune minciuni și nici în gura lor nu se va mai găsi o limbă înșelătoare. Ci vor paște și se vor odihni și nimeni nu-i va tulbura.” (Țefania 3:13; vezi și Apocalipsa 14:5).

„Dumnezeul păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin, iar duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără cusur, la venirea Domnului nostru Isus Hristos!” (1 Tesaloniceni 5:23).

„Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și urmărește dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea! Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori! Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzești porunca fără prihană, fără cusur, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos.” (1 Timotei 6:11-14).

„Deci, fiindcă toate acestea vor fi nimicite, gândiți-vă ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, cu o purtare sfântă și evlavioasă,  așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor fi nimicite și corpurile cerești se vor topi de căldura focului! (…) De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți fără cusur și fără pată înaintea Lui, în pace!” (2 Petru 3:11-12, 14).

„Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu, și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat.” (1 Ioan 3:2-3).

Stăruința lui Veith pe faptul că nu putem dezvolta caractere pe deplin libere de păcat atâta timp cât avem natura păcătoasă,[20] este negată explicit de teologia lui Ellen White. Ea spune în mod clar că natura noastră căzută va rămâne cu noi până la venirea lui Isus:

„Atâta timp cât domnește Satana, avem de supus eul, și de învins păcate persistente; atâta timp cât va dăinui viața, nu va fi loc de oprire, nici punct în care, atingându-l, să spunem: am atins desăvârșirea.”[21]

„Atâta timp cât va dura viața, va fi nevoie de păzirea, cu un scop precis, a sentimentelor și pasiunilor. Nu putem fi în siguranță nicio clipă, afară de faptul că-I încredințăm lui Dumnezeu viața ascunsă cu Hristos. Vegherea și rugăciunea sunt protecția curăției.”[22]

„Pofta și pasiunea trebuie aduse sub controlul Duhului Sfânt. Starea aceasta de război nu are sfârșit aici pe pământ.”[23]

„Atâta timp cât Satana aduce ispitele lui asupra noastră, lupta pentru supunerea eului va trebui să aibă loc din nou și din nou; dar prin ascultare, adevărul va sfinți sufletul.[24]

Dar Ellen White clarifică în aceeași măsură faptul că în timp ce natura păcătoasă va fi cu noi până la revenirea lui Isus, se așteaptă de la noi ca, prin puterea cerului, să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu așa cum a făcut Isus (Romani 8:3-4; 1 Petru 2:21-22). Iată cuvintele ei:

„Domnul cere acum ca fiecare fiu și fiică a lui Adam, prin credință în Isus Hristos, să-I slujească în natura umană pe care o avem acum. Domnul Isus a creat un pod peste prăpastia pe care păcatul a făcut-o. El a legat pământul cu cerul, omul finit cu Dumnezeul infinit. Isus, Răscumpărătorul lumii, a putut să păzească poruncile lui Dumnezeu doar în același fel în care umanitatea le poate păzi.[25]

„Prin propria Sa ascultare de lege, Domnul Hristos a dat mărturie despre caracterul ei neschimbător și a dovedit că, prin harul Său, ea poate să fie împlinită în chip desăvârșit de către orice fiu sau fiică a lui Adam.[26]

Într-un alt citat, ea avertizează în mod special împotriva ideii că natura căzută moștenită face ca ascultarea desăvârșită să fie imposibilă pentru creștinul sfințit:

„Sunt mulți cei care în inima lor murmură împotriva lui Dumnezeu. Aceștia spun: «Noi moștenim natura căzută a lui Adam și nu suntem responsabili pentru imperfecțiunile firești.» Ei găsesc vină în cerințele lui Dumnezeu, și pretind că El cere ceea ce ei nu au nicio putere să dea. Satana a făcut aceleași plângeri în ceruri, dar astfel de gânduri Îl dezonorează pe Dumnezeu.[27]

La fel ca în versetele biblice de mai sus, Ellen White spune în mod atât de clar că prin putere divină, credinciosul de pe pământ poate să trăiască o viață fără păcat. Următoarele citate, ca și cele despre evanghelie pe care le-am citat mai devreme, sunt mult prea clare ca să poată fi înțelese greșit:

„În lucrarea noastră trebuie să ne aducem aminte de modalitatea în care a lucrat Domnul Hristos. El a făcut lumea și tot El l-a creat pe om. Apoi, El Însuși a venit în lume pentru a le arăta locuitorilor ei cum să trăiască o viață fără păcat.”[28]

„Pavel le scria corintenilor: «Noi răsturnăm raționamentele și orice înălțime care se ridică împotriva cunoașterii lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.»” Când veți ajunge în starea aceasta, lucrarea de consacrare va fi mai bine înțeleasă de amândoi. Gândurile voastre vor fi curate, caste și înălțate; acțiunile voastre vor fi pure și fără păcat.”[29]

„Fiecăruia care se predă pe deplin lui Dumnezeu îi este dat privilegiul să trăiască fără păcat, în ascultare de legea cerului.”[30]

„Dar este scopul lui Dumnezeu ca omul să stea înaintea Lui drept și nobil; și Dumnezeu nu va fi învins de Satana. El L-a trimis pe Fiul Său în această lume ca să poarte pedeapsa de moarte pentru păcatul omului și ca să-i arate acestuia cum să trăiască o viață fără păcat. Nu există nicio altă cale prin care omul să poată fi salvat. «Fără mine – spune Isus – nu puteți face nimic.» Prin El, și numai prin El, poate inima firească să fie schimbată, sentimentele să fie transformate, canalizate spre ceruri. Numai Hristos poate să dea viață sufletului mort în nelegiurire și păcat.”[31]

„Astfel El (Hristos) ne-a așezat pe un teren prielnic, unde să putem trăi vieți  curate, fără păcat. Păcătoșii pocăiți stau înaintea lui Dumnezeu îndreptățiți și acceptați, pentru că Cel nevinovat a purtat vina lor. Cei ce nu meritau au fost făcuți să merite, pentru că în dreptul lor, Cel care merita a devenit Cel ce nu merită.”[32]

„Hristos a purtat păcatele întregii lumi. El a fost al doilea Adam. Luând asupra Sa natura umană, El a trecut în terenul unde Adam s-a poticnit și a căzut. Având luată umanitatea, El are un interes profund în ființele omenești. El a simțit în mod adânc păcătoșenia, rușinea, păcatului. El este fratele nostru mai mare. El a venit să dovedească faptul că ființele umane pot, prin puterea lui Dumnezeu să trăiască vieți fără păcat.[33]

„Mântuitorul este rănit din nou și supus rușinii atunci când poporul Său nu acordă nicio importanță Cuvântului Său. El a venit în această lume și a trăit o viață fără păcat, pentru ca în puterea Sa, poporul Lui să poată trăi, de asemenea, vieți de nepăcătoșenie. El dorește ca ei, practicând principiile adevărului, să arate lumii că harul lui Dumnezeu are puterea de a sfinți inima.[34]

„În ziua judecății, calea omului care a păstrat slăbiciunea morală și imperfecțiunea umanității nu va fi justificată. Pentru el nu va fi loc în ceruri. El nu ar putea să se bucure de desăvârșirea îngerilor în lumină. Cel care nu are suficientă credință în Hristos pentru a crede că El poate să-l păzească din a păcătui, nu are credința care îi va da intrare în Împărăția lui Dumnezeu.”[35]

„Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar El nu forțează niciodată voința; și dacă, prin păcătuire continuă, voința a ajuns cu totul robită și noi nu dorim să ne eliberăm și nu vrem să primim harul Său, ce ar putea face El mai mult?”[36]

„Religia Domnului Hristos înseamnă mai mult decât numai iertarea păcatelor, ea înseamnă îndepărtarea păcatelor și umplerea locului rămas liber cu harul Duhului Sfânt. Înseamnă iluminare spirituală și bucurie în Dumnezeu. Ea însemnează o inimă eliberată de eu și binecuvântată de prezența continuă a Domnului Hristos. Când Domnul Hristos domnește în suflet, atunci acolo este curăție și eliberare de păcat.”[37]

„A fi răscumpărați înseamnă a înceta să mai păcătuim. Hristos spune: «Ferice de cei ce împlinesc poruncile Lui.» Binecuvântarea cerească este pronunțată asupra celor care păzesc legea. «Ei vor avea drept la pomul vieții – declară Mântuitorul – și vor intra pe porți în cetate.» Trebuie să decidem pentru noi înșine dacă aceste cuvinte ne vor fi sau nu rostite. O decizie bună va fi descoperită prin acțiuni în armonie cu legea lui Dumnezeu. Dar nu este posibil ca noi să păzim poruncile fără ajutorul lui Hristos. Doar El ne poate mântui, curățându-ne de toate păcatele.”[38]

„În viața Sa, El (Hristos) ne-a dat o reprezentare despre ceea ce pot să devină păcătoșii pocăiți. El a fost curat și nepătat. De pe buzele Lui nu a ieșit niciun cuvânt care să fi lăsat o pată în caracterul Lui. Peste tot în Scriptură El ne-a dat asigurarea că prin harul Său putem atinge aceeași desăvârșire de caracter pe care El a atins-o.”[39]

Făcând din nou referire la Scriptură, Ellen White subliniază în mod special nevoia eliminării totale a păcatului din viața acelora care așteaptă revenirea lui Hristos:

„Aceia care vor trăi pe pământ atunci când Domnul Hristos va mijloci în Sanctuarul de sus, vor trebui să stea în fața unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Hainele lor trebuie să fie fără pată, caracterele lor trebuie să fie curățite de păcat prin sângele stropirii. Prin harul lui Dumnezeu și prin eforturile lor stăruitoare, trebuie să fie biruitori în lupta cu cel rău. În timp ce judecata de cercetare continuă în cer, în timp ce păcatele credincioșilor pocăiți sunt îndepărtate din Sanctuar, în mijlocul poporului lui Dumnezeu trebuie să se producă o lucrare deosebită de curățire, de îndepărtare a păcatelor. (…) Când această lucrare va fi împlinită, urmașii lui Hristos vor fi gata pentru venirea Sa.”[40]

„Acum, când Marele nostru Preot face ispășire pentru noi, trebuie să căutăm să devenim desăvârșiți în Hristos. Nici măcar printr-un gând Mântuitorul nostru n-a putut fi adus să Se supună puterii ispitei. El păzise poruncile Tatălui Său și în El nu era niciun păcat pe care Satana să-l poată exploata în folosul lui. Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiți aceia care vor sta în timpul strâmtorării.”[41]

„Am văzut, de asemenea, că mulți nu realizează ce trebuie să fie pentru a trăi înaintea Domnului fără un mare preot în Sanctuar în timpul strâmtorării. Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu și sunt protejați în timpul strâmtorării trebuie să reflecte pe deplin chipul lui Isus. (…) Am văzut că niciunul nu putea împărtăși «înviorarea» (ploaia târzie) decât dacă obțineau biruință asupra fiecărei ispite, asupra mândriei, egoismului, iubirii de lume și asupra fiecarui cuvânt sau acțiuni greșite.”[42]

„Aceia care cresc continuu și fac față cu succes fiecărui test, oricare ar fi prețul, au dat atenție sfatului Martorului Credincios și vor primi ploaia târzie, și astfel vor fi corespunzători pentru a fi luați la cer.”[43]

(Dintr-un capitol intitulat „Rugăciune pentru ploaia târzie”) „Prin puterea Duhului Sfânt, chipul moral al lui Dumnezeu trebuie să fie reprodus desăvârșit în caracter. Noi trebuie să fim schimbați, ajungând întru totul asemenea lui Hristos. (…) Fiecare trebuie să-și dea seama de propria nevoie. Inima trebuie să fie golită și curățată de orice întinare, pentru ca Duhul Dfânt să locuiască în ea.”[44]

„Numai acelora care au rezistat ispitei prin puterea Celui Atotputernic li se va permite să joace un rol în proclamarea ei (soliei celui de-al treilea înger) atunci când se va transforma în Marea strigare.”[45]

„Niciunul dintre noi nu va primi sigiliul lui Dumnezeu atâta timp cât caracterele noastre au o zbârcitură sau o pată pe ele. Nouă ne este lăsată remedierea caracterelor noastre, curățirea templului sufletului de orice întinăciune. Atunci, ploaia târzie va cădea asupra noastră, așa cum a căzut asupra ucenicilor în Ziua Cincizecimii.”[46]

„Ce faceți, fraților, în timpul marii lucrări de pregătire? Aceia care se unesc cu lumea vor fi modelați de lume și pregătiți pentru semnul fiarei. Acei care nu se încred în ei înșiși, care se umilesc înaintea lui Dumnezeu și își curăță sufletul prin ascultarea de adevăr, sunt modelați de cer și pregătiți pentru sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor. Când decretul va fi promulgat și sigiliul va fi pus, caracterul va rămâne pentru veșnicie curat și fără pată.

Acum este timpul să ne pregătim. Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi pus pe fruntea unui bărbat sau a unei femei necurate. El nu va fi pus pe fruntea unui bărbat sau a unei femei ambițioase sau care iubește ceea ce este lumesc. El nu va fi pus niciodată pe fruntea bărbaților și femeilor cu limba și inima înșelătoare. Toți cei care primesc sigiliul trebuie să fie fără pată înaintea lui Dumnezeu – candidați ai Împărăției lui Dumnezeu.”[47]

„Ploaia târzie va veni, iar binecuvântarea lui Dumnezeu va umple fiecare suflet curățat de orice întinare. Lucrarea noastră pentru astăzi este să-I supunem sufletul Domnului Hristos, ca să fim pregătiți pentru timpul înviorării care vine de la fața Domnului nostru – pregătiți pentru botezul cu Duhul Sfânt.”[48]

„Domnul să ajute poporul Său să curățească templul sufletului de orice întinare, și să păstreze o legătură atât de apropiată cu El încât ei să fie părtași la ploaia târzie când aceasta va fi revărsată.”[49]

„Reînviorarea sau puterea lui Dumnezeu vine doar asupra acelora care s-au pregătit pentru aceasta, făcând lucrarea pe care Dumnezeu le-a poruncit să o facă, și anume să se curețe de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșindu-și sfințirea în temere de Dumnezeu.”[50]

„Căutăm noi plinătatea Sa, înaintând spre ținta pusă înaintea noastră – desăvârșirea caracterului Său? Când poporul Domnului va atinge această țintă, ei vor fi sigilați pe frunte. Umpluți cu Duhul Său, ei vor fi desăvârșiți în Hristos, iar îngerul raportor va declara: «S-a sfârșit.»”[51]

„«Cum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și în zilele Fiului omului.» Dumnezeu dorește să aibă un popor plin de râvnă pentru fapte bune, care să stea neclintit în mijlocul imoralitații acestui veac stricat. Va exista un popor de oameni care se vor ține cu atâta fermitate de tăria divină, încât vor fi feriți de orice ispită.”[52]

„Nicio impuritate nu poate intra pe porțile de mărgăritar ale cetății de aur a lui Dumnezeu. Iar întrebarea pe care trebuie să o lămurim este dacă ne vom întoarce de la toate păcatele și ne vom supune condițiilor pe care Dumnezeu ni le-a dat, ca să putem deveni fiii și fiicele Sale. (…)

Atunci când ești gata, având păcatele biruite, îndepărtând toate fărădelegile de la tine, ești în condiția de a primi atingerea finală a nemuririi.”[53]

„Fiecare creștin în viață va progresa zilnic în viața spirituală. În timp ce avansează spre desăvârșire, el experimentează în fiecare zi o convertire față de Dumnezeu; și convertirea lui nu este completă până nu ajunge la perfecțiunea caracterului creștin, o totală pregătire pentru atingerea finală a nemuririi.”[54]

„Domnul Isus Își curățește și rafinează poporul; iar atunci când chipul Său este pe deplin reflectat în copiii Săi, aceștia sunt desăvârșiți și sfinți, pregătiți pentru mutarea de pe acest pământ. Creștinul are o mare lucrare de făcut. Noi suntem avertizați să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, să ne desăvârșim sfințirea în temere de Dumnezeu.”[55]

„Când lucrările noastre pe pământ se vor încheia, și Hristos va veni pentru copiii Săi credincioși, atunci vom străluci ca soarele în împărăția Tatălui nostru. Dar înainte ca acel timp să vină, tot ceea ce este nedesăvârșit în noi va fi văzut și îndepărtat. Orice invidie și gelozie și bănuială rea și plan egoist vor fi alungate din viață.”[56]

„Noi nu-L putem vedea pe Domnul în pace decât dacă sufletele noastre sunt fără pată. Noi trebuie să purtăm chipul desăvârșit al lui Hristos. Fiecare gând trebuie să fie adus în supunere față de voința lui Hristos.”[57]

„Nu trebuie să ne gândim că putem aștepta până ajungem în cer ca să ne clădim caractere curate, pure, frumoase. Creștinul va semăna cu Hristos încă de aici. Există diversitate printre noi. Fiecare avem trăsături de caracter, gusturi, daruri și capacități specifice nouă, toate fiind întemeiate sau modificate prin educație și obicei. Prin harul lui Hristos, toate aceste caracteristici variate pot fi aduse în armonie cu voința lui Dumnezeu.”[58]

„Când va reveni, El nu va veni să ne curețe de păcatele noastre, să ne îndepărteze defectele din caractere sau să vindece infirmitățile temperamentului și firii noastre. Dacă totuși va face această lucrare pentru noi, ea trebuie adusă la îndeplinire înainte de acel timp. Când Domnul va veni, cei care sunt sfinți vor fi sfinți și mai departe. (…) Curățitorul nu va sta atunci să continue procesul Lui de curățire și să îndepărteze păcatele și stricăciunea lor. Toate acestea trebuie făcute în acest timp de probă.”[59]

Dacă într-adevăr  păcatele și stricăciunea noastră vor fi îndepărtate „în acest timp de probă”[60] și dacă același autor spune clar că natura noastră căzută rămâne până vine Isus[61], atunci concluzia inevitabilă este că prin puterea cerului, a trăi vieți fără păcat în timp ce avem natura umană păcătoasă este așteptarea lui Dumnezeu de la poporul din timpul sfârșitului.

„Doar în El pot să fiu desăvârșit”

Veith declară într-una din aceste prezentări video că „doar în El pot să fiu desăvârșit”[62]. Deși nu explică ce înseamnă aceasta în termeni practici, implicația clară din alte remarci ale lui Veith este că el a acceptat teoria – din păcate cunoscută în anumite cercuri ale adventismului contemporan – care spune că a fi „în Hristos” înseamnă să fi acoperit cu neprihănirea care îndreptățește, în timp ce ocazional, probabil „inevitabil”, păcatul persistă în viață.

Dar definiția biblică a frazei „în Hristos” este foarte diferită. Niciodată, atât Scriptura, cât și Ellen White, nu folosesc această frază pentru a face referire la neprihănirea declarativă care îl acoperă pe credincios în timp ce păcatul „inevitabil” continuă. Următoarele versete definesc această frază cu referire la schimbarea practică, prin puterea divină și ascultare:

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17).

„Cine păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.” (1 Ioan 3:24).

„Desăvârșiți în sfera noastră”

Am menționat mai devreme o declarație a lui Veith care spunea că „în sfera mea nu vreau să păcătuiesc”[63]. Veith nu explică exact ce înseamnă „în sfera mea”, dar în lumina altor declarații despre presupusa imposibilitate de a asculta fără păcat în timp ce ai o natură păcătoasă, ar părea că, asemenea altor adventiști moderni care neagă posibilitatea desăvârșirii caracterului creștin în această viață,[64] el înțelege prin „sferă”, pretinsele limitări impuse de o astfel de natură.

Ellen White, desigur, are numeroase citate despre a fi „desăvârșiți în sfera noastră”. Următoarele două declarații sunt adesea citate când acest limbaj este discutat:

„În viața Lui (a lui Hristos) pe pământ, El a dat pe față lămurit natura dumnezeiască. Noi ar trebui să ne străduim să fim desăvârșiți în sfera noastră, după cum El era desăvârșit în sfera Lui.”[65]

„Cu puterile noastre limitate, trebuie să fim la fel de sfinți în sfera noastră precum este Dumnezeu în sfera Sa.”[66]

Însă următoarea declarație ne oferă o imagine și mai clară cu privire la „sfera” despre care vorbește Ellen White:

„El ne spune să fim desăvârșiți după cum este și El. Noi trebuie să fim izvoare de lumină și binecuvântare pentru cei din jurul nostru, după cum este El pentru tot universul. Noi nu avem nimic de la noi înșine, ci lumina iubirii Sale strălucește asupra noastră, iar noi trebuie să reflectăm razele ei. Cu bunătatea primită din bunătatea lui și noi putem să fim desăvârșiți în sfera noastră, așa cum Dumnezeu este desăvârșit în sfera Lui.”[67]

O declarație asemănătoare spune:

„Când abundă credință desăvârșită și ascultare, care lucrează în inima celor care sunt urmași ai lui Hristos, ei vor avea o influență puternică. De la ei va emana lumină, care va împrăștia întunericul din jurul lor, curățind și ridicând pe toți cei care vin în sfera lor de influență, și care aduc la cunoștința adevărului pe toți cei care sunt dispuși să fie luminați și să urmeze pe smerita cale a ascultării.”[68]

Cu alte cuvinte, „sfera” despre care Ellen White vorbește este mediul în care trăim, definit de limitele timpului și spațiului. Nu putem sluji în mod egal miliardelor de ființe de pe această planetă, nici nu ne putem folosi de oportunități necunoscute. Puterea noastră fizică, timpul la îndemâna noastră, orele din zi, nevoia de a echilibra diferitele responsabilități, impun o varietate de restricții asupra potențialului nostru în serviciul lui Dumnezeu.

Aceasta este „sfera” pe care Ellen White o descrie, în care noi trebuie să fim desăvârșiți la fel cum Dumnezeu este desăvârșit în sfera Sa, una mult mai largă. Sub nicio formă ea nu spune, în acest context sau în altul, că „desăvârșiți în sfera noastră” înseamnă că putem fi desăvârșiți doar în limitele impuse de o natură păcătoasă care probabil nu se poate cuceri.

De fapt, mai devreme în contextul unei declarații de mai sus, găsim următoarele cuvinte, care comentează versetul din Matei 5:48, „voi fiți  deci desăvârșiți, după cum  și Tatăl vostru ceresc este desăvârșit ”:

„Condițiile vieții veșnice, sub har, sunt tot cele care erau în Eden – ascultare desăvârșită, armonie cu Dumnezeu, o conformare prefectă față de principiile legii Sale. Măsura de caracter prezentată în Vechiul Testament este și în Noul Testament. Și aceasta nu este o măsură pe care să n-o putem ajunge. În orice poruncă sau îndemn pe care-l dă Dumnezeu este o făgăduință care, cu siguranță, se află la temelia acestora. Dumnezeu a luat toate măsurile ca să putem ajunge asemenea Lui și El va face aceasta pentru toți cei care nu se împotrivesc printr-o voință stricată, care să facă fără putere harul Său.”[69]

Pretinzând vs. fiind fără păcat

Veith citează, fără a aduce vreun citat, declarația lui Ellen White: „Niciodată nu am spus că sunt fără păcat sau desăvârșită.”[70] Fără îndoială, ea nu a pretins niciodată acest lucru. Dar Veith, la fel ca multi alții, se pare ca nu înțeleg diferența dintre a nu pretinde să fii fără păcat și în același timp să afirmi că, prin harul lui Dumnezeu, ascultarea fără păcat este posibilă pentru credinciosul de pe pământ.

Prima Epistolă a lui Ioan declară posibilitatea ascultării fără păcat, negând în același timp faptul că cineva poate pretinde o astfel de realizare:

„Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții; și sângele lui Isus (Hristos), Fiul Lui, ne curățește de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:7-9).

Motivul pentru care chiar și acela care prin harul lui Dumnezeu trăiește o viață liberă de păcat nu poate pretinde că face asta, este pentru că numai Dumnezeu cunoaște inimile noastre. Solomon a declarat în rugăciunea pentru dedicarea Templului: „Căci numai Tu cunoști inima tuturor copiilor oamenilor.” (1 Împărați 8:39). Putem cu siguranță să știm dacă am progresat în viața sfințită – dacă obișnuiam să facem anumite lucruri care prin harul lui Dumnezeu nu le mai facem, putem să fim conștienți de aceasta. Dar pentru că numai Dumnezeu cunoaște profunzimile inimilor noastre și ce se găsește acolo, doar El poate să declare: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” (Apocalipsa 14:12).

Experiența patriarhului Iov oferă un exemplu bun în această privință. Dumnezeu a spus despre Iov că era „fără prihană și curat la suflet” care „se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău” (Iov 1:1, 8). În ciuda încercării îngrozitoare pe care a trebuit să o îndure, Biblia declară că „în toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc” (Iov 1:22; 2:10). Totuși, Iov a refuzat în mod evident să aibă o asemenea pretenție despre sine, așa cum următorul pasaj ne spune:

„Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat. Nevinovat! Sunt, dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.” (Iov 9:20-21).

Așa că în timp ce nu este posibil pentru nicio ființă căzută să pretindă nepăcătoșenia, pentru că doar Dumnezeu cunoaște fiecare inimă (1 Împărați 8:39), este cu siguranță posibil – așa cum dovezile analizate în studiul nostru din Biblie și Spiritul Profetic mărturisesc – pentru ființe umane cu natură căzută să trăiască, de fapt, vieți libere de păcat.

Cazul fratelui K

Veith citează o mărturie pe care Ellen White a scris-o unui anumit frate K[71], frate despre care pesemne că Veith crede că învața că ascultarea fără păcat este posibilă în această viață, învățătură pentru care Ellen White l-ar mustra. Aici avem declarația pe care Veith o citează în efortul lui de a-și demonstra punctul de vedere:

„Condu-i pe oameni să privească la Isus ca fiind singura lor speranță și singurul lor ajutor. Lasă-I loc Domnului să lucreze asupra minții, să-i vorbească sufletului și să impresioneze înțelegerea. Nu este esențial pentru tine să cunoști și să le dai altora răspunsurile la toate întrebările cu privire la schimbarea inimii sau la poziția la care pot și trebuie să ajungă pentru a nu mai păcătui niciodată. Tu nu ai de făcut o astfel de lucrare.”[72]

Din acest context, reies câteva idei despre ceea ce învăța fratele K:

  1. Străduința de a fi original. Se pare că acest om învăța idei pe care el le considera creative și esențiale pentru ca biserica să le accepte, de multe ori folosind un limbaj tare și adoptând păreri extremiste în prezentarea lor. Iată cuvintele lui Ellen White, în contextul declarației de mai sus:

„Dacă te străduiești să fii original, să adopți păreri extremiste și să folosești un limbaj atât de tare în prezentarea lor, există pericolul de a face mult rău.”[73]

  1. Definiții tehnice și înguste. Se pare că acest om promova vederi tehnice și probabil speculative despre lucrarea convertirii și sfințirii. Acest lucru pare evident în avertizarea pe care Ellen White o face împotriva așa-zisei nevoi de „a cunoaște și a da altora răspunsurile cu privire la schimbarea inimii”[74]. Ellen White nu detaliază despre întrebările la care se face referire. Se pare că nu a considerat necesar să ofere astfel de detalii, lăsând cititorului sarcina de a compara toate teoriile și sugestiile cu Scriptura și scrierile ei.
  2. Insistența ca toți să fie de acord cu ideile sale particulare. În același context, Ellen White avertizează în felul următor:

„Pastorii noștri trebuie să înceteze să insiste asupra ideilor lor particulare, având simțăminte de felul «Trebuie să înțelegi ideea aceasta așa cum o înțeleg eu, altfel nu poți să fii mântuit». Înlăturați acest egoism.”[75]

  1. Învățând o viitoare „ieșire” din mișcarea adventă a unui „popor mai curat, mai sfânt”.

Un argument foarte grăitor al viziunii fratelui K îl găsim în următoarea declarație, două pagini după referința citată de Veith:

„Vei lua din Mărturii pasaje care vorbesc despre încheierea timpului de probă, despre zguduirea din mijlocul poporului lui Dumnezeu și vei vorbi despre ieșirea din poporul acesta pentru a constitui un popor mai curat și mai sfânt, care se va ridica în viitor. Toate aceste idei îi plac vrăjmașului.”[76]

În timp ce scrierile lui Ellen White arată cu claritate că zguduirea de la timpul sfârșitului va îndepărta majoritatea apostaziată din trupul organizat[77], fiind  diferită de „ieșirea din acest popor a unor oameni mai curați, mai sfinți”[78], viziunile fratelui K erau evident diferite față de ceea ce, atât Spiritul Profetic consimte cu privire la procesul zguduirii, cât și perspectiva pe care o au majoritatea adventiștilor contemporani care țin la structura doctrinară cunoscută ca Teologia Ultimei Generații (n.t. – TUG), cu accentul Bibliei și Spiritului Profetic asupra imperativului de a avea o ascultare fără păcat prin puterea divină, ca parte a sfinților care trăiesc în ultima generație.

Indiferent care sunt lucrurile pe care nu le știm din învățăturile fratelui K, cu greu ar putea folosi cineva mustrarea pe care Ellen White i-a facut-o, ca o contradicție a mărturiilor copleșitoare din proprile-i scrieri – fără a menționa și cele din Biblie – asupra subiectului desăvârșirii și ascultării fără păcat, despre care acest articol a citat atât de multe exemple. Se pare că acest om învăța niște idei foarte extreme și înguste cu privire la ce constituie convertirea și sfințirea, lăsând foarte puțin loc, sau niciun loc, lui Dumnezeu ca să lucreze cu individualitatea inimilor omenești.[79] În nicio împrejurare nu putem citi afirmația lui Ellen White către acest om ca negând învățăturile găsite de-a lungul Bibliei și în scrierile ei, ce afirmă posibilitatea, prin puterea cerului, a ascultării fără păcat, aici pe pământ.

Probleme false

La fel ca alți oponenți ai teologiei desăvârșirii în biserică, Veith folosește admisul fapt, că „vom crește în har de-a lungul veșniciei”[80], ca pretinsă dovadă că un comportament fără păcat este dincolo de ceea ce un creștin pământean poate obține.

În primul rând, chiar dacă suntem cu toții de acord că dezvoltrea caracterului va continua de-a lungul veșniciei, este incorect să vorbim despre o creștere „în har”. Conform lui Ellen White, harul este ceva de care avem nevoie doar în lupta cu păcatul. Vorbind despre îngerii fără păcat, ea scrie:

„Dumnezeu îi iubește pe îngerii fără păcat, care sunt în serviciul Său și ascultă de toate poruncile Sale, dar nu le dă har. Aceste ființe cerești nu cunosc harul.”[81]

Așadar, harul, fie că este dat spre iertare sau transformare, este ceva de care ființele necăzute nu au nevoie. Acesta aparține în mod exclusiv erei păcatului. Dar dacă Veith spune doar că dezvoltarea caracterului va avea loc de-a lungul veșniciei, atunci acesta este un punct unde suntem cu toții de acord. Următoarea declarație pe care Ellen White o face aduce multă claritate în acest punct:

„Este lucrarea voastră aceea de a înainta spre desăvârșire, făcând îmbunătățiri constante, până când, în final, sunteți declarați vrednici de a primi viața veșnică. Chiar și atunci, lucrarea de creștere nu va înceta, ci va continua de-a lungul veșniciei.”[82]

Cei din biserica adventistă care sunt implicați în controversa cu privire la desăvârșire, nu doar că sunt de acord cu privire la dezvoltarea caracterului de-a lungul veșniciei, ci sunt de acord și cu privire la faptul că nimeni nu va mai păcătui în veșnicie. Indiferent dacă cineva crede că alegerile păcătoase vor înceta înaintea închiderii timpului de har sau înainte de venirea lui Hristos, în nicio ipoteză ele nu vor mai apărea în ceruri sau pe noul pământ.

Concluzia este următoarea: creșterea continuă, fie pe pământ sau în ceruri, nu este în dezacord cu ascultarea fără păcat. Dacă, în realitate, dezvoltarea caracterului va avea loc de-a lungul veșniciei în absența totală a păcatului, de ce nu ar putea dezvoltarea caracterului să aibă loc pe pământ având biruința totală asupra păcatului în viața creștină?

Dar probabil cea mai mare falsă problemă ridicată de Veith în aceste prezentări este pretenția că cei care susțin TUG cred că sfinții biruitori ai ultimei generații „nu vor mai păcătui și nici nu vor mai putea să păcătuiască”[83]. La un moment dat, chiar pretinde că această învățătură îndepărtează libertatea de conștiință de la credincios și ar produce „creștini murați pe raftul lui Dumnezeu care nu mai pot păcătui”.[84]

Aceasta este o totală ficțiune. Nu cunosc niciun susținător al teologiei desăvârșirii, al TUG (sau ce nume doriți să îi dați), din orice moment al istoriei adventiștilor de ziua a șaptea, care învață, sau care a învățat vreodată că cineva, din orice moment al istoriei sacre, care a ajuns sau va ajunge la desăvârșirea caracterului lui Isus, să fie incapabil de a mai păcătui vreodată. Asemenea unor soți fericiți în căsnicia lor, care au încă libertatea de a încălca jurământul căsătoriei, sfinții care vor obține prin puterea divină desăvârșirea de caracter a lui Isus, vor avea de-a lungul veșniciei dreptul de a alege. Presupunerea lui Veith că aceia care învață teologia desăvârșirii prezintă „creștini murați” care își pierd libertatea de a călca legea divină, este în totalitate falsă.

Tipologie vs. învățătură

Un alt argument periculos folosit de Veith, implică tipologia bazată pe călătoria lui Avraam în Egipt, din Vechiul Testament. Veith spune că Avraam este un tip pentru poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, pe care El îl eliberează trimițând plăgi asupra vrăjmașilor, tot așa cum a trimis plăgi asupra lui faraon ca mijloc de a-i elibera pe Avraam și pe Sara (Geneza 12:17-19)[85]. Bazat pe această istorie, care include, desigur, minciuna lui Avraam față de faraon cu privire la relația lui cu Sara (Geneza 12:11-13, 19), Veith susține că Dumnezeu își va elibera sfinții din vremea sfârșitului în ciuda imperfecțiunilor lor continue.[86]

Dar este destul de nepotrivit să folosești o povestire biblică ca să contrazici o învățătură din Biblie. Este clar că ultima generație de creștini, care vor scăpa de cele șapte plăgi și care Îl vor întâlni în pace pe Domnul lor cand El va veni, vor fi liberi de orice păcat prin puterea Lui, înainte de revenirea Sa. (Țefania 3:13; 1 Tesaloniceni 5:23; 2 Petru 3:10-14; 1 Ioan 3:2-3; Apocalipsa 1:17; 14:5, 12).

Dincolo de faptul că arată vina minciunii pe care Avraam i-a spus-o lui faraon, Biblia arată clar că nicio minciună nu va fi găsită în gura celor care vor fi luați la cer la revenirea lui Isus (Țefania 3:13; Apocalipsa 14:5) – exact aceeași condiție descrisă în Biblie ca aparținând Domnlui lor (Isaia 53:9; 1 Petru 2:21-22).

Concluzie

Lucrarea lui Walter Veith a fost problematică pentru membri îngrijorați ai bisericii, tulburați de speculațiile conspirației bolnăvicioase împreună cu care a fost multă vreme asociată – un soi de gândire fără bază istorică, cu o ideologie pervertită, și cel mai important, diferită de învățăturile Bibliei și Spiritului Profetic în ce privește puterea antihristului, atât istoric, cât și cu privire la profeția de la timpul sfârșitului. Dar acum, exprimarea verbală a opoziției față de miezul teologiei adventiste de ziua a șaptea – chemarea lui Dumnezeu adresată generației de la finalul istoriei, de a atinge, prin puterea Lui, ascultarea desăvârșită de cele 10 porunci ale lui Dumnezeu (Țefania 3:13; Apocalipsa 12:17; 14:5, 12) – este cu mult mai periculoasă.

Adventiștii de ziua a șaptea credincioși nu își pot oferi sprijinul unei slujiri care neagă puterea lui Dumnezeu de a produce ascultare fără păcat în vieți și inimi omenești. Să ne rugăm ca fratele Veith să se angajeze la un studiu mai profund, atât al Scripturii, cât și al scrierilor lui Ellen White cu privire la această problemă, precum și la altele, din mărturia sa publică în biserică și în lume.

Note de subsol:

[1] Noua Ordine Mondială, https://ro.wikipedia.org/wiki/Noua_Ordine_Mondială.

[2] Walter Veith, The Cornerstone of Protestantism: Darkness Before Dawn, https://www.zguduireaadventismului.ro/nouateologie/nuante-de-gri/.

[3] Ellen G. White, Hristos, lumina lumii, p. 824.

[4] Idem, Solii alese, vol. 1, p. 212.

[5] Idem, Parabolele Domnului Hristos, p. 128.

[6] Ibidem, pp. 226-227.

[7] Idem, Evangelism, p. 179.

[8] Idem, Review and Herald, 11 iunie 1889.

[9] Idem, Sermons and Talks, vol. 2, p. 73.

[10] Idem, Maranatha, p. 18.

[11] Idem, Solii alese, vol. 1, p. 365.

[12] Idem, Review and Herald, 3 septembrie 1901.

[13] Idem, Divina vindecare, p. 147.

[14] Idem, My Life Today, p. 224.

[15] Idem, Mărturii, vol.  7, p. 75.

[16] Idem, Lucrarea misionară medicală, p. 159.

[17]Walter Veith despre perfecțiunea caracterului, https://vimeo.com/367543025/acfa8b7af6.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ellen G. White, Faptele apostolilor, pp. 560-561.

[22] Idem, Profeți și regi, p. 84.

[23] Idem, Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 20.

[24] Idem, From the Heart, p. 297.

[25] Idem, SDA Bible Commentary, vol. 7, p. 929.

[26] Idem, Cugetări de pe muntele fericirilor, p. 49.

[27] Idem, Signs of the Times, 29 august 1892.

[28] Idem, Evanghelizare, p. 385.

[29] Idem, Mărturii, vol. 3, p. 83.

[30] Idem, Review and Herald, 27 septembrie 1906.

[31] Idem, Youth’s Instructor, 16 aprilie 1903.

[32] Idem, Signs of the Times, 17 iunie 1903.

[33] Ibidem, 9 august 1905.

[34] Idem, Review and Herald, April 1, 1902.

[35] Idem, Solii alese, vol. 3, p. 360.

[36] Idem, Calea către Hristos, p. 34 (caracterele italice apar în original).

[37] Idem, Parabolele Domnului Hristos, pp. 419-420.

[38] Idem, Review and Herald, 25 septembrie 1900.

[39] Idem, Signs of the Times, 10 iunie 1903.

[40] Idem, Tragedia veacurilor, p. 425.

[41] Ibidem, p. 623.

[42] Idem, Scrieri timpurii, p. 71.

[43] Idem, Mărturii, vol. 1, p. 187.

[44] Idem, Mărturii pentru pastori, pp. 506-507.

[45] Idem, Review and Herald, 19 noiembrie 1908.

[46] Idem, Mărturii, vol. 5, p. 214.

[47] Ibidem, p. 214.

[48] Idem, Evanghelizare, p. 702.

[49] Idem, SDA Bible Commentary, vol. 6, p. 1055.

[50] Idem, Mărturii, vol. 1, p. 619.

[51] Idem, SDA Bible Commentary, vol. 6, p. 1118.

[52] Idem, Mărturii, vol. 3, p. 472.

[53] Idem, From the Heart, p. 44.

[54] Idem, Mărturii, vol. 2, p. 505.

[55] Ibidem, vol. 1, p. 340.

[56] Idem, Solii alese, vol. 3, p. 427.

[57] Idem, Review and Herald, 30 mai 1882.

[58] Idem, Signs of the Times, 22 octombrie 1885.

[59] Idem, Mărturii, vol. 2, p. 355.

[60] Ibidem.

[61] Idem, Faptele apostolilor, pp. 560-561; Profeți și regi, p. 84; Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 20; From the Heart, p. 297.

[62] Walter Veith despre perfecțiunea caracterului, https://vimeo.com/367543025/acfa8b7af6.

[63] Ibidem.

[64] Vezi Edward Heppenstall, Let Us Go On to Perfection, Perfection: The Impossible Possibility (Nashville, TN: Southern Publishing Assn, 1975), p. 77.

[65] Ellen G. White, Mărturii, vol. 8, p. 86.

[66] Idem, Solii alese, vol. 1, p. 337.

[67] Idem, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 77.

[68] Idem, Mărturii, vol. 2, p. 694.

[69] Idem, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 76.

[70] Walter Veith despre perfecțiunea caracterului, https://vimeo.com/367543025/acfa8b7af6

[71] Ibidem.

[72] Ellen G. White, Solii alese, vol. 1, p. 177.

[73] Ibidem.

[74] Ibidem.

[75] Idem, p. 178.

[76] Idem, p. 179.

[77] Idem, Solii alese, vol. 2, p. 380; Mărturii, vol. 4, p. 89; Tragedia veacurilor, p. 608; Manuscript Releases, vol. 12, p. 327; vol. 20, p. 320.

[78] Idem, Solii alese, vol. 1, p. 179.

[79] Ibidem, p. 178

[80] Walter Veith despre perfectiunea caracterului, https://vimeo.com/367543025/acfa8b7af6

[81] Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 34.

[82] Ibidem, p. 186.

[83] Walter Veith despre perfectiunea caracterului, https://vimeo.com/367543025/acfa8b7af6

[84] Ibidem.

[85] Ibidem.

[86] Ibidem.

Aplicație smartphone

Aplicație 1888 Minneapolis
blankblank

Podcast

Comentarii recente

Politica pentru comentarii

  1. Paul Bucur: Am să țin cont de solicitare.

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  2. Rares Stanescu: Pace și bucurie. Aceste articole foarte importante ar…

    a comentat la: Pledoarie pentru TUG – viii. Marea Luptă şi îndreptățirea lui Dumnezeu

  3. Florin Laiu: Articolul este binevenit și util. Dar mai trebuie…

    a comentat la: Legaliști, perfecționiști și cei din extrema dreaptă

Distribuie