Breaking News

Ziua ispășirii

Ziua ispășirii

Studiul soliei sanctuarului este un studiu care un timp îndelungat a fost neglijat printre laicii și lucrătorii adventiști de ziua a șaptea. „Ziua Z” este chiar înaintea noastră. Vremea deciziei este acum. Timpul de probă este aproape de încheiere, și fiecare adventist de ziua a șaptea trebuie să fie judecat în sanctuarul de sus. Însă Marele nostru Preot așteaptă ca poporul Său să-și desăvârșească caracterele prin puterea Duhului Sfânt.

Dumnezeu ne vorbește prin profetul zilelor din urmă: „Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea trebuie să fie cântărită în balanțele sanctuarului. Ea va fi judecată după privilegiile și avantajele pe care le-a avut. Dacă viața ei spirituală nu corespunde cu avantajele pe care Hristos le-a revărsat asupra ei cu un preț nemăsurat, dacă binecuvântările conferite ei nu au pregătit-o pentru lucrarea ce i-a fost încredințată, se va rosti asupra ei sentința: «Aflat cu lipsă.» Ea va fi judecată după lumina revărsată, după ocaziile date”. – Mărturii vol. 8, 247.

„Tabernacolul iudaic reprezenta un tip al bisericii creștine. [] Biserica de pe pământ, compusă din aceia care sunt credincioși și loiali lui Dumnezeu, este «adevăratul cort» al cărui slujitor este Răscupărătorul. Dumnezeu și nu omul a înălțat acest cort pe o platformă înaltă, elevată”. – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 7, p. 931.

Ce trebuie să cunoască fiecare din această solie a Sanctuarului, pentru a fi pregătiți pentru îngerul care face sigilarea? Citiți împreună cu mine ceea ce zice Dumnezeu:

„Prin Hristos avea să fie împlinit scopul pentru care tabernacolul era un simbol — acea clădire glorioasă, cu pereții săi de aur strălucitor, care aruncau curcubee de culoare, cu perdele brodate cu heruvimi, cu aroma tămâii perpetuu aprinse, care ajungea în fiecare ungher, cu preoții înveșmântați într-un alb fără pată, iar în taina adâncă din locașul cel mai ascuns, deasupra tronului îndurării, între chipurile îngerilor plecați, care se închinau, slava Celui Preasfânt. În toate acestea, Dumnezeu dorea ca poporul Său să citească țelul pe care-l avea în vedere pentru sufletul omenesc. Mult timp după aceasta, apostolul Pavel aducea înaintea noastră același scop, vorbind prin Duhul Sfânt: «Nu știți că voi sunteți Templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? Dacă nimicește cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteți voi.» 1Corinteni 3:16-17.” – Educație, 36.

Orice adventist de ziua a șaptea știe că trupul său este templul lui Dumnezeu. Dar noi suntem aceasta doar atunci când ne aflăm în ascultare deplină de legea Sa sfântă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Prin proiectarea și construcția tabernacolului, Dumnezeu învăța marea lecție a desăvârșirii caracterului. Sanctuarul din zilele lui Moise era un cort cu pereți din plăci acoperite cu aur. Cei mai buni meșteri ai bisericii au fost chemați și instruiți cu privire la felul cum avea să fie construit. Fiecare fir era important. Culorile au fost alese de Dumnezeu. Fiecare piesă de mobilier avea valoare simbolică. Slujba zilnică, ceremoniile anuale, festivalurile din fiecare an, toate învățau lecții despre valoarea eternă a desăvârșirii de caracter.

„Domnul a prezentat o lecție importantă poporului Său din toate timpurile atunci când, pe munte, Moise a dat instrucțiuni referitoare la construirea tabernacolului. El a cerut perfecțiune în fiecare amănunt al acestei lucrări.” – In Heavenly Places, 154.

„Scopul lui Dumnezeu din veacurile veșnice a fost ca fiecare ființă creată, de la serafimul luminos și sfânt până la om, să fie un templu în care Creatorul să locuiască. Din cauza păcatului, omul a încetat să mai fie un templu pentru Dumnezeu. Fiind întunecată și pervertită de rele, inima omului n-a mai dat la iveală slava Celui Sfânt. Dar planul cerului a fost realizat prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Dumnezeu locuiește în corp omenesc și, prin harul salvator, inima omului devine din nou templul Său. Dumnezeu voia ca Templul din Ierusalim să fie o mărturie continuă despre destinul înalt pus în fața fiecărei ființe. Dar iudeii n-au înțeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte ale Spiritului lui Dumnezeu. Curțile Templului din Ierusalim, pline de zgomot și negustorie nesfântă, reprezentau prea bine templul inimii, întinat de prezența patimilor senzuale și de gânduri nesfinte. Prin curățirea templului de cumpărătorii și vânzătorii lumii, Isus a făcut cunoscută misiunea Lui de a curăța inima de mânjirea păcatului — de dorințele pământești, de plăcerile egoiste și de obiceiurile rele, care strică sufletul. «Deodată va intra în templul Său Domnul pe care-L căutați: Solul legământului, pe care-L doriți; iată că vine, zice Domnul oștirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va topi și va curăți argintul; va curăța pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul.» (Maleahi 3:1-3)” – Hristos Lumina lumii, 161.

De aceea, atunci când în viață sunt practicate păcate, sufletul încetează a mai fi un templu pentru locuirea Duhului Sfânt. Dar Dumnezeu, întrupat în firea omenească căzută, a croit o cale pentru umanitatea căzută pentru ca ea să devină din nou locuința lui Dmnezeu, templul Său. De-a lungul veacurilor bisericii străvechi a Vechiului Testament, biserica trebuia să învețe lecțiile mântuirii prin simbolurile slujbei de la sanctuar. Toate acestea arătau spre Mesia, întruparea lui Dumnezeu, Mielul junghiat de la întemeierea lumii. Viața și caracterul Său desăvârșit trebuiau învățate, descoperite fiind de preoții Săi și apoi de poporul Său.

Dar, în mod tragic, slujitorii au eșuat să prindă importanta semnificație a slujbei în care ei serveau și, de aceea, poporul și biserica a eșuat în a o înțelege. Rezultatele sunt înregistrate în faptele și apostaziile lor infame. Istoria lor a fost scrisă pentru învățătura noastră, cei asupra cărora au venit sfârșiturile veacurilor. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1Corinteni 10:11-12).

„Prin gestul izgonirii profanatorilor din templul din Ierusalim, Isus Se anunțase ca Mesia — Acela care avea să curețe sufletul de păcat și să facă din poporul Său un templu sfânt pentru Domnul”. – Cugetări de pe muntele fericirilor, 2. Curățirea templului în zilele lui Isus era un simbol al curățirii bisericii din fiecare veac până în ziua de azi, dar și mai specifică este aplicția ei pentru biserica ultimelor zile. „A venit timpul când urmează să fie clătinat tot ce poate fi clătinat, ca să rămână ce nu poate fi clătinat. Fiecare caz vine la cercetare în fața lui Dumnezeu; El măsoară templul și pe închinătorii care se află în el.” – Mărturii vol. 7, 219.

Da, Isus este Marele nostru Preot. „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.” (Evrei 4:14).

Astăzi Isus, în veșmintele Sale preoțești, mijlocește pentru poporul Său în Locul Preasfânt. Biserica Lui, prețiosul Lui metal, aurul veșniciei, este purifică prin aplicarea focul curățitor. „[] pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos []”. (1 Petru 1:7). „Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.” (2 Corinteni 4:17-18). El veghează cu grijă asupra fiecărui suflet pentru ca focul suferinței și ispitei să nu fie mai mare decât poporul Său poate suporta. Dumnezeu ne vorbește:

„Tatăl nostru cel ceresc vede inimile oamenilor și cunoaște caracterele lor mai bine decât și le cunosc ei înșiși. El vede că unii au susceptibilități și putere care, îndrumate pe calea cea bună, ar putea fi folosite spre slava Lui și ar ajuta la înaintarea lucrării Sale. El pune la încercare aceste persoane și, în providența Sa înțeleaptă, le aduce în diferite situații și în împrejurări variate, punându-i la probă, ca ei să poată descoperi ce este în inima lor și punctele slabe din caracter pe care nu le cunoșteau. El le dă ocazii să corecteze aceste slăbiciuni, să șlefuiască colțurile aspre ale naturii lor și să se facă potriviți pentru slujirea Lui, pentru ca atunci când îi cheamă El la acțiune, ei să fie gata și îngerii din cer să-și poată uni munca cu efortul omenesc în lucrarea ce trebuie făcută pe pământ. Bărbaților pe care El intenționează să îi pună în poziții de răspundere le descoperă, în îndurarea Sa, defectele lor ascunse, ca ei să poată privi înăuntru și să examineze în mod critic complicatele emoții și exerciții ale inimii lor și să descopere ce este rău; în felul acesta, pot să-și modifice temperamentul și să-și finiseze manierele. Domnul, în providența Sa, îi aduce pe oameni acolo unde poate pune la probă puterile lor morale, descoperind motivele acțiunilor lor, ca ei să poată îmbunătăți ce este bun și să înlăture ce este rău. Dumnezeu dorește ca slujitorii Săi să se familiarizeze cu structura morală a propriilor lor inimi. Ca să realizeze acest lucru, adesea El permite să-i atace focul suferinței, ca să-i curățe. „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va curăți și va topi argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite. Curățirea poporului lui Dumnezeu nu poate fi adusă la îndeplinire fără suferință. Dumnezeu îngăduie ca focul suferinței să consume zgura, să separe ce este fără valoare de ce este valoros, ca metalul cel curat să poată străluci. El ne trece de la un foc la altul, punând la probă adevărata noastră valoare. Dacă nu putem suporta aceste necazuri, ce vom face în timpul strâmtorării? Dacă prosperitatea sau adversitatea descoperă falsitate, mândrie sau egoism în inimile noastre, ce vom face când Dumnezeu încearcă lucrarea fiecărui om ca prin foc și dezvăluie tainele tuturor inimilor?” – Mărturii vol. 4, 84-85.

În același volum citim mai apoi:

„Hristos Se oferă să-i vândă omului această comoară prețioasă: «Cumpără de la Mine aur curățit prin foc.» Îndeplinirea fără inimă, din obligație, a datoriei noastre nu ne face creștini. Noi trebuie să ieșim din starea de încropeală și să experimentăm o convertire adevărată, altfel vom pierde cerul. Atenția mi-a fost atrasă de providența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său și mi-a fost arătat că fiecare încercare făcută prin procesul de perfecționare și curățire a pretinșilor creștini îi dovedește pe unii că sunt zgură. Aurul cel fin nu apare întotdeauna. În fiecare criză religioasă, unii cad în ispită. Zguduirea făcută de Dumnezeu împrăștie mulțimile ca frunzele uscate. Prosperitatea înmulțește mulțime de mărturisitori. Adversitatea îi scoate afară din biserică. Ca clasă, spiritul lor nu este statornic față de Dumnezeu. Ei pleacă de la noi pentru că nu sunt de-ai noștri; pentru că, atunci când se ivește suferința sau persecuția din cauza Cuvântului, mulți sunt ofensați.” – Ibid., 89.

Așteaptă Isus după noi?

Să nu uităm că ne aflăm acum în ziua ispășirii. Hristos nu poate să-și încheie lucrarea Sa preoțească în Locul preasfânt până când nu are un popor care înțelege și experimentează curățirea propriilor suflete de orice păcat. „Hristos curățește templul din cer de păcatele poporului, iar noi trebuie să lucrăm în armonie cu El aici pe pământ, curățind templul sufletului de întinarea morală.”Review and Herald, vol. 2, 365.

„Ispășirea lui Hristos nu este un simplu mod abil de a avea păcatele noastre iertate; este un remediu divin pentru vindecarea de nelegiuire și restaurarea sănătății spirituale. Mijloacele rânduite de cer sunt acelea prin care neprihănirea lui Hristos poare fi nu numai asupra noastră, ci și în inimile și caracterele noastre.” – The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 6, 1074.

Am crezut că această curățire a sanctuarului era un act juridic exclusiv al lui Dumnezeu. Noi credem că într-o zi Dumnezeu Îi va zice lui Hristos să-Și arunce cădelnița în Locul Preasfânt; atunci timpul de probă pentru omenire își va atinge sfârșitul, iar marea luptă va fi încheiată pentru totdeauna. Dar ceea ce nu am fost dispuși să vedem este faptul că, înainte de acel moment, Dumnezeu trebuie să aibă un popor pe pământ format din oameni al căror temple ale sufletului sunt curățite de orice păcat, care au credința să creadă că ei pot, prin puterea lui Dumnezeu, să înceteze a mai păcătui. Credința lui Isus în noi este singurul remediu pentru păcat.; este singura noastră speranță. „Cel care nu are credință suficientă în Hristos pentru a crede că El îl poate păzi de la a păcătui, nu are credința care îi va da intrare în împărăția lui Dumnezeu.” – Review and Herald, vol. 5, 24.

Inspirația descoperă din nou bisericii, prin solia sanctuarului, că noi putem înceta de la a mai păcătui, prin puterea Duhului Sfânt. „Orice păcat [] poate fi biruit prin puterea Duhului Sfânt.” – The Faith I Live By, 118. „Noi putem birui. Da, pe deplin, cu totul. Isus a murit ca să pregătească o cale de scăpare, pentru ca noi să putem birui firea cea rea, orice păcat, orice ispită și să putem sta în cele din urmă alături de El.” – Mărturii vol. 1, 144.

„Nimic mai prejos de supunere totală nu poate împlini standardul cerinței lui Dumnezeu. El nu a lăsat cerințele Sale nedeslușite. Nu a prescris nimic care să nu fie necesar pentru aducerea omului în armonie cu El. Avem datoria de a îndrepta atenția celor păcătoși către idealul stabilit de El pentru caracter și de a-i conduce la Hristos, acest ideal putând fi atins numai prin harul Său. Mântuitorul a luat asupra Lui neputințele firii omenești și a dus o viață fără păcat, pentru ca oamenii să aibă siguranța biruinței, în ciuda slăbiciunii naturii umane. Hristos a venit să ne facă „părtași la natura divină”, iar viața Sa declară că umanul, combinat cu divinul, nu comite păcat.” – Divina vindecare, 180. „A fi răscumpărat înseamnă să încetezi de la a mai păcătui.” – Review and Herald, vol. 4, 321. „Hristos a murit pentru a face posibil ca tu să nu mai păcătuiești.” – Ibid., vol. 3, 181.

„Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar El nu forțează niciodată voința” – Calea către Hristos, 34. Dumnezeu nu poate și nu va impune prin forță ascultarea față de legea Sa sfântă. „Nu există scuză pentru păcat. Este posibil ca fiecare copil al lui Dumnezeu pocăit și credincios să aibă un caracter sfânt și o viață asemănătoare cu a lui Hristos. Idealul caracterului creștin este asemănarea cu Hristos. După cum Fiul omului a fost desăvârșit în viața Sa, tot așa și urmașii Lui trebuie să fie desăvârșiți în viața lor. În toate lucrurile, Isus a fost făcut asemenea fraților Săi.” – Hristos Lumina lumii, 311.

Haideți să ne amintim mărturia sfântă din 1 Ioan 3:8-9: „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.”

Aceasta este esența soliei sanctuarului. Din nou, profetul ne vorbește:

„Când Domnul Hristos domnește în suflet, atunci acolo este curăție și eliberare de păcat. Slava, plinătatea și desăvârșirea planului Evangheliei sunt atunci împlinite în viață. Primirea Mântuitorului aduce strălucirea unei păci depline, a unei iubiri desăvârșite și a unei asigurări perfecte. Frumusețea și parfumul caracterului Domnului Hristos, descoperite în viață, mărturisesc despre faptul că Dumnezeu a trimis în adevăr pe Fiul Său în lume, ca să fie Mântuitorul ei. Domnul Hristos nu poruncește urmașilor Săi ca ei să se străduiască să lumineze. Ci El spune: «Lăsați ca lumina voastră să lumineze.» Dacă ați primit harul lui Dumnezeu, atunci lumina este în voi. Dați la o parte toate piedicile și slava lui Dumnezeu se va manifesta. Atunci, lumina va străluci pentru a pătrunde întunericul și a-l împrăștia. Noi nu putem opri lumina ca ea să nu lumineze în cercul influenței noastre.Descoperirea slavei Sale în trup omenesc, va aduce cerul așa de aproape de oameni, încât frumusețea care împodobește templul lăuntric, va fi văzută în orice suflet în care locuiește Mântuitorul. Oamenii vor fi captivați de slava lui Hristos, care locuiește în lăuntrul nostru. Și atunci, un cor de laude și mulțumiri izbucnind din sufletele celor câștigați pentru Dumnezeu, se va îndrepta — ca un imn de slavă — înapoi, spre Marele Dătător.” – Parabolele Domnului Hristos, 419-420.

Sigilarea poporului lui Dumnezeu reprezintă caracterul desăvârșit al lui Isus care este dezvoltat în fiecare creștin ascultător, oferind siguranță în mântuirea noastră. „Când caracterul Domnului Hristos va fi în mod desăvârșit reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la Sine ca fiind ai Săi.” – Ibid., 69.

Ron Spear


Related Articles

Lecții din Sanctuar

                La început Satana a venit la om cu ideea că Dumnezeu a reținut de la el ceva ce ar

În Sfânta Sfintelor

Subiectul sanctuarului a fost cheia care a descuiat taina înțelegerii dezamăgirii din anul 1844. El a deschis vederii un sistem

Remarci făcute la CG – 1901

Extras din Buletinul Conferinţei Generale, 3 aprilie 1901. Irwin : „Conferința este acum în mod oficial deschisă. Ce ați dori?” În