Una dintre cele mai dramatice eliberări ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, care a avut loc prin slujirea solului numit de Dumnezeu, a avut loc în anul 1903, în luna octombrie. Birourile Conferinței Generale au fost mutate de la Battle Creek, Michigan, la Washington, D. C., iar liderii bisericii noastre s-au adunat la noul sediu pentru a studia planurile pentru lărgirea și întărirea activității Domnului. Dar consiliul lor a fost întrerupt când a sosit un grup de aproximativ zece bărbați care au stârnit o controversă asupra noii cărți panteiste a doctorului J. H. Kellogg, Templul viu. Fratele A. G. Daniells, președintele Conferinței Generale, a fost profund tulburat de acest eșec al planificării. În momentul în care se întreba ce să facă, în aceeași zi, au sosit două scrisori de la Ellen White, care se afla în California, încurajându-l să facă față provocării și furnizând informații detaliate despre erorile din cartea doctorului Kellogg. În dimineața următoare, Daniells a citit aceste două scrisori grupului și el descrie efectul lor în aceste cuvinte:
„În timp ce am citit înaintea adunării declarație după declarație expunând falsitatea învățăturilor din cartea „Templul viu”, au izbucnit multe „Amin-uri” puternice și lacrimi ce curgeau fără frâu. Din acea clipă, lumina a pătruns în consiliu și prezența lui Dumnezeu s-a simțit clar pe tot parcursul zilei. Când am terminat de citit, frații au început imediat să-și exprime recunoștința față de Dumnezeu pentru această voce clară care ne-a vorbit. Aceste mesaje au evidențiat situația atât de precis, încât toți cei care au vorbit au fost obligați să spună că este vocea lui Dumnezeu care ne-a vorbit. Înainte de închiderea consiliului, autorul cărții a declarat că o va scoate de pe piață.”[1]
„Astfel Domnul a salvat pe Israel în acea zi (…).” (Exodul 14:30, Fidela)
Discutând despre această experiență de criză, când Domnul și-a eliberat poporul dintr-o capcană a lui Satana, Ellen White a scris în 1904: „Vrăjmașul sufletelor a căutat să introducă presupunerea că în mijlocul adventiștilor de ziua a șaptea va avea loc o mare reformă, iar reforma aceasta va consta în renunțarea la doctrinele care stau ca piloni ai credinței noastre și în angajarea într-un proces de reorganizare. Dacă reforma aceasta va avea loc, care va fi rezultatul? Principiile adevărului pe care Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, le-a dat bisericii rămășiței, ar fi desființate. Religia noastră ar fi schimbată. Principiile fundamentale care au susținut lucrarea în ultimii cincizeci de ani ar fi considerate ca fiind eronate. Ar fi înființată o organizație nouă. Ar fi scrise cărți de un nou ordin.”[2]
S-a spus că cei care nu pot învăța din istorie, sunt condamnați să repete istoria. Încă o dată se promovează printre noi presupunerea că o mare reformă trebuie să aibă loc în rândul adventiștilor de ziua a șaptea și că această reformă va consta în renunțarea la doctrinele care stau ca piloni ai credinței noastre. Unii renunță deja la „principiile adevărului pe care Dumnezeu în înțelepciunea Sa le-a dat bisericii rămășiței”, iar religia noastră este schimbată. Cărți de un nou ordin sunt scrise acum, sunt publicate de editurile noastre confesionale și sunt oferite spre vânzare în centrele noastre adventiste de carte. În capitolele anterioare am atras atenția asupra schimbărilor doctrinare asupra cărora se atentează în marea apostazie adventistă. În acest articol, vom lua în considerare unele dintre cărțile unui nou ordin care sunt utilizate pentru promovarea apostaziei.
Prima din această listă trebuie să fie, fără niciun dubiu Questions on Doctrine, Review and Herald Publishing Association, 1957.
Așa cum am arătat în articolele anterioare, acest volum se dorea a fi o declarație autentică a credințelor adventiștilor de ziua a şaptea, dar conținea un amestec de adevăr și eroare istorică. Doctrina noastră despre lucrarea ispășitoare actuală a lui Hristos în sanctuarul ceresc a fost redusă la tăcere și a fost făcută o afirmație total eronată că adventiștii de ziua a șaptea au crezut întotdeauna că Domnul nostru a venit pe acest pământ în natura umană necăzută a lui Adam. Cercetările exhaustive și complet documentate au scos la lumină 400 de declarații ale lui Ellen White și 800 de declarații ale altor lideri adventiști conform cărora opusul este adevărat. Cu toate acestea, în timp ce neagă credința noastră istorică în ceea ce privește natura lui Hristos, autorii acestei cărți nu au negat posibilitatea unei vieți creștine victorioase prin puterea lui Hristos, ci au afirmat, mai degrabă, acel principiu al adevărului, de zece ori în total. (A se vedea paginile 12, 13, 116, 118, 190, 410, 417.) Este posibil să nu fi prevăzut ce rezultate vor urma concesiei lor față de calvinism în ceea ce privește natura lui Hristos, dar cărțile care au urmat au făcut ca aceste rezultate să fie absolut clare. În ele, doctrina victoriei prin puterea lui Dumnezeu a fost înlocuită cu doctrina calvinistă, conform căreia creștinii nu pot, prin nicio cale, să înceteze a păcătui. Această doctrină falsă este inseparabil legată de doctrina calvinistă cu privire la natura lui Hristos. Roada erorii din Questions on Doctrine se vede în volumele următoare.
Această carte (scrisă de Le Roy Edwin Froom, n.tr.) este un tratat extins al dezvoltării pozițiilor noastre teologice și încearcă să înfățișeze Questions on Doctrine ca fiind, pur și simplu, încă una (sau poate cea mai grozavă) dintr-o serie lungă de experiențe triumfătoare în care Dumnezeu ne-a condus la plinătatea adevărului. Autorul se bucură de largul tiraj al Questions on Doctrine și face o serie de declarații inexacte în sprijinul acelei prime cărți de un nou ordin. În ciuda înregistrării istorice a 1200 de declarații ale conducătorilor bisericii noastre, care includ 400 de la Ellen White, că Domnul nostru venise pe pământ în natura umană a omului căzut, autorul descrie aceasta drept „o poziție minoritară eronată” și merge mai departe de aici pentru a face afirmația la fel de neadevărată cum că Ellen White a crezut și a învățat că Hristos este ca Adam cel necăzut.[3] Folosind aceeași tehnică ca cea folosită în afirmația falsă, din punct de vedere istoric, despre natura umană a lui Hristos publicată la pagina 657 din Questions on Doctrine, prin propoziții în care câteva cuvinte ale scriitorului inițial sunt intercalate cu cuvinte proprii, autorul îl forțează pe E. J. Wagoner să susțină afirmația falsă, pe care Waggoner a respins-o cu fermitate.[4] Cineva care compară stilul celor două declarații va ajunge, cel mai probabil, la concluzia că autorul [cărții] Movement of Destiny este unul din autorii anonimi ai Questions on Doctrine.
Această carte recunoaște tensiunile care s-au dezvoltat în biserica noastră în cei 18 ani de la publicarea Questions on Doctrine în 1957 și introduce autori care au opinii opuse pe tema vieții creștine victorioase. Faptul că există un dezacord puternic între acești scriitori este provocator pentru gândire atunci când se recunoaște că toți ocupau funcții de conducere în biserică. Unul[6] era în acel moment redactor al revistei Adventist Review. Ceilalți trei predau în seminarul nostru teologic de la Universitatea Andrews. Iar dezacordul dintre ei este puternic. Doi apar drept campioni ai cauzei trăirii victorioase prin puterea lui Hristos. Unul, deși mai puțin clar și categoric, pare să fie și el în această școală de gândire. Dar unul stă cu fermitate ca avocat al doctrinei calviniste potrivit căreia creștinii nu pot, prin niciun fel, să înceteze a păcătui[7]. La acea vreme el slujea ca președinte al departamentului de teologie sistematică al Universității Andrews, unde sunt instruiți pastorii noștri.
Cititorii contribuției acestui autor la carte pot fi scuzați pentru că au întrebări cu privire la raționamentul său „sistematic”. Combinarea diferitelor categorii de gândire, „amestecarea merelor cu perele” apare pe prima pagină și nu se răresc după aceea. Observați cele trei categorii care sunt combinate aici la pagina 61 (paranteze adăugate):
„Dacă perfecțiunea creștină înseamnă restaurare aici și acum la starea fără de păcat a lui Adam și armonia completă cu Dumnezeu (obiectivul), astfel încât un om nu mai trebuie clasat drept păcătos (viziunea despre sine), atunci Biblia nu cunoaște nimic cu privire la aceasta. Singurul om fără păcat care a trăit vreodată este Isus Hristos.” (Conceptul de a trăi fără păcat de la naștere până la moarte, pe care nimeni nu îl pretinde).
Ne oprim aici pentru a compara două afirmații ale lui Ellen White:
„Numai aceia care prin credința în Hristos ascultă de toate poruncile lui Dumnezeu vor ajunge la condiția fără de păcat în care Adam a trăit înaintea abaterii sale.”[8]
„Toți cei care prin credință ascultă poruncile lui Dumnezeu vor ajunge la condiția fără de păcat în care Adam a trăit înaintea călcării sale. Când ne supunem lui Hristos trăim viața Lui. Aceasta înseamnă să fii îmbrăcat cu neprihănirea Sa.”[9]
După numărătoarea mea, confuzia dintre obiectiv și viziunea despre sine este repetată de 20 de ori în acest capitol de 27 de pagini. Tehnica „omului de paie”, prin care perspectiva oponentului este greșit prezentată, iar apoi această reprezentare greșită este atacată în mod viguros, apare de nouă ori. Cartea conține afirmații extrem de negative precum acestea: Biblia nu știe nimic despre (perfecțiunea caracterului)[10]; „Biblia nu echivalează niciunde perfecțiunea cu lipsa păcatului.”[11]; „Toți oamenii se nasc într-o stare de separare față de Dumnezeu.”[12]; „Creștinul nu este fără păcat.”[13]; „Biblia respinge orice posibilitate ca noi să ajungem la perfecțiunea fără păcat în această viață.”[14]; „În această stare slăbită, omul nu poate fi în aceeași stare perfectă ca înainte de a intra păcatul.”[15]; „Nu știm nicio metodă din Biblie prin care Duhul să împuternicească în așa măsură limitările omului din cauza păcatului, încât să-i permită omului să ajungă la o stare fără de păcat.”[16]
Sugerăm ca cititorul să compare aserțiunile de mai sus cu următoarele versete ale Scripturii:
Romani 1:16, 5:21, 6:18, 6:22, 8:4 și 12:2; 1 Corinteni 10:13; 2 Corinteni 5:17, 7:1 și 10:5; Galateni 2:20; Efeseni 1:4, 3:20, 4:22-24 și 5:26-27; Filipeni 2:5, 2:15 și 4:13; Coloseni 1:22; 1 Tesaloniceni 3:13, 4:3,4:7 și 5:23; 2 Tesaloniceni 2:13; 1 Timotei 6:14; 2 Timotei 2:19, 2:22 și 3:17; Tit 2:3 și 2:12-14; Evrei 6:1 și 13:20-21; Iacov 1:4, 1:21 și 4:7-8; 1 Petru 1:15-16, 1:22, 2:11-12 și 5:10; 2 Petru 3:11; 1 Ioan 2:6,2:29, 3:3, 3:7, 3:22, 4:4 și 5:3-4; Iuda 24-25; Apocalipsa 3:21, 14:12 și 22:14.
De asemenea, sugerăm ca cititorul să compare afirmațiile acestui autor cu cele 2500 de afirmații din punctul de vedere diferit al lui Ellen White, care sunt compilate în volumul de cercetare, Tell of His Power. Aceste poziții sunt mult prea divergente pentru a fi armonizate. Nu avem nicio dorință de a scoate în evidență vreun scriitor oferindu-i o atenție nedreaptă, dar acest scriitor a scris mai multe cărți de un nou ordin decât oricine altcineva și sunt cărțile care fac obiectul acestui studiu. Prin urmare, trebuie să examinăm materialele pe care le-a pus înaintea noastră. Prima contribuție a acestui autor, de-a lungul timpului, nu a fost o carte, ci o curiculă care a fost distribuită printre pastorii care au fost membri ai unei clase pe care a condus-o la biroul unei mari conferințe în decembrie 1962. Trecuseră doar cinci ani de la publicarea Questions on Doctrine, cu declarația sa calvinistă despre natura umană a lui Hristos, dar deja rodul ei mortal începea să apară. După ce a afirmat o doctrină calvinistă modificată a păcatului originar și a prezentat mai multe paragrafe de observații critice despre cei al căror scop este să trăiască vieți creștine victorioase, curicula își atinge punctul culminant în aceste cuvinte:
„Este datorită înțelepciunii, și nu datorită neputinței lui Dumnezeu, faptul că credinciosul nu este niciodată desăvârșit aici jos. Domnul conduce astfel sfinții în această viață, în așa fel încât întotdeauna să rămână ceva, fie pentru a le fi oferit benevol atunci când cer, fie pentru a fi iertați cu milă atunci când se confesează înainte Lui.”[17]
Mai simplu spus, acest lucru înseamnă că creștinii păcătuiesc pentru că Dumnezeu dorește ca ei să păcătuiască. Șocantă, neputând fi negată, această afirmație este cel puțin clară. Cunoaștem poziția scriitorului. Oarecum mai puțin clară a fost următoarea carte de un nou ordin a acestui autor:
Această carte (avându-l ca autor pe Edward Heppenstall, n.tr.) cu zece capitole și 256 de pagini este o combinație ciudată de adventism și calvinism, deși mult mai puțin strident calvinistă decât curicula anterioară sau cele două volume care au urmat. De partea pozitivă, găsim o respingere a dualismului (vezi capitolul 7) la pagina 10, o temperare a doctrinei calviniste a păcatului originar la pagina 36, o respingere a doctrinei calviniste „odată salvat, totdeauna salvat” la pagina 147 și un întreg capitol despre „Ascultarea credinței” (paginile 210-236) care conține nu mai puțin de 16 asigurări că, prin puterea divină, creștinii pot trăi vieți victorioase asupra păcatului. Prezentăm acest eșantion:
„Creștinul nu ar trebui să aibă dificultăți în a face cinste legii prin ascultarea lui de ea.”[18]
„Hristos nu a venit pentru a-i elibera pe urmașii Săi de obligația lor de a ține legea, ci pentru a le da puterea supranaturală să o asculte prin intermediul propriei Sale prezențe interioare și a Duhului Sfânt.”[19]
„Legea nu poate restaura un om la neprihănire și ascultare, dar evanghelia și Duhul Sfânt pot. Evanghelia este o veste bună, deoarece oferă puterea creștină pentru a fi salvat de păcat și a face ceea ce până atunci el nu a putut îndeplini: ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Evanghelia își manifestă întreaga putere și slavă atunci când pretențiile legii sunt susținute cu credincioșie.”[20]
„Libertatea creștină este libertatea de a asculta de porunci, nu libertatea de a nu asculta.”[21]
„Puterea Duhului Sfânt în noi este suficientă pentru a ne face ca El, pentru a ține poruncile Lui și pentru a-L cunoaște pe El care este viața veșnică.”[22]
Suntem în incapacitatea de a înțelege cum să armonizăm aceste afirmații istorice adventiste cu ceea ce a a fost înainte și cu ceea ce a urmat. Iar cartea Salvation Unlimited în sine nu este lipsită de probleme. Celebra declarație a lui Luther potrivit căreia în viața creștinului „păcatul nu domnește, dar rămâne” este citată cu aprobare la pagina 66. Într-o discuție cu privire la neprihănirea împărtășită la paginile 148-149, deși aparent este o aplicare a tehnicii „omului de paie”, există o linie a unui raționament care pare să fie în dezacord cu capitolul despre „ascultarea prin credință”. Dar mergem mai departe la următoarea publicație a acestui autor.
În această carte (autor Edward Heppenstall, n.tr.) se pare că toate reținerile sunt date deoparte și se depune un efort hotărât pentru a conduce poporul adventist în rândurile calvinismului în trei doctrine majore: păcatul originar, natura umană a lui Hristos și trăirea creștină victorioasă (neprihănirea prin credință). Regret să raportez cartea ca fiind și cea mai auto-contradictorie lucrare scrisă de care am aflat vreodată. Este posibil ca acesta să fie un rezultat inevitabil al încercării de a armoniza adevărul cu neadevărul, a încercării de a combina lumina cu întunericul. Dacă punem o serie de întrebări acestei cărți, ne confruntăm cu o serie năucitoare de răspunsuri auto-contradictorii:
Această confuzie cu greu ar putea fi descrisă ca teologie sistematică. Observăm din nou că este probabil un indiciu al mocirlei de confuzie în care se rătăcește cineva care încearcă să armonizeze adventismul cu calvinismul, adevărul cu eroarea, lumina cu întunericul. În anii ’70, un alt scriitor, dr. Desmond Ford, student al autorului de mai sus, a început să-și aducă contribuția la cărțile unei noi ordini, deși trebuie menționat că dr. Ford a folosit mai întâi mai mult casetele decât cărțile. Un număr mare de casete care promovează opiniile sale calviniste au fost trimise de la Pacific Union College, unde preda în cadrul Departamentului de Biblie.
Această carte (autor Desmond Ford, n.tr.), precum Salvation Unlimited, nu conține decât o urmă a calvinismului pe care Ford o va proclama ulterior cu îndrăzneală și afirmă cu tărie adevărul sanctuarului și doctrinelor legate de judecata de cercetare pe care le va nega ulterior. Dar afirmația lui Luther că în viața creștinului „păcatul rămâne, dar nu domnește” este citată cu aprobare la pagina 32, iar la pagina 33 afirmă că creștinii au întotdeauna „un păcat de biruit”. Dacă am înțelege că aceasta înseamnă „tentații de biruit”, nu am avea niciun fel de dificultăți în acest sens. Dar semințele mici cresc în copaci mari, după cum vom vedea.
Aceasta este, de fapt, o carte „în afara noii ordini”, în sensul că afirmă și apără cu tărie chiar adevărurile profetice pe care autorul urma să le nege ulterior. O includem aici doar cu scop comparativ. Membrii bisericii care îmi cer să le recomand o carte bună despre profeții, sunt uneori uimiți atunci când le sugerez să facă rost de un exemplar al lui Daniel, de Desmond Ford. Trebuie să explic faptul că Daniel, a lui Ford, a fost „prelapsarian” în experiența sa (înainte de cădere). Însă următorul volum din stiloul său este clar „postlapsarian” (după cădere).
(Denominațiunea acestei case de editură din Casselberry, Florida, nu ne este cunoscută)
Această carte este magnum opus[23] al lui Desmond Ford, opera sa principală, în care afirmă că a fost un necredincios în doctrinele noastre cele mai importante timp de cel puțin 20 de ani (timp în care a scris două cărți care susțin cu tărie exact aceleași doctrine, Discovering God's Treasures și comentariul său cuprinzător despre Daniel). Este atacul asupra doctrinei noastre despre sanctuar, pe care Roy Allan Anderson l-a descris ca o „reeditare” a gândirii lui W. W. Fletcher, care la rândul său a primit-o de la L. R. Conradi. Aceasta este cartea pe care a examinat-o un mare grup reprezentativ al conducătorilor bisericii noastre înainte de a se întâlni cu dr. Ford la Glacier View și s-a dovedit a fi total neconvingătoare. Este suficient să spun că este o operă monumentală a raționamentului fals, la care se poate răspunde, probabil cel mai ușor, prin referire la dovezile strânse laolaltă în propria sa publicație anterioară, Daniel. S-a remarcat că respingerea credinței noastre istorice și îmbrățișarea erorilor calviniste au început cu persoane care erau în strânsă legătură cu seminarul nostru teologic sau predau acolo. În acest loc, un număr tot mai mare de pastori și profesori au mers pentru pregătirea lor teologică. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că unii dintre acești slujitori tineri încep acum să producă cărți proprii în care fie promovează erorile calvinismului, fie caută să submineze spiritul profeției care este ferm împotriva calvinismului. Contribuțiile lor trebuie să fie plasate, de asemenea, în categoria „cărți de un nou ordin”.
După cum indică titlul, această carte intenționează să înalțe conceptul de Hristos ca substitut deasupra conceptului de Hristos ca exemplu. Măsura în care acest autor a îmbrățișat falsele doctrine ale calvinismului este bine ilustrată de o declarație a stiloului său: „Dacă un copil moare la câteva ore sau zile după naștere, acesta este încă supus celei de-a doua morți – moartea condamnării – chiar dacă nu a încălcat niciodată vreo poruncă.” Calvinismul, desigur, oferă predestinarea și/sau botezul noului născut ca soluție la această problemă. Acest scriitor și Review nu oferă nicio soluție, ci se pare că pur și simplu îi trimite pe toți copiii care mor la vârstă fragedă în flăcări.
Unii recenzori ar putea pune sub semnul întrebării includerea acestei cărți într-o listă de cărți de un nou ordin, deoarece a fost scrisă cu scopul de a apăra credința noastră. Însă, după părerea mea, scriitorul (Martin Weber, n.tr.) face atâtea concesii calvinismului și presupune atâtea greșeli ale spiritului profeției, încât își înfrânge, în mare parte, propriul său scop. El descrie compătimitor luptele agonizante ale anumitor tineri pastori cu privire la atacul lui Desmond Ford la doctrinele sanctuarului, dar ne lasă să concluzionăm că nu i s-a întâmplat niciunuia să verifice modul de utilizare a surselor de către Dr. Ford. Prezentarea greșită și manipularea dovezilor pe care le-ar fi descoperit ar fi trebuit să le înlăture problema.
Conform spuselor autorului (George Knight, n.tr.), acest volum, o „biografie interpretativă”, pare să fi fost scris în scopul de a-l discredita pe A. T. Jones și de a desconsidera mărturia sa cu privire la doctrinele neprihănirii prin credință și a naturii umane a lui Hristos. Desigur, interpretările pot construi orice caz și pot înfățișa orice imagine dorită de interpret. Să presupunem că un om a luat o poziție fermă asupra unui subiect. Acesta este faptul obiectiv cunoscut. Ce ne spune aceasta despre acel om? Era sănătos în gândirea lui sau pur și simplu prostesc? Era înțelept sau prost? Era sensibil sau încăpățânat? Era curajos sau combativ? Toate aceste decizii sunt hotărâte de interpret, care pictează tabloul pentru ca să-i pice lui bine. De aceea, nu este posibil ca o „biografie interpretativă” să aibă prea multă valoare ca dovadă. Jones, evident, nu era un calvinist. Dacă ar fi fost un calvinist, nu ne îndoim că multor incidente din viața sa le-ar fi putut fi dată o interpretare mai degrabă pozitivă decât una negativă. Efectul general al cărții este de a-l denigra puternic pe Jones, ca martor al adevărului.
Această carte (autor Helmut Ott, n.tr.) ar putea fi prezentată ca punctul culminant din seria de cărți de un nou ordin care au fost scrise cu scopul de a conduce poporul adventist departe de principiile credinței noastre istorice spre falsele doctrine ale calvinismului. În îndrăzneala pură a reprezentărilor sale greșite, aceasta poate fi comparată doar cu marea cantitate de materiale falsificate pe care le-a adus înainte Desmond Ford, în atacul său asupra doctrinei noastre despre sanctuar. Scopul declarat al cărții este acela de a oferi o înțelegere corectă a scrierilor lui Ellen White, care sunt prezentate ca fiind extrem de dificil de înțeles (paginile 14, 137, 170, 171, 193, 200). Teza cărții este că nimeni nu a încetat vreodată să păcătuiască și că nimeni nu va înceta niciodată să păcătuiască până când va veni Isus, când caracterele vor fi desăvârșite în mod miraculos. În volumul meu de cercetare Spune despre puterea Lui, am compilat aproximativ 2500 de făgăduințe scrise de Ellen White conform cărora victoria prin puterea lui Hristos este disponibilă oricărui creștin care își dorește aceasta. Ea scrie despre cei care au atins acest obiectiv și care sunt de ordinul miilor.[24] Și am notat 48 de avertismente, ale stiloului ei, potrivit cărora nu va avea loc nicio schimbare în caracterul uman când Hristos se va întoarce. Aceste afirmații sunt suficient de clare încât și un copil poate să înțeleagă. Ele nu au nevoie de interpretări. Publicarea acestei cărți a ridicat un protest foarte puternic din partea celor ce cred în adventismul istoric și din partea White Estate. Angajatul care a formulat în scris opiniile fundației White Estate și-a exprimat astfel părerile: „Este dincolo de capacitatea mea de a înțelege cum a putut fi publicată o astfel de carte la o tipografie adventistă de ziua a șaptea.”
Această listă constituie un eșantion[25], dar în niciun caz nu este unul complet, al „cărților de un nou ordin”, care provin acum din tipografiile caselor de editură adventiste de ziua a șaptea și sunt oferite spre vânzare în centrele adventiste de carte. Unele dintre aceste cărți conțin erori calviniste evidente. Unele au fost scrise în mod clar cu scopul precis de a schimba teologia noastră în teologia calvinismului. După cum am văzut, când planurile au fost puse în mișcare pentru a face o lucrare similară la sfârșitul anilor 1800, intervenția divină și mesajul de avertizare al profetul nostru viu a împiedicat ca aceste planuri să fie puse în aplicare. Astfel, ordinea și puritatea credinței noastre au fost păstrate. Dar acum mesagerul special al lui Dumnezeu doarme, iar lucrarea fatală care a fost împiedicată atunci se dezvoltă în biserică, practic fără opoziție. Nu putem decât să ne întrebăm de ce Dumnezeu permite ca așa ceva să se întâmple acum, când El nu a permis-o atunci. S-ar putea ca răspunsul să se găsească în Mărturii: „Domnul Își va trezi poporul; dacă alte mijloace dau greș, atunci erezii vor intra în mijlocul lor și-i vor cerne, separând pleava de grâu.”[26]
Este posibil ca în marele calendar al evenimentelor lui Dumnezeu să fi venit timpul formării celor două grupe deplin dezvoltate, prezente în biserică?
„Dezbinări vor intra în biserică. Se vor dezvolta două grupări.”[27]
Este posibil să fi ajuns în momentul pentru marea falsă redeșteptare, care este descrisă în Tragedia veacurilor, la pagina 464? În vremea noastră trebuie să vedem „mulțimi” care atribuie Duhului Sfânt lucrarea Satanei? Vom fi noi martori la curățirea finală a bisericii în care „majoritatea” ne va părăsi?[28] Astfel de progrese uimitoare sunt îngrozitoare de luat în considerare, dar nu sunt în niciun caz imposibile.
Unii oameni vor fi chemați să trăiască prin aceste evenimente, să păstreze credința în puritatea sa, să rămână neclintiți de apostazia predominantă și să împărtășească experiențele mărețe ale marii strigări și ale ploii târzii. Suntem noi destinați să fim acei oameni? Dacă da, Dumnezeu să ne ocrotească, iar loialitatea noastră neclintită să slăvească numele Lui. „Iată o ocazie de răbdare din partea sfinților care păzesc cu atenție poruncile Sale și credința lui Isus.” (Apocalipsa 14:12, traducerea Weymouth).
Note de subsol:
[1] Arthur G. Daniells, The Abiding Gift of Prophecy, p. 339.
[2] Ellen White, Solii alese, vol 1., p. 98.
[3] Vezi pagina 428.
[4] Compară p. 197 din Movement of Destiny [Mișcarea destinului] cu pp. 259-267 din The Word Was Made Flesh [Cuvântul a fost făcut carne].
[5] Cartea conține articole scrise de Herbert E. Douglass, Edward Heppesntall, Hans K. La Rondelle și C. Mervyn Maxwell, n.ed.
[6] Este vorba despre pastorul Herbert E. Douglass, n.ed.
[7] Este vorba de Edward Heppenstall, primul profesor care a negat pentru prima dată, în mod deschis, posibilitatea desăvârșirii (vezi Seeking a Sanctuary: Seventh-day Adventism and the American Dream, Malcolm Bull și Keith Lockhart, Indiana University Press), n.tr.
[8] Ellen White, The Seventh-day Adventist Bible Commentary, vol. 6, p. 1118.
[9] Idem, Signs of the Times, 29 iulie 1902.
[10] Perfection, the Impossible Possibility, Southern Publishing Association, p. 61.
[11] Ibid., p. 65.
[12] Ibid., p. 64.
[13] Ibid., p. 69.
[14] Ibid., p. 73.
[15] Ibid., p. 73.
[16] Ibid., p. 76.
[17] Acest citat se găsește la pagina 16 a acestei curicule oferită participanților la acea clasă.
[18] Edward Heppenstall, Salvation Unlimited, Review and Herald Publishing Assocation, p. 26.
[19] Ibid., p. 227.
[20] Ibid., pp. 227-228.
[21] Ibid., p. 232.
[22] Ibid., p. 236.
[23] „O operă fundamentală” sau „opera fundamentală” a unei persoane, n.tr.
[24] Vezi Calea către Hristos, pp. 133-134.
[25] De la momentul scrierii acestui articol și până astăzi, multe alte cărți de un nou ordin au fost scrise. Amintesc aici pe cele mai recente: Închiderea harului (The Close of Probation) de Marvin Moore, În căutarea identității (In Search of Identity) de George Knight, Natura Domnului Hristos (The Nature of Christ) de Roy Adams, End-Time Events and The Last Generation de George Knight, God's Character and the Last Generation, editori Jiří Moskala și John C. Peckham, In All Humility: Saying No to Last Generation Theology de Reinder Bruinsma, Salvation: Contours of Adventist Soteriology, printre autori fiind: Martin F. Hanna, Darius W. Jankiewicz și John W. Reeve, n.tr.
[26] Ellen White, Mărturii, vol. 5, p. 707.
[27] Idem, Solii alese, vol. 2, p. 63.
[28] Vezi Mărturii, vol. 5, p. 136.
ZA:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
David Ionita:
a comentat la: Tabăra MAHANAIM
Robert Neacsu:
a comentat la: Despre sanctuar