Către frații care ocupă poziții de răspundere în lucrare

Iubiţi fraţi care ocupaţi poziţii de răspundere în lucrare,

Domnul are o controversă cu voi. Nu e nevoie să specific motivul; acesta a fost prezentat de atâtea ori, pe faţă, înaintea voastră. Mâini curate, scopuri curate, lipsite de egoism, nu au făcut parte din practica voastră, şi binecuvântarea lui Dumnezeu a lipsit de peste mulţi dintre cei care se ocupă cu lucrurile sacre. Înălţarea sufletului şi vorbirea cu vanitate, înălţarea oamenilor ca să conducă pe tovarăşii lor, trupul şi sufletul lor, este descoperită înaintea lui Dumnezeu, Cel cu care avem de a face. Nu există om sau grup de oameni care să poată administra oamenii. „Voi toţi sunteţi fraţi.” Numai Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu poate face aceasta. Atunci când voi, din cauza poziţiei voastre presupuneţi că puteţi spune cuvântul şi că se va face după ideea voastră, faceţi o greşeală. Adevărul, onoarea, şi integritatea au fost compromise pentru a câştiga anumite avantaje. Dreptatea se poticneşte în piaţă, şi adevărul nu poate să intre.

Principiile religioase au fost corupte. Fie principiile susţinute de moştenirea lui Dumnezeu vor fi mai curate, mai nobile şi mai sfinte, fie vom călăuzi în mod greşit prin propuneri şi planuri false, în timp ce zicem, „Templul Domnului, noi suntem Templul Domnului.” Lucrarea şi cauza lui Dumnezeu sunt sacre. Nu trebuie să existe nicio amestecare a focului omenesc, obişnuit, nesfânt, cu jertfa lui Dumnezeu. Aceasta s-a făcut, şi încă se mai face. Dar oamenii sunt orbi, şi nu văd rezultatul eforturilor lor pline de zel. Întrebarea este: oare, cei ce sunt chemaţi din loc în loc să ia parte la lucrarea sacră a lui Dumnezeu, vor folosi focul aprins de Dumnezeu, sau vor folosi foc obişnuit, foc din care nu ar trebui folosită nici măcar o scânteie, pentru a aprinde tămâia din cădelniţă adusă înaintea lui Dumnezeu? Spiritul care a fost manifestat faţă de credincioşi de către cei ce au pus bazele lucrării la Battle Creek, i-a condus să înţeleagă că nu există nicio cămăruţă ascunsă. Totul era deschis şi limpede ca lumina zilei. Dar planul cel sfânt al lui Dumnezeu a fost împiedicat. Cerul şi-a manifestat scopul de a împărtăşi putere celor care cred; şi Duhul Sfânt a fost descoperit. „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.” Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.”

Ascultarea este primul preţ al vieţii veşnice. „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Mângâietorul se descoperă, nu în vreun fel precis, specificat, pe care omul să-l poată marca, ci după rânduiala lui Dumnezeu; în momente şi pe căi neaşteptate care vor fi spre onoarea Numelui Său. Cei ce sunt necredincioşi, nu primesc înzestrarea bogată a harului, care i-ar putea face înţelepţi pentru mântuire, răbdători, reţinuţi, treji în percepţii pentru a aprecia slujirea cerească, grabnici în a discerne invenţiile lui Satana, şi puternici în a i se împotrivi. Dumnezeu nu poate face lucrările Lui puternice pentru ei, din cauza necredinţei lor.

Acum, chiar acum este ziua îndurării şi mântuirii. Domnul, Dumnezeu locuieşte în locul sfânt, şi vede orice suflet care arată dispreţ faţă de manifestările Duhului Său cel Sfânt. Dumnezeu S-a descoperit mereu şi mereu la Battle Creek, în cea mai remarcabilă manieră. El a dat o mare măsură din Duhul Său cel Sfânt credincioşilor de acolo. Acesta a venit uneori pe neaşteptate, şi s-au produs impresii profunde în inimi şi în minţi; o renunţare la planuri egoiste, şi aducerea în tezaur a multor lucruri despre care eraţi convinşi că Dumnezeu v-a interzis să le aveţi. Binecuvântarea s-a extins peste mulţi, dar, de ce nu a continuat în inimi şi în minţi lucrarea aceasta sfântă şi dulce? Unii s-au simţit deranjaţi de această revărsare, şi dispoziţiile lor naturale s-au dat pe faţă. Ei au spus: este doar o excitare; nu este Duhul Sfânt, nu sunt picurii din cer ai ploii târzii. Au existat inimi pline de necredinţă, care nu au băut din Duhul, ci au strâns amărăciune în sufletele lor.

În multe ocazii, Duhul Sfânt a lucrat, dar aceia care s-au împotrivit Spiritului lui Dumnezeu la Minneapolis, au aşteptat ocazia să păşească pe acelaşi teren, pentru că spiritul lor era acelaşi. După aceea, când s-au adunat dovezi peste dovezi, unii au fost convinşi, dar cei care nu au fost îmblânziţi şi aduşi în supunere prin lucrarea Duhului Sfânt, au pus propria lor interpretare asupra fiecărei manifestări a harului lui Dumnezeu, şi au suferit o mare pierdere. Ei au afirmat în inimile şi în sufletele lor, şi prin cuvintele lor, că această manifestare a Duhului Sfânt a fost fanatism şi amăgire. Ei au stat ca o stâncă, valurile îndurării s-au revărsat peste ei şi în jurul lor, dar lovindu-se de inimile lor rele şi împietrite care au rezistat lucrării Duhului Sfânt, au fost respinse. Dacă ar fi fost primite, i-ar fi făcut înţelepţi pentru mântuire; bărbaţi sfinţi, pregătiţi să facă lucrarea lui Dumnezeu cu abilitate sfinţită. Dar tot universul cerului a fost martor la felul neîndurător în care a fost tratat Isus Hristos, reprezentat de Duhul Sfânt. Dacă Hristos ar fi fost în faţa lor, L-ar fi tratat în acelaşi fel în care L-au tratat pe Hristos iudeii.

 Cine a impresionat poporul din Battle Creek atunci când şi-au umilit inimile în faţa lui Dumnezeu, şi şi-au aruncat idolii? În zilele lui Hristos, când El Şi-a anunţat misiunea, toţi au mărturisit şi s-au mirat de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui. Dar necredinţa, insuflată de Satana, a început să lucreze, şi ei au zis, „Nu este acesta fiul lui Iosif?” Când Domnul Isus a perceput necredinţa lor întrebătoare, şi a văzut că cuvintele Lui pline de har se ştergeau din minţile lor, le-a spus, „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: „Doftore, vindecă-te pe tine însuţi”; şi Îmi veţi zice: „Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum.” „Dar,” a adăugat El „adevărat vă spun că, niciun prooroc nu este primit bine în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni, şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel; şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna din ele, în afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei; şi totuşi niciunul din ei n-a fost curăţit, în afară de Naaman, Sirianul.”

 Iudeii au considerat că aceste cuvinte au fost spuse împotriva lor, şi ca aceia dintre popoarele păgâne să fie reprezentaţi ca favorizaţi de Dumnezeu mai mult decât naţiunea iudaică, era o declaraţie ce nu trebuia să fie tolerată, „Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Şi s-au sculat, L-au scos afară din cetate, şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos în prăpastie.” Pe când se certau între ei, Isus a trecut prin mijlocul lor, şi a plecat de acolo. Cu siguranţă acesta a fost unul dintre locurile în care Hristos nu a putut să facă multe minuni din cauza necredinţei lor.

Exact acelaşi spirit a fost manifestat la Battle Creek. Cei care au deschis uşa inimii lor în faţa ispitei la Minneapolis, şi au dus acest spirit mai departe cu ei, vor înţelege, dacă nu acum, atunci în viitorul apropiat, că s-au împotrivit Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, şi au dispreţuit pe Duhul harului. Vor ei să se pocăiască, sau îşi vor împietri inimile, şi se vor împotrivi dovezii?

Sunt multe lucruri care trebuie să fie puse în ordine în fiecare instituţie care funcţionează în lumea noastră. Oamenii mărginiţi nu trebuie să ia poziţia de stăpâni care caută să guverneze peste minţile şi principiile oamenilor, în timp ce propria lor minte şi propriile lor principii sunt foarte şubrede. Incertitudinea aceasta este transmisă bisericilor prin bărbaţii aflaţi în poziţii proeminente. Necredinţa pătrunde în atmosfera acestora. Tot ce poate fi zdruncinat va fi zdruncinat, pentru ca acele lucruri care nu se pot zdruncina să rămână. Toţi cei ce Îl iubesc cu sinceritate pe Isus Hristos vor sta înrolaţi sub steagul Lui, plini de înflăcărare ca să înalţe Numele Lui şi să împlinească voia Lui. Fiecare ocazie este dată într-un câmp care se deschide, pentru manifestarea iubirii şi loialităţii. Nu este nimic după care Hristos să flămânzească şi să înseteze mai mult ca după ucenici din toată inima, care posedă iubirea şi amabilitatea Lui. Întreb, cine, în aceste zile de pericol iminent, când credinţa fiecăruia va fi testată cu severitate, înţelege prin învăţăturile Duhului Sfânt, intenţia lui Dumnezeu ca noi să câştigăm toate abilităţile, toate înzestrările lui Hristos încredinţate nouă de Dumnezeu, pentru slujirea Prinţului Păcii? Cine va face ca lucrarea lui Dumnezeu să se extindă în toate locurile unde nu se cunoaşte lumina? În oraşele din America, ca şi în ţările străine, trebuie făcută o mare lucrare. Dumnezeu cheamă conlucrători voioşi, şi aceştia nu trebuie să fie reprimaţi, descurajaţi, şi demoralizaţi prin agenţii contra-lucrătoare, care refuză ele însele să fie prelucrate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Lucrătorii lui Dumnezeu sunt în slujba lui Dumnezeu.

Sunt mulţi cei care ar fi dornici să-şi devoteze timpul pentru lucrare misionară în ţară, dacă ar vedea că le este plăcut şi agreabil să o facă. Ei aşteaptă să li se spună ce să facă şi să lucreze, dar făcând aşa, ei îşi pierd eficienţa fizică, mentală şi morală. În fiecare vecinătate, abilitatea consacrată va face mult prin efortul personal. Dar, să nu prescrie oamenii fraţilor lor ce să facă, după ideile lor.

Fie ca oprimarea minţilor omeneşti să înceteze pentru totdeauna, şi Duhul Sfânt să aibă ocazia de a lucra. Fie ca toţi cei ce pot citi şi discerne semnele timpului, să ştie că Hristos este aproape, că este chiar la uşă. Fie ca iubirea pentru Dumnezeu şi pentru Hristos să crească zilnic, şi dragostea pentru fraţii voştri să fie neprefăcută. Credinţa să fie folosită în mod continuu. Credeţi pe Dumnezeu pentru că este Dumnezeu. Puneţi spiritul vostru omenesc, iubitor de lume, sub tiparul Spiritului lui Dumnezeu. Se pune întrebarea, „Când va veni Fiul omului, va găsi credinţă pe pământ?” Credinţa, deci, aproape că s-a stins.

Unul dintre pericolele la care va fi expus poporul lui Dumnezeu este acesta: amăgirile care vin peste o lume ce a întors spatele adevărului. Aceştia se vor afla sub o putere atât de înşelătoare, încât apostolul, sub inspiraţia Spiritului lui Dumnezeu, declară, „dacă va fi cu putinţă, să înşele chiar şi pe cei aleşi.” Lucrarea noastră acum este de a ne consolida sufletele în credinţă – acea credinţă lucrătoare, care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Credinţa vie, activă, o credinţă lucrătoare – aceasta trebuie să o avem. Hristos cere aceasta de la noi. Cu adevărat, Hristos are nevoie ca noi să-L reprezentăm acum pe El, şi nu puterea rece, severă, denunţătoare, poruncitoare şi stăpânitoare a prinţului întunericului. Cei ce sunt prietenii lui Hristos, vor face acum tot ceea ce le porunceşte El. Staţi în picioare, de aceea, îmbrăcaţi cu toată armura, făcând totul pentru a putea sta. Lăsaţi ca templul sufletului să fie curăţat de prejudecăţi, de rădăcina aceea de amărăciune şi de ură, prin care mulţi sunt mânjiţi. Agăţaţi-vă de Cel puternic. Transmiteţi altora lumina, cu cuvinte pline de voioşie şi cu curaj în Domnul. Lucraţi ca să răspândiţi acea credinţă şi încredere care v-a adus vouă consolare. Să se audă de pe fiecare buză şi prin fiecare glas, „aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”  „Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.” - (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)”

            Unii au refuzat, şi încă refuză să se îmbrace cu haina de nuntă. Ei încă poartă hainele lor, şi dispreţuiesc veşmântul ţesut în războiul de ţesut al cerului, care este „Hristos, Neprihănirea noastră.” „Apoi mi-a zis: ‘Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!’” Cine sunt astăzi, prietenii lui Hristos? Simţiţi dorinţa fierbinte de a avea haina neprihănirii lui Hristos? Sunteţi conştienţi de zdrenţele murdare ale propriei voastre neprihăniri? Atunci lăsaţi adevărul să pătrundă în viaţa voastră practică. Dacă sunteţi prieteni ai lui Hristos, arătaţi-o prin cuvinte şi spirit; manifestaţi iubire faţă de Isus, iubire faţă de sufletele pentru care Hristos Şi-a dat viaţa. Sentimentele adevărului sunt elementele care alcătuiesc un caracter creştin armonios. Suntem departe, departe de a fi creştini, de ceea ce înseamnă să fii asemenea cu Hristos. Avem nevoie de eficienţa Duhului Sfânt. Dumnezeu trăieşte şi domneşte. Motivul pentru care manifestările Duhului Sfânt nu au fost acceptate ca însemne preţioase din partea lui Dumnezeu, este acela că nu a existat o primire a harului lui Dumnezeu. Spiritul Domnului a fost peste mesagerii Lui pe care i-a trimis cu lumină, preţioasă lumină. Dar au fost aşa de mulţi cei care şi-au întors faţa de la Soarele Neprihănirii, şi nu au mai văzut razele lui strălucitoare. Domnul spune despre ei, „şi-au întors spatele către Mine, nu faţa.” Este nevoie să-L căutăm pe Domnul cu cea mai mare seriozitate.

Vă spun, fraţii mei, că American Sentinel nu ar fi trebuit să ajungă ceea ce a ajuns. Remarci usturătoare sunt făcute cu pana şi cu vocea, remarci care nu pot atinge inimile. Opozanţii înverşunaţi ai adevărului nu au avut lumina pe care am avut-o noi; şi după ani de zile în care am afirmat că-L cunoaştem pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, în anul 1895 sunt mulţi cei care nu sunt înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. Ei sunt atât de dispuşi să îmbrace haina războiului şi să se dea în spectacol. Ei nu ştiu ce înseamnă invitaţia, „Învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

Puneţi în Sentinel adevăruri simple. Reţineţi-vă de la împunsături, pentru că îl dezonoraţi pe Dumnezeu prin acest spectacol. Umilinţa sufletului să se vadă înaintea Domnului. Stăpânirea asupra moştenirii lui Dumnezeu, ca şi cum înzestrarea cu talente ale minţii, ale sufletului, principiile oamenilor, ar fi sub jurisdicţia oamenilor, umple bisericile noastre cu un spirit de acest fel. Mulţi se pun în poziţia în care Domnul nu poate face nimic pentru ei. Ei nu vor să recunoască spiritul şi glasul lui Dumnezeu, ci tratează cuvintele Lui ca pe nişte poveşti. Mulţi au respirat atmosfera care a înconjurat sufletele bărbaţilor aflaţi în poziţii de răspundere care, nu doar în inimile lor, ci chiar cu buzele lor au spus, „Domnul meu întârzie să vină”, şi faptele lor dovedesc sentimentele pe care le au.

Cine va înţelege aceste lucruri pe care le scriu? Sunt oameni care au cunoscut adevărul, care s-au ospătat din adevăr, şi care acum sunt împărţiţi între sentimente de infidelitate. Domnul vine, dar cei care s-au aventurat să se împotrivească luminii pe care a dat-o Dumnezeu în măsură bogată la Minneapolis, care nu şi-au umilit inimile în faţa lui Dumnezeu, vor continua să meargă pe calea împotrivirii, ca şi cum ar spune, „Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui?” Steagul pe care îl vor purta toţi cei ce rostesc solia îngerului al treilea, este acoperit cu o altă culoare care în mod virtual îl ucide. Aceasta se face. Vrea poporul nostru să se ţină acum strâns de adevăr? „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Acesta este stindardul nostru. Ţineţi-l sus; căci este adevărul.

Ellen White, Avondale, Cooranbong, N.S.W., 16 ianuarie 1896.