Criza autorității

Una dintre cele mai mari crize care afectează Biserica Adventistă, este criza autorității. Deseori ne întâlnim cu pastori și administratori care, considerându-se puși de Dumnezeu în pozițiile lor, cer ca membrii bisericii să își supună conștiința celor spuse de ei. Aceștia se identifică cu biserica, uitând că membrul de rând este tot parte din biserică. Membrii au fost învățați că autoritatea în biserică este exercitată de cei din poziții de răspundere și de pozițiile oficiale în chestiuni de doctrină.

Ne permitem în rândurile ce urmează să punem sub semnul întrebări această stare de lucruri. Este esențial să facem aceasta din cel puțin două motive:

1) cu îngrijorare observăm că neadevărul este din ce în ce mai puternic în biserica rămășiței, ori acest lucru nu ar putea avea loc dacă forma aceasta de conducere ar fi metoda lui Dumnezeu de organizare a bisericii,

2) cunoaștem foarte bine cum se fac alegerile plecând de la comunitate și până la Conferința Generală și știm că Duhul lui Dumnezeu nu este prezent acolo unde oamenii se luptă pentru planurile lor.

Satana a căutat întotdeauna să-i determine pe oameni să privească spre cei din poziții de răspundere pentru a fi conduși. În același timp, pe cei din pozițiile de răspundere, i-a determinat să creadă că ei sunt biserica lui Dumnezeu și că vocea lor trebuie ascultată. În felul acesta cele două grupuri se completează reciproc, în timp ce lucrarea pe care această biserică trebuie să o facă este blocată, iar biserica își pierde identitatea pe zi ce trece. Satana, știind că cele două grupuri sunt complementare, caută necontenit să-i determine pe pastori și administratori să creadă că ei au putere de la Dumnezeu să-i conducă pe oameni și biserica, iar pe ceilalți să creadă că așa vrea Dumnezeu. Cei din urmă, spre pierzarea lor, pun semnul egalității între conducere și Dumnezeu.

Tot ei, sunt hrăniți sistematic cu declarații ca:

„Cuvântul lui Dumnezeu nu aprobă ca un singur om să-și impună propria-i judecată în opoziție cu judecata bisericii și nici să forțeze acceptarea părerilor sale împotriva opiniilor bisericii. Dacă nu ar exista disciplină și conducere în biserică, aceasta s-ar fragmenta; nu s-ar putea menține unită ca un trup. Au fost mereu indivizi cu gândire independentă, care au pretins că au dreptate, că Dumnezeu i-a învățat, le-a impresionat mintea și i-a călăuzit într-un mod deosebit. Fiecare are o teorie a lui, perspective proprii deosebite și fiecare declară că vederile lui sunt în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare are o credință și o teorie diferită și cu toate acestea fiecare pretinde că are o lumină deosebită de la Dumnezeu. Aceștia se îndepărtează de corpul bisericii și sunt fiecare în sine o biserică separată. Nu pot avea toți dreptate, deși toți susțin că sunt conduși de Domnul. Cuvântul inspirației nu este da și nu, ci „da și amin” în Hristos Isus.” – Mărturii, vol. 3, 428.

„Dacă lumea vede că în biserica lui Dumnezeu există o armonie perfectă, aceasta va fi pentru ei o dovadă puternică în favoarea religiei creștine. Disensiuni, nefericite neînțelegeri și mici judecăți în biserică Îl dezonorează pe Răscumpărătorul nostru. Toate acestea pot fi evitate dacă eul este supus față de Dumnezeu și urmașii lui Isus ascultă de glasul bisericii. Necredința sugerează că independența individuală mărește importanța noastră și că a ceda la ideea noastră despre ce este drept și potrivit în favoarea hotărârii bisericii este slăbiciune; dar a ceda față de astfel de simțăminte sau păreri este riscant și ne va duce la anarhie și la confuzie. Hristos a văzut că unitatea și tovărășia creștină erau necesare pentru cauza lui Dumnezeu, de aceea le-a impus ucenicilor Săi. Și istoria creștinătății de atunci și până acum dovedește în mod hotărât că numai în unitate există putere. Lăsați ca judecata individuală să fie supusă față de autoritatea bisericii.” – Mărturii, vol. 4, 19

„Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.” - 1 Samuel 24:6

Aceste citate, asociate cu prietenii sau preferințe, cu lipsa de studiu și discernământ spiritual, vor întări convingerea ambelor grupuri. Primul, va crede că este pus de Dumnezeu peste turma Sa și că tot ce zic ei este după voia Domnului, iar al doilea că așa vrea Dumnezeu să fie.

Nu trebuie să uităm că loialitatea oarbă, manifestată față de lideri și față de identitatea religioasă a lui Iuda, i-a determinat pe evrei să-L crucifice pe Isus. Ei au crezut că loialitatea față de Marele Preot, unsul lui Dumnezeu, era loialitate față de Dumnezeu. Evreii s-au înșelat singuri, pentru că au fost robi gândirii mai sus menționate. Ce tragedie! Au respins pe adevăratul Conducător al lui Israel și au urmat pe cei care Îl trădau. Nu erau ei poporul Lui și conducătorii nu erau unșii Lui? Această întrebare trebuie tratată cu seriozitate.

În timp ce se manifestă roada Duhului Sfânt în inima fiecărui credincios, acesta trebuie să înțeleagă că Dumnezeu este dezonorat dacă urmăm pe cei care au deviat de la Cuvântul lui Dumnezeu. Satana este mai inteligent decât orice ființă umană. El a făcut ca în biserică, o persoană sau un grup, să vină cu idei greșite, să acuze pastorii și administratorii și să producă dezbinare în biserică. În acest caz, sfaturile de mai sus date de Ellen White, sunt adevăr ceresc. Dar ce facem când vorbim de o administrație care s-a îndepărtat de adevăr și l-a aruncat la pământ? Mai sunt valabile aceste sfaturi date de serva Domnului? Satana folosește în această situație, paradigma de mai sus. Dacă un frate sau un grup de frați, stau la adevăr în timp ce cei din jurul lor au apostaziat, ei sunt somați să se oprească pentru că opinia individuală trebuie să fie supusă autorității bisericii. Cei greșiți în acest caz, fac apel la citatele lui Ellen White, care par că se potrivesc perfect la situație. Însă citatele nu se potrivesc. Ellen White nu a cerut ascultare față de o administrație apostaziată. Cei care gestionează citate ca cele mai sus menționate, ar trebui să țină seama și de citate ca următoarele, și să le aplice pe fiecare așa cum trebuie:

„Bărbații care au stat îndelung în poziții de încredere în timp ce au nesocotit lumina pe care Dumnezeu a dat-o, nu sunt bărbați de care să se depindă. Dumnezeu vrea ca aceștia să fie dați la o parte.” – Materialele 1888, 1745-1746.

„La 2 octombrie 1868, mi s-a arătat starea poporului care mărturisește a fi al lui Dumnezeu. Mulți dintre ei erau în mare întuneric, totuși, păreau a fi nesimțitori față de adevărata lor stare. Sensibilitățile unui mare număr de credincioși păreau a fi amorțite cu privire la lucrurile spirituale și veșnice, în timp ce mintea lor părea să fie trează față de interesele lor lumești. Mulți îndrăgeau idoli în inima lor și practicau păcatul care i-a despărțit de Dumnezeu și i-a făcut să fie trupuri ale întunericului. Am văzut doar câțiva care stăteau în lumină, care aveau discernământ și spiritualitate, ca să descopere aceste pietre de poticnire și să le îndepărteze din cale. Chiar bărbați care stau în posturi de răspundere, în inima lucrării sunt adormiți. Satana i-a paralizat, pentru ca planurile și înșelăciunile lui să nu poată fi întrezărite, în timp ce el este activ spre a prinde în cursă, a înșela și a nimici. Unii dintre cei care ocupă postul de străjeri spre a avertiza poporul de pericol, au renunțat la veghere și înclină spre comoditate. Ei sunt santinele necredincioase.” – Mărturii, vol. 2, 439.

Orice om cu judecată, va înțelege că ascultarea de astfel de lideri este sinucidere spirituală. Aici se aplică sfatul servei Domnului: „Aceia care doresc să-L urmeze pe Domnul Hristos să pornească la lucru, chiar dacă va trebui să facă lucrul acesta peste capul pastorilor sau al președintelui. Aceia care într-o asemenea lucrare vor zice: «Te rog să mă scuzi», să fie atenți ca nu cumva să fie eliminați pentru prezent și veșnicie.” – Mărturii, vol. 5, 369. Fiecare adventist trebuie să înțeleagă că „ani de zile, biserica a privit la oameni și a așteptat mult de la ei, dar nu și-a îndreptat privirile spre Isus, în care sunt centrate speranțele noastre de a avea viața veșnică.” – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, 93. Celor care prezintă turmei lui Dumnezeu citate scoase din context pentru a-și justifica acțiunile, precum și celor care își supun conștiința, le atragem atenția spre un citat: „Permiteți-mi să le adresez bisericilor și conferințelor noastre locale apelul de a înceta să depindă de oameni și de a înceta să se încreadă în puterea omenească. Nu vă uitați la ceilalți oameni, ca să vedeți cum se comportă ei sub influența convingerii adevărului și nu cereți ajutorul lor. Nu așteptați puterea de la cei aflați în poziții înalte de răspundere, deoarece tocmai ei sunt cei aflați în pericolul de a considera că poziția lor este dovada unei puteri speciale din partea lui Dumnezeu. Bisericile noastre sunt slabe, pentru că membrii sunt învățați să aștepte și să depindă de resursele omenești. Mii de dolari sunt cheltuiți inutil, pentru ca niște oameni cu puteri limitate să călătorească din loc în loc, în scopul de a rezolva dificultăți minore, în timp ce Domnul Isus este întotdeauna aproape și gata să-i ajute pe cei tulburați și aflați în nevoie.” – Idem, 380.

Pe fondul unor membri care s-au împotrivit adevărului lui Dumnezeu și bisericii Sale sau care au introdus teorii greșite, Satana creează impresia în mintea celor care se află în poziții de încredere, dar sunt în eroare, că cei care sunt orientați spre adevărata pocăință, reprezintă un pericol imens pentru biserică, când de fapt ei sunt pericolul. Ahab l-a acuzat pe Ilie că distruge pe Israel. Același lucru se întâmplă și astăzi. Oameni care observă devieri la nivelul conducerii bisericii în teologie, în administrație, în lucrare, sunt socotiți un pericol pentru biserică. Oare e nevoie de discernământ spiritual pentru a putea face diferența între fond și adevăr?

De multe ori membrul sau pastorul se îndreaptă spre altul pentru sfătuire sau călăuzire. Este bine să faci așa, atunci când cel spre care te îndrepți lucrează cu Dumnezeu. „De-a lungul anilor a existat o tendință tot mai mare ca oamenii aflați în poziții de responsabilitate să domnească asupra moștenirii lui Dumnezeu, îndepărtând în felul acesta din conștiința membrilor bisericii simțământul nevoii după îndrumarea divină și prețuirea privilegiului lor de a-I cere sfatul lui Dumnezeu cu privire la datoria lor. Această stare de lucruri trebuie să fie schimbată. Să aibă loc o reformă. Cei ce nu au fost înzestrați cu o măsură bogată a înțelepciunii care vine din cer nu ar trebui să fie chemați să slujească în poziții în care influența lor înseamnă atât de mult pentru membrii bisericii. În experiențele mele anterioare în lucrare, am fost nevoită să combat această greșeală. în timpul activității din Europa și Australia și, mai recent, la tabăra din San Jose, în anul 1905, a fost necesar să adresez o mărturie de avertizare împotriva unei situați de acest fel, deoarece sufletele erau îndemnate să aștepte sfaturile oamenilor, în loc să le ceară de la Dumnezeu, care este înțelepciunea, sfințirea și neprihănirea noastră. Iar acum, mi-a fost încredințată aceeași solie, într-o modalitate mai clară și mai hotărâtă, deoarece are loc o ofensă mai adâncă la adresa Duhului lui Dumnezeu.” – Idem, 477-478.

Isus Hristos este singurul conducător al bisericii. Conceptul de cleric și laic a fost introdus de o biserică apostaziată. Ideea că biserica, sau conducerea ei, are dreptate întotdeauna și oamenii trebuie să-i fie supuși este necesară pentru dezvoltarea apostaziei și stăvilirea adevărului. Cel care îi slujește lui Hristos trebuie să înțeleagă că orice membru al bisericii care a fost investit de Dumnezeu cu o poziție de răspundere, își pierde autoritatea investirii atunci când nu urmează planurile și adevărul lui Dumnezeu. Niciun președinte de uniune, conferință sau Conferință Generală nu este înzestrat de Dumnezeu cu autoritate în timp ce stă în opoziție cu Cuvântul lui Dumnezeu. Se manifestă însă, o lipsă crasă de seriozitate față de studiul Scripturii. În felul acesta, membrul se raportează la autoritatea omenească, pentru că nu poate vedea că aceasta nu mai umblă după voia lui Dumnezeu.

Să fie limpede pentru oricine: pastorii, administratorii, profesorii, care sunt neascultători de Cuvântul lui Dumnezeu și față de planurile Sale, exprimate atât de clar în Biblie și Spiritul Profeției, nu au nici o autoritate asupra poporului ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi să se cerceteze pe sine și să folosească cele scrise mai sus spre slava lui Dumnezeu și înaintarea cauzei Sale.